Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Meseria se fura, ingineria se invata.Telecomunicatii, comunicatiile la distanta, Retele de, telefonie, VOIP, TV, satelit




Aeronautica Comunicatii Constructii Electronica Navigatie Pompieri
Tehnica mecanica

Navigatie


Index » inginerie » Navigatie
» DOCUMENTE DE NAVLOSIRE, ASIGURARE SI DE TRANSPORT


DOCUMENTE DE NAVLOSIRE, ASIGURARE SI DE TRANSPORT


DOCUMENTE DE NAVLOSIRE, ASIGURARE SI DE TRANSPORT

1 DOCUMENTE DE NAVLOSIRE A NAVEI

Contractul de navlosire pe voiaj (Voiage Charter Party), este contractul prin care navlositorul se obliga sa transporte in schimbul unei sume de bani numita navlu, o cantitate de marfa. In acest contract se specifica clar ruta navei, locul de incarcare - descarcare si cu aproximatie timpul in care nava executa acest voiaj.

Documentele de navlosire sunt urmatoarele : cererea de tonaj, dispozitia de transport si vamuire, lista de incarcare, avizul de navlosire, contractul de navlosire.



CEREREA DE TONAJ

Reprezinta documentul primar, necesar pentru efectuarea unui transport maritim. Acest document ofera informatii referitoare la : adresa cumparatorului, adresa furnizorului, denumirea marfii si greutatea, volum si numar containere, felul ambalajului, conditiile de vanzare - cumparare, portul de incarcare - descarcare si tara, conditii de incarcare - descarcare, data la care marfa este disponibila.

DISPOZITIA DE TRANSPORT SI VAMUIRE

Se emite pentru fiecare operatie in parte, pe loturi de marfa, in punctele de frontiere si tara de destinatie. Documentul contine toate datele necesare organizatiilor specializate in expeditii si transporturi internationale pentru identificarea, vamuirea si expedierea marfurilor. Acest document furnizeaza informatii referitoare la : denumirea marfii, greutatea, volumul si valoarea marfii, ambalajul si marcajul marfii, numarul autorizatiei de import - export si valabilitatea ei, modolitatea de plata, adresele furnizorilor si beneficiarilor, modul si termenul de livrare, mentiuni privind asigurarea, documentele necesare incasarii contravalorii marfurilor de la beneficiar.

LISTA DE INCARCARE

Incarcatorul este dator sa o predea navei in timp util, astfel incat capitanul sa poata intocmi planul de incarcare si cuprinde informatii referitoare la : numarul de inregistrare al cererii de tonaj, denumirea marfii ce trebuie transportata, cantitatea de transport, indicele de stivuire, natura ambalajului, numarul de inregistrare al conosamentului sau dispozitiei de transport si vamuire, destinatia marfurilor, conditii de descarcare.

AVIZUL DE NAVLOSIRE

Documentul furnizeaza informatii cu privire la : numele navlositorului, numele armatorului, numele navei, pavilionul, anul constructiei navei, numarul magaziilor, felul marfii, cantitatea ambalajul, factorul de stivuire si numarul de randuri admisibil, pozitia navei la incarcare, portul de incarcare, norma de incarcare, portul de descarcare si norma de descarcare.

CONTRACTUL DE NAVLOSIRE

Este documentul prin care se atesta, intelegerea intervenita intre armator si navlositor, privind efectuarea unui transport de marfuri pe mare. Contine clauzele in baza carora se efectueaza transportul, conform uzantelor internationale. Trebuie sa fie semnat de catre partile contractante sau de prepusii lor si semnat de partile.

Acest contract ofera informatii referitoare la : locul si data incheierii contractului (pentru ca in caz de litigiu trebuie aplicata legea asa cum era in vigoare la data incheierii contractului), denumirea si adresa juridica a armatorului si navlositorului, denumirea navei, pavilionul, anul de constructie al navei, tipul navei, clasa navei, capacitatea fiecarui depozit, intervalul de timp in care nava trebuie sa se prezinte la portul de incarcare, locul in care se afla nava in momentul incheierii contractului, traseul si operatiunile efectuate pana la sosirea navei in portul de incarcare, porturile de descarcare responsabilitatea armatorului, clauze de avarie generala referitoare la conosament si la inghet.

2 DOCUMENTE DE ASIGURARE A NAVEI SI A MARFII

Nava trebuie sa fie asigurata la o companie de asigurari, taxele platite la zi, deoarece in cazul pierderii navei in urma unei catastrofe, esuari sau ruperii acesteia datorita starii tehnice, asiguratorul acopera dauna prin despagubire.

Documentele de asigurare a marfii sunt urmatoarele : cerere de asigurare a marfii, declaratia de asigurare, polita de asigurare.

CEREREA DE ASIGURARE A MARFII

Se refera la acoperirea unui risc maritim, cat si la intelegerea intervenita intre asigurator si asigurat, prin care primul se obliga ca in schimbul platii denumita ''prima''sa asigure pe cel de-al doilea impotriva riscului precizat in polita de asigurare si sa-l despagubeasca de eventualele daune, in conformitate cu clauzele stipulate in polita. Obiectul asigurarii maritime il constituie nava cu masinile si instalatiile ei.

Valoarea asigurata a navei este stabilita prin intelegere si nu poate fi contestata ulterior decat numai in caz de inselaciune. Aceasta valoare este ceva mai mare decat cea reala pentru a acoperi intr-o masura oarecare, in caz de pierdere totala.

DECLARATIA DE ASIGURARE

Este documentul prin care se evidentiaza intentia de incheiere a unei polite de asigurare maritima. Acest document cuprinde datele de identificare a asiguratorului, obiectul asigurat, riscurile la care este expus obiectul asigurat pe perioada de valabilitate a contractului, precum si orice alte date si circumstante relevante pentru evaluarea corecta a riscului.

POLITA DE ASIGURARE

Document emis de catre societatea de asigurare, constituind contractul prin care asiguratorul se obliga sa despagubeasca pe asigurat, contra unei prime de asigurare, de daunele care ar putea afecta interesul asigurat, prin manifestarea efectului distructiv al riscurilor preluate prin polita.



3 DOCUMENTELE DE TRANSPORT

Documentele de transport pe mare sunt urmatoarele : certificatul de nationalitate, certificatul de tonaj, certificatul international de bord liber, certificatul de clasa, certificatul de siguranta a constructiei pentru nava portcontainer, certificat de siguranta a echipamentelor pentru nava portcontainer, certificat de siguranta radiotelegrafica si radiotelefonica, certificatul de scutire si jurnalul de masini.

Marfa este insotita si de urmatoarele documente :

MANIFESTUL MARFII (CARGO MANIFEST)

Este un document prin care se confirma in fata organelor vamale prezenta marfii la bordul navei. In functie de cele inscrise in el se percep taxele vamale respective. Un manifest cuprinde in general urmatoarele:

  • numele agentului;
  • portul de incarcare;
  • portul de destinatie;
  • numarul de voiaj;
  • numele comandantului;
  • numarul B/L cu descrierea completa a marfii.

Manifestul cuprinde practic toate inscrisurile din B/L. Se semneaza de agentul incarcator si de vama la plecare. La sosire, de multe ori, se cere a fi semnat si de catre comandant. Dupa terminarea descarcarii se cere semnarea de catre agent a unui manifest cu mentiunea "intreaga marfa a fost descarcata conform manifestului".

CERTIFICATUL DE ORIGINE

In foarte multe transporturi se foloseste emiterea de certificate de origine, la cererea cumparatorului, in special la produsele agro-alimentare. Certificatul de origine contine urmatoarele:

  • numarul si cantitatea de paleti la care se refera;
  • numele incarcatorului ;
  • numele si adresa primitorului;
  • numele navei;
  • marcajul navei la care se refera.

CERTIFICATUL FITO - SANITAR

Acesta cuprinde:

  • numele si adresa exportatorului;
  • numele si adresa primitorului;
  • marcajul;
  • locul de origine;
  • nava pe care se incarca;
  • destinatia;
  • numele producatorului si calitatea declarata;
  • tipul uleiului;
  • stampila si semnatura organelor sanitare;

CERTIFICATUL DE ANALIZA

Cuprinde toate datele referitoare la incarcator, primitor, lot de marfa, data si locul de unde s-au luat probele pentru analiza, precum si date de specialitate ale analizei. Probele se sigileaza si se noteaza numarul de sigiliu.

CERIFICATUL DE IZOTOPI RADIOACTIVI

Analog ca si la celelalte certificate, contine toate datele referitoare la obiectul analizei, cu adresele incarcatorilor si primitorilor.

ISTORICUL OPERATIUNILOR (STATEMENT OF FACTS)

Este un document intocmit de nava sau de agentul navei, in care se inscriu toate fazele stationarii navei in portul respectiv. Istoricul cuprinde pe zile, ore si minute, urmatoarele:

  • numele navei;
  • data contractului de transport;
  • portul de incarcare;
  • portul de descarcare;
  • descrierea marfii;
  • cantitatea incarcata conform B/L;
  • sosire la rada;
  • sosirea in port la dana;
  • inaintare NOR;
  • acceptare NOR;
  • inceput incarcare;
  • terminat inarcare;
  • sosit pilot la bord pentru plecare;
  • debarcat pilot la plecare.

Dupa acestea urmeaza in ordine cronologica toate datele referitoare la incarcarea pe intreaga nava si in fiecare magazie.

FOAIA TIMPULUI (TIME SHEET)

Este documentul incheiat de comandant si (sau) agentul navei in contradictoriu cu incarcatorul sau primitorul marfii, prin care se stabileste timpul real folosit la incarcarea sau descarcarea navei, ce stabileste cu precizie de minut valoarea timpului economisit din stalii s-au timpul cu care s-au depasit staliile, aceasta in conformitate cu prevederile contractului de navlosire.



Foaia timpului din punct de vedere al formei este compusa din: Istoricul faptelor pe scurt, partea de fond si cele cinci rubrici (a- stalii, b- timpul total, c- timpul economisit, d- timpul depasit, e- partea finala care stabileste sumele de bani cuvenite armatorului sau navlositorului), clauzele trecute in contractul de transport.

La descarcare, nava inainteaza NOR cu data respectiva si ora din momentul in care nava este gata pentru inceperea operatiunilor de descarcare. Documentele prezentate la descarcare sunt:

  • cargoplanul;
  • manifestul marfii;
  • certificatul sanitar;
  • certificatul de origine;
  • certificatul de radioactivitate;
  • certificatul navei.

Dupa controlul vamal si controlul general al navei incepe imediat descarcarea la indicatiile ofiterului secund. Ofiterul de serviciu urmareste ca pe timpul descarcarii sa nu se deterioreze marfa datorita manipularii neglijente. Echipajul executa pontajul marfii. Se noteaza cu strictete toti timpii de oprire. Ofiterul secund intocmenste scrisori de protest de fiecare data cand nu se respecta conditiile de incarcare si se avariaza marfa sau ambalajul. La terminarea descarcarii se intocmeste istoricul descarcarii in vederea intocmirii foii timpului. Se urmareste inscrierea pe manifest de catre primitor a remarcii "toata marfa a fost descarcata conform manifestului", care este unul dintre cele mai importante inscrisuri ce dovedesc, pe langa fisele de pontaj, ca marfa a fost complet descarcata.

3.1 EXEMPLU PRACTIC DE CONTRACT DE TRANSPORT

Contractul de transport este de tip CHARTER - PARTY (CH /P).

Nava :    CMA CGM BERLIOZ

Armator :    CMA CGM

Pavilion :    PANAMA

Navlositor :    ZIM TERMINAL

Capacitate incarcare : 4400TEU

Lungime :    290,09m

Latime :    31,48m

Consum :    100mt/zi cu 22Kts

Viteza :    20 Kts/1 ora

Nava nu va fi incarcata la maxim deoarece urmeaza sa traverseze Canalul Panama si trebuie respectata limita de pescaj, de aceea va incarca un numar de 2042 containere cu o greutate de 20420.0 mt, din care 11980.0 mt pe punte si 8440 mt in magazii.

Situatia navei in momentul incheierii contractului este urmatoarea : nava in balast libera de orice angajament, stationata in rada portului Odessa, notice-ul pentru libera practica, dat la data de 22.03.08, ora 08.00 LT. Nava va fi incarcata cu containere de tipurile : containere cu marfuri generale, cisterne si frigorifice.

Nava va avea pilot la bord la ora 10.30, urmand ca la ora 11.45 sa acosteze la dana. La ora 13.00, vor incepe staliile, timp de 20 de ore. In data de 23.03.08, ora 17.00 LT, nava nu a intrat in contrastalii si este incarcata conform cargo planului, actele incheiate si pilot la bord la 17.45 LT.

Nava va urma o ruta bine stabilita, pe directia Odessa - Vancouver, cu o viteza medie de 20 Kts, pe o distanta de 10.728,5Mm, nefacand opriri in alte porturi. Conform contractului, timpul de parcurgere a rutei raportat la viteza si distanta este de 22 ore, 35 minute in conditii meteorologice normale, la care se adauga timpii pentru luarea pilotului la stramtoarea Bosfor, Canalul Panama. Acest timp este calculat pana la pilot Vancouver cand avem END OF SEE PASSAGE. Aici nava va intra direct la descarcare, iar stalii vor incepe odata cu terminarea calculelor de marfa facute de survey in portul Vanccouver.

Navlul va fi platit in moneda USD, cu clauza ca in cazul deprecierii monedei tarifare, plata se majoreaza cu taxa ''taxa de devalorizare''. Nava va fi incarcata si descarcata cu podurile de la terminal. Costul de incarcare - descarcare va fi suportat de vanzator in urma conditiei FOB STIVUIT. Deasemenea, cheltuielile de voiaj(echipaj, plata trecerii Canalului Panama, pilotul de la stramtoarea Bosfor, apa, combustibil, ulei, provizii, materiale pentru reparatii) sunt suportate de navlositor.

Nava nu va trece prin zone de forta majora sau evenimente fortuite (risc de razboi, situatie de politica instabila).

Dupa incarcare conosamentul a fost semnat, iar in baza lui se deschid prin intermediul bancilor, creditul necesar finantarii contractului de transport.

CONCLUZIE

Pentru ca navlosirea, asigurarea si transportul containerelor, sa se realizeze in conditii juridice normale, acestea sunt insotite de numeroase documente ce atesta calea legala in urma careia transportul containerizat functioneaza in parametri de dezvoltare si legalitate normali.







Politica de confidentialitate



});


Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate