Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Doar rabdarea si perseverenta in invatare aduce rezultate bune.stiinta, numere naturale, teoreme, multimi, calcule, ecuatii, sisteme




Biologie Chimie Didactica Fizica Geografie Informatica
Istorie Literatura Matematica Psihologie

Sociologie


Index » educatie » » psihologie » Sociologie
SUGESTII PENTRU REDACTAREA UNUI GHID DE INTERVIU


SUGESTII PENTRU REDACTAREA UNUI GHID DE INTERVIU


Sugestii pentru redactarea unui ghid de interviu

Obiective : obiectivele urmarite in cadrul cercetarii se noteaza la inceputul ghidului - au rolul de a aminti intervievatorului scopurile principale ale studiului.

Introducere: Uneori este de folos ca la inceputul ghidului sa se reaminteasca intervievatorului frazele exacte pe care trebuie sa le spuna respondentului la inceputul interviului (tema principala, scopul cercetarii, detalii despre beneficiarul cercetarii, aspectele legate de confidentialitate, permisiunea de a inregistra etc.).



Lista de teme sau intrebari (corpul ghidului): lista cu temele sau intrebarile care urmeaza sa fie abordate. Se redacteaza in asa fel incat sa fie usor de citit si sa existe spatiu pentru adnotari din partea intervievatorului. Sugestii practice:

Utilizarea aranjarii temelor si subtemelor in cascada (subtemele se scriu imediat dedesubtul fiecarei teme, aliniate spre interiorul paginii)

Sublinierea cuvintelor cheie

Utilizarea culorilor pentru marcarea sectiunilor tematice distincte ale ghidului

Utilizarea italicelor si/sau incadrarilor cu paranteze drepte pentru a demarca instructiunile pentru intervievator (prezente in text) de temele sau intrebarile propriu-zise

Instructiuni de utilizare: Contin cerinte si sugestii adresate intervievatorului, de ex.:

Formulari sugerate pentru adresarea unor intrebari referitoare la anumite teme consemnate in ghid

Instructiuni referitoare la conduita in timpul convobirii sau la stilul conversational pe care sa le adopte intervievatorul

Indicatii referitoare la ordinea unor intrebari sau teme, la prioritatea abordarii unor teme fata de altele

Orice alte instructiuni necesare pe teren

Formule de incheiere a convorbirii: sa aminteasca intervievatorului cum sa incheie, sa multumeasca si sa reasigure pe respondent de confidentialitatea convorbirii.

Pentru exemplificare, vezi caracteristicile de redactare a ghidului de interviu de mai jos

ANEXA EXEMPLU - Ghid de interviu CBSS

Subiecti: Reprezentanti ai organizatiei titulare a proiectului de servicii sociale comunitare (director de proiect, membru al ONG-ului titular de proiect)

Obiectiv: Evaluarea efectelor institutionale produse de implementarea proiectelor de servicii de ingrijire a batranilor la domiciliu asupra organizatiilor non-guvernamentale titulare de proiecte (beneficiare ale finantarii publice).

Introducerea convorbirii:

Buna ziua! Numele meu este si sunt cercetator la Institutul de Studii Sociale din Cluj. Fac parte dintr-o echipa de cercetatori care realizeaza un studiu de teren asupra [tema cercetarii] efectelor institutionale ale desfasurarii proiectelor de servicii sociale asupra organizatiilor care deruleaza asemenea proiecte. Beneficiarul studiului nostru este Agentia X. Institutia dvs. a avut un proiect de ingrijire la domiciliu a varstnicilor, sprijinit de Agentia X, de aceea dvs. ati fost ales pentru a ne impartasi din experienta prin care ati trecut pe parcursul punerii in practica a acestui proiect. Orice informatie din partea dvs. ne va fi de mare folos pentru a intelege problemele care apar in derularea proiectelor de servicii sociale si pentru gasi solutii la aceste probleme.

De aceea, va rog sa acceptati sa discutam vreme de aprox. 30 de min. despre aceste lucruri. De asemenea, va rog sa acceptati sa inregistrez pe caseta audio discutia noastra, deoarece astfel e sigur ca nu voi uita nimic din ceea ce veti spune. Va asigur ca nimeni in afara celor care facem acest studiu nu va avea acces la inregistrarea discutiei noastre de astazi, iar ceea ce vom discuta nu va fi folosit decat exclusiv pentru a identifica problemele cu care se confrunta organizatiile precum cea pe care o reprezentati.

Sectiunea A. Inainte de desfasurarea proiectului

[Intro: In urma cu catva timp, organizatia dvs. a primit de la Agentia X. fonduri pentru ingrijirea batranilor la domiciliu in cadrul proiectului [precizeaza numele proiectului

Dupa parerea dvs., ce importanta avea rezolvarea acestei probleme pentru varstnicii care benficiaza de aceste servicii de ingrijire?

Relansare:

Caror nevoi ale acestora raspunde proiectul dvs.?

Inaintea obtinerii acestor fonduri, ati mai avut incercari de rezolvare a problemei varstnicilor care au nevoie de ingrijire la domiciliu?

Relansari:

Daca da, in ce au constat acestea?

Daca nu, a fost contextul in care v-a venit ideea de a aplica pentru acest proiect la FRDS?

Inaintea realizarii [precizeaza numele proiectului!], ce alte tipuri de servicii sociale a mai oferit organizatia dvs. unor grupuri dezavantajate din comunitate?

Ce parteneri ati avut in aceste proiecte? (autoritatile locale, regionale sau centrale, institutii guvernamentale descentralizate, ONG-uri, donori, finatatori de proiecte etc.)

Sectiunea B. Participarea la proiect

[Intro:] In continuare, va rog sa-mi povestiti, pe scurt, despre cum a inceput si cum s-a desfasurat acest proiect.

Cum a aparut initiativa/ ideea acestui proiect?

Relansare: Ati avut o cerere din partea unei alte institutii, organizatii, grup de persoane?

Cine (ce institutii, persoane sau grupuri) v-au ajutat in faza de desfasurare efectiva a proiectului?

Relansari:

Cum s-au implicat Primaria si Consiliul local in activitatile desfasurate pentru ingrijirea batranilor la domiciliu

Dar Consiliul Judetean?

Dar serviciile guvernamentale descentralizate (de ex. directiile de asistenta sociala, de sanatate publica sau asistenta medicala)?

Dar ONG-urile din localitate?

Dar biserica/ preotul?



Care au fost principalele probleme aparute pe parcursul realizarii [precizeaza numele proiectului]? Cum au foste ele rezolvate?

Relansari: In completarea celor spuse de dvs., ce probleme au aparut in:

relatia cu autoritatile locale;

relatia cu serviciile publice de protectie sociala

relatia cu alti parteneri din proiect (asociatii sau organizatii implicate)

relatia cu beneficiarii directi/ varstnicii care au beneficiat de serviciile dvs. (in termeni de: incredere/neincredere, entuziasm/indiferenta, participare/neimplicare);

relatia cu FRDS.

Dupa parerea dvs., care este cel mai important succes al proiectului? Dar principalul sau insucces?

Sectiunea C. Impactului implementarii proiectului, in termenii formarii de competente

[Intro:] Sa discutam acum despre influenta acestui proiect asupra dvs. si a beneficiarilor dvs.

Care au fost cele mai importante lucruri pe care le-ati invatat din participarea la acest proiect?

Relansari:

Care considerati ca este cel mai mare castig pentru experienta dvs. (profesionala sau organizatorica) pe care vi l-a adus acest proiect?

Ce anume din experienta dobandita in proiectul FRDS considerati ca va va fi folositor pe viitor?

Cum a influentat derularea acestui proiect organizatia dvs.? (Aspecte pozitive si negative)

Relansari si Teme de urmarit

structura si marimea organizatiei,

bugetul,

portofoliul de parteneri,

strategia de fund-raising,

capacitatea de scriere de proiecte

Dupa incheierea proiectului, organizatia dvs. a mai aplicat si pentru alte proiecte de finantare de servicii comunitare?

Relansari:

Daca da, ce fel de proiecte?

Ce anume din experienta acumulata v-a folosit pentru pregatirea si/ sau punerea in practica a respectivului proiect?

12. Aceasta a fost ceea ce am ne-am propus sa discutam. Daca dvs. doriti sa mai adaugati ceva la ceea ce am discutat deja, va rog sa faceti acest lucru.

Incheierea convorbirii:

Va multumesc pentru timpul acordat si pentru informatiile folositoare pe care mi le-ati impartasit! Va asigur din nou ca nimeni in afara celor care se ocupa de aceasta cercetare nu va avea acces la inregistrarea discutiei noastre de astazi, iar ceea ce mi-ati spus nu va fi folosit decat exclusiv pentru a identifica problemele cu care se confrunta organizatiile precum cea pe care o reprezentati.

Instructiuni de utilizare a ghidului de interviu:

Ghidul de interviu este structurat pe urmatoarele componente:

Intro]: Text de definire a temei generale a unei sectiuni de intrebari (se citeste respondentului pentru a-l introduce in tema)

Consemne: intrebarile propriu-zise, numerotate, care formuleaza temele particulare de interes pentru interviu (se citesc intocmai respondentului, dupa care se asteapta raspunsul acestuia; in cazul in care nu intelege intrebarea, aceasta se reformuleaza; in cazul in care raspunsul este vag, in afara temei sau incomplet, se relanseaza discutia prin reformularile particulare de la relansari sau prin alte reformulari pe care le considerati potrivite).

Relansari: intrebari inlocuitoare sau suplimentare prin care se cer informatii sau opinii lamuritoare sau de completare a celor spuse anterior de respondent. Relansarile reprezinta aspecte particulare ale temelor (consemnelor) interviului (nu este obligatoriu sa fie citite intocmai, insa adresarea si reformularea lor se face exclusiv in functie de formularile utilizate de persoana intervievata si la momentul oportun :).

Textele scrise cu italice se adreseaza exclusiv intervievatorului si reprezinta instructiuni referitoare la precizari care cer atentie sporita [daca se afla intre paranteze drepte] sau la sensul intrebarii (daca se afla intre paranteze rotunde) .

Durata medie testata a interviului : 30 min.

ANEXA LA CURS - ELABORAREA UNUI GHID DE INTERVIU

I. Exemplu de MEMO ("aide memoire")

- pentru un interviu nestructurat cu tema principala -

Obiectiv: Explorarea categoriilor de posibile solutii pentru imbunatatirea activitatilor primariei - studiu pilot.

(Scopul studiului pilot: identificarea de indicatori pentru sectiunea "perceptia cetatenilor cu privire la activitatile primariei" dintr-un chestionar de evaluare a perceptiei populatiei asupra eficientei administratiei locale.)

Tema principala: Solutii pentru imbunatatirea activitatilor primariei

CONSEMN INITIAL: Pentru imbunatatirea activitatilor sale, Primaria Cluj-Napoca are nevoie de parerile cetatenilor care locuiesc in acest oras. Dvs. ce sugestii (sfaturi) aveti sa-i transmiteti primarului pentru ca in viitor lucrurile sa mearga mai bine in orasul nostru?



Instructiuni

Intrebarea principala (consemnul initial) se adreseaza fiecarui subiect selectat, dupa care se asteapta raspunsul acestuia.

Pe parcursul convorbirii, se aprofundeaza prin intrebari suplimentare fiecare tema particulara la care se refera subiectul.

Daca raspunsul nu corespunde temei principale sau daca subiectul da raspunsuri incomplete, se relanseaza discutia prin formularea de intrebari referitoare la urmatoarele teme posibile:

Solutii pentru gospodarirea mai buna a spatiilor publice (spatii verzi, parcari, piete s.a.)

Solutii pentru imbunatatirea traficului auto si pietonal

Solutii pentru reducerea birocratiei in relatiile cetatenilor cu functionarii primariei

Solutii referitoare la curatenia orasului

Alte teme care apar pe parcurs

La sfarsitul interviului:

Va multumesc pentru timpul acordat

II. Exemplu de ghid TEMATIC

- pentru un interviu semistructurat -

GHID DE INTERVIU

Tema cercetarii - Eficienta, rolul si functiile stiintei in societatea romaneasca

Subiecti: Cercetatori - angajati la universitati sau la institute de cercetare ale Academiei Romane

Obiectivele cercetarii:

atitudini fata de cunoasterea stiintifica, autonomia stiintei fata de puterea politica, rolul si functiile cercetarii stiintifice;

perceptii si reprezentari privind performanta stiintifica si eficienta sociala a activitatii de cercetare realizate la ora actuala in Romania;

identificarea dificultatilor si problemelor specifice activitatilor de cercetare; identificarea dificultatilor si problemelor specifice activitatilor de cercetare; identificarea de solutii pentru cresterea nivelului de performanta stiintifica.

1. Ce dificultati intampina activitatea de cercetare in Romania la ora actuala referitor la:

resurse: financiare, personal (numar, calificare) documentare, materiale (infrastructura, dotari)

administrativ - organizatorice

relatiile cu institutiile statului (minister, CNCSIS, guvern) cu agentii economici

performanta

valorificarea / utilizarea rezultatelor

statutul cercetatorului stiintific in Romania

colaborarea dintre institute de acelasi profil / interdisciplinaritate

2. Modalitati practice de rezolvare a acestor probleme (ce solutii propune subiectul?)

3. Extinderea accesului la finantari (cum s-ar putea obtine mai multi bani pentru cercetare?)

sprijinul guvernamental

firme / agenti economici

colaborari internationale

4. Care sunt punctele tari ale cercetarii stiintifice romanesti actuale

5. Cum sunt valorificate, in general, rezultatele activitatii de cercetare stiintifica de catre:

institutii centrale ale statului

institutii locale ale statului

agenti economici cu capital de stat

agenti economici cu capital privat

6. Cum s-ar putea imbunatati gradul de utilizare a rezultatelor activitatii de cercetare stiintifica

7. Cum ar putea participa in mai mare masura cercetarea stiintifica la imbunatatirea calitatii vietii populatiei

8. Cum este mediatizata activitatea de cercetare stiintifica. Relatia cercetatorilor cu societatea

9. Ce raspunsuri concrete poate oferi stiinta la problemele pe care le intampina Romania.

10. Implicarea oamenilor de stiinta in rezolvarea problemelor tarii

11. Finalitatea activitatii de cercetare (obiectivitate / partizanat, a explica sau a construi o lume mai buna)



III. Exemplu de ghid de tip RUTA (lista fixa) de intrebari

- pentru un interviu structurat calitativ -

GHID INTERVIU - (aici sunt prezentate doar cateva extrase)

Tema: Atitudini si comportamente asociate comportamentului de fertilitate dupa 1989.

Subiecti pentru interviu: femei cu copii

Instructiuni:

Toate intrebarile (atat cele principale, cat si cele subordonate) se adreseaza tuturor subiectilor intocmai cum sunt formulate in ghid si in ordinea in care apar aici.

Sectiunea a: Aspecte generale

1. Pentru inceput, as dori sa imi spuneti cateva cuvinte despre dvs. Puteti sa imi spuneti ce doriti dvs. despre orice aspect considerat relevant: viata profesionala, viata de familie, activitati, impliniri, dorinte?

2. Gandindu-va la viata dvs. actuala, care sunt aspectele de care sunteti multumita:

In ceea ce priveste viata dvs. profesionala?

2.2. In ceea ce priveste viata dvs. de familie?

2.3. In ceea ce priveste copiii dvs.?

3. Dar aspectele de care sunteti nemultumita:

In ceea ce priveste viata dvs. profesionala?

3.2. In ceea ce priveste viata dvs. de familie?

In ceea ce priveste copiii dvs.?

Sectiunea B: Decizia de a avea copii. Factori de influenta, motivatii, temeri si ingrijorari

4. Povestiti-mi cum s-a intamplat cand ati avut primul copil?

V-ati propus sa aveti un copil sau s-a intamplat?

5. Cum ati luat decizia de a avea primul copil?

A fost o decizie a ambilor parteneri?

5.2. Care au fost motivele pentru care v-ati dorit sa aveti un copil tocmai?

Cum v-au influentat cei de langa dvs. (rudele, prietenii) in decizia de a avea un copil?

Care au fost temerile (ingrijorarile) legate de aceasta decizie?

FILTRU: Cati copii aveti? [Daca are 2 copii sau mai multi]

6. Povestiti-mi cum s-a intamplat cand ati avut al doilea [ultimul] copil (observatie: daca are mai mult de 2 copii se intreaba despre ultimul):

V-ati propus sa aveti al doilea copil sau s-a intamplat?

7. Cum ati luat decizia de a avea al doilea copil (ultimul copil)?

7.1. A fost o decizie a ambilor parteneri?

7.2. Care au fost motivele pentru care v-ati dorit sa aveti un al doilea copil?

7.3. Cum v-au influentat cei de langa dvs. (rude, prieteni) in aceasta decizie?

7.4. Care au fost temerile (ingrijorarile) legate de aceasta decizie?

12. Gandindu-va la femeile si barbatii din Romania asemanatori dvs. ca educatie, varsta , venituri, stil de viata, care ar fi motivele pentru care acestia nu si-ar dori sa aiba copii?

13. Dar motivele pentru care femeile si barbatii asemanatori dvs. si-ar dori sa aiba copii?

sectiunea c: Costuri si beneficii asociate natalitatii.

14. Cum a schimbat viata dvs. primul copil?

14.1. Cum s-a schimbat viata profesionala, v-a afectat cariera in vreun fel? In ce fel?

14.2. Dar viata personala, relatia cu partenerul, relatiile sexuale?

14.3. Cum s-a schimbat modul de petrecere a timpului liber?

15. Ce greutati/probleme ati intampinat datorita copiilor?

15.1. Care a fost cea mai mare greutate/necaz?

16. Care au fost multumirile / bucuriile legate de venirea pe lume, cresterea si ingrijirea copiilor?

16.1. Care a fost cea mai mare bucurie/satisfactie?

Sectiunea d: Comportamente si instante de SPRIJIN.

17. Ce greutati ati intampinat in perioada de crestere a copiilor?

18. Ce ati facut pentru a va descurca?

19. Care au fost persoanele care v-au ajutat? In ce fel?

19.1. S-au implicat rudele in cresterea copiilor? In ce fel?

19.2. S-a implicat partenerul? In ce fel?

20. Cum ati fi dorit sa fi fost ajutata?

21. Care este cea mai mare greutate/dificultate a mamelor din Romania de azi?

21.1. Cum ar trebui ajutate acestea?

Va multumesc!







Politica de confidentialitate





Copyright © 2023 - Toate drepturile rezervate

Sociologie


Sociologie






termeni
contact

adauga