Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
La zi cu legile si legislatia.masurarea, evaluarea, cunoasterea, gestiunea si controlul activelor, datoriilor si capitalurilor proprii




Administratie Contabilitate Contracte Criminalistica Drept Legislatie

Stiinte politice


Index » legal » » administratie » Stiinte politice
» Conceptul de politica sociala


Conceptul de politica sociala




Conceptul de politica sociala

Diacronic conceptualizarea politicilor sociale a fost dependenta de orizontul teoretic utilizat impunandu-se in deosebi paradigma politologica ca aplicatie practica a ideologiilor. De abia in anii ‘70-‘80, odata cu criza statului bunastarii, problematica politicii sociale a fost fundamentata stiintific.

Doi factori sunt esentiali in schimbarea modalitatiilor de abordare a politicilor sociale :

- criza financiara a statului bunastarii care a facut presiuni pentru evaluarea eficientei diferitolor sisteme in rezolvarea problemelor sociale, cu ce costuri si care sunt consecintele perverse;

- criticile reusite din parte ideologiilor neo-liberale care contestau capacitatea statului de a rezolva eficient problemele sociale, punand problema testarii masurarii viguroase a consecintelor politicilor sociale in societate.




Cei doi factori au condus si la schimbarea paradigmei politologice de abordare a politicii sociale cu paradigma sociologica, cand s-a constatat necesitatea ca modelerea politicilor sociale sa se fundamenteze stiintific. De acum sociologul are o pozitie activa, utilizand o metodologie propriei sale discipline care orienteaza strategiile de interventie in social in sensul dezirabilitatii colective.

Schimbarea de paradigma a determinat si reconsiderari in ceea ce priveste definirea conceptului de politica sociala. Raspuns la intrebarea “ Ce este politica sociala?“ au incercat sa ofere de-a lungul timpului mai multi autori apartinand unor scoli si de gandiri diferite. Dificultatea de a incadra cu precizie obiectul politicii sociale ca parte a politicilor publice isi are sursa pe de o parte in traditiile culturale si politice ale continentului european si pe de alta parte din dinamica pe care existenta sociala a cunoscut-o ca semnificatie chiar la nivelul unei societati. Exista totusi, un consens relativ in definirea politicilor guvernamentale (publice) care nu pot fi considerate politici sociale: politica externa, politica de aparere, administratia si internele, justitia si politicile economice.

Se aprecieaza ca exista un consens relativ avand in vedere interdependentele accentuate intre politicile economice si cele sociale care tot mai greu pot sa fie diferentiate dar si a consecintelor, interventiilor statului intr-un domeniu se regasesc si in alt domeniu. De pilda o interventie a statului in domeniul economic are consecinte si in domeniul social, dupa cum o interventie in domeniul apararii are consecint in domeniul economic dar si in cel social( de pilda consecintele sociale dar si economice a restructurarii sistemului militar-industrial al Romaniei, dupa evenimentele din 1989). Interdependentele accentuate intre politicile publice si politicile sociale ar fi un argument ca ultimele sa le includa pe primele.

O prima definitie a politicilor sociale a fi “prin excludere “: este de domeniul politicilor sociale tot ceea ce ramane din politica unui guvern sau a unor autoritati locale, dupa excluderea politicilor publice fara impact social direct(in domeniul apararii, relatiilor externe etc.).

Se apreciaza ca o astfel de definitie nu corespunde decat in mica masura studiului politicii sociale. Mai utila ar fi o definitie pozitiva, afirmativa care sa cuprinda ceea ce este comun tuturor tipurilor posibile de politica sociala.

O astfel de definitie o realizeaza Elena Zamfir care afirma “ Politica sociala reprezinta interventia statului in configuratia proceselor sociale caracteristice unei anumite colectivitati, in scopul modificarii lor intr-o directie considerata de catre actorii politici a fi dezirabila.Se incearca astfel prin mecanisme proprii de distribuire si redistribuire a resurselor existente in comunitate la un momnt dat, realizarea unei bunastari colective.“(E. Zamfir,1995).

Unii teoreticieni acorda o semnificatie mult mai generala incluzand ca actorii sociali in relizarea politicilor sociale sindicatele, patronatele dar si programele organizatiilor non-guvernamentale, voluntare si private care au insa un obiectiv similar: schimbarea intr-un anumit sens a realitatii sociale pentru obtinerea de rezultate dezirabile unei colectivitati.

Consideram ca sindicatele, patronatele si organizatiile non-guvernamentale sunt factori de presiune pntru decidentul politic care prin intermediul statului poate raspunde sau nu presiunilor sociale.

Elena Zamfir(1995) identifica mai multe tipuri de obiective ale politicii sociale:

1. Promovarea unor bunuri publice: aparare, securitate, infrastructura urbanistica, sanatate, educatie, cultura, stiinta.



2. Protectia sau securitatea sociala a segmentelor populatiei, care dintr-un motiv sau altul, sunt in dificultate.Acesta are in vedere doua componente relativ distincte: sistemul asigurarilor sociale si sistemul asistentei sociale.

3. Dezvoltarea sociala care formuleaza genuri de obiective de asigurare a unor conditii sociale, care sunt considerate a fi importante global pentru colectivitate in procesul dedezvoltare a stiintei si culturii, a sistemului de educatie, de difuzare a culturii, promovare a familiei si a ingrijirii copilului, de crestere a solidaritatii sociale si aspiritului de colaborare international, a responsabilitatii umane etc.

Sociologul britanic T.H.Marshall da o semnificatie extinsa si cuprinzatoare conceptului prin formularea obiectivului politicii sociale: Obiectivul esential al politicii sociale in secolul XX este asigurarea bunastarii cetatenilor(Marshall, 1990).

La baza definirii conceptului de politici sociale stau doua abordari:

- Abordarea politologica a politicilor sociale (ideologica) – aceasta se raporteaza la ipoteza intemeierii statului, bunastarii (welfare state) pe “ratiuni politice”(legate de doctrina si paxis in acelasi timp). Statul bunastarii s-a dezvoltat ca rezultat al actiunii actorilor politici si a institutiilor politice de a schimba/dezvolta colectiv si sistematic realitatea sociala. Detinand resurse importante si pe baza unei vointe politice generale de compensare a limitelor sociale ale economiei de piata, s-a constituit un sistem social nou (C.Zamfir, 1999). Trebuie remarcat ca reflectiile asupra politicilor sociale nu au permis statului bunastarii ci i-au urmat. Reflectiile au fost un mix de ideologie si filozofie dar au generat un discurs constructiv. Subliniem ca in acest stadiu analiza politicilor sociale se realizeaza la nivelul ideologiei politice dar cu importante elemente de filozofie.

In prezent, neo-marxistii din democratiile occidentale inca se centreaza pe abordarea politologica a politicilor sociale afirmind ca societatile capitaliste avansate au nevoie de o infrastructura a politicilor de bunastare pentru a mentine ordinea sociala, pentru a mitui muncitorii si a-i determina sa nu recurga la proteste pentru a-si asigura forta de munca cu standarde acceptabile de educatie si sanatate.”(O Connor, 1973; Gough,1979 citati de Wilensky, 1985 )

Pentru analistii neo-marxisti politicile sociale care sustin “capitalismul bunastarii “ (Welfare capitalism ) sunt o forma de control social, de masuri menite sa combata dezordinea si crima la fel ca masurile adoptate de politie si justitie si nu in ultimul rand avind rolul de a legitima si promova sistemul capitalist. De asemenea, se considera ca politicile bunastarii nu sunt sustinute dn ratiuni umaniste si pentru a intampina nevoile reale ale muncitorilor, ci doar pentru a raspunde- conjuctural- unor nelinisti sociale.

“Politicile sociale sunt initiate sau extinse in timpul exploziilor de nemultumire si dezordine sociala din timpul somajului masiv, apoi ele sunt abolite sau restranse cand stabilitatea politica a fost reinstaurata” ( Piren Cloward, 1972).

- Abordarea pragmatica a politiclor sociale –acest tip de analize emerg din abordarile politologice cand s-a pus problema testarii/masurarii riguroase a consecintelor ale politicilor sociale in societate.

Acum, realitatea sociala releva ca efortul politic in rezolvarea problemelor sociale presupunea costuri de interventie sociala care depaseau beneficiile . “Politicile sociale capata un caracter mai pragmatic dar totodata mai stiintific : un mix de abordare sociologica si economica . Politica sociala devine un domeniu de drept al sociologiei “ (C.Zamfir,1999).



Pragmatismul politicilor sociale pune accentul pe rezolvarea tehnica, punctuala a problemelor sociale.

Abordarea pragmatica a politicilor sociale, este sintetizata in literatura romaneasca de specialitate de Liliana Mihut astfel: “Politica sociala este, sau ar trebui sa fie, un raspuns la poblemele sociale ale unei comunitati, respectiv al anumitor grupuri expuse in mai mare masura diferitelor riscuri” (Mihutsi Laurentz,1999).

Catalin Zamfir afirma ca “politica sociala poate fi inteleasa ca ansamblul reglementarilor, masurilor, activitatilor intreprinse in principal de stat (dar posibil dar si de alti agenti interesati) in scopul modificarii parametrilor vietii sociale a unei comunitati, intr-un sens considerat dezirabil la un moment dat (Zamfir,1995).

Conform unei definitii “de dictionar “ formulata de I. Marginean “ politica sociala se concretizeaza in prevederi legislative specifice, hotarari si reglementari administrative, programe sociale, transferul de venit (impozite, taxe, pensii, alocatii, indemnizatii, burse etc. din cadrul sistemelor de origini sociale si asistenta sociala) fiinantarea, producerea si furnizarea de bunuri si sevicii sociale pentru populatie” (Marginean,1994).

Spatio-temporal politicile sociale isi extind si isi restrang actiunile de interventie in “social “ functie de contexte politico-economice variabile in timp dar si din asumarea unor traditii legate de cultura politica a fiecarei societati. Exista tari si momente in care politica sociala se suprapune cu “trei sferturi din ceea ce face un guvern (Wilensky,1985), dupa cum exista contexte social- istorice in care politica sociala se reduce considerabil, limitandu-se la acordarea unor beneficii minimale pentru persoanele fara venituri. De pilda, in Marea Britanie analiza politicii sociale se refera strict la “cinci servicii fundamentale”:

1.Securitatea sociala (in sensul mentinerii unui minim de venit prin alocatiile de somaj si sistemul de pensii), politica in domeniul sanatatii, politica educationala, politica locuintelor sociala si serviciile de asistenta sociala.

Si in Statele Unite, politicile sociale sunt restrictive, incluzand: sistemul pensiilor, asistenta medicala, invatamantul public, sistemul “Welfare” (asistenta sociala in interesul american si asigurarea locuintelor pentru persoanelor fara venituri)    (Pechman,1992).

Spre deosebire de sistemul britanic si cel nord-american, in Europa “ politica sociala “ocupa o plaja mai larga de servicii concretizate in programe al statului urmandu-se traditia franceza. In sistemele britanic si nord-american, uneori se mai include in politicile sociale politica fortei de angajare a fortei de munca, politica transporturilor, politica privind protectia mediului(protectia ecologica), politica privind promovarea culturii si chiar politica privin petrecerea timpului liber, “leisure policy”(politica agrementului).Partea centrala a tuturor acestor politici este existenta unor cheltuieli publice directionate pentru cresterea calitatii vietiisi confortul cetatenilor.Prin urmare, au impact asupra bunastarii colective.








Politica de confidentialitate





Copyright © 2021 - Toate drepturile rezervate

Stiinte-politice


Demografie
Stiinte politice