CRITICA MASS-MEDIA SI DEONTOLOGIA

CRITICA MASS-MEDIA SI DEONTOLOGIA

Mijloacele de comunicare de masa sunt departe de a fi perfecte, iar publicul nu este satisfacut. ~ntruc^t ele joaca un rol central in societatea moderna, este necesar sa-si imbuna-tateasca serviciile¹. Cum? Mai intai, pare util sa se stabileasca un scurt bilant al reprosurilor care le sunt aduse; apoi, sa se ia in considerare modalitatile de imbunatatire. Atentie insa! Trecand in revista criticile adresate mass-media, trebuie sa retinem ca mijloacele de comu­nicare de masa nu au fost niciodata mai bune ca in prezent.

Reprosuri

inca de la originile ei, presa s-a facut vinovata de practici abuzive. Anumite publicatii inclcau morala impusa ori provocau dezordine sociala, ceea ce declansa interventia politiei si a tribunalelor si necesita aparitia unei jurisprudente - care, adesea, era codificata in legi.

Practici abuzive? Modul in care sunt definite depinde de cultura nationala, de stadiul evo­lutiei respectivei natiuni, de regimul sau politic. Situatia difera daca este vorba de o tara comu­nista sau de una liberala, de o tara arhaica sau de una postindustriala, musulmana ori budista.

in democratiile occidentale, ceea ce li se reproseaza inainte de orice mijloacelor de comunicare de masa (fie ca sunt specializate in informatii sau in divertisment) este faptul ca servesc partidului aflat la putere ori unei elite culturale, in cazul in care sunt institutii de stat, si ca sacrifica slujirea publicului obsesiei pentru profit, in cazul in care sunt societati comerciale.

Sectorul divertismentului

Zvonurile apar unul dupa altul si, din c^nd in c^nd, izbucneste cate un scandal: publicitate clandestina la televiziune, coruptia prezentatorului de discuri, intelegeri intre grupuri cu interese comune sau plata fara de care unui saltimbanc ii este greu sa apara pe post. insa reprosurile cele mai grave sunt de alta natura.

Marile canale mediatice sunt acuzate de mediocritate estetica - ele fac putine eforturi pentru a promova formele elaborate ale creatiei: muzica clasica, jazz sau arte plastice. Cateodata, mediocritatea este chiar tehnica: desenele animate japoneze, de exemplu, sunt prea putin "animate" si foarte prost desenate.

1. Pentru o dezvoltare a temelor tratate aici, a se vedea C.-J. Bertrand, La deontologie des medias, Paris, PUF, "Que sais-je?", editia a II-a, 1999; de asemenea, L'Arsenal de la democratie: medias, deontologie, M*A*R*S, Paris, Economica, 1999.

Li se reproseaza acestor mijloace de comunicare de masa "pentru marele public" vidul intelectual si, in particular, lipsa atentiei pe care astfel de posturi comerciale ar trebui sa o pun in serviciul gandirii sau al educatiei. Chiar radioteleviziunea de stat face putine lucruri in acest sens, cu unele exceptii cum ar fi BBC si mai ales societatea japoneza NHK. ~n cazul extrem, anumite programe cultiva obscurantismul, aratand preocupari pentru astrologie, fenomenul OZN si fenomene pretins "paranormale".

Mass-media sunt acuzate, de asemenea, ca dau dovada frecvent de mediocritate morala. Valorile pe care - ca sa zicem asa - le prezinta sunt egoismul, lcomia. Totul este o afacere individuala, iar fiecare cauta gloria sau banii castigati usor si remediile miraculoase. Fericirea este asociata consumului, semnelor exterioare de bogatie. Omenirea se imparte in indivizi buni si indivizi rai; raporturile umane se bazeaza pe forta, conflictele fiind rezolvate de obicei prin violenta. Astfel, divertismentul mediatic si publicitatea manipuleaza utilizatorul, suscitand in el angoasa si resemnarea, insatisfactia si evaziunea - iar intr-un final, frustrarea si apatia.

La televiziune, personajele au tendinta de a fi prezentate in mod stereotip, nu fara rasism sau sexism. Ca si in cinematografie, anumite grupuri umane sunt subreprezentate: este vorba despre copii, batrani, muncitori, intelectuali. Viziunea oferita asupra lumii este simplista si falsa, fiind deopotriv cosmetizata (un inspector de politie, de exemplu, va locui intr-un apartament de bancher) si inf]i[ata mai abjecta si mai brutala decat in realitate.

Pentru unii - americanii in special -, ceea ce socheaza cel mai mult este "pornografia". De fapt, incepand cu anii 1960, multe tabuuri au fost eliminate: majoritatea utilizatorilor tolereaza filmele X, cu conditia ca acestea sa nu fie la indemana copiilor; in plus, subiectele sexuale sunt tratate acum cu seriozitate si profesionalism. Se pstreaz ins adesea dispretuirea implicit a femeilor si, cateodata, puseurile de violenta.

Brutalitatea apare in toate programele, in fictiune si desene animate, precum si in jurnalele de televiziune. in SUA, in ciuda protestelor, violenta creste constant - si de aici se propaga in lumea intreaga. Nenumarate studii mentioneaza totusi existenta unei anumite legaturi intre violenta mediatica si violenta reala².

Sectorul informatiei

Diferentierea intre jurnalism si divertisment poate parea artificiala. Unde sa situezi sportul, de exemplu? Oare nu in divertismentul mediatic gaseste publicul cele mai multe informatii despre lume? Cu siguranta, dar, desi exista interferente, cele doua domenii sunt distincte: unul dintre reprosurile facute in zilele noastre televiziunii este acela ca nu diferentiaza clar realitatea de fictiune - fie ca este vorba de o dramatizare a asasinarii lui Kennedy la Dallas sau de reportajele transmise din Razboiul din Golf in 1991.

Anumite nemultumiri in acest sens dateaza de la inceputurile tiparului (ca si gustul presei pentru evenimentele incredibile si crimele comise cu bestialitate), insa noile tehnologii au facut ca abuzurile sa fie mai usor de comis, permitand transmisiunile in direct (gratie camerelor miniaturale si satelitilor) si manipularea imaginilor (prin calculator).

Reprosuri traditionale

Publicul are tendinta sa acuze jurnalistii in sine, care nu sunt decat niste angajati, si sa uite de firma pentru care lucreaza acestia. Este important sa se faca diferentierea. De exemplu, un jurnalist care accepta, pentru un pahar de vin, sa arunce un articol la cos se comporta imoral. Ce sa spunem insa despre acele mass-media care omit sa publice informatii jenante pentru marii ofertan]i de publicitate, cum ar fi dovezile cu privire la toxicitatea tutunului, informatii

A se vedea: Divina Frau-Meigs, Les Ecrans de la violence, Paris, Economica, 1997.

tinute secrete din anii '30 pana in anii '60? "Libertatea presei e in m^inile celui care poseda presa", spunea A.-J. Liebling; responsabilitatea de asemenea.

Proprietarii care utilizeaza canalul lor mediatic pentru a promova o cariera politica, o cauza sau o ideologie³ sunt mai putin numerosi in zilele noastre. Marilor mass-media etatizate li se repro[eaz mai ales c se pun in slujba propagandei si a dezinformarii. Multi proprietari, in special actionarii, considera mijloacele de comunicare de masa pe care le poseda o sursa de venituri - la fel ca o fabrica de incaltaminte. Ei incredinteaza deci mass-media unor lideri cu misiunea de a maximiza dividendele: unii pot fi inclinati inspre manipulare, minciuna, disimulare, venalitate - mai ales pentru a placea, si nu pentru a displacea cumprtorilor de spa]iu publicitar.

in ceea ce priveste reprosurile adresate jurnalistilor, ele sunt formulate atat de critici avizati, cat si de utilizatorii de baza. Animozitatea publicului nu este intotdeauna justificata: el ignora exigentele materiale ale fiecarui canal mediatic si, in plus, manifesta cateodata nevoia sinistra de a gasi un tap ispasitor. Ca urmare, lista de solicitari prezentata mai jos este inspirata din anchetele realizate de experti in diferite tari.

Obiectul reprosurilor adresate jurnalistilor il constituie incompetenta, lipsa de cunostinte sau de profesionalism. Formarea la locul de munca nu se mai obi[nuie[te, dar salariile oferite nu sunt suficiente pentru a-i atrage pe cei mai buni studenti, iar angaja]ii ajung sa se lase corupti din acela[i motiv. La acestea se adauga trandavia si neglijenta, servilitatea fata de patroni si directori, setea de celebritate duc^nd la goana dupa exclusivitate, aroganta, refuzul de a recunoaste propriile greseli, lipsa criticii si autocriticii, conservatorismul, adesea in sensul in care orice derogare de la scopul prestabilit, orice idee noua provoaca teama.

Care sunt, asadar, faptele reprosate jurnalistilor? Rareori plagiatul, cel mai adesea venalitatea, prin cadourile indirecte, calatoriile gratuite sau activitatile externe platite peste cuantumul normal. Alte reprosuri: lipsa de respect pentru viata privata, folosirea unei false identitati, furtul documentelor, intruziunea intr-o ancheta sau in derularea unui proces, speculatiile pe marginea unor verdicte. Li se adaug zvonurile raspandite, inexactit]ile, inventiile, reconstituirile, simularile si trucajele, minciunile si defaimarile. Mult mai des: distorsionarea realitatii in alegerea sau prezentarea de informatii, amestecul intre fapte si opinii, judecarea simplista in situatii complexe. Cateodata, elitismul: jurnalistul se adreseaza doar elitelor sau colegilor sai de breasla. Din cand in cand, vulgaritatea: in intentia de a placea paturilor sociale mai putin rafinate ale populatiei, el filtreaza actualitatea pentru a oferi un spectacol: vedete, cancanuri, adultere si perversitati, conflicte deschise, terorism, sange si orori inutile.

Reprosuri mai putin frecvente

Initial, piedicile in obtinerea si difuzarea informatiei au fost de ordin tehnic, apoi si politic si economic. Exista insa un al patrulea mare obstacol, chiar in cadrul jurnalismului. El consta in traditiile puternice, ce nu se pot adapta la epoca noastra si din cauza carora informatia este adesea gresit inteleasa si prost prezentata.

>    Omisiuni

Omisiunea reprezinta, fara indoiala, cea mai grava greseala a presei, pentru ca cititorul o repereaza greu. Ea se poate datora lipsei de timp sau de resurse - dar [i parcimoniei patronilor sau lacunelor jurnalistilor.

in selectarea informatiei, chiar si cele mai bune institutii de presa cedeaza prejudecatilor sefilor si jurnalistilor (in majoritate barbati tineri, cultivati, relativ bogati). in consecinta, actualitatea se formeaza cel mai adesea din tipul de stiri pe care le apreciaza sau majoritatea,

Totusi, in SUA, in secolul XX, majoritatea publicatiilor au sustinut candidatul republican (conser­vator, prin urmare) de 22 de ori din 24 (exceptii: 1964 si 1992).

sau barbatii, sau minoritatea bogatilor, sau cea care detine puterea - clientii, sursele, prietenii oamenilor de presa. Dimpotriva, informatia de calitate ar trebui sa includa ceea ce fiecare dintre segmentele de populatie (tineri, saraci etc.) considera important pentru binele su. Este clar ca, in SUA, temele violentei conjugale si ale hartuirii sexuale au devenit vedetele mass-media numai dupa ce femeile au devenit din ce in ce mai numeroase in cadrul echipelor redactionale.

O omisiune periculoasa o reprezinta lipsa de informatii internationale, scumpe si putin apreciate de marele public. Peste tot, atentia se concentreaza pe planul regional si local. Mijloacele de informare ce folosesc din plin articole si emisiuni, informatii si opinii venite din alte regiuni ale globului sunt destul de rare⁴.

> Confuzia dintre divertisment si informatie

Multe dintre faptele pe care le reprosam mass-media (cum ar fi simularea brutala a emotiilor sau amestecul intre fictiune si realitate) releva, in fapt, functia de divertisment a mijloacelor de comunicare de masa. Chiar de la inceput, mass-media s-au dedicat acestei functii pentru ca publicul o apreciaza. De altfel, divertismentul mediatic, care nu este deloc demn de dispret, poate face ca informatiile neplacute sa devina atractive. insa trebuie ca acestea sa fie separate de informatia serioasa si, mai ales, nu trebuie nici sa o marginalizeze, nici sa o deformeze. Numeroase sunt "stirile" care in ochii consumatorului sunt parte integranta din diver­tisment, in sensul ca acesta nu le d importanta, consider^ndu-le insa interesante. Putem enumera, ca exemple, nu numai casatoria unei vedete, ci si unele rezultate sportive, un atac asupra unei banci si, c^nd distanta in spatiu e mai mare, eruptia unui vulcan, un accident de avion sau chiar anumite razboaie.

> Mai degraba stiri decat informatii

Mass-media se multumesc adesea sa confec]ioneze un mozaic absurd de evenimente evidente, fara cauze si fara urmari. Utilizatorul simte nevoia de repere, de grile de lectura. Cel mai bun serviciu ar fi facut publicului daca mijloacele de comunicare de masa s-ar preocupa mai putin de "stiri" si mai mult de informatie, altfel spus, de procesele indelungate. Aceasta implica cercetari prealabile si o evaluare ulterioara, fiind opusul loviturii de presa.

in plus, cum o veche tendinta este aceea de a practica jurnalismul in haita, utilizatorul risca sa gaseasca peste tot acelasi mozaic de evenimente. Astfel, anumite aspecte ale realitatii sunt prea mediatizate, in timp ce altele nu sunt cunoscute deloc, pentru ca nimeni nu indrazneste sa se abata de la cararile batatorite.

in sfarsit, marile organisme mediatice raman din ce in ce mai des la nivelul aparentelor, in loc sa caute existenta fenomenelor mai putin evidente, in afara focurilor actualitatii sau sub suprafata realitatii. Ar fi totusi util ca astfel de fenomene sa fie prezentate inainte sa izbuc­neasca violent, adesea sub forma unor probleme grave⁵. De asemenea, marile trusturi media sunt prea putin preocupate sa scoat din laboratoare [i s aduca la cunostinta publicului desco­peririle si reflectiile savantilor de orice fel, prezent^ndu-le pe intelesul utilizatorului de baza.

Jurnalistii ar fi mai folositori daca si-ar asuma nu doar rolul de mesageri, ci si pe acela de exploratori si ini]iatori. Cresterea apetitului si diversificarea gusturilor par aproape la fel de importante ca si furnizarea hranei.

> Paharul pe jumatate gol

Un mit regretabil face ca stirile bune sa fie lipsite de interes. "Nu se vorbeste de trenurile care sosesc la timp" - acesta este refrenul. Cu siguranta, dar ce sa mai credem despre capitularea nazistilor in 1945, de ajungerea omului pe Luna, de moartea dictatorului Franco

Cum este in Franta saptam^nalul Courrier International iar in Australia canalul public SBS.

A se vedea p. 47, .Jurnalismul de ancheta".

sau de primul transplant de inima? Paharul este si pe jumatate plin, insa observatorul are impresia ca multi jurnalisti cauta "orgasmul" profesional in esecuri, accidente, masacre, scandaluri sau uragane. Efectul cumulativ al acestei distorsiuni nu ar fi oare acela de a induce publicului o nemultumire permanenta, nejustificata si periculoasa?

> Pseudo-informatiile

Multe "stiri" sunt fabricate de catre cei care profita de pe urma lor. Pot fi identificate cinci tipuri de astfel de stiri. Majoritatea lor prezinta, in viziunea jurnalistilor, avantajul de a fi pregatite dinainte si de a fi conditionate pentru folosirea de catre mass-media.

Cel mai usor de reperat este reclama deghizata in articol si publicata cu un minimum de avertizare. Al doilea tip il constituie comunicatul redactat de atasatii de presa si copiat de un jurnalist; al treilea - articolul scris de un ziarist dupa ce i-a fost oferit un week-end exotic sau alta favoare; al patrulea - raportarea unui pseudo-eveniment pus in scena pentru a atrage mass-media: conferinta de presa sau manifestarea de strada, de exemplu; in sfarsit, al cincilea tip consta in evenimente create chiar de jurnalisti: farse ale unor paparazzi hartuind o celebritate sau pretinsul "jurnalism de ancheta" viz^nd aventurile amoroase ale unui om politic.

> Informatiile de aceeasi intindere si la ora fixa

Mass-media au aparut sub forma de industrii traditionale. Ele au luat, asadar, obiceiul de a fabrica un produs aproape identic in fiecare zi, la aceeasi ora. Acest fapt determina, in functie de raportarea la actualitate, ocultarea informatiilor importante. Cu ajutorul calcula­torului, pachetele de stiri pot fi de acum inainte confec]ionate in functie de nevoile si gusturile, obisnuite sau exceptionale, ale fiecarui cetatean. Dimensiunea fiecarui pachet poate sa varieze in functie de moment: el poate fi livrat in locuri diferite de canale diferite. Informatia continua s-a raspandit in SUA in anii '70, gratie statiilor de radio All News (modelul lui France Info), iar in anii '80, in televiziune, o data cu CNN-ul. Astazi, din ce in ce mai multi oameni navigheaza pe internet pentru a cauta la orice ora informatiile dorite cu privire la orice subiect din orice regiune a planetei.

> Informatie de neinteles

Oamenii cu un nivel de educatie sub medie considera ca mass-media informative sunt plictisitoare - in mod special presa scrisa - mai ales deoarece au dificultati in intelegerea cuvintelor si conceptelor utilizate de ctre acestea. Nici chiar cetatenii interesati nu primesc intotdeauna datele necesare pentru a intelege cauzele unui eveniment, contextul, importanta si posibilele sale consecinte. Unul dintre motivele unei astfel de carente jurnalistice il constituie vechiul obicei de a se adresa unei elite, de a pretinde detinerea unei vaste cunoasteri a lumii - chiar si atunci cand se vorbeste marelui public. Un alt motiv tine de faptul ca unii jurnalisti nu cunosc suficient domeniul pe care il trateaza.

> Interesant si important

Pentru ca societatea noastra sa functioneze bine, este necesar ca majoritatea membrilor ei sa aiba o perceptie corecta asupra lumii intregi, chiar daca sunt sau nu inclinati in mod natural spre acest lucru. Mijloacelor de comunicare de masa le revine sarcina de a stimula atentia celor care nu sunt inclinati sa perceapa corect realitatea. Este nevoie ca ele sa faca interesante lucrurile importante, subliniind, de exemplu, efectul pe care evenimentele indepartate le-ar putea avea asupra existentei cotidiene a publicului lor.

Si invers, mass-media trebuie sa demonstreze ca anumite stiri, care par a nu fi decat interesante, pot fi importante din punct de vedere social. Multe fapte diverse pot servi ca intermediar pentru a aduce in atentie probleme importante.

>    Dezbatere publica si campanii de reforma

Mass-media rezista uneori greu grupurilor de presiune conservatoare sau presiunii majoritatii. in general, le este teama de ideile noi, nonconformiste sau profunde: putini sunt cei care le apreciaza. Totusi, unul din rolurile presei in cadrul democratiei este acela de a incuraja dezbaterea publica energica pe marginea subiectelor de interes general. O modalitate de a face acest lucru a fost inaugurata de USA Today (publicatie infiintata in 1982), care a inceput sa publice in fiecare zi "opinii libere" opuse editorialelor sale si pe aceeasi pagina cu acestea. in loc ca mass-media sa ridice osanale comunitatii lor sau sa ramana prudent neutre, unii cred ca ele ar trebui sa se implice, fara sa-si piarda ins independenta. Una dintre functiile lor ar fi sa-si asculte cetatenii, sa le dea cuvantul si sa-i incurajeze sa participe la viata sociala si politica. Chiar mass-media ar trebui sa descopere si totodata sa faca publice problemele unei societati si posibilele solutii, ceea ce in Statele Unite poarta denumirea de civic sau public journalism.

Remedii posibile

La inceput, "libertatea presei" a fost conceputa ca un drept apartinand fiecarui cetatean. intr-un regim liberal, aceasta libertate a fost reala atata timp cat o mica suma de bani era suficienta pentru a publica un periodic. Apoi, o data cu cresterea costurilor, a devenit una negativa: printre at^tea publicatii, cetateanul putea inlatura ceea ce nu corespundea gusturilor sale.

La sfarsitul secolului al XIX-lea, noile tehnologii, care permiteau comunicarea de masa, au impus o structura industriala, deci o organizare capitalista, viz^nd in mod natural sa-si sporeasca veniturile si tinz^nd, asadar, catre monopol. Astazi, in majoritatea oraselor, numarul ziarelor locale s-a redus la unul singur. Cat priveste televiziunea, principalul mijloc de informare de mas, investitiile pe care le necesita sunt enorme. Canalele devin din ce in ce mai mult elemente in cadrul unor conglomerate enorme. in consecinta, "libertatea presei" nu mai este atat un drept al cetateanului, cat un privilegiu al bogatilor (sau al guvernantilor).

Se pune deci o problema fundamentala: cum sa impaci doua libertati primordiale -libertatea de a intreprinde si libertatea individuala de exprimare si a presei? Pentru majori­tatea cetatenilor, informatia reprezinta o arma in lupta lor pentru fericire; ei nu ar sti sa-si imbunatateasca viata fara transformarile societatii. Dimpotriva, intreprinzatorii din mass-media (si sustinatorii lor financiari, sponsorii sau sau cumprtorii de spa]iu publicitar) folosesc informatia pentru a exploata ceea ce pentru ei constituie o resursa naturala: marele public. Ei au in mod natural tendinta de a mentine un statu-quo socioeconomic care le este profitabil.

Pentru un astfel de conflict nu exista o solutie simpla, in afara de cea care consta in eliminarea unuia dintre cei doi opozanti. Dictaturile de tip fascist suprima libertatea de exprimare fara a aduce de obicei atingere proprietatii mass-media. Dictaturile de tip comunist suprima libertatea de initiativa. Rezultatul este acelasi in ambele cazuri: presa mutilata devine un instrument de indobitocire.

Ce trebuie facut atunci pentru a evita ca anumiti indivizi, plasati in varful intreprinderilor mediatice, sa nu detina o vasta putere politica? Acesti conducatori au ca prima sarcina fructificarea capitalului actionarilor; or, lor le revine sarcina sa decida ce s-a int^mplat in lume, hotr^nd ce va fi relatat si ce nu. Este daunator ca un sector oarecare al economiei unei tari sa cada sub controlul unui oligopol: ar fi ins dramatic ca acest lucru sa se int^mple in domeniul comunicatiilor.

De asemenea, incepand cu anii '20, o noua conceptie a vazut lumina zilei. Libertatea presei incepe sa fie definita nu doar ca o negare a cenzurii, ci si ca afirmare a unei sarcini de indeplinit: satisfacerea dreptului fiecarui cetatean de a fi corect informat si, in aceeasi

masura, satisfacerea dreptului la informare, adica de a avea acces la mass-media. Popoarele latine sunt inclinate sa se increada in legislatori si in tribunale pentru a frana abuzurile mass-media si a le prescrie sarcini. Anglo-saxonii nu se incred, pe buna dreptate, in autori­tatea statala, ci ii exagereaza amenintarea, uitand ca, intr-o democratie, guvernul reprezinta populatia. intre cele doua extreme trebuie gasit, in mod empiric, un punct de echilibru.

O functie care, conform unei opinii cvasigenerale, ii revine statului este aceea de a asigura supravietuirea concurentei. El trebuie sa faca publica identitatea patronilor unor institutii mediatice si sa limiteze acumularea de proprietati. De altfel, toata lumea este de acord ca sunt necesare unele legi si reglementari pentru a fixa limite cu privire la ceea ce factorii de conducere din mass-media pot face pentru a castiga bani, garant^nd totodata ca mass-media servesc bine publicul: legi antitrust, reglementari ale publicitatii sau caiete de sarcini pentru canalele de televiziune. Legea impune anumite indatoriri informatorilor in toate tarile (cum ar fi aceea de a nu defaima) sau doar in unele tari (de exemplu, aceea de a acorda dreptul la replica, cum se int^mpl in Franta). in schimb, anumite legi acorda drepturi jurnalistilor din unele tari, cum ar fi secretul profesional in Germania sau accesul la arhive in Suedia.

Acestea fiind spuse, in societatile democratice se prefera mentinerea interventiilor statului la minimum. Motivele nu lipsesc. Orice lege poate fi interpretata abuziv de catre cei puternici. Exista domenii (cum ar fi viata privata) atat de putin definite, incat o lege prea confuza sau prea precisa risca sa dauneze interesului public. Anumite atitudini sociale evolueaza atat de repede incat legea risca sa impuna o norma care va fi curand desueta. in sfarsit, anumite fapte grave se situeaza in apropierea delictului: legea poate pedepsi un act comis de catre mass-media, dar ce poate face ea in cazul unei omisiuni? Oricum, masinaria judiciara se misca lent, fiind scumpa si prea pu]in atrgtoare pentru muritorul de rand. Trebuie deci gasite alte mijloace decat legea si tribunalele pentru a evita deriva mass-media.

Deontologia: fundament, actori, reguli si aplicare

in mod fundamental, greseala presei si modalitatea aleasa pentru a o preveni corespund viziunii pe care o avem asupra fiintei umane. Aceasta, in democratiile de tip occidental, se inspira din ideologia crestina: schematizand, omul este facut dupa chipul lui Dumnezeu, dar a fost murdarit prin pacatul originar. Perversitatea lui face ca, in interesul semenilor, el sa trebuiasca sa se supuna unei presiuni fizice externe. insa nobletea il face sensibil la valorile principiilor nobile si, prin urmare, la o presiune morala interna. Aceasta ambivalenta incurajeaza speranta ca este suficienta o presiune morala externa, aceea pe care o impun regulile etice atunci cand violarea lor atrage reprobarea semenilor nostri - si a altor cetateni.

in materie de presa, de-a lungul secolelor, doar primele doua dintre cele trei moduri de control au fost utilizate. Un bun jurnalist se supunea constiintei sale; cel rau risca sa aiba de-a face cu jandarmii si magistratii. La sfarsitul secolului XX, parea indispensabil sa se faca apel la a treia forma de disciplina pentru a pastra o presa libera. Chiar si in societ]ile democratice, guvernantii cauta pretexte pentru a limita libertatea presei. in ceea ce priveste constiinta individuala, ea este mai putin suficienta ca niciodata, de cand mass-media s-au transformat intr-o mare industrie.

incepand cu anii '60, interesul jurnalistilor americani pentru deontologie a crescut si, dupa Razboiul din Golf din 1991, s-a dovedit ca multi jurnalisti, din Franta si din toate tarile Europei Occidentale, erau cuprin[i de un interes sporit fa] de etica profesionala.

Codurile

Pentru inceput, este absolut necesar sa formulam principiile si regulile de conduita. Ne putem inspira din Aristotel, Locke, Kant sau Stuart Mill - dar la consens vom ajunge mai cu seam printr-o neintrerupt dezbatere. La aceasta dezbatere trebuie sa ia parte membrii

asociatiilor profesionale, dar si cei care, dincolo de profesia lor, se straduiesc sa aduca imbunatatiri comunicarii sociale. Dupa aceea, se redacteaza un cod - pentru ca acesta este mai clar si mai practic.

Primul cod de presa a aparut, se pare, in 1910: este vorba despre cel din Kansas, Statele Unite. Codurile s-au inmultit dupa 1945 si in special in anii 1960, din Africa de Sud pana in Islanda [i din Israel pana in Japonia. Toate tarile Europei poseda unul sau mai multe coduri.

in majoritatea tarilor, codul a fost elaborat de catre sindicatul jurnalistilor (Finlanda, Portugalia) sau de cel al editorilor (Danemarca, Italia), cateodata de o asociatie a editorilor si jurnalistilor (Belgia, Grecia) sau de Consiliul de Presa (Germania) instituit de o anumita asociatie. Exista chiar cazuri c^nd codul a fost imprumutat de la o organizatie inter­nationala (Olanda).

Anumite reguli codificate se refera doar la jurnalisti: manifestarea solidaritatii fata de confrati, necesitatea de a nu se lasa corupt sau imperativul de a nu plagia. Alte reguli se refera la conducatori: a nu omite sau exagera anumite informatii - de exemplu, pentru a servi anumite interese politice sau a seduce cumprtorii de spa]iu publicitar [i utilizatorii. Majoritatea regulilor se aplica ambelor categorii. Cel mai adesea, jurnalistul nu-si permite sa-si sacrifice locul de munca neexecutand ordinele, iar in micile organe de pres se intampla [i ca proprietarul sa fie principalul redactor.

Declaratia indatoririlor jurnalistilor

(Text adoptat de congresul Federatiei Internationale a Jurnalistilor, Bordeaux, 1954)

Prezenta declaratie precizeaza indatoririle esentiale ale jurnalistilor in cautarea, redactarea si comentarea evenimentelor:

S respecte adevrul in virtutea dreptului publicului de a-l cunoa[te.

S apere libertatea informa]iei, a comentariului [i a criticii.

S publice doar informa]ii a cror origine este cunoscut, s nu suprime informa]ii esen]iale [i s nu falsifice documente.

S nu foloseasc metode incorecte pentru a ob]ine informa]ii, fotografii [i documente.

S rectifice orice informa]ie publicat [i dovedit inexact.

S pstreze secretul profesional in ceea ce prive[te sursa informa]iilor ob]inute in mod confiden]ial.

S i[i interzic plagiatul, calomnia, defimarea, b^rfa [i acuza]iile nefondate, ca [i primirea oricrei rspl]i in vederea publicrii sau suprimrii unei informa]ii.

Orice jurnalist demn de acest nume i[i face o datorie din a respecta principiile sus--men]ionate: recunosc^nd legile cunoscute ale fiecrei ]ri, jurnalistul nu accept, in plan profesional, dec^t jurisdic]ia colegilor si, excluz^nd orice intruziune guverna­mental sau de alt natur.

Aceleasi reguli fundamentale se regasesc in majoritatea codurilor. Insa fiecare cod se distinge prin prezenta sau absenta anumitor exigente. Toate articolele lor pot fi grupate in doua rubrici: (a) respectarea si apararea dreptului la informare; (b) respectarea si apararea altor drepturi individuale (dreptul la demnitate, la sanatate, la o viata privata, la un proces echitabil - plus dreptul consumatorului si dreptul de exprimare prin mass-media).

in Lumea a treia, in care pretinsul "cod de deontologie" este cel mai adesea o ordonanta oficiala, se gasesc clauze recomandand pastrarea armoniei sociale si a natiunii. in tarile dezvoltate, exist legi care protejeaza, de exemplu, secretele militare si deci codurile nu vorbesc despre acestea. Codurile occidentale nu cer decat ca mass-media sa fie libere de

orice investitii straine (ca in India sau in Tunisia) [i ca ele sa pastreze unitatea nationala, respectand statul si agentii sai, nesuscitand opozitii tribale (Nigeria) sau religioase (Liban) ori pierderea devotamentului in r^ndurile fortelor armate (Pakistan).

Mijloace de a face respectata deontologia

Codurile prezinta o dubla problema. Unele sunt prea negative: ele enumera ceea ce mass-media nu trebuie sa faca, insa nu spun clar ce ar trebui ele sa faca. in special, nu este prevazut nimic in ceea ce priveste sanctionarea violarilor. Codul n-ar fi a[adar decat o fituica?

Se simte nevoia de a face ceva. Cine va actiona in acest sens? Statul, sub nici o forma. Sarcina revine deci oamenilor de presa - si publicului. Publicul trebuie si poate sa faca mai mult decat crede. intr-o societate democratic, este indispensabil ca populatia sa-si exercite influenta asupra tuturor institutiilor pentru ca ele sa asigure un serviciu de calitate.

Cat priveste oamenii din mass-media, ei stiu mai bine dec^t oricine ce ar trebui facut si ce poate fi facut pentru a ameliora mass-media. Patronii din pres sunt, lucru extrem de firesc, mai ingrijorati de rentabilitate decat de deservirea publicului. Multi dintre ei stiu totusi ca au interesul sa-si protejeze libertatea de actiune contra unei interventii a unui guvern dispus sa puna piedici in calea mass-media sub pretextul c raspunde in mod democratic la dorintele alegatorilor. Si apoi, unii inteleg cum poate fi profitabila la momentul potrivit o mai buna deservire a publicului.

Codul "Associated Press Managing Editors Association"

(APME) 1975, revazut in 1994

[APME este unul dintre cele patru mari organisme reprezentative ale presei americane, format in 1931 pentru a imbunatati prin critica serviciile agentiei AP si ziarele membre ale acestei asociatii. Mai mult decat altele, acest cod se inspira din grija fata de respon­sabilitatea sociala. El se ocupa cu propunerea de sugestii si, in plus, de interdictii. Prin anumite clauze tipic americane, el demonstreaza ca orice cod reflecta exigentele universale si, totodata, nevoile nationale.]

Dreptul publicului de a fi informat despre orice afacere importanta este suveran. Ziarul are o responsabilitate particulara in exercitarea, in numele cititorilor sai, a rolului de paznic vigilent al intereselor lor publice legitime.

Nici o declaratie de principii nu poate prescrie decizia ce trebuie luata in orice situatie, oricare ar fi ea. Bunul-simt si discernamantul sunt necesare in aplicarea principiilor deontologice la realitatea jurnalistica. intr-o perioada in care se dezvolta noi tehnologii, aceste principii pot ajuta responsabilii de redactie la mentinerea credibilitatii stirilor si informatiilor pe care le publica. Fiecare ziar este invitat sa completeze prezentele proto­coale ale APME in functie de situatia locala.

Responsabilitate

Un ziar bun trebuie sa faca proba echitatii, exactitudinii, cinstei, simtului responsabilitatii,

independentei si decentei sale. Adevarul este principiul sau director.

Ziarul evita practicile care ar dauna capacitatii sale de a da seama de actualitate si de a o

prezenta intr-un mod echitabil, exact si impartial.

El trebuie sa-si asume rolul de a face o critica constructiva tuturor componentelor societatii.

in recrutarea personalului sau si in acoperirea actualitatii, trebuie sa reflecte, pe cat

posibil, componenta comunitatii pe care o deserveste. Ziarul trebuie sa denunte cu egal

vigoare orice barfa, minciuna sau abuz de putere, indiferent dac sunt comise de cei de la

putere, de functionari sau de persoane particulare. In editorialele sale, trebuie sa se faca avocatul reformelor si inovatiilor cerute de interesul public. Trebuie sa-si indice sursele de informare, cel putin atunci cand nu are un motiv clar de a nu o face. Cand este necesar sa protejeze anonimatul unei surse, motivul trebuie sa fie explicat.

Ziarul trebuie sa apere libertatea de exprimare si libertatea presei, precum si sa respecte dreptul indivizilor la viata lor privata. El trebuie sa lupte pentru a avea acces la informatia politica, altfel spus, la sedintele de consilii si adunari si la arhivele oficiale.

Exactitate

Ziarul trebuie sa se fereasca de inexactitati, de neglijente, de prejudecati, precum si de

orice distorsionare prin insistenta sau omisiune ori manipulare tehnologica.

El trebuie sa recunoasca orice greseala importanta si sa o corecteze rapid si vizibil.

Integritate

Ziarul trebuie sa se straduiasca sa trateze toate problemele fara prtinire si sa prezinte fara patima subiectele care suscita controverse. El trebuie sa constituie un forum in care sa se emita comentarii si critici, mai ales cand aceste comentarii sunt contrare celor din propriile editoriale. Acestea din urma, ca si orice alta formulare de opinii personale de catre membrii redactiei trebuie sa fie clar specificate ca atare. La fel, publicitatea trebuie sa se distinga clar de informare.

Ziarul trebuie sa dea seama de actualitate fara a tine cont de interesele proprii si fiind atent sa nu disimuleze potentiale conflicte. in paginile sale de informare, nu trebuie sa acorde favoruri cumprtorilor de spa]iu publicitar sau unor grupri de interese particulare. El trebuie sa dea seama de afacerile ce tin de ziar si de personalul sau cu aceeasi tarie si franchete de care ar da dovada in cazul altor institutii si al altor indivizi. Grija pentru propriile interese, pentru mediile de afaceri sau pentru comunitatea pe care o deserveste nu trebuie sa-l determine sa deformeze sau sa falsifice faptele.

Ziarul trebuie sa se comporte cu onestitate in raport cu cititorii sai si fata de actorii actualitatii. El trebuie sa-si respecte promisiunile. Ziarul trebuie sa condamne orice plagiat, fie ca este voba de texte sau de imagini.

Independenta

Ziarul si personalul sau trebuie sa fie liberi de orice obligatie fata de sursele lor de informare si de protagonistii actualitatii. Ei vor trebui sa evite orice urm de obligatie sau de conflict de interese.

Ziarele nu trebuie sa accepte nici un cadou de valoare din partea surselor lor de informare sau de la orice alta persoana straina de profesia de jurnalist. Cadouri, calatorii gratuite sau cu tarif redus, mese si spectacole, cazari si "esantioane" nu trebuie acceptate. Orice chel­tuiala legata de obtinerea de informatii trebuie sa fie platita de catre ziar. Membrii presei vor evita orice tratament preferential.

Jurnalistii sunt incurajati sa participe la viata comunitatii, in masura in care aceste activitati nu creeaza conflicte de interese. Se va evita implicarea in politica, participarea la mani­festari sau sustinerea unor cauze daca prin aceasta se ajunge la conflict de interese ori se creeaza un precedent in acest sens.

Membrii redactiei vor evita orice activitate in serviciul persoanelor sau institutiilor cu privire la care au misiunea sa prezinte informatii publicului.

Vor fi evitate in egala masura investitiile mobiliare facute de catre membrii personalului si orice alta procurare de dobanda in afaceri exterioare, ceea ce ar putea da impresia ca exista un conflict de interese.

Un articol nu trebuie sa fie scris cu preocuparea majora de a obtine un premiu sau o recompensa onorifica. Se va evita orice concurs sau premiu de jurnalism in care scopurile comerciale sunt evidente si care pot dauna reputatiei unui ziar ori a profesiei.

Elita redactorilor si realizatorilor considera ca fac parte dintr-o profesiune liberala, la fel ca doctorii si avocatii. Spre deosebire de acestia din urma, lor nu li se cere sa obtina diplome speciale, nici o autorizatie oficiala pentru a o exercita [i muncesc rareori independent. Daca jurnalistii doresc prestigiul conferit unei profesiuni liberale, ei au nevoie cel putin sa-si sta­bileasca reguli, ca si mijloacele de a le face respectate.

in acest sens, exista o intreag panoplie de mijloace. Pentru a simplifica, le vom numi aici M*A*R*S, Mijloace (neguvernamentale) de a Asigura Responsabilitatea Sociala a mass-media. Sub respectiva sigla, in cadrul acestui concept, gasim o mare diversitate: individ sau grup de persoane, text sau mass-media in sens restr^ns, reuniune sau proces indelungat. Aceste mijloace pot fi intrinsece mass-media, pot sa existe in afara acestora sau sa presupuna colaborarea dintre profesionisti si utilizatori.

M*A*R*S ar putea fi impartite in patru categorii, cu toate ca majoritatea ]in de mai multe simultan. Este vorba in primul r^nd de educarea publicului si a jurnalistilor: aceasta reprezinta solutia pe termen lung a majoritatii problemelor mass-media. Apoi, critica: este metoda cea mai veche, cea mai usoara si cel mai des utilizata. Urmeaza observarea sistematica (in engleza, monitoring): ea este necesara pentru ca produsele mass-media sunt foarte numeroase, pentru ca sunt efemere si in special pentru ca omisiunile lor sunt grave. in sfarsit, este vorba despre accesul la mass-media: este absolut necesar ca fiecare grup sa poata corecta erorile mass-media si sa le acopere lacunele.

Codul deontologic

Un cod este un M*A*R*S doar in masura in care este cunoscut si recunoscut: simpla sa existenta exercita astfel o presiune morala. El poate fi evocat, ca tablele Legii, in fata unui superior care traseaz o sarcina scandaloas sau a unui coleg care a comis o greseala.

Asociatii de jurnalisti

Diversele tipuri de organizatii corporative s-au preocupat foarte devreme de a-i garanta jurnalismului credibilitatea si prestigiul unei profesiuni liberale. in toate tarile Europei, sindicatele au redactat coduri, care au fost puse adesea in practica de unele comisii de disciplina. Exista, de asemenea, grupuri de jurnalisti specializati (cum ar fi jurnalistii din domeniul agriculturii in Franta) sau organisme de aparare, ca "Reporteri fara frontiere", care se preocupa de deontologie.

Un tip particular: "societatea de redactori". Ea consta intr-o asociatie de jurnalisti lucrand pentru un anume canal mediatic, care poseda adesea actiuni ale firmei. O astfel de societate face cunoscuta conducerii opinia profesionistilor cu privire la politica urmarita de respectivul mijloc de informare. Prima care a atras atentia in aceasta privinta a fost, in 1951, cea a cotidianului Le Monde.

Ancheta si sondajul

in tarile unde radioul a constituit de la bun inceput o societate comerciala, el a simtit de foarte devreme nevoia de a demonstra cumprtorilor de spa]iu publicitar audienta sa - asa cum s-a int^mplat si cu televiziunea mai tarziu. Pana in anii '60, presa scrisa s-a multumit sa-si verifice vanzarile. in fata unei puternice concurente, astazi toate canalele mediatice vor sa afle componen]a demografica a clientelei lor si opiniile/ nevoile/ dorintele fiecarui grup, pentru a putea sa capteze mai bine un anumit public si sa-l vanda sponsorilor.

Chestionarul de exactitate si echitate

Fie este vorba de un chestionar aplicat din cand in cand persoanelor ale caror nume au fost citate in articolele de informare, fie chestionarul este publicat in ziar si propus astfel tuturor

cititorilor. Si unii, si altii sunt intrebati daca au remarcat greseli factuale sau indicii de partinire. Desi putin costisitor, acest M*A*R*S este foarte putin utilizat.

Auditul deontologic

Scopul sau este de a se asigura ca, in cadrul organului de presa, personalul este constient de principiile si de regulile deontologiei, ca le dezbate [i le accepta, ca exista mecanisme pentru a le face respectate si pentru a rezolva cazurile de incalcare a lor.

Erata

Acest neinsemnat mijloc nu este de neglijat. Eficace pentru a restabili increderea publicului, inserarea corecturii are rarul avantaj de a nu costa nimic. Ea combate o mai veche hiba a presei: groaza de a-si recunoaste propriile greseli.

Critica interna

Shinshashitsu sau "comisia de evaluare a continuturilor" este o institutie japoneza: orice mare cotidian angajeaza o echipa de jurnalisti pentru a-i studia zi de zi continuturile in scopul reperarii abaterilor deontologice. in Statele Unite, un rol similar este cateodata jucat, in sala de redactie, de "critica interna", ale carei reprosuri nu sunt facute publice. Aceste doua institutii sunt considerate o contributie la educarea personalului - rol indeplinit special de a[a-numitul ethics coach, adica de consilierul in deontologie instalat uneori in redactie.

Cronicarul mediatic

Publicul are envoie sa fie bine informat asupra mass-media, fiindca astazi ele constituie unul dintre principalele sisteme nervoase ale corpului social. Or, presa are intotdeauna tendinta de a trece sub tacere propriile-i afaceri. Este deci necesar ca jurnalistii sa se specializeze in domeniul mass-media, sa prezinte informatii despre actualitate si sa se consacre unor mari anchete critice. Deja numerosi jurnalisti au publicat carti critice la adresa mass-media.

Revista critica

Acest periodic se consacra aproape in intregime supravegherii mass-media unei tari sau ale unui oras, denuntarii faptelor reprobabile, publicarii omisiunilor si distorsionarilor facute de acestea. Cea mai celebra revista de acest gen a fost fondata in 1961 de catre un departament universitar de jurnalism (Columbia Journalism Review), insa revistele publicate in perioada ei de mare voga (1969-1975) au fost opera unor jurnalisti exasperati. Putine au supravietuit, insa unele rezista, chiar in plan regional, asa cum se int^mpla cu St Louis JR. Publicatia Le Canard Enchaine este destul de aproape de modelul de revista critica, la fel ca si mruntele mijloace de informare contestatare.

Grupul de observare

Anumiti activisti, iritati de ceea ce percep ca fiind grave incalcari ale mass-media, instituie unele sisteme de reperare. Astfel, in Statele Unite, un grup (AIM: Accuracy in Media) se straduieste de mai multi ani sa demonstreze ca mass-media deformeaza actualitatea in favoarea stangii. in ceea ce-l priveste, grupul Project Censored publica incep^nd din 1976 o lista anuala de zece subiecte de care mass-media s-ar fi folosit pentru a intra in gratiile celor de la putere.

Destul de diferite, exist unele grupuri de observare finantate de ONG-uri, fundatii sau organisme, cum ar fi Consiliul Europei, care au drept misiune sa monitorizeze atent functio­narea mass-media pe termen lung si sa-si faca publice observatiile.

Raportul cercetatorilor

Cercetarile sunt absolut necesare in descoperirea omisiunilor si distorsiunilor persistente de care mass-media s-ar putea face vinovate. Ele sunt necesare, de asemenea, in evaluarea efec­telor sociale, pozitive sau nocive, ale activitatii mass-media pe termen lung, ca si in sugerarea unor comportamente adecvate.

Fiind mai independenta decat alte institutii in raport cu guvernele si cu mediile de afaceri, universitatea este cea mai apta sa angajeze specialisti neutri capabili sa conduca studii lungi si aprofundate (in istorie, drept, sociologie, economie etc.) pe care le publica in reviste de stiinta sau in carti. O activitate similara este indeplinita de centrele de cercetare necomerciale sau de comisiile de ancheta create de puterile publice (in cazul unei crize).

Comitetul de legatura

Scopul lui este de a intermedia colaborarea intre jurnalisti si orice grup cu care ace[tia risca sa se confrunte, spre marele dezavantaj al interesului public: magistrati, politia, armata (pe timp de razboi) sau o anumit categorie de muncitori imigrati, ajut^ndu-i sa-[i inteleaga reciproc exigentele si sa ajunga la un compromis.

Mediatorul

Cel mai adesea, acesta este un jurnalist cu experienta caruia i se incredinteaza ca misiune sa primeasca doleantele publicului, sa le ancheteze si sa-si publice comentariile intr-o cronica. El dovedeste publicului ca mass-media sunt gata sa-i asculte nemultumirile. Primul "ombuds-man de presa" a fost instituit de Louisville Courier-Journal (Kentucky) in 1967. La sfarsitul secolului, in America de Nord erau aproximativ patruzeci de asemenea mediatori. Exista cativa in diferite tari ale Europei, chiar in Franta, unde Le Monde l-a numit pe primul in 1994.

Consiliul local de presa

Notiunea desemneaza reuniuni regulate ale utilizatorilor cu responsabilii unui canal mediatic local. Acest organism permite utilizatorilor sa-si exprime nemultumirile si dorintele. El le permite, de asemenea, sa invete cum functioneaza mass-media si sa devina astfel mai toleranti.

Consiliul de presa national sau regional

Este de obicei pus in practica, fara entuziasm, de sindicatele patronilor din presa si de jurnalisti aunci c^nd un Parlament se preface ca ar crea un organism de control oficial. in zilele noastre, el cuprinde in mod normal patroni de presa, jurnalisti si, pentru o treime (sau jumatate) din membrii sai, din utilizatori. Consiliul se ocupa inainte de toate cu evaluarea plangerilor depuse de public. El nu are nici o putere de sanctiune, in afara de publicarea concluziilor sale, pe care mijloacele de comunicare de masa participante s-au angajat sa le difuzeze. O alta misiune a consiliului este aceea de a apara libertatea presei, erijandu-se in purtator de cuvant al mass-media fata de cei aflati la putere. Fiind singurul organism care reuneste cei trei protagonisti, proprietari, profesionisti si utilizatori, ar putea fi mai ambitios. Tarile din nordul Europei (Marea Britanie, Suedia etc.) si numeroase alte tari sub influenta britanica (Australia, India etc.) au un consiliu national. Organisme similare exista ins si in Catalonia, Austria, Israel si Chile. Fiind extrem de intins, Canada are consilii provinciale. Ideal, ar trebui sa existe consilii la toate nivelurile la care functioneaza mass-media, de la nivel local p^n la cel international.

Cai de acces pentru utilizatori

O functie majora a mass-media este aceea de a oferi un loc de dezbatere. Dezbaterea se poate referi si la activitatile lor. Pentru a servi bine toate minoritatile (fie etnice, ideologice, profesionale, culturale, fie definite de varsta, venituri, gusturi etc), mass-media au nevoie sa stie ce apreciaza acestea si ce nu apreciaza.

in prezent, aproape toate jurnalele au un curier al cititorilor si multe publica "opinii libere". Am putea adauga, probabil, la acestea acele pagini de publicitate pe care, in Statele Unite, semnatarii unei petitii sau o firm le cumpara pentru a protesta impotriva comporta­mentului mass-media.

Pe calea undelor, exista diverse tipuri de talk-shows: intalniri fata in fata (TV+ pe Canal+), masa rotunda (Arret sur Images) sau chiar studioul plin cu telespectatori veniti sa discute despre o tema (care poate viza chiar mass-media) sub conducerea unui animator.

Actiuni ale utilizatorilor

Consumand un canal mediatic mai mult decat un altul, publicul trimite celor care le conduc semnale, destul de vagi insa. Un public militant, organizat, poate face presiuni asupra proprietarilor sau legislatorilor pentru ca nevoile sale in materie de mass-media sa fie satisfacute. Cum? Prin boicotul unui ziar sau al unui bun produs de cel care patroneaza o emisiune fara priza la public, prin trimiterea masiva de scrisori sau printr-o manifestatie de strada in fata sediului unui cotidian sau al unui post de radio sau de televiziune. intr-un mod mult mai regulat, o organizatie (cum ar fi MTT) apeleaza la conferinte, seminarii, sondaje etc. De acum inainte, marea majoritate a minoritatilor pot sa-si creeze u[or propriile organe: buletine in DTP, posturi FM asociative locale, site-uri in cyber-spatiu.

Educatia

Pentru ca mass-media sa se imbunatateasca, trebuie ca publicul sa o ceara. Pentru aceasta, el trebuie sa invete ca o astfel de interventie este necesara si posibila. Este un lucru pe care il poate inv]a in scoala si prin mass-media.

Cat priveste jurnalistul, daca se formeaza la locul de munca sau daca a intrat, la terminarea liceului, intr-o institutie de pregatire strict profesionala, el risca sa nu fie decat un angajat la redactari, supus ierarhiei si persoanelor de vaza. Universitatea poate da studentului mai multa incredere in sine si autonomie, oferindu-i o cultura generala, cunostinte specializate si o educatie deontologica.

Studentul are nevoie sa-i fie furnizat un sistem de valori sociale si mediatice: ce inseamna democratia parlamentara si serviciul public? Care este responsabilitatea jurnalistilor fata de public? Constiinta lor o data trezita, ei suporta mai bine criticile. in plus, isi dau seama ca este mult mai usor sa se critice ei insisi, fara a avea sentimentul c-si tradeaz bransa sau patronul.

Colocviul, atelierul etc.

Acestea vin in completarea cursurilor din facultate. Ele insotesc articolele publicate de presa specializata si cartile care trateaza probleme deontologice. Organizate de institutii universitare sau profesionale, aceste reuniuni au adesea un caracter foarte practic (studiu de caz, jocuri de rol). Ele accentueaza constientizarea de catre jurnalisti a responsabilitatilor ce le revin si furnizeaza ghiduri de comportament.

Aceasta lista de M*A*R*S nu este exhaustiva. Am putea adauga aici declaratiile persoa­nelor avizate in domeniul mass-media sau organele de reglementare, cum ar fi CSA, cu

conditia ca acestea sa fie independente de cei aflati la putere. Toate mijloacele prezentate sunt utile, insa nici unul nu este suficient in sine. Ele se completeaza reciproc. Ideal ar fi sa existe toate, sa coopereze si sa se sustina unele pe altele, intr-o retea vasta si flexibila⁶.

Obstacole

Acestea fiind spuse, daca lasam deoparte formarea si cercetarea, in singura tara in care s-au aplicat aproape toate aceste M*A*R*S, si anume Statele Unite, un mare numar dintre ele nu au supravietuit si majoritatea nu au fost multiplicate. Totusi, ele au fost multumitoare. S-au lovit ins de prea multe rezistente.

Este vorba in primul r^nd de rezistente din partea utilizatorilor. Multi liberali cred doar in puterea regulatoare a fortelor pietei. Multi progresisti nu vad in M*A*R*S decat obiecte de folosinta practica ale "relatiilor publice". Cat priveste fascistii si marxistii, ace[tia ]in mass-media sub controlul total al statului.

in cadrul profesiunii, se pot identifica o multitudine de obstacole majore. Mai intai, apare adesea temerea, mai ales in Statele Unite, ca statul s nu se foloseasc de M*A*R*S pentru a restrange libertatea de expresie: dintr-un consiliu de presa, de exemplu, el ar face un tribunal special. Totusi, niciodata, nicaieri nu s-a produs un astfel de atentat.

Fie ca sunt sau nu competenti si constiinciosi, multi profesionisti sunt prea putin dispu[i s-si recunoasc greselile, mai ales atunci cand sunt semnalate de public care, in ochii lor, este ignorant, stupid si partizan. Nu numai ca multi jurnalisti sunt aroganti, dar au si un ego labil. Nu putini sunt oamenii de presa care critica inversunat, dar suporta cu greu sa fie criticati. Pentru a se proteja, indiferent de M*A*R*S, ei vor gasi argumente pentru a-l demola.

Totusi, cele doua obstacole mai dificile sunt foarte concrete si nu pot fi inlaturate prin educatie, negociere sau experienta. Aproape toate M*A*R*S cer timp si bani. Mediatorul, de exemplu, trebuie sa fie un jurnalist competent aflat la sfarsitul carierei, inevitabil foarte bine platit. O finantare a statului fiind exclusa, doar patronii din pres au fondurile necesare. Or, ei sunt reticenti: M*A*R*S nu le ameninta deloc veniturile, insa le ameninta indiscutabil puterea, pentru ca dau publicului dreptul de a-si spune parerea si tind sa intareasca autonomia jurnalistilor si a realizatorilor.

De altfel, controlul calitatii consuma timp, marfa care lipseste mereu in lumea mass-media. ~n plus, el are nevoie de timp: pentru formare, in primul r^nd, dar si pentru obisnuirea pro­fesionistilor si a publicului cu aceasta inovatie.

Societatea noastra sufera de o boala genetica ce ar putea sa-i fie fatala: mijloacele sale de comunicare sunt deficiente. Ele sunt mai bune decat au fost vreodata, este adevarat, insa raman in continuare mediocre. De ameliorarea lor depinde supravietuirea umanitatii, caci insasi aceasta supravietuire depinde de o participare populara la gestionarea lumii. Nu putem avea o democratie fara cetateni informati si nu pot exista oameni bine informati fara mass-media de calitate.

M*A*R*S sunt instrumente adecvate folosirii impotriva comercializarii exagerate a mass-media. intr-adevar, ele satisfac utilizatorii dandu-le dreptul de a-si spune parerea si oferindu-le acces la opinia publica. in felul acesta, M*A*R*S ar putea nu numai sa creasca prestigiul si influenta jurnalistilor, ci si, mai ales, sa furnizeze acestei profesii mari batalioane de aliati.

Pentru a vedea ce s-a realizat in Europa, a se consulta numarul din toamna 1998 al revistei Media Pouvoirs, consacrat acestui subiect.

In anii 1990, a vorbi despre etica a devenit o moda in Franta, insa zece ani mai tarziu, profesionistii continuau sa ascunda sau sa resping orice initiativa susceptibil de a impune respectarea deontologiei - acuzand-o, de obicei, ca reprezinta o amenintare la adresa liber­tatii presei.

Campionii "controlului de calitate" estimeaza, dimpotriva, ca acest control ar putea fi arma perfecta pentru a proteja libertatea presei impotriva tuturor inamicilor. Si ca proprietarii, la randul lor, ar trebui sa inteleaga (asa cum au facut industriasii japonezi inc de mult vreme) ca este vorba despre o investitie remarcabila si despre o excelenta garantie impotriva reglementarilor.

Putem fi optimisti, cci exista forte care au amorsat deja o schimbare: evolutia tehno­logiei, cu siguranta, dar si evolutia publicului si a profesionistilor.

Bibliografie

Alix Francois-Xavier, Une ethique pour l'information, Paris, L'Harmattan, 1997.

Bernier Marc-Francois, Ethique et deontologie du journalisme, Quebec, Presses de l'universite

Laval, 1994. Bertrand Claude-Jean, La deontologie des medias, Paris, PUF, "Que sais-je?", 1997, editia a II-a,

1999. Bertrand Claude-Jean, L'Arsenal de la democratie: medias, deontologie, M*A*R*S, Paris,

Economica, 1999 (contine o vasta bibliografie a titlurilor in limba engleza). Cayrol Roland, Medias et democratie: la derive, Paris, Presses de sciences po, 1997. Cornu Daniel, Ethique de l'information, Paris, PUF, "Que sais-je?", 1997. Cornu Daniel, Journalisme et verite, Geneva, Labor & Fides, 1994. Halimi Serge, Les nouveaux chiens de garde, Paris, Liber, 1997. Libois Boris, Ethique de l'information: essai sur la deontologie journalistique, Bruxelles, Editions

de l'Universite, 1994. Mamou Yves, Cest la faute aux medias: la fabrication de l'information, Paris, Payot, 1991. Pigeat Henri, Medias et deontologie, Paris, PUF, 1997. Pinto de Oliveira C-J., Ethique de la communication sociale, Fribourg, Editions universitaires,

1987. Riboreau Guy, Deontologie du journalisme radiophonique, Paris, RFI, 1997. Woodrow Alain, Information Manipulation, Paris, Editions du Felin, 1991.

Rapoarte si publicatii

DOSSIERS DE L'AUDIOVISUEL (publicatie a INA), "Television et deontologie", nr. 36,

martie-aprilie 1991. MEDIAS POUVOIRS, "L'ethique du journalisme", dosar, nr. 13, trimestrul I 1989 / "Deontologie

des medias", trimestrul al III-lea, 1998. SNJ, Livre blanc de la deontologie des journalistes ou de la pratique du metier au quotidien, Paris,

SNJ, 1993 (81 p.).