Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
La zi cu legile si legislatia.masurarea, evaluarea, cunoasterea, gestiunea si controlul activelor, datoriilor si capitalurilor proprii




Administratie Contabilitate Contracte Criminalistica Drept Legislatie

Stiinte politice


Index » legal » » administratie » Stiinte politice
» FORTA POLITICA SI INFLUENTA POLITICA


FORTA POLITICA SI INFLUENTA POLITICA


FORTA POLITICA SI INFLUENTA POLITICA

Fara indoiala, in manifestarea ei sociala, puterea este o „forta latenta”. Astfel spus, forta este „puterea in actiune”. Intrucat „puterea simbolizeaza forta” ce poate fi aplicata in orice situatie sociala, rezulta ca puterea nu este nici o forta nici o autoritate, dar ea conditioneaza existenta ambelor fenomene. Prin urmare, puterea este abilitatea de a folosi forta nu folosirea reala a acesteia. Din aceasta perspectiva se poate afirma ca puterea este capacitatea de a introduce forta intr-o situatie sociala.

Exista situatii in care unii politologi identifica puterea (politica) cu forta (politica), considerand ca forta ar fi o componenta, o ipostaza a puterii. Spre exemplu, in unele doctrine politice puterea este identificata cu forta lor, aceasta din urma fiind redusa la forta militara.

In stransa legatura cu forta politica se manifesta influenta politica. Termenul „influenta” (lat. „influere – a curge, a penetra, a se strecura in . ”) semnifica o actiune pe care o persoana, un grup, o institutie o exercita asupra alteia (altora), modificandu-i(le) starea, comportarea fata de cea anterioara. Multi politologi identifica influenta cu puterea, concep influenta ca fiind o componenta principala a puterii. De exemplu, H.A. Simon considera conceptele de influenta si de putere drept sinonime, K.I. Friederich afirma ca influenta este o putere indirecta si nestructurata. In acelasi timp, H.D. Lasswell pune conceptul de influenta la baza stiintei politice, afirmand ca studiul politicii reprezinta de fapt studiul influentei. Totusi, in lucrarea „Power and Society”, scrisa impreuna cu A. Kaplan, Lasswell recunoaste ca de fapt „conceptul de influenta se refera mai mult la valori politice decat la putere”. Cele mai frecvente acceptiuni ale termenului influenta o considera ca pe actiunea de deviere in absenta constrangerii de la tipul prevazut de comportament al unui individ sau mecanism social: “ceea ce s-a intamplat intre previziunea initiala si nerealizarea observata a ei, se va incadra in definitia generala a influentei”.[1] Prin urmare, influenta politica reprezinta un complex de actiuni politice, intreprinse mai mult sau mai putin deliberat, pentru a forma sau a modifica comportamentele politice ale unor indivizi, grupuri s.a..



Asadar, influenta reprezinta un mijloc de a extinde, argumenta sau a obtine consimtamantul fata de puterea existenta, ea neputand fi identificata cu puterea insasi. Influenta este insotitorul firesc al puterii, mijlocul sau normal de actiune, un substitut sau efect al puterii, dar nu puterea insasi.

Conceputa ca o relatie intre persoane, intre grupuri de indivizi, prin care cel care exercita influenta reuseste sa determine din partea celor influentati o comportare dorita de primul, influenta politica se manifesta in complexul unor interese si relatii de grup pentru putere pentru recurgerea la diferite mijloace economice, politice si psihologice, vizand cucerirea sau mentinerea puterii politice.

Intrucat influenta politica se exercita, in principal, prin intermediul puterii, ea reprezinta un complex de interese si relatii angajate in lupta pentru puterea politica.

In stransa legatura cu puterea politica, autoritatea politica si legitimitatea politica se mai afla si prestigiul politic. Sintagma „prestigiu politic” desemneaza o apreciere pozitiva de care se bucura o persoana, un organism politic, un grup in virtutea valorilor si actiunilor promovate. Fiind strans legate de sistemul de valori acceptat si promovat intr-o anumita etapa istorica, prestigiul politic este definit ca influenta exercitata ca o ipostaza a autoritatii unei persoane, in care precumpanitoare sunt elementele de ordin moral, afectiv, si nu puterea si mijloacele de influentare.

Desi puterea politica si prestigiul politic nu coincid, ci se manifesta direct, totusi, prin faptul ca uneori prestigiul este legat de putere, unele grupuri puternice actioneaza pentru a deveni prestigioase, iar altele prestigioase, pentru a deveni puternice.

Chiar atunci cand actiunile de influentare din partea puterii vizeaza modificarea comportamentului obiectului influentei, prestigiul nu apare decat accidental ca fiind legat de putere.

Totusi, prestigiul politic desemneaza si o apreciere pozitiva a puterii in raport cu sistemul de valori promovat de aceasta.

Intre putere si prestigiul politic exista si o relatie directa, in sensul ca forta puterii este cu atat mai mare cu cat se bucura de un prestigiu sporit. In mod cert insa, nu in toate cazurile, prestigiul in mod automat ofera si forta.

Exercitarea democratica a puterii politice ramane o problema esentiala ale carei mecanisme trebuie mai profund cunoscute pentru a determina sa actioneze cat mai bine in interesul societatii.

Prin urmare, referindu-se cu deosebire la calitati strict individuale, el, prestigiul, nu trebuie confundat nici cu puterea si nici cu autoritatea politica, pentru ca prestigiul nu poate fi, in nici un caz suficient pentru a crea putere, el fiind numai un insotitor firesc al puterii. „In genere, prestigiul – scria Petre Andrei – este lipsit de temeiul rational al superioritatii. Cel ce are numai prestigiu nu este considerat ca o putere obiectiva, supraindividuala, ci are numai o superioritate momentana careia i se supune cineva usor, dar care se poate desface tot asa repede”[2].

CRIZELE PUTERII POLITICE

Trei sunt ipostazele prin care se manifesta, dupa opinia multor teoreticieni, alienarea puterii: mitul politic, anomia si violenta. Inainte de a intra, fie si printr-o succinta analiza, in prezentarea lor tinem sa remarcam ca aceste ipostaze ale alienarii la nivelul puterii politice isi realizeaza efectele lor negative in raport cu sistemul social global nu in mod separat, ci, intotdeauna prezenta uneia din aceste forme indica existenta celorlalte doua in cadrul manifestarilor deviante ale puterii. Numai impreuna ele dau imaginea unei societati intrate in criza, in care puterea politica incepe sa reprezinte, tot mai mult, opusul consensului democratic real si a carei terapie radicala nu poate fi decat schimbarea continutului insusi puterii.

Mitul politic – Pentru intelegerea corecta a continutului acestui concept se impun doua precizari: in primul rand sre impune distinctia dintre mit, inteles ca o constructie paradigmatica, model arhetipal al activitatii umane fundamentale si mitul politic; in al doilea rand in literatura de specialitate, exista doua pozitii de definire si explicare a mitului politic: una care sustine ca mitul politic este forma prin care puterea se legitimeaza pe sine (ceea ce este, in opinia noastra, putin credibil si greu de argumentat, nerezistand la confruntarea cu realitatea istorica), cealalta, care sustine ca mitul politic este o forma spirituala a alienarii puterii si pe care o sustinem in continuare.

Mitul politic exprima puterea alienata la nivel spiritual deoarece produce comportamente si decizii care ataca si justifica atacul valorilor si normelor politice si juridice. Sensul mitului politic – care in aparenta sa formala spune una, dar in structura sa reala contine si produce alta – este atacul valorilor politice si juridice asupra carora exista consensul comunitatii sociale date, pentru a produce rasturnarea si transformarea institutiilor. Ca urmare, functia fundamentala a mitului politic este justificarea practicilor puterii corupte. In raport cu guvernatii (poporul), guvernantii (puterea) folosesc mitul pentru a inlocui intelegerea rationala cu manipularea afectiva, scopul fiind abdicarea de la participare si control.

Forma si purtatorul material al mitului – si totodata, un instrument important al puterii alienate in cadrul propagandei pe care aceasta o desfasoara – este sloganul. “ Un enunt este un slogan atunci cand el produce un alt efect decat cel pe care il declara ( . ) Functia sa reala nu consta in sensul sau, ci in impactul pecare il produce asupra constiintelor, nu in ceea ce vrea sa zica, ci in ceea ce vrea sa faca”[3] cum ar fi: “X nu greseste niciodata”, Y are intotdeauna dreptate!”, “Nu va fie frica, Z pica”, “Mai bine mort decat rosu (verde, negru)”

Anomia – de la a (fara) si nomos (lege) – constituie cea de a doua parte a alienarii puterii si se manifesta ca disfunctionalitate a structurilor puterii, precum si randamentul scazut al actelor acesteia.

Conceptul este introdus de Durkheim si desemneaza absenta relativa a normelor intr-o societate, starea dereglata, din aceasta cauza, atat a societatii cat si a individului. Pentru el anomia reprezinta o simpla faza de crestere care va fi depasita. Adevarul pare a fi altul: intr-o societate, pentru unul si acelasi sistem politic, anomia este produsul acelor regimuri politice care au incalcat legea (norma de baza) pana la anulare sau, mostenind incalcarea au desavarsit-o.



Anomia nu poate fi rezultatul tranzitoriu al incalcarii legilor traditionale, datorat slabirii mijloacelor de control ale societatii asupra individului si a activitatilor sale, asa cum credea Durkheim. Anomia nu se refera nici la perioadele de trecere de la o societate la alta, ci la societatile in care liberul arbitru a luat locul legilor si institutiilor legitime.

Violenta – reprezinta etapa atreia si ultima a alienarii puterii. Ea consta in epuizarea mijloacelor persuasive ale puterii si trecerea la violenta psihologica, intelectuala, fizica, armata pentru a se obtine supunerea. Violenta represiva este prologul revolutiei.In societatea in care violenta a devenit represiv generalizata se manifesta contradictia ireductibila dintre represiunea generalizata a guvernantilor si agresivitatea generalizata a guvernatilor. In aceste conditii miturile nu mai impresioneaza pe nimeni si nu mai spun nimic. Legile nu mai impun respect, institutiile se prabusesc si urmeaza revolutia prin care se pune capat violentei structurale, expresie totala si globala a puterii alienate.

Constituind substanta vie a sistemului politic, puterea politica da continut si sens functionalitatii acestuia, asigura intelegerea oricarui sistem politic in diacronim, in devenirea sa istorica. Ori, conceperea fiintarii sistemului “dinamizat” prin insasi puterea politica asigura posibilitatea cunoasterii categoriei de regim politic, concept complex, cu multiple determinatii care semnifica, in ultima analiza, insisi parametrii functionali caracteristici ai oricarui sistem politic inzestrat cu putere politica specifica.[4]

RECOMANDARI BIBLIOGRAFICE

Balandier, Georges, Antropologie politique, P.U.F., Paris, 1967

Domenach, J.M. , Aberation, Colonisation et Decolonisation, in Democratie Nouvel, Nr.2/1966.

Draganescu, Mihai, Sistem si civilizatie, Editura Politica, Bucuresti, 1976.

Duverger, Maurice, Sociologie de la Politique , P.U.F., Paris 1967.

Magureanu, Virgil, Studii de sociologie politica, Editura Albatros, Bucuresti, 1997.

Reboul, Olivier, Le slogan, Editura Complexe, Bruxelles, 1975.

Trasnea, Ovidiu, Stiinta Politica, Editura Politica, Bucuresti 1972.



V. Magureanu, op. cit., p. 95.

C. Valsan, op. cit., pp. 65-69.

Olivier Rebou, Le slogan, Editura Complexe, Bruxelles, p. 20.

N. Dragoi si colab., Elemente de politologie, Editura Fundatiei Andrei Saguna, Constanta, 1995, pp. 18-20.








Politica de confidentialitate





Copyright © 2022 - Toate drepturile rezervate

Stiinte-politice


Demografie
Stiinte politice