Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Doar rabdarea si perseverenta in invatare aduce rezultate bune.stiinta, numere naturale, teoreme, multimi, calcule, ecuatii, sisteme



Biologie Chimie Didactica Fizica Geografie Informatica
Istorie Literatura Matematica Psihologie

Sociologie


Index » educatie » » psihologie » Sociologie
» Statutul femeii in societatiile traditionale ale Europei Orientale


Statutul femeii in societatiile traditionale ale Europei Orientale




Statutul femeii in societatiile traditionale ale Europei Orientale

Asa cum s-a constatat prin cercetarile antropologilor si sociologilor, in lumea traditionala functioneaza cu o mare reprezentativitate sociala principiul organizarii de tip dualist. Intelegem prin societati traditionale comunitatile cu strategii maritale preponderent teritorial-endogame, cu o dominanta a economiei autarhice orientata inspre subzistenta grupului si o slaba dinamica a proceselor acumulationiste. Pentru spatiul european, doua tipuri comunitare configureaza prin excelenta modelele traditionalitatii: satul taranesc (in care solidaritatea grupurilor este variabil asigurata prin criteriul parentarii, dar si al vecinatatii) si societatile tribale balcanice (Albania, Muntenegru) sau caucaziene, in care principalul criteriu de mentinere a coeziunii grupale este cel al parentarii, vecinatatea fiind estompata ca institutie de organizare comunitara. Aceste societati genereaza modele culturale in care se produce o accentuata separatie duala intre diferite grupuri sociale, structurate in functie de factori biologici (varsta, sex, particularitati morfo-fiziologice), dar si de factori sociali (ereditate-linie de neam, rangul la nastere). Acest dualism este mediat de o intreaga simbolistica culturala care legitimeaza atat separatiile cat si complementaritatiile. Este evident ca numai anumiti factori biologici, de multe ori fictivi (cum ar fi o parte a ideologiei sangelui si parentarii), devin factori de separatie sociala cu o conotatie simbolica. Altii sunt neglijati, considerati nesemnificativi intr-o posibila operatie clasificatorie.




Una dintre cele mai profunde separatii, cu o remarcabila continuitate istorica, este cea dintre sexe. Masculinul si Femininul sunt culturalmente reconstruiti in termenii unor opozitii dar si necesare complementaritati. Aceasta separatie se regaseste in diferite aspecte ale socialului, incepand de la ideologia sangelui si a transmiterii liniei de neam, pana la raporturile de autoritate si mostenirea proprietatii sau chiar diferentierile atat de neaseptate pentru lumea moderna, privind accesul la sacru si manipularea lui, prin religie sau magie. In cele ce urmeaza vom incerca sa punctam aceste diferentieri in statutul sexelor si, in special, sa urmarim statutul femeii in modelele culturale traditionale ale Europei Orientale.

Masculinul si Femininul in ideologia sangelui

Una dintre cele mai puternice ideologii comunitare este cea a sangelui. Ea este intim legata de mecanismele de legitimare a solidaritatii grupale, dar si de transmitere a numelui, proprietatii, autoritatii si chiar a pozitiei in raport cu sacrul, cum ar fi, bunaoara, asezarea in biserica sau la diferite ceremonialuri comunitare. In cadrul acestei ideologii functioneaza in toate comunitatile traditionale europene si estompat, chiar si in lumea moderna, principiul patriliniaritatii. Chiar si in momentele de criza pe linia parentarii, prin nasterea unor succesori exclusiv feminini, cand pentru o generatie, femeia poate indeplini functia de surogat de masculinitate, nu se pune in discutie autoritatea principiului patriliniaritatii, dimpotriva, chiar acesta ipostaza speciala afirma in forma mascata, dominanta principiului masculin.

Dar care este legatura intre ideologia sangelui si parentare? Cum functioneaza modelele explicative care asigura aceasta legatura?

Desi in spatiul traditional romanesc nu vom gasi afirmata transant ideea distinctiei (evident fictive din punct de vedere al stiintei moderne, dar rationale si functionale pentru omul societatilor traditionale) dintre sangele masculin si cel feminin, o atare distinctie este prezenta in mecanismele de transmitere a numelui, care presupun implicit ideea de legatura de sange, pe linie masculina, intre copil, parinte si bunicul din partea tatalui. La slavii de sud sau la albanezi insa, o atare separatie intre tipurile de sange apare afirmata extrem de transant: exista doua tipuri de sange, sangele masculin si sangele feminin. “In Muntenegru, spre exemplu, oamenii explica diferenta dintre barbati si femei prin faptul ca primii, deci si stramosii pe linie masculina, formeaza «sangele gros» («debela krv»), in timp ce femeile formeaza «sangele subtire» («tanka krv»)1). Traditiile orale albaneze sunt si mai categorice; «descendenta din partea tatalui se numeste <l’albero del sangue> (<arborele sangelui>); descendenta din partea mamei se numeste <l’albero del latte> (<arborele laptelui>)”2) . Deci, in ideologia unor asemenea comunitati, femeia are ca functie principala perpetuarea vietii, insa datorita caracteristicilor sangelui ei ea nu poate transmite acest sange urmasilor; numai sangele masculin se transmite succesorilor, iar aceasta credinta explica coerent ideologia patriliniaritatii. Consecintele unei asemenea distinctii sunt extrem de importante in statutul social al femeii. “Femeia albaneza nu mosteneste nimic de la parinti, nici casa, nici alte bunuri. Cutuma socoteste femeia ca ceva neimportant intr-o familie”3). In consecinta, “mostenirea se cuvine baietilor si nu fetelor”4). Ideologia sangelui poate avea consecinte dintre cele mai neasteptate, spre exemplu, in planul strategiilor maritale si al permisivitatilor, respectiv interdictiilor de casatorie. Modelul general european impune interdictii de mariaj in ceea ce se poate numi parentarea apropiata. In general, in cadrul acestui model se accepta ca parentare apropiata inrudirea mergand pana la verii primari (verii de gradul I). Exceptiile de la aceasta regula se intalnesc in spatiul catolic occidental sub forma dispensiei episcopale (dupa Conciliul de la Lateran din 1215, in care se introduce aceasta posibila procedura) si nu a unei simbolistici permisive a ideologiei sangelui. In spatiul musulman se va intalni insa puternic legitimata, prin simbolistica culturala a deosebirii dintre sangele masculin si cel feminin, casatoria in ceea ce pentru lumea crestina europeana functioneaza ca parentare apropiata. Este vorba de posibilitatea casatoriei dintre veri primari pe linie materna (de exemplu, fiica cu varul primar din partea fratelui mamei) sau chiar cu unchiul matern5). In schimb, casatoria pe linia unchiului patern (fratele tatalui) este interzisa, cazand sub incidenta parentarii apropiate.

Plecand de la aceste exemplificari, dar si pe baza datelor furnizate prin cercetari in alte zone ale Europei Orientale, se poate concluziona ca ideologia sangelui are functionalitati sociale multiple:

preintampina incestul prin interdictiile de mariaj in parentarea apropiata;

explica prin postulatul polaritatii sexuale, diferentele sociale dintre barbat si femeie;

este criteriul fundamental de mentinere a solidaritatii si continuitatii grupului social;

legitimeaza functia de autoritate a elementului masculin.

In spatiul romanesc, cel putin pentru perioada din care avem informatii, nu exista o ideologie explicita a diferentierilor de sange intre linia masculina si cea feminina, asa cum se constata la slavi sau la albanezi. Cu toate acestea si in cazul romanesc sistemul patriliniar de transmitere a apartenentei comunitare, a numelui cat si a proprietatii, precum si diferentierea sexelor in raport cu toposul sacru, arata functionalitatea camuflata a acestei ideologii.

Femeia, spita de neam si proprietatea

In societatile traditionale europene numele ca si ordinea la nastere devin importante criterii de ierarhizare sociala cu consecinte importante asupra statutului individului. Inca de la romani se va face disocierea, semnalata de Fustel de Coulanges, intre succesiune si mostenire, succesiunea indicand transmiterea autoritatii, a rolului, iar mostenirea, transmiterea proprietatii. De altfel, pe baza acestei disocieri, Georges Augustins6) va construi o interesanta tipologie a grupurilor domestice europene. Asa cum vom vedea, in toata posibilele combinatii din societatile europene, transmiterea numelui si a proprietatii este de tip masculin.

In structurile grupurilor domestice europene pot aparea urmatoarele combinatii in privinta raportului intre succesiune si mostenire:

Succesiunea unica, mostenirea egalitara. Acest caz este intalnit in antichitatea romana. Fustel de Coulanges arata practica romana prin care primul nascut pe linia masculina mosteneste functia de autoritate a tatalui (inclusiv statutul de senator care este transmisibil ereditar, pana la Legea celor 12 Table), in timp ce restul liniei succesorale masculine beneficiaza, alaturi de primul nascut, de partajul egalitar al proprietatii imobiliare. Fetele sunt excluse din sistemul partajului imobiliar, la casatorie iesind din cadrul grupului domestic si primind, prin compensatie, in functie de posibilitatile familiale, o dota mobila.

O situatie asemanatoare prin sistemul de succesiune si partaj o reprezinta in Europa Orientala grupurile domestice largite, intalnite la slavi, albanezi si caucazieni7) (osetini si gruzini, de la care avem semnalari, dar este posibil ca situatia sa fie asemanatoare si la alte populatii caucaziene). Diferenta fata de modelul roman este insa extrem de importanta in privinta dimensiunilor grupului domestic; la romani este vorba de o structura tipica a familiei nucleare (parinti si succesori imediati), in timp ce la populatiile enumerate anterior se constata prezenta unor structuri polifamiliare care locuiesc sub acelasi acoperis sau in acelasi habitat gospodaresc, grupand, cateodata, strabunici, bunici, parinti si copii si ajungand la dimensiuni impresionante de pana la 100 de persoane (desi in general, dimesiunea lor se restrange la 30-40 de persoane, oricum un volum extraordinar, fata de alte modele europene). Asemenea grupuri domestice sunt conduse de un sef al gospodariei, sub ascultarea caruia se afla toate familiile grupului: tatal, unul dintre frati, de obicei, cel mai in varsta si in rare cazuri, dupa moartea tatalui (bunicului), mama (bunica), pana la moartea acesteia. In privinta transmiterii numelui si a proprietatii situatia este si in acest caz favorizant masculina: succesorii primesc numele dupa grupul tatalui, iar in cazurile de disolutie a grupului partajul este exclusiv masculin, femeile fiind exceptate de la proprietatea imobiliara, primind o dota, la mariaj. Principiul de baza in virtutea caruia se face aceasta disociere intre femeie si proprietatea imobiliara (de fapt, unica considerata semnificativa) se bazeaza pe ideologia sangelui; barbatul continua linia de neam si nu femeia, in consecinta el trebuie sa mosteneasca proprietatea. Deci, continuitatea grupului este asigurata prin continuitatea sangelui masculin, iar aceasta continuitate asigura dreptul la continuitatea proprietatii (de altfel, regula este generala si pentru alte grupuri domestice). Un recent articol al cercetatorului bulgar Kamen Dontchev8), La place des femmes dans le droit coutumier bulgare, prezinta statutul femeii in grupul domestic largit (cunoscut sub denumirea de “zadruga”, desi termenul este livresc, negasindu-se in limbajul slavilor sudici), in diferite momente ale dinamicii sale.





Cazul bulgar ofera interesante informatii privind modul de dezagregare a institutiei domestice largite, ca urmare a intrarii spatiului taranesc in campul economiei de piata. Pe de alta parte, confirma teoria sociologica a persistentei rezidurilor cutumiare, in conditiile introducerii legislatiei moderne. Este vorba de faptul ca in Bulgaria, dupa castigarea independentei in 1878, a fost adoptata o legislatie moderna, care insa a venit in conflict cu vechiul drept cutumiar. In 1890 intra in vigoare legea privind succesiunea, potrivit careia se acorda drepturi egale la mostenire atat pentru toti succesorii, indiferent de sex. Legea vine insa in contradictie cu vechia cutuma juridica potrivit careia numai cei care raman in cadrul grupului domestic, adica numai barbatii, in virtutea caracterului virilocal al casatoriei, beneficiaza de pamantul antecesorilor. Ca urmare a presiunilor sociale, legea succesiunii va suferi mai multe amendamente (1898 si 1906), favorizante pentru elementul masculin, prin care fie se creeaza posibilitatea rascumpararii de catre frati a cotei parti a pamantului care ar reveni fetelor, fie, pur si simplu, se acorda o cota dubla de pamant, pentru succesorii masculini. Cu toate aceste amendamente, in multe regiuni ale Bulgariei a continuat sa fie aplicata vechea practica cutumiara a dreptului la mostenirea funciara acordat exclusiv barbatilor. “Se pot da fetelor la casatorie, o oaie, o capra, sau chiar monezi de aur, dar niciodata pamant”9) . In mod paradoxal, pe baza vechiului obicei, “chiar fetele la casatorie nu pretindeau sa primeasca partea lor de pamant la care aveau dreptul, prin noua legislatie” 10) sau in alte cazuri “daca ele primeau pamant, se multumeau cu o suprafata mai mica decat cea la care aveau dreptul si luau «ceea ce fratii vroiau sa le dea»” 11). Dupa 1913, vechiul sistem cutumiar intra intr-o tot mai accentuata disolutie, castigand teren sistemul modern de partaj. Victoria dreptului civil modern va determina si disparitia grupului domestic extins (“zadruga”), lipsit de baza sa economica, prin partajul egalitar al pamantului intre succesori, fapt care nu va mai permite mentinerea compacta a masei funciare intr-o exploatare devalmasa a familiilor linei masculine de neam. De altfel, in evolutia grupului domestic bulgar se pot pune in evidenta trei etape:

a.      Grupul domestic extins, format din strabunici, bunici, frati, veri si urmasi, cu un numar impresionant de membri;

b.     In ultimele decenii ale secolului al XIX-lea se trece treptat la “zadruga mica” sau “menajul comunitar”, un grup domestic format din parinti si descendentii lor pe linie masculina, care locuiesc inca toti in aceeasi gospodarie si exploateaza in comun pamantul. In acest caz, grupul domestic are “de obicei intre 6 si 15 membri, dar poate atinge si 30 de membri sau chiar mai mult12).

c.      Trecerea la familia nucleara. Se poate remarca faptul ca spargerea grupului domestic extins este consecinta schimbarii statutului economico-juridic al femeii in conditiile introducerii legislatiei moderne care treptat va eroda vechiul drept cutumiar.

Ce se intampla insa atunci cand intr-o familie din cadrul grupului domestic largit se nasc numai fete? Exemplele din Peninsula Balcanica ofera cazuri interesante pentru rezolvarea crizei de masculinitate intervenita in cadrul grupului.

Un caz extrem este cel albanez: “In Albania de Nord in trecut, relatia dintre consanguinitatea masculina si proprietate era absoluta. Daca un cuplu nu avea copii si ultimul descendent masculin dintr-o spita de neam se stingea, «se darma cuptorul din camera; acolo unde era cuptorul se punea o cununa de spini, fereastrele casei erau zidite, arborii din gradina erau taiati, iar florile smulse». Proprietatea trecea la cele mai apropiate rude consanguine”13). Este evident ca in asemenea situatii chiar daca familia respectiva a avut fete, ele prin casatorie plecau in alte grupuri domestice si nu transmiteau mai departe spita de neam.

Tot in Albania se semnaleaza un surogat de masculinitate: una dintre fete, de obicei cea mai mare, ramanea necasatorita si devenea, pentru o generatie, sefa grupului, imbracandu-se barbateste si comportandu-se ca atare. Celelalte fete puteau sa se casatoreasca si unele ramaneau in grupul extins, pentru o generatie constituit uxorilocal, asigurandu-se prin aceasta strategie, continuitatea spitei. De altfel, cazurile de uxorilocalitate, sub forma aducerii elementului masculin in gospodarie (“ginerirea”), pentru asigurarea continuitatii liniei de neam, sunt cele mai raspandite (dupa care urmeaza adoptiile de copii de sex masculin). “La slavii de sud, numele cel mai obisnuit care se da ginerelui venit la sotie este cel de «domazet»; el se poate numi si «prezet» 14). Demelic prezinta aceasta situatie intalnita in Serbia astfel: «In Serbia, cel care nu are decat fete, atunci cand este batran lasa ca sotul celei mai mari dintre fetele maritate sa conduca in continuare gospodaria, ca «domazet». Toate bunurile vor apartine fetei celei mai varstnice, iar celelalte fete nu beneficiaza decat de dreptul de a fi intretinute (n. n. pana la casatorie). Cu toate ca legea scrisa a Serbiei prescrie partajul egalitar intre fete, populatia nu renunta la vechiul obicei; pentru a eluda legea, fetele mai mici vor dona partea lor de mostenire cumnatului si surorii mai mari». Sotul accepta pentru el si pentru descendentii sai patronimul grupului domestic in care a devenit ginere” 15).

2. Succesiunea fragmentata, mostenirea egalitara. In spatiul Europei Orientale, acest model de transmitere a proprietatii si autoritatii este specific, in primul rand, romanilor. El se bazeaza pe faptul ca nu exista un conducator al grupului fratilor (asa cum apare in sistemele de tip “zadruga”), toti fratii avand un statut social relativ egal (cu un respect simbolic, neasociat unor privilegii economice sau de autoritate efectiva, acordat fratelui mai mare). Pe de alta parte, potrivit traditiei, dar si unor imperative de natura biologica, fratele mai mic ramane, de obicei, in gospodaria parinteasca, mostenind casa si ajutand parintii la batranete. Mostenirea fiind egalitara si mai mult, gospodariile fratilor autonomizandu-se la casatorie, prin construirea pentru fiecare a unor noi locuinte, independente de cea parinteasca, acest model creeaza o mare dinamicitate a spatiului rural, aici aparand fenomenul de roire demografica in zona fanetelor si a locurilor recent defrisate, geneza catunelor si treptata lor autonomizare, dupa mai multe generatii, in raport cu satul matca. Virilocalitatea casatoriilor in cadrul acestui model este extrem de difuza; ea se refera in mod precumpanitor la virilocalitatea ca endogamie comunitara, ca predispozitie a elementului masculin de a se casatori in interiorul comunitatii rurale si nu ca in cazul slavilor ca tendinta generalizata de a aduce femei, prin casatorie, in cadrul grupului domestic extins. Este de remarcat si in cadrul acestui model, forma arhaica, bazata pe dreptul comunitar, caracterizata prin discriminarea femeilor in accesul lor la proprietatea funciara a parintilor, dar si in transmiterea numelui. Cercetarile intreprinse de Henri H. Stahl in perioada interbelica in satul Nereju, din Tara Vrancei, arata ca aici a persistat pana la primul razboi mondial vechiul drept cutumiar, cu toate ca inca prin reformele lui Cuza fusese introdus de multa vreme codul civil modern, care asigura partajul egalitar: “ O caracteristica a vechiului obicei al pamantului pe care nu-l mai gasim in zilele noastre decat ca o amintire, este practica de a nu da fetelor pamant ca dota” 16) . Sau pentru intreaga Tara a Vrancei, H. H. Stahl precizeaza: “Fetele nu aveau nici un drept asupra pamantului . Dota lor nu era formata decat din «ceea ce puteau duce in caruta»”17) .

Odata cu introducerea legislatiei moderne si a liberalizarii raporturilor intre sexe practica accesului discriminatoriu la proprietatea funciara a disparut, femeile avand drepturi egale cu barbatii.

Si in cazul arhaic romanesc se poate observa asocierea dintre barbat, proprietatea funciara si asigurarea continuitatii spitei de neam: x-ego, a lui y-tatal, a lui z-bunicul (tatal tatalui), desi in acest caz nu exista informatii privind o posibila distinctie intre sangele masculin si cel feminin. Unele mici abateri in mecanismul de atribuire a numelui se constata in practica traditionala atunci cand, pentru o generatie, intr-o gospodarie, care nu a avut baieti s-a produs o “ginerire”. In general, acest caz, schema de atribuire este urmatoarea: x-ego, a lui y-mama (sau in unele cazuri, mai rare, chiar tatal, venit ca ginere), a lui z-bunicul (tatal mamei, adica vechiul cap al gospodariei). De altfel, mecanismul de transmitere a numelui de familie pe linia paterna se pastreaza si in sistemele civile moderne.

Succesiunea favorizanta, mostenirea unica este un alt tip posibil de combinatorica in transmiterea autoritatii si proprietatii. Modelul de grup domestic organizat pe asemenea baze este raspandit in unele zone ale Europei Occidentale de aceea nu-l vom lua in discutie. Totusi, amintim faptul ca el se bazeaza pe dreptul cutumiar al primului nascut (pe linia masculina, iar numai in situatii de exceptie, a unei prim nascute), in virtutea caruia el beneficiaza de intreaga avere a parintilor (gospodaria si proprietatea funciara), iar restul, fie primesc o dota mobila la casatorie, fie raman celibatari (importante fluxuri emigrationiste inspre America se vor inregistra tocmai din aceasta categorie a fratilor defavorizati cutumiar, atunci cand va incepe marele exod spre Lumea Noua).

Succesiunea fragmentata, mostenirea egalitara, este un tip de transmitere a proprietatii si autoritatii derivat din tipul 2 (succesiunea fragmentata, mostenirea egalitara). El este intalnit precumpanitor in Europa Occidentala si se bazeaza pe posibilitatile oferite de testament pentru a favoriza pe unul dintre succesori in privinta partajului neegalitar al proprietatii paterne. De obicei si in acest caz este favorizat un succesor de sex masculin.



Femeia si sacrul

Dupa cum se stie, in societatile traditionale una dintre opozitiile importante este cea dintre sacru si profan. Trebuie sa amintim insa ca la nivelul cotidianului aceasta opozitie nu imbraca aceasta forma explicita, mai mult suprainstituita teoretic, ci o multitudine de forme mai difuze cum ar fi: “mai sfant”-“mai putin sfant”, loc “curat”-loc “spurcat” (in sensul de pur-impur), bine-rau (nu atat in sensul eticului ci in sensul permisivitatiilor si interdictiilor), timp “bun”-timp “rau” (timp propice-timp defavorabil), persoana “curata”-persoana “spurcata” si alte asemenea posibile opozitii, care dau organizare spatiului, timpului si socialului. Unele dintre acestea oglindesc raporturile dintre cele doua sexe. Ele se regasesc atat in spatiul magicului cat si in cel al religiosului.

Un aspect important al vietii sociale traditionale este legat de statutul social diferit al barbatului si femeii in raport cu activismul social, respectiv, activismul magic. Se stie ca in societatile balcanice, dar si in lumea traditionala romaneasca, posibilitatea deciziei in selectia maritala era extrem de limitata in cazul femeilor. Aceasta selectie era un apanaj aproape exclusiv masculin, al tatilor, dar si al viitorului sot. Pe de alta parte, principalele functii de decizie si control comunitar erau rezervate, de asemenea, barbatiilor: decizii legate de proprietatea gospodariei, dar si de proprietatea comuna sateasca, achizitionarea sau instrainarea de bunuri gospodaresti sau comunitare, exercitarea functiei de control social comunitar, inclusiv control premarital, prin intermediul unor institutii specifice (cum ar fi bunaoara ceata de flacai). In schimb, se poate constata un alt fapt extrem de semnificativ: principalul agent al manipularii mijloacelor magice era feminin (fete aflate in pragul casatoriei, care apeleaza la practici magice pentru aflarea ursitului, femei descantatoare care prin descantec cer ajutorul Maicii Domnului, pentru a alunga o boala sau a ocroti animalele de actiunea unor forte malefice ( strigoi, ciuma ) ori pentru a proteja intreaga comunitate de perioade de seceta sau ploi excesive. De aceea, am putea spune ca activismului social al barbatului i se contrapune un activism magic al femeilor. Odata cu liberalizarea raporturilor dintre sexe se constata si disparitia activismului magic feminin. Schematic, se poate reprezenta aceasta dihotomie astfel18):

In lumea traditionala

Activism

Barbat

Femeie

Magic

Nu

Da

Social

Da

Nu

In lumea moderna

Activism

Barbat

Femeie

Magic

Da

Nu

Social

Da

Nu

Pe de alta parte, daca in cazul barbatului, contaminarea cu impur este practic absenta, in cazul femeii, in anumite momente ea este considerata ca fiind contaminata cu impur si, in consecinta, supusa unor interdictii sociale. Este vorba de perioada lunara de ciclu biologic, cand exista interdictia impartasaniei si, mai ales, perioada de dupa nastere, de lehuzie, cand, timp de 40 de zile, era interzisa intrarea ei in biserica, pana la molitva savarsita de preot care ii consacra reintegrarea sa in comunitate si o scotea de sub incidenta impurului. De altfel, numai femeile caste, care trebuiau sa fie batrane (deci in menopauza) si vaduve, aveau voie sa faca prescurile din care preotul pregatea painea pentru impartasanie.

Rolul nefast al femeii se manifesta si in perioada sarbatorilor de iarna sau cu prilejul unor activitati economice sau ceremoniale de peste an. Se stie ca perioada dintre Craciun si Boboteaza era considerata un timp cu proprietati exceptionale, existand credinta ca in Ajunul Craciunului cerul se deschidea, iar Divinitatea se cobora peste oameni (de altfel motivul “divinitatii coboratoare” este unul dintre motivele centrale ale crestinatatii orientale, considerata de M. Eliade “crestinism cosmic”). Aceasta perioada de stare exceptionala in viata lumii traditionale era un timp de manifestare a elementului masculin. Activismul comunitar al barbatilor (spre exemplu, cetele de colindatori) era considerat aducator de bunastare si asigura protectie comunitara. Dimpotriva, activismul social al fetelor era considerat nefast, aducator de pericole. De aici multitudinea de interdictii la care era supus elementul feminin in aceasta perioada (interdictia de a colinda, colindatul fiind exclusiv masculin, de a intra intr-o alta gospodarie in Ajunul Craciunului sau in dimineata de Craciun sau Anul Nou).



Si in privinta dispunerii in spatiul sacru al bisericii, credem ca se pot constata interesante opozitii intre barbat si femeie19). Se stie ca desi intreaga biserica este investita cu atributul sacralitatii, aceasta sacralitate este insa eterogena. In vechea organizare a spatiului religios, cu existenta obligatorie a celor doua spatii sacre distincte (alaturi de altar), naosul (situat, nu intamplator, in est) si pronaosul (situat in vest), exista o stricta delimitare intre sexe, in cele doua incinte. Barbatii vor sta in naos, iar femeile, in pronaos. De altfel, in ceea ce priveste intensitatea sacralitatii, naosul este considerat mai sacru decat pronaosul, gasindu-se in apropierea altarului, dispus in partea estica, acolo unde este izvorul luminii (Estul si Sudul sunt punctele de maxima sacralitate in toposul sacru crestin). Aceasta organizare generala a socialului in raport cu sacrul se regaseste atat in bisericile de lemn din Transilvania si Partile Vestice, fie ele ortodoxe sau greco-catolice, cat si la bisericile domnesti din Moldova sau Muntenia. Ea va fi oglindita si prin dispunerea mormintelor in cimitir.

***

In acest cadru nu au fost examinate si alte opozitii care apar intre cele doua sexe. Este vorba, in primul rand, de opozitiile din cadrul activitatilor economice, in special cele legate de diviziunea activitatilor in interiorul locuintei, ca spatiu feminin si in spatiul agricol si forestier, ca spatiu masculin.

Note

Paul H. Stahl, Consangvinitatea fictiva, Silvania, 2, 1997, Zalau, p. 20. Studiul este tradus de Gh. Sisestean dupa originalul La consanguinité fictive. Quelques exemples balkaniques, aparut in Quaderni Fiorentini per la storia del pensiero giuridico moderno, nr. 14, 1985, Milano, p. 121-147

Shtefen Gjecov, Codice di Lek Dukagjini, Roma, 1941, cf. Paul H. Stahl, op. cit. p. 20

S. Gjecov, op. cit., p. 81

S. Gjecov, op. cit., p. 103

Paul H. Stahl, op. cit., p. 20

Georges Augustins, Esquisse d’une comparaison des systèmes de perpétuation des groupes domestiques dans les sociétés paysannes européennes, in Arch. Europ. Sociol., XXXIII, 1982, p. 39-69

Paul H. Stahl, Maison et groupe domestique étendu. Exemples européens, Armos timitikos tomos, Salonic, 1991, p. 1667-1692

Kamen Dontchev, La place des femmes dans le droit coutumier bulgare, Etudes et Documents Balkaniques et Mediterranéens, Paris, nr. 22, 2000

K. Dontchev, op. cit., p. 8

K. Dontchev, op. cit., p. 8

K. Dontchev, op. cit., p. 8

K. Dontchev, op. cit., p. 2

Paul H. Stahl, Consangvinitatea . , p. 20

Paul H. Stahl, op. cit., p. 21

Cf. Paul H. Stahl, op. cit., p. 21

Henri H. Stahl, Nerej, un village d’une région archaïque, vol. III, Bucuresti, 1939, p. 326

Henri H. Stahl, Les anciennes communautés villageoises roumaines, asservissement et penetration du capitalisme, Paris, 1969, p. 57

Gh. Sisestean, Forme traditionale de viata taraneasca in nord-vestul Transilvaniei, Zalau, 1999

Paul H. Stahl, L’installation des fidèles dans l’église, Revue des études sud-est européens, vol. XXXI, nr. 1-2, Bucuresti, 1993, de asemenea, Gh. Sisestean, Biserica si cimitirul in satele transilvanene. Structura spatiala si structura sociala, Etudes roumains et aroumains, nr. V, Paris-Bucuresti, 2000








Politica de confidentialitate


Copyright © 2020 - Toate drepturile rezervate

Sociologie


Sociologie