Constitutia Europeana

Constitutia Europeana

Consiliul European constatand ca Uniunea europeana a ajuns intr-un punct hotarator al existentei sale, a convocat Conventia europeana privind viitorul Europei.

Conventia a fost insarcinata cu formularea de propuneri pe trei teme: apropierea cetatenilor de proiectul european si de institutiile europene; structurarea vietii politice si a spatiului politic european intr-o Europa extinsa; transformarea Uniunii intr-un factor de stabilitate si un punct de referinta in noua ordine mondiala.

Conventia a identificat o serie de raspunsuri la intrebarile privind viitorul Uniunii, astfel:

a propus o mai buna repartizare a competentelor Uniunii si ale statelor membre

a recomandat fuziunea tratatelor si atribuirea de personalitate juridica Uniunii

a stabilit o simplificare a instrumentelor de actiune ale Uniunii

a propus masuri pentru cresterea democratiei, a transparentei si a eficacitatii
Uniunii Europene, prin dezvoltarea contributiei parlamentelor nationale la
legitimitatea proiectului european, prin simplificarea procesului decizional si prin
redarea cat mai transparenta si mai inteligibila a functionarii institutiilor europene

a stabilit masurile necesare pentru imbunatatirea structurii si intarirea rolului
fiecareia din cele trei institutii ale Uniunii, tinand cont, in special, de consecintele
extinderii

Necesitatea simplificarii si reorganizarii tratatelor a deschis calea adoptarii unui text constitutional. Lucrarile Conventiei au culminat cu elaborarea unui proiect de instituirea a unei Constitutii pentru Europa in cadrul sesiunii plenare din 2003.

Conform Tratatului privind instituirea unei Constitutii pentru Europa, Uniunea dispune de un cadru institutional unic care are drept scop: urmarirea obiectivelor Uniunii, promovarea valorilor sale, servirea intereselor Uniunii, ale cetatenilor si ale statelor membre, asigurarea coerentei, eficacitatii si continuitatii politicilor si actiunilor intreprinse in vederea atingerii obiectivelor sale.

La 29 octombrie 2004, la Roma, sefii de stat si de guvern precum si ministrii afacerilor externe din cele 25 de tari membre ale Uniunii Europene si 3 state candidate au semnat Tratatul de instituire a unei Constitutii pentru Europa

Dupa adoptarea Constitutiei de catre Parlamentul European s-a deschis calea ratificarii de catre fiecare stat membru.

Proiectul de Constitutie a fost structurat in 4 parti si un Preambul.

Prima parte cuprinde dispozitii generale referitoare la: definitia si obiectivele Uniunii, drepturile fundamentale si cetatenia Uniunii, competentele si institutiile Uniunii, finantele si apartenenta la Uniune s.a..

Partea a II-a denumita ,,Carta drepturilor fundamentale" cuprinde 7 titluri: Demnitatea, Libertatile, Egalitatea, Solidaritatea, Drepturile cetatenilor, Justitia, Dispozitii generale care reglementeaza interpretarea si aplicarea Cartei.

Partea a III-a intitulata ,,Politicile si functionarea Uniunii" reglementeaza domenii de interes comun precum: nediscriminarea si cetatenia europeana, politicile Uniunii, actiunea externa a Uniunii, functionarea Uniunii (dispozitii institutionale, dispozitii financiare si cooperari consolidate).

Cea de-a patra si ultima parte contine clauzele generale si finale, inclusiv procedurile referitoare la aprobarea si posibila revizuire a Constitutiei. De asemenea, mai exista o serie de protocoale si anexe care fac parte integranta din Constitutie.

Constitutia europeana acorda personalitate juridica Uniunii.

Cetatenia europeana este complementara cetateniei nationale si nu o inlocuieste. Constitutia afirma drepturile care decurg din notiunea de cetatenie europeana: dreptul la libera

circulatie si la sedere, dreptul de a vota si de a fi ales in Parlamentul European si in alegerile municipale, dreptul la protectia diplomatica si consulara, dreptul de petitionare in fata Parlamentului European, dreptul de a te adresa unui Mediator European si de a scrie institutiilor in una din limbile Uniunii precum si de a primi un raspuns in aceeasi limba etc.

Constitutia europeana garanteaza libera circulatie a persoanelor, a bunurilor, a serviciilor si a capitalurilor precum si libertatea de stabilire.

Dispozitiile Cartei Drepturilor Fundamentale vor avea forta juridica obligatorie, fara a presupune o extensie a competentelor Uniunii. Institutiile, organele si agentiile Uniunii sunt obligate sa respecte drepturile inscrise in Carta. Aceleasi obligatii sunt impuse statelor membre in aplicarea dreptului Uniunii, iar Curtea de Justitie are obligatia de a veghea la respectarea ei.

Carta drepturilor fundamentale se bazeaza pe traditiile constitutionale si obligatiile internationale comune statelor membre, Conventia europeana privind apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, cartele sociale adoptare de Uniune si de catre Consiliul Europei, jurisprudenta Curtii de Justitie a uniunii Europene si a Curtii Europene a Drepturilor Omului.

Continutul Cartei este mai vast decat acela al Conventiei europene a drepturilor omului si libertatilor fundamentale, semnata la Roma la 4 noiembrie 1950, ratificata de toate statele membre ale Uniunii. In vreme ce Conventia se limiteaza la drepturile civile si politice, Cartea drepturilor fundamentale acopera si celelalte domenii, precum dreptul la o buna administrare, drepturile sociale ale lucratorilor, protectia bunurilor personale sau bioetica.

In termenii tratatelor actuale, Uniunea nu avea competenta de a adera la Conventia Europeana a Drepturilor Omului. In schimb, Constitutia prevede explicit competenta Uniunii si stabileste ca Uniunea se angajeaza sa adere la Conventia Europeana.

Ca si in cazul includerii Cartei in Constitutie, aderarea la Conventie nu presupune o modificare a competentelor Uniunii.

Constitutia europeana stabileste explicit problemele pentru care statele membre trebuie sa transfere puterile de actiune in favoarea Uniunii si introduce o clasificarea a competentelor Uniunii.

In temeiul principiului subsidiaritatii, in domeniile ce nu tin de competenta sa exclusiva, Uniunea intervine numai si in masura in care obiectivele actiunii preconizate nu pot fi atinse in mod satisfacator de catre statele membre nici la nivel central, nici la nivel regional si local, dar pot fi, datorita dimensiunilor si efectelor preconizate, mai bine atinse la nivelul Uniunii.

O prima categorie de competente este reprezentata de solutionarea acelor probleme specifice pentru care Uniunea hotaraste singura, in numele tuturor statelor membre (asa numitele ,,competente exclusive"), statele membre neputand sa faca acest lucru decat cu autorizarea Uniunii sau pentru punerea in aplicare a actelor adoptate de catre aceasta. Printre aceste domenii de competenta exclusiva figureaza: uniunea vamala, stabilirea regulilor de concurenta necesare functionarii pietei interne, politica comerciala comuna, politica monetara a statelor membre care au trecut la moneda unica, conservarea resurselor biologice ale marii in cadrul politicii comune a pescuitului.

O a doua categorie cuprinde domeniile in care Uniunea dispune de o competenta comuna cu statele membre. Regasim aici piata interna, politica sociala, coeziunea economica, sociala si teritoriala, agricultura si pescuitul, cu exceptia conservarii resurselor biologice ale marii, mediul, protectia consumatorului, transporturi, retele transeuropene, energia, spatiul de securitate si libertate, obiective comune de securitate in materie de sanatate publica.

A treia categorie de competente se refera la actiunea Uniunii de coordonare sau de sprijin a actiunilor statelor membre. Uniunea coordoneaza politicile economice si de ocupare a fortei de munca. In acest scop Consiliul de Ministri adopta masuri in special in ceea ce

priveste orientarile generale ale acestor politici. Dispozitii particulare se aplica statelor membre a caror moneda este euro.

Potrivit Constitutiei competenta Uniunii in materie de politica externa si de securitate comuna vizeaza pentru viitor inclusiv definirea progresiva a unei politici de aparare comuna, care ar putea conduce la o aparare comuna, complementara cu cea instituita de NATO si cu respectarea angajamentelor aliatilor euroatlantici.

O prevedere deosebit de importanta este aceea care prevede instituirea unui Ministru al Afacerilor Externe - ministrul afacerilor externe este unul din vicepresedintii Comisiei Europene. El este insarcinat cu relatii externe si cu coordonarea celorlalte aspecte ale actiunii externe ale Uniunii. In exercitarea responsabilitatilor sale in cadrul Comisiei Ministrul Afacerilor Externe va fi supus procedurilor care reglementeaza functionarea Comisiei. Acesta ar urma sa fie numit cu majoritate calificata de catre Consiliul European si cu acordul presedintelui Comisiei.

De asemenea, Constitutia instituie o clauza de solidaritate potrivit careia atunci cand unul din statele membre face obiectul unui atac terorist sau al unei catastrofe naturale sau provocate de om, Uniunea si statele membre actioneaza impreuna in spirit de solidaritate. In acest sens Uniunea mobilizeaza toate instrumentele de care dispune, inclusiv resursele militare puse la dispozitia sa de catre statele membre, pentru:

prevenirea amenintarii teroriste pe teritoriul statelor membre

protejarea institutiilor democratice si a populatiei civile de un eventual atac
terorist

acordarea de asistenta unui stat membru pe teritoriul acestuia, la cererea
autoritatilor sale politice, in cazul unui atac terorist

acordarea de asistenta unui stat membru pe teritoriul acestuia, la cererea
autoritatilor sale politice, in cazul unei catastrofe

Cadrul institutional potrivit Constitutiei este format din Parlamentul European, Consiliul de Ministri, Comisia Europeana si Curtea de Justitie.

Alte institutii si organisme sunt: Banca Centrala Europeana, Curtea de Conturi, iar ca organisme consultative - Comitetul Regiunilor si Comitetul Economic si Social.

Avand in vedere votul negativ inregistrat in Franta si Olanda impotriva proiectului constitutional sefii de state si de guverne, dupa o perioada de reflectie privind viitorul Europei, prin Consiliul European din 21-22 iunie 2007 au hotarat sa convoace o noua Conferinta interguvernamentala pentru a finaliza si a adopta nu o constitutie ci un Tratat de reforma a Uniunii Europene.

Noul Tratat a fost aprobat in cursul Consiliului European informal de la Lisabona din 18-19 octombrie si semnat la data de 13 decembrie 2007. Textul acestui tratat, care are menirea de a permite UE sa faca fata provocarilor secolului XXI, se concentreaza asupra cerintelor de modernizare, in sensul cresterii standardelor democratice precum si a eficientei si capacitatii de actiune in rezolvarea problemelor globale.