Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Doar rabdarea si perseverenta in invatare aduce rezultate bune.stiinta, numere naturale, teoreme, multimi, calcule, ecuatii, sisteme




Biologie Chimie Didactica Fizica Geografie Informatica
Istorie Literatura Matematica Psihologie

Sociologie


Index » educatie » » psihologie » Sociologie
Zoon politikon si filosofia sociala


Zoon politikon si filosofia sociala


Zoon politikon si filosofia sociala

Aristotel afirma ca omul este un 'animal politic' (zoon politikon). In mod frecvent traducem prin 'animal social'. Conform unei celebre distinctii a lui Carl Schmitt[1], 'a face politica' insemna a actiona prudent, adica a discrimina intre 'amici' si 'inamici'. In acest sens, exista si animale care sint 'sociale', dar numai la specia umana putem vorbi despre o sociabilitate politica. Aceasta inseamna a trai in 'societatea civila', fapt care este o virtute care ne permite sa ne adaptam circumstantelor fara a decadea intr-un proteism moral relativist ('in functie de situatie'). Aceasta virtute ar putea fi inteleasa ca intruparea a unui scrupul : lupta pentru a face vizibila in spatiul public o distinctie intre un 'este' si un 'trebuie' si incercarea de a obtine pe aceasta baza legitimarea unui 'bine public'. Un astfel de bine insemna a face discriminari intre 'just' si 'injust' potrivit unor norme elaborate prin proceduri institutionalizate.



Termenul 'civil' se regaseste deja la Hobbes (Leviathan). Daca folosim cuvintele 'pozitiv' si 'negativ', atunci putem zice ca partea negativa a omului caracterizeaza starea de natura ('negativul' este in social nu in politic), iar partea pozitiva este in institutie (societatea politica sau civila). In 'starea de natura' toti oamenii sint egali in sensul ca fiecare, chiar cel mai slab, poate sa se aranjeze in asa fel incat sa-l omoare pe cel puternic. Speranta de a putea sa-si realizeze propriile scopuri (profitul, securitatea, renumele) se manifesta prin trei tipuri de relatii sociale de agresiune:

rivalitatea (oamenii care doresc acelasi lucru devin inamici),

neincrederea generalizata (prudenta iti comanda un lant pervers de anticipari),

mindria (fiecare se asteapta sa fie stimat cel putin tot atita cat ii stimeaza el pe ceilalti, apare vanitatea care duce la o escaladare a dispozitivelor de a smulge celorlati recunoasterea valorii pe care credem ca o avem).

Daca oamenii nu sint constrinsi institutional la anumite forme de respect, atunci ne trezim intr-un razboi al turor contra tuturor (bellum omnium contra omnes). Prin formarea societatii civile, a unei commonwelth, a republicii, a Statutului, oamenii fac un 'contract' prin care se despart de pretentia de a avea drepturi asupra tuturor lucrurilor in favoarea unui suveran. Astfel, viata sociala se pacifica politizindu-se.

In concluzie, Hobbes considera ca omul este un animal politic in sensul ca politica il transforma pe animal in om. Acelasi lucru il sustinea si Rousseau, numai ca el vedea in trecerea de la starea de natura la Statul politic un fenomen cu valoare negativa. In starea de natura, omul este robust, solitar, inocent. Aici el este liber caci nu are nevoie decit de el insusi. Doar 'hazardul' (de ex. o catastrofa geologica obliga indivizii sa traiasca in proximitate) il poate face pe om ticalos: viata sexuala in familie naste gelozia, folosirea calculului rational, a instrumentelor, a limbajului simbolic, a institutiilor politice multiplica inegalitatile pina la abuzul societatii politice. Toate acestea conduc in cele din urma la un individualism autosuficient: oamenii au ideea unui angajament mutual, dar acest 'contract' este fragil: daca-i vorba sa prinda un cerb ei stau la post pina ce constata ca-i mai util pentru azi sa prinda iepurele care tocmai trece, dar astfel isi pierd libertatea zilei de miine. Concluzia sa are o nuanta 'socialista': omul trebuie constrins ca sa fie cu adevarat liber[2].

Marx este prins de aceasta fobie fata de institutiile reprezentative constringatoare, dar considera ca prin praxis-ul politic revolutionar omul se poate reconcilia cu el insusi. In viziunea lui Marx, cuplul conceptual pertinent pentru a defini politica nu este alcatuit din termenii 'dominant -dominant'. Contradictia ca atare este insasi lupta practica impotriva formelor sociale si economice care paraziteaza societatea civila.

Lenin va intelege praxis-ul politic pe fondul opozitiei dintre manifestatia social-democratica si insurectia revolutionara a proletariatului. El ii critica pe 'mensevici' spunind ca arata ostentativ o 'forta absenta'. Aceasta manifestare demonstrativa a social-democratiei este doar un simulacru de politica. O interiorizare prea puternica a ideii de reprezentare ne-ar face lasi si ineficace intrucat reduce politica la un vodevil. Teroarea de masa ar fi preferabila 'politicii frazei'[3].

Filosofii, politologii, psihologii sau sociologii analizeaza fenomenele politice avind adesea ca tinta comunicarea politica. Doua dintre metode sint analiza de continut si analiza de discurs. Iata - dupa D. Colas - termenii cheie ai unui discurs de tip leninist. Nu de putine ori ii intilnim si in discursurile conflictuale ale politicienilor de azi:

Insurectie Manifestatie



politica teatru

lupta de clasa    scenarizare

Clausewitz Hamlet

armata parlament

actiune vorbe

forta neputinta

partid proces

organizare isterie

'cuvint de ordine'    strigat

liniste zgomot

proletari mici-burghezi

dictatura proletariatului    democratie capitalista

Garda rosie, Ceka Drepturi constitutionale



C. Schmitt, La theorie de la Constitution, PUF, Paris, 1993. C. Schmitt intelege prin inamic pe cel care este ostil, dar nu in sensul de a fi distrus, ci ca individ fata de care trebuie exhibata o forta si stabilita o frontiera comuna. Aceasta teorie a produs iritarea celor care isi fixasera ca obiectiv un inamic absolut (rasa la nazisti, clasa la bolsevici). Cf., D. Colas, Sociologie politique, PUF, Paris, 1994, pp. 80-84.

V. Tratat de sociologie, Humanitas, Bucuresti, cap. I, 1997.

Unii autori (P. Champagne, Faire l'opinion. Le nouveau jeu politique, Minuit, Paris, 1990) considera ca dimnuarea violentei fizice a actiunii politice se plateste cu reintarirea violentei simbolice, adica prin impunerea de noi credinte, mai mult sau mai putin iluzorii, care fac posibile procesele de dominatie fara a mai fi necesare mijloacele violente. In esenta, ideea unor sociologi ca P. Bourdieu si P. Champagne este ca 'dominatii' devin treptat incapabili sa analizeze si sa combata violenta structurilor de dominatie. Parerea lui Colas este ca sociologii din Scoala lui Bourdieu induc o atitudine de suspiciune a democratiei in profitul unei viziuni totalitariste. V. mai departe critica sondajelor de opinie.







Politica de confidentialitate





Copyright © 2023 - Toate drepturile rezervate

Sociologie


Sociologie






termeni
contact

adauga