Securitatea nationala in noul context global

Securitatea nationala in noul context global

Sfarsitul Razboiului Rece a adus in discutie o noua paradigma in ceea ce priveste problematica securitatii nationale si regionale. Imediat dupa 1991, lumea a inceput sa fie tot mai atenta la o noua perspectiva, cea a conflictelor economice, a "goanei" dupa piete si resurse si a controlului economiei pentru a subjuga un stat. Toate acestea au avut ca punct de plecare dezbaterea asupra globalizarii, un subiect putin discutat pana la caderea sistemului comunist, dar care a devenit extrem de important in aceste momente.

Una dintre cele mai interesante, dar si mai controversate probleme ale noului mileniu, globalizarea a devenit in ultima perioada marea provocare pentru cei mai multi cercetatori, fie ei din domeniul economiei politice, a sociologiei sau a politologiei. Se vorbeste tot mai mult despre schimbari fara precedent la nivelul schimburilor economice care aduc dupa ele metamorfoze interesante ale statelor, pietelor si mentalitatilor. Acesta este motivul pentru care voi incerca sa pun in discutie o problema delicata a momentului, referitoare securitatea economica, parte a securitatii nationale.

Considerata a fi una dintre marile probleme ale noului secol si mileniu, globalizarea este caracterizata in nenumarate feluri dar si puternic contestata. Toti cei care se ocupa de aceasta problema sunt de acord ca noul fenomen caracterizeaza schimburile economice de mai bine de 20 de ani, una dintre diferentele majore referindu-se la nivelul dezvoltarii pe care unii sau altii considera ca acest fenomen l-a luat. Globalizare se caracterizeaza printr-o serie de elemente : noile tehnologii ale comunicatiei; integrarea pietelor financiar-comerciale; globalizarea productiei prin aparitia corporatiilor multinationale, dar si aparitia unor noi provocari la adresa securitatii personale. Aceste provocari nu mai sunt de mult doar ale statelor, singurele indreptatite de cetatean sa asigure siguranta acestuia, ci au devenit probleme comune ale fiecaruia. Terorismul global, problemele mediului, perspectiva demografica, nevoile lumii a treia, toate au devenit teme predilecte de discutie a celor care sustin sau nu globalizarea. E drept ca au aparut si o serie de facilitati la care nici nu speram acum cativa zeci de ani, comunicatiile sunt mult mai facile, distantele se apropie tot mai mult, diferentele dintre indivizi se estompeaza, lumea tinde sa devina un "sat mondial".

Din aceasta perspectiva cel mai mult a avut de suferit statul national. O inventie a Modernitatii, a afirmarii natiunilor, a formarii pietelor nationale care trebuiau protejate, Statul asa cum il cunoastem si-a jucat rolul pentru o perioada de trei secole, cu bunele si cu relele sale. In ultima perioada insa, majoritatea analistilor sunt de acord ca acesta si-a pierdut o serie de caracteristici, ca statul-natiune se erodeaza datorita capitalurilor care nu mai au un domiciliu clar si a fluxurilor financiare care depasesc posibilitatile de control ale guvernelor nationale[1]. Fenomenul cel mai important in aceasta perioada este cel al aparitiei organizatilor suprastatale (G-7, GATT, U.E, NAFTA), catalizate de interese economice sau politice, statul pierzand definitiv o parte din atributele sale clasice : politica fiscala, posibilitatea de a folosii violenta legitima pentru apararea sigurantei cetateanului, adoptarea de norme (intrarea in cadrul unor organisme regionale sau internationale obligand la cedarea de suveranitate din partea actorilor statali) .Din aceasta perspectiva, este tot mai clar faptul ca globalizarea este rezultatul dereglementarii pietelor, a renuntarii la taxe si bariere vamale, a liberalizarii totale a schimburilor, astfel incat "consumatorul suveran a luat locul ideilor de cetatean si sfera publica" . Unul dintre cei mai importanti cercetatori ai acestor aspecte, Dani Rodrik mentioneaza ca : " fundamentalismul pietei a nascocit o serie de mituri si jumatati de adevar: ca liberalizarea pietelor internationale a fost cea mai sigura cale catre prosperitate globala; ca investitiile straine au fost cheia progresului tehnologic si antreprenorial, ca fluxurile libere de capital ar aloca resurse eficient; ca pietele financiare internationale ar fi in stare sa "disciplineze" guvernele in sensul adoptarii unor politici monetare si fiscale mai sanatoase; ca toate tarile se indreapta catre un singur tip de capitalism modelat dupa cel american; si mai periculos, ca toate aceste lucruri s-ar putea petrece fara inechitati semnificative, fara instabilitate economica si fara fracturi sociale" .

Este drept ca acest fenomen a creat si un curent de puternica contestatare, din partea atat a reprezentantilor statelor din lumea a treia, cat si din state industrializate. Primii acuza o parte a tarilor dezvoltate de faptul ca ducand o politica in favoarea firmelor multinationale, multe cu sediile in statele in cauza, nu dau posibilitatea guvernelor din statele sarace sa duca politici de dezvoltare si in definitiv sa-si formeze state ale bunastarii, asa cum exista in zona euroatlantica[5]. Un alt puternic val contestatar vine chiar din Europa, o serie de intelectuali considerand ca efectele globalizarii sunt benefice doar pentru S.U.A., si ca politicile firmelor multinationale sunt indreptate catre salarii mici si o slaba protectie sociala, motiv pentru care majoritatea isi muta fabricile in zone care le permit aplicarea unor astfel de politici, in statele proprii datorita sistemului creat in urma impunerii politicilor sociale neputand aplica o astfel de politica .

Din aceasta perspectiva a devenit tot mai clar faptul ca securitatea unui stat nu mai este privita exclusiv din punct de vedere politic si militar ci a capatat si o latura economica.

Ceea ce este esential sa tinem minte cand vorbim de aspectele economice ale securitatii sunt trei elemente distincte: securitatea economica reflecta o ingrijorare a statului in ceea ce priveste capacitatea de a proteja structura sociala si economica a unei societati; acest tip de securitate mai implica si abilitatea unui stat de a actiona ca un garantor eficient al integritatii sociale; si in ultimul rand, securitatea economica arata capacitatea unui stat de a coopera cu alte state si de a asigura un mediu economic international stabil. Dat fiind ca securitatea economica nu este atat de precisa ca si cea militara, dupa cum nici amenintarile economice asupra securitatii nu sunt atat de bine structurate ca ele militare, securitatea economica este deseori adiacenta celei militare si politice. Pentru conceptualizarea mai clara a acestei definitii este necesara redefinirea sistemului economic international in asa fel incat sa creeze un mediu stabil si sigur care sa contribuie atat la bunastarea economica, cat si la cooperarea politico militara interstatala. Este evident pentru toata lumea faptul ca, la randul ei cooperarea stimuleaza prosperitate economica si diminueaza actorii de conflict, motiv pentru care in toate zonele mapamondului au aparut forme de cooperare economica: Uniunea Europeana, NAFTA, Zona de Liber Schimb din Asia de Sud - Est, ca forme necesare de protectie.

In ceea ce priveste dilema securitate - economie, ea este dependenta de patru variabile:

a) frica de exploatare a tarilor mai sarace de cele mai bogate;

b) subiectivitatea factorilor de decizie in ceea ce priveste interesul national;

c) tendinta de a cheltui cat mai mult pe inarmare cu scopul de a reduce riscurile de securitate, cand ele de fapt pot fi reduse pe alte cai;

d) si in fine, echilibrul ofensiva-defensiva; defensiva putand fi mai benefica fiindca elimina posibilitatea unui conflict armat.

Pentru tarile din Europe Centrala si de Sud-Est iesirea din sistemul comunist a adus dupa sine o serie de probleme extrem de delicate. Daca pana la desfiintarea CAER exista o stabilitate relativa, datorita faptului ca organismul se dorea a fi unul de integrare regionala, similar Comunitatii Europene, sistemul care functiona fiind unul de contrapartida - barter, care favoriza economiile mai slab dezvoltate si care obliga URSS sa sustina, din punct de vedere al resurselor aceste tari, nu existau probleme legate de securitatea economica, presiuni externe sau socuri datorate capitalului, odata cu caderea structurii statele foste comuniste au fost nevoite sa treaca la un amplu proces de restructurare care a insemnat : liberalizare, dezetatizare, stabilizare macroeconomica si consolidare[7].

Acest fapt a facut ca aceste state sa devina extrem de vulnerabile, acest lucru datorandu-se, dupa cum este demonstrat, dezechilibrelor , a tensiunilor interne, a inflatiei sau a crizelor bancare, facand ca economiile interne sa nu poata face fata socurilor interne si externe, fapt care duce la intarirea fortelor centrifuge si la amenintari asupra securitatii nationale[8]. Privind din acest punct de vedere, o baza institutionala slaba si un stat fragil reprezinta baza pe care se dezvolta structuri subterane, asa numita economie paralela. Amenintarea principala a acestui fapt o reprezinta lipsa de transparenta si faptul ca aceste structuri sunt conduse de organizatii de tip mafiot, singura solutie fiind, in acest caz, presiunea unor structuri de tipul Uniunea Europeana sau NATO, singurele capabile sa acorde un sprijin complex factorilor interni care lupta contra retelelor mai sus amintite .