Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
La zi cu legile si legislatia.masurarea, evaluarea, cunoasterea, gestiunea si controlul activelor, datoriilor si capitalurilor proprii




Administratie Contabilitate Contracte Criminalistica Drept Legislatie

Stiinte politice


Index » legal » » administratie » Stiinte politice
» COMUNITATEA ECONOMICA EUROPEANA


COMUNITATEA ECONOMICA EUROPEANA


COMUNITATEA ECONOMICA EUROPEANA

1. Integrarea comerciala in cadrul UE - aspecte teoretice

Tratatul de la Roma a prevazut ca procesul de integrare economica sa inceapa prin intensificarea schimburilor comerciale reciproce, ceea ce urma sa se realizeze, ca prim pas, prin formarea intre tarile membre a unei uniuni vamale.

Ce este o uniune vamala? Cum trebuia sa se realizeze si care urma a fi calendarul acesteia?

Teoria uniunii vamale – apartine teoriei taxelor vamale.

Taxele vamale si efectul acestora (a se vedea: M. Birsan, Integrare economica europeana, vol. I, 1995, Cap. II).



In cadrul unei uniuni vamale, taxele vamale sunt inlaturate in comertul reciproc, iar fata de terti, se stabileste o politica comerciala comuna.

Semnificatia: un comert liberalizat poate contribui la dezvoltarea economica.

Teoria comertului international, asa cum a fost dezvoltata de catre Ricardo si, ulterior, de catre Elly Hecksher, Bertil Ohlin, Samuelson etc., sustine ca toate tarile au de castigat din comertul exterior, deoarece nu avantajele absolute au importanta, ci avantajele comparative. Ca urmare, o liberalizare totala duce la un optim, in sens paretian, o alocare optima a resurselor si o maximizare a bunastarii (the first best). Liberalizarea totala a comertului se realizeaza, in fapt, mai greu, ca urmare a diferentelor de dezvoltare economica.

Liberalizarea in cadrul unui aranjament regional este un caz particular al avantajelor comparative din cadrul liberalizarii totale. In acest context, liberalizarea in plan regional ar corespunde unui optim de ordinul al doilea (the second best).

Explicatia efectelor formarii uniunii vamale:

Modelul static: are in vedere impactul formarii unei uniuni vamale asupra fluxurilor comerciale si asupra consumului in tarile participante.

Ipotezele modelului:

  • se presupun trei tari – A (tara mica), B si C (restul lumii);
  • exista un tarif extern comun, care discrimineaza C;
  • taxe vamale “ad-valorem”;
  • rata impunerii tv este aceeasi pentru produsul final si pentru input-uri (tv nominala si efectiva sunt egale);
  • nu exista bariere netarifare, ceea ce inseamna ca taxele vamale sunt singura bariera;
  • pretul bunurilor importate pentru consumul intern (Pmt) cuprinde pretul de import (Pm) si taxa vamala: Pmt = (1+t)Pm; t>=0;
  • interventia statului are loc numai la frontiere iar balanta comerciala este echilibrata;
  • exista concurenta libera pentru bunuri, servicii, factori de productie;
  • costul de productie pe unitate de output este constant, adica functia de productie este omogena si de gradul 1 (pentru a produce o unitate suplimentara din produsul X, inputul trebuie sporit cu o proportie constanta);
  • costurile de productie determina pretul retail;
  • optiunea unei tari pentru a produce anumite bunuri are loc in functie de preturile factorilor indigeni;
  • teoria uv se refera la sectorul manufacturatelor: o cantitate fixa de factori de productie este complet folosita;
  • nu se au in vedere anumiti factori sectoriali specifici; ex. spirit antreprenorial;
  • mobilitatea factorilor este perfecta in interiorul tarii;
  • mobilitatea bunurilor este perfecta intre tarile participante la uniunea vamala
  • se face abstractie de costurile transporturilor, de asigurare sau bancare;
  • acces identic la aceleasi tehnologii;
  • difera inzestrarea cu factori;
  • conditii statice: ratele cresterii, tehnologii, preferinte de consum, economiile, investitiile, importurile sunt date si sunt nemodificabile;
  • se face abstractie de amortizarea stocului de capital;
  • bunuri si servicii omogene – nu sunt preferinte pentru anumiti furnizori, singurul criteriu de optiune fiind diferentele de preturi;
  • toate bunurile si serviciile se caracterizeaza prin elasticitatea 1 a cererii la venit (orice modificare –crestere sau descrestere- a venitului va produce o modificare proportionala si in aceeasi directie a cererii);
  • se face abstractie de bunuri non-tradable;
  • nu exista incertitudine – producatorii sunt perfect informati asupra pietei, iar consumatorii sunt pe deplin familiarizati cu bunurile si serviciile;
  • sunt ignorate operatiunile fiscale (impozite, subventii) si cele monetare (cursul valutar, dobanda, inflatia, balanta de plati).

Rezulta ca ipotezele sunt extrem de restrictive.

Exemplu:

a) Se presupune un anumit bun, produs de catre trei tari, dar cu nivel diferit al costurilor:

Tara

A

B

C

Costul unitar de productie

Costul cel mai scazut este al tarii C.

In conditii de comert liber, importul cel mai avantajos vine din C. Tara A ar obtine un castig de 25 unitati pe produs, iar tara B, un castig de 15 unitati pe produs.

b) Tara A impune o taxa vamala de 100% la import.

Taxa vamala la importuri in A

Pretul marfii in A

Pretul importului din B

Pretul importului din C

Pentru tara A este mai avantajos sa produca in interior decat sa importe. Rezulta autarhie, eliminarea comertului.

c) Tarile A si B formeaza o uniune vamala, liberalizand comertul reciproc, dar impunand taxa vamala fata de C.

Taxa vamala

Pretul marfii in A

Pretul marfii in B

Pretul marfii importate din C

Constatari:

  • Devine avantajos, pentru tara A, sa importe bunul respectiv din tara B, deoarece obtine o economie de 10 unitati la fiecare produs.
  • S-a creat un flux comercial (trade creation).
  • Rezulta si un spor de consum (welfare increase).
  • Mai avantajos decat in conditii de autarhie, dar mai putin avantajos decat in conditii de comert total liber.
  • A avut loc si o abatere de comert, dinspre importul cel mai avantajos (din C), spre cel devenit mai avantajos ca urmare a aplicarii tarifului in mod discriminatoriu, numai fata de C (trade diversion). A avut loc o alocare necorespunzatoare a resurselor.
  • Rezulta o diminuare a bunastarii (welfare decrease), prin reducerea consumului.

Rezultat final: Efectul trade creation este de 10 unitati. Efectul trade diversion este de 20 unitati. Efectul net este – 10 unitati.

Reprezentarea grafica:

image002.jpg (17837 bytes)

SASA --> Oferta in tara A, la diferite niveluri ale pretului;

DADA --> Cererea in tara A, la diferite niveluri ale pretului;

CC’ --> Oferta tarii C din bunul respectiv (oferta nelimitata, perfect elastica). Pretul este 35 u.m.

BB’ --> Oferta tarii B din bunul respectiv (oferta nelimitata, perfect elastica). Pretul este 50 u.m.

La pretul OC, cererea/consumul in tara A ar fi OQC, dar, oferta interna este OQ1A. Diferenta Q1AQC poate fi oferita de tara C.

La pretul OB, cererea/consumul intern in tara A ar fi egal cu OQB, iar oferta interna urca la OQ2A. Diferenta Q2AQB poate fi acoperita de tara B.

La pretul OA, oferta interna este Q3A, iar cererea se reduce la OQ4A.

Cele doua tari - A si B - formeaza o uniune vamala si imun o taxa vamala de 100% numai fata de tara C (care nu participa la uniunea vamala).

Ce se intampla?

Tara A va importa din B la pretul de 50 u.m., iar productia proprie se reduce de la OQ3A la OQ2A. Se formeaza un nou flux comercial. La noul pret, creste si cererea interna de la OQ4A la OQB. Importurile in tara A sporesc pentru a acoperii reducerea productiei proprii si sporirea cererii (de la OQB-OQ3A la OQB-OQ2A). Cele doua triunghiuri (1+2) exprima aceasta „cerere de comert” (trade creation). Efectele de sorire a bunastarii (welfare) se refera la economiile realizate in productie si in reducerea cheltuielilor consumatorilor. In acelasi timp, importurile la cel mai mic pret (din C) au fost inlocuite cu importuri la un pret mai mare din B, aceasta numai deoarece pretul din C creste cu aplicarea taxei vamale fata de neparticipantii la uniunea vamala. Acest efect apare in dreptunghiul 3 si reprezinta ceea ce se cunoaste sub denumirea de „abatere de comert” (trade diversion).

Constatari:

1. Teoria lui J.Viner (J. Viner, The customs union issue, 1950): inlaturarea taxelor vamale in cadrul limitat al unei uniuni vamale va produce un dublu efect: pe de o parte, ca urmare a inlaturarii taxelor vamale devine mai avantajos pentru anumite tari participante la uniune sa importe de la partenerii lor, in loc sa produca in interior, deoarece ar fi mai costisitor. In acest mod, se creeaza noi fluxuri comerciale intre participantii la uniune, ceea ce Viner a numit “creare de comert”; pe de alta parte, deoarece inlaturarea barierelor vamale are loc pe o baza preferentiala, producatorii interni si exportatorii au un avantaj unilateral in raport cu neparticipantii; ca urmare, ei sunt interesati in a face comert in interiorul zonei, in loc de a importa bunuri altminteri mai ieftine din afara zonei. Se va inregistra o “abatere de comert”. Rezultatul va fi net pozitiv daca volumul schimburilor prin “creare de comert” va fi mai mare decat cel pierdut din “abatere de comert”.

2. O asemenea definire inseamna ca uniunea vamala se considera a fi fie trade creating, fie trade diverting, desi ambele efecte sunt prezente. Inseamna ca, automat, crearea de schimburi se asimileaza unui efect pozitiv, iar abaterea de schimburi, unuia negativ. Aceasta deoarece se presupun costuri constante in producerea bunului X in tara A. Abaterea de comert poate duce, totusi, in anumite conditii, la efecte de welfare? Da: in dinamica, prin economies of scale si reducerea costurilor, prin learning by doing, inovare si imbunatatirea calitatii produselor.

3. Teoria Vineriana a fost corelata cu teoria optimului economic, in ideea unui “second best” in comparatie cu “the best” care ar rezulta in conditii de free trade. Mai mult, liberalizarile comerciale in cadru regional sunt privite ca un pas spre liberalizarea multilaterala.

4. Probabilitatea de a obtine castiguri de bunastare (welfare) sporeste daca taxele vamale “ex-ante”sunt mari si efectul reducerii acestora este substantial, daca importurile anterioare din restul lumii sunt scazute (reducand trade diversion sau reducand efectul negativ asupra trade creation), preturile ex-post in uniunea vamala sunt de nivel apropiat celui mondial (marind crearea de comert si efectul pozitiv asupra consumului).

5. Efectul asupra bunastarii sporeste daca numarul participantilor la uniunea vamala este mare (in raport cu restul lumii), daca cuprinde o parte relativ mare a comertului mondial (minimizand trade diversion).

6. Daca tarile participante sunt potential competitive, nu complementare (in acest ultim caz, uniunea vamala va avea efect mic sau zero si nu va contribui la welfare).

7. Efectele statice de welfare sunt mici, asa cum arata studiile empirice, in special in cazul tarilor mari, cu piata interna mare.

Modelul dinamic - dezvoltarea teoriei cu luarea in considerare a aspectelor dinamice, a modificarilor care au loc in conditiile de productie si a impactului acestora asupra cresterii economice:

  • investitii, dezvoltare tehnologica, inovatii tehnice, restructurare, productivitate;
  • ocuparea fortei de munca;
  • intensificarea concurentei, variate si de calitate superioara, Economii datorate dimensiunii (economies of scale): sporirea specializarii in conformitate cu avantajul comparativ, reducerea costurilor;
  • problema dimensiunii firmelor;
  • sporirea concurentei intre firme;
  • cerere mai mare, crestere economica;
  • imbunatatirea raportului de schimb: exportatorii din afara Uniunii Vamale vor fi obligati sa reduca pretul, pentru a se mentine pe piata Uniunii Vamale (suporta costul discriminarii). Aceasta reduce pretul de import, contribuind la imbunatatirea raportului de schimb.

Efectele restrictiilor cantitative: contingentele (cotele) la importuri (vezi explicatiile in cap. II mentionat):

  • Importurile se reduc pana la nivelul contingentului.
  • Rezulta urcarea pretului. La noul pret, productia nationala urca si preia acoperirea unei parti din cerere, dar cererea interna se va reduce.
  • Se reduc posibilitatile de export, ale firmelor din restul lumii, in tara care impune respectivul contingent.
  • Bugetul statului nu inregistreaza venituri din taxe. Poate, eventual, obtine anumite venituri din atribuirea pe baza de licitatie a licentelor de import.

2. Piata Comuna: libera circulatie a bunurilor, serviciilor, capitalului, persoanelor

Piata comuna - zona in care libertatea de circulatie a bunurilor, serviciilor si factorilor de productie – capital si persoane – este deplina.

Realizarea unei piete comune presupune ca:

Barierele comerciale, tehnice, fiscale sau administrative intre tarile respective sa fie inlaturate, ceea ce se cunoaste sub denumirea de “integrare negativa”.

Sa fie elaborate reguli privind circulatia libera a celor patru componente ale pietei, un proces de armonizare a reglementarilor nationale si de stabilire si aplicare a unor politici comune, ceea ce se numeste “integrare pozitiva”. Acesta este un pas necesar pentru a merge mai departe si a realiza uniunea economica.

Permanenta ajustare si adaptare la schimbari.

Inlaturarea oricarui control vamal in interiorul zonei duce la completa integrare a pietelor nationale, la formarea unei adevarate piete interne/unice.

Piata unica inseamna cel mai avansat proces de integrare in plan comercial.



Schematic, evolutia liberalizarilor comerciale si a integrarii pietelor de la forme mai simple la forme mai avansate se prezinta astfel:

Aranjamente comerciale si de integrare a pietelor

Masuri de liberalizare si de integrare

Zona de comert liber

Inlaturarea barierelor vamale intre participanti, cu mentinerea tarifului extern propriu; de obicei, bunurile care se liberalizeaza sunt cele de origine industriala.
Inlaturarea barierelor vamale si a barierelor cu efect echivalent intre participanti; se introduce un tarif extern comun
Uniune vamala plus inlaturarea tuturor barierelor netarifare pentru bunuri; masuri de liberalizare a circulatiei capitalului si a persoanelor; masuri in domeniul pietei comune pentru servicii;

Uniune vamala

Piata comuna

Piata unica/interna

Se bazeaza pe desavarsirea liberalizarilor anterioare, la care se adauga inlaturarea frontierelor vamale in interiorul zonei

Sursa: adaptat dupa Balassa, 1961, si Pelkmans, 1998

3. De la uniunea vamala, la piata unica, interna a Uniunii Europene

Tratatul de la Roma se refera la:

  • Crearea unei piete comune intre statele semnatare ca modalitate de a atinge obiectivul mai inalt, acela al “unei dezvoltari economice armonioase si al cresterii standardului de viata al cetatenilor din statele semnatare”.
  • Pentru a realiza un asemenea obiectiv, asa cum se arata in art. 9 al tratatului, “Comunitatea se va baza pe o uniune vamala”, ceea ce este similar inlaturarii taxelor vamale si tuturor masurilor echivalente plus instituirea unui tarif vamal extern si a unei politici comerciale comune fata de tarile terte.
  • Tratatul se refera si la doua politici comune sectoriale – la politica in domeniul transportului si la aceea a agriculturii.
  • Prevederi referitoare la functionarea regulilor de piata si ale concurentei in cadrul pietei comune.
  • Prin toate acestea, Tratatul de la Roma a creat premisele introducerii altor masuri necesare realizarii Comunitatii Economice Europene.

Evolutia integrarii comerciale dupa Tratatul de la Roma

  • Conform Tratatului de la Roma, uniunea vamala urma sa fie infaptuita pana cel mai tarziu in 1970, deci in 12 ani.
  • Procesul de inlaturare a taxelor vamale si a barierelor echivalente a fost accelerat si s-a incheiat la 1 iulie 1968, cand s-a instituit si un tarif extern comun. Au mai fost mentinute cateva cote la nivel national pentru asa-numitele “bunuri sensibile”. De asemenea, politica agricola comuna a stabilit regulile pentru libera circulatie a produselor agricole.
  • Intre 1968-70, scurta perioada de consolidare, urmata de incetinire si, uneori, chiar blocare.
  • Deceniul 1970 – 80 a adus multe evenimente si schimbari: in economia mondiala: cele doua socuri petroliere – 1973 si 1979/80 – si crizele economice mondiale induse de acestea; renuntarea in 1973 la sistemul Bretton Woods de cursuri fixe si trecerea la sistemul, cvasi-generalizat, de cursuri flotante; revenirea la anumite masuri protectioniste in comertul mondial etc. Impact puternic si asupra economiei europene. S-a instalat un fel de euro-pesimism. Principala realizare din aplicarea Tratatului de la Roma a ramas, in fapt, uniunea vamala. Punerea in aplicare a altor prevederi ale tratatului au fost fie amanate, fie “uitate”.
  • Crearea si consolidarea pietei comune/unice a necesitat inlaturarea barierelor care s-au mai mentinut (impactul lor fiind evaluat in faimosul “Raport Cecchini”) precum si un nou cadru juridic.
  • In 1985, Comisia a publicat un document numit “Cartea Alba”, care continea cca 300 de masuri ce urmau a fi puse in practica pentru a realiza o adevarata piata interna europeana.

Actul Unic European, convenit la 2 decembrie 1985 la Luxembourg, semnat in februarie 1986, aducea mai multe amendamente Tratatului de la Roma si stipula masuri pentru imbunatatirea procesului de formare a pietei interne unificate si de desavarsire a acesteia pana la 1 ianuarie 1993.

Amendamente aduse prin Actul Unic:

a) prevederea referitoare la luarea deciziilor cu majoritate calificata (nu cu unanimitate), cu unele exceptii (masurile fiscale) in chestiuni care se refera la Piata Interna (Art. 100A);
b) introducerea principiul subsidiaritatii, conform caruia vor fi transferate la nivel comunitar numai acele competente care se refera la chestiuni ce pot fi mai bine solutionate la acest nivel. Introducerea principiului a oferit, de asemenea, o noua perspectiva asupra repartizarii puterii de decizie intre nivelurile comunitar, national, regional/local.

4. Piata Interna – continutul

4.1. Libera circulatie a produselor industriale si agricole

  • Liberalizarea circulatiei bunurilor a inceput cu formarea uniunii vamale.
  • Alte bariere, altele decat cele vamale, numite generic “bariere netarifare” urmau a fi inlaturate. Printre acestea se afla barierele tehnice, fiscale, administrative.
  • Barierele tehnice – se refera, in principal, la standarde.

a) Standardele de calitate:

  • Standardele de calitate au devenit una din barierele cele mai importante pentru produsele exportate in tarile dezvoltate. Ce sunt standardele si de ce reprezinta acestea bariere tehnice?
  • Standardele sunt descrieri privind caracteristicile tehnice ale produselor, calitatea acestora (continut, greutate, design, performante, durabilitate, consumul de energie, manipulare, adaptabilitate, impactul asupra mediului etc.).
  • Scopul standardelor: asigurarea securitatii lucratorilor, protectia sanatatii consumatorilor, protectia mediului, reducerea costurilor prin standardizare.
  • Standardele si normele tehnice devin bariere tehnice in calea comertului numai daca sunt diferite de la o tara la alta sau daca nu sunt recunoscute in alte tari. Ca urmare, piata externa este mai ingusta sau mai larga, accesul mai ieftin sau mai costisitor, si in functie de barierele de aceasta natura. Modalitatile de a depasi barierele care decurg din existenta unor standarde diferite in tarile respective sunt fie de a se stabili standarde comune, fie de a se promova recunoasterea reciproca a standardelor.
  • Cine elaboreaza astfel de standarde? Exista organisme – de stat sau private – care elaboreaza standarde pentru produse si servicii. Organismele care produc standarde europene sunt: CEN (Comite Europeenne de Normalisation), CENELEC (Comite Europeene de Normalisation Electrotechnique) si ETSI (European Tele- communication and Standardisation Institute). Organismele nationale de standardizare si comitetele nationale pentru electrotehnice si telecomunicatii sunt, in acelasi timp, si membri ai organismelor europene de standarde.
  • Din punct de vedere legal, standardele nu sunt obligatorii, dar adoptarea si respectarea acestora face exportul mult mai usor deoarece dovedeste conformitatea produsului cu o calitate deja cunoscuta si acceptata a bunurilor. Ca urmare, standardele devin “obligatorii” din punct de vedere comercial. Aceasta dovedeste si ca respectiva intreprindere a introdus sistemul de management al calitatii, care arata si cum opereaza compania in acest domeniu: cum asigura calitatea designului, productiei, instalarii, service-ului, controlului si testarii. Sistemul trebuie sa fie acreditat de catre organisme recunoscute de acreditare si inregistrat. In multe cazuri, respectivele organisme vor proceda la o reacreditare periodica a sistemului. Asa se explica de ce se recomanda adoptarea Standardelor Internationale ISO 9000 si a subsectiunilor acestora.

Tratatul de la Roma cu privire la barierele tehnice: se refera la armonizarea legislatiei, ceea ce inseamna elaborarea si impunerea de norme si standarde europene. Au aparut doua probleme:

  • Stabilirea de standarde comune pentru toate bunurile ar fi fost o sarcina uriasa, imposibil de realizat intr-un interval rezonabil, avand in vedere marea varietate de produse si frecventele modificari, imbunatatiri ale parametrilor.
  • Elaborarea unor standarde comune pentru toate produsele ar fi fost in buna masura inutila deoarece, fiind vorba de tari dezvoltate, nivelul tehnic si calitativ al produselor este apropiat.

Solutie de compromis – dubla abordare:

  • In cadrul asa numitei “abordari sectoriale” sau a “vechii abordari”, CEE a introdus Directive europene asupra specificatiilor privind prelucrarea si ambalarea unui anumit numar de produse cum sunt: securitatea jucariilor, produsele de constructii, echipamentele de protectie personala, articole medicale, materiale chimice, produse alimentare, medicamente de uz uman (unul dintre sectoarele reglementate cel mai sever), medicamentele de uz veterinar, echipamentele terminale pentru telecomunicatii, toate articolele electrice, sistemul de autorizare standard pentru vehiculele cu motor si trailerele acestora care au devenit obligatorii pentru noile vehicule cu motor incepand cu 1 ian. 1996, etc. Unele dintre acestea au fost deja introduse in legislatiile nationale. Un produs care este acoperit de o directiva comunitara trebuie sa raspunda intocmai prevederilor respectivei directive pentru a fi vandut legal in CEE, iar respectivul produs poarta marca CE.
  • Pentru a vinde in UE produse din categoria celor mentionate mai inainte, statele nemembre trebuie sa creeze structuri nationale de autorizare si certificare, care sa ateste ca bunurile produse si oferite pietei raspund criteriilor comunitare privind calitatea, securitatea si efectele.
  • In cadrul “noii abordari” privind armonizarea conditiilor pe care trebuie sa le indeplineasca produsele, numai cerintele esentiale precum nivelul de securitate pentru protectia sanatatii consumatorilor si a mediului trebuie sa fie armonizate la nivel comunitar. Pentru a inlatura interdictiile la import ale produselor care nu corespundeau unor prescriptii nationale, dar care respectau normele comunitare privind protectia sanatatii consumatorilor sau/si a mediului, a fost adoptat principiul recunoasterii reciproce (mutual recognition) a standardelor. La aceasta solutie s-a ajuns ca urmare a sentintei Curtii Europene de Justitie in faimosul caz numit “Cassis de Dijon” din 1979, care se referea la interzicerea vanzarii in Germania a unui anumit licheur frantuzesc, pe motiv ca nu ar raspunde prescriptiilor germane privind gradul de alcool. Alte cazuri, devenite de referinta, sunt cele ale berii germane, ciocolatei englezesti si a pastelor italiene.

Recunoasterea reciproca inseamna, in practica, urmatoarele:

A) Regulile echivalente, specificatiile tehnice, certificatele de control, testare si analize eliberate de catre laboratoare recunoscute oficial in una din tarile membre trebuie sa fie acceptate de catre alte state ale UE (detalii, in Matiera, 1990).

B) O intreprindere care a obtinut autorizarea de a produce in conformitate cu o procedura de evaluare din partea unor organisme abilitate, cele mai multe fiind private, va avea voie sa vanda bunul respectiv in intreaga UE.

C) Un bun care este produs si ambalat conform descrierii, avand un continut sau ambalaj care sunt legale in una din tarile UE, nu poate fi interzis la import intr-o alta tara a UE, invocandu-se absenta conformitatii cu prescriptiile existente in tara de destinatie sau cu absenta unui anumit continut.

Introducerea principiului recunoasterii reciproce a contribuit substantial la liberalizarea circulatiei bunurilor in cadrul Pietei Interne a UE. In acelasi timp, a deschis noi oportunitati de export in UE pentru nemembri, deoarece adoptarea standardelor existente in una din tarile UE permite exportul bunurilor respective in oricare din celelalte tari ale Uniunii Europene.

b) Standarde ecologice:

Protectia mediului - problema globala.

  • Un produs de calitate trebuie sa raspunda nevoilor consumatorilor dar fara a dauna mediului. Paralel cu standardele de calitate, s-a dezvoltat un management ecologic.
  • Primele masuri: Institutul Britanic de Standarde a elaborat primul standard in acest domeniu. In UE, o schema Eco voluntara a fost recomandata si introdusa la 1 ianuarie 1993, dar cu intentia de a o face obligatorie fie sub presiunea pietei, fie prin includerea acesteia intr-o directiva comunitara. La inceput, firmele au fost doar incurajate sa produca si sa vanda produse si servicii ecologice. Publicarea unei liste de onoare cu respectivele companii si utilizarea unui logo specific erau singurele stimulente acordate.
  • Includerea in reglementari comunitare stricte a unor domenii cu impact asupra mediului: emisiile in aer, radiatiile, zgomotul, furnizarea apei, deseurile, ambalarea, utilizarea de materiale si energie, modificarile urbanistice, securitatea publica, sanatatea si securitatea persoanelor angajate etc.
  • In contextul problematicii Pietei Interne, Comunitatea Europeana a elaborat reguli care se aplica peste tot in comunitate, indiferent de originea comunitara sau necomunitara a respectivelor companii, cu privire la protectia sanatatii si securitatii la locul lor de munca – acesta incluzandu-se in notiunea de mediu in sens larg - , la responsabilitatea patronatului.

Piata Interna Europeana contine urmatoarele tipuri de standarde tehnice si reglementari privind mediul:

Standarde si reguli

Voluntare sau obligatorii

Standarde de calitate

Apartin legislatiei nationale dar de obicei sunt conforme standardelor internationale precum ISO. Ele sunt standarde voluntare din punct de vedere legal, dar in fapt sunt obligatorii din motive comerciale.

Standarde Europene

Reglementate prin Directive europene; Obligatorii pentru toate firmele care doresc sa produca si sa vanda in UE, indiferent de originea acestora.

Standardele de mediu

Obligatorii

Reguli (legi) EC privind protectia sanatatii si sigu-rantei la locul de munca

Obligatorii pentru toate firmele, nationale sau straine, care opereaza in cadrul Uniunii Europene

Concluzie: Piata Interna a Uniunii Europene este o piata uriasa pentru firmele capabile sa respecte cerintele – voluntare sau obligatorii – referitoare la calitate sau mediu.

Bariere fiscale: diferentele intre tari privind sistemele de impozite, tipul si marimea impozitelor pe consum sau indirecte, variatele accize etc.

Barierele fiscale distorsioneaza fluxul de bunuri si concurenta: fluxurile de bunuri, ca urmare a diferentelor in impozitele pe consum; orientarea capitalului si alocarea resurselor, ca urmare a diferentelor in impozitarea firmelor; fluxul miscarii de bani, ca urmare a diferentelor in impozitarea economiilor populatiei; preferintele consumatorilor, mai ales in zonele frontaliere, privind cumpararea anumitor bunuri supuse accizelor (bauturi, tigari, etc).

De ce s-au mentinut asemenea diferente pana relativ tarziu? Deoarece sistemul fiscal national si politica fiscala in fiecare tara a Uniunii Europene erau printre putinele instrumente de politica economica ramase in mainile guvernelor dupa transferarea la nivel comunitar a competentelor in domeniul politicii comerciale, a celei agricole, a unor politici industriale, regionale, a transporturilor, iar, de curand, a politicii monetare;

Armonizari:

  • Impozitul pe consum, in toate tarile UE este sistemul TVA, iar pentru a reduce diferentele de marime a nivelului impunerii, s-a introdus un nivel minim de 15%. Disparitatile care mai exista, cum sunt cele ale impozitarii produselor energetice, urmeaza a fi inlaturate.
  • In ultimii ani, s-au facut eforturi pentru o mai mare armonizare a impozitarii afacerilor, pentru a introduce un nivel minim al impozitarii veniturilor din dobanzi platite nerezidentilor si pentru armonizarea impozitarii indirecte.
  • Diferentele cele mai mari intre statele UE sub aspectul impozitarii erau cele referitoare la accizele aplicate bauturilor alcoolice, tigarilor si produselor petroliere. In acest domeniu, gradul de armonizare trebuie sa fie imbunatatit.

Controlul la frontiera - un impediment important pentru libertatea de circulatie a bunurilor.

  • Acest control a fost necesar chiar si dupa inlaturarea taxelor vamale, deoarece s-a mentinut impozitarea cu TVA si accize.
  • Stationarea la frontiera provoca pierdere de timp si costuri mai ridicate ale transportului. Raportul Cecchini a facut o evaluare a impactului economic al controlului la frontiera.
  • Desfiintarea controlului vamal intre tarile UE s-a pus in aplicare cu incepere la 1 ianuarie 1993, asa cum fusese prevazut in programul de completare a pietei interne.
  • Procesul de inlaturare a barierelor netarifare a durat o perioada destul de lunga, dar urmarea a reprezentat-o crearea unor noi fluxuri comerciale, intensificarea comertului intra-comunitar si sporirea ponderii comertului intra-comunitar in PIB.

4.2. Liberalizarea circulatiei capitalului

Forme ale miscarii capitalului:

  • investitii directe - construirea de intreprinderi in diferite ramuri;
  • plasamente de portofoliu (titluri: actiuni, obligatiuni, bonuri de tezaur);
  • depozite bancare in strainatate.

Tratatul de la Roma - liberalizarea circulatiei capitalului ca o componenta a viitoarei Piete comune.

  • Procesul liberalizarii capitalului a avut loc lent si treptat, prioritate acordandu-se liberalizarii comertului cu bunuri.
  • Primele doua directive asupra liberalizarii capitalului, din 1960 si 1962, aveau in vedere miscarea capitalului sub forma de: investitii directe, credite comerciale pe termen scurt, comert cu actiuni cotate la bursa.
  • Restrictii: emiterea si plasarea de actiuni, restrictii pe motive de balanta de plati.
  • Schimbari in sistemul monetar international: aparitia “euromonedelor”, dezvoltarea pietei capitalului privat, trecerea de la sistemul de cursuri fixe la sistemul de cursuri flotante, crearea Sistemului Monetar European.
  • Liberalizari ale capitalului: Germania, Olanda, Luxemburg si Belgia, urmate mai tarziu de Regatul Unit (1979) si Danemarca (1985). Franta si Italia au invocat clauze de salvgardare pentru o perioada mai lunga in timp ce noii veniti – Grecia, Portugalia si Spania – au mentinut restrictii in decursul unei perioade de tranzitie.
  • Cartea Alba, 1985, privind masurile pentru desavarsirea Pietei unice, interne, se refera la inlaturarea restrictiilor care mai existau asupra miscarilor de capital si crearea unei piete unice a serviciilor financiare.
  • O directiva din iunie 1988, cu intrarea in vigoare la 1 iulie 1990, a introdus o lista revizuita de liberalizari neconditionate de capital in care s-au inclus noi tranzactii si transferuri. La 1 iulie 1990, circulatia capitalului in Comunitatea Europeana a devenit libera (mici exceptii de liberalizari neobligatorii, pentru a proteja cursul valutar).

4.3. Liberalizarea prestarilor de servicii

Cresterea importantei serviciilor.



  • cca 60% din PIB, in tarile dezvoltate;
  • cca 25% din volumul comertului mondial;
  • factor de competitivitate.

Prestarea/livrarea serviciilor in relatiile dintre tari se realizeaza in functie de natura acestora, dupa cum urmeaza:

Felul serviciilor si modul livrarii

Exemple

Servicii 'pure' prestate de catre o tara unei alte tari

Comunicatiile postale, telefonice etc.

Servicii oferite consumatorilor, indiferent de originea acestora, pe teritoriul unui anumit stat

Serviciile turistice sau de transport intern

Servicii oferite de catre o societate comerciala, provenind dintr-o anumita tara dar aflata pe teritoriul altei tari

Servicii de comercializare a unor marfuri, servicii financiare, de consulting, asigurari etc

Servicii prestate de catre persoane provenind dintr-o tara, dar pe teritoriul altei tari

Servicii medicale

Remarci:

  • varietate mare de servicii oferite pietei internationale;
  • serviciile clasice plus servicii noi;
  • presupun miscarea internationala a consumatorilor (ex. turisti) sau a furnizorilor de servicii (service, servicii medicale etc.);
  • prestarea unor servicii are legatura cu investitiile directe de capital sau/si cu regimul mobilitatii persoanelor (vize, drept de rezidenta, de lucru);
  • unele dintre aceste servicii au constituit monopolul statului si erau oferite de catre un singur furnizor, asa cum a fost in general cazul intreprinderilor din sectorul public (electricitate, apa, telecomunicatii, transporturi feroviare), in absenta oricarei concurente;
  • unele servicii au fost, si sunt, in general, supuse unor reglementari foarte stricte, severe, datorita implicatiilor mari pe care acestea le au asupra credibilitatii anumitor sectoare (bancar, al asigurarilor etc.);
  • liberalizarea serviciilor si in cadrul GATT. S-a incheiat GATSs (General Agreement on Trade on Services – Acordul General asupra Comertului cu Servicii.

Uniunea Europeana a inceput sa liberalizeze serviciile in cadrul mai larg al integrarii economice si al programului de realizare a Pietei interne, mai devreme decat s-a petrecut aceasta in cadrul GATT. Reguli comune au fost stabilite in mod gradual.

A) Transporturile:

Importanta transporturilor:

  • costul final al marfurilor (cca 25% sunt cheltuieli de transport) si competitivitatea acestora: avantaje sau dezavantaje comparative;
  • contributie la producerea PIB;
  • contributie la ocuparea fortei de munca;
  • influenta puternica asupra dezvoltarii diferitelor sectoare;
  • prezinta externalitati precum: impact ridicat asupra mediului (poluarea aerului, zgomot, aglomerare, impact asupra pamantului), accidente.

Caracteristici:

  • consumator de capital si energie;
  • investitii mari si indivizibilitate ridicata;
  • interventii publice sub forma de investitii, in stabilirea tarifelor si a eventualelor subventii (mai ales in domeniul transporturilor feroviare), stabilirea conditiilor pentru operare (calificarea operatorilor, limite de viteza, standarde minime de lucru);
  • cererea dependenta de nivelul activitatii economice si de venituri;
  • oferta putin elastica sau chiar inelastica, pe termen scurt;
  • permite doua abordari:

a)comerciala: transporturile sunt servicii care trebuie sa permita concurenta, pentru a avea calitate si preturi mai mici;
b)sociala.

Politica CEE in domeniul transporturilor

a)Tratatul de la Roma, in art. 78-84, a prevazut politici comune. De ce?

  • Liberalizarea circulatiei marfurilor trebuie insotita de aplicarea simultana a unor politici comune de transport, care sa serveasca piata.
  • Existenta unor diferente intre tarile membre (subventii, tarife, impozitare, protectie etc.) distorsioneaza concurenta.

b)Evolutia:

  • Prima perioada (1957-1984) – absenta masurilor de politica in comun.
  • Dupa 1985: masuri de inlaturare a barierelor si mai multa liberalizare sub presiunea programelor de formare a Pietei interne.
  • Program cu cca 200 reglementari referitoare la dezvoltarea infrastructurii (TransEuropean roads, trenuri de mare viteza, integrarea zonelor periferice).
  • Definirea unor reguli pentru transportatorii comunitari in ceea ce priveste accesul la profesiune, accesul pe piata, normele tehnice si controalele, securitatea, protectia mediului, conditiile sociale, problemele fiscale. Acestea au fost transpuse in legislatiile nationale ale statelor Uniunii Europene.
  • Fiecarei modalitati de transport ii corespund, sub aspectele mentionate, reglementari specifice: armonizari rapide in transporturi rutiere (relaxarea sistemului de cote, pana la eliminarea acestora, in 1993, plus norme comune in domeniul circulatiei rutiere); in transportul feroviar: separarea gestionarii infrastructurii de exploatarea cailor ferate; reglementarile comunitare vizeaza acordarea unor licente de exploatare a infrastructurii si taxele de utilizare ale acesteia; transporturile navale interne necesita armonizare numai in masura in care acestea sunt direct legate cu navigatia din interiorul Statelor Uniunii; transporturi maritime; transporturi aeriene, era traditional de stat plus acorduri bilaterale; reglementari comunitare din 1987; companiile sunt libere sa stabileasca orice tarif, incepand cu 1 ian. 1993.
  • In 1992, s-au fixat 7 obiective:
    1. Inlaturarea restrictiilor in interior – cabotaj.
    2. Concurenta si complementaritate: utilizatorii trebuie sa plateasca intregul cost al serviciilor de transport.
    3. Dezvoltarea unei retele TransEuropene, cu contributie sectorului privat (liberalizarea).
    4. Protectia si conservarea mediului.
    5. Securitatea transporturilor sa sporeasca.
    6. Aspectele sociale sa fie luate in considerare conform Cartei Sociale.
    7. Relatiile externe.

B) Serviciile financiare:

Importanta:

  • serviciile financiare - rol esential in orice economie dezvoltata, in stransa legatura cu alte sectoare de activitate economica (productie, comert, alte servicii);
  • operatiuni traditionale ale bancilor (atragerea economiilor populatiei, efectuarea de plati, transferuri, acordarea de credite etc.) plus noi produse ale institutiilor financiare – bancile, bursele de valori, fondurile de pensii, fondurile colective de plasament - pentru mediul de afaceri si populatie;
  • capacitatea de a crea locuri de munca;
  • contribuie cu un procent important la PIB al UE, de pana la 7%;
  • contribuie hotarator la succesul intregii piete interne.

Tratatul de la Roma - dezvoltarea unei piete comune a capitalului si, implicit, a serviciilor financiare

  • Tratatul a stipulat si dreptul de stabilire si libertatea de a oferi servicii peste frontiera.
  • Liberalizarea capitalului - preconditie - intarzieri datorita restrictiilor privind circulatia capitalului.
  • Realizarea pietei unice a serviciilor financiare presupune: prima, liberalizarea circulatiei capitalului; a doua, armonizarea regulilor nationale astfel incat sa existe un cadru comun minim intre tarile UE (altfel, arbitraj); a treia, existenta unor reglementari de baza cu privire la dreptul de stabilire si activitatea firmelor, contabilitate si audit, legislatie asupra proprietatii imobiliare si a creditului ipotecar, legislatie privind emiterea si detinerea de titluri, asupra fondurilor comune de investitii si a fondurilor mutuale.
  • Contributii legislative la formarea pietei financiare unice:
  1. prima directiva bancara, emisa in 1977, formuleaza principiul dreptului de stabilire si al liberei prestari de servicii in cazul institutiilor de credit, in principal al bancilor. Au fost stabilite conditiile care trebuie indeplinite pentru ca o asemenea institutie sa fie autorizata (capitalul initial minim al unei banci; nivelul minim al fondurilor proprii; obligativitatea conducerii bancii de catre cel putin doua persoane calificate si avand experienta in domeniu si care sa aiba o buna reputatie);
  2. incepand cu 1979, domeniul valorilor mobiliare – bursa de valori si alte forme ale pietei titlurilor – a fost, de asemenea, reglementat prin mai multe directive care se refera la coordonarea conditiilor de editare si distribuire a prospectelor care se publica in cazul ofertei publice de valori de portofoliu transferabile, coordonarea conditiilor pentru titlurile care sunt cotate oficial la bursa de valori, obligatia pentru emitentul de actiuni si alte titluri de a publica, in mod regulat, informatii asupra situatiei lor financiare;
  3. directiva din 1985 cu privire la organismele de plasament colectiv in valori mobiliare transferabile: a introdus principiile pe baza carora sa se creeze cadrul pentru liberalizarea prestarilor transfrontaliere de servicii financiare, aplicabile atat institutiilor de credit - bancile -, cat si societatilor de investitii (armonizarea regulilor nationale privind autorizarea infiintarii de institutii financiare si a normelor prudentiale; controlul tarii de origine; recunoasterea reciproca a normelor referitoare la chestiuni privind monitorizarea);
  4. directiva din 1989 cu privire la structura fondurilor institutiilor de credit - capital de baza si capital complementar – si la obligativitatea depasirii capitalului complementar de catre capitalul propriu; privind rata minima de solvabilitate – element obligatoriu de prudenta;
  5. directiva din 1994 privind garantarea depozitelor pana la un anumit plafon. In acest mod, se urmareste crearea conditiilor pentru garantarea securitatii operatiunilor financiare in intreaga zona.

Ce rezulta din continutul acestor directive? Importante sunt urmatoarele:

  • Numai institutiile de credit autorizate pot primi depozite sau alte fonduri ale populatiei.
  • Nivelul capitalului initial minim al unei banci este de 5 milioane Ecu.
  • Infiintarea de sucursale bancare se poate face pe baza unei singure licente/autorizatie obtinuta de catre banca-mama, in tara de origine.
  • Controlul indeplinirii conditiilor de infiintare si functionare a unor sucursale se face de catre tara de origine (principiul: home country control).
  • Supravegherea respectarii conditiilor de functionare se imparte intre tara de origine si tara de destinatie a sucursalei.

In mai 1999, Comisia elaboreaza un Plan de actiune care sa contribuie la imbunatatirea functionarii Pietei Unice a serviciilor financiare (mediu economic si financiar stabil si sigur pentru tranzactiile transfrontaliere si pentru comertul cu titluri; inlaturarea tuturor barierelor pentru formarea de capital pe o “baza larga UE”; stabilirea unui cadru unic, viabil pentru toate activitatile financiare; programe de sprijinire a mobilizarii capitalului pe baza europeana pentru a incepe afaceri in intreprinderi de dimensiuni mai mici etc.).

Masuri aplicate de catre Comisie: sistem informational viabil, transparent, sigur si posibil de adus la zi; sistemul de servicii financiare angro livrate peste frontiere sa fie mai sigur si mai transparent; aplicarea echilibrata a legilor locale de protectie a consumatorilor; “pachet al impozitarii”- de a coordona anumite aspecte ale sistemului de impunere (ex. Venituri din dobanzi).

Comisia intentioneaza sa inlocuiasca un numar mare de directive bancare prin una singura care sa cuprinda autorizarea unica si controlul financiar de catre tara in care respectiva institutie este inregistrata.

C) Piata unica pentru asigurari

Asigurarea contra variatelor tipuri de riscuri – economic, comercial, financiar sau de viata – o caracteristica a economiei moderne

Coordonare a reglementarilor nationale

  • A inceput inca din 1973.
  • Au urmat, trei generatii de directive comunitare care au stabilit reguli armonizate, dar s-au mentinut anumite exigente nationale specifice (autorizarea, activitatea si supravegherea).
  • Legislatia care sa duca la o piata unica in acest domeniu a fost introdusa abia in 1992 (infiintarea de societati de asigurare si deschiderea de sucursale pe baza unei singure licente (home country control), abolirea controlului asupra produselor si tarifelor, protectia asiguratilor si reducerea riscurilor de concurenta incorecta).
  • Anumite diferente intre tarile UE mai exista (costurile despagubirilor, in speranta de viata, traditii si stil de viata).

4.4. Liberalizarea achizitiilor publice

Ce sunt achizitiile publice?

  • contractele de cumparare incheiate de catre guvernele centrale, autoritatile regionale sau locale;
  • achizitiile facute de catre sectoarele publice traditionale cum sunt: apa, energia, transporturile si comunicatiile.

Caracteristici:

  • Tranzactiile din acest domeniu sunt, de obicei, de valoare mare.
  • Totodata, acestea pot fi obiect al confruntarii mai multor grupe de interese: ale guvernului, firmelor private, platitorilor de impozite.
  • Rezolvarea corecta presupune crearea unui mediu competitiv pentru oferte (licitatii), indiferent de originea nationala sau straina a acestora.

Liberalizarea achizitiilor publice in UE

  • Tratatul de la Roma – libera circulatie a bunurilor, libertatea prestarii de servicii, libertatea de stabilire.
  • Coordonarea procedurilor nationale s-a facut prin sase directive, adoptate intre 1989 si 1993, amendate de mai multe ori reglementarilor adoptate si in cadrul GATT/OMC, semnate si de catre UE.
  • Progrese importante in domeniul liberalizarilor (vezi, telecomunicatiile, gazele naturale etc.).

4.5. Libera circulatie a persoanelor

Respectul drepturilor -stipulate de catre Conventia privind drepturile omului si protectia libertatilor fundamentale



Conceptele de coeziune economica si sociala si de cetatenie europeana ofera cadrul legal pentru libertatea de deplasare in oricare tara a Uniunii Europene. Rezulta:

  • Pot calatori in oricare dintre tarile UE asa cum ar calatori in propria lor tara (fara controlul pasaportului, fara declaratie vamala sau control vamal, fara a fi nevoiti sa treaca prin biroul de imigrari.).
  • Pot opta pentru a-si stabili rezidenta si pentru a munci in oricare din tarile UE.
  • Au dreptul de a vota si de a candida in alegerile municipale in tara in care si-au stabilit rezidenta.
  • Interesele lor, cand se afla in strainatate, sunt aparate de ambasada oricarei tari a UE.
  • Orice cetatean european are dreptul de a adresa plangeri institutiei numite avocatul poporului (ombudsman) din cadrul Parlamentului european, daca acesta considera ca nu a fost tratat corespunzator de catre autoritatile nationale sau comunitare.

Libertatea de miscare a persoanelor in calitate de forta de munca si de factor de productie - componenta a Pietei Interne. Se refera la:

  • libertatea de miscare a lucratorilor, inclusiv a liber-profesionistilor;
  • o anumita politica a ocuparii fortei de munca;
  • calificarea profesionala;
  • conditiile de munca;
  • protectia sanatatii si a securitatii la locul de munca;
  • libertatea de asociere, de informare, consultarea si participarea angajatilor la procesul de luare a deciziilor;
  • la tratamentul egal al barbatilor si femeilor
  • la protectia sociala.

Cadrul legal consta, pe langa art. 49 al Tratatului asupra CEE, din mai multe legi si directive asupra aspectelor mentionate.

Mobilitatea lucratorilor inseamna urmatoarele:

  • inlaturarea controlului la frontiere in interiorul comunitatii;
  • inlaturarea altor bariere care se refera la accesul la locuri de munca in tara gazda, la schema de securitate sociala de care vor beneficia atunci cand migreaza (recunoasterea diplomelor si a calificarilor profesionale, egalitate de tratament in domeniul securitatii sociale).

Rezolvarea: aplicarea principiului recunoasterii reciproce a calificarilor profesionale, dupa cum urmeaza:

a) Recunoasterea experientei profesionale in cazul practicarii meseriei respective un anumit numar de ani in tara de origine, la care se pot adauga cerinte privind caracterul, sanatatea fizica si mentala a persoanei, situatia financiara etc.
b) Recunoasterea automata a calificarilor profesionale, ceea ce presupune fie o coordonare minima a sistemelor educationale si de calificare (ceea ce se aplica farmacistilor, doctorilor), fie stabilirea unor criterii de recunoastere (care se aplica numai arhitectilor);
c) Recunoasterea calificarilor persoanei care migreaza intr-un alt stat al comunitatii pe baza diplomelor de invatamant superior, a certificatelor si titlurilor acordate dupa cel putin trei ani de invatamant superior. In anumite cazuri de diferente substantiale in comparatie cu tara-gazda, poate fi necesara o perioada de adaptare sau pot fi cerute anumite teste de aptitudini.

In privinta securitatii sociale, aspectele esentiale pot fi sintetizate dupa cum urmeaza:

  • Persoanele care migreaza au aceleasi drepturi si obligatii pe care le au cetatenii tarii gazda.
  • Persoanele care migreaza platesc contributii la asigurarile sociale numai in unul din statele membre.
  • Drepturile dobandite in tara de origine sunt mentinute si vor beneficia de ele in tara gazda.
  • Daca pentru a beneficia de un anumit drept se cere o vechime in munca de un anumit numar de ani, va fi luata in calcul si perioada de munca in tara de origine.

In ceea ce priveste sanatatea si securitatea locului de munca, reglementarile comunitare impun urmatoarele:

  • Intreprinderile sunt obligate sa creeze conditii corespunzatoare la locul de munca.
  • Sa-i instruiasca pe angajati privind normele de protectie si securitate.
  • Autoritatile trebuie sa infiinteze organisme de control asupra aplicarii legislatiei.
  • Este obligatoriu pentru patronat sa informeze si sa consulte angajatii sau reprezentantii acestora in legatura cu concedierile.

4.6. Directii ale dezvoltarii Pietei Interne

Piata unica interna - una din marile realizari ale Uniunii Europene

  • Cea mai intinsa piata din lume, o adevarata piata interna.
  • Scopul: de a spori eficienta economica prin reduceri de costuri, de a face bunurile mai competitive prin reduceri de preturi, de a crea mai multe locuri de munca, mai multe posibilitati de optiune pentru cumpararea de bunuri si servicii, de a oferi mai multe sanse privind dezvoltarea regiunilor, cu alte cuvinte, mai multa bunastare economica.
  • Efecte atat asupra cetatenilor, cat si asupra mediului de afaceri in ceea ce priveste “ mai buna ocupare a fortei de munca si mai multe oportunitati comerciale”.
  • Piata Interna se bazeaza pe reguli si legi comune: legile la nivel comunitar sunt obligatorii pentru toti – firme si persoane fizice - , avand un efect direct; directivele trebuie sa fie preluate in legislatia nationala si create structurile necesare aplicarii acestora. Impactul va depinde de masura in care directivele sunt transpuse in legislatia nationala.

Introducerea si dezvoltarea Pietei Unice in beneficiul tuturor cetatenilor: Piata Unica genereaza o mai buna ocupare a fortei de munca, sporeste libertatea individuala si este benefica consumatorilor, asigurand totodata un nivel ridicat al sanatatii si securitatii si al protectiei mediului.

Comunicatiilor si comunicarii cu cetatenii si firmele: informatii gratuite prin telefon sau Internet, infiintarea unei retele de informare si consultatii cu privire la locurile de munca in Uniunea Europeana (EURES); planul numit SLIM privind simplificarea si reasezarea coordonarii regimului de securitate sociala in sensul aplicarii unui singur set de legi. Obiectiv: informatii sporite privind drepturile care decurg pentru cetateni din Piata Interna; in mediul afacerilor, prioritatile sunt: simplificarea legislatiei si a instructiunilor de aplicare ale acesteia; formularea unui cadru legislativ predictibil; simplificarea formalitatilor administrative in domeniul reglementarilor fiscale, privind mediul, securitatea sociala.

Mai buna folosire a oportunitatilor deschise de comertul electronic.

Piata Interna si moneda unica Euro – avantaje reciproce.

5. Politica comerciala comuna

5.1. La ce se refera politica comerciala comuna?

Politica comerciala comuna este denumirea generica pentru ansamblul de masuri, instrumente, politici aplicate in domeniul comercial extern al Uniunii Europene.

  • Politica comerciala comuna in raport cu nemembrii a fost prevazuta in textul Tratatului de la Roma, art. 110-116.
  • Obiective: evitarea distorsionarii concurentei indiferent de teritoriul tarii importatoare (un tratament identic al marfurilor la frontiera, indiferent care este tara de intrare a respectivelor importuri); crearea conditiilor pentru o liberalizare progresiva, dar armonizata, in relatiile cu ansamblul comertului mondial (negocieri de liberalizare in cadrul GATT/OMC).
  • In Comunitatea/Uniunea Europeana au existat unele exceptii de la tratamentul comun pentru produse precum textile si imbracaminte, automobile, carbune si otel, constructii navale si servicii, dar treptat s-au armonizat si aceste domenii.
  • In domeniul comertului cu produse agricole, relatiile fata de restul lumii au fost chiar de la inceput incluse in politica agricola comuna, fiind astfel integrate o data cu toate componentele acesteia.
  • In domeniul comertului cu bunuri, competenta in materie de politica comerciala externa revine Comisiei Uniunii Europene, care actioneaza in numele statelor membre.
  • In domeniul serviciilor, au existat retineri fata de transferarea la nivel comunitar a competentelor statelor cu privire la stabilirea de relatii cu restul lumii si fata de cedarea dreptului de negociere asupra unor liberalizari. Deocamdata, conform Deciziei Curtii Europene nr. 1/1994 (Nov. 1994), competenta in domeniul serviciilor externe se imparte intre comisie si statele nationale (detalii, in Maria Birsan, Integrarea economica europeana, vol. II)

5.2. Instrumente ale politicii comerciale externe comune

Tariful extern comun

  • Tratatul de la Roma se refera in art. 9 la formarea intr-o prima etapa a unei uniuni vamale si instituirea unui tarif extern comun in relatiile cu tarile neparticipante.
  • Rolul tarifului extern comun: aplicandu-se in mod uniform pentru intreg teritoriul zonei comerciale, se evita distorsionarea schimburilor prin intermediul taxelor vamale, se evita orientarea acestora in functie de nivelul mai scazut al taxelor vamale in anumite tari; raspunde nevoii de a mentine controlul la frontiera externa; permite aplicarea regulii de origine a produselor; semnifica si transferul competentei in domeniul elaborarii normelor tarifare de la nivel national, la nivel comunitar (Art. 113 al Tratatului de la Roma). Statele nu mai au posibilitatea de a modifica in mod autonom functionarea tarifului vamal comun sau de a institui in mod unilateral noi taxe, deci de a avea o politica vamala independenta. Competenta in privinta modificarii tarifului extern comun revine Consiliului de Ministri, la propunerea Comisiei. Aceasta poarta si negocierile cu tarile terte si cu organismele economice internationale cum este O.M.C.
  • Tariful extern comun a fost instituit in 1968, o data cu incheierea procesului de inlaturare a taxelor vamale intre tarile membre si formarea uniunii vamale. Tratatul asupra Uniunii Europene, semnat la 7 februarie 1992, nu a adus decat modificari minore privind politica comerciala externa comuna.

Tariful comunitar are doua componente: a)taxele vamale; si b) nomenclatorul tarifar.

a) Taxele vamale sunt aplicate, in general, sub forma “ad-valorem“, deci sub forma unui anumit procent asupra marimii valorii in vama.

In cazul produselor agricole, in locul taxelor vamale obisnuite a fost aplicat sistemul prelevarilor variabile, “tarificate” (transformate in taxe vamale obisnuite), ca urmare a negocierilor comerciale GATT/OMC.

Tariful vamal comunitar cuprinde doua coloane de taxe vamale: prima este aceea a taxelor autonome, stabilite in mod unilateral, iar a doua, a taxelor conventionale, taxe care se negociaza si se consolideaza in cadrul GATT/OMC.

b) Nomenclatorul tarifar in cadrul tarifului extern comun se refera la:

  • Sistemul Armonizat de Descriere si de Codificare a marfurilor (SH). Acest Nomenclator are 1241 pozitii, regrupate in 21 sectiuni, 97 capitole, la care se adauga alte doua capitole rezervate uzului national; Clasificarea marfurilor se face conform criteriului materiei prime din care sunt confectionate produsele respectivei grupe.
  • Nomenclatorul Combinat (NC), care include Sistemul Armonizat plus inca doua subpozitii, rezultand un cod detaliat, cu opt cifre, reprezentand 9500 pozitii. NC corespunde exigentelor comertului intra-comunitar si exporturilor tarilor comunitare catre restul lumii.
  • Pentru aplicarea de tratamente specifice marfurilor provenind din diferite tari sau grupe de tari, in codul NC au fost introduse subdiviziuni corespunzatoare si reguli de interpretare. A rezultat Tariful Integrat Comunitar (TARIC), compus din 11 cifre si 15.000 pozitii tarifare, care in forma aceasta, completa, se utilizeaza numai in cazul importurilor din terte tari. Deci, toate informatiile referitoare la reglementarile in domeniul politicilor comerciale comunitare sunt cuprinse in TARIC (Tarif Integré Communautaire sau Integrated Tariff of the European Communities), care este o baza de date in mai multe limbi, actualizata mereu si publicata.
  • Pentru comertul intracomunitar, dupa inlaturarea cu incepere in ianuarie 1993 a controalelor la frontiera, Uniunea Europeana a pus in practica un nou sistem numit Intrastat prin care firmele raporteaza, la fiecare 3 luni, rezultatele referitoare la nivelul comertului intra-UE.

Valoarea in vama a marfurilor

Valoarea in vama determinata pe baza valorii tranzactiei se aplica marfurilor aflate sub incidenta tratatelor instituind Comunitatea Economica Europeana (CEE), Comunitatea Europeana a Carbunelui si Otelului (CECO) si Comunitatea Europeana a Energiei Atomice (EURATOM).

Metode de stabilire a valorii in vama:

a) valoarea egala pretului tranzactiei, asa cum rezulta acesta din factura;

b) daca nu se poate aplica metoda valorii de tranzactie, se poate apela la alte metode cum sunt:

  • luarea in considerare a valorii tranzactionale a unor marfuri identice sau comparabile, produse in tara respectiva exportatoare;
  • preluarea marimii pretului de vanzare in tara importatoare;
  • stabilirea unui pret pornindu-se de la costuri;
  • in ultima instanta, se admit chiar si estimari ale pretului facute de catre organele vamale, daca alte metode nu sunt aplicabile.

Important: O data cu trecerea frontierei comerciale de catre bunurile importate, cu achitarea taxelor vamale, a altor taxe, si dobandirea dreptului de “libera practica”, marfurile importate intra in regim similar produselor comunitare pe intreg teritoriul comunitar.

Semnificatia: O data cu liberalizarile comerciale in interior, se poate vorbi despre liberalizari sporite si pentru marfurile importate in interiorul spatiului comercial format din teritoriul tuturor statelor participante la Comunitatea Europeana, in interiorul a ceea ce se numeste Piata Interna.

Reguli privind originea produselor

Tratament diferentiat in functie de originea produselor: taxe vamale diferite, cote tarifare, plafoane cantitative etc.

  • Ce inseamna “tara de origine”?
  • Criterii de stabilire: tara in care a fost supusa ultimei transformari sau prelucrari substantiale.
  • Gradul de prelucrare se apreciaza prin: marimea valorii adaugate, care trebuie sa depaseasca valoarea elementelor prefabricate; prin schimbarea pozitiei tarifare din tariful vamal comun, ceea ce se poate realiza numai daca acel produs a fost intr-adevar supus unei prelucrari importante, conferindu-i-se noi caracteristici; prezenta unor operatiuni de transformare sau prelucrare absolut necesare pentru ca acel produs sa intre in consum etc.
  • Problema stabilirii provenientei produselor: autoritatile vamale considera drept tara de provenienta a marfurilor tara din care acestea au fost expediate.

Alte masuri la frontiera

Restrictiile cantitative au fost abolite.

Exceptii:

  • anumite cote tarifare pentru produsele agricole, fibre si textile, la cele permise in baza clauzelor de salvgardare in cazul acordurilor comerciale;
  • contingente stabilite in cadrul acordurilor de asociere, abolite dupa o anumita perioada de la intrarea in vigoare a respectivelor acorduri;
  • alte masuri in afara taxelor vamale obisnuite: taxele antidumping (dumpingul este o politica comerciala agresiva, de vanzare a marfurilor in exterior la preturi mici, in scopul inlaturarii concurentei) si cele compensatorii (pentru anihilarea subventiilor).

Reglementarile vamale comunitare se refera si la armonizarea dispozitiilor legislative si administrative in cazul zonelor libere, a porturilor si antrepozitelor vamale.

Regimul comun al exporturilor

Politici armonizate in domeniul exporturilor

  • Exporturile tarilor Uniunii Europene sunt liberalizate.
  • Eventuale regimuri restrictive sunt incluse intr-un regim comun.
  • Promovarea exporturilor comunitare prin subventii la export (vezi, politica agricola), credite la export (garantarea creditelor de export), asigurari ale riscurilor specifice comertului exterior (armonizarea schemelor de asigurare a creditelor.

Sustinerea proiectelor de dezvoltare a relatiilor cu tarile Europei Centrale si de Est, unele dintre acestea fiind elaborate impreuna cu celelalte tari OECD.








Politica de confidentialitate





Copyright © 2022 - Toate drepturile rezervate

Stiinte-politice


Demografie
Stiinte politice