Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
La zi cu legile si legislatia.masurarea, evaluarea, cunoasterea, gestiunea si controlul activelor, datoriilor si capitalurilor proprii




Administratie Contabilitate Contracte Criminalistica Drept Legislatie

Stiinte politice


Index » legal » » administratie » Stiinte politice
» FINANTAREA POLITICILOR SOCIALE


FINANTAREA POLITICILOR SOCIALE


FINANTAREA POLITICILOR SOCIALE

Finantarea politicilor sociale se analizeaza in doua dimensiuni : constituirea fondurilor pentru realizarea politicilor sociale si redistribuirea resurselor existente la cei care sunt beneficiarii diferitelor programe sociale.

1. Constituirea fondurilor pentru politici sociale si bugetelor de asigurari sociale

Constituirea bugetului de stat si de asigurari sociale se realizeaza prin politica fiscala ca o componenta a politicii economice a statului prin care stipuleaza norme si reguli de impozitare, stabileste diversele tipuri de impozite si taxe, sferele lor de aplicare, facilitatile acordate si justificarea lor.



Instrumentele folosite pentru indeplinirea obiectivelor politicii fiscale sunt impozitele, cotizatiile (contributiile) sociale si taxele.

Impozitul reprezinta o plata baneasca obligatorie nerambursabila efectuata de persoane fizice sau juridice la bugetul statului de a presta platituorului un echivalent direct si imediat.

Cotizatiile sociale reprezinta tot o plata baneasca obligatorie, impusa pe cale autoritara persoanelor fizice si juridice, cu titlu definitiv, fara contraparte directa. Spre deosebire de impozite, cotizatiile au destinatii dinainte stabilite si sunt gestionate prinfonduri separate, fiind percepute in conformitate cu un regim de protectie sociala, spre a servi acoperirii unor situatii de risc ale indivizilor.

Taxele reprezinta plati ale persoanelor fizice si juridice facute statului, de regula pentru servicii ce le-au fost prestate de catre acesta. In timp ce impozitele se determina in functie de natura si marimea venitului, taxele depind de felul si costul serviciului prestat.

Oricare ar fi modalitatile de colectare a resurselor bugetare, perceperea (prelevarea) nu se poate face daca nu este reglementata printr-un act normativ.

Veniturile bugetare sunt constituite in principal din venituri fiscale ; la acestea se adauga veniturile nefiscale.

Veniturile fiscale sunt cele obtinute pe baza impozitelor directe si indirecte. Din categoria veniturilor directe fac parte : impozitul pe salariu, impozitul pe profit, impozitul pe venitul agricol, impozitul pe cladiri si terenuri. In categoria impozitelor indirecte fac parte : taxa pe valoarea adaugata, accizele, taxele vamale, taxele de timbru, veniturile din taxele de consumatie sau de antidumping la importul de produse agroalimentare pentru protejarea productiei si pietei interne, taxele pentru eliberarea de licente si autorizatii de functionare, etc.

Veniturile nefiscale se constituie din varsaminte din profilul net al unor institutii publice care cuprind taxe, de metrologie si inregistrarea marcilor de fabrica, taxe consulare, taxe si alte venituri din protectia mediului, etc.

Potrivit Legii finantelor publice, resursele financiare publice sunt alcatuite din resurse financiare ale statului, ale unitatilor administrativ-teritoriale si ale institutiilor publice. Tot in lege sunt specificate elementele componente ale sistemului unitar de bugete, dupa cum urmeaza : bugetul de stat, bugetul asigurarilor sociale de stat, bugetele locale, bugetele fondurilor speciale, bugetul trezoreriei statului. Ca anexa la Bugetul asigurarilor de stat, potrivit Legii finantelor publice, sunt prevazute fondul pentru pensia suplimentara, fondul pentru plata pensiilor si a celorlalte drepturi de asigurari sociale ale agricultorilor si fondul pentru plata ajutorului de somaj.

Bugetul asigurarilor sociale are ca principala sursa de venituri fiscale pe cale provenite din contributiile pentru asigurari sociale platite de agentii economici si de angajati.

Dintre fondurile speciale prevazute de Legea Bugetului mentionam : fondul pentru pensia alimentara, fondul pentru ajutorul de somaj, fondul special pentru sanatate, fondul de asigurari sociale de sanatate, fondul special pentru asigurarile sociale ale agricultorilor, fondul de risc si accident, fondul special pentru promovarea si dezvoltarea turismului, fondul special pentru dezvoltarea si modernizarea sistemului energetic.

2. Aspecte problematice referitoare la redistribuirea fondurilor de asigurari sociale.

Diversele tipuri de asigurari sociale sunt bazate in principal pe contributia fiecarui cetatean.

Pensiile din sistemul „in flux” presupun si o anumita redistribuire bazata pe principiul solidaritatii sociale atat intre generatii, cat si intre categorii de pensionari.

Datorita acestei redistribuiri (prin plafon de pensie maxima, pensie minima, stagiu minim de contributie) anumite segmente de contribuabili sunt dezavantajati si multi dintre ei nu ar contribui daca nu ar exista obligativitatea contributiei. De asemenea, cei foarte saraci nu ar contribui benevol datorita lipsei cvasipermanente de resurse, si-ar orienta resursele spre nevoile imediate fara a face economii pe termen lung, ramanand ca la batranete sa cada in grija asistentei sociale, deci a bugetului de stat.



Principiul solidaritatii sociale si obligativitatea contributiei, evident necesara, nu justifica distorsionarea legaturii obligatorii dintre proportiile contributiei (in cuantum si durata) si proportiile pensiei, situatie care se constata de mai mult timp in Romania, prin modul inechitabil de calcul al pensiei.

Desi implicarea statului prin reglementari juridice este justificata si in sistemele private de asigurari care sunt extrem de necesare in completarea celor de stat, implicarea excesiva este nebenefica in sistemul pensiilor de stat pentru ca fondul de pensii este al contribuabililor, si nu al tuturor cetatenilor, precum bugetul de stat.

Fondul de pensii trebuie administrat in interesul si sub controlul reprezentantilor asiguratilor. Spre deosebire de situatia de a iesi la pensie, care este uniform distribuita in populatie si pentru care contributia obligatorie este usor acceptata, asigurarile de sanatate si mai ales cele de somaj nu presupun un risc uniform distribuit intre angajati.

Asigurarile de sanatate se fundamenteaza in general pe dreptul la ingrijire medicala care este considerat de multi a fi universal. In baza acestui drept, in unele tari serviciile de sanatate sunt partial sau total furnizate de stat de la buget, fara o contributie separata.

Asigurarile de somaj se deosebesc de celelalte doua prin faptul ca riscul este complet dezechilibrat distribuit intre asigurati. Cei din anumite sectoare, din anumite meserii cu capital uman inferior sunt mai expusi riscului de somaj si in unele situatii chiar intra efectiv in somaj. Unii contribuabili cu un risc extrem de redus de a intra in somaj nu ar fi interesati si contribuie in mod benevol la fondul de somaj. De asemenea, riscul de a intra in somaj este neuniform si in timp, astfel contributia este parte greu de calculat pe aceasta baza, deoarece perioadele de declin economic, cu somaj ridicat sunt foarte greu de anticipat. Rezultp ca fondurile de somaj nu se pot constitui in sistem privat si nici nu pot fi autosustinute (finantate doar prin contributii), ele trebuie sa se bazeze pe o contributie obligatorie si sa fie garantate de stat. Si in aceste conditii se considera ca la rate ale somajului de peste 20% cu greu se pot plati ajutoare de somaj acoperitoare ale minimului de subzistenta. La acest nivel al ratei somajului criza fondului este foarte grava si nevoia de interventie a statului este imperioasa. Singurul exemplu de tara care are un sistem de asigurari de somaj bazat pe contributie voluntara este Danemarca, dar problemele fondului sunt majore si fara bani publici nu ar supravietui.

3. Modalitati de echilibrare a raportului dintre resursele pentru politici sociale si cererea (satisfacuta) de politici sociale.

Exista doua modalitati de echilibrare a raportului dintre resurse pentru politici sociale si cererea satisfacuta de politici sociale (V. George si P. Taylor Gooby) :

a) cresterea resurselor alocate (a cheltuielilor sociale)

b) reducerea cererii de protectie sociala din partea statului.

a) Cresterea resurselor s-ar putea realiza in urmatoarele situatii :

- prin cresterea economica (cresterea P.I.B.-ului) si mentinerea ponderii in PIB a cheltuielilor sociale, de unde rezulta cresterea in valoare reala a cheltuielilor sociale.

- cresterea ratei de impozitare este o masura lipsita de suport social care, in plus, reduce competitivitatea firmelor in concurenta cu cele din alte tari cu rata inferioara de impozitare ; una din consecintele supraimpozitarii este scaderea bazei de impozitare si sporirea economiei subterane.

- imprumuturi guvernamentale, utilizate de mai toate tarile pentru a depasi perioadele de declin economic, dar nu sunt o solutie eficienta pe termen lung, intrucat depasirea unei anumite rate de indatorire impovareaza prea mult bugetele ulterioare cu cheltuieli pentru serviciul public care, daca nu sunt compensate prin crestere economica, reduc automat resursele pentru alte cheltuieli, precum cele sociale.



- privatizarea – vanzarea proprietatilor statului ; in anii 80 Marea Britanie a avut venituri la buget de 12% din PIB datorita privatizarilor operate de guvernarea Thatcher. Acesta sursa este una conjuncturala, de scurta durata si nu poate asigura finantarea pe termen lung.

- cresterea contributiei la fondurile de asigurari sociale sau introducerea de taxe noi pentru serviciile sociale ; depasirea anumitor limite ale contributiei poate crea probleme similare cu cele ale cresterii cotei de impozitare si tin de suportabilitatea populatiei. Poate incuraja angajarea „la negru” pentru a evita plata contributiilor sociale prea mari, ceea ce exclude multe persoane din sistemul de asigurari si impovareaza mai tarziu aistenta sociala cu cei neasigurati.

- cresterea veniturilor statului pe alte cai, de exemplu prin primirea unor ajutoare nerambursabile este o sursa caracteristica pentru tarile aflate in situatii foarte dificile, sarace si / sau aflate in procese de integrare in diverse structuri economice, militare sau politice.

Mai sunt si alte cai de crestere a resurselor bugetare, precum veniturile datorate descoperirii unor noi resurse naturale, ca cele de petrol din Norvegia sau din tarile arabe, despagubirile de razboi platite de invinsi invingatorilor, etc.

b) Reducerea cheltuielilor guvernului se poate realiza pe urmatoarele cai :

- transferul responsabilitatii de la stat catre alti furnizori de bunastare, precum ONG-urile ; este o metoda tot mai raspandita, mai ales in cazul asigurarilor care sunt partial trecute in sectorul privat de unele state, cu costurile sociale aferente.

- incurajarea unor beneficiari (prin reducere de taxe, de exemplu) sa recurga la servicii private si sa renunte la cele de stat (sanatate)

- sa se reduca numarul de beneficiari prin inasprirea criteriilor de acordare a unor ajutoare ; metoda este frecvent utilizata in sistemele de asigurari de pensii, unde se ridica periodic varsta de pensionare, pentru a reduce numarul de beneficiari aflat in crestere datorita maririi sperantei medii de viata.

- reducerea cuantumului beneficiilor sau a calitatii serviciilor sociale ; de pilda, neindexarea la timp sau complet a beneficiilor cu coeficientul de inflatie sau reducerea perioadei de acordare a unor beneficii precum ajutorul de somaj.

- reducerea cheltuielilor bugetare prin reducerea numarului angajatilor bugetari sau a salariatilor acestora; metoda este utila pentru politicile sociale daca se reduc salariatii guvernului care nu au legatura cu sistemul politicilor sociale pentru ca adesea reducerile de personal ating si personalul bugetar din serviciile sociale, ceea ce reduce calitatea acestora.

- utilizarea unor noi tehnici de management, care sa imbunatateasca performantele ; de pilda, incurajarea competitiei, promovarea eficientei, introducerea unor bugete anuale pentru programele sociale, etc.

- implicarea comunitatilor in administrarea unor programe sociale, fapt care ar reduce cheltuielile statului; este o metoda benefica, dar trebuie insotita de crearea conditiilor pentru resursele necesare in comunitate, deoarece descentralizarea responsabilitatilor fara resurse locale accentueaza problemele sociale, nu le rezolva.

Oricare dintre metodele enuntate pot fi utilizate intr-un anumit context social. Metoda cea mai benefica pentru generarea de resurse in scopul inbunatatirii raportului dintre resursele existente si satisfacerea nevoilor sociale este cresterea eficientei, fie ca ea este economica (cresterea productivitatii, deci a PIB), fie ca este management (metode mai eficiente de utilizare a fondurilor existente) care se refera la „sursele” din sistemul politicilor sociale.








Politica de confidentialitate





Copyright © 2022 - Toate drepturile rezervate

Stiinte-politice


Demografie
Stiinte politice