Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
La zi cu legile si legislatia.masurarea, evaluarea, cunoasterea, gestiunea si controlul activelor, datoriilor si capitalurilor proprii




Administratie Contabilitate Contracte Criminalistica Drept Legislatie

Stiinte politice


Index » legal » » administratie » Stiinte politice
» Influenta modificarii modului de scrutin asupra strategiei de campanie electorala a partidelor politice parlamentare. Analiza comparativa asupra alegerilor legislative din 2004 si 2008


Influenta modificarii modului de scrutin asupra strategiei de campanie electorala a partidelor politice parlamentare. Analiza comparativa asupra alegerilor legislative din 2004 si 2008


Universitatea din Bucuresti

Facultatea de Stiinte Politice

Influenta modificarii modului de scrutin asupra strategiei de campanie electorala a partidelor politice parlamentare. Analiza comparativa asupra alegerilor legislative din 2004 si 2008



Lucrare de Licenta

in specializarea Stiinte Politice

Introducere

Aceasta lucrare isi propune sa stabileasca impactul pe care sistemul electoral romanesc il are asupra modalitatii de abordare a campaniilor electorale de catre actorii politici. Mai exact, pentru exemplificarea acestui demers vom realiza un studiu comparativ intre strategiile de marketing politic utilizate in cadrul campaniilor electorale pentru corpul legislativ din 2004 si 2008, prin prisma influentei celor doua variante ale scrutinului electoral. Astfel, vom observa in ce masura prevederile cadrului electoral au influentat dezbaterea si strategia electorala in cadrul ultimelor doua campanii desfasurate cu ocazia alegerilor legislative.

Pe fondul nemultumirilor si neincrederii pe care cetatenii Romaniei o manifesta fata de clasa politica, modificarea sistemului electoral a fost prezentata de o parte semnificativa a oamenilor politici, a societatii civile si a mass-mediei autohtone ca panaceu universal al tuturor problemelor politice ale Romaniei. In acest context, dezbaterea ultimilor ani s-a axat pe presupuneri privind prevederile unui nou cod electoral si pe „batalia” publica pe care unii politicieni au purtat-o pentru adjudecarea imaginii de reformatori ai sistemului electoral. Presedintele Traian Basescu este un exemplu in acest sens. In cadrul mesajului sau in fata Parlamentului Romaniei din data de 14 februarie 2007 pe tema reformarii clasei politice si consultarii cu privire la introducerea votului uninominal, presedintele Traian Basescu blama sistemul electoral al reprezentarii proportionale folosit la aceea vreme pentru o serie de deficiente ale sistemului politic romanesc in subiecte precum: coruptia, migratia politica, incetinirea reformei clasei politice sau negocierile obscure la cele mai inalte niveluri ale statului. Presedintele Romaniei afirma ca actualul sistem electoral permite perpetuarea „practicii ascunderii in spatele listelor de partid” si condamna faptul ca „politicienii romani dau seama, in primul rand sefilor de partid si deloc sau aproape deloc comunitatilor care ii aleg”. Apoi, Traian Basescu a pledat pentru introducerea votului uninominal declansand procedurile pentru organizarea referendumului pe aceasta tema. De altfel, unul dintre subiectele recurente ale discursurilor presedintelui Basescu s-a bazat pe necesitatea introducerii votului uninominal.

Varianta propusa de presedintele Traian Basescu nu a fost aplicata deoarece referendumul organizat nu a fost validat datorita absentei de la urne, si in cele din urma sistemul electoral a fost modificat in varianta propusa de organizatia non-guvernamentala Pro Democratia si care imita sistemul de vot folosit in Germania. Ulterior propunerii, partidele politice parlamentare PNL, PSD, PC si UDMR au propus modificari iar proiectul de lege a fost aprobat de legislativ si apoi semnat de Traian Basescu. Noul sistem de vot mentine principiul proportionalitatii dar acesta este inteles in cadrul colegiilor uninominale. Un alt episod relevant in configurarea noului scrutin a fost cel al reconfigurarii colegiilor uninominale, responsabilitate ce nu a revenit unor organizatii neimplicate politic, asa cum este cazul in Occident, ci partidelor politice, prin hotarare de guvern, situatie care a condus la multiple contestari.

Cristian Preda vorbeste in cadrul lucrarii „Regimul, partidele si sistemul politic”despre instabilitatea sistemul legislativ exemplificata prin reglementarea a trei legi electorale in 1990, 1992 si 2004, cea mai recenta fiind modificarea din 2008. Pornind de la caracterizarea pe care Giovanni Sartori o face asupra sistemelor electorale pe care le percepe ca avand un rol major de manipulare, Cristian Preda afirma ca putem observa doua modalitati majore de abordare a modurilor de scrutin: cel majoritar pare o garantie a eficientei prin obtinerea unei majoritati confortabile iar prin cel al reprezentarii proportionale se asigura o reprezentare mai exacta.

In 1990 s-a stabilit ca alegerea Parlamentului sa se faca pe baza sistemului reprezentarii proportionale pe lista, in circumsriptii plurinominale, bazat pe redistribuirea voturilor ramase nealocate si metoda coeficientului electoral si cu prag electoral, iar numarul de mandate acordate pentru Senat se afla in concordanta cu numarul de locuitori ai unui judet: pentru maxim 500.000 de locuitori- 2 senatori, pentru o populatie cuprinsa intre 500.001-750.000 se aleg 3 senatori, in celelalte judete se aleg 4 senatori iar in Municipiul Bucuresti este vorba de 14 senatori. Adunarea Deputatilor avea stabilit un numar de 387 mandate la care se adaugau cele pentru minoritatile nationale. Pragul electoral, componenta esentiala a sistemului de vot se situeaza momentan la 5% pentru partide si 8% pentru coalitiile electorale, dupa ce in 1990 acesta nu a existat, iar in 1992 si 1996 a fost introdus un prag de numai 3%. In ceea ce priveste redistribuirea votului, aceasta expresie s-a concretizat mai ales in 2004 atunci cand 20% din voturile alegatorilor au fost redistribuite pentru a scadea la 11-13% la alegerile legislative din 2004 si la 18% la alegerile pentru Parlamentul European, iar primele acordate partidelor s-au ridicat chiar pana la 10%.

Conform teoriei lui Lijphart privind dimensiunea corpului legislativ, care ar trebui sa fie egal cu radacina cubica a populatiei,[7] Camera Deputatilor ce a intrunit in legislatura 2000-2004, un numar de 341 deputati, are cu 59 mai multi parlamentari. Observam pe de alta parte, lipsa unei stabilitati in privinta sistemului de partide daca luam in considerare faptul ca in urma alegerilor din 1990, asistam la un sistem de tipul „un partid si jumatate”, dupa alegerile din 1992 si 1996- sistem multipartidist fara partid dominant, 2000-sistem multipartidist cu partid dominant si 2008- sistem de tipul ”doua partide si jumatate”, in timp ce anul electoral 2004 a marcat o revenire la sistemul multipartidist fara partid dominant. In ceea ce priveste participarea la vot, interesul cetatenilor pentru reprezentantii lor a fost din ce in ce mai scazut: dupa ce in anul 1990 la alegerile generale s-a prezentat un procent de 86% din corpul electoral al Romaniei, in 1992 si 1996, 76% dintre cetatenii cu drept de vot atunci in 2000 ajungem la un procent de 65% pentru a scadea la 59% in 2004.

Pentru organizarea alegerilor legislative, noul sistem electoral presupune constituirea unei circumscriptii electorale la nivelul celor 41 de judete ale tarii, o circumscriptie pentru municipiul Bucuresti si o alta pentru romanii cu domiciliul in afara Romaniei. In cadrul circumscriptiilor se constituie colegii uninominale care tin cont de norma de reprezentare a deputatilor si senatorilor si anume, un deputat pentru 70.000 de locuitori si 160.000 de cetateni pentru un senator. Se mentine pragul electoral de 5% pentru partide si 8% pentru coalitii la care se adauga conditia obtinerii a 6 colegii uninominale pentru Camera Deputatilor si 3 colegii pentru Senat. Modalitatea de distribuire a mandatelor este deosebit de complicata si a fost deseori criticata pentru lipsa accesibilitatii si claritatii sale. Intr-o prima faza, se stabileste coeficientul electoral al circumscriptiei electorale prin impartirea numarului total de voturi al competitorului electoral la numarul de deputati si senatori. Apoi, se stabileste numarul de mandate pentru partide, inteles ca raport intre numarul total de voturi al partidului respectiv la coeficientul electoral.

Odata incheiata aceasta prima faza, voturile neutilizate sunt adunate la nivel national si se realizeaza atatea operatii de impartire cate mandate nu au putut fi repartizate la nivelul circumscriptiilor electorale. Rezultatele sunt clasificate in ordine descrescatoare, iar catul cel mai mic reprezinta coeficientul electoral pe tara, urmand ca fiecarui partid politic sa ii fie repartizat un numar de mandate de deputat, respectiv senator, de cate ori coeficientul electoral pe tara se cuprinde in numarul total valabil exprimate pentru partidul politic. In privinta repartizarii la nivelul circumscriptiilor electorale, numarul voturilor neutilizate la nivelul circumscriptiei propriu-zise se imparte la numarul total al voturilor exprimate pentru acel actor politic luat in considerare la repartizarea mandatelor pe tara. Rezultatul obtinut se inmulteste cu numarul de mandate cuvenite partidului politic iar datele se ordoneaza descrescator la nivelul nivelul tarii si al circumscriptiei electorale. Pentru fiecare circumscriptie electorala se iau in considerare primii actori politici si se procedeaza la repartizarea mandatelor pe circumscriptii electorale in ordinea rezultatelor partidelor politice.

Atribuirea mandatelor de deputat si senator se face la nivelul colegiilor uninominale si la nivelul fiecarei circumscriptii electorale. In cadrul colegiilor uninominale, un candidat este declarat castigator daca a reusit sa obtina majoritatea voturilor. In cazul in care nu s-a obtinut pragul de 51% necesar pentru castigarea alegerilor atunci se realizeaza la nivelul circumscriptiei o lista descrescatoare cu actorii politici care nu au obtinut mandatele in prima faza. Daca numarul de mandate acordat unui anumit actor politic intr-o circumscriptie electorala a fost epuizat atunci acestuia nu i se mai acorda nici un mandat in aceasta etapa. Apoi, numarul de mandate pentru fiecare competitor politic se aloca pentru fiecare candidat in ordine descrescatoare.

Sistemul electoral utilizat la alegerile din 2004, stabilea un singur criteriu pentru obtinerea mandatelor pentru partidele si coalitiile politice si anume obtinerea a 5, respectiv 8-10% din voturi. De asemenea, daca la alegerile din 2008 mandatele de deputat, respectiv senator, se stabileau la nivelul colegiilor uninominale si la nivelul circumscriptiilor electorale atunci in cadrul sistemului electoral utilizat in 2004 mandatele sunt repartizate la nivelul fiecarei circumscriptii electorale si la nivel de tara. Mai exact, fiecare partid realiza o lista cu candidati prezentati la sectiile de votare iar distribuirea mandatelor se realizeaza in functie de procentele pe care partidele si aliantele politice le obtineau. Dincolo de aceasta diferenta primordiala si care consideram ca reprezinta principala distinctie in configurarea celor doua sisteme electorale exista criterii diferite in ceea ce priveste ocuparea locurilor ramase vacante sau modalitatea de alegere a candidatilor independenti. Astfel, in vechiul sistem electoral, locurile ramase la un moment dat libere in legislativ le reveneau membrilor supleanti ale partidelor politice in timp ce conform actualului sistem se organizeaza alegeri parlamentare iar cel care intruneste cel mai mare numar de voturi castiga. In privinta candidatilor independenti, conform noului sistem acestia sunt declarati invingatori daca intrunesc majoritatea voturilor in colegiul in care au candidat, in timp ce in sistemul din 2004 un candidat independent castiga daca a obtinut un numar de voturi egal cu coeficientul electoral pentru deputati sau senatori. Punctul comun al celor doua sisteme electorale se refera la maniera de atribuire a mandatelor de deputat si senator: metoda d’Hondt utilizata si in anul 2004 si care este specifica sistemelor proportionale. Important de notat este faptul ca voturile acordate unui candidat care nu castiga alegerile nu se pierd ci sunt adunate ulterior, fiind utilizate in procesul acordarii mandatelor.

Principala diferenta intre cele doua moduri de scrutin consta in introducerea colegiilor uninominale in cadrul circumscriptiilor electorale. Teoretic vorbind, modificarea conduce la o personalizare a concursului electoral si la o descentralizare a tehnicilor utilizate in campania electorala. Acesta schimbare este insa atenuata de mentinerea metodei d’Hondt de atribuire a mandatelor de parlamentar si care mentine principiul proportionalitatii. Hibridul astfel creat este in mod eronat asimilat de opinia publica cu introducerea sistemului de vot uninominal. Asa cum afirma chiar noua lege electorala, scrutinul este proportional in colegii uninominale.

1. Obiectivele cercetarii

De-a lungul timpului au fost formulate si demonstrate multiple teorii privind influenta sistemului electoral asupra sistemului de partide si simultan cu acestea dezbaterea a implicat si impactul pe care prevederile codului electoral le au asupra strategiilor utilizate de partidele politice in timpul alegerilor. Astfel, ne propunem sa observam daca exista un suport empiric real pentru teoriile formulate pe aceasta tema si in spatiul romanesc prin analiza comparativa pe care o vom efectua asupra alegerilor legislative din 2004 si 2008. In acest cadru general, pornind de la presupunerea ca aparitia colegiilor uninominale a redus considerabil distanta dintre alegator si ales existenta in cadrul unui scrutin proportional clasic, atunci dorim sa observam daca strategii politici au recurs la utilizarea unor mesaje de campanie mai personalizate si prin urmare la un accent mai scazut pus asupra partidului ca tot unitar. Modul in care elitele politice au reactionat in timpul campaniei electorale si mai exact maniera in care au ales sa isi exercite influenta asupra partidului in comparatie cu ciclul electoral precedent reprezinta un alt obiectiv al demersului nostru. De asemenea, daca se vorbeste despre vot strategic al alegatorilor la fiecare ciclu electoral, atunci ne propunem sa aflam daca la alegerile din 2008 s-a observat o „plasare strategica” a candidatilor in colegiile uninominale considerati ca fiind foarte puternici cu aspirantii la un loc in Parlamentul Romaniei perceputi ca neavand sanse mari de izbanda. Un alt punct de interes este bazat pe observarea motivelor care au condus la formarea aliantelor electorale nu numai in 2008 dar si in 2004, stiut fiind faptul ca de regula intr-un sistem proportional clasic partidele prefera sa candideze pe cont propriu pentru a obtine un numar cat mai mare de mandate.

In acelasi timp, in contextul in care „isteria” modificarii sistemului electoral a cuprins spatiul public romanesc dorim sa examinam daca aceasta schimbare si-a indeplinit rolul sustinut curator sau daca s-a dovedit a fi o simpla Fata Morgana. In concluzie, obiectivele majore care au stat la baza realizarii acestei lucrari se axeaza pe realizarea unei analize comparative pertinente asupra strategiilor electorale utilizate la alegerile legislative din 2004 si 2008 din perspectiva impactului modului de scrutin asupra unor elemente precum: pozitionarea liderilor politici fata de partid, a candidatilor fata de cetateni, a partidelor unele fata de altele precum si a imaginii si a mesajelor de campanie utilizate.

Pentru indeplinirea obiectivelor declarate vom utiliza alaturi de referintele academice si diverse declaratii ale oamenilor politici si ale societatii civile pe aceasta tema precum si editoriale politice. Vom incepe prin a prezenta principalele teorii care pun accentul pe efectul sistemului electoral asupra aspectelor numeroase ale strategiilor electorale utilizate de actorii politici si care vor constitui baza teoretica pentru analiza spatiului romanesc.

  1. Revista literaturii

In cadrul lucrarii lui Jack Bielasiak, „ The institutionalization of electoral and party systems in postcommunist states”, autorul vorbeste despre impactul pe care legile electorale si sistemele de partide il au asupra dezvoltarii democratiei in fostele state comuniste. Bielasiak merge mai departe si afirma ca adoptarea si mai ales modificarea sistemelor electorale echivaleaza cu schimbari de strategie ale actorilor politici, convingerea sa fiind aceea ca un sistem de vot bazat pe reprezentare proportionala conduce la competitie intre mai multe partide in timp ce unul cu sistem uninominal presupune competitia dintre doua partide, si prin urmare abordari diferite si in privinta marketingului politic. In Europa de Est, la originea aparitiei sistemelor competitive se observa utilizarea sistemelor uninominale si apoi, odata cu colapsul definitiv al comunismului trecerea la sistemele proportionale. Decizia utilizarii sistemelor de vot uninominal in state precum Polonia, Iugoslavia sau statele din Uniunea Sovietica atunci cand comunismul a inceput sa se dezintegreze se justifica prin convingerea elitei comuniste ca un asemenea sistem conduce la mentinerea dominatiei sale prin personalizarea concursului electoral. Astfel, in construirea campaniei electorale se pune accent pe numele candidatului comunist care este probabil mai bine cunoscut de electorat si pe legaturile pe care si le-a construit de-a lungul timpului. Ulterior, statele din fostul bloc comunist au trecut la sistemul de vot al reprezentarii proportionale asa cum s-a intamplat de la bun inceput in Romania, Ion Iliescu si formatiunea sa sustinand utilizarea votului pe liste. O explicatie plauzibila pentru aceasta alegere se refera la faptul ca in acest fel se producea o legitimare a FSN care indiferent de sistemul electoral putea obtine- datorita conditiilor politice de la inceputul lui 1990- un scor electoral care il plasa cu mult deasupra celorlalte partide politice. Si Arend Lijphart citat de Filon Morar este adeptul utilizarii sistemului proportional in fostele state comuniste ale Europei de Est pentru ca acestea necesita „conciliere si compromis”.

Maurice Duverger afirma in cadrul lucrarii sale ca scrutinul uninominal presupune existenta unei circumscriptii mici, promisiunile electorale au o natura mai personala iar legaturile locale ale candidatului sunt foarte importante, in timp ce in cadrul scutinului proportional ce presupune o circumscriptie mai mare, temele de campanie electorala vizeaza probleme nationale, iar votul este acordat pentru partid si pentru ideologia sa si nu pentru candidatul partidului respectiv. Pornind de la aceasta ipoteza, dorim sa demonstram daca in timpul campaniei electorale din 2008, in cadrul circumscriptiilor uninominale cu reprezentare proportionala s-a observat o personalizare a concursului electoral in raport cu situatia alegerilor legislative din 2004. Scrutinul ales influenteaza si modalitatea in care conducerea partidului reactioneaza in cadrul campaniei electorale. Astfel, Duverger se erijeaza in avocat al utilizarii scrutinului majoritar perceput ca democratic, in timp ce reprezentarea proportionala este descrisa ca fiind un melanj de democratie si oligarhie. Aceasta opinie a fost des sustinuta de cei care considera ca scrutinul reprezentarii proportionale nu reprezinta o varianta inspirata pentru Romania, iar scopul utilizarii acestei teorii este acela de a observa daca influenta liderilor de partid in directia numirii candidatilor pentru alegerile legislative s-a manifestat la fel de pregnant in 2008 ca si in 2004 sub aspect politic si al factorului financiar. Un exercitiu de logica ne indica faptul ca in cadrul circumscriptiilor uninominale a fost necesara obtinerea sprijinului conducerii partidului care apoi a fost nevoit sa sustina eforturile pe toate fronturile ale candidatului desemnat sa candideze pentru a obtine un scor cat mai bun.

In cadrul lucrarii „Les partis politiques”, Duverger vorbeste despre faptul ca sistemul electoral al reprezentarii proportionale necesita o anumita organizare si disciplina de partid precum si atentia si concursul sustinut al partizanilor , pornind de la premisa ca sistemul electoral determina intr-o mare masura structura partidelor politice dintr-un anumit stat. O alta teorie formulata de Duverger in legatura cu scrutinul majoritar de aceasta data presupune ca in cadrul acestui scrutin, partidele politice pot alege sa isi sustina eforturile de campanie electorala mai ales in zonele in care considera ca au sorti de izbanda. Acest lucru este demonstrat constant la fiecare patru ani in campania electorala prezidentiala din Statele Unite in cadrul careia cele doua partide politice isi angajeaza eforturile in zonele in care sunt convinsi ca vor castiga sau in asa numitele „swing-states”-state in care rezultatul este indecis. Prin urmare, desi in alegerile legislative din 2008 nu s-a aplicat un scrutin majoritar ci avem de-a face cu un cadru electoral eclectic, putem observa daca in circumscriptiile uninominale alaturi de candidati despre care se considera ca vor castiga cu certitudine, au fost antrenati in lupta electorala candidati ai altor partide care nu beneficiau de notorietatea necesara pentru a fi alesi.

Vernon Bogdanor si David Butler enumera aspecte esentiale ale modului in care legea electorala afecteaza maniera de desfasurare a campaniei electorale: timingul alegerilor, nominalizarea candidatilor, expunerea candidatilor la electorat precum si impactul asupra coeziunii si disciplinei partidului sau incurajarea/descurajarea formarii aliantelor politice sunt determinate in mod decisiv de modul de scrutin. De pilda, cei doi cercetatori sustin ca in cadrul unui scrutin de lista, in timpul campaniei electorale se prefera exercitarea unui control mai strict asupra tehnicilor de campanie. In plus, Bogdanor si Butler considera ca alesii intr-un sistem al reprezentarii proportionale au o relatie mai rece cu alegatorii, deoarece acestia sunt alesi in cadrul unui sistem inchis.

Gary Cox doreste sa analizeze in lucrarea „Electoral rules and the calculus of mobilization” impactul pe care legile electorale il au asupra mobilizarii partidelor si consecutiv, asupra prezentei la urne. Astfel, atunci cand realizeaza un studiu asupra transformarii efortului de mobilizare in voturi, Cox afla ca in cadrul sistemelor de vot in care se mentine componenta proportionala, aplicata in colegii uninominale, legaturile partidelor cu grupurile sociale sunt slabe si prin urmare mobilizarea realizata de partide are o sansa mai mica de a se transforma in voturi. Acest cadru teoretic ne va oferi posibilitatea de a analiza daca partidele si-au construit campania electorala in sensul mobilizarii la vot in 2004 si 2008.

Alfred Bulai vorbeste despre statutul si impactul aliantelor politice asupra partidelor, despre care considera ca determina fie obtinerea mai multor voturi sau pierderea acestora, dar niciodata nu conduce la mentinerea rezultatelor electorale. Partidele avantajate de aliante sunt cele mici, in timp ce aliantele sunt negative pentru partidele mari. De asemenea, Alfred Bulai considera ca partidele care au un numar de sustinatori permanenti mare nu sunt avantajati de intrarea intr-o alianta politica, in timp ce partidele care se bazeaza mai ales pe atragerea de votanti conjuncturali obtin mai multe voturi decat in mod normal intr-o alianta. Alfred Bulai ofera si un exemplu in acest sens, referindu-se la situatia alegerilor legislative din 1992 care demonstreaza ca unele voturi au fost indreptate catre CDR si nu neaparat catre un partid politic component al aliantei politice.

O teorie care vizeaza cadrul electoral mixt este formulata de Federico Ferrara si Erik S. Herron care sustin ca in cadrul unui astfel de sistem, exista o coordonare a partidelor politice in privinta inregistrarii partidelor politice pentru a participa in cursa electorala si in general elemente care tin de organizarea unei campanii electorale. Mai exact, partidele politice aleg sa plaseze in fiecare colegiu un candidat pentru a avea mai multe sanse de a dobandi locuri la redistribuiri. Astfel, daca analizam un sistem de vot mixt, dar in care predomina componenta proportionala atunci partidele politice prefera sa candideze singure fara a se alia cu o a doua forta politica, deoarece asa au sansa de a obtine mai multe locuri la redistribuiri, in timp ce in sistemele electorale in care predomina componenta majoritara exista o mai mare posibilitate de a se forma aliante politice preelectorale.

3. Ipoteza de cercetare

In acest cadru general, ipoteza pe care dorim sa o demonstram are urmatoarea formula: datorita modificarii sistemului electoral in 2008 s-a transformat si maniera in care actorii politici au abordat strategia politica in campania electorala recenta in comparatie cu cea desfasurata in 2004.

  1. Definirea conceptelor utilizate

Schimbarea modului de alegere a corpului legislativ in 2008 a fost in mod eronat asimilata modificarii sistemului electoral, fiind vorba mai degraba despre modificarea modului de scrutin. De aceea, acest subcapitol al lucrarii se va concentra pe definirea conceptelor „sistem electoral” si „mod de scrutin”.

Arend Lijphart ofera in cadrul lucrarii „Electoral Systems and Party Systems- A study of Twenty-Seven Democracies 1945-1990” o definitie a sistemului electoral perceput ca „ un set de reguli electorale nemodificate cu ajutorul carora sunt organizate una sau mai multe alegeri intr-o anumita democratie.” Lijphart vorbeste despre doua tipuri majore de sisteme electorale, in speta sistemul reprezentarii proportionale asimilat modelulului consensualist al democratiei si sistemul majoritar-caracteristica a modelului majoritarist. Descrierea sistemelor electorale se realizeaza prin intermediul a sapte caracteristici: „formula electorala, magnitudinea circumscriptiei, pragul electoral, numarul total de membri ai corpului legislativ, influenta alegerilor prezidentiale asupra celor legislative, distributia inechitabila si legaturile electorale dintre partide” ; cu o atentie deosebita acordata primelor trei atribute.

Conform formulei electorale majoritare Lijphart a intalnit in cadrul democratiilor studiate, trei tipuri specifice: regula pluralitatii conform careia castiga mandatul cel care a primit cel mai mare numar de voturi indiferent daca a primit 51% sau nu, utilizata in Marea Britanie si la alegerile prezidentiale din Venezuela, Islanda, Costa Rica. In ceea ce priveste formulele majoritare, acestea sunt intalnite mai ales in cadrul alegerilor prezidentiale; iar cea de-a treia formula este votul alternativ care presupune realizarea unei clasificari a candidatilor pe buletinele de vot, fiind utilizata in Australia, dar si la alegerile prezidentiale in Irlanda.

In ceea ce priveste sistemul reprezentarii proportionale, identificam de asemenea, trei tipuri . Cel mai frecvent intilnit este varianta sistemului proportional pe liste, in care partidele politice prezinta liste cu candidati in circumscriptii plurinominale, iar transformarea voturilor in mandate se face prin respectarea procentului obtinut de partide la alegeri. In Romania se aplica metoda d”Hondt care este de altfel des intalnita in cadrul sistemelor proportionale cu vot pe liste. O a doua formula a fost inaugurata in Noua Zeelanda, si apoi utilizata pentru alegerea a jumatate dintre parlamentarii Germaniei si Venezuelei si intr-o anumita masura si in Italia si care presupune acordarea a doua voturi: unul pentru candidatul dintr-o circumscriptie si celalalt pentru lista de partid. Astfel, se atenueaza disproportionalitatea generata de votul acordat pentru candidatul de pe circumscriptie. Votul unic transferabil presupune ierarhizarea candidatilor de pe buletinul de vot, fiind utilizat in Irlanda si Malta si pentru Senatul Australiei. In acest caz, procedura de transfer se aplica de doua ori: pe de o parte, surplusul de voturi pentru candidatii care deja au voturile necesare accederii in Parlament este acordat urmatorilor candidati de pe buletinele de vot, in timp ce candidatul cel mai slab este eliminat si voturile sale sunt apoi redistribuite, procedura care se poate repeta.

Lijphart vorbeste si despre formulele semi-proportionale, care nu s-au intalnit insa, decat in Japonia: votul unic si votul unic netransferabil, alegatorii votand candidati, dar numarul de voturi nu este egal cu numarul de locuri din circumscriptia respectiva. Tot in Japonia asistam si la sistemul paralel pluralitate-RP, in urma caruia 300 de parlamentari sunt alesi prin metoda pluralitatii in circumscriptii uninominale, iar 200 dintre ei sunt alesi conform sistemului reprezentarii proportionale pe liste.

Magnitudinea circumscriptiei reprezinta un element important pentru sistemele electorale sub aspectul efectului asupra sistemului de partide Astfel, o magnitudine mare a circumscriptiei in cadrul unui sistem majoritar este favorabil pentru un partid mare, iar gradul de disproportionalitate este de asemenea, ridicat, in timp ce in cadrul RP, partidele mici sunt avantajate iar gradul de disproportionalitate este vizibil mai scazut, situatie evidenta de pilda pentru Israel si Olanda. Magnitudinea circumscriptiei variaza pregnant in RP si de aceea impactul asupra proportionalitatii acestui sistem este mult mai mare.

Daca magnitudinea circumscriptiei reprezinta o „bariera explicita” pentru partidele mici, atunci pragul electoral este o bariera „implicita” care variaza de la stat la stat: 0,67 in Olanda, 1,5% in Israel, pana la 5% in Germania si Noua Zeelanda. Influenta alegerilor prezidentiale este de asemenea, mare asupra partidelor politice avand in vedere ca acestea pot fi in general castigate de candidatii partidelor mari, cu dezavantaje clare asupra celor mici, iar delimitarea nedreapta a circumscriptiilor uninominale se refera nu numai la diferente in stabilirea numarului de alegatori, dar si la disproportionalitati ale magnitudii in raport cu corpul electoral. Asupra procesului electoral au efecte si aliantele electorale care se stabilesc intre partide, care evident avantajeaza partidele mici, si care presupun adunarea voturilor pentru distribuirea mandatelor, in timp ce corpul legislativ trebuie sa reprezinte „radacina cubica a populatiei”.

Arend Lijphart aminteste despre doua tipuri de sisteme electorale in cadrul carora identifica diverse moduri de scrutin. Modul de scrutin, ca maniera de acordare a votului, reprezinta adevarata schimbare a cadrului legislativ pentru organizarea alegerilor legislative si nu intregul sistem electoral. Astfel, daca in 2004 observam aplicarea sistemului proportional pe liste, atunci in 2008, avem de-a face cu acelasi sistem proportional, dar in cadrul colegiilor uninominale.

Simultaneitatea alegerilor legislative cu alegerile prezidentiale din 2004 a avut un impact decisiv asupra desfasurarii campaniei electorale. A fost aplicata intr-o mare masura logica „liderului-locomotiva”, iar candidatii pentru presedintia Romaniei au devenit purtatori de mesaj principali la alegerile legislative pentru partidele pe care le reprezentau. Prin urmare, este foarte dificil de realizat o distinctie intre campania prezidentiala si cea pentru Parlamentul Romaniei si astfel, mesajele a ceea ce ar fi trebuit sa fie doua campanii electorale ajung sa fie identice. Aceasta situatie se intalneste mai ales la Alianta D.A., care s-a axat in mod deosebit pe imaginea candidatului la presedintie, datorita lipsei unei echipe cu notorietate. Intalnim pe de alta parte, un fenomen care a fost observat si la alegerile legislative din 2008 si anume rolul- de asemenea vital- al organizarii alegerilor locale cu cateva luni inainte de cele pentru Parlamentul Romaniei, alegeri care au avut un impact major asupra modului in care au fost perceputi candidatii in toata tara. S-a produs un transfer de imagine al succesului obtinut de candidati ai Aliantei D.A. in alegerile locale din orase precum Bucuresti si Cluj asupra opiniei publice, situatie care a creat impresia ca alegerile locale au fost de fapt castigate de Alianta PNL-PD, chiar daca PSD obtinuse un scor bun la alegerile din primavara. Asteptarile pentru PSD au fost prea mari si impactul succesului electoral obtinut in orase precum Bucuresti si Cluj a fost exacerbat.

Temele de campanie electorala reprezinta- prin reactiile pe care le creeaza la nivelul candidatilor politici- indicatori importanti asupra personalitatii si pozitiei oamenilor politici asupra problemelor majore din societate si care isi pun amprenta asupra modului in care acestia vor fi perceputi de cetateni pe termen lung. La alegerile locale, s-a dat simultan tonul temelor electorale care vor monopoliza discursul electoral si la alegerile din toamna. Astfel, problemele locale nu au avut prioritate, Alianta D.A.-cel mai puternic contestator al PSD- reusind sa aduca in atentia publica tema impactului coruptiei asupra gestionarii problemelor comunitatilor locale. Se observa astfel, cum partidele se pozitioneaza la jumatatea drumului intre prioritatile populatiei care vizau bunastarea cotidiana si agenda mass-media care atingea tema coruptiei si ineficienta administratiei. O alta strategie a alegerilor locale care a fost utilizata cu succes si la alegerile din toamna, priveste asimilarea luptei Aliantei D.A fata de PSD cu cea dintre un partid si un sistem corupt. Aceasta a fost preluata cu usurinta de mass-media care si-a asumat din ce in ce mai pregnant rolul de „watchdog” al democratiei si transformata intr-o lupta impotriva „baronilor locali”.

Alianta D.A. s-a dovedit ca fiind un trend-setter in stabilirea temelor de campanie pentru alegerile din 2004 pentru celelalte partide politice. Astfel, tema luptei impotriva coruptiei a fost rapid dezbatuta si de celelalte forte ale opozitiei si a fost perfect completata in acest sens de tema dusmanului comun, puternic personalizat prin imaginea PSD, prezentat ca adevarat bastion al „baronilor locali”. Discursul anti-coruptie este dovada vie a faptului ca succesul intr-o campanie electorala nu este neaparat rezultatul respectarii retoricii populare ci rezida si in capacitatea de a genera teme spectaculoase. Mai exact, daca retorica PSD s-a bazat pe rezultatele pozitive ale celor 4 ani de guvernare si pe necesitatea continuarii acestui efort in directia integrarii europene, atunci Alianta D.A. a avut castig de cauza pentru ca tema lansata a fost una neconventionala, desi PNL-PD s-a bazat pe conjunctura favorabila a discursurilor UE privind lupta impotriva coruptiei. Viorica Rosca infirma astfel, teoria agenda-setting a mass-media formulata de Shaw si McCombs si afirma ca discursul anti-coruptie justitiar al lui Traian Basescu a avut un efect mult mai mare asupra electoratului decat discursul cu aceeasi tematica: „Jos Mafia, sus Patria” al nationalistului Corneliu Vadim Tudor.

In urma alegerilor locale, la nivelul conducerii PSD s-a impus necesitatea unei analize asupra motivelor care au condus la esecul partidului iar problema a fost corect identificata, PSD reusind in acelasi timp sa ajunga de la faza de contemplare la cea de actiune. Astfel, vara anului 2004 a marcat pentru PSD multiple momente de reformare in care a incercat sa isi modifice imaginea de partid corupt:conducerea partidului a fost suspendata, s-a stabilit organizarea unei competitii interne pentru stabilirea candidatilor pentru alegerilor legislative din toamna, dupa modelul primarelor americane si s-a anuntat infiintarea unei Comisii de Integritate pentru analizarea profilului candidatilor. Efortul social-democratilor a fost recompensat printr-o pozitie confortabila pe care o aveau in sondaje in septembrie 2004, PSD avand un avans de la 6 la 8 procente fata de Alianta D.A.. Cresterea PSD s-a manifestat si pe fondul unei stagnari a Aliantei D.A. care a parut autosuficienta si nu a intreprins ceva interesant, axandu-se pe acelasi discurs anti-PSD. In acelasi timp, partidul aflat la guvernare a lasat impresia ca a invatat din propriile greseli si benefiind de aparatul de stat pe care il controla, a avut grija sa isi satisfaca propriul electorat printr-o serie de masuri economice, in timp ce Alianta D.A a fost reticenta sa critice acest actiuni pentru a nu aliena corpul electoral.

O analiza a temelor utilizate de partidele politice pentru campania electorala pentru alegerile organizate in toamna lui 2008, indica faptul ca asa cum afirma si Duverger, in cadrul unui scrutin proportional se utilizeaza teme de interes national precum lupta impotriva coruptiei- retorica a Aliantei D.A., sau necesitatea continuitatii politice pentru integrarea in Uniunea Europeana-discurs asumat de Uniunea PSD-PUR. Campania negativa a Aliantei D.A. nu a lasat descoperit nici acest aspect, Traian Basescu criticand natura relatiilor stabilite intre partidul aflat la guvernare si Uniunea Europeana precum si negocierile cu structurile europene. Totusi, acest atac nu a ramas fara ecou in tabara social- democratilor, care au exploatat imaginea „neconventionala” a candidatului Traian Basescu, spunand ca acesta nu este pregatit pentru preluarea functiei de presedinte si ca discursul sau aduce prejudicii grave Romaniei in contextul aderarii la Uniunea Europeana.

Pe fondul dorintei liderilor PSD de a crea imaginea unui partid in care deciziile se iau in mod democratic si pentru a atenua perceptia de partid corupt, au existat si tentative care ar putea fi asimilate cu o personalizare a concursului electoral. Totul a fost insa subordonat unui scop „centralizat” si anume acela de a „spala”imaginea partidului aflat la guvernamant in mijlocul retoricii opozitiei care il acuza constant de coruptie. Mai exact, una din temele care au adus PSD in atentia publica a fost dupa cum am precizat, organizarea unei competitii interne pentru stabilirea candidatilor pentru Parlamentul Romaniei. In cele din urma aceasta a adus prejudicii importante de imagine Partidului Social Democrat si i-a consolidat pozitia de partid corupt, prin maniera in care acestea au fost organizate si prin rezultatul final. Mai exact, alegerile au fost organizate in mod diferit la nivelul filialelor din teritoriu, s-a votat fie prin metoda conventionala a urnelor, fie prin intermediul calculatorului iar mass-media a dezvaluit nereguli in desfasurarea alegerilor si s-a stabilit repetarea alegerilor. In acelasi timp, nu s-a tinut cont de rezultate peste tot si s-a creat impresia ca o serie de politicieni au fost impusi de la centru. De pilda, Octavian Stireanu care in urma alegerilor interne ocupase pozitia 9, a fost plasat ulterior pe un loc eligibil; Razvan Theodorescu de pe locul 6 obtinut la Iasi, pe locul 1 la Botosani sau Bogdan Niculescu Duvaz pe locul 1 la Tulcea, desi la alegerile preliminare obtinuse un loc rusinos. Plasarea pe locuri ultra-eligibile a apropiatilor lui Ion Iliescu precum Dan Iosif sau Corina Cretu a dat pe de alta parte, o lovitura dura imaginii lui Adrian Nastase. Cireasa de pe tort a venit in septembrie, atunci cand s-a semnat un protocol de colaborare intre PSD si PUR, care practic a anulat rezultatele alegerilor preliminare din PSD, deoarece initial, multi candidati pentru Parlament din partea PSD au fost dati la o parte pentru a face loc candidatilor Partidului Umanist.



Asa cum afirmase anterior si Alfred Bulai, alegerile parlamentare din 2004, au confirmat teoria conform careia partidele mici sunt avantajate de stabilirea unor aliante electorale, in timp ce partidele mari pot mai degraba sa piarda voturi. Un exemplu relevant in acest sens este Partidul Umanist care probabil, nu ar fi putut sa intre in Parlament fara stabilirea unei aliante politice conjuncturale cu PSD. Apoi, dupa intrarea in Parlament, Partidul Umanist si-a exploatat la maxim potentialul de coalitie si a reusit sa fie unul dintre cele patru partide care au compus guvernul Tariceanu. Pe de alta parte, pentru PSD, alianta cu Partidul Umanist a avut mai degraba un impact negativ, deoarece dincolo de o mai favorabila relatare asupra actiunilor sale in trustul condus de liderul Dan Voiculescu, prin Uniunea PSD-PUR stabilita dupa alegerile preliminare din partidul aflat la guvernamant, care practic le-a anulat, a produs efecte mai degraba negative la nivelul imaginii PSD care a creat impresia unui partid care doreste sub impresia unor false alegeri libere sa insele electoratul.

La inceput, odata cu organizarea alegerilor preliminarea pentru stabilirea candidatilor pentru alegerile parlamentare mass-media a avut o relatare pozitiva despre evenimentele politice din PSD, insa presa a urmarit cu si mai mult interes protocolul PSD-PUR care a condus la anularea rezultatelor care se doreau democratice si la deteriorarea semnificativa a imaginii PSD. Perceptia negativa asupra alegerilor preliminare organizate in PSD a venit ca o unda de soc pentru Partidul Social Democrat, in conditiile in care la inceputul lunii septembrie, liderul PSD isi crease imaginea unui politician care nu doreste sa controleze in totalitate procesul decizional la nivelul partidului pe care il conduce, spre diferenta de Traian Basescu, ce fusese contestat de lideri ai Partidului Democrat in teritoriu asupra modalitatii de desemnare a candidatilor pentru alegerile legislative.

Atat componenta listelor propuse pentru alegerile parlamentare si mai ales modul in care acestea au fost alcatuite de fapt, precum si imaginea prezenta pretutindeni a liderilor partidelor parlamentare ne conduc la ideea sustinuta si de Duverger conform careia intr-un sistem proportional, liderii politici exercita un control mult mai strict asupra modalitatii de desfasurare a campaniei electorale. In spatele acestei strategii exista si o justificare electorala care abuzeaza de slaba informare a cetateanului asupra candidatilor politici: vectorii principali de imagine-candidatii la presedintie sunt plasati alaturi de candidatii partidelor politice pe care le reprezinta la alegerile parlamentare pentru obtinerea transferului de imagine convertibil in vot pentru corpul legislativ.

Ulterior, una din temele de campanie sustinute de Traian Basescu va consta in accentuarea diferentei dintre blocul politic pe care il reprezinta si despre care afirma ca s-a constituit si din puternice ratiuni ideologice si Uniunea PSD-PUR, care este prezentata ca rezultat al unei conjucturi politice oportuniste. Conform teoriei formulate de Federico Ferrara si Erik S. Herron, in cadrul sistemelor electorale in care domina componenta proportionala, partidele politice prefera sa candideze singure pentru a nu pierde locuri importante la redistribuiri, teorie care nu s-a aplicat insa in spatiul romanesc. Justificarile celor doua forte electorale constituite sunt simple: pe de o parte, PSD dorea comentarii mai favorabile in mass-media si a constituit in acest sens alianta cu Partidul Umanist Roman pentru controlul exercitat asupra trustului Intact de liderul acestei formatiuni, si pe de alta parte, Alianta D.A s-a constituit ca necesitate a unirii fortelor ce se revendicau de dreapta pentru preluarea puterii de la PSD.

Tandemurile politice care vizau relatia prim-ministru-presedinte sunt o alta importanta parte a strategiei pentru alegerile legislative din 2004, lansandu-se „cupluri” electorale precum Mircea Geoana-Adrian Nastase, Theodor Stolojan- Traian Basescu sau Corneliu Vadim Tudor- George Becali. Duverger vorbea despre rolul vizibil mai mare pe care il au liderii politici in cadrul unui sistem de vot al reprezentarii proportionale in comparatie cu un scrutin majoritar care permite un grad mai mare de democratie, iar aceasta teorie se poate aplica si la nivelul alegerilor generale din 2004, in mare parte datorita simultaneitatii alegerilor parlamentare cu cele prezidentiale. Un alt aspect interesant care confirma rolul liderilor politici aflati la nivel central asupra modului de desfasurare a campaniei electorale, dincolo de tandemurile electorale si de aceasta data aplicat strict asupra Uniunii PSD-PUR se refera la triada Iliescu, Nastase, Geoana. Mai ales fostul presedinte beneficia de o imagine favorabila la nivelul unor segmente importante ale electoratului roman, iar perceptia asupra sa de „om cinstit” s-a potrivit perfect cu campania de reabilitare a imaginii PSD, inceputa dupa socul de la alegerile locale. Faptul ca eforturile de campanie au fost foarte mult axate in 2004 pe campania pentru alegerile prezidentiale si intr-o proportie mult mai mica pe cele pentru legislativul Romaniei, s-a observat si in rezultatele votului parlamentar atunci cand Alianta D.A. a obtinut mai putine voturi decat Uniunea PSD-PUR.

Societatea civila a jucat un rol important in alegerile din 2004, fiind un aliat de nadejde al opozitiei. Impactul actiunilor societatii civile este major deorece atacurile pot fi numai unidirectionale; un om politic ar fi discreditat daca ar raspunde tot printr-un atac si de aceea eficienta unui discurs cum a fost de pilda cel al Monicai Macovei care a vorbit despre incompatibilitatea functiei de parlamentar si acuzatiile de coruptie este mai mare decat cel al unui individ care sustine exact aceeasi teza dar care este implicat politic. Interesant este ca societatea civila a preluat teme precum coruptia de la partidele din opozitie pe care ulterior le-a folosit ca arme impotriva partidului aflat la guvernare. Partidul Social Democrat a sesizat miza imensa pe care societatea civila o poate avea in cadrul alegerilor generale, si mai exact atacurile care veneau din partea organizatiilor non-guvernamentale, asa ca solutia gasita a fost aceea de ataca adversarii politici cu propriile arme. Mai exact, Adrian Nastase a afirmat de pilda la o sedinta la nivel inalt a PSD, la data de 5 ianuarie 2004, ca PSD trebuie sa isi creeze propriile „organizatii non-guvernamentale” care sa contracareze „organizatiile non-guvernamentale” ale opozitiei.

Campania negativa a avut o virulenta fara precedent, iar acuzatiile dure au disparut dupa campania electorala. Majoritatea acestor atacuri erau lansate in teritoriu si nu in mass-media si desi nu fusesera demonstrate si-au indeplinit rolul de influentare in mod negativ a imaginii adversarului in mentalul colectiv. Mesajele negative au fost utilizate frecvent de Alianta D.A. care s-a axat in acest sens mai ales pe imaginea de partid corupt a PSD, in timp ce partidul condus de Adrian Nastase a mizat mai ales pe un discurs pozitiv concentrat pe rezultatele celor patru ani de guvernare si pe consolidarea bazei loiale a partidului prin promovarea unui mesaj puternic social. De altfel, unul dintre putinele subiecte constructive abordate de Alianta D.A care au fost utilizate in campania electorala viza introducerea cotei unice de impozitare, o masura in sine controversata.

Pe de alta parte, temele de campanie negativa promovate de Partidul Social Democrat priveau lipsa de pregatire si de resurse umane a PNL-PD si in acelasi timp, se axau pe criticarea si specularea gafelor al caror protagonist era Traian Basescu. Interesant este de mentionat faptul ca Adrian Nastase, candidatul la presedintie al PSD s-a axat in cadrul mesajelor transmise mai ales pe atacarea Aliantei D.A.-perceputa ca unic contra-candidat viabil – situatie vizibila mai ales datorita concluziilor care s-au impus dupa alegerile locale si mai putin pe atacarea celorlalti adversari politici. Alianta D.A. a avut in prim-planul discreditarii adversarilor politici tema coruptiei endemice la nivelul PSD si prin urmare si in structurile statului, atacarea rezultatelor partidului aflat la guvernamant si atacuri la persoana. Discursul electoral mai vizeza si realizarea unei punti comparative intre bilantul guvernarii PSD si cel al CDR , defavorabile constructiei politice care s-a aflat la guvernare in perioada 1996-2000 si sugerarea ideii ca Alianta D.A. va functiona in aceeasi logica a instabilitatii si conflictualitatii politice similare regimului perioadei 1996-2000. De altfel, in momentul in care Stolojan si-a anuntat retragerea din pozitia de candidat la alegerile prezidentiale, PSD a sustinut ca retragerea sa este rezultatul fragmentarii la nivel intern al PSD si a dorit sa sugereze aceasta imagine la nivelul opiniei publice din Romania.

Campania negativa a fost de multe ori la limita ilegalitatii. Astfel, desi exista un anumit plafon privind suma de bani pe care un partid politic o poate utiliza pentru campania electorala, au existat organizatii non-guvernamentale, care in urma analizei efectuate asupra fondurilor de campanie, au concluzionat ca Uniunea PSD-PUR a investit o suma de cinci ori mai mare decat cea permisa de lege in campania electorala. Partidului aflat la guvernamant i s-a imputat de asemenea, fabricarea si distribuirea de flyere care contineau informatii eronate si calomnioase la adresa candidatilor Aliantei D.A.. Un exemplu in acest sens priveste campania dusa de o parte a societatii civile intitulata Coalitia pentru un Parlament Curat care a presupus realizarea unei liste negre a candidatilor pentru alegerile parlamentare care a avut la baza criterii precum legaturile cu fostul regim politic, traseismul politic sau dobandirea unor averi ilicite. Aceste liste, care contineau un numar semnificativ de candidati ai Uniunii PSD-PUR, au fost distribuite la nivelul circumscriptiilor electorale pentru o mai buna informare a cetateanului. Reactia PSD a fost aceea de a falsifica aceste liste prin includerea candidatilor opozitiei cu acuzatii calomnioase si prin distribuirea flyerelor falsificate cu mentinerea siglelor organizatiilor non-guvernamentale pentru legitimare si pentru a insela electoratul.

Panta descendenta a Aliantei PSD-PUR a continuat la inceputul lunii octombrie, odata cu retragerea din cursa prezidentiala a lui Theodor Stolojan si a invocarii „santajului” la care acesta a fost supus de opozitie. Scenariul Aliantei D.A. dezvaluit in seara zilei de 2 octombrie a inflamat intrega scena publica din Romania si a bulversat planurile de campanie electorala ale tuturor combatantilor politici care probabil fusesera stabilite cu mult timp inainte. Intreaga retorica electorala trebuia regandita in asa fel incat noul candidat al Aliantei D.A. sa nu aiba succes. Strategia electorala a Uniunii PSD-PUR fusese conceputa pentru a contracara imaginea lui Theodor Stolojan care era foarte diferita de cea a noului candidat la presedintie, Traian Basescu.

Bogdan Teodorescu observa un paradox al comportamentului electoral al profilului alegatorului alegerilor generale din 2004: cel cu un nivel de educatie mai scazut a ales candidatul care s-a bazat in mesajele de campanie pe rationalitate, prin promovarea unor teme precum integrarea in structurile europene si combaterea saraciei in timp ce electoratul educat a preferat structura politica ce a apelat la un mesaj emotional exprimat prin lupta impotriva sistemului „ticalosit” si corelat cu ea, a combaterii coruptiei . Motivatia votului pentru PSD-PUR este una de natura rationala, conexata cu performantele economice, oferta electorala, imaginea liderului si a partidelor, perceptia unei performante pozitive in domenii precum sanatatea, educatia, protectia sociala.

De asemenea, decizia de a nu vota Uniunea este determinata de factori precum imaginea Partidului Social Democrat de partid corupt, nerespectarea promisiunilor electorale, masurile economice si neincrederea in lideri si partid. Efectul bandwagon si votul strategic- asa cum au demonstrat si rezultatele- reprezinta motive destul de putin prezente in spatele deciziei acordarii votului. Principalele rationamente care stau in spatele deciziei de vot sunt corelate cu importanta acordata increderii in formatiunea politica, continutul programului de guvernare, doctrina, nevoia de schimbare, in timp ce partidele din opozitie sunt votate intr-o masura mai mare in baza sanselor de a castiga alegerile, Uniunea fiind mai mult apreciata pentru persoanele prezente pe listele electorale. In privinta deciziei de vot, cea mai mare influenta asupra sa o au credinta ca partidul va castiga alegerile, consumul media pe tema alegerilor precum si convingerea respectarii promisiunilor electorale.

Interesant este si profilul electoral realizat alegatorului celor doua tabere politice. Astfel, votantul PSD-PUR considera ca nivelul de trai este mai ridicat in 2004 decat in 2000, face parte din mediul rural, este de gen feminin, nu este student, este somer si considera ca promisiunile Aliantei D.A. nu vor fi respectate. Sansele ca cetateanul sa voteze cu Alianta D. A. cresc daca este de sex masculin, traieste in Transilvania, este educat, nu considera ca traieste mai bine in 2004 comparativ cu 2000 si face parte din mediul urban. In acest mod, se justifica castigarea alegerilor de PNL- PD, deoarece conform studiilor realizate, la alegeri au participat persoane de gen masculin, adulte si cu un nivel de educatie mai ridicat. Se observa in acest caz o tendinta a strategilor politici de segmentare a electoratului, in doua categorii de public tinta in functie de profilul electoratului celor doua forte politice. In cazul PSD probabil este vorba si despre utilizarea aplicata a organizatiilor de partid mult mai consistente decat ale opozitiei din mediul rural.

In cele din urma, cei mai importanti factori care au determinat castigarea alegerilor au fost credinta in promisiunile electorale, preferinta pentru un anumit prim-ministru si ca nota distincta pentru alegerile legislative din 2004, imaginea candidatului pentru presedinte, prin simultaneitatea alegerilor prezidentiale cu cele pentru Parlament. De aceea, cele doua competitii electorale s-au focusat pe imaginea celor doi candidati. Campania negativa a atins o virulenta nemaiintalnita pana atunci, PSD focusandu-se pe lipsa de competenta si de echipa a contracandidatilor, iar Alianta D.A. pe sintagma „PSD- partid de corupti”, esecurile economice ale celor 4 ani de mostenire a guvernarii social-democrate si atacuri la persoana. Lovitura de gratie a fost insa acuzatia de fraudare a alegerilor formulata de Traian Basescu, care nu a fost demonstrata niciodata, dar care a avut efectul scontat si dorit si anume mobilizare si vizibilitate.

Mesajul anticoruptie al Aliantei D.A. s-a dovedit ca fiind mai puternic decat toate avantajele si resursele pe care le detinea Uniunea PSD-PUR: controlul exercitat asupra elitelor locale si regionale, influenta asupra mass-media precum si puterea asupra autoritatilor electorale. Mai exact, in ceea ce priveste regiunile mai putin bogate ale Romaniei, si cu preponderenta mediul rural, cresterea nivelului de trai si imbunatatirea standardelor de viata erau strict corelate cu apartenenta liderilor locali la Partidul Social Democrat. De aceea, fenomenul „migratiei”politice este strans corelat cu imaginea partidului condus la aceea vreme de Adrian Nastase, pentru ca opinia generala era aceea ca pentru mentinerea mandatului era necesara obtinerea apartenentei la partidul de guvernamant, care exercita monopolul asupra resurselor. Legitimitatea liderilor PSD era cu atat mai puternica cu cat acestia avusesera legaturi cu fostul regim politic si cu cat partidele din opozitie erau foarte slab reprezentate la nivelul infrastructurii rurale. De altfel, PSD si-a mentinut imaginea unui partid care are ca electorat stabil cetatenii provenind din mediul rural. Congruenta dintre calitatea de membru PSD si detinerea resurselor locale a condus in schimb la intarirea perceptiei de partid corupt a PSD, si practic a simplificat semnificativ munca opozitiei .

In ceea ce priveste controlul asupra mass-media, faptul ca existau televiziuni controlate de PSD a condus la o scadere a dezbaterilor politice, lucru care nu putea sa fie decat favorabil social-democratilor. Astfel, s-a produs o demobilizare a electoratului Aliantei D.A., in timp ce electoratul captiv al PSD nu a dezamagit nici de aceasta data. Astfel, daca Gary Cox afirma ca in cadrul unui sistem proportional eforturile de mobilizare a electoratului se transforma mai usor in voturi, atunci aceasta teorie a fost aplicata de social-democrati atunci cand au acordat anumite beneficii economice categoriilor sociale care fac parte din propriul electorat dar si atunci cand prin exercitarea controlului asupra mass-media care a dus la scaderea numarului si calitatii programelor de dezbatere politica, s-a produs o demobilizare a electoratului D.A. Pe de alta parte, PNL-PD a recurs la aceasta tactica atunci cand a fost prea tarziu pentru alegerile parlamentare, dar la timp pentru succesul obtinut la alegerile prezidentiale prin lansarea temei fraudarii alegerilor.

Controlul asupra presei reprezinta o alta metoda care a fost utilizata de partidul aflat la putere pentru asigurarea unor reportaje si stiri favorabile. Dincolo de televiziunea publica, care era controlata cu relativa usurinta de PSD, deoarece structura de conducere era numita de autoritatile publice, s-a observat un procent semnificativ de stiri favorabile partidului aflat la aceea vreme la guvernare si in cadrul unor posturi private precum Antena 1- controlata de presedintele Partidului Umanist Dan Voiculescu sau ProTv. Controlul s-a exercitat prin evitarea unor subiecte sensibile precum coruptia sau in general, prin relatarea unor teme care puneau PSD intr-o lumina favorabila. De asemenea, substratul politic al programelor televizate a inceput sa scada considerabil intr-o incercare de evitare a subiectelor care aduc prejudicii PSD, iar scandalurile privind intentia PSD de a controla cotidiene precum Evenimentul zilei sau Romania libera au fost o constanta a peisajului public al anului 2004.

Evolutia Partidului Romania Mare la alegerile din noiembrie 2004 a fost perceputa ca un esec in raport cu performantele electorale obtinute in urma cu patru ani, atunci cand la alegerile legislative, PRM obtinuse un sfert din locurile din Parlamentul Romaniei. Motivele sunt multiple: pe de o parte, este vorba despre faptul ca liderul partidului fusese treptat izolat pe scena politica dar si de mass-media datorita afirmatiilor extremiste, exercitarea autoritara a conducerii partidului, aparitia unor contestatari de aceasta data puternici ai partidului la guvernamant si apropiata integrare in structurile Uniunii Europene care nu agreeaza apropierea de forte extremiste. Un alt factor important se refera la modalitatea de abordare a campaniei electorale, Corneliu Vadim Tudor preferand sa-si atenueze retorica profund nationalista cu accente extremiste pierzandu-si astfel o parte importanta din electoratul fidel , care a ales in schimb sa se apropie de Alianta PNL-PD. La un moment dat, Corneliu Vadim Tudor, constient de pierderea electoratului care i-a adus un scor nesperat de mare la alegerile din 2000, electorat care a ales varianta Aliantei D.A., a mizat chiar pe ideea dezmembrarii tandemului PNL-PD, prin specularea asupra unei posibile apropieri dintre PNL si PSD.

In ceea ce priveste Uniunea Democrata a Maghiarilor din Romania, aceasta a intampinat anumite dificultati atunci cand s-a scizionat si a aparut UCM, in contextul necesitatii obtinerii a 5% din sufragii pentru accederea in Parlament, insa in cele din urma aceasta problema s-a dovedit a fi una falsa.

Perioada 2005-2008

Victoria Aliantei D.A. nu prevestea evenimentele politice ale perioadei 2005-2008. Astfel, in 2007 asistam la nasterea unui guvern minoritar pe fondul iesirii de la guvernare a Partidului Democrat si la suspendarea din functie a presedintelui Basescu de catre Parlament, actiune care nu a fost aprobata prin referendum de cetatenii romani si care a condus la sanctionarea electorala a partidelor care au decis suspendarea sa. Clasa politica s-a constituit in doua tabere in aceasta perioada in functie de raportarea la presedinte : Partidul Democrat si Partidul Liberal Democrat, constituit prin excluderea din partid a unei grupari din care faceau parte Theodor Stolojan si Valeriu Stoica, devenite ulterior Partidul Democrat Liberal s-au erijat in sustinatori ai presedintelui Basescu, in timp ce PSD, PC si PNL au criticat in permanenta actiunile sefului statului.

Dupa esecul alegerilor generale din noiembrie 2008, PSD a hotarat sa actioneze in vederea reabilitarii imaginii sale, asa cum facuse anterior si dupa alegerile din 1996. Adrian Nastase- privit ca responsabil principal pentru performanta PSD si ulterior implicat in scandaluri de coruptie care au captat atentia opiniei publice la inceputul anului 2005, demisionar din functia de presedinte a Camerei Deputatilor, a fost eliminat din conducerea PSD. Noua conducere, in varful careia a fost ales Mircea Geoana si-a propus o schimbare a imaginii partidului. La 3 ani de la aceasta initiativa, sunt vizibile aceleasi personaje care faceau jocurile in 2004. Multa vreme, social-democratii au fost incapabili de a-si juca rolul de opozitie politica.

Partidul National Liberal a fost perceput pe parcursul celor patru ani de guvernare principala forta politica responsabila pentru actiunile unui guvern format din patru partide. In acelasi timp, conducerea sa, in speta premierul Tariceanu a fost nevoita sa „incaseze” si ulterior sa riposteze la criticile presedintelui Basescu, sustinut de Partidul Democrat. Conflictele din Alianta D.A., au devenit din ce in ce mai puternice, totul culminand cu disolutia aliantei in primavara anului 2007. La conducerea Guvernului s-au mentinut Partidul National Liberal si UDMR, sustinuti din umbra conform unor supozitii pe aceasta tema de social-democrati. Alegerile din 2008, ne aduc prin urmare un peisaj politic de neimaginat pentru un privitor care, ipotetic vorbind, ar face saltul din decembrie 2004 in mijlocul campaniei electorale pentru alegerile legislative din 2008: cu aceeasi alianta PSD- PC (dupa transformarea din PUR), dar cu lipsa oricarei reminiscente a existentei Aliantei D.A., prin existenta unui partid liberal caruia i se imputa toate insuccesele perioadei 2004-2008, a PD-L- ca principal sustinator al presedintelui Basescu si aparent izolat pe scena politica tocmai datorita acestei asocieri, precum si prin lupta UDMR si PRM, inutila in cel de-al doilea caz de accedere in Parlament.

Unul dintre principalele subiecte ale mass-media, ale opiniei publice si ale clasei politice deopotriva din ultimii ani a fost modificarea sistemului electoral. Initial, dezbaterea implica o reforma radicala, de trecere de la un sistem proportional la unul majoritar, insa in cele din urma varianta care a stabilit cadrul electoral al alegerilor legislative din 2008, a fost sistem proportional cu vot in colegii uninominale. Initial, schimbarea cadrului electoral a fost in mod eronat inteleasa in directia tranzitiei catre un sistem majoritar veritabil, asa cum asteptarile privind reforma clasei politice in urma introducerii noului sistem de vot s-au dovedit a fi nejustificate. „Surprizele” electorale ca si consecinta a cadrului electoral din 2008, mai exact a modului de distribuire a mandatelor au condus la daramarea mitului privind efectul curator al sistemului de vot asupra clasei politice.

Alegerile locale din 2008, asemenea celor din 2004 au fost un indicator al modului de raportare al partidelor politice la alegatori si au configurat principalele forte politice. Astfel, pe fondul alegerii presedintilor de Consilii Judetene sub acceasi logica electorala utilizata si pentru alegerea primarilor se ajunge la o personalizare a concursului electoral. Pe de alta parte, la nivelul structurii sistemului politic, se observa conturarea unei formule”doua partide si jumatate”, in speta PNL, PSD si PD-L.

Simultaneitatea alegerilor prezidentiale cu cele legislative reprezinta o nota distincta ce nu s-a repetat si in cadrul competitiei electorale din 2008, iar temele de campanie au fost diferite. Distinctia majora la nivelul temelor de campanie electorala dintre cele doua alegeri este aceea ca in 2008 acestea nu au mai fost date de partidele politice, in speta de Alianta D.A., ci de mass-media care a creat subiecte artificiale. Daca in 2004 discursul a fost totusi monopolizat de subiectul coruptiei endemice, atunci nu putem spune acelasi lucru despre campania din 2008 care a vizat teme precum speculatii asupra viitorului premier al Romaniei, solutii pentru criza economica sau diferitele opinii ale partidelor politice privind majorarea salariilor profesorilor. Totusi, chiar daca alegerile prezidentiale vor fi organizate la un an distanta, pozitiile presedintelui Basescu au alimentat dezbaterea in campania electorala, acestea fiind deseori sustinute de lideri ai PD-L.

Principalele teme ale campaniei electorale care au monopolizat dezbaterile publice au fost problema desemnarii viitorului premier si masurile economice necesare pentru contracararea crizei economice. Programele de campanie pe care cele doua partide le impuneau au cazut in derizoriu. In privinta desemnarii primului ministru, PSD si PNL au fost primele partide care au vorbit despre acest subiect cand au afirmat ca singurul rol al presedintelui este acela de a respecta procentele obtinute de partide in cadrul alegerilor parlamentare si de a propune si sustine un premier care intruneste conditia matematica a formarii guvernului. Pe de alta parte, cu putin timp inainte de inceperea campaniei electorale Traian Basescu a tinut sa precizeze ca ii apartine optiunea pentru desemnarea primului-ministru iar Partidul Democrat Liberal, prin vocea lui Vasile Blaga a afirmat ca este dreptul presedintelui de a nominaliza ca sef al guvernului pe cine doreste independent de socotelile precedente ale partidelor. Se observa respectarea distinctiei dintre partidele care sunt pro si contra politicilor presedintelui Basescu, care devine de multe ori o cauza in sine a opozitiei si aprobarii unei anumite atitudini politice. Se preconiza oarecum nominalizarea lui Theodor Stolojan ca premier al Romaniei, chiar daca la un moment dat presedintele Basescu a specificat ca nu sustine nominalizarea unui tehnocrat la Palatul Victoria, ci un politician, iar perceptia asupra lui Stolojan din ultimii 15 ani si mai bine este aceea a politicianului tehnocrat prin excelenta.

Dezbaterile asupra desemnarii prim-ministrului Romaniei au reprezentat principalul subiect al mass-media, Realitatea TV, realizand de altfel si emisiunea „Alege premierul”in care invitatii si-au demonstrat cunostiintele si abilitatea politica. De asemenea, sondajele realizate telefonic privind preferinta telespectatorilor pentru un „premier” sau altul au condus la o personalizare a concursului electoral, daca pornim de la premisa ca Mircea Geoana, Calin Popescu Tariceanu, Theodor Stolojan au fost principalii vectori de imagine ai partidelor din care proveneau pentru alegerile legislative. Se produce in acelasi timp o confuzie la nivelul electoratului mai putin informat in conditiile in care premierul nu este ales, ci desemnat si apoi confirmat prin votul Parlamentului.

Majorarea salariilor profesorilor a fost un subiect de dezbatere care a animat considerabil dezbaterea din timpul campaniei electorale. Cu exceptia PNL, prin vocea ferma a premierului Tariceanu ce afirma ca nu exista fonduri suficiente, partidele politice au sustinut majorarea salariilor cadrelor didactice. Motivatia poate avea si o puternica tenta electorala: pe fondul multiplelor masuri sociale luate de guvernul liberal in ultimii patru ani printre care majorarea salariilor profesorilor si a pensiilor, exista riscul ca PNL sa isi alieneze electoratul traditional, si de aceea s-a preferat adoptarea unei pozitii care sa conduca la mentinerea electoratului captiv PNL. Cota unica de impozitare a fost din nou un subiect de dezbatere, atat PNL cat si PD-L sustinand mentinerea sa, in timp ce PSD s-a transformat in avocat al introducerii impozitului progresiv.

Pe fondul isteriei mai mult sau mai putin justificate de debutul crizei economice mondiale, masurile pentru contracararea acesteia au reprezentat un important subiect de dezbatere. Vesnicii inamici politici ai ultimilor patru ani, Calin Popescu Tariceanu si Traian Basescu au avut prima disputa publica pe acest subiect atunci cand si-au anuntat increderea in modalitati diferite de rezolvare a crizei economice; premierul in exercitiu la aceea vreme a afirmat ca o solutie ar putea fi reducerea cheltuielilor publice iar fondurile provenite din acest demers sa fie distribuite catre proiecte cu fonduri publice in asa fel incat pierderea locurilor de munca din sectorul privat sa nu fie insotita de pierderea locurilor de munca din sistemul public, iar presedintele pe de alta parte a afirmat ca solutia este accelerarea reformelor mai ales in vreme de criza. Raspunsul PSD a fost formulat in temeiul revendicarii conceptului de dreptate sociala, Mircea Geoana vorbind despre necesitatea unei amnistii fiscale si apoi despre utilizarea resurselor obtinute illicit in desfasurarea de proiecte publice.[106]

Atat PNL cat si PSD au adoptat aceeasi strategie electorala: mesaje de campanie centrate pe consolidarea electoratului traditional. Nu a lipsit insa nici strategia privind atragerea indecisilor -regula elementara in orice campanie electorala- realitate dovedita prin sloganul “Pentru o viata mai buna” al PNL in timp ce PSD a fost cu atat mai favorizat de mesajul sintetizat prin “Voteaza PSD. Voteaza pentru tine” dupa ce initial optase pentru “Mai bine pentru mai multi” nu numai pe fondul isteriei nationale legate de criza economica dar si datorita profilului alegatorului roman care considera ca statul trebuie sa intervina prin subventii si diferite avantaje economice in viata cetateanului.

Partidul Social-Democrat si-a axat campania electorala pe criticarea guvernarii liberale si pe promisiuni cu o puternica tenta sociala, retorica ce s-a potrivit ca o manusa in contextul crizei economice. Liderul partidului, Mircea Geoana a fost prezent in teritoriu pentru sustinerea candidatilor iar manifestatiile electorale in aer liber au fost la ordinea zilei pentru strategia social-democrata. Sloganul utilizat de partid a fost „Mai bine pentru mai multi”. De asemenea, strategii PSD au incercat sa copieze modelul de succes utilizat in Statele Unite privind necesitatea schimbarii. La nivelul oamenilor din PSD care au reprezentat nucleul dur al construirii campaniei electorale, observam aceeasi politicieni care s-au aflat in prim-planul strategiei politice si in 2004: Miron Mitrea, Viorel Hrebenciuc, Adrian Nastase, Ion Iliescu.

„Ei cu ei, noi cu voi”-slogan electoral utilizat de Partidul Democrat Liberal are un puternic aspect de campanie negativa, bazandu-se pe ideea apropierii de electorat, sugerand ca adversarii politici sunt mai degraba indepartati de acesta. Liderii de la centru ai PD-L au fost prezenti in teritoriu pentru a sustine candidati mai putin cunoscuti. De altfel, strategia centralizata s-a manifestat si prin prezenta pe materialele de panotaj a sloganului de campanie. Modalitatea de contracarare a adversarilor politici a fost diferita. In privinta PNL s-a incercat diminuarea bazinului electoral al acestui partid prin acuzatia sustinerii guvernului Tariceanu de social-democrati, in timp ce vis-a-vis de PSD s-au formulat aceleasi acuzatii de coruptie consacrate in 2004.

Pentru Partidul National Liberal, strategia de campanie a fost in mare parte defensiva, bazata pe inducerea sentimentului de responsabilitate politica, actiune determinata de scandalul privind salariile profesorilor si de competenta in gestionarea crizei economice pentru care liberalii aflati la guvernare au fost acuzati in mare parte de adversarii politici. Principalul vector de imagine a fost Calin Popescu Tariceanu, iar sloganul politic utilizat, „Pentru o viata mai buna” a avut ca scop atragerea votului tuturor categoriilor sociale. Atacurile din campanie au fost concentrate in principal asupra PSD, partid ce este asimilat stangii romanesti, si in consecinta, prin prezentarea punctelor divergente dintre cele doua partide, Partidul National Liberal trebuia sa fie asimilat dreptei. Pentru atragerea electoratului indecis, strategia PNL presupunea si organizare unor alegeri interne care urmau sa fie ulterior validate de forurile superioare ale partidului.



Nelinistit in privinta prezentei la urne, UDMR a abordat un discurs extremist pentru a-si asigura votul etnic, Marko Bela afirmand cu cateva zile inainte de ziua nationala a Romaniei ca 1 decembrie 1918 reprezinta in viziunea sa o „pata rosie”. Ca un veritabil partid regional, UDMR si-a concentrat candidatii cei mai valorosi in colegiile uninominale din judetele in care populatia maghiara era preponderenta iar partidele competitoare au plasat in acele colegii candidati fara notorietate sau experienta politica. De asemenea, PCM a decis sa sustina candidati independenti si sa nu se inscrie in cursa electorala cu candidati proprii.

PRM nu a obtinut in urma alegerilor din 2008 suficiente procente pentru a accede in Parlamentul Romaniei. Aceasta situatie a fost oarecum prevazuta de liderul C.V. Tudor care a contestat oficial noul mod de scrutin, precum si modalitatea de delimitare a colegiilor uninominale, construindu-si un intreg discurs de demonizare a sistemului electoral. Fiind prin excelenta un partid de lider, lipsa unor candidati care sa anime competitia politica in teritoriu au condus la neintrarea in Parlament.

Chiar daca nu vorbim despre un scrutin majoritar veritabil, daca aplicam in colegiile uninominale teoria lui Duverger privind influenta mai mica a liderilor de la centru in desfasurarea si realizarea strategiei de campanie electorala, atunci acest lucru se remarca si la alegerile legislative din 2008. Calitatea candidatilor la scrutinul din noiembrie 2008 a fost criticata cel putin la fel de fervent ca si in anul 2004 pe fondul acuzatiilor de natura penala, a conflictelor de interese sau a nerespectarii altor criterii de integritate, cu mentiunea aparitiei unei categorii de candidati capabili sa isi sustina singuri campania electorala datorita averilor pe care le detineau, in marea lor parte obtinute ilicit, care s-au adaugat aspirantilor la un loc in legislativ frecvent intalniti si sustinuti de relatiile din partid. Pe listele partidelor politice, au mai fost adaugate si vedete sau oameni de televiziune, strategii politici mizand probabil pe convertirea notorietatii politice in voturi. O tendinta evidenta la alegerile legislative a fost mutarea centrului de decizie in desfasurarea campaniei electorale la nivel local. Astfel, odata ce decizia din campanie a apartinut filialelor din teritoriu care au avut numai experienta unor alegeri locale, promisiunile cu caracter edilitar ale aspirantilor la postul de parlamentar insotite de o slaba cunoastere a atributiilor demnitarilor de catre cetateni au inceput sa prinda contur. Nota discordanta in privinta candidatilor din colegiile uninominale face PNL care a anuntat organizarea de alegeri interne la nivelul filialelor din teritoriu.

Chiar si la nivelul imaginii, partidele au fost cele care au alimentat aceasta stare de fapt, lucru sesizabil si prin diversele forme ale afisajului electoral, prin plasarea liderilor de imagine ai partidului respectiv, alaturi de candidatii din colegiul uninominal. „Garantarea” candidatului la alegerile legislative de un lider local cu notorietate, in general primar ales la alegerile locale desfasurate cu cateva luni inainte a reprezentat o strategie utilizata de majoritatea partidelor politice. Sesizam de asemenea, si lipsa unei distinctii la nivelul cetatenului intre alegerile locale si cele legislative, exploatata de partidele politice, care au inteles competitia politica in cadrul colegiilor uninominale in sensul realizarii de promisiuni a caror punere in practica tine mai degraba de competenta primariilor si a consiliilor locale. Personalizarea concursului politic si legatura mai stransa cu alegatorii despre care vorbea Duverger si care este considerata ca fiind o caracteristica a colegiilor uninominale, a fost in mod eronat inteleasa in directia formarii unor promisiuni de campanie electorala care lasau din exterior impresia organizarii de alegeri pentru ocuparea unei functii in administratia locala.

Conform teoriei lui Ferrara si Herron, cu cat sistemul electoral este mai indepartat de componenta proportionala, cu atat aliantele politice sunt mai des intalnite. Teoria este infirmata nu numai de realitatea anului 2004, atunci cand principalele forte politice au fost doua aliante, dar si in 2008 atunci cand s-a mentinut numai tandemul electoral PSD-PC. Din nou, partidul care a fost avantajat a fost cel condus de Daniela Popa, care probabil singur nu ar fi reusit sa acceada in Parlament.

Daca Vernon Bogdanor si David Butler afirmau ca in cadrul unui scrutin de lista tehnicile de campanie sunt centralizate, atunci acesta situatie se aplica si la alegerile din 2008, in colegiile uninominale. Filialele din teritoriu primeau indicatii stricte privind desfasurarea campaniei electorale. De pilda, PNL s-a axat pe apararea realizarilor guvernarii, pe asumarea responsabilitatii politice pentru diverse actiuni nepopulare si pe atacul impotriva PSD, PD-L a mizat pe o campanie negativa la adresa adversarilor politici prin dihotomia „ei” si „noi”, in timp ce PSD, dincolo de atacul la adresa adversarilor de dreapta, si-a propus realizarea de mesaje cu o puternica tenta sociala.

De asemenea, desi parea ca dorinta sincera a opiniei publice era aceea de introducere a unor colegii uninominale si acest lucru trebuia insotit si de o prezenta la vot mai ridicata, romanii nu au procedat in acest fel iar prezenta la vot in 2008 a fost de aproximativ 39%, cu aproape 20% mai scazuta decat cea din 2004. Prezenta la vot in judetele mai dezvoltate a fost mai scazuta decat de obicei si in general in mediul urban, situatie care ii favorizeaza pe social-democrati. Prin urmare interesul romanilor pentru politica este din ce in ce mai scazut urmand de altfel un trend descendent din 1990 pana in 2008. Interesul mai ridicat pentru alegerile din 2004 poate fi justificat mai ales prin simultaneitatea alegerilor legislative cu cele prezidentiale si prin faptul ca accentul a fost pus pe personalitatea celor doi candidati la presedintie care au determinat evolutia coalitiilor politice din care faceau parte. Alegerile prezidentiale prezinta un interes mai mare nu numai in Romania, aceasta situatie fiind o constanta in majoritatea republicilor independent de rolul puterii executive in raport cu cea legislativa.

Dincolo de campania electorala dezvoltata prin mijloace conventionale, in 2008 am putut observa propagarea mesajelor politice prin intermediul new media, mai exact prin blogurile politice realizate de lideri ai partidelor politice care au avantajul unor costuri scazute, feedback din partea cetatenilor precum si acces la un segment de varsta care de regula nu este interesat de politica, si anume tinerii.

Daca Gary Cox afirma ca in cadrul colegiilor uninominale exista o sansa mai mare ca partidele sa decida adoptarea unei strategii de mobilizare a electoratului in functie de sansele pe care le are partidul respectiv de castigare a mandatului, atunci acest lucru se dovedeste si la alegerile din Romania unde partidele politice au „luptat” cu adevarat numai in colegiile in care aveau candidati puternici. De asemenea, convingerea sa este aceea ca in sistemele de vot ce mentin componenta proportionala dar in colegii uninominale exista legaturi mai slabe ale partidelor cu grupurile sociale si prin urmare eforturile de mobilizare nu se transforma lesne in voturi. Aceasta teorie a fost confirmata de alegerile din 2008, cu unele mentiuni care sunt dependente in mare parte de contextul politic: liderii de imagine ale celor trei mari partide nu au putut mobiliza electoratul. De asemenea, exista si posibilitatea ca prin programarea alegerilor cu o zi inainte de ziua nationala si in eventualitatea in care grupul tinta al PD-L ar pleca intr-o mica vacanta, sa se fi dorit demobilizarea electoratului acestui partid. Pentru PSD, insa mobilizarea s-a jucat mai ales la nivelul mediului rural acolo unde se afla electoratul captiv al social-democratilor. Alegerile legislative din 2008, presupun existenta concursului electoral nu numai intre candidatii diferitelor partide politice dar si la o competitie interna, deoarece in conditiile in care nu se obtin 51% din sufragii, atunci pentru a obtine un mandat, trebuie sa aiba voturi mai multe decat colegii de partid din circumscriptia respectiva.

In legatura cu nominalizarea candidatilor pentru colegiile uninominale, teoria formulata de Duverger in acest sens sustinea ca partidele politice prefera sa isi sustina eforturile de campanie electorala in zonele in care considera ca pot castiga un mandat. Teoria sa este confirmata de alegerile din Romania, alaturi de candidati cu notorietate- fie ca aceasta era dobandita datorita activitatii politice sau datorita expunerii in mass-media- fiind plasati candidati care nu erau cunoscuti sau populari. Astfel, potentiali parlamentari precum Laszlo Borbely, Codrut Seres, Mircea Geoana, Cristian Topescu, Radu Berceanu, Bogdan Olteanu, Calin Popescu Tariceanu, s.a.m.d., sau candidati nu neaparat cunoscuti la nivel national dar cu notorietate in plan local, au fost insotiti pe buletinul de vot, de nume necunoscute.

Campania electorala desfasurata in 2008 nu a fost nici pe departe atat de radicala precum cea din 2004 bazata pe principiul „Totul sau nimic”. De aceasta data, constienti probabil ca guvernul nu se poate forma fara concursul a cel putin doua forte politice majore, in speta PNL, PSD, PD-L, partidele politice au preferat sa nu conduca o campanie negativa prea dura. Una dintre principalele caracteristici a fost realizarea de promisiuni electorale ce se potrivesc mai degraba unui candidat la postul de primar sau de presedinte al consiliului judetean. Dincolo de votul politic, in acest caz au contat elemente precum potenta financiara a candidatului sau legaturile stabilite in colegiul uninominal in care candida. Alegerile legislative s-au transformat astfel, prin natura promisiunilor, in extensii ale alegerilor locale desfasurate cu cateva luni inainte.

Amoralitatea neinteleasa a     „votului uninominal”

De la bun inceput, modului de scrutin introdus pentru alegerile legislative din 2008 i s-au atribuit efecte disproportionate in raport cu ceea ce putea efectiv sa produca. Sansele desavarsirii unei „reforme morale” a sistemului politic romanesc, atat de dezbatuta in ultimii ani au fost puse pe seama adoptarii noului mod de scrutin. Afirmatii precum cea formulata de premierul Emil Boc, care spunea ca noul sistem reprezinta o a doua revolutie in Romania au condus la asteptari exagerate din partea opiniei publice. Argumentele utilizate de clasa politica si de societatea civila au fost multiple. S-a vorbit despre realizarea unei legaturi mai stranse intre alesi si alegatori in absenta unei liste care sa ii absolve de raspunderea directa in fata cetateanului. Un alt argument folosit a facut apel la informarea temeinica a cetateanului, pornindu-se de la premisa ca romanii ii vor sanctiona pe aceia care nu indeplinesc anumite criterii de intregritate. De asemenea, se credea ca odata cu presupusul vot uninominal, se va ajunge la crearea unui executiv stabil.

Dupa aflarea rezultatelor scrutinului, cei care l-au votat in Parlament au parut mirati de efectele pe care le-a produs, principalul motiv de revolta fiind faptul ca cei care se aflau pe locurile doi sau trei in urma optiunilor cetatenilor au reusit datorita sistemului de redistribuire sa obtina mandatul de parlamentar in detrimentul celor care se aflau pe locul 1. Reforma clasei politice nu a avut loc. Concluzia opiniei publice a fost aceea ca pe langa inflatia de candidati care erau vedete de televiziune sau artisti, cei sustinuti de relatiile de partid sau candidatii no-name plasati in colegii unde aveau competitori politici si prin urmare aveau sanse scazute de reusita, s-au aflat si candidati care au fost capabili sa isi sustina singuri eforturile de campanie electorala prin averile pe care le detineau, al caror mod de dobandire era contestat. Presupusa transparenta a transformarii votului in mandat a fost de asemenea infirmata: daca in cadrul sistemului proportional pe liste ne puteam confrunta cu posibilitatea ca cei pentru care am acordat votul sa se retraga dupa incheierea procesului electoral sau cu neaprobarea unui candidat al unui partid pe care l-am votat, atunci procedura complicata de distribuire a mandatului facea la fel de dificila si lipsita de transparenta modalitatea utilizarii votului.

Aplicarea sistemului proportional in colegii uninominale a condus la obtinerea mandatelor de parlamentar de 75% dintre castigatorii colegiului uninominal, 27% dintre ei cu cel putin 51% din sufragii. Paradoxal, tocmai in virtutea mentinerii principiului proportionalitatii, noul mod de scrutin a creat cea mai mica disproportionalitate electorala, de numai 10%, in raport cu cele inregistrate pana acum.

Prin natura sa, sistemul electoral introduce un cadru legislativ neutru care stabileste modalitatea in care voturile sunt utilizate. Poate numai daca pe langa aceste precizari noul mod de scrutin ar fi stabilit prin absurd si in definitiv in mod arbitrar anumite criterii de eligibilitate ale candidatilor atunci am fi avut de-a face cu o „reforma morala” a clasei politice romanesti. Prin urmare, nu putem avea pretentia ca odata cu instituirea unor noi reguli ale jocului sa asistam la „innoirea”clasei politice, in conditiile in care actorii politici sunt aceeasi, si doar validarea lor se face in mod diferit.

Solutia reprezentarii proportionale-dincolo de valorificarea si reprezentarea tuturor opiniilor politice-asa cum reiese si din denumire, are avantajul de a fi produs in Romania efecte majoritariste. Dincolo de acest aspect, reprezentarea proportionala se afla in concordanta cu parcursul istoric al Romaniei, stiut fiind faptul ca acest sistem tinde sa ingreuneze posibilitatea controlarii oamenilor si organizatiilor politice. De asemenea, in cadrul unui sistem in care componenta majoritara ar fi mai pregnanta, dreptul de a fi ales va deveni un privilegiu accesibil celor care au resursele financiare necesare si poate nu si calitatile pentru o functie in Parlamentul Romaniei, in timp ce cei mai putin „norocosi” din acest punct de vedere vor fi practic exclusi din aceasta cursa electorala. Daca se foloseste in schimb argumentul ascunderii in spatele listei de partid, atunci acesta nu se sustine in conditiile in care partidele pot aranja foarte usor impunerea de la centru a unui candidat chiar si in colegiile uninominale. In ceea ce priveste presupusa generare de instabilitate guvernamentala si fragmentare politica, dupa alegerile legislative din 2008 observam accederea la guvernare a 3 partide politice, o „imbunatatire”nesemnificativa in raport cu anul electoral 2004 din punctul de vedere al inflatiei de partide politice aflate la guvernare.

Concluzii

In realizarea proiectului de cercetare am dorit sa analizez in primul rand, daca noul mod de scrutin a implicat schimbari la nivelul tehnicilor de campanie electorala si am considerat ca pentru o mai buna valorificare a datelor de care dispuneam se impunea o comparatie cu alegerile legislative din 2008. Trebuie sa recunoastem insa, anumite limitari ale proiectului de cercetare, pe fondul absentei simultaneitatii alegerilor prezidentiale cu cele legislative.

Absenta simultaneitatii alegerilor prezidentiale cu cele legislative a condus la un dezinteres pregnant al cetatenilor fata de alegerile din toamna lui 2008, manifestat si printr-un procentaj de 20% mai putini alegatori la urne si determinat de incapacitatea liderilor partidelor politice de a se transforma in „locomotive electorale”pentru partidele pe care le conduceau. S-a observat insa o personalizare a campaniei electorale, pe fondul numirii pe langa personaje deja consacrate politic sau potente financiar observandu-se si sustinerea de catre partidele politice in colegiile uninominale a unor vedete sau a oamenilor de televiziune.

Cea mai importanta si vizibila tendinta la nivelul campaniilor electorale ale partidelor politice din 2008 a fost insa descentralizarea acestora inteleasa prin realizarea de promisiuni electorale cu caracter edilitar si astfel, prin crearea impresiei de repetare a alegerilor locale. Spre diferenta de 2004, nici o forta politica nu a avut ambitia de a obtine cele minim 51% din sufragii necesare pentru formarea guvernului si constiente de faptul ca va fi necesara formarea unei coalitii guvernamentale, campania negativa nu a fost nici pe departe la fel de virulenta ca cea din 2004. Atitudinea de non-combat la nivelul strategiei centrale a fost coborata la nivelul colegiilor uninominale, prin plasarea strategica de catre partide a unor candidati care aveau sanse mici pentru a fi alesi in colegii cu candidati puternici. S-a observat si o tendinta de „americanizare” a campaniei electorale de catre Partidul Social Democrat atunci cand s-a incercat fara succes preluarea temei necesitatii schimbarii. Temele de campanie electorala veritabile au lipsit in 2008 iar subiectele de discutie au fost determinate de situatii de forma, conjucturale sau de subiecte artificiale induse de mass-media in cautare de audienta.

Ipoteza de la care am pornit, pornind de la observarea cadrului empiric al alegerilor a fost validata: in comparatie cu 2004, alegerile legislative din 2008 au reprezentat din punctul de vedere al descentralizarii tehnicilor de campanie electorala o repetare a alegerilor locale. Este putin probabil insa, ca pe viitor, partidele politice sa abandoneze aceasta strategie care functioneaza in favoarea lor. Mai exact, profitand de slaba informare a cetatenilor privind atributiile parlamentarilor, partidele prefera sa-si construiasca in cadrul colegiilor uninominale o campanie bazata pe promisiuni care ar trebui mai degraba realizate de primari, consilieri locali si presedinti de consilii judetene si care sa poata fi usor sustinuta de resursele financiare si legaturile politice pe care partidul respectiv le are.

Asa cum am mai afirmat pe parcursul lucrarii, mult asteptata schimbare a modului de scrutin nu a avut efectul scontat: multi dintre parlamentarii care erau considerati incompatibili dintr-un motiv sau altul cu functia pe care o detineau au fost revalidati prin vot, cetatenii nu s-au grabit sa mearga la urne, politicienii nu au devenit mai responsabili in fata alegatorilor, iar guvernul actual reprezinta o formula de compromis neplacuta pentru ambele forte ce o compun si a carui existenta pare limitata. A devenit clar ca reformarea clasei politice romanesti nu depinde de configurarea unui anumit cadru electoral.

In schimb, in privinta tehnicilor de campanie electorala utilizate s-au observat anumite schimbari. Va fi cu atat mai interesant de observat daca modificarile pe care le-am sesizat se vor manifesta si mai pregnant la viitoarele alegeri legislative, atunci cand poate cetatenii se vor familiariza cu noul cadru electoral sau daca analiza asupra alegerilor legislative din 2012 in comparatie cu cele organizate in 2008 va confirma existenta unor strategii de marketing politic electoral la fel de diverse si imprevizibile ca si sistemul de partide.



Discurs Basescu

Discurs Basescu

Gheorghe TEODORESCU, Alegeri 2008. Continuitate si schimbare Polirom, Bucuresti, 2009, p. 17,

Cristian PREDA, Sorina SOARE, Regimul, partidele si sistemul     politic din Romania, ed. Nemira, Bucuresti, 2008

Cristian PREDA, Sorina SOARE, op.cit., p. 90

carte preda aia a mea

Arend LIJPHART, op.cit., p. 151

Cristian PREDA, Romania postcomunista si Romania interbelica, Meridiane, Bucuresti, 2002, p. 15

Ibidem., p. 21

preda ceva

Cristian PREDA, Sorina SOARE, Regimul, partidele si sistemul politic din Romania, Nemira, Bucuresti, 2008, p. 92

Gheorghe TEODORESCU, op.cit., p. 17

Jack BIELASIAK, The institutionalization of electoral and party systems in postcommunist states, in Comparative Politics, Vol.34, No.2(Jan., 2002), p. 194

Cristian PREDA, Sorina SOARE, Regimul, partidele si sistemul     politic din Romania, ed. Nemira, Bucuresti, 2008, p.96

Filon MORAR, Reprezentarea politica: actori si autori, ed Paideia, Bucuresti, 2001, p. 185

Maurice DUVERGER, L’influnce des systems electoraux, Armand Colin, Paris, 1973, p. 41

Ibidem, p. 45

Maurice DUVERGER, Les partis politiques, Armand Colin, Paris, 1973, p. 279

Ibidem, p. 257

Vernon BOGDANOR, David BUTLER, Democracy and elections: electoral systems and their political consequences, Cambridge University Press, Cambridge; London; New York[etc.], 1983, p. 247

Ibidem, p. 248

Gary W. COX, „ Electoral rules and the calculus of mobilization”, in Legislative Studies Quarterly, Vol. 24, No. 3 (Aug., 1999), p. 412

Alfred BULAI, Mecanismele electorale ale societatii romanesti, Paideia, Bucuresti, 1999, p. 95

Ibidem, p. 96

Federico FERRARA, Erik S. HERRON, “Going It Alone? Strategic Entry under Mixed Electoral Rules”, in American Journal of Political Science, Vol. 49, No. 1 (Jan., 2005), p. 28

Arend LIJPHART, Electoral systems and Party Systems. A study of Twenty-Seven Democracies 1945-1990, Oxford University Press, New York, 1994, p. 13

Arend LIJPHART, Modele ale democratiei. Forme de guvernare si functionare in treizeci si sase de tari, Polirom, Bucuresti, 2000, p. 141

Arend LIJPHART, op.cit., p. 142

Arend LIJPHART, op.cit., p.144

Arend LIJPHART, op.cit., pp.145-146

Arend LIJPHART, op.cit., pp.146-147

Arend LIJPHART, op.cit., pp. 147-149

Arendt LIJPHART, op.cit., p. 150

Arend LIJPHART, op.cit., pp.150-153

Arend LIJPHART, op.cit., p. 151

Bogdan TEODORESCU, op.cit., p.108

Viorica ROSCA, p. 78



Bogdan TEODORESCU, op.cit., p. 107

Bogdan TEODORESCU, op.cit., p. 108

Bogdan TEODORESCU, op.cit., p. 109

Viorica ROSCA, p.45

Viorica ROSCA, op.cit., p.45

Maxwell MCCOMBS, Donald SHAW, „The agenda setting function of mass-media”, in Public Opinion Quarterly, Vol. 36, NO.2, 1972, p. 185

Viorica ROSCA, p. 77

Bogdan TEODORESCU, op.cit., p. 111

Ibidem, p.111

Stelian Tanase, Alianta D.A. la rascruce

Maurice DUVERGER, op.cit., p. 41

calificarile alternativei la guvernare, alexandru lazescu

Bogdan TEODORESCU, op.cit., p. 112

ce spun listele, rodica culcer

Bogdan TEODORESCU, p. 111

Alfred BULAI, op.cit., p. 96

Viorica ROSCA, p. 172

Viorica ROSCA p. 154

Maurice DUVERGER, op.cit., p.45

Valentina PRICOPIE, p. 66

Federico FERRARA, Erik S. HERRON, op.cit., p. 28

Maurice DUVERGER, op.cit., p. 45

in toamna va castiga cine isi va mobiliza mai bine propriul electorat, alexandru lazescu

berteanu, p. 34

Bogdan TEODORESCU, op.cit., pp.112-113

berteanu, p. 406

conteracting the civil society, p. 124

Bogdan TEODORESCU, op.cit., p. 113

berteanu, p. 34

Valentina PRICOPIE, p. 65

Bogdan TEODORESCU, op.cit., p. 114

Valentina PRICOPIE, p. 64

panica si furie la psd, ovidiu simonca

Romania 2004 elections, p. 18

Ibidem, p. 19

Viorica ROSCA, p. 174

cutremurare si intristare, cristian pirvulescu

Bogdan TEODORESCU, p. 114

Traian ROTARIU, Mircea COMSA, Alegerile generale din 2004- o perspectiva sociologica, ed. Eikon, Cluj-Napoca, 2004, pp.88-90

Ibidem, p.88

Ibidem, p. 88

Ibidem, p. 90

Ibidem, p. 97

Bogdan TEODORESCU, p. 114

Romanian 2004 elections, p. 9

ibidem, pp. 9-11

Ibidem, pp.9-11

Ibidem, pp.9-11

primele impresii stelian tanase

Gary W. COX, op.cit., p. 412

Romanian 2004 elections, p. 12

Ibidem, p. 22

Ibidem, p. 22

joc in doi, alexandru lazescu

berteanu, p. 26

Dan SULTANOIU, Bogdan TEODORESCU, Epoca Basescu. Integrarea si dezintegrarea Romaniei, p. 41

Dan SULTANOIU, BOGDAN TEODORESCU, op.cit., p. 241

Todor ARPAD, “Anul electoral 2008: alegeri strategice si evolutia campului politic”, p. 53

Andreea PORA, Blat de campanie intre partide si televiziuni

https://parlament2008.9am.ro/alegeri-parlament-2008/112471/Desemnarea-viitorului-premier-si-criza-economica-principalele-teme-ale-campaniei-electorale.html

https://parlament2008.9am.ro/alegeri-parlament-2008/112471/Desemnarea-viitorului-premier-si-criza-economica-principalele-teme-ale-campaniei-electorale.html

https://www.cotidianul.ro/basescu_nu_vrea_un_premier_tehnocrat-65503.html

https://www.cotidianul.ro/realitatea_tv_alege_premierul-63011.html

https://www.antena3.ro/stiri/politica/geoana-despre-majorarea-salariilor-porfesorilor-nu-a-fost-o-greseala-ci-un-gest-natural_70768.html

https://parlament2008.9am.ro/alegeri-parlament-2008/112471/Desemnarea-viitorului-premier-si-criza-economica-principalele-teme-ale-campaniei-electorale.html

todor arpad, p. 57

https://parlament2008.9am.ro/alegeri-parlament-2008/112471/Desemnarea-viitorului-premier-si-criza-economica-principalele-teme-ale-campaniei-electorale.html

https://www.zf.ro/politica/geoana-amnistia-fiscala-nu-inseamna-o-amnezie-penala-ci-eventual-esalonarea-platilor-3515972/

Bogdan TEODORESCU, Dana CURCIU-SULTANESCU, Daniel BUTI, Dan SULTANESCU, “O campanie total diferita, dar care nu a schimbat nimic” in carte Ioana, p. 28

Rodica CULCER, Plasma Rosie

Bernard NOGHIU, Campania electorala intre „codul lui Mitrea” si o viata mai buna cu Finkelstein

Ibidem

https://www.gandul.info/politica/strategia-electorala-a-pnl-ignorarea-in-general-a-pd-l-si-cu-desavasire-a-lui-traian-basescu.html?3928;3279383

https://www.evz.ro/articole/detalii-articol/810856/PNL-Bucuresti-organizeaza-alegeri-interne/

https://www.ziua.ro/news.php?data=2008-11-26&id=16775

https://www.romanialibera.ro/a139535/harghita-greii-udmr-incearca-sa-cucereasca-judetul.html

levente salat, p. 123

https://www.antena3.ro/stiri/politica/colegiile-uninominale-au-fost-validate-contestatia-prm-respinsa-de-inalta-curte_57478.html

todor arpad, 64

Maurice DUVERGER, op.cit., p.41

Andreea PORA, Principii, nu oameni.Care principii?

Bogdan TEODORESCU, Dana CURCIU-SULTANESCU, Daniel BUTI, Dan SULTANESCU, “O campanie total diferita, dar care nu a schimbat nimic” in carte Ioana, p. 30

https://www.cotidianul.ro/alegeri_interne_in_pnl_marca_silberstein-50657.html

Bernard NOGHIU, Campania electorala intre „codul lui Mitrea” si o viata mai buna cu Finkelstein

Maurice DUVERGER, op.cit., p.41

Federico FERRARA, Erik S. HERRON, op.cit., p. 28

Federico FERRARA, Erik S. HERRON, op.cit., p. 29

Vernon BOGDANOR, David BUTLER, op.cit., p. 247

https://www.gandul.info/politica/strategia-electorala-a-pnl-ignorarea-in-general-a-pd-l-si-cu-desavasire-a-lui-traian-basescu.html?3928;3279383

https://www.antena3.ro/stiri/politica/bec-prezenta-la-vot-pana-la-ora-2100-3926-la-nivel-national_59119.html

Todor ARPAD, “Anul electoral 2008: alegeri strategice si evolutia campului politic”, p. 61

Arend LIJPHART, Modele ale democratiei, Polirom, Bucuresti, 2006, p. 155

Gary COX, op.cit., p. 397

Gary COX, op.cit. p. 412

Rodica CULCER, Absentii, prezentii si viitorul

Ibidem

https://www.cotidianul.ro/mirel_palada_ccsb_pd_l_ar_trebui_sa_se_roage_sa_fie_viscol-65697.html

Bogdan TEODORESCU, Dana CURCIU-SULTANESCU, Daniel BUTI, Dan SULTANESCU, “O campanie total diferita, dar care nu a schimbat nimic” in carte Ioana, p.24

Maurice DUVERGER, op.cit., p. 257

site bec

Bogdan TEODORESCU, Dana CURCIU-SULTANESCU, Daniel BUTI, Dan SULTANESCU, “O campanie total diferita, dar care nu a schimbat nimic” in carte Ioana, p. 20

Bernard NOGHIU, Campania electorala intre „codul lui Mitrea” si o viata mai buna cu Finkelstein

todor arpad, p. 63

todor arpad, p. 64

preda, soare, p. 100

https://www.zf.ro/opinii/daniel-barbu-quot-votul-uninominal-quot-sau-despre-entuziasmul-ignorantei-3044382/

preda, soare, p. 100








Politica de confidentialitate





Copyright © 2022 - Toate drepturile rezervate

Stiinte-politice


Demografie
Stiinte politice