Consiliul de securitate al o.n.u.

CONSILIUL DE SECURITATE AL O.N.U.

Organizatia Natiunilor Unite a fost infiintata in 1945, la sfarsitul celui deal Doilea Razboi Mondial, ca o organizatie internationala menita sa asigure mentinerea unei paci trainice pe pamant. N. S. Hrusciov caracteriza momentul istoric in care a aparut O.N.U. si semnificatia crearii ei: " Istoria nu a cunoscut inca o organizatie internationala in care popoarele sasi fi pus atatea sperante ca in Organizatia Natiunilor Unite. Nascuta intr-o perioada grea, cand nu amutise inca vuietul ultimelor batalii ale celui de-al Doilea Razboi Mondial, iar ruinele oraselor si asezarilor distruse mai fumegau O.N.U. si-a propus ca sarcina principala sa izbaveasca generatiile viitoare de calamitatile razboaielor" Rolul hotarator al U.R.S.S. in crearea O.N.U. si in adoptarea unei Carte a acestei organizatii se manifesta inca din primii ani ai celui deal Doilea Razboi Mondial si se evidentiaza necontenit in diferitele etape ce au dus la infiintarea organizatiei.[1]

O etapa importanta in crearea O.N.U. a constituit-o conferinta de la Dumbarton Oaks care sa desfasurat in doua etape: prima etapa 21 august-28 septembrie 1944 intre reprezentantii U.R.S.S., S.U.A. si Angliei, a doua etapa intre 29 septembrie- 7 octombrie intre reprezentatii S.U.A., Anglei si Chinei. Denumirea organizatiei a fost inspirata dupa numele dat actului semnat la 1 ianuarie 1942 la Washington de cele 33 de state aliate in cel deal

Doilea Razboi Mondial, act caruia i sa spus din primul moment Declaratia Natiunilor Unite. O.N.U. a fost conceputa ca o organizatie cu vocatie de universalitate. Datorita rolului hotarator al U.R.S.S. in crearea O.N.U.,vocatia de universalitate a organizatiei a fost consacrata in textele Cartei, care, stabilind conditiile generale pentru primirea statelor ca membre in O.N.U. nu face diferentiere sub aspectul oranduirilor sociale sau de stat, intre statele care pot intra in organizatie. Dupa ce O.N.U. a inceput sa functioneze a devenit evidenta necesitatea de a afirma si dezvolta universalitatea ei.[2]

Carta Natiunilor Unite a fost semnata la San Francisco la 26 iunie 1945, la incheierea Conferintei Natiunilor Unite pentru Organizatia internationala si a intrat in vigoare la 24 octombrie 1945.

Preambulul textului Cartei incepe prin urmatoarele cuvinte: " Noi, Popoarele Natiunilor Unite". Este pentru prima data cand intr-un tratat international multilateral se arata ca el se incheie in numele popoarelor. Prin aceasta se subliniaza importanta organizatiei, ca a fost infiintata pentru promovarea intereselor popoarelor de a se inlatura flagelul razboaielor si de a se crea conditii de viata mai bune. Mecanismul Cartei O.N.U. a fost pus la punct pornind de la premisa continuarii cooperarii marilor puteri invingatoare si dupa razboi lucru care nu sa intamplat din cauza declansarii razboiului rece ceea ce a condus la blocarea acesteia. Cooperarea ar fi trebuit realizata prin intermediul institutional al Consiliului de Securitate.

Consiliul de Securitate este organul de actiune al O.N.U. revenindui raspunderea principala in privinta mentinerii si restabilirii pacii si securitatii in relatiile internationale, avand si puterea de a hotari si a intreprinde masuri de constrangere. Aceste caracter al Consiliului de Securitate trebuie sa se reflecte atat in compunerea sa, care are la baza principiul de actiune a marilor puteri, cat si in variatele sale functii si puteri reglementate atat in capitolul V din Carta cat si in dispozitiile capitolelor VI, VII, VIII si in unele dispozitii din capitolul XII.

Compunerea Consiliului de Securitate este reglementata de articolul 23 din Carta care prevede:

Consiliul de Securitate va fi alcatuit din 15 membrii ai Natiunilor Unite. Republica China, Franta, Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste, Regatul Unit al Marii Britanii si al Irlandei de Nord si Statele Unite ale Americii vor fi membrii permanenti ai Consiliului de Securitate. Adunarea Generala va alege alti 10 membrii nepermanenti ai Consiliului de Securitate, tinand seama in primul rand de contributia membrilor Natiunilor Unite la mentinerea pacii si securitatii internationale si la infaptuirea celorlalte scopuri ale Organizatiei si, de asemenea, de o repartitie geografica echitabila.

Membrii nepermanenti ai Consiliului de Securitate vor fi alesi pe o perioada de doi ani. La prima alegere de membrii permanenti, dupa sporirea numarului de membri ai Consiliului de Securitate de la 11 la 15, doi dintre cei patru membri adaugati vor fi alesi pe o perioada de un an. Membrii ai caror mandat expira nu vor putea fi realesi imediat.

Fiecare membru al Consiliului de Securitate va avea un reprezantant in Consiliu.

Dispozitiile generale in privinta functiilor si puterilor Consiliului de Securitate sunt cuprinse in textul art. 24 si 25. Articolul 24 intitulat Functii si puteri cuprinde:[5]

Pentru a se asigura actiunea rapida si eficace a Organizatiei Natiunilor Unite, membrii sai confera Consiliului de Securitate raspunderea principala pentru mentinerea pacii si securitatii internationale si recunosc ca, indeplinindusi indatoririle impuse de acesta raspundere, Consiliul de Securitate actioneaza in numele lor.

In indeplinirea acestor indatoriri, Consiliul de Securitate va actiona in conformitate cu scopurile si principiile Natiunilor Unite. Puterile specifice acordate Consiliului de Securitate pentru indeplinirea acestor indatoriri sunt definite in capitolele VI, VII, VIII si XII.

Consiliul de Securitate va supune spre examinare Adunarii Generale rapoarte anuale si, cand va fi necesar, rapoarte speciale.

Articolul 25 prevedea: " Membrii Natiunilor Unite sunt de acord sa accepte si sa execute hotararile Consiliului de Securitate, in conformitate cu prezenta Carta". Articolul 26[6] prevedea: " In scopul de a promova stabilirea si mentinerea pacii si securitatii internationale, fara a folosi pentru inarmari decat un minimum din resursele umane si economice ale lumii, Consiliul de Securitate are sarcina de a elabora, cu ajutorul Comitetului de Stat-Major, prevazut in art. 47 planuri care vor fi supuse membrilor Natiunilor Unite in vederea stabilirii unui sistem de reglementare a inarmarilor".

In conceptia Cartei O.N.U. Consiliul de Securitate are raspunderea principala pentru mentinerea pacii si securitatii internationale, fiind abilitat sa constate exisitenta oricarei amenintari impotriva pacii, a unei violari a pacii si sa faca recomandari ori sa hotarasca ce masuri trebuie luate in acest scop.[7]

Functiile si puterile Consiliului de Securitate trebuie sa se exercite confrom Cartei potrivit " principiilor justitiei si dreptului international". Limitele competentei Consiliului de Securitate in privinta rezolvarii pe cale pasnica a neantelegerilor dintre state sunt fixate in principiu de art. 1.1 care se refera la diferende sau situatii cu caracter international care ar putea duce la o incalcare a pacii. De aici rezulta in primul rand, ca este vorba de diferende sau situatii care apar in relatiile dintre state, ceea ce exclude orice diferende care tin esential de competenta interna a unui stat.

Atunci cand socoteste necesar Consiliul de Securitate are dreptul sa invite patile aflate in diferend daca prelungirea acestuia ar putea pune in primejdie mentinerea pacii si securitatii internationale, sa rezolve neanTelegerea prin mijloacele de solutionare pasnica prevazute in Carta O.N.U. sau, daca este cazul, sa indice el insusi partilor aflate in diferend, in orice stadiu s-ar afla acesta, ce proceduri sau metode de solutionare sa utilizeze.

Trebuie subliniat insa, ca incercarea de a rezolva diferendul pe cale pasnica intre parti inainte de al supune Consiliului de Securitate trebuie sa fie reala, iar Consiliul de Securitate sa nu se ocupe de diferend decat daca unul mijloacele de rezolvare pasnica, si in special tratativele, nu au dus la rezultate. De exemplu atunci cand intre parti continua tratativele fara sa se fi putut ajunge la concluzia ca ele nu pot rezolva diferendul direct intre ele, Consiliul de Securitate nu trebuie sa impiedice continuarea tratativelor, ocupandu-se el de diferend.[9]

In privinta modului de sesizare a Consiliului de Securitate asupra unui diferend international se disting: sesiyarea Consiliului de Securitate ex officio; sesizarea de catre Adunarea Generala sau secretarul general; sesizarea de catre stetele membre in O.N.U.; sesizarea de catre statele nemembre in O.N.U. Consiliul de Securitate se sesizeaza ex officio in cazul prevazut de art. 34 din Carta. Aceste articol prevede ca Consiliul de Securitate poate ancheta orice diferend sau situatie susceptibila de a provoca tensiuni sau diferende internationale in scopul de a constata daca prelungirea diferendului sau situatiei poate periclita pacea sau securitatea in relatiile internationale. Secretarul general al O.N.U. poate sesiza Consiliul de Securitate in conformitate cu art. 99 din Carta. In ceea ce priveste sesizarea Consiliului de Securitate de catre state, confor art.35.1 are acest drept orice stat membru al O.N.U. indiferent daca este sau nu parte intr-un diferend sau situatie susceptibila de a provoca tensiune sau diferende internationale.

Si statele nemembre in O.N.U. pot atrage atentia Consiliului de Securitate asupra unui diferend dar numai cu respectarea a doua conditii: statul respectiv sa fie parte in diferend; sa accepte in prealabil obligatiile de aplanare pasnica a diferendelor prevazute in Carta. In legatura cu dreptul Consiliului de Securitate de a efectua anchete este necesar de precizat faptul ca exercitarea acestui drept poate interveni in doua ipostaze: din initiativa Consiliului de Securitate, ca procedura instituita de acesta ex officio sau in cursul examinarii unui diferend sau situatii care ar primejdui mentinerea pacii si securitatii internationale, diferend de care Consiliul de Securitate a fost sesizat in mod aratat, atunci cand consiliul, inainte de a face recomandari, considera necesar sa stabiliasca situatia de fapt.[11]

In ceea ce priveste caracterul hotararii de a efectua o ancheta trebuie mentionat ca ea are caracterul unei recomandari in privinta statelor interesate iar nu un caracter obligatoriu. Facand recomandari, potrivit art.36.2 si 36.3 spre deosebire de art.37 care nu contine asemenea dispozitii, Consiliul de Securitate trebuie sa tina seama de toate procedurile care au fost anterior adoptate de parti pentru rezolvarea diferendelor; de faptul ca diferendele de natura juridica sa fie supuse de catre parti Curtii Internationale de Justitie, in conformitate cu prevederile statutului Curtii. Securitatea prin cooperare ar trebui sa tina seama de suveranitatea si responsabilitatea statelor. Fiecare stat are obligatia de a-si proteja propriul popor si de a dezvolta relatii de cooperare cu vecinii sai in acord cu Carta O.N.U. si cu Declaratia Universala a Drepturilor Omului. Actiunile de securitate internationala sunt legitimate exclusiv de O.N.U. chiar si in cazurile actiunilor militaro-politice din Afganistan( 2002) sau Irak( 2003-2004) initiate de S.U.A. si de coalitii internationale, s-a impus necesitatea legitimarii internationale, intr-un fel sau altul, din partea Natiunilor Unite. In capitolul VII din Carta intitulat " Actiunea in caz de amenintari contra pacii, violari ale pacii si acte de agresiune sunt reglementate functiile si puterile Consiliului de Securitate pentru mentinerea pacii si securitatii internationale. In cazurile de amenintara a pacii , de tncalcare a ei sau de agresiune, potrivit art.39 din Carta Consiliul de Securitate trebuie in primul rans sa constate existenta unei amenintari sau violari a pacii sau a unui act de agresiune.[13]

Carta prevede posibilitatea interventiei armate colective in masura sa opreasca agresiunea sau sa stopeze amenintarea pacii. Aceasta interventie este bazata pe principiul " unul pentru toti, toti pentru unul", un adevarat model pentru sistemul de securitate colectiva. In Carta erau prevazute urmatoarele dispozitii principale referitoare la:

a)      Obligatia statelor membre ale O.N.U. de a pune la dispozitia Consiliului de Securitate , la cererea sa si in conformitate cu un acord sau acorduri speciale, forte armate , ajutor si sa-i creeze inlesnirile necesare mentinerii pacii si securitatii internationale.[14]

b)      Infiintarea unui Comitet de stat-major , ca organ de consultare si asistenta pentru Consiliul de Securitate, in toate problemele militare, in folosirea si comanda fortelor armate puse la dispozitia lui, in reglementarea inarmarilor si a unei dezarmari.

c)      Infaptuirea de catre toti membrii O.N.U. , sau de catre unii din ei a masurilor hotarate de Consiliul de Securitate, precum si acordarea de asistenta mutuala intre statele membre, in executarea masurilor ordonate de Consiliul de Securitate (art. 48 si 49).

d)     Consultarea cu Consiliul Economic si Social in cazul ivirii unor dificultati economice speciale de pe urma masurilor preventive sau de constrangere, consultare care are ca scop rezolvarea acestor dificultati si la care au dreptul nu numai membrii O.N.U., ci si orice alt stat care se gaseste pus in fata unor asemenea dificultati (art. 50).[15]

Toate aceste dispozitii privind functiile si puterile Consiliului de Securitate dau expresie sistemului de securitate colectiva organizat prin Carta. Cu toate ca s-a infiintat Comitetul de stat-major, compus din sefii statelor-majore ale armatelor membrilor permanenti in Consiliul de Securitate sau din reprezentantii acestor sefi, acest comitet, nu-si poate exercita functiile. La 16 februarie 1946 Consiliul de Securitate a cerut Comitetului de stat-major sa examineze din punct de vedere militar dispozitile art. 43 din Carta[16]. Conformandu-se acestor instructiuni, Comitetul si-a depus raportul Consiliului de Securitate la 30 aprilie 1947, raport intitulat " Principii generale carmuind organizarea fortelor armate puse la dispozitia Consiliului de Securitate de Natiunile Membre al O.N.U." Motivul pentru care nu s-a putut ajunge la un acord in ceeaa ce priveste functionarea Comitetului de stat -major l-a constituit pozitia puterilor occidentale. Guvernele S.U.A. si Angliei insistau ca, in acordurile dintre diferitele state si Consiliul de Securitate cu privire la punerea la dispozitia fortelor armate colective a mijloacelor si inlesnirilor necesare lor sa se prevada si punerea la dispozitie a unor baze militare. Mai mult, aceste guverne propuneau ca fortele armate colective sa poata fi amplasate nu numai pe teritoriile statelor ce au dat contingente pentru aceste forte, dar si pe teritoriile altor state. Carta se ocupa in art. 51 de dreptul inerent de autoaparare[17] individuala sau colectiva al membrilor Organizatiei Natiunilor Unite. Statele membre pot exercita acest drept in cazul cand devin victima unei agresiuni armate, pana cand Consiliul de Securitate va lua masurile cuvenite pentru restabilirea pacii si securittii internationale. Statul atacat este obligat sa raporteze imediat Consiliul de Securitate in privinta masurilor ce le va lua in aparare.

In ceea ce priveste functiile si puterile Consiliului de Securitate in raport cu acordurile sau organizatiile regionale pentru rglementarea problemelor ce privesc mentinerea pacii si securitatii internationale, capitolul VIII , intitulat "Acordurile regionale", stabileste printre altele raporturile dintre Consiliul de Securitate si asemenea organizatii. In ceea ce priveste raporturile organizatiilor regionale cu Consiliul de Securitate sub aspectul exercitarii masurilor de constrangere, Carta prevede ca, in primul rand, Consiliul de Securitate va putea folosi, daca e cazul, acordurile sau organizatiile regionale pentru aplicarea masurilor de constrangere hotarate sub autoritatea sa. In problema dezarmarii[18], care constituie una dintre premisele asigurarii pacii si securitatii internationale si la care Carta se refera in mai multe randuri, Consiliul de Securitate va raspunde de elaborarea cu ajutorul Comitetului de stat-major a unor planuri privind stabilirea unui sistem de reglementare a inarmarilor, planuri care vor fi supuse membrilor Organizatiei. Conform unor dispozitii din capitolul XII din Carta, Consiliului de Securitate ii sunt conferite puteri si functii in administrarea teritoriilor puse sub regimul international de tutela. Aceste functii sunt limitate numai la asa-zisele zone strategice, definite pe scurt in art. 82, care spune ca aceste zone pot cuprinde o parte sau totalitatea teritoriului aflat sub tutela conform respectivului acord de tutela " fara a se aduce atingere oricarui sau oricaror acorduri speciale incheiate in temeiul art. 43".

Singurele zone strategice recunoscute de O.N.U. sunt cele instituite asupra unor insule din Ocanul Pacific ( Mariane, Marshall si Caroline, foste colonii germane pana la Primul Razboi Mondial, trecute apoi Japoniei sub regimul de mandat al Ligii Natiunilor) care au fost puse sub tutela S.U.A.

Acordul de tutela asupra insulelor din Pacific sub mandatul Japoniei, propus de guvernul S.U.A., a fost aprobat de Consiliul de Securitate la 2 aprilie 1947.

Consiliul de Securitate mai indeplineste si functii in legatura cu diverse probleme privind Organizatia Natiunilor Unite

1. Face recomandari Adunarii Generale in privinta conditiilor in care statele din afara Organizatiei pot fi primite ca parti la Statutul Curtii Internationale de Justitie( art.93.2 din Statutul Curtii Internationale de Justitie).[19]
2. Face recomandari sau decide masuri pentru executarea obligatiilor decurgand din hotararile pronuntate de Curtea Internationala de Justitie, de catre partea din diferend care refuza aceasta( art.94.2).
3. Alege, separat de Adunarea Generala, judecatorii Curtii Internationale de Justitie( art. 8 din Statutul Curtii Internationale de Justitie).
4. Recomanda Adunarii Generale persoana sau persoanele socotite indicate pentru ocuparea locului de secretar general al Organizatiei ( art. 97).
5. Cere Curtii Internationale de Justitie concursul sub forma de avize consultative in orice problema juridica, precum si colaborarea si asistenta celorlalte doua consilii ale Organizatiei: Consiliul Economic si Social si Consiliul de Tutela( art. 96, 37, 65, 83).[20]

Un aspect caracteristic in procedura de functionare a Consiliului de Securitate rezulta din sistemul votarii. Referitor la aceasta art.27[21] din Carta prevedea:

• Fiecare membru al Consiliului de Securitate dispune de un singur vot.
• Hotararile Consiliului de Securitate in chestiunile de procedura se considera adoptate daca au fost votate de 7 membri.
• Hotararile Consiliului de Securitate asupra oricaror altor chestiuni se considera adoptate daca au fost votate de 7 membri, printre care toti membrii permanenti, tinandu-se seama de regula ca acel membru care este parte intr-un diferend trebuie sa se abtina de la vot cu ocazia hotararilor luate in conformitate cu prevederile capitolului VI si ale paragrafului 3 din art.53.

Conform art.30 din Carta Consiliul de Securitate va stabili propriile sale reguli de procedura, inclusiv modul de desemnare a Presedintelui sau.

Consiliul de Securitate exercita functiile sale fara intrerupere. Reuniunile Consiliului se tin la sediul O.N.U. Consiliul poate decide, la propunerea secretarului general sau a oricaruia dintre membrii sai, un alt loc de reuniune decat la sediu, determinand totodata si perioada de timp corespunzatoare. Consiliul s-a reunit numai de doua ori in afara de sediu, la Paris, cu prilejul sesiunii a III-a si a VI-a a Adunarii Generale, in decembrie 1948 si februarie 1952. Fiecare membru al Consiliului de Securiate are in permanenta un reprezentant la sediul O.N.U., pentru a putea raspunde imediat la convocarea presedintelui Consiliului de Securitate.. Reuniunile Consiliului sunt convocate de presedinte, fara ca intervalul dintre ele sa poata depasi 14 zile.

Sedintele Consiliului de Securitate sunt publice. Procesul-verbal oficial al sedintelor publice cu, documentele-anexe, sunt publicate in limbile oficiale ale Organizatiei. Consiliul se reuneste si in sedinte inchise ori de cate ori considera ca aceasta este necesar. Secretarul general intocmeste ordinea de zi provizorie a consiliului cu aprobarea presedintelui. Prin intermediul secretarului general ordinea de zi provizorie a fiecarei sedinte trebuie sa fie comunicata membrilor consiliului cu 3 zile inainte de sedinta sau, in caz de urgenta, o data cu avizul de convocare.

Presedintele conduce sedintele Consiliului de Securitate si reprezinta consiliul ca organ al Natiunilor Unite. La Consiliul de Securitate preSedintele ramane in funcTie timp de o luna, iar exercitarea functiei de presedinte revine pe rand fiecaruia dintre mebrii in ordinea alfabetica engleza a numelui lor. Presedintele se abtine de a prezida sedintele atunci cand statul pe care il reprezinta este interesat in problema care face obiectul examinarii consiliului. Hotararea pentru suspendarea sedintei se ia in Consiliul de Securitate fara dezbateri. Din dispozitiile art.28-32 din Carta inscrise sub titlul de " procedura" rezulta ca notiunea de procedura se refera la indeosebi la functionarea inetrioara a Consiliului de Securitate si a organelor sale subsidiare si la relatiile de intercolaborare ale Consiliului cu celelalte organe din sistemul Natiunilor Unite. In practica Consiliului de Securitate au fost considerate ca fiind chestiuni procedura: inscrierea unei chestiuni pe ordinea de zi; fixarea ordinii chestiunilor inscrise pe ordinea de zi; suprimarea sau mentinerea unei chestiuni din lista propusa Consiliului de Securitate de catre secretarul general pentru intocmirea ordinii de zi; conducerea dezbaterilor si amanarea ssdintei; amanarea examinarii unei chestiuni; hotararea de infiintare a organelor subsidiare ale consiliului, cu exceptia constituirii comisiilor de ancheta; chestiunile relative la alegerea judecatorilor Curtii Internationale de Justitie.[23]

Potrivit art.29 din Carta Consiliul de Securitate poate crea organe subsidiare.[24] Consiliul de Securitate a infiintat ca organe subsidiare cu caracter permanent. Ca organe subsidiare, din aceasta categorie, consiliul a instituit la 17 ianuarie 1946 Comitetul de experti pentru studierea problemelor de procedura, care intereseaza functionarea consiliului.

La 17 mai 1946 Consiliul de Securitate a infiintat Comitetul cererilor de admitere a noilor membri in O.N.U., care examineaza, la sesizarea presedintelui Consiliului de Securitate, cererile de admitere cu obligatia de raport la consiliu, fara al carui aviz favorabil nici un stat nu poate sa fie admis in Organizatie de catre Adunarea Generala. A functionat deasemenea pe langa consiliu Comisia armamentelor de tip clasic , cu incepere de la 13 februarie 1947 pana la 30 ianuarie 1952, cand Adunarea Generala a infiintat Comisia de dezarmare, care a fost pusa sub autoritatea Adunarii.[25]

Organele subsidiare cu caracter permanent create de Consiliul de Securitate se compun din reprezentantii statelor care fac parte din consiliu, si obligatia lor principala, in ordinea procedurala, consta in a alcatui si a prezenta rapoarte catre consiliu asupra problemelor de resortul competentei lor.

Membru ales al Consiliului de Securitate al O.N.U. pe perioada 2004-2005, Romania a asigurat presedentia acestei structuri in luna iulie 2004.

In pofida ampelor competente ce i-au fost conferite prin Carta, Consiliul de Securitate a avut o participare relativ scazuta si limitata in solutionarea pasnica a diferendelor internationale, raportat la numarul mare de diferende ce au avut loc in lume in perioada postbelica si care au amenintat pacea si securitatea mondiala. O asemenea stare de fapt isi are explicatia in relativa neancredere a statelor in posibilitatea reala pe care Consiliul de Securitate ar avea+o de a interveni in mod eficient, datorita atat insuficientei cooperarii intre membrii permanenti, cat si deficientelor de structura si procedura proprii.[26]