Jurnalismul de elan

Jurnalismul de elan

Furand, asadar, startul, fata de propriii colegi tineri si democrati, Phoenix-ul e prima publicatie independenta, facand abstractie de cotidianele Crisana si Bihari Naplo, care a ajuns in chioscurile de difuzare a presei din Oradea. La temelia publicatiei sta un elan pe care doar schimbarea de regim politic ti-l poate insufla, mai ales cand fenomenul se petrece atat de patetic, convocand nu doar ratiunea, pentru reusita, ci mai curand sufletul, simtirea. O nestavilita porunca interioara, imperativa, chiar in regim de somatie, i-a "obligat" pe cei ce eclozasera proiectul unui ziar in sediul organizatiei judetene a UTC - spulberata in neant doar in cateva ceasuri - sa forteze jurnalismul. Nu unul in regim obisnuit, ci aflat in perifrazele unei revolutii traita intens in primele zile, acoperita apoi cu scepticism, daca nu cu revolta unui eroism esuat in diversiuni din timp regizate.

Phoenix-ul - ziar independent de gandire libera - este, asadar, martorul ziaristicii de elan, publicatia avand caracteristicile dorintei de a face si slabiciunile ignorantei, a confundarii meseriei cu ambitiile autodidacte. Primul numar din Phoenix, declarat drept "ziar independent al tineretului", este scos la 12 ianuarie. Prima pagina contine un text, Pasarea Phoenix, in chenar, de fapt un scurt articol-program: "Phoenix renaste din cenusa si flacari pentru Adevar, Democratie, Libertate. Ziarul nostru este un ziar de lupta in care armele noastre sunt Cuvantul si Ideea. () Avem un singur tel: Adevarul ca tot indivizibil, golit de orice fard. Avem un singur stapan: Maria Sa Cititorul"[1]. Tot pe prima pagina mai gasim o fotografie realizata de Al. Nitescu, in ziua de 21 decembrie, la mitingul spontan din fata Primariei, si inca doua articole. Primul, semnat de Liviu Valenas in numele "Grupului de initiativa a celor fara carnet rosu de Partid", intitulat Scrisoare deschisa catre "activistii de partid" din judetul Timis, iar al doilea, Intrebari nevinovate, adresate unor sefi de institutii: Muzeul "Tarii Crisurilor", Directiei sanitare, Judecatoria Oradea, unor preoti care ar fi colaborat cu Securitatea. Scos in patru pagini, la pretul de 2 lei, primul numar al noii publicatii mai continea articole semnate de Pascu Balaci, Horia Popa, Elena Ionescu, Cristian Tirla, Gabi Gib, Dana Gheorghe, George Munteanu, Catalin Susu, Lia Gheorghe, dar si poeme semnate de Stefan Mares, Vasile Militaru, Pascu Balaci si Rudyar Kipling. Din fiecare articol razbate entuziasmul revolutionar, credinta ca o noua lume tocmai se naste, ca unii trebuie sa raspunda pentru ceea ce au facut, iar altii sa intemeieze "Noua Morala".

"Colegii" de la Crisana libera intampina primele numere din Phoenix cu o tacere ostila. Nici un anunt, nici o referinta nu marcheaza noua publicatie, chiar daca ea a fost prima editata in democratie, prin garantarea libertatii de expresie. Acesta este un indiciu despre frustrarile, temerile si ideea de breasla a acestora. Un prim articol polemic apare in Crisana libera, dupa aparitia Gazetei de Vest, semnat de Miron Blaga, in care se fac referiri deloc elogioase si la Phoenix . Asta l-a determinat, desigur, pe Horia Popa sa raspunda cu un articol sarcastic, in care invoca din plin culpa morala a redactorilor cotidianului oradean: "Noi, diletantii redactori ai ziarului Phoenix, promitem ca acest ziar nu va trai din anunturi mortuare sau mica publicitate. In plus, promitem ca nu vom folosim in scopuri ignobile ziarul Crisana libera, asa cum se facea inainte, [doar] cel mult la invelitul borcanelor pentru compot (ca sa nu crape la fiert). Cu salutari de bine, al dvs. Inflacarat cititor" .

Numarul doi al publicatiei, din 17 ianuarie, are un articol de fond in care redactorul-sef, Liviu Valenas, incearca sa explice ce e si ce va fi ziarul. Dupa explicatii echivoce privind despartirea si sprijinirea celor din TLD in intentia de a edita o alta publicatie, se spune despre Phoenix ca este "un ziar de sine statator, national, animat exclusiv de conceptii democratice dar si radicale in acelasi timp. () Este un ziar radical, daca a fi radical inseamna a fi un ziar continuu in lupta cu Tarele Trecutului, cu Tirania Raului, cu Tirania Prostiei"[4]. Singurul stapan pe care il accepta este, desigur, cititorul, cu majuscule!

Improvizatia da nota caracteristica primelor numere. Dublata programatic, dupa cum am vazut, de o anume intentie de-a soca, de-a fi altceva, de un radicalism ce statea, totusi, bine unor gazetari revolutionari. Astfel, nu e surprinzator ferparul ce anunta decesul partidului comunist, aluzie la Decretul-lege emis de Consiliul FSN cu privire la scoaterea in afara legii a PCR, dupa demonstratia din Piata Palatului, din seara zilei de 12 ianuarie 1990[5]. In pagina a doua, poate fi citita Scrisoarea deschisa adresata Domnului Prim-ministru Petre Roman de catre redactie , in acelasi ton radical, de fapt primul text din presa locala ce are accente critice la adresa Frontului, pe chestiuni punctuale: data prea apropiata (aprilie) pentru alegerile generale, parlamentare si prezidentiale, perioada de timp ramasa fiind insuficienta pentru o dezmeticire politica; "pozitia ambigua a FSN care in luari de pozitie contradictorii anunta, pe de o parte, ca nu reprezinta un partid politic, iar pe de alta parte, prin anuntul de a lua parte in alegeri demonstreaza in mod peremptoriu o ambitie politica"; protest pentru plata activistilor de partid pe o perioada de trei luni ("o adevarata sfidare la adresa milioanelor de someri"); soarta ambigua a Securitatii; trecerea de urgenta la economia de piata si proprietatea privata, ca singura solutie pentru "reinviorarea economiei romanesti".

Dar poate textul cel mai dur e semnat de Horia Popa, sub titlul Intrebare[7]: "Cine sunt acei viermi, directori de muzee, sefi de sectii de arta, sefi de patrimoniu sau simpli secretari de partid pe muzee care au facut <<cadou>> grosolanilor inculti ceausisti piese de inestimabila valoare din patrimoniul cultural national () Cerem cu insistenta procuraturii si politiei tarii sa-i identifice!". In contrapunct, de o atentie deosebita se bucura poezia, primele numere din Phoenix fiind saturate cu poezii de autori locali sau universali: Mirela Procopovici, Emil Sauciuc, Francois Villon sau Kostas Varnalis. Un articol de atitudine pro-FSN iscaleste dr. Alexandru George Munteanu, luand apararea lui Ion Iliescu, in urma demonstratiei din 12 ianuarie. Avand aceeasi tema, surprinde prin vehementa grobiana, ireverentioasa fata de ideea de feminitate, versurile semnate de Emanoil Campeanu, de altfel o mostra a intolerantei ce deja devenise o atitudine in sine, cu consecinte diabolice asupra solidaritatii nationale, pentru cativa ani buni . Patimile politice, alimentate copios de evenimentele din plan national, au afectat grav relatii de amicitie, situarea pe pozitii politice divergente constituind conditia suficienta pentru dusmanii neperisabile. Orice roman respectabil era un combatant, iar lasitatile cele mai eclatante erau atribuite celor - atat de putini, totusi - dezinteresati de politica.

O atentie merita si primele interviuri ce au vazut lumina tiparului in prima publicatie independenta a Oradiei, realizate de Liviu Valenas[9] si Horia Popa, acelea cu Emeric Jenei, respectiv cu membrii trupei timisorene pop-rock "Phoenix", dar si materiale primite de la cititori, semnate de Nicolae Halmagean, Pavel Gabriel Campan , Alice Tonca, Radu Davidescu, Florian Dudas sau Ovidiu Bara .

Colectivul de redactie pentru primele patru numere din Phoenix este: Liviu Valenas - redactor-sef, Horia Popa - redactor-sef adjunct, Elena Ionescu, Calin Moga - responsabil administrativ, Liliana Toma, Lia Gheorghe, dr. Alexandru George Munteanu. Prima furtuna redactionala duce la schimbarea sefului, cu o evolutie aparte, apoi, pentru publicatie. Tot scandalul a pornit, se pare, de la intentia lui Liviu Valenas de a publica un interviu, in Phoenix, cu regele Mihai[12]. Refuzul vehement a venit din partea dr-ului Alexandru George Munteanu, care nu vedea cu ochi buni propensiunea regalista a sefului sau. Pozitia lui Liviu Valenas in fruntea publicatiei a fost atat de subreda incat coalizarea membrilor redactiei a condus la ejectarea lui din functia de redactor-sef, cu toate meritele avute in lansarea Phoenix-ului, doar cu o luna in urma. Lucrul acesta spune multe despre precaritatea ierarhica a structurilor decizionale in colegiile de redactie ale noilor publicatii. Prieteniile care au dus la constituirea redactiilor nu au rezistat provocarilor pe care evolutia politica a Romaniei a avut-o in primele luni ale anului 1990. Dupa ce este scos de sub tipar, de catre Liviu Valenas, cel de al patrulea numar din Phoenix, la 25 ianuarie, urmeaza o perioada de o luna si o saptamana in care publicatia isi suspenda aparitia. Al cincilea numar indica deja un ziar cu o alta conducere , dar care a luat-o si spre o alta directie. Un scurt anunt desfide zvonurile privind incetarea aparitiei si anunta faptul ca "Phoenix isi reia zborul" . Dublandu-si numarul de pagini, de la 4 la 8, sumarul este prin cu semnaturile lui Alexandru George Munteanu si Catalin Susu. Dupa o pauza de alte trei saptamani este distribuit la chioscuri al saselea numar, pentru saptamana 21-28 martie, care vine cu o prima "bomba": un text preluat din volumul "Omagiu" (dedicat lui Nicolae Ceausescu, Editura Politica, 1978), purtand semnatura lui Radu Enescu . In acelasi numar, Catalin Susu incepe un serial de succes, dedicat lui Homo bihorensis , de fapt o analiza ironico-sarcastica a tipologiei bihoreanului, in general, a oradeanului in special .

Gazeta de Vest a pornit cu ambitii mari, dar sub aceeasi pecete a ziaristicii de elan. Intelectualismul membrilor colegiului de redactie a imprimat publicatiei, la inceput bisaptamanale, o dimensiune a comentariului cu virtuti moral-civice si a analizei ce plutea deasupra unei realitati de contact. A lipsit reporterul, acel ziarist cu apetitul evenimentului si cu ravna faptului divers. Jurnalismul, prin ceea ce avea el valoros si asteptat de cititori, a fost ignorat, daca nu printr-un dispret subtire fata de ceea ce putea fi munca de teren si insemnarile de bloc-notes, atunci sigur    printr-o bagatelizare a stirii si reportajului. A functionat falsa perceptie ca textul prelucrat in minti sofisticate e suficient pentru a trezi interesul si pentru a da seama despre realitatea si lumea din jur. Publicatia s-a vrut, fara ocolisuri, un fel de Revista "22", adecvata si dimensionata local, un reper spiritual pentru cei ce incercau sa inteleaga ce se petrece cu ei si cu altii. Dar inainte de a intelege, se cuvine sa stii. La nivelul informatiei si documentarii, Gazeta de Vest a fost intr-o carenta continua, chiar daca nu au lipsit eforturile de a cuprinde, in stiri si reportaje, aspectele conflictuale ale unei realitati polimorfe.

Primul numar a fost asteptat cu o vie curiozitate. N-am spune ca a dezamagit. Frontispiciul, conceput din litere in stil secession, de catre graficianul, caricaturistul si fotoreporterul de mai tarziu Ovidiu Pascu, avea deasupra un citat din Declaratia drepturilor omului si ale cetateanului - Toti oamenii se nasc si raman liberi si egali in drepturi. Formatul a fost unul special - 41 X 31 cm, in patru pagini, alb-negru, la pretul de 2 lei. Gazeta de Vest s-a autodeclarat "bisaptamanal de atitudine cetateneasca al municipiului Oradea", avand sediul in doua incaperi de la parterul Primariei Oradea[18].

Editorialul primului numar a avut titlul Revolutie "made in Oradea", fiind o analiza a evenimentelor din decembrie, asa cum s-au consumat ele in urbea de pe Crisul Repede: "la Oradea s-a scandat, s-au spart cateva geamuri, s-a ars ce era de ars, s-a plans pentru mortii altor orase, s-a baut strasnic in cinstea noilor vremi, s-au gaurit steagurile, s-au format consilii ale F.S.N. pe baza criteriului <<primul sosit, primul ales>>, s-a privit mult la televizor, s-a muncit nu prea, s-a stat la cozi (portocale, ziare, obstretica-ginecologie etc.). Pentru urbea noastra, revolutia a fost mai mult un cadou si mai putin un lucru fortat sa se intample"[19]. Implinirea a 140 de ani de la nasterea lui Mihai Eminescu, in preajma datei aparitiei primului numar din Gazeta de Vest, nu putea trece neobservata tocmai de grupul estetilor convertiti la jurnalism. Poemul Rugaciune, din creatia eminesciana, si insemnarea lui Traian Stef, La Eminescu, ce nu uita insa de contextul aniversar: "Inainte de a iesi in arena va propun sa deschidem Cartea lui Eminescu, pentru ca geniul lui cuprinde totul iar lumea, se pare, nu s-a schimbat" . Pe coloana din dreapta au fost publicate trei fotografii, avand drept subiect revolutia si comemorarea victimelor ei, dar si o invitatie la dialog, adresata concitadinilor.

Este publicat si Certificatul de nastere al publicatiei, intr-o forma originala, fiind consemnat faptul ca nou-nascutul este "fara de partid", are drept tutore "Municipalitatea Oradea la vremea Revolutiei" si a venit pe lume cu rostul si "dorinta de a reflecta pulsul economic, politic, social si cultural al orasului Oradea, in alt spirit decat cel al presei mostenite de la vechiul regim". Isi asuma drept unelte ale "jocului" cuvantul si imaginea.

Titlul paginii a doua, Actualitatea G.V., a reunit    articole, interviuri, reportaje, anchete jurnalistice, anunturi, proteste, comunicate. Primul numar a avut in sumarul paginii 2 un reportaj de la mitingul cadrelor didactice, din 13 ianuarie , un comunicat al FSN Bihor, dar si un Protest semnat de Asociatia Intelectualilor Liberi cu privire la continutul cotidianului Crisana libera, considerat a fi "inadecvat schimbarilor aduse de Revolutie. Titlul paginii a 3-a - Ganduri-Idei-Atitudini - reflecta formatia literar-filosofica a celor care au conceput si editat Gazeta de Vest. Comentariile vor forma o avalansa a titlurilor, inceputa de Virgil Podoaba (Obsesia catararii ), Sergiu Vaida (Soapta si glasul), Molnar Judit (Vremea Pilatilor), preot dr. Dumitru Meghesan (Quo vadis ecclesia?), Alexandru Lele (Dreptul la adevar), Florin Ardelean (Labirinturile vinovatiei) care, in primul numar si in numerele care vor urma (sub diverse semnaturi si din ce in ce mai numeroase), vor aborda temele de meditatie, obsesiile, traumele, evenimentele politice, sociale si culturale ale unei Romanii care suferea si se lamenta la iesirea dintr-o dictatura ce i-a modificat profund fiinta, pentru a intra intr-o democratie pentru care primele forme de libertate erau traite paroxistic, daca nu de-a dreptul patologic. Avem aici de-a face cu un alt radicalism decat acela din Phoenix, mult mai rafinat, in care ideea domina campul optiunii disputei. Realitatea ramane pentru a servi doar pretext pentru un exercitiu reflexiv cat mai profund. De aici o anume impresie a morii care macina vant, o inadecvare la un timp al istoriei ce miza pe actiune, decizie, spasm si mai putin pe meditatie, paradox, reverie. Intelectualismul usor statut al gazetei va razbate mai ales din arhitectura acestei pagini, una cu miza pentru toata perioada de existenta a publicatiei.

Pagina a 4-a a inserat, in primul numar, un interviu cu Radu Enescu[23], precum si comentarii semnate de Nicolae Oravicean si Ioan Tepelea. Ovidiu Pascu descretea fruntile cititorilor cu un grupaj de poante si doua caricaturi. Fireste, ultima pagina consemna si componenta Colegiului de redactie , precum si faptul ca primul numar s-a tiparit la I.P. "Crisana" Oradea, intr-un tiraj de 15 mii de exemplare (epuizate in primele ore de difuzare la chioscuri).

Primirea de catre cititori a fost una calduroasa, ce dadea sperante redactiei. In urmatoarele numere au publicat, in afara celor deja mentionati: Mihai Alexei, Doina Damian, Alexandru Seres, Tiberiu Ciorba, Catalin Susu, Alexandru Pop, Teodor Pugna, Adrian Sarbu, Adrian Pauta, Petronela Moldovan, Marcela Podoaba, Vasile Pacurar, Lucian Scurtu, dar si Liviu Valenas, plecat fortat de la Phoenix.

Gazeta de Vest parea a-si fi atins obiectivul, anume acela de a fi cea mai acreditata tribuna de expresie civica si intelectuala. Vantul ii sufla in panze. Numarul 5 isi sporeste numarul de pagini la 6. Gazeta se vinde ca painea calda.

Februarie este luna in care incepe scindarea Romaniei, in pro si anti FSN. Gazeta de Vest nu a intuit nevoia unui neutralism al atitudinii, ci, dimpotriva, a considerat de datoria ei sa se implice cu toate fortele si mijloacele in lupta de opinie politica. Indiciile privind tabara in care se va situa publicatia apar foarte curand. Intr-o Declaratie publicata pe prima pagina, Radu Enescu isi da demisia din Consiliul Judetean al FSN[25], urmand exemple care au facut valva, dintre care cel mai de impact a fost al Doinei Cornea. Lucrurile se precipita. Daca decizia redactiei Crisana libera a fost cea consemnata deja, hotararea colegiului de redactie de la gazeta nu ezita in a sprijini fortele anti-FSN. Din perspectiva de acum, pare a fi fost o eroare. Nimic mai fals insa decat o astfel de abordare. 1990 nu a fost anul unei normalitati care sa-ti permita analize lucide si profitabile, din perspectiva deontologiei jurnalistice. Neutralismul indicat, diferentierea neta intre opinie si informatie, cenzurarea judecatilor de valoare de catre cel ce exprima puncte de vedere politice, in favoarea indicarii faptelor realitatii, toate acestea si alte norme de etica jurnalistica erau suspendate de urgenta implicarii active intr-o lupta care decidea - patetic! - soarta natiei.

Redactia se decide sa provoace iarasi cititorii, publicand o pagina in limba maghiara[26]. Faptul se petrecea in plina criza la Liceul Industrial nr. 5, care a provocat separarea elevilor romani si maghiari. Reactia nu este cea scontata. Sunt pierduti foarte multi cititori, tocmai printr-o lipsa de inspiratie a redactiei, prin implicarea orbeste intr-o disputa nationalista din care nu putea castiga sau colecta decat resentimentele multor romani. In absolut, fireste, dialogul interetnic este solutia dezamorsarii conflictelor. "Gazetarii livresti" uitau, vai!, de realitate, pe care o substituiau prin idei si principii generoase, care sunau, vorba lui Petre Roman, "ca dracu!". De la ura fata de Ceausescu la intoleranta fata de simpatizantul altei forte politice decat cea in care tu ti-ai investit increderea oarba - iata traiectoria comportamentala a romanilor, imediat ce dreptul la optiune intr-o diversitate a ofertelor a fost garantat . In timp ce redactorii Crisanei libere se pastrau intr-o umbra, preferand sa nu-si manifeste deschis crezurile, ci sa lase ziarul global si colaboratorii sa marturiseasca in locul lor, ziaristii gazetelor de elan, aparute in toate orasele Romaniei, inainte de-a fi jurnalisti imbracasera, prin proprie vointa, uniformele combatantilor si activistilor politici. Fiecare redactie era prelungirea unui sediu de partid. Fara acte in regula, dar mult mai vizibil decat sediul de partid insusi.

Phoenix a suferit primul seism, asa cum am vazut, chiar dupa patru numere, prin "puciul" impotriva lui Liviu Valenas, reusit de catre dr. Alexandru George Munteanu[28]. Gazetaria de elan va ramane o constanta si la Phoenix. Pasiunile vor deborda, atitudinea va fi una radicala, raspicata, chiar intoleranta, pe alocuri. Calea aleasa va fi insa alta decat aceea de la Gazeta de Vest, in buna masura chiar opusa. Sensibili la problema nationala, cei din redactia publicatiei vor specula mai ales "pericolul maghiar" si inflamarea constanta a segmentului nationalist romanesc. Reteta nu putea fi decat una de succes, cata vreme radicalismul etnic e o constanta prizata de un bun esantion din populatie, mai ales in contextul primaverii anului 1990 (evenimentele de la Targu Mures). Phoenix-ul nu va ezita sa devina tribuna de expresie a radicalismului etnic. Fiecare numar va solfegia pe teme precum separatismul etnic, tradarea de catre Tokes Laszlo a revolutiei romane, ofensiva UDMR pentru drepturi pozitive destinate minoritatii maghiare, episoade triste din istoria romanilor (revolutia de la 1848 si crimele maghiare, Ip si Trasnea, deznationalizarea din timpul Imperiului Austro-Ungar etc.), dar si evenimentele din Covasna si Harghita, din decembrie 1989. Foarte frecvente vor fi semnaturile Doinei Ignat, Gheorghe Turdeanu, Michaela Bruchental-Tutuianu, Gheorghita Lupau, Constantin Mustata, Doru Bargau , dar si ale membrilor din caseta redactionala, pe masura ce orientarea publicatiei se va consolida.

Pentru ca lucrurile sa fie limpezi, chiar deasupra frontispiciului era reprodus un citat din Eminescu: "Cestiunea de capetenie pentru istoria si continuitatea de dezvoltare a acestei tari este ca elementul romanesc sa ramaie cel determinant, ca sa dea tiparul acestei forme de stat, ca limba lui, inclinarile lui oneste si generoase, bunul lui simt, c'un cuvant geniul lui sa ramaie si pe viitor norma de dezvoltare a tarii si sa patrunda pururea aceasta dezvoltare". Aceasta atitudine specifica curentului junimist, mizand pe autohtonism si conservatorism[31], in care elementul nationalist este subsumat organic, va deveni norma de comportament, criteriul de selectie al materialelor publicate, ratiunea de a fi a Phoenix-ului. Abandonand cu buna stiinta, deliberat, statutul de publicatie ce se vrea a fi o oglinda a evenimentelor realitatii politice, economice, sociale, culturale si sportive, Phoenix a ajuns in scurt timp publicatia ce servea o Idee - cea nationala, in contextul pericolului reprezentat de maghiarime si de comploturile internationale indreptate impotriva tarii, avand drept tinte dezmembrarea si aservirea ei completa. Incepand cu numarul 14, din luna iunie, caseta redactionala a Phoenix-ului isi stabileste ierarhia: Alexandru George Munteanu - redactor-sef; Horia Popa - redactor-sef adjunct, iar calitatea de redactori o aveau Catalin Susu, Aurel Sferle si Teodor Olaru .

Pana la mijlocul anului 1990, Gazeta de Vest se radicalizeaza in atitudinea anti-FSN. Este publicata Proclamatia de la Timisoara[33], cu acea prevedere din punctul 8 care a provocat atatea dispute, inclusiv manifestatia maraton din Piata Universitatii, inceputa cu demonstratia din 22 aprilie. In plus, Gazeta de Vest, din Oradea, ii asigura pe timisoreni ca este alaturi de ei. Pana la alegerile din mai 1990, comentariile publicate vor fi foarte acide la adresa FSN si a lui Ion Iliescu , pe de o parte, si foarte favorabile fortelor politice care reprezentau o alternativa la puterea din Romania. Este salutata cu entuziasm infiintarea Aliantei Nationale pentru Proclamatia de la Timisoara si reflectata pe larg Manifestatia din Piata Independentei, din Oradea (6 mai 1990), in sprijinul fenomenului "Golaniada" . Acestea sunt circumstantele potrivit carora rezultatul alegerilor de la 20 mai va fi resimtit de catre gazetari ca o profunda dezamagire, ca o infrangere.

Tot o infrangere, de data asta reflectata in dispute redactionale acute, au provocat si evenimentele de la Targu Mures de la mijlocul lunii martie. Redactorii Gazetei de Vest au fost luati prin surprindere si n-au putut intelege de unde s-au ivit violentele. Articolele publicate au incercat sa angajeze puncte de vedere diverse, din ambele tabere[38], dar perceptia cum ca gazeta este aservita maghiarilor a prins si mai mult teren. Conflictele iscate in sanul colegiului de redactie au lasat urme imediate. Astfel, pentru prima data de la aparitia publicatiei, Radu Enescu apare in caseta cu functia de director. Directoratul nu a tinut insa decat un numar! O ierarhizare pe functii va fi, totusi, inevitabila. Prin consens, colegiul de redactie a stabilit structura de conducere a Gazetei de Vest care va fi reprodusa, pentru prima oara, in numarul 27 al publicatiei .

Dar cea mai profunda criza va fi declansata in redactia Gazetei de Vest, transformata din bisaptamanal in saptamanal incepand cu numarul 21 (2-8 aprilie 1990), de evenimentele din 13-15 iunie, de la Bucuresti, dupa ce, pe 9 iunie, s-au intrunit cele doua camere ale Parlamentului, conform rezultatelor scrutinului din Duminica Orbului. Publicatia a fost culpabilizata ca a facut elogiul celor care au devastat televiziunea si au incendiat Bucurestiul, redactorii ei fiind considerati chiar autori morali ai violentelor de pe malurile Dambovitei, de catre Stelian Vasilescu, intr-un articol din Crisana[40]. Totul a pornit de la un text, de fapt rubrica pe care o avea Alexandru Seres, Televizuina, in fiecare numar al gazetei , adevarat rechizitoriu asupra partizanatului postului national de televiziune, evident, in favoarea noii puteri si in detrimentul opozitiei. Incercand sa dreaga busuiocul, redactia a initiat doua mese rotunde. Prima, dedicata evenimentelor din 13-15 iunie, sub titlul "Evenimentele din 13-15 iunie sunt efectul unui extremism politic nascut in urma incercarii de stopare a procesului de democratizare din Romania" , iar a doua dedicata discursului de investitura rostit de Ion Iliescu . De altfel, mineriada a avut efecte si in caseta redactionala a gazetei. Alexandru Seres a fost pedepsit prin pierderea calitatii de secretar-responsabil de redactie si nominalizarea lui ca simplu corector. Desolidarizarea redactiei de continutul "Televizuinii" din nefericitul numarul 30 al Gazetei de Vest a fost consemnata intr-o Declaratie .

Zdruncinata puternic de evenimentele politice si sociale ale primei jumatati a anului 1990, Gazeta de Vest va incerca sa-si afle cadenta. Linistea care va veni nu va face decat sa estompeze un elan jurnalistic mai degraba pagubos. O redactie era cu mult mai mult decat un cenaclu literar, iar un articol de atitudine altceva decat un comentariu la un fragment de proza scurta.

Nervozitatea va marca definitiv un colegiu de redactie tot mai fisurat, iar tirajul va scadea in mod dramatic, sanctionand o lipsa de audienta datorata unui exces de subiectivitate, poate chiar de patima, in abordarea subiectelor politice, mai ales. FSN-ul a invins intr-un joc in care o buna parte a presei romanesti a substituit, prin atitudine extrem de incisiva, lipsa de forta a partidelor din opozitie. Starea de insurgenta nationala, specifica primelor 6 luni ale noii democratii - fragile si originale -, va diminua constant, chiar daca "mitingismul" se va mai face resimtit, sub impulsul unei societati civile care a considerat drept o sincopa a democratiei rezultatul primelor alegeri libere din ultima jumatate de veac. Jurnalismul de elan a inregistrat, putem spune fara ocolisuri, o infrangere amara.