Actiuni concrete UE

Actiuni concrete UE

  Economie de piata, institutii democratice

  Mediu de afaceri prielnic

  Politica de aparare

  Programul de masuri - grafic cu termene

Strategia nationala de dezvoltare economica a Romaniei reprezinta rezultatul unei confruntari libere, aprofundate si constructive de opinii intre participantii la Comisia de fundamentare alcatuita din reprezentanti ai Executivului, experti desemnati de partidele din coalitia guvernamentala si din opozitie, de sindicate, patronate, organizatii neguvernamentale si asociatii profesionale, alte categorii de specialisti si personalitati ale vietii publice, precum si grupul de evaluare economica al Academiei Romane.

Obiectivul fundamental al acestui proiect il constituie crearea unei economii de piata functionale, compatibile cu principiile, normele, mecanismele, institutiile si politicile Uniunii Europene. Convergenta conturata in acest sens se intemeiaza pe evaluarea resurselor si posibilitatilor, a contextului intern si international. Ea raspunde dublului imperativ al incheierii tranzitiei la economia de piata in Romania si al pregatirii aderarii sale la Uniunea Europeana, pentru a folosi sansa istorica oferita de decizia Consiliului Uniunii Europene de la Helsinki din decembrie 1999 de a deschide negocierile de aderare cu Romania. Efortul de aprofundare a directiilor de dezvoltare convenite va continua, astfel incat sa se realizeze o forma extinsa a Strategiei nationale, inclusiv un plan operational de masuri cu scadente precise, pe ani si trimestre.

In conditiile in care, pe termen lung, mediu si scurt, evolutia reala a economiei nationale este stransa in chingile unui ,,cerc vicios" al perpetuarii si chiar adancirii decalajelor de productivitate si standard de viata fata de Uniunea Europeana, directiile preconizate au in vedere ca printr-o larga deschidere internationala sa se promoveze idealurile si interesele fundamentale ale poporului roman, identitatea si traditiile sale. S-a apreciat ca fiind intru totul posibil ca - prin eforturi proprii, sustinute de o larga cooperare - sa se asigure atenuarea si eliminarea treptata a decalajelor fata de tarile avansate, modernizarea Romaniei, in pas cu exigentele tranzitiei spre o economie cultural - informationala in care capitalul educational sa reprezinte cheia de bolta a dezvoltarii economice si sociale.

Strategia are in vedere evaluarea riguroasa a costurilor sociale ale tranzitiei si ale promovarii reformei, precum si ale aderarii la Uniunea Europeana; filozofia acestei elaborari are la baza convingerea ca atat reforma cat si integrarea constituie nu cauza dificultatilor cu care ne confruntam, ci calea solutionarii lor, ca Romania va fi in masura sa aduca o contributie la crearea unei Europe unite, stabile si prospere, care sa aiba un rol crescand in viata internationala, la promovarea valorilor euro-atlantice. Concluzia principala a Strategiei este ca, asigurandu-se suportul financiar si legislativ necesar, prin eforturi perseverente si o autentica solidaritate a fortelor sociale, exista premise ca, la orizontul anului 2007, Romania sa poata indeplini conditiile esentiale de aderare la Uniunea Europeana.

Optiunile strategiei vizeaza crearea de conditii pentru:

- Asigurarea cresterii economice pe baza sporirii ratei investitiilor prin participarea semnificativa a capitalului national si prin atragerea resurselor externe, mai ales sub forma de investitii directe, in conditii de deplina transparenta, astfel ca dupa anul 2001, ritmurile medii anuale de crestere a produsului intern brut sa se situeze intre 4-6%;

Continuarea masurilor de stabilizare macroeconomica prin asigurarea unor deficite bugetare suportabile, in jurul a 3% din produsul intern brut, reducerea deficitului cvasi-fiscal, gestionarea corespunzatoare a datoriei publice si deficitului contului curent, astfel incat sa se asigure reducerea treptata a inflatiei, care la nivelul anului 2004 sa poata fi exprimata printr-o singura cifra;

- Promovarea unor politici coerente, compatibile cu mecanismele Uniunii Europene, vizand ajustarea structurala a economiei, dezvoltarea si modernizarea infrastructurii fizice, stiintifice si sociale, revitalizarea si retehnologizarea industriilor cu potential competitiv, construirea unei agriculturi intemeiate pe exploatatii de dimensiuni optime, sprijinirea activitatilor bazate pe tehnologia informatiei si crearea unui mediu prielnic pentru extinderea si dezvoltarea turismului, diversificarea serviciilor financiare, a sectorului tertiar in general;

- Crearea unui mediu de afaceri prielnic, bazat pe un cadru legal coerent si stabil care sa asigure dezvoltarea competitiei de piata, reducerea costurilor de tranzactie si diminuarea poverii fiscale; promovarea unor masuri specifice de stimulare a intreprinderilor mici si mijlocii; definirea clara a drepturilor de proprietate, asigurarea unor structuri administrative si judiciare adecvate, capabile sa asigure aplicarea legii si respectarea obligatiilor contractuale;

- Modernizarea si dezvoltarea serviciilor de utilitate publica astfel ca acestea sa raspunda cat mai bine nevoilor cetatenilor si economiei nationale, asigurandu-se treptat apropierea de standardele tarilor membre ale UE;

Elaborarea si asumarea unui program pe termen lung pentru eliminarea riscurilor de accidente ecologice si reducerea continua a nivelurilor de poluare a mediului inconjurator.

Transpunerea in viata a acestor optiuni va permite sporirea veniturilor reale ale populatiei si inregistrarea de progrese efective in combaterea saraciei. Rata somajului, estimata la 13% in anul 2000, se va reduce la circa 9% in 2004. Evaluat la paritatea puterii de cumparare, produsul intern brut pe locuitor urmeaza sa ajunga in anul 2004 la circa 7250 EURO. Stransa conlucrare cu experti ai Comisiei Europene, statelor membre ale Uniunii Europene, Fondului Monetar International si Bancii Mondiale s-a dovedit deosebit de fructuoasa.

Una dintre concluziile esentiale ale lucrarilor Comisiei este legata de necesitatea crearii unui organism permanent care, pe de-o parte, sa asigure actualizarea pe cale consensuala a elaborarilor strategice, iar, pe de alta parte, sa monitorizeze aplicarea prevederilor acestora.

Dincolo de deosebirile de orientari politice si doctrinare, toate componentele Comisiei considera elaborarea si aplicarea acestei strategii o posibila platforma comuna de actiune a tuturor fortelor politice si sociale pentru promovarea interesului national, propasirea tarii si asigurarea bunastarii cetatenilor sai, in contextul unei largi deschideri internationale. (din Site proiectat si administrat de catre Directia pentru informatica si comunicatii a Camerei Deputatilor webmaster@cdep.ro).

 Insa din punct de vedere stiintific si al realitatilor romanesti si europene ideile mele, scrie acad. Aurel Iancu,  nu coincid cu ale celor mentionati intrucat nici economia Romaniei si nici institutiile sale nu sunt inca pregatite pentru aderare si nici regulile europene de primire a noilor tari candidate  nu permit acest lucru atat timp cat nu sunt indeplinite criteriile  stabilite. In sprijinul acestei pozitii voi aduce cateva argumente reiesite din cercetarile efectuate in cadrul programului de cercetare fundamental al Academiei Romane - ESEN-2. Ca tematica, acest program acopera un numar de peste 15 capitole de negociere, iar cele peste 150 de  studii realizate pana in prezent la Academia Romana ofera un volum apreciabil de date si informatii lamuritoare si argumente puternice pentru a tempera unele dorinte ne realiste sau actiuni volitive privind aderarea la UE.

In legatura cu durata perioadei de preaderare. Romania si Bulgaria nu ar fi singurele tari europene care ar avea o perioada de preaderare (comert liber bilateral + negociere) atat de indelungata - 14 ani (1993-2007). Spania a avut o perioada de preaderare de 16 ani, Portugalia 13 ani, Grecia, Austria, Finlanda si Suedia cate 20 de ani. Faptul ca alte tari in tranzitie - Cehia, Polonia, Ungaria, Slovenia s. a. - vor avea o perioada de preaderare ceva mai scurta - 11-12 ani - se explica,  in cea mai mare parte, prin doua fapte semnificative: 1) unele dintre aceste tari au demarat reformele economice si institutionale cu mult inainte de 1990; 2) aceste tari fiind situate in imediata vecinatate a UE, au facut parte, inca de la inceputul deceniului '90, din sfera tarilor apartinand primului cerc de aderare, carora de multe ori si in mod tacit li s-a acordat un sprijin mult mai puternic decat celorlalte tari din zona .

In legatura cu regulile de negociere. Aici exista anumite lucruri specifice. In primul rand, in domeniul aderarii, Uniunea Europeana urmeaza si impune reguli de negociere care, asa cum subliniaza Andras Inotai, difera in mod substantial de cele traditionale folosite in diplomatie. La negocierile cu UE punctul de pornire este Acquis-ul Comunitar care inseamna un corp de politici Comunitare continute in cele circa 90.000 de pagini pe care toate tarile candidate trebuie sa le accepte, sa le preia ca atare nu sa le negocieze. Procesul de negociere propriu zis se limiteaza la a cere sa se cada de acord asupra exceptarii temporare de la aplicarea regulilor comunitare sau amanarii aplicarii acestora. El (procesul de negociere) include doua elemente: 1) domeniul concret pentru care este ceruta exceptarea temporara sau amanarea de la aplicarea unor directive; 2) timpul in care tara candidata urmeaza sa realizeze pe deplin acquis-ul prin cele doua momente: transpunerea legislativa si implementarea deplina a acestora in practica.

De exemplu, conform unor variante de programe, autoritatile romane au facut propuneri de implementare deplina a directivelor UE in domeniul protectiei  factorilor de mediu cu urmatoarele termene de realizare:  anul 2010 pentru directiva cadru privind calitatea aerului; anul 2015 pentru directivele privind apa potabila, apa de suprafata pentru pregatirea apei potabile si poluanti periculosi in apa subterana;  anul 2022 pentru directivele privind apa uzata urbana si poluantii periculosi in apa de suprafata. Fata de un domeniu atat de sensibil apare indoielnic faptul ca UE va accepta asemenea termene si ca prin aceste propuneri nu cumva oferim argumente mai degraba de a amana acceptarea aderarii Romaniei in UE dupa anul 2010.

In al doilea rand, negocierile au loc intre parti cu totul inegale: pe de o parte UE elaboreaza politicile, iar pe de alta parte, tarile candidate individuale preiau politicile. Chiar daca tarile negociaza in acelasi timp, UE niciodata nu negociaza cu toate acestea deodata, ci in mod individual.

In al treilea rand, tara candidata intotdeauna trebuie sa prezinte prima pozitia sa, in timp ce pozitia UE urmeaza mai tarziu. Asa cum releva economistul maghiar Andras Inotai, din experienta tarii sale, chiar si la capitolele cele mai importante, ca cele care privesc transferurile financiare, bugetul, agricultura, mediul s.a., UE isi prezinta cu intarziere punctele de vedere sau amana discutiile de fond.

In al patrulea rand, dupa negocieri capitolele sunt doar temporar inchise, ele urmand sa fie oricand deschise pentru noi negocieri.

Trebuie subliniat ca tarile candidate au un camp de manevra foarte limitat in perioada de negociere. O tratare superficiala a problemelor si impunerea unei viteze prea mari negocierilor si aderarii pot aduce mari prejudicii economiei nationale sau argumente ca tara respectiva nu este inca pregatita pentru aderare.

In legatura cu constructia si cu functionarea institutiilor: De cele mai multe ori institutiile din Romania, inclusiv cele nou create nu sunt inca armonizate cu cele europene si chiar daca formal sunt armonizate, ele nu functioneaza fie din lipsa de personal calificat, fie din obiceiul nostru de a nu respecta regulile, sau de a le modifica pe parcurs. Cele mai flagrante neajunsuri sunt in domeniile dezvoltarii regionale, protectiei mediului, agriculturii si dezvoltarii rurale si ele se manifesta cel mai mult la nivel local tinand seama ca majoritatea sarcinilor si problemelor se transfera de la nivelul central la cel local.

Toate aceste neajunsuri sunt semnalate de Comisia Europeana atat in rapoartele anuale cat si in evaluarile facute in legatura cu elaborarea de catre partea romana a unor documente importante.

In legatura cu efectele aderarii si a adoptarii acquis-ului comunitar in domeniul comercial, aderarea Romaniei la UE atrage dupa sine mai multe categorii de masuri pe linie comerciala cu efecte  importante, care nu pledeaza in favoarea grabirii aderarii:

a) prima categorie de masuri se refera la inlaturarea barierelor tarifare si netarifare. In comertul cu produse industriale aderarea nu  va produce nici un soc intrucat taxele vamale au fost abolite la inceputul acestui an iar ritmul desfiintarii celorlalte bariere numite netarifare (standarde, certificate de conformitate etc.) se desfasoara normal. La produsele agroalimentare insa, la care protectia vamala continua sa se pastreze relativ ridicata si in perioada de preaderare, momentul aderarii va produce un puternic soc sectorului agricol romanesc tinand seama, de exemplu, ca in 1999 taxele vamale la importul de produse agricole din UE erau de 5 ori mai mari decat la produsele industriale.

b) A doua categorie de masuri se refera la adoptarea tarifului comun extern al UE.  Evident, Romania va trebui sa-si alinieze sistemul si nivelul sau de protectie vamala la cele ale UE. Din actiunea de aliniere va avea loc insa o diminuare substantiala a protectiei vamale a productiei nationale romanesti in raporturile comerciale cu terte tari intrucat si aici se pastreaza o diferentiere neta in ce priveste nivelul de protectie vamala din Romania fata de UE in raport cu alte tari atat la produsele industriale cat si la cele agroalimentare. De exemplu, in anul 1999, media simpla a taxelor vamale de import din terte tari a produselor industriale prin aplicarea Clauzei natiunii celei mai favorizate a reprezentat pentru Romania 16,2%, in timp ce pentru UE 4,5% cu tendinta de scadere sub 3%. La produsele agroalimentare media simpla a taxelor vamale la importul din terte tari a fost in Romania de 33% iar in UE de 17,3%.

c) A treia categorie de masuri se refera la acordarea unui regim vamal preferential unor tari sau grupuri de tari terte in virtutea unor acorduri de asociere, de comert liber, a unor aranjamente si sisteme vamale preferentiale convenite intre UE si tarile sau grupurile respective. Si cest fapt va afecta negativ protectia unei game largi de produse nationale.

d) A patra categorie de masuri se refera la adoptarea politicilor comerciale ale Comunitatii pe plan multilateral, interregional, regional si bilateral, ceea ce va atrage dupa sine schimbari in politica comerciala a tarii si in statutul sau si anume: alinierea Romaniei la aranjamentele UE fata de Organizatia Mondiala a Comertului, iesirea Romaniei din grupul tarilor in curs de dezvoltare (din sistemul OMC si ONU), ceea ce va avea ca efect stingerea unor avantaje ce ii confera acest statut,  transformarea Romaniei dintr-o tara beneficiara intr-una donatoare in cadrul Sistemului Generalizat de Preferinte, scaderea surselor de venituri bugetare. De exemplu, in virtutea acestui sistem, o gama larga de produse romanesti exportate in terte tari dezvoltate nu vor mai beneficia de reduceri sau de exceptari de taxe vamale de import, ca de exemplu, produsele metalurgice exportate astazi in SUA.

In legatura cu capacitatea financiara a Romaniei de a suporta costurile aplicarii acquis-ului Comunitar. Punerea in practica a acquis-ului Comunitar antreneaza costuri foarte mari in domeniile mediului, agriculturii, transporturilor, politicilor regionale, dezvoltarii economice si armonizarii legislative. Potrivit estimarilor efectuate, numai in domeniul protectiei mediului sumele necesare se ridica la 20-25 miliarde Euro. Evident, aceste costuri vor antrena insemnate cheltuieli de productie, cheltuieli bugetare care vor trebui esalonate pe un numar apreciabil de ani. Potrivit experientei Ungariei, peste 50% din fondurile necesare sunt alimentate de la buget si numai circa 25% sunt suportate din fondurile UE. Acestea sunt doar cateva date si argumente care pledeaza pentru a nu mai sustine ideea de a formula cererea de aderare in anul 2004.

Intelegem nelinistea pe care a exprimat-o Asociatia pentru dezvoltarea economica a Romaniei (ADER), precum si alte componente ale societatii civile din Romania la forumul din 11 iunie a.c. in legatura cu neajunsurile existente in economia Romaniei datorita ramanerii ei in urma si saraciei, precum si in legatura cu greutatile cu care se confrunta firmele romanesti datorita fiscalitatii excesive, arieratelor, birocratiei si coruptiei. Conform opiniei multor participanti la forum, accelerarea aderarii Romaniei la UE ar fi calea cea mai sigura de inlaturare a neajunsurilor mentionate intrucat economia Romaniei ar intra intr-un sistem riguros si echilibrat de reguli competitionale ale Pietei unice europene, precum si intr-un sistem consistent de sprijinire financiara a agriculturii, a dezvoltarii regiunilor sarace, a intreprinderilor mici si mijlocii si a infrastructurii.

Asa cum aratam mai sus, potrivit reglementarilor si practicilor de pana in prezent, UE exclude ab initio ideea de a primi in randul ei o tara daca ea nu este pregatita, daca ea nu indeplineste criteriile prestabilite, indiferent de nivelul ei de dezvoltare,  iar neajunsurile interne ale acesteia nu pot fi transferate Uniunii. Totusi, reprezentantii UE trebuie sa inteleaga faptul ca tarile in tranzitie mai putin dezvoltate reprezinta cazuri speciale care nu trebuie tratate cu aceleasi unitati de masura cu care sunt tratate tarile dezvoltate.

Fara a face vreo concesie la aderare pe linia bunei lor pregatiri, UE ar trebui totusi sa elaboreze si sa aplice pentru tarile mai putin dezvoltate o strategie de preaderare  speciala. Ce puncte mai importante ar trebui sa cuprinda aceasta strategie?

In primul rand, ar trebui precizat ca procesul de largire trebuie sa ramana deschis pentru tarile candidate in prezent, precum si pentru cele care probabil vor deveni candidate in viitorul previzibil. In felul acesta se evita orice tentativa de divizare, chiar  si temporara, a continentului european care ar genera tensiuni si surse de destabilizare.

In al doilea rand, ar trebui ca strategia de aderare a fiecarei tari candidate sa faca parte integranta din strategia generala de largire a UE prin care sa se precizeze orizontul de timp pentru pregatire inauntrul careia sa se planifice si sa se monitorizeze, la fiecare dintre cele 31 de capitole de negociere, urmatoarele elemente:

- transpunerea acquis-ului comunitar in reglementari juridice;

- transpunerea in practica a acquis-ului comunitar la nivel national si local cu precizarea etapelor de desfasurare a operatiunilor si estimarea cat mai riguroasa a cheltuielilor antrenate si a efectelor produse;

- identificarea surselor de finantare interne si externe.

In al treilea rand, tarile candidate mai putin dezvoltate care avanseaza in procesul de negociere si de aderare ar trebui sa aiba acces la resurse financiare suplimentare care sa acopere intr-o proportie mult mai mare decat pana in prezent costurile aplicarii acquis-ului comunitar. Fara un sprijin substantial venit din partea UE oricate eforturi ar face aceste tari ele nu vor putea ajunge la starea de convergenta necesara intrucat decalajele sunt mult prea mari iar puterea lor economica este mult prea redusa in raport cu cerintele.

In al patrulea rand, ar trebui ca marile proiecte privind infrastructura, protectia mediului, dezvoltarea regionala etc. din tarile care fac parte din valul urmator de aderare cu o situatie geografica periferica sa se bucure din partea UE de un interes cel putin echivalent cu cel de care se bucura marile proiecte din tarile din Centrul Europei.

Seful guvernului roman crede ca un asemenea mesaj adresat UE ar fi mai potrivit intrucat el ar corespunde mai bine intereselor Romaniei si ale Comunitatilor Europene decat mesajul de a accelera negocierile pentru a realiza aderarea in 2004 alaturi de grupul celor 10 tari indiferent de gradul de pregatire.

Pentru seful guvernului Romaniei, Adrian Nastase, prioritara este, la 11 iunie 2002,  credibilitatea noastra in fata partenerilor europeni si, de aceea, "va trebui sa privim cu foarte mare atentie aceasta chestiune, pentru ca este importanta relatia cu SUA, sunt importante obiectivele imediate dar este importanta, in egala masura, in relatia noastra cu partenerii europeni." Fara indoiala, momentul in sine este un moment special, in care Europa incearca sa-si defineasca mai bine viitorul, configuratia viitoare, obiectivele viitoare. De aceea, si aceasta dezbatere are o dimensiune de principiu, dar are si o dimensiune foarte concreta. In conditiile in care exista anumite interese legate de produse siderurgice, sau de produse agricole, dorim sa realizam, prin consultari suplimentare, printr-un contact permanent cu prietenii nostri din Uniunea Europeana, aceea formula care, in contextul mai larg al solutiei ce va fi cautata pentru relatia dintre Uniune si Statele Unite, sa estompeze acest element care a creat anumite reverberatii.[1]

Politica de aparare

Departamentul pentru Integrare Euroatlantica si Politica de Aparare este structura centrala a Ministerului Apararii Nationale ce coordoneaza procesul de reforma a armatei si de integrare in NATO si Uniunea Europeana, raspunde de dezvoltarea relatiilor militare internationale, aplicarea politicii de aparare si asigura planificarea integrata a apararii. Domeniile de responsabilitate ale departamentului:

- Integrarea euroatlantica si relatiile militare internationale

- Politica de aparare

- Planificarea integrata a apararii

- Controlul armamentelor

- Cercetarea stiintifica in domeniul politicii de aparare si istoriei militare

- Invatamantul postuniversitar

- Secretariat, administrativ si stat major

Obiectivul primordial al politicii de aparare este descurajarea oricarei incercari de agresiune impotriva Romaniei si apararea intereselor nationale fundamentale daca este nevoie prin mijloace militare.

Principalele obiective ale politicii de aparare sunt:

1. Integrarea in structurile militare europene si euro-atlantice;

2. Realizarea reformei sistemului militar pentru a dobandi o capacitate defensiva, credibila, moderna si eficienta;

3. Consolidarea statutului Romaniei de furnizor de securitate, prin mentinerea si sporirea contributiei la stabilitatea regionala;

4. Intarirea controlului civil si democratic asupra fortelor armate si a mecanismelor de realizare a acestora in conformitate cu valorile si principiile democratiei constitutionale;

Ca parte esentiala a politicii de securitate, politica de aparare a Romaniei este menita sa asigure apararea militara a tarii noastre, prin indeplinirea urmatoarelor doua sarcini interdependente:

- Una de natura interna, prin asigurarea coeziunii proceselor si strategiilor de aparare care constituie baza pentru reforma militara prin stabilirea prioritatilor politice in vederea alocarii fondurilor necesare si promovarea la nivel guvernamental a obiectivelor militare;

- Una de natura externa, prin dezvoltarea diplomatiei de aparare, separabila dar nu separata de domeniul afacerilor externe, incluzand cooperarea militara internationala, participarea la initiativele politico-militare multilaterale, exercitii militare si operatiuni in sprijinul pacii.

[1]Adrian Nastase, Discurs cu ocazia Zilei Diplomatiei Romane, Palatul Parlamentului, 6 septembrie 2002.