Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Satisfactia de a face ce iti place.ascensiunea în munti, pe zapada, stânca si gheata, trasee de alpinism




Alpinism Arta cultura Diverse Divertisment Film Fotografie
Muzica Pescuit Sport

Jurnalism


Index » hobby » » diverse » Jurnalism
» GENURI REDACTIONALE RADIO


GENURI REDACTIONALE RADIO


GENURI REDACTIONALE RADIO

Radioul, ca si alte forme ale mass-media foloseste in principiu acelasi formate redactionale avand insa unele caracteristici definitorii date de specificul acestui mediu de comunicare.

1. Stirea radio

Stirea este definita de majoritatea dictionarelor ca noutate, raport sau descriere a unui eveniment. Astfel, John Hartley arata ca "stirea nu este evenimentul cu valoare de stire in sine, ci mai curand raportul sau relatarea evenimentului."



Specificitatea stirii radio este data de mediul folosit pentru transmiterea ei, care este, asa cum am vazut, cel oral, vorbit. Astfel, ea trebuie analizata din doua perspective, aceea a mediului si al redactarii care trebuie sa fie adecvat mijlocului. David Garvey si William Rivers arata ca stirea radiofonica trebuie sa intruneasca cateva caracteristici, valabile in fapt si pentru celelalte canale mediatice, dar care in cazul radioului devin elemente definitorii pentru determinarea valorii de stire:

- noutatea - este calitatea fundamentala a stirii, ea trebuie sa prezinte cele mai recente evenimente,indiferent de domeniu. In cazul radioului noutatea informatiei transmisa catre public este strict necesara, el fiind cel mai rapid mijloc de informare. Stirea se perimeaza destul de repede in radio. Daca avem in vedere faptul ca functioneaza suficient de bine concurenta atat intre posturile radio cat si intre celelalte media;

- operativitatea - este legata de timpul de verificare, prelucrare si transmitere. Aceasta caracteristica este cea care avantajeaza radioul, fiind din acest punct de vedere canalul cel mai avantajat;

- acuratetea - presupune respectarea adevarului si prezentarea evenimentului conform desfasurarii lui. Respectarea adevarului este in general, o conditie a presei, iar denaturarea adevarului discrediteaza in aceeasi masura gazetarul si publicatia sau postul de radio care nu respecta aceasta regula elementara;

- proeminenta - este data de persoanele care participa la eveniment si locul pe care ele il ocupa in scala sociala;elementul principal, care sta la baza redactarii unei stiri este omul , precum si actiunile sale. Cu cat persoanele implicate in eveniment sunt mai cunoscute , cu atat interesul publicului este mai mare. O stire in care sunt implicati oameni politici sau persoane publice prezinta mai mult interes deoarece actiunile acestora pot influenta mediul social , politic, sau economic in care se afla publicul si de care depinde acesta;

- amploarea - numarul persoanelor implicate sau vizate de stire;cu cat numarul lor este mai mare , cu atat impactul asupra publicului este mai mare;

- raritatea - se refera la ineditul evenimentului;

- personalizarea - evenimentul capata valoare numai daca el este legat de om fie ca subiect, fie ca obiect al acestuia;omul si actiunile sale sunt intotdeauna prezente intr-o stire. Prezentarea faptelor in care sunt implicati oameni, cu problemele lor sau oameni care prin actiunile lor pot influenta calitatea vietii intregii colectivitati, reprezinta o caracteristica a majoritatii stirilor;

- concretetea - evenimentele trebuie sa fie concrete, sa fie interesante pentru public, pentru ca au o influenta asupra vietii personale;reporterul trebuie sa selecteze dintre faptele de actualitate pe cele care sunt sau pot deveni evenimente;

- conflictul si competitia - stirea trebuie sa contina o tensiune minima pentru a atrage publicul;stirile in legatura cu actiunile teroriste sau cele in care personalitatile politice se ataca reciproc prezinta un mare interes pentru public;

- dinamismul - stirile trebuie sa creasca gradual interesul, ele trebuie sa aiba o evolutie;dinamismul este dat de implicarea oamenilor intr-un eveniment dramatic;gradul de dinamism creste o data cu nerabdarea publicului de a primi noi informatii;

- proximitatea - publicul este interesat de ceea ce se intampla in preajma sa atat spatial cat si temporal;[2] publicul este interesat de ceea ce se intampla in apropierea sa, in mediul sau social, in cadrele temporale imediate;in ceea ce priveste proximitatea temporala, publicul manifesta un grad sporit de interes pentru ce s-a intamplat ieri sau pentru ceea ce se intampla intr-un viitor apropiat; in radio exista doar: "ieri, azi, maine"; un eveniment care va avea loc peste o saptamana va fi prezentat intr-o stire difuzata cu o zi inainte de desfasurare , pentru ca ascultatorul nu retine datele foarte exacte si, chiar daca le retine, le poate uita pana la eveniment;

Irene Joanescu referindu-se la aspectele fundamentale are stirii radiofonice arata ca acestea trebuie sa fie in primul rand factuale, adica ele contin fapte adevarate, evenimente care s-au intamplat. In al doilea rand stirile sunt noutati, ele raspunzand curiozitatii si/sau necesitatii de a cunoaste informatii de ultima ora. In al treilea rand stirile trebuie sa fie interesante pentru un numar semnificativ de oameni. Astfel stirea poate fi definita ca: "prezentarea unor evenimente, fapte sau opinii recente, care intereseaza un numar semnificativ de oameni."

Elaborarea unei stiri presupune existenta informatiei, aceasta putand fi obtinuta de reporter prin observare directa sau apeland la alte surse. Vasile Tarciuc arata ca metoda observarii directe este cea mai eficienta, pentru ca reporterul, fiind martor la eveniment, are posibilitatea sa observe si sa interpreteze corect evenimentul. Atunci cand nu este martor la eveniment, el trebuie sa apeleze la alte surse pentru a obtine informatia.

De multe ori, chiar atunci cand se afla la fata locului el trebuie sa obtina informatii suplimentare, deoarece nu are capacitatea de cuprindere a intregului eveniment.

Reporterul poate folosi si intervievarea pentru culegerea de informatii, uneori fiind chiar indicat sa aiba informatia preluata si inregistrata pe reportofon.

Interviul pentru culegerea de informatii are o cu totul alta conformatie decat interviul radiofonic. Dispare lansarea pe care o face de obicei jurnalistul si se pun direct intrebarile in legatura cu evenimentul respectiv mai multor surse, dupa care se face selectia informatiilor.

Dintre sursele de informare ale unui post de radio Vasile Traciuc mentioneaza: sursele interne, care includ reporterii de teren ai postului de radio, corespondentii care sunt angajati ai postului si colaboratorii; sursele externe, care sunt formate in principal din agentii de presa, dar pot cuprinde si alte institutii, birouri de presa, alte media; surse neidentificate, sau protejate, formate din oficiali, frecvent necitati.

Reporterul care primeste informatia pe alte cai decat prin observarea directa trebuie sa caute surse suplimentare pentru a verifica informatia primara. Pentru ca stirea sa fie difuzata, informatia trebuie verificata, prin "incrucisarea" altor surse cu sursa primara.

Cand sursa care furnizeaza informatia cere sa i se pastreze confidentialitatea, reporterul hotaraste daca difuzeaza sau nu informatia, pentru ca este pus in imposibilitatea de a cita sursa. Exista cazuri in care a doua sursa de informare ramane pe fundal, confirmand-o pe prima, prin furnizarea de informatii care clarifica evenimentul, caz in care sursa nu mai este numita, dar este descrisa folosind un termen general. Pot fi folosite formule de genul: surse oficiale, autorizate sau surse care au cerut sa li se pastreze anonimatul.

Revenind la specificul stirii de radio trebuie aratat ca acestea sunt tratate in doua forme si anume: stiri flash, care raspund la principalele intrebari ale stirii: cine, ce, cand, unde, cum si prezinta elementele definitorii ale evenimentului. Acestea sunt scurte, ele avand ca dimensiune a redactarii scrise pana la 10 randuri, iar ca durata a difuzarii maximum 30 de secunde. Flash-ul are structuri si dimensiuni diferite. Unele posturi private considera flash-ul ca fiind foarte scurt, de dimensiunea unei fraze, a lead-ului, caz in care elementele de detaliu lipsesc. La baza acestei alegeri sta ideea ca elementele suplimentare vor fi date, oricum, de postul public, care prefera difuzarea stirilor care contin cat mai multe informatii. Cea de-a doua forma este cea a stirilor complexe, care pe langa elementele definitorii ale stirii contine si elemente de continut, de detaliu. Acestea contin mai multe fraze, in care se cauta a raspunde si la intrebarea de ce?, iar ca durata se pot intinde pana la 2 minute. De asemenea, ele cuprind adesea si insert-uri.

Buletinele informative sunt alcatuite in exclusivitate din stiri, redactate dupa regulile impuse de specificul acestui canal, dar mai pot contine si microinterviuri, reportaje sau relatari. In cazul jurnalelor de stiri, care au o alta consistenta, atat in cantitatea de informatie, cat si in formatul stirilor, introducerea inserturilor este aproape strict necesara.

Inserturile sunt formate din interviuri, reportaje, declaratii sau relatari care nu trebuie sa depaseasca fiecare o durata prea mare. Ele au rolul de a completa sau argumenta o informatie. Introducerea unui insert confera mai multa credibilitate evenimentului si completeaza stirea prezentata in jurnal.

Ca si modalitate de transmitere stirile sunt grupate in: buletine de stiri cu o durata de 3 pana la 5 minute si care cuprind, de obicei stiri flash si radiojurnale cu o durata de 15 - 20 minute, care cuprind alaturi de stiri flash si stiri complexe, relatari si interviuri. Buletinele informative se deosebesc de jurnalele de actualitati din televiziune prin faptul ca sunt mai scurte si se repeta cu o mai mare regularitate. Ele se difuzeaza la intervale de o ora si sunt emisiuni de sine statatoare. In cazuri cu totul speciale, atunci cand exista evenimente de importanta majora , pot fi difuzate editii speciale,la alte ore decat cele programate, prin intreruperea programului initial - programele radio au, de altfel, o mare flexibilitate.

Vasile Traciuc arata ca in urma cercetarilor facute de psihologi, s-au stabilit unele limite in ceea ce priveste capacitatea de concentrare a omului pentru a percepe un material vorbit. Materialele mai mari, care depasesc 7-8 minute, obosesc ascultatorul si atentia ii poate fi usor distrasa de alti factori sau influente ale mediului in care se afla; de aceea , s-au cautat mijloace de a-l deconecta dupa cateva minute de stiri. In acest scop se folosesc mai multe mijloace,care au ca scop atragerea ascultatorului pentru a retine informatiile cuprinse intr-un jurnal de stiri.

Unele posturi de radio folosesc asa numitele "virgule", care au rolul sa odihneasca ascultatorul pentru a fi in masura sa recepteze bine urmatoarea serie de stiri. Alte posturi folosesc aceste semnale dupa fiecare stire. In nici un caz nu este recomandata transmiterea stirilor avand pe fundal muzica orchestrala. Motivatia este simpla; ascultatorul poate fi deranjat de fundal, astfel incat atentia sa poate bascula de la text la muzica aflata pe fundal.

Posturile publice, care trebuie sa manifeste o anumita decenta fata de publicul lor, folosesc si ele, in mai mica masura, semnale muzicale, dar recurg in general,la alte mijloace. Exista anumite stiri care contin curiozitati, fapte deosebite sau amuzante. O astfel de stire este plasata la mijlocul unui buletin de stiri si are acelasi efect cu cel al virgulei muzicale.

In acelasi timp, folosirea inserturilor de sunet, cu declaratii sau relatari, poate avea si ea un rol benefic,schimbarea tonului, aparitia altor voci, a declaratiilor unor personalitati, a unor microinterviuri, pe langa cele ale celor doi prezentatori, toate au rolul de a atrage si mentine atentia ascultatorului.

Referitor la scriitura stirii radiofonice, Irene Joanescu enunta sapte puncte ce sunt relevante pentru intreaga scriitura a stirilor:

1. Scriitura pentru stirile radio este scurta si conversationala.

2. Fiecare stire incepe cu cel mai important fapt, desi stilul audio permite variatiuni pe aceasta tema.

3. In radio, stirile sunt scrise deseori astfel incat sa poata permite incorporarea interviurilor inregistrate ale surselor. Incercam sa scriem stirea astfel incat sa nu repete cuvant cu cuvant ceea ce spune interlocutorul, sau, invers, inregistrarea sa repete ceea ce spune stirea.

4. Textul se compune astfel incat sa poata fi citit cu voce tare, iar cuvintele pe care le contine trebuie sa fie usor de pronuntat.

5. Stirile radio sunt scrise pentru a fi auzite, deci trebuie sa fie clare. Ascultatorul nu poate sa se reintoarca pentru a descifra ceea ce nu a inteles.

6. Stirile radio urmeaza unei conversatii standard privind structura frazei - inclusiv plasarea numelui sursei, indicarea acesteia, la inceputul frazei in loc de sfarsit.

7. Stirile radio se concentreaza pe cele mai noi intamplari, de aceea ele sunt scrise la prezent.[4]

Structurarea stirii se face dupa modalitatea in care sunt prezentate raspunsurile la intrebarile: cine?, ce?, cum?, unde?, de ce?. In functie de aceasta ordine ele pot fi redactate dupa metoda piramidei normale, a piramidei rasturnate sau dupa tehnica combinata. Daca in presa scrisa se pot aplica toate aceste metode, in presa audio se aplica numai metoda piramidei rasturnate.

De ce s-a adoptat aceasta structura? De obicei, ascultatorii sunt atenti la primele paragrafe ale unei stiri pentru a decide daca ii intereseaza sau nu. De asemenea, jurnalisti radio trebuie sa respecte regula celor 3 C: claritate, concizie, culoare si tehnica scrierii in spirala .

O introducere buna respecta cateva reguli:

- raspunde concentrat la cat mai multe intrebari;

- pentru sporirea dramatismului se poate introduce o propozitie soc;

- daca persoana implicata nu este cunoscuta, nu este nevoie sa i se dea numele in introducere.

In cuprinsul stirii se raspunde la intrebarile fundamentale la care nu s-a raspuns in introducere. In stirea de radio se citeaza persoanele oficiale care fac declaratii sau se introduce insert -ul cuprinzand o scurta declaratie. Atunci cand se introduce o persoana cu o functie oarecare, intai se precizeaza functia si apoi numele persoanei. De asemenea, in cuprinsul stirii nu vor fi repetate informatiile din introducere, si se recomanda folosirea verbelor la timpul prezent.

Ultima parte a stirii (incheierea) cuprinde detalii mai putin importante.

Calitatile principale ale unei stiri in viziunea lui Vasile Traciuc sunt exactitatea, echilibrul si claritatea.

Exactitatea consta in faptul ca evenimentul trebuie redat cat mai viguros, fara sa apara unele presupuneri ale reporterului. In stire nu trebuie sa existe formula "se pare ca . ". Daca exista inseamna ca informatia nu a fost exacta, nu a fost verificata si se mai poate astepta pana cand va fi difuzata.

Echilibrul este dat de prezentarea majoritatii aspectelor unui eveniment sau fapt, indeosebi atunci cand este vorba de un subiect controversat. In special, subiectele politice creeaza multe controverse; in acest caz, trebuie prezentate nu numai toate faptele unui eveniment ci si toate punctele de vedere ale celor implicati. Pot aparea dezechilibre cand sunt folosite excesiv punctele de vedere oficiale, sau cand se folosesc prea multe materiale care contin intentii si nu fapte concrete.

Claritatea face posibila perceptia exacta a mesajului transmis de jurnalist, care comunica publicului informatie. In presa radiofonica, textul trebuie sa fie foarte clar pentru a fi usor perceput si retinut de ascultator. Stirea de radio este auzita si daca fraza nu este clara, comunicarea nu are loc. De cele mai multe ori, ascultatorul nemultumit sanctioneaza un post de radio cu mijloacele pe care le are la indemana: el inchide aparatul sau schimba postul.

Referitor la ierarhizarea stirilor intr-un buletin informativ, Vasile Traciuc arata ca buletinele informative sunt difuzate in direct, pentru a asigura operativitatea in transmitere, o inregistrare prealabila putand sa intarzie difuzarea unei informatii de ultima ora, sosita la redactie.

Deoarece intr-un buletin de stiri sau radiojurnal sunt transmise mai multe stiri este important sa nu incepem toate stirile cu raspunsul la aceeasi intrebare.

La selectarea stirilor care se includ intr-un buletin informativ, colectivul redactional trebuie sa tina seama si de oportunitatea difuzarii unei stiri. Acesta poate fi amanata pentru urmatorul buletin, in cazul in care este incompleta sau insuficient verificata ori se poate renunta la difuzare in caz ca ar aduce atingere sigurantei nationale, ar fi "la limita legii".

Operatia de punere intr-o ordine a stirilor intr-un buletin poate fi comparata cu paginarea din presa scrisa si se face in functie de anumite criterii.

Activitatea cea mai dificila este alegerea acelei stiri care poate ocupa primul loc intr-un buletin de stiri "stirea de deschidere" a unui jurnal. Pe primul loc se poate situa stirea care este de maxima importanta pentru publicul acelui post.

Dupa ce a fost stabilita care ocupa primul loc, urmatoarele pot fi grupate in stiri interne si externe. In acelasi timp, se are in vedere si gruparea din punct de vedere tematic sau pe zone geografice. Stirile culturale sau cele in legatura cu unele accidente, cat si cele sportive sunt plasate la sfarsitul buletinului. In cazul existentei mai multor stiri se pot forma calupuri de interne, externe cu reveniri la alte stiri interne. Stirile sportive in caz ca exista mai multe, pot fi plasate in afara buletinului de stiri, constituite intr-o rubrica sportiva.

Stirile sunt repetate in cadrul buletinelor de stiri din mai multe motive. In primul rand, pentru ca nu sunt retinute. Efemeritatea, marea deficienta a radioului, este remediata prin repetitie. In al doilea rand, pentru ca se schimba publicul. Este greu de presupus ca acelasi public sta sa asculte toate buletinele de stiri, oamenii avand preocupari diverse in diferite momente ale zilei. Un alt motiv este acela ca prin repetitie se atrage atentia asupra importantei unui eveniment sau fapt.

Repetarea stirilor este benefica, insa nu trebuie sa se abuzeze, pentru ca exista pericolul de a se ajunge la faza de saturatie, in care publicul, atunci cand i se repeta excesiv o stire, poate avea o reactie de respingere.

Difuzarea unui buletin informativ se face de catre unul sau doi prezentatori, acestia putand fi redactori sau crainici de stiri. Crainicii nu participa la redactarea stirilor sau la punerea lor in pagina, ci doar le citesc. In momentul de fata , crainicii profesionisti par sa fie pe cale de disparitie, pentru ca stirea este creatia celui care o redacteaza si este corect ca tot el sa o prezinte publicului.

Stirile sunt citite de obicei de doi redactori cu un timbru al vocii diferit, pentru a se putea face usor trecerea de la o stire la alta. Se prefera combinarea unei voci feminine cu una masculina, diferentele de ton fiind evidente.

Tonul vocii, cand este citita stirea, trebuie sa fie neutru, fara nuantari sau inflexiuni care pot da anumite semnificatii in context: o nuantare, in voce, poate fi interpretata ca implicare in stire.

In ceea ce priveste punerea in unda a unui buletin de stiri exista mai multe modalitati. Unii prezinta la inceput un generic, dupa care urmeaza un sumar de titluri avand ca fundal un semn muzical. Muzica are un ritm adecvat si are ca scopul de a atrage atentia ascultatorului, dupa care sunt prezentate stirile flash, cu sau fara virgule muzicale.

Un alt element foarte important de care trebuie sa se tina seama la difuzarea unui buletin informativ este acela al orei de difuzare. In functie de ora de difuzare, stirea, daca este repetata suporta unele modificari atat in ceea ce priveste timpul folosit cat si a informatiilor suplimentare date de derularea evenimentului.

La postul public sunt considerate buletine principale cele difuzate la ore de audienta maxima - 7.00; 16.00 si 22.00 - celelalte fiind considerate secundare. Din punct de vedere a continutului, buletinele informative de dimineata prezinta o sinteza a evenimentelor din ziua ce a trecut, cu eventualele stiri primite in timpul noptii; cele care sunt difuzate dupa ora 14.00 cuprind stiri care fac o trecere in revista a ceea ce s-a intamplat in dimineata zilei pana la acea ora, iar cele difuzate seara prezinta o sinteza a evenimentelor din ziua respectiva.

Incarcatura informationala este diferita pe parcursul unei saptamani, fiind data de natura preocuparilor pe care le au oamenii. In zilele de lucru cantitatea informationala este mai mare, pe cand la sfarsitul saptamanii cand activitatea este mai redusa in toate domeniile se inregistreaza o scadere.

Odata cu reluarea activitatii, la inceputul saptamanii creste atat calitatea cat si cantitatea informatiilor.

2. Relatarea radio

Relatarea reprezinta acel gen publicistic care se afla la granita dintre stire si reportaj. Relatarea este "un gen publicistic de informare, care permite prezentarea pe larg a informatiilor despre un eveniment" . Ca si specific, relatarea presupune prezenta pe teren a jurnalistului si realizarea unei documentari directe.

Majoritatea relatarilor trateaza subiecte despre a caror desfasurare se stie dinainte, fapt care permite o predocumentare, adica o punere la curent a jurnalistului cu tema si persoanele implicate in desfasurarea acestuia. Aceasta este urmata apoi de documentare, si anume de participarea la eveniment, urmarirea desfasurarii acestuia. In final, poate avea loc si o postdocumentare care consta in integrarea informatiilor intr-un context informational.

Melvin Mencher si Jean Dominique Boucher considera ca urmatoarele campuri evenimentiale sunt cele mai potrivite pentru tratarea informatiei in genul publicistic al relatarii:

1. Conferintele de presa - in cadrul acestora vor fi retinute numele, titlurile si calitatea persoanelor invitate si a celor care au intervenit. De asemenea, se va avea in vedere si substanta interventiilor, precum si informatiile complementare aduse in raspunsurile la intrebarile puse de jurnalisti. Toate acestea se vor constitui in corpul relatarii.

2. Reuniunile deliberative - pe langa elementele enumerate la conferinta de presa se vor avea in vedere dezbaterile deschise si infruntarile dintre partile participante, deciziile luate sau suspendate, voturi exprimate, proiecte adoptate, precum si reactii ale persoanelor prezente.

3. Ceremonii - aici se va avea in vedere personalitatile prezente dar si absentele semnificative, evaluarea asistentei atat calitativ cat si cantitativ, precum si luarile de cuvant marcante, incidente etc.

4. Manifestatii - vor fi retinute detalii privind motivele, ora, locul, durata, dar si evaluarea calitativa si cantitativa a participantilor, cuvintele de ordine, sloganurile, eventualele dezordini si incidente, urmari anuntate si consecinte.

5. Evenimente neasteptate - in cadrul acestor campuri evenimentiale jurnalistul va retine si prezenta: circumstantele producerii, natura si cauza evenimentelor, autori, martori, bilant si urmari posibile.

De asemenea si alte campuri evenimentiale, care impun materiale publicistice de genul cronicii pot fi incadrate in zona relatarii: manifestari sportive - unde se vor avea in vedere naratiunea evenimentului respectiv retinandu-se rezultate, principalele faze ale jocului, valori si contravalori exprimate; spectacole - unde se vor retine si prezenta titlul, autorul sau autorii, interpretii data si locul desfasurarii.

Relatarea radio trebuie sa prezinte exactitate, echilibru si claritate. Faptele trebuie redate cat mai exact, iar textul transmis trebuie sa fie clar pentru a face perceptia cat mai usoara si usor de retinut.

3. Reportajul radio

Evolutia profesionala a jurnalistului de radio presupune o anumita acumulare de experienta redactionala. El porneste, de obicei, de la redactarea unei stiri radio, unde isi dezvolta abilitatile scrisului " pentru ureche", iese in teren si realizeaza un sondaj, apoi un interviu la care este necesara o experienta si o munca mai elaborata. In reportaj regasim genuri mai accesibile cum ar fi sondajul sau interviul, combinate cu un anumit tip de ierarhizare a informatiilor si un mod de prezentare a acestora cat mai coerent. Reportajul este un gen jurnalistic in care talentul si experienta reporterului sunt elemente hotaratoare.

Reportajul a fost definit de mai multi teoreticieni ai genurilor jurnalistice, dintre care Vasile Traciuc retine doua variante, care pot fi considerate relevante pentru specificul radioului. Langlois considera ca: " prin definitie, un reportaj raporteaza ceea ce se intampla si ceea ce s-a intamplat. El prezinta un eveniment, o situatie, expune fapte". O alta incercare de definire a reportajului o face Michel Voirol care aprecia ca: " regula de aur in reportaj este rigoarea informatiilor si scopul redactarii unui reportaj este acela de a-i face pe cititori sa vada, sa auda si sa simta ceea ce jurnalistul insusi a vazut, a auzit si a simtit" . Din combinarea elementelor celor doua variante putem obtine o definitie mult mai potrivita pentru reportajul radiofonic. Se poate spune ca reportajul este un "raport" facut de reporterul care se afla la locul unde se intampla ceva, are loc un eveniment.

Reporterul nu dispune decat de cuvantul rostit de el, de interventiile martorilor introdusi prin intervievare si de ambianta sonora a mediului de unde se face transmisia in direct sau se inregistreaza reportajul. Reporterul recurge la reportaj, ca gen jurnalistic, in activitatea sa, atunci cand participa la un eveniment. Este corect sa fie prezentat evenimentul intr-o stire prezentata intr-un jurnal, dar de obicei stirea este completata cu informatie prezenta si in alte materiale jurnalistice incluse in programele unui post de radio. Reportajul ca gen jurnalistic nu trebuie confundat cu relatarea care este altceva.

Avand in vedere complexitatea acestui gen, rezultata din prezenta in reportaj a mai multor mijloace jurnalistice, devine evident faptul ca reportajul are cateva particularitati.

Reporterul se implica afectiv atunci cand se realizeaza un reportaj pentru radio. Emotia, bucuria sau supararea se simt in vocea reporterului, care incearca astfel sa transmita starea sa si publicului sau. Este important sa aiba un ton adecvat, inflexiunile si limbajul adaptate tipului de eveniment.

Elementul nonverbal este folosit de reporter mai mult la inceputul materialului, pentru a introduce ascultatorul in atmosfera. Important este insa sa nu se abuzeze de redarea sunetelor specifice mediului. Reporterul trebuie sa fie in permanenta prezent cu vocea sa , cu informatii transmise clar si concis, cu introducerea intervievatilor si cu trecerile de la un invitat la altul. Reporterul prezent la un eveniment trebuie sa fie, daca se poate, in mai multe locuri odata, sa abordeze diferiti participanti la eveniment,

sa nu fie un simplu " suport de microfon". Prezenta lui acolo trebuie sa se simta in permanenta.

Elementul descriptiv este foarte important, pentru ca radioul nu se bucura de avantajele oferite de imagine si atunci reporterul trebuie sa dea toate detaliile pe care le percepe vizual prin descrierea facuta, pentru ca ascultatorul sa-si poata imagina evenimentul. Oralitatea specifica radioului impune anumite rigori in redactare si in prezentarea textului.

Reporterul trebuie sa aiba in vedere faptul ca materialul finit nu trebuie sa fie fragmentat, ci sa aiba o anumita unitate. Reporterul este acolo, vede si aude tot si incearca sa transmita publicului cat mai mult din perceptiile sale.

Zgomotul mediului ambiant este un element hotarator, care nu trebuie sa lipseasca din reportajul radiofonic. Lipsa zgomotelor ar diminua credibilitatea celor spuse de catre reporter. Zgomotele ajuta la crearea unor imagini, reusind chiar sa schimbe starea de spirit a ascultatorului, sa-l emotioneze. Relatia cuvant - sunet devine elementul hotarator in realizarea unui reportaj pentru radio.

Desigur ca reporterul trebuie sa aiba si acea spontaneitate de a prezenta scriptul sau cursiv, fara greseala, dar de cele mai multe ori, el nu mai are timp sa redacteze un text, cum este in cazul unui reportaj transmis in direct. In aceste situatii pot aparea, din cauza presiunilor exercitate de eveniment, unele "balbe" sau inadvertente inerente. Uneori, tocmai acestea dau naturalete si credibilitate, justificand starea fireasca a reporterului prezent la un anumit tip de eveniment.

Actualitatea este un element hotarator si in cazul reportajului. Subiectul trebuie sa fie de actualitate si interesant pentru un public cat mai numeros.

Concizia este o calitate a jurnalismului radiofonic. Radioul este un mediu cu multe restrictii in ceea ce priveste timpul alocat in spatiul de emisie. Grila de programe limiteaza timpul acordat emisiunilor si o data cu acesta si a spatiului acordat unui gen jurnalistic. Si reportajul are un spatiu limitat prevazut intr-o emisiune, astfel incat reporterul trebuie sa transmita o cantitate cat mai mare de informatie intr-un timp cat mai scurt. Concizia poate fi un alt motiv pentru care reportajul de atmosfera nu este preferat in radio.

Pentru a stabil o tipologie a reportajului trebuie avute in vedere cateva criterii : tipul de eveniment, modul de realizare si continutul.

Tipul de eveniment este elementul esential, pentru ca impune un anumit mod de abordare, de realizare si da continutului o anumita forma. In functie de toate acestea reportajul este plasat intr-un anumit tip de emisiune. Reportajul face parte din genurile informative, contine informatie transmise de reporter de la locul unde se intampla ceva.

Evenimentul poate fi : previzibil - aceste situatii sunt multiple. Este suficient sa amintim de evenimentele anuntate prin comunicate de presa, transmise din institutii catre mass - media . In aceste cazuri reporterul are suficient timp pentru o documentare amanuntita; previzibil, dar cu evolutie imprevizibila - si in aceasta situatie evenimentul este anuntat, dar in momentul desfasurarii, evolutia este imprevizibila, faptele iau o alta turnura; imprevizibil - evenimentele de acest tip impun o spontaneitate si rigurozitate din partea reporterului. Aceasta este in situatia de a intra in direct, fara sa treaca prin alte etape pregatitoare, fiind obligat sa transmita informatia de la locul unde s-a intamplat ceva.

Modul de realizare rezulta din tipul de eveniment, dar depinde si de optiunea realizatorului sau a redactorului, care prefera o forma sau alta, cel mai adesea si din ratiuni redactionale.

- reportajul in direct, in care evenimentul este accesibil publicului chiar in timpul in care el se produce. In acest caz, adunarea, tratarea si difuzarea informatiei sunt simultane. Partea cea mai importanta a muncii reporterului are loc inainte ca el sa iasa pe teren si anume in pregatirea temelor care vor directiona intreaga transmisie;

- reportajul de radiojurnal - in care evenimentul este adus rapid in atentia publicului. Colectarea si tratarea informatiei sunt cvasi - simultane, iar difuzarea are loc cat mai repede posibil;

- Reportajul emisiune - evenimentul este comunicat publicului dupa incheierea lui. Colectarea, tratarea si difuzarea sunt elemente distincte.

Dintre toate tipurile de radioreportaj, cel transmis in direct, ilustreaza in modul cel mai reusit specificul radiofonic. Radioreportajul in direct are o anumita incarcatura emotionala, el "transpune" ascultatorul in mijlocul evenimentului. In realizarea lui trebuie folosite toate elementele de atmosfera, zgomotul - cum este cel al unei multimi sau cantecul galeriei echipei invingatoare "spun" mai multe decat comentariul reporterului.

De asemenea, un reportaj in direct este perceput de audienta cu aceeasi tensiune cu care se confrunta reporterul. Ascultatorul se inveseleste, se intristeaza, isi manifesta indignarea sau entuziasmul ca si cum ar participa la eveniment.

Etape in realizarea reportajului : in functie de tipul de reportaj se poate spune ca exista unele diferente in ceea ce priveste munca reporterului. La cel pentru stiri reporterul lucreaza mai relaxat, pentru ca inregistreaza doar ce este necesar, fara a interveni cu scriptul sau .

Alegerea subiectului este o prima etapa in care reporterul este informat de seful departamentului sau redactor in legatura cu evenimentul anuntat prin comunicat de presa sau telefonic de unele institutii. In aceasta etapa reporterul stabileste impreuna cu redactorul unghiul de abordare al evenimentului si modul de realizare, dar si tipul de emisiune in care va fi introdus materialul rezultat.

Subiectul unui reportaj poate aparea si in cazul unui eveniment imprevizibil, ivit in timp ce reporterul se afla intamplator in zona. In aceste situatii reactia reporterului trebuie sa fie prompta.

Documentarea este etapa in care reporterul apeleaza la toate mijloacele de informare care il ajuta sa localizeze tipul de eveniment. Cu aceasta ocazie el poate aborda mult mai exact atat evenimentul cat si pe cei care il produc.

De multe ori, in special la reportajele in direct, el trebuie sa fie pregatit pentru orice intrerupere care poate intervenii in derularea evenimentului. Este nevoie sa acopere momentul de intrerupere cu date despre evenimente asemanatoare, statistici, eventual , sau date biografice. Toate acestea trebuie sa le aiba notate in agenda sa, din documentarea facuta inainte de a se deplasa la eveniment.

Planificarea este etapa in care reporterul pregateste un plan de desfasurare a activitatii sale, pentru acoperirea evenimentului. In aceasta etapa isi fixeaza si eventualii intervievati pe care urmeaza sa ii abordeze, dar de multe ori trebuie sa se orienteze catre altii in momentul inregistrarii.

Prospectia este etapa in care reporterul contact cu cei care au anuntat evenimentul, afla date in legatura cu derularea evenimentului si ordinea in care vor intra vorbitorii. Un alt element important pe care il urmareste reporterul in aceasta etapa este de a afla cum este acustica salii sau a zonei in care se va desfasura actiunea. In functie de acesti factori el decide cu ce mijloace tehnice se va deplasa la locul evenimentului.

Elaborarea scriptului este o operatie posibila mai mult in cazul reportajului inregistrat, dar in cazul reportajului direct, reporterului nu-i ramane decat posibilitatea de a-si puncta cateva idei, pe care le va dezvolta in timpul transmisiei. Scriptul este materialul de legatura care da coerenta materialului publicistic.

Inregistrarea este facuta de un reporter la un eveniment, de obicei cu un simplu reportofon. Este bine sa se inregistreze mai mult pentru a avea de unde selecta.

Montajul este operatia pe care reporterul o face cand ajunge in studioul de radio. El trebuie sa faca astfel incat materialul finisat sa se incadreze in timpul prevazut de desfasuratorul emisiunii.

Difuzarea reportajului se face prin introducerea intr-o emisiune. Desigur ca subiectul abordat trebuie sa se preteze si la tipul de emisiune.

Reportajul trebuie sa aiba un "ritm" corespunzator pentru a tine ascultatorul conectat la eveniment. La reportajul pentru stiri trebuie intrat direct in subiect, dar la reportajul pentru emisiune timpul este mai generos si ne este permis sa dam informatia gradat.

Conformatia unui reportaj este in general cea standard pentru un material jurnalistic. Reportajul are o introducere, un corp si un final.

Lead-ul sau intro-ul contine introducerea, care cuprinde localizarea, tipul de eveniment si descrierea atmosferei specifice.

Tranzitia reprezinta motivatia pentru care reporterul s-a oprit la eveniment. Cu aceasta ocazie se face si o prezentare a celor care participa sau chiar a martorilor. Tranzitia devine necesara pentru ca face legatura intre lead si dezvoltarea temei.

Dezvoltarea temei este de fapt abordarea interlocutorilor, intr-o ordine fireasca. Desigur ca fiecare eveniment are anumite particularitati. La un eveniment in care organizatorii iau cuvantul pe rand, nu vom inregistra pur si simplu tot discursul, ci vom lasa numai inceputul discursului, pentru cateva secunde, dupa care vom face prezentarea vorbitorului si vom prezenta intentiile discursului sau. Pentru reportajul de jurnal se poate imprima mai mult din interventia participantilor, pentru ca oricum vor fi introduse pasajele care sunt importante, dar pentru reportajul care urmeaza sa fie inserat intr-o emisiune, reporterul va interveni cu propriul comentariu, cu un ton redus al vocii sale, iar vocea celui care tine discursul trebuie sa ramana pe fundal.

Finalul este o concluzie asupra desfasurarii evenimentului sau a consecintelor lui. Un interviu se poate incheia cu o afirmatie a celui care a fost intervievat, dar un reportaj va avea in final cateva fraze puternice.

4. Interviul radio

Interviul este considerat in radio un gen jurnalistic fundamental, fiind prezent in majoritatea emisiunilor. Dialogul dintre jurnalist si interlocutor reprezinta cel mai eficient mijloc de a obtine si transmite o informatie catre public, mai ale in radio unde se lucreaza cu cuvantul rostit. Nimic nu este mai convingator pentru ascultator decat informatia primita direct de la intervievat, acesta fiind considerat ca prima si cea mai credibila sursa.

Interlocutorul poate fi o personalitate, care are exercitiul interviului, dar poate fi si un om obisnuit care nu este un bun vorbitor, dar detine informatii pe care reporterul le transmite publicului prin intermediul conversatiei.

Daca incercam sa definim interviul trebuie spus ca in teoria genurilor jurnalistice s-au dat mai multe definitii.

Pe langa faptul ca interviul are rolul de a furniza informatii, de a fi o sursa majora de informatii, in radio el capata o particularitate si anume el este prezentat publicului, aproape in forma in care s-a desfasurat fiind element de sine statator in continutul programului. Interviul este o conversatie in cadrul careia un jurnalist pune intrebari, uneia sau mai multor persoane pentru a afla informatii, opinii, explicatii etc. si care permite cunoasterea unui fapt sau a unei situatii. Fata de presa scrisa, interviul radiofonic nu poate fi "redactat" decat intr-o mica masura. Nu exista posibilitatea reformularii unei idei si nu se poate completa, corecta sau nuanta o afirmatie.

Metoda interviului a fost folosita cu mult inaintea aparitiei presei si este des utilizata in diverse stiinte. Interviul de presa foloseste mijloace si metode, in functie de tipul media pentru care este realizat. Interviul in radio capata alte conotatii prin prezenta efectiva a intervievatului, cu vocea si tonul folosit, cu emotiile pe care le poate avea, cu ezitarile pe care le manifesta atunci cand intrebarea adresata il surprinde sau il pune in incurcatura.

Radioul foloseste interviul mai mult de cat alte mijloace media pentru ca prezenta la microfon a unei singure voci poate duce la monotonie, iar aparitia unei voci noi inseamna si un element sonor nou, care de obicei capteaza atentia publicului.

Interviul in radio are mai multa credibilitate de cat atunci cand este reprodus prin tiparire, unde un cuvant sau o afirmatie pot fi interpretate gresit de multe ori intentionat. Publicul unui radio este mult mai numeros si mai eterogen de cat cel a unui ziar. Un post de radio are un public tinta caruia i se adreseaza dar se stie ca acesta este uneori in miscare putand migra foarte repede catre alte posturi.

Teoreticienii in domeniu Garvey & Rivers[11] ,Langlois, au stabilit tipologii ale interviului in functie de mai multe criterii, cu structuri mai mult sau mai putin arborescente.

Criteriile dupa care se poate stabili o tipologie sunt date de rezultatul relatiei reporter - interlocutor.

Reporterul de radio foloseste modul de adresare directa cand realizeaza un interviu. Vorbeste cu interlocutorul si in acest mod publicul devine martor la aceasta discutie.

Radioul se raporteaza diferit la publicul sau, atat prin structura programelor difuzate cat si prin subiectele abordate. Un post de radio in FM are un public care prefera anumite tipuri de programe, o muzica de un anumit tip si diferite modalitati de expresie publicistica. Postul public are si el un public tinta, mai numeros si mai diversificat ca preferinte.

Tipologia interviului poate fi stabilita in functie de urmatoarele criterii:

Modul de realizare; relatia dintre reporter si intervievat; continutul comunicarii.

Modul de realizare este dat de circumstantele in care poate fi abordat subiectul si interlocutorul ales de reporter care de multe ori hotaraste singur cum si cu cine realizeaza interviul.

Interviul inregistrat ramane cel mai des folosi in radio pentru ca ofera posibilitatea unei pregatiri minutioase inaintea inregistrarii, iar apoi poate fi prelucrat prin montaj, curatate de "balbe" si repetitii suparatoare. Interviul inregistrat prezinta si marele avantaj ca se poate constitui intr-o marturie si chiar in document sonor, ce poate fi pastrat in fonoteci pentru mai mult timp, mai ales cand interlocutorul este o personalitate.

Interviul in direct este luat intervievatului direct in timpul emisiei, astfel incat apar unele dificultati atat pentru reporter, care-si asuma un anumit risc in abordarea interlocutorului pentru ca nu mai exista posibilitatea de a reveni, cat si pentru intervievatul emotiv la care pot aparea unele inadvertente in exprimare.

Interviul prin telefon este frecvent utilizat in radio pentru ca se inregistreaza o crestere a operativitatii, fiind evitata pierderea unui anumit timp pentru deplasarea reporterului la locul inregistrarii. Acest tip de interviu este transmis tot in direct si se realizeaza de cele mai multe ori cu personalitati cunoscute. Tendinta transmiterii in direct a emisiunilor si implicit a materialelor continute in emisiune este evidenta la majoritatea posturilor de radio pentru ca se obtine un spor de operativitate si actualitate.

Relatia dintre reporter si intervievat reprezinta un alt criteriu in stabilirea tipologiei interviurilor. Intre cei doi se creeaza o relatie directa cu unele diferente in ceea ce priveste durata relatiei dar si tipul acesteia.

Interviul instantaneu este realizat de reporter fara o pregatire prealabila. Aflat la aeroport, la o conferinta de presa sau chiar pe strada el poate aborda unul sau chiar mai multi interlocutori pe un subiect de larg interes pentru public. In majoritatea cazurilor la interviurile instantanee relatia reporter intervievat este de scurta durata.

Interviul pregatit presupune o relatie pe o durata de timp mai mare. In acest caz se parcurg mai multe etape de la alegerea intervievatului pana la finalizarea materialului. Reporterul se documenteaza atat in legatura cu subiectul ales cat si asupra celui care urmeaza sa-i fie interlocutor, pentru

a-l cunoaste cat mai bine, pentru o abordare eficienta.

Interviul poate fi realizat cu unul sau mai multi interlocutori, in functie de subiectul ales fara ca acesta sa capete aspectul unei dezbateri.

Continutul este un alt criteriu in functie de care putem stabili tipologia interviului. Langlois si Mc Leish au clasificat interviul, in functie de continut, in trei mari categorii cu mai multe subdiviziuni, insa este de preferat ca tipologia sa fie mai putin arborescenta.

Interviul informativ este cel mai des folosit in radio, avand in vedere functia principala a radioului care este de a informa. Interviul informativ este prezent atat in jurnalele de stiri cu o durata de pana la 60 de secunde, cat si in emisiunile radiofonice.

Reporterul foloseste intrebari deschise la care intervievatul da raspunsuri complete prin care furnizeaza elementele semnificative in legatura cu informatia primara prezentata inca din lansarea interviului.

Interviul de opinie - in acest caz se porneste de la un fapt si se solicita parerea unuia sau mai multor interlocutori. Interviul in care sunt abordati mai multi interlocutori alesi aleatoriu se numeste sondaj.

Sondajul se regaseste in literatura de specialitate si sub forma de "vox pop", abrevierea de la " vox populi". Cei intervievati sunt abordati instantaneu, de obicei pe strada, iar intrebarile vor fi in legatura cu un fapt care intereseaza sau afecteaza majoritatea oamenilor. La acest tip de interviu rolul reporterului devine secundar, importante fiind raspunsurile celor abordati.

Intrebarile trebuie sa fie simple si clare, iar subiectul sa fie de maxima actualitate si sa preocupe intr-o masura cat mai mare publicul.

Reporterul are desigur si posibilitatea sa influenteze publicul prin selectia raspunsurilor, dar si prin alegerea locului unde face inregistrarea asa incat sa nu manifeste acea impartialitate de care trebuie sa dea dovada un jurnalist si face montajul in functie de convingerile sale personale. Din acest motiv sondajul este uneori contestat.

Interviul de analiza este realizat de obicei cu interlocutorii care au abilitatea sa analizeze un eveniment. Putem da ca exemple interviurile realizate cu personalitati din viata politica sau din lumea financiara, care prin natura preocuparilor lor pot aborda in profunzime un fenomen. Reporterul este in acest caz mai solicitat, atat in alegerea interlocutorului cat si in documentarea pentru subiectul abordat.

Interviul de comentariu este apropiat de interviul de analiza pentru ca si in acest caz se apeleaza la un expert care are abilitatea si posibilitatea sa comenteze un eveniment. Si in acest caz trebuie manifestata o mai mare atentie la folosirea termenilor specializati care trebuie sa fie explicati. Langlois considera intrebarea " ce parere aveti despre . " ca fiind de baza pentru interviu de comentariu. Aceasta intrebare da libertatea intervievatului sa dezvolte raspunsul sau pana la comentariu.

Interviul interpretativ presupune atat analiza cat si comentarea unui fapt sau eveniment pentru a fi situat in context, interpretat. Si la acest tip de interviu putem spune ca predomina intrebarea " de ce . ", care da posibilitatea interlocutorului sa de informatii suplimentare in legatura cu anumite actiuni.

Interviul de promovare este cel prin care se atrage atentia asupra unor succese obtinute in stiinta, sport, cultura, invatamant. De exemplu un elev de liceu a obtinut primul loc la o olimpiada internationala de matematica. Prin realizarea unui interviu cu elevul premiat, se promoveaza nivelul invatamantului romanesc.

Interviu afectiv are in vedere interesul oamenilor pentru problemele si situatiile in care sunt pusi uneori semenii lor. Desigur ca acestia pot trai situatii placute sau mai putin placute. In situatiile mai putin placute, cum sunt accidentele feroviare sau de avion, soldate cu accidentati sau decedati, abordarea rudelor acestora de catre reporter devine mult mai dificila. Astfel devine foarte necesar ca reporterul sa ajunga la un nivel maxim de sensibilitate pentru ca in abordare sa gaseasca intrebarile si pozitia corecta, adecvata fata de gravitatea momentului in care se gaseste interlocutorul.

Interviul de personalitate urmareste atragerea atentiei asupra unei personalitati, uneori deja cunoscuta, alteori necunoscuta. Interviul de personalitate presupune o documentare cat mai minutioasa. Intrebarile folosite de reporter pot fi amicale, iar modul de abordare adecvat acestui tip de interviu.

Interviul portret - radioul este in dezavantaj fata de televiziune unde exista si imagine, dar cu atat mai mult devine mai interesanta si atractiva munca jurnalistului de radio prin faptul ca trebuie sa suplineasca lipsa imaginii prin mijloacele de care dispune.

Portretul realizat cu ajutorul interviului poate fi deosebit de expresiv daca reporterul a facut o buna documentare. El trebuie sa faca portretul moral prin structurarea dibace a intrebarilor si uneori chiar portretul fizic folosindu-se doar de cuvantul rostit.

Interviul dezbatere presupune existenta mai multor interlocutori care participa la dezbaterea unei teme de larg interes. Reporterul devine moderator in acest caz si este cel care da coerenta subiectului pus in discutie prin modul cum conduce discutia.

Dezbaterea nu trebuie sa fie anosta, in care toti participantii sa fie de acord, ci mai degraba sa aiba un caracter polemic, dar sa fie decenta, pe idei bine argumentate si sustinute de invitati, astfel incat sa prezinte interes pentru ascultatori.

Criterii de clasificare a interviului in radio

Intrebarile reprezinta structura de rezistenta pe care se va construi apoi interviul. Ele vor fi concepute si ordonate de realizarea materialului pentru a da coerenta mesajului jurnalistic, dar ar fi bine ca ele sa nu fie redactate in intregime pentru ca exista riscul ca reporterul sa le citeasca, iar cel care asculta poate sesiza ca sunt citite. Intrebarea trebuie sa aiba o structura a frazei clara si inteligibila, dar sa nu semene cu cea pusa de un anchetator.

Intrebarile pot fi inchise , la care raspunsul poate fi dat prin "da" sau "nu" si deschise , la care raspunsul poate sa fie mai detaliat.

Intrebarile de incalzire sunt puse de obicei de reporter la inceputul unui interviu. Acestea pot ajuta interlocutorul sa treaca de la starea anterioara in atmosfera interviului sau il ajuta sa treaca peste starea de emotivitate creata de noua sa postura.

Intrebarile de atac sunt cele cu care se intra direct in subiectul abordat si sunt folosite in special la interviurile pentru jurnalul de stiri, unde timpul alocat este foarte scurt.

Intrebarile de sprijin - cu ajutorul carora se cer anumite precizari, cum ar fi despre termenii de specialitate sau afirmatii care trebuie sa fie completate cu elemente suplimentare.

Intrebarile de relansare se pun atunci cand interlocutorul divagheaza de la subiect. Unii intervievati o fac in mod intentionat pentru a evita raspunsul la intrebarea la care nu vor sa raspunda.

Intrebarile de controversa si obiectie apar de obicei atunci cand unele afirmatii ale intervievatului intra in contradictie cu faptele cunoscute de reporter. Asta presupune o buna documentare prealabila, pentru a putea prezenta argumente solide in controversa cu interlocutorul.

Intrebarile agresive - exista reporteri care cred ca modul incisiv, dur, de a formula intrebarile este cel mai indicat, insa rareori se dovedeste valabila aceasta abordare.

Deoarece sursa de informare este intervievatul, reporterul trebuie sa manifeste respect fata de acesta pentru a obtine cat mai multe informatii. Desigur ca nu este de dorit sa se alunece in latura cealalta, in care reporterul pierde controlul discutiei, care incepe sa fie condusa de interlocutor.

In cazul interviurilor mai lungi, unde exista riscul ca ascultatorul sa porneasca aparatul de radio mai tarziu- nu stie cine este intervievat si care este tema abordata in material - se practica nominalizarea, prin care se face din nou o prezentare a interlocutorului si punctarea , in care reporterul face o sinteza acelor spuse pana in acel moment.

Reporterul trebuie sa manifeste o mare atentie atunci cand formuleaza intrebarile pentru ca exista unele intrebari care nu trebuie puse. Acestea sunt urmatoarele :

Intrebari care dovedesc lipsa documentarii ;

Intrebari generale, vagi ;

Intrebari la care se sugereaza raspunsul ;

Nu trebuie puse mai multe intrebari intr-una .

Structurarea intrebarilor inaintea de realizarea interviului este necesara.

Intrebarea trebuie sa aiba o forma jurnalistica in sensul ca nu seamanacu intrebarea pusa de un anchetator, dar sa nu se alunece nici in latura cealalta, in care intrebarea are forma unui mic comentariu si reporterul vorbeste mai mult decat intervievatul .

Reporterul trebuie sa indeplineasca niste conditii cand realizeaza un interviu. Acesta se afla in relatie directa cu interlocutorul cand inregistreaza interviul, astfel incat sa impuna anumite conditii atat in ceea ce priveste conduita acestuia in relatia cu intervievatul, cat si in ceea ce priveste raportarea lui, ca om de presa, la interlocutorul sau.

Infatisarea reporterului, vestimentatia, devine un element important inca de la inceputul relatiei intre reporter si interlocutor. Reporterul trebuie sa foloseasca vestimentatia adecvata atat locului unde face inregistrarea cat si in functie de tipul de interlocutor. Modul de adresare potrivit pentru interlocutorul sau este de asemenea important.

Reporterul trebuie sa-si trateze interlocutorul cu respect indiferent de functia acestuia si cu decenta necesara oricarui jurnalist. Prin acest fel reporterul demonstreaza ca-si respecta publicul sau.

O calitate esentiala a reporterului este aceea de a sti sa asculte. Interlocutorul trebuie sa simta ca este urmarit cu atentie de reporter, deoarece poate sa creada ca cele spuse de el sunt neinteresante atunci cand il vede pe reporter urmarindu-si mai mult notitele din agenda sau reportofonul cu care inregistreaza. Este bine sa urmareasca privirea cu atentie si uneori chiar sa-l aprobe, prin inclinarea usoara a capului.

Jurnalistul de radio nu trebuie sa cedeze microfonul. Manevra de recuperare a microfonului de la interlocutor ii pune pe ambii intr-o situatie jenanta.

Interviul in radio este inregistrat cu ajutorul magnetofonului de reportaj, astfel incat reporterul este pus in situatia sa faca anumite manevre tehnice pentru inregistrare. El ar fi bine sa manevreze tehnica cu discretie pentru ca nu toti oamenii sunt familiarizati cu mijloacele tehnice folosite de jurnalisti.

Tonul vocii ales de reporter trebuie sa fie colocvial, apropiat de cel normal intr-o discutie cu un prieten, in functie de circumstante si tema interviului.

Reporterul de radio trebuie uneori sa-l formeze discret pe interlocutor. Un interviu pentru presa este inregistrat si apoi prelucrat conform limbii literare, in cazul in care interlocutorul a mai facut unele greseli de exprimare sau dezacorduri gramaticale. La interviul radiofonic acest lucru nu mai este posibil deoarece cuvantul rostit de interlocutor si imprimat pe banda magnetica nu mai poate fi corectat. In cazul in care reporterul sesizeaza o exprimare gresita a intervievatului si vrea sa o corecteze poate reformula intrebarea care contine si exprimarea corecta.

Reporterul nu trebuie sa-si exteriorizeze sentimentele prin cuvinte sau sunete ca replica la afirmatiile interlocutorului. Sunetele care exprima mirarea, dezaprobarea sau aprobarea si chiar entuziasmul reporterului nu fac o impresie buna nici interlocutorului si nici publicului.

Reporterului ii este interzis sa emita opinii personale atunci cand realizeaza un interviu. Isi va reprima aceasta tendinta pentru ca-si asuma un risc mare si in fata interlocutorului care nu intotdeauna este de acord sa fie contrazis. Reporterul nu trebuie nici sa califice evenimentul sau faptul, rolul sa fiind doar acela de a transmite informatia obtinuta prin interviu catre un public, interpretarea urmand sa o faca acesta. Aceasta conditie este necesara in general la majoritatea genurilor jurnalistice cu exceptia genurilor de opinie, unde comentariul jurnalistului este necesar.

Interviul pregatit presupune o anumita etapizare strict necesara inainte de realizare.

Reporterul primeste de obicei din partea realizatorului de emisiune sarcina sa realizeze un interviu pe o anumita tema, dar de cele mai multe ori el este pus in situatia sa desprinda din multitudinea subiectelor din jurul sau pe cel care este plin de semnificatii.

Documentarea este etapa in care reporterul trebuie sa culeaga toate datele necesare realizarii interviului. El se foloseste de toate sursele oferite de biblioteci, colectii de ziare si legi pentru a afla cat mai multe in legatura cu tema propusa. Unii specialisti mai mentioneaza si existenta etapei de predocumentare care este de fapt reprezentata de permanenta cautare de a imbogatii bagajul de cunostinte al reporterului.

Alegerea intervievatului este urmatoarea etapa parcursa de reporter. Intervievatul trebuie ales cu mare atentie pentru ca el poate fi chiar portarul unei institutii daca se constata ca el detine cele mai multe informatii cu tema aleasa .

Reporterul propune intervievatului tema, scopul interviului, postul unde va fi difuzat si durata. Daca obtine acordul de la intervievat trebuie sa obtina unele date in legatura cu acesta.

Dupa alegerea intervievatului reporterul poate sa treaca in etapa urmatoare : pregatirea intrebarilor . Structurarea si ordonarea acestora vor da coerenta si consistenta materialului rezultat.

Inregistrarea interviului se face la o data si un loc ales de comun acord cu intervievatul. Alegerea locului este un element important deoarece reporterul trebuie sa tina seama si de cateva detalii tehnice.

Prelucrerea materialului presupune copierea pe banda de magnetofon sau introducerea materialului inregistrat in computer pentru montaj. Aceasta operatie se numeste in limbajul radiofonic " fonotecare" . o mai mare atentie trebuie manifestata la eliminarea pauzelor care uneori sunt semnificative .

Montajul trebuie facut cu mare atentie atunci cand se scot pasaje mai mari din inregistrare. Exista riscul ca dupa o taietura sa nu se simta in intonatie punctul care semnifica terminarea frazei.

Difuzarea interviului se face de obicei in cadrul unei emisiuni radio. In conceperea si realizarea unui interviu trebuie avut in vedere anumite considerente de ordin stilistic, dar si de intindere in timp. Durata poate ajunge chiar la 15 minute dar de obicei timpul alocat intr-o emisiune este de 3-4 minute uneori chiar mai putin.

Conformatia interviului este cea specifica oricarui material jurnalistic. Introducerea sau "lansarea" contine informatii in legatura cu localizarea, prezentarea intervievatului si tema sau scopul interviului.

Dupa ce s-a facut lansarea urmeaza continutul interviului pe structurarea intrebarilor . numarul intrebarilor puse de reporter este dat de tipul de interviu, dar si de tipul de intervievat, astfel incat vor fi suficiente 4-5 intrebari adresate unui intervievat matur.

Finalul interviului nu presupune neaparat o concluzie a reporterului, acest putandu-se termina cu o afirmatia intervievatului care semnifica foarte mult pentru tema aleasa. Afirmatia din finalul interviului poate oferi ascultatorului o tema de meditatie si acesta poate sa extraga singur o concluzie.

Interviul nu trebuie sa fie o convorbire sterila intre reporter si intervievat, ci sa aduca ceva inedit in atentia publicului. Folosirea unui singur unghi de abordare lasa loc si altor abordarii viitoare pe care le poate avea reporterul.

5. Ancheta

In teoria genurilor exista unele semne de intrebare in ceea ce priveste locul pe care-l ocupa ancheta. Unii afirma ca ar fi o derivatie a reportajului, deci face parte din reportaj, fiind identificat ca " reportaj de investigatie". Cei mai multi insa, au unele indoieli si incearca sa separeu cele doua genuri. Justificarea o gasim in complexitatea acestui gen jurnalistic prin faptul ca exista multe puncte de interferenta intre reportaj si ancheta. Astfel, in ancheta gasim unele elemente de reportaj, dar scopul ramane diferit. Michel Voirol afirma ca reportajul " arata " iar ancheta " demonstreaza " . Astfel spus, in reportaj " se spune " ce se intampla, iar in ancheta " se cerceteaza " de ce s-a intamplat ceva.

In reportaj, reporterul exploreaza cotidianul iar in cazul anchetei, reporterul isi propune sa cerceteze un fapt, sa afle adevarul in legatura cu acel fapt, de obicei o neregula. Ele este cel care investigheaza, apeleaza la diferite surse, le verifica si propune de multe ori si solutii. Exista o diferenta intre o ancheta judiciara ti una jurnalistica. In ancheta jurnalistica, reporterul este cel care semnaleaza disfunctia respectiva, vine cu argumente prin care sustine cele descoperite de el si atrage atentia publicului ascultator. Ancheta ramane un semnal de alarma tras de jurnalisti, la o ilegalitatea sau neregula existenta intr-un domeniu.

Radioul a folosit acest gen jurnalistic mai mult dupa 1989, cand a fost posibil, de fapt, ca un jurnalist sa investigheze anumite fenomene negative. Reporterul de investigatie trebuie sa manifeste atractie fata de profesia de jurnalism, ceea ce presupune nevoia permanenta de informatie. Rabdarea, calmul, autocontrolul devin esentiale in munca de investigatie, care necesita timp si efort fizic.

Pentru radio, spatiul de emisie pus la dispozitia unui reporter de investigatie nu se poate intinde foarte mult. Subiectele abordate se incadreaza de obicei in actualitatea unei saptamani. La o ancheta se lucreaza cel mai adesea in echipa, fiecaruia revenindu-i cate o zona din domeniul cercetat. O trasatura comuna majoritatii investigatorilor buni este credinta ca cineva, cumva, lucreaza impotriva interesului public, iar ei trebuie sa porneasca de la convingerea ca actul ilicit, conspiratia, nu pot fi ascunse pentru totdeauna.

Problemele legate de metodele folosite pentru obtinerea informatiilor nu sunt singurele de ordin etic, cu care se confrunta reporterul de investigatie. Exista si problema limbajului folosit in materialul realizat. Nu trebuie sa exagereze, sa inventeze, ci sa opteze pentru o acuratete absoluta ceea ce presupune ca declaratiile sa fie reproduse intocmai, asa cum au fost emise de sursa.

Un alt principiu peste care reporterul nu trebuie sa treaca este acceptarea mitei. Indiferent de forma sau ocazie, va refuza, aceasta fiind cea mai comuna si mai periculoasa forma de coruptie.

Ancheta radiofonica poate fi prezentata in programele unui post de radio local, teritorial sau public. Important este ca subiectul abordat sa fie de interes pentru publicul tinta.

Pentru a stabili particularitatile anchetei este suficient sa reamintim cateva trasaturi specifice scriiturii in radio si este clar ca se va aplica regula fundamentala, de a scrie " pentru ureche ". Fraza va fi configurata simplu, cu propozitii clare si fara exprimari pretentioase, cu un limbaj accesibil. Ancheta pentru radio pe langa scriitura radiofonica mai are si alte particularitati.

Actualitatea este specifica majoritatii genurilor, dar in cazul anchetei se poate spune ca deseori un subiect ramane in actualitate o zi din saptamana sau mai multe, timp suficient ca un reporter sa faca investigatia. Subiectul unei anchete poate fi atemporal, nefiind legat de activitatea de moment.

Oralitatea specifica radioului are si in cazul anchetei o mare importanta. Fiind vorba de investigatie , se poate crede ca tonul folosit de reporter poate fi mai ridicat sau mai autoritar, dar tocmai pentru ca avem de obtinut informatii de la unii chiar implicati intr-un fapt, trebuie adoptat o atitudine neutra.

Concizia este specifica radioului, dar in cazul acesta devine obligatorie pentru ca intr-o ancheta regasim mai multi intervievati : martori, oficialitati si sondaje realizate pe strada. Apoi, avem in vedere ca apare si scriptul reporterului, care are o alta consistenta, ocupand mult timp. Cel mai adesea asupra reporterului este exercitata o anumita presiune pentru a reduce durata unei anchete. Unele anchete se pot impinge si pe un interval de timp de pana la 15 minute, dar in general este acceptata varianta optima de 4- 5 minute. In aceste conditii concizia ramane hotaratoare.

Ritmul anchetei este dat de cursivitatea si logica introducerii interviurilor si vox-urilor inregistrate in teren, dar si de conceperea unui script clar si coerent. Reporterul are sarcina sa selecteze prin montajul final cele mai importante si semnificative pasaje pentru a da cursivitatea si atractivitate materialului sau. Numai astfel ascultatorul devine curios si ramane pe receptie pana la finalul anchetei.

Spontaneitatea reporterului este elementul cheie in ancheta pentru radio. Intrebarile adresate intervievatilor, reactiile prompte la unele replici sunt factori hotaratori, care dovedesc publicului, ca reporterul este incisiv, bine pregatit si gata oricand sa-si " incuie " interlocutorul, care incearca anumite eschive. In radio, vocea reporterului este prezenta, reactia lui in fata interlocutorului fiind sesizata usor de ascultator.

Ancheta in radio nu poate avea un ritm cotidian ca cel al reportajului. Ancheta presupune un alt volum de munca, mult mai complexa, in care, reporterul trebuie sa treaca prin mai multe etape, cum ar fi colectarea informatiilor, verificarea, inregistrarile in teren, montajul si elaborarea scriptului.

Ancheta in radio este evident mai putin detaliata decat ceas din presa scrisa, timpul alocat intr-o emisiune fiind limitat de economia emisiunii, de desfasurator, dar in functie de importanta subiectului investigat se pot face si unele exceptii.

Drumul parcurs de la concepere pana la realizare este anevoios. Reporterul intampina obstacole nebanuite in demersul lui investigativ. Singura solutie pentru anchetatorul jurnalist ramane organizarea riguroasa a muncii de investigare, care presupune o etapizare cat mai precisa.

Alegerea subiectului este o prima incercare la care reporterul este supus. Cu cat subiectul este mai interesant, cu atat calitatea materialului jurnalistic este mai mare. Este bine ca subiectul sa fie ales in functie de semnificatiile si implicatiile avute in plan local, in zona de interes a publicului.

Alegerea subiectului nu este pentru reporter o sarcina usoara, deoarece el are multe intrebari la care-si raspunde cand se fixeaza asupra unui subiect.

Planificarea este o etapa complexa. In momentul in care este luata decizia de a merge mai departe in realizarea anchetei, apare necesitatea determinarii scopurilor, care pot fi stabilite in functie de experienta reporterului. Planificarea implica intelegerea si invatarea normelor din domeniul aflat in studiu. Acest proces reprezinta de fapt construirea bazei.

Planul anchetei poate avea urmatoarea dispunere:

Problema - ipoteze - verificari -concluzie

In situatia unui subiect conflictual sunt urmarite :

argumentele partilor implicate - faptele - opiniile specialistilor- cine are dreptate

Documentarea este etapa in care reporterul trebuie sa inteleaga

domeniul anchetat. El apeleaza la biblioteci, statistici si alte materiale. O alta sursa de documentare este literatura de specialitate si discutiile cu expertii pe domeniul vizat. In documentare principala operatiune este valoarea surselor. Sursele se impart in doua mari categorii - surse scriptice si orale.

Sursele scriptice pot fi cele standard: documente, bibliografii, colectiile de legi, ziare. Pentru a avea acces la aceste documente, la anumite dosare, ziaristul trebuie sa-si alcatuiasca un sistem propriu de relatii, care incepe cu portarii institutiilor si se sfarseste, sau nu, cu secretarele. Desigur ca este importanta relatia cu un director, un procuror sau un primar, dar in aceste cazuri devine obligatorie abilitatea reporterului de a intra in gratiile acestora.

Sursele orale sunt reprezentate de persoanele care dau interviuri, declaratii sau intra in dialog cu reporterul. Acestea pot fi : permanente si ocazionale.

Reporterii experimentati castiga incredere comportandu-se adecvat cu sursele. Tratamentul politicos primit din partea reporterului le stimuleaza pofta de a da informatii.

Munca de culegere a informatiilor in etapa de documentare devine extrem de importanta si utila pentru ca reporterul trebuie sa inregistreze toate declaratiile chiar daca nu este hotarat sa mearga pana la capatul investigatiei. Aceste inregistrari vor fi utile la montajul materialului final.

Alegerea unghiului de abordare este un element esential in abordarea subiectului. In functie de unghiul ales, acelasi subiect poate influenta atat munca jurnalistului cat si concluzia la care ajunge. De exemplu:

unghi larg     unghi restrans

- prostitutia pe Internet - prostitutia in Romania

Inregistrarea materialelor este un proces continuu, pentru ca orice declaratie este bine sa ramana pe banda de magnetofon, iar interviurile cu persoanele " cheie " cele implicate in subiectul investigat, devin documente sonore. Modalitatea principala de lucru in realizarea unei anchete este intervievarea persoanelor si a martorilor implicati. Interviul reprezinta principalul instrument de care se foloseste reporterul. Pot fi folosite interviurile prin intalnire directa, in teren si prin telefon.

Montajul este operatia care cere reporterului multa atentie si rabdare. Din punct de vedere tehnic este preferat montajul digital, pentru ca ofera posibilitatea separarii interventiilor, atat auditiv cat si vizual, pe monitorul computerului, fiind posibila vizualizarea pauzelor dintre interventii, unde va fi inserat scriptul.

Redactarea scriptului reprezinta conceperea unui text de catre reporter, care are rolul de a completa o informatie din interventia unui interlocutor sau poate aduce o informatie noua. Scriptul are si rolul de lega informatia si de a o face inteligibila. In acelasi timp face trecerea de la un intervievat la altul.

Difuzarea anchetei se face prin integrarea sa in sumarul unei emisiuni informative sau intr-o emisiune specializata. Ancheta are, insa, un pronuntat caracter informativ, astfel incat de cele mai multe ori isi gaseste locul in emisiuni difuzate la ore de audienta maxima.

6. Comentariul

Comentariul este un gen jurnalistic de opinie, prin urmare opinia urnalistului iese in evidenta. Comentariul aduce in atentia publicului un eveniment care a avut loc, este in desfasurare sau urmeaza sa aiba loc in viitor. Comentatorul are sarcina sa faca o analiza pertinenta a evenimentului sau faptului semnalat, sa comenteze fiecare element constitutiv si sa-si expuna parerea .

Comentariul este prezent in majoritatea media, dar capata forme specifice. In presa scrisa poate lua forma editorialului, cronicii, criticii, eseului. In radio, intervine concizia, conditie obligatorie pentru ca publicul nu are prea multa rabdare. In aceste conditii sarcina jurnalistului de radio devine mult mai dificila, pentru ca el trebuie sa spuna cat mai mult intr-un timp cat mai redus. Un comentariu pentru radio nu trebuie sa depaseasca 2 minute, timp suficient in care autorul poate dezvolta o analiza si lua o atitudine asupra subiectului comentat.

Comentariu dobandeste in cazul radioului noi valente. Prin aparitia vocii celui care a redactat textul, cu inflexiunile si tonul adecvat textului, cu ironia care se simte in voce atunci cand este cazul, cu pauzele, care pot fi uneori semnificative. Si in cazul comentariului radiofonic este evidentiata personalitatea jurnalistului. Acesta devine cunoscut prin stilul adoptat care poate fi moderat sau incisiv, ironic, caustic uneori.

In viziunea lui Agnes Yves comentariul are cateva exigente:

faptul care face obiectul comentariului sa fie cunoscut de public;

vivacitatea stilului - un ton rece, vocabular plat, ca in cazul genurilor de informare;

originalitatea este marca unui bun comentator;

exprimarea sentimentelor, emotiilor, atitudinilor - comentariile presupun diferite registre ale entuziasmului, deceptiei, admiratiei, ironiei, indignarii, umorului;

o buna cultura generala si de specialitate - conditie a reusitei.

Comentariul radiofonic are anumite particularitati rezultate din specificul radioului. Comentariul radiofonic nu trebuie sa de paseasca 2 - 3 minute. Publicul percepe mult mai bine un text mai scurt, are rabdarea necesara sa asculte pana la sfarsit tot materialul, daca acest prezinta si interes pentru el. un comentariu incitant devine tentant pentru un ascultator chiar neavizat sau neinteresat de subiect.

Structura textului unui comentariu radiofonic poate fi cea clasica : introducere, continut, concluzie.

In introducere este prezentat evenimentul. In cazul unui eveniment consumat putem presupune ca mare parte din public este in tema, dar oricum ramane cealalta parte care nu stie nimic. Putem spune ca in introducerea unui comentariu vom regasi o stire, care urmeaza apoi sa fie dezvoltata in continut.

Continutul comentariului este reprezentat de analiza elementelor constitutive si argumentele aduse de comentator, care pot fi pro sau contra. Aici apare opinia autorului, dar si argumentele care vin in sprijinul opiniilor emise de el. tonul si plasticitatea limbajului devin elemente decisive in valoarea unui comentariu.

Concluzia reprezinta "verdictul" , daca putem spune asa, la fenomenul sau faptul luat in analiza de autor. Cel care redacteaza un comentariu poate sa incheie cu cateva fraze in care sa sugereze solutii pertinente pentru rezolvarea unei situatii sau sa prezinte urmarile posibile ale fenomenului semnalat.

Subiectele preferate de jurnalisti in comentarii sunt cele din zona politicului.

Comentariul are un rol foarte important in radio pentru ca aduce multe completari la informatia transmisa pe parcursul zilei. Comentariul ajuta publicul sa interpreteze corect, sa descopere semnificatia unui eveniment .

Vasile Traciuc arata ca o anumita tipologie a comentariului radiofonic este greu de stabilit, dificultatea fiind in localizarea comentariilor in emisiunile radio. Comentariul poate fi prezent si intr-un jurnal de stiri, dar acesta ar trebui sa contina doar detalierea faptelor care au generat un eveniment prezentat in stire, fara o implicare evidenta a redactorului, fara opinia lui.



John Hartley, Discursul stirilor, Editura Polirom, Iasi, 1999, pag. 21.

Citat de Vasile Traciuc, Modalitati de transmitere a stirilor in radio, in Manual de jurnalism, vol I, Editura Polirom, Iasi. 1997, pag..

Irene Joanescu, Radioul modern: tratarea informatiei si principalele genuri informative, Editura ALL, Bucuresti, 1999, pag. 60.

Irene Joanescu, op. cit. pag. 82.

STAVRE, Ion, Comunicare radio - TV, suport curs, S.N.S.P.A., pag. 18.

Radu Balbaie, Relatarea, in Manual de jurnalism, vol. II, Editura Polirom, Iasi, 2000, pag. 140.

Citati de Radu Balbaie in op. cit. pag. 142 - 144.

TRACIUC, Vasile, Jurnalism radio - Editura Tritonic Bucuresti, 2003 pag. 98 - 99.

Langlois, J.L. Le manuel de journalisme radio - tele, Editions Saint - Martin , Montreal , 1989,pag. 103.

VOIROL, Michel, Guide de la rédaction, Les Guides du Centre de formation et de perfectionnement des journalistes, Paris, 1992, pag. 52 - 55.

Garvey, Daniel, E., Rivers, Newswriting for the electronic media, Wadsworth, 1982,pag. 77.

Adaptare dupa TRACIUC, Vasile, Jurnalism radio, Editura Tritonic, Bucuresti, 2003, pag. 86.

Agnes, Yves, Manuel de Journalisme, La Decouverte, Paris, 2002, pag. 140.





Politica de confidentialitate





Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate

Jurnalism


Jurnalism






termeni
contact

adauga