Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
La zi cu legile si legislatia.masurarea, evaluarea, cunoasterea, gestiunea si controlul activelor, datoriilor si capitalurilor proprii



Administratie Contabilitate Contracte Criminalistica Drept Legislatie

Demografie


Index » legal » » administratie » Demografie
» TEORII DESPRE POPULATIE - Etape in evolutia ideilor si doctrinelor despre populatie pana in epoca moderna


TEORII DESPRE POPULATIE - Etape in evolutia ideilor si doctrinelor despre populatie pana in epoca moderna




Teorii despre populatie

Inca din cele mai vechi timpuri s-au formulat idei si conceptii despre populatie vizand aspecte cum ar fi: care este numarul optim al populatiei si cum ar putea fi asigurat si mentinut, care este relatia dintre populatie si dezbateri etc. Despre o teorie propriu-zisa, consistenta si coerenta despre populatie putem vorbi abia in timpuri moderne.

1. Determinarea obiectiva, concret-istorica a teoriilor despre populatie

Indiferent de natura si de gradul de elaborare al ideilor si teoriilor despre populatie, ele au reprezentat o incercare de raspuns teoretic la probleme reale sau presupuse, de ordin demografic, cu care se confrunta societatea.

Prin urmare, determinarea concret-istorica a ideilor si teoriilor despre populatie este o caracteristica generala, definitorie a acestora.




Ideile, conceptiile si teoriile despre populatie sunt dependente si de cantitatea si acuratetea datelor demografice disponibile, de nivelul de dezvoltare a metodelor de culegere si analiza a acestor date, ca si de pozitia de clasa si, implicit, de conceptia filosofica a autorilor lor.

Asa se explica de ce, aceleasi realitati demografice si socio-economice au drept reflexe teoretice idei si conceptii despre populatie nu numai diferite, ci chiar si diametral opuse.

2. Etape in evolutia ideilor si doctrinelor despre populatie pana in epoca moderna

2.1. Idei despre populatie in antichitate

In Grecia antica, ideile despre populatie se regasesc in lucrarile lui Aristotel si, mai ales, ale lui Platon, in contextul conceptiei acestuia despre statul cetate. Elaborate de pe pozitiile statului-cetate de mici dimensiuni, dominanta acestor idei era teama de suprapopulare si modalitatile de evitare a acestui risc. Preocuparea de gasire a modalitatilor de stabilire si de mentinere a numarului optim al populatiei este dublata de preocuparea de asigurare a unei calitati biologice adecvate a populatiei, context in care este avansata ideea eugenicii (a nasterii bune) si a cailor de asigurare a acesteia.

In Roma antica ideile despre populatie, dezvoltate in special de catre juristi, erau elaborate de pe pozitiile unui nou imperiu confruntat pe de o parte cu riscul depopularii, mai ales spre extremitatile acestuia si, pe de alta parte, cu o reducere catastrofala a natalitatii in metropola imperiului, indeosebi in randul clasei conducatoare. Ideile demografice si politicile demografice initiale aveau un caracter pronuntat pronatalist si populationist, spre deosebire de Grecia antica unde aveau un caracter predominant antenatalist.

In indelungata perioada a Evului mediu sub influenta dominatiei cvasiabsolute a religiei, ca ideologie si conceptie de viata, ideile despre populatie aveau un caracter pronatalist. Acest lucru se datora nu numai moralei religioase, care promova povata „cresteti si va inmultiti”, ci si faptului ca, in epoca respectiva omenirea era permanent confruntata cu riscul unor depopulari masive datorita unor evenimente naturale catastrofale, ale caror urmari erau aproape imposibil de evitat sau contracarat, cum ar fi inundatii masive, perioade prelungite de secete si, implicit, de foamete, sau diverse epidemii de boli cu efect letal extins, cum au fost ciuma sau tifosul. In aceste conditii, o supranatalitate reprezinta o necesitate pentru supravietuirea populatiilor.

Epoca Renasterii, epoca revenirii la om si la cresterea increderii in capacitatile acestuia, epoca marilor descoperiri geografice si a unor schimbari social-economice care anuntau trecerea la un nou tip de oranduire sociala, promoveaza prin reprezentantii curentului fiziocratic si mercantilist, idei pronataliste. Este incurajata descendenta numeroasa a familiilor si este sustinuta ideea ca populatia numeroasa este factor de putere si motor al dezvoltarii.

Secolele XVII si mai ales XVIII, marcheaza ascensiunea puternica a burgheziei ca si clasa care, cucerind treptat puterea economica, lupta sa obtina si puterea politica.

Este etapa primei revolutii industriale din Anglia si a fazei acumularii primitive a capitalismului sau a capitalismului salbatic care are, printre altele, drept consecinta dramatica, transformarea in populatie excedentara a unei bune parti a populatiei care, fiind adusa in stare de pauperism, de saracie endemica, fie vagabondeaza pe tot cuprinsul regatului, fie suprapopuleaza orasele deja supraaglomerate si fiind departe de a asigura conditiile unui trai cat de cat omenesc.

Fata de o asemenea situatie, reactiile au fost diametral opuse. Pe de o parte, reprezentanti ai socialismului sau comunismului utopic, cum ar fi Goodwin in Anglia si Condorcet in Franta, considerau ca starea de saracie absoluta a unei mari parti a populatiei se datoreaza unei oranduiri sociale nedrepte si unei inechitabile distributii a resurselor. Solutia ar fi, deci, schimbarea oranduielilor sociale si o mai echitabila repartizare a resurselor, apreciindu-se ca in aceste conditii, progresele tehnologice ar permite sustinerea unui numar oricat de mare de populatie.

Pe de alta parte, ca raspuns la asemenea conceptii si ca incercare de contracarare a influentei lozincilor si ideologiei sub care se desfasurase Revolutia franceza din 1789, Malthus publica, in anul 1798, primul eseu asupra principiului populatiei, lucrare ce va fi reeditata si completata ulterior de mai multe ori, in care dezvolta propriul sau punct de vedere privind populatia. Ideile sale de baza, care constituie fundamentul teoriei sale, sunt urmatoarele: a) daca nu intervin puternice obstacole, preventive sau restrictive, populatia tinde sa se dubleze la fiecare 25 de ani; b) in timp ce mijloacele de subzistenta cresc in progresie aritmetica, populatia creste in progresie geometrica, astfel incat se adanceste progresiv decalajul dintre numarul populatiei si mijloacele de subzistenta disponibile.

Prin urmare, populatia aflata in mizerie este o populatie excedentara, o populatie absoluta, ea fiind rezultatul actiunii unor legi naturale, etern valabile. Vinovata de starea de mizerie in care se afla este insasi populatia aflata in aceasta stare, pentru ca este prea numeroasa. In consecinta, iesirea dintr-o asemenea situatie nu se poate face prin schimbarea randuielilor social-economice, ci prin reducerea numarului absolut al populatiei. Solutia malthusiana la asa numita ecuatie demo-economica este una de ordin strict demografic: reducerea numarului populatiei prin reducerea drastica a natalitatii, cu prioritate sau chiar exclusiv din randul populatiei aflate in stare de saracie.





Desi opiniile in legatura cu ideile promovate de Malthus sunt impartite, este cert faptul ca acest autor a marcat un moment de cotitura in evolutia conceptiilor despre populatie prin cel putin doua elemente:

a pus pentru prima data in mod clar problema raportului dintre populatie si dezvoltare;

a provocat o discutie aprinsa in jurul problemelor populatiei care a permis conturarea unor punct de vedere distincte ca si amplificarea preocuparilor privind studiul populatiei si, implicit, dezvoltarea demografiei ca stiinta. Nu intamplator, dar poate exagerat, toate ideile si conceptiile despre populatie formulate ulterior, ca si politicile demografice corespunzatoare au fost clasificate in maltusiene (neomaltusiene) sau antimaltusiene.

Ideile despre populatie avansate de Malthus au fost acceptate si inglobate indeosebi in doctrinele economice, fie combatute si respinse de catre autori de cele mai diverse orientari ideologice si economice. Cea mai categorica si virulenta combatere si respingere a acestor idei a venit din partea clasicilor marxismului.

K. Marx, indeosebi in lucrarile „Capitalul” si „Scrisori despre Capital” a respins conceptia lui Malthus acuzand-o de lipsa de originalitate (plagiat), caracter nestiintific (este imposibil sa nu accepte o lege eterna naturala a populatiei), caracter reactionar si anti-popular (este indreptata spre masele de oameni asupriti, aflati in stare de pauperism). Dupa opinia lui Marx fiecare mod de productie are propriul sau principiu sau propria sa lege a populatiei. Suprapopulatia de care vorbea Malthus nu este nici pe departe o suprapopulatie absoluta, rezultat al actiunii unor legi naturale. Dimpotriva, spunea Marx, ea este o suprapopulatie relativa (in functie de nevoile medii de valorificare a capitalului), fiind specifica modului de productie capitalist si reprezentand atat un rezultat cat si o conditie a functionarii acestuia. El identifica trei tipuri de suprapopulatie relativa: a) suprapopulatia latenta, reprezentata de acea parte a populatiei rurale, devenita excedentara in raport cu nevoile fortei de munca in agricultura si care de-abia asteapta un semnal pentru a migra la oras in speranta, de multe ori desarta, de a gasi un loc de munca; b) suprapopulatia flotanta alcatuita din acea parte a populatiei care este periodic atrasa sau respinsa in si din activitatea productiva pe masura alternantei intre perioadele de avant si de declin economic. Aceasta, denumita de Marx, armata industriala de rezerva, are cea mai mare pondere si este cel mai strans legata de specificul acestui mod de productie; c) suprapopulatia stagnanta formata din acele persoane care, din diverse motive (boala, invaliditate, varsta inaintata, analfabetism sau lipsa de calificare profesionala) este sporadic atrasa in activitati productive si se afla, aproape permanent, in stare de pauperism.

4. Teorii moderne despre populatie

4,1. Teoria populatiei optime

Discutiile privind populatia optima reprezinta o constanta a intregii istorii a ideilor si conceptiilor despre populatie. S-au incercat diferite definitii ca si diferite modalitati de stabilire a acesteia, fara a se ajunge la un rezultat general acceptat. Cea mai semnificativa contributie la teoria populatiei optime si cel mai larg acceptat punct de vedere apartine marelui demograf francez Alfred Sauvy care, considerand conceptul de populatie optima ca un concept operational, defineste populatia optima ca acea populatie care permite atingerea in cele mai bune conditiuni a unui obiectiv predeterminat. Prin urmare, nu se poate stabili un optim demografic in abstract, valabil oriunde si oricand si doar in raport cu un obiectiv determinat. Cel mai frecvent analizat optim demografic este asa-numitul „optim demo-economic”, prin care intelegem acea populatie care, pe de o parte, este posibil sa fie atrasa in conditii optime in activitati economice si, pe de alta parte, asigura un randament economic optim si o dezvoltare economica de ansamblu adecvata.

4.2. Teoria tranzitiei demografice

Ceea ce particularizeaza aceasta teorie, in raport cu toate celelalte, este faptul ca ea are la baza o experienta demografica reala – respectiv procesul tranzitiei demografice, al trecerii de la rate inalte si oscilante ale natalitatii si mortalitatii, la rate scazute ale acestor fenomene demografice, proces desfasurat in tarile caracterizate in prezent prin niveluri scazute ale natalitatii si mortalitatii. Fundamentata de demograful francez Adolphe Laundry si la dezvoltarea careia au avut contributii specifice mai multi autori.



Schematizand si simplificand putin lucrurile putem spune ca , in conformitate cu aceasta teorie, in evolutia demografica a oricarei populatii se disting mai multe faze:

a)      faza pre-tranzitie caracterizata prin rate inalte si oscilante ale natalitatii si printr-un nivel scazut al sporului natural. Nivelul natalitatii era reglat spontan de nivelul mortalitatii fara nici un fel de intentie sau posibilitate de reglare constienta a lui. Nivelul mortalitatii, la randul sau, era reglat spontan de cantitatea de mijloace de subzistenta disponibile;

b)      faza tranzitionala in care se produc o serie de transformari social-economice si progrese semnificative in medicina. Mortalitatea raspunde relativ rapid acestor schimbari si nivelul acestuia scade puternic in timp ce natalitatea raspunde cu greu acestor schimbari si isi incepe declinul mai tarziu. Drept rezultat, intr-o prima etapa sporul natural tinde sa creasca dupa care, pe masura ce nivelul natalitatii se apropie de cel al mortalitatii se reduce progresiv;

c)      faza tranzitiei incheiate in cursul careia ratele natalitatii si ale mortalitatii se stabilizeaza la niveluri scazute, rezultand un spor natural de asemenea scazut. Specific acestei faze este ca nivelul scazut al natalitatii este rezultatul exercitarii unui control constient si eficace asupra fertilitatii.

Unii autori considera ca se poate vorbi de o a patra faza (si realitatea pare sa le dea dreptate), denumita faza post-tranzitie, in cursul careia nivelul natalitatii scade sub cel al mortalitatii, inregistrandu-se o reducere a numarului absolut al populatiei.

In legatura cu aceasta teorie parerile sunt impartite. Unii o accepta fara rezerve, considerandu-se nu numai ca ofera o explicatie stiintifica a procesului tranzitiei demografice, identificand factorii care l-au generat ci si ca da posibilitatea unor prognoze stiintifice privind evolutiile viitoare ale populatiei aflate inca in faza pre-tranzitionala. Este acceptata astfel, explicit sau implicit, ideea ca toate populatiile vor parcurge, mai devreme sau mai tarziu, procesul tranzitiei demografice.

Altii, dimpotriva, sunt mai reticenti, considerand ca, in primul rand, ea nu este o teorie propriu-zisa ci, in cel mai bun caz, o generalizare empirica a unei expresii demografice reale, o incercare de explicare post-factum a unor evolutii demografice trecute.

Pe de alta parte, ei contesta orice valenta predictiva a acestei teorii, sustinand ca nimic nu ne indreptateste ca afirmam cu certitudine ca tarile caracterizate, in prezent, prin natalitate ridicata va inregistra in viitor aceeasi evolutie demografica similara cu cea a tarilor caracterizate in prezent printr-o natalitate scazuta.

Personal consider ca acesta este punctul de vedere corect, din doua motive:

a)      evolutiile demografice din tarile dezvoltate, caracterizate prin natalitate scazuta, au fost determinate de schimbarile social-economice inregistrate, de modelul de dezvoltare adoptat. Or, nimic nu garanteaza faptul ca tarile slab dezvoltate, avand o natalitate ridicata vor urma obligatoriu acelasi mod de dezvoltare.

b)      chiar daca acest lucru ar fi posibil, este indoielnic faptul ca ar fi si dizerabil avand in vedere efectele nedorite dar evidente si extrem de grave ale modelului de dezvoltare adoptat si urmat de tarile dezvoltate.




loading...





Politica de confidentialitate


Copyright © 2020 - Toate drepturile rezervate

Demografie


Demografie
Stiinte politice
















loading...