Universitatea Bucuresti

Facultatea de Sociologie si Asistenta Sociala

Revigorarea doctrinei conservatoare in pragul mileniului III

Motto: "Iluminismul fara conservatorism a

dus la comunism, conservatorismul

fara suflet religios a dus la fascism"

Desi liberalismul a reprezentat doctrina predominanta a occidentului intre secolele XVII - XX, conservatorismul in varianta sa actuala tinde sa se impuna in mai toate capitalele lumii la inceputul secolului XXI. Luand in considerare si maxima celebra apartinand lui Andre Malraux conform careia "secolul urmator va fi unul eminamente religios sau nu va mai fi deloc", ne punem intrebarea : "Cum este posibil ca in plina revolutie tehnologica sa asistam la optinea tot mai generalizata a maselor pentru un conservatorism reformat ?" La scara istoriei fenomenul nu este deloc nou. El poate fi asociat cu episodul Restauratiei (Reactiuea instaurata dupa 1815), efectiv o renastere a medievalismului in plina epoca industriala ori similar renasterii antichitatii clasice in plina epoca medievala tarzie . Raspunsul este simplu: astazi, conservatorii de pretutindeni sunt uniti impotriva societatii de masa sau consumerismului, fenomen ce poate naste in viziunea lor nivelare, unifornizarea, ca fenomen de masa. Altfel spus, atractia pentru neo-conservatorism reprezinta copilul nelegitim al liberalismului propagat mai peste tot in lume, mai ales dupa caderea Cortinei de Fier si implozia U.R.S.S., alaturi de fenomene precum propagarea fundamentalismului islamic, ecologismului, pacifismului, etc. In acest fel, reactia neo-conservatorismului la liberalism este sinonima cu reactia conservatorismului modern la revolutia industriala si cea franceza.

Intr-un anumit sens, conservatorismul este usor de definit, in altul este insa forte dificil. Este usor de definit pentru ca toti conservatorii impartasesc dorinta de a conserva sau pastra ceva - de obicei, modul de viata traditional, obiceurile din societatea lor. Insa aceste traditii si obiceiuri difera forte mult de la o societate la alta. Chiar si acolo unde ele nu difera, exista multe sanse ca diferiti conservatori sa aiba idei distincte despre elementele din modul lor de viata care merita pastrate. Asadar, poate ca toti conservatorii doresc sa conserve ceva, dar nu toti doresc sa conserve acelasi lucru. Dificultatea rezulta in zilele noastre intr-un mod multiplicat .Daca cuvantul conservator este adesea atribuit oricarei persoane care se opune schimbarii termenul poate fi atribuit si neo-comunistilor: de exemplu, pe masura ce Rusia si celelalte republici ale fostei U.R.S.S. evolueaza spre economii libere de piata, comunistii extremisti care se opun schimbarii sunt numiti cateodata, intr-un mod confuz ca fiind "conservatorii" societatilor respective. Cu toate acestea, respectivii comunisti "conservatori" sunt dusmani vechi si aprigi ai acelora care sunt cunoscuti sub numele de conservatori in partea vorbitoare de engleza a lumii. Intr-adevar, anticomunismul a reprezentat una din trasaturile definitorii ale conservatorismului occidental cel putin de la Revolutia din 1917 incoace, iar cei mai multi conservatori de tip american pledeaza pentru o economie de piata libera. Totusi, daca un conservator este orice persoana care doreste sa pastreze o trasatura importanta a societatii sale, atunci atat comunistul din vechea garda a Rusiei, cat si anticomunistul inversunat din S.U.A. sunt conservatori, daca nu aliati . Iar acest lucru pare de-a dreptul absurd. Insa, nu trebuie uitat ca atat liberalismul (datorita caruia a aparut comunismul), cat si conservatorismul (datorita caruia a aparut extrema dreapta), se revendica in egala masura de la trunchiul modernismului .

Daca conservatorismul este o pozitie politica distincta, el trebuie sa presupuna mai mult decat simpla dorinta de a se opune schimbarii. Trebuie sa existe niste principii sau idealuri cuprinzatoare impartasite de conservatori. Insa aici avem de a facecu o a doua dificultate in a defini termenul de conservator: daca primii conservatori (conservatorii clasici) incercau sa instaureze o societate aristriocatica atacata de liberalism, in general, si de Revolutia franceza, in particular. Acestia aparau ierarhia sociala traditionala, increderea in valorile religioase, fiind totodata sceptici cu privire la incercarile de a promova libertatea individulala si egalitatea sanselor intr-o societate competitiva. Dimpotriva, cei mai cunoscuti conservatori ai sfarsitului de secol 20 (fostul prim-ministru englez Margaret Thatcher si fostul presedinte american Ronald Reagan) sun conservatori individualisti care au pledat in favoarea reducerii marimii si scopului guvernului, pentru a lasa indivizii sa concureze liber pentru profituri. Desi este indoielnic ca vre-unul dintre ei sa fi realizat ceva in legatura cu aceste deziderate, date fiind cheltuielile militare si deficitele bugetare ridicate din timpul administratiei lor, luandu-se in considerare entuziasmul fata de capitalismul de tip laissez-faire acest curent conservator este de fapt foarte asemanator cu liberalismul clasic sau neo-clasic. Multi dintre autoproclamatii conservatori imbratiseaza astazi idei carora primii conservatori li s-au opus - o confuzie terminologica intalnita mai ales in Statele Unite.

La fel cum crestinismul a avut nevoie de un centru puternic de difuziune, Roma antica, pentru a deveni religia definitorie a civilizatiei occidentale, la fel si neo-conservatorismul se bucura in prezent de sprijinul marilor capitale metropolitane. In evaluarea istorica a conservatorismului se poate porni de la constatarea ca in Europa conservatorismul a fost definit de atitudinea fata de iluminism, aspect care il face diferit de conservatorismul american. Dupa David Grees, "conservatorismul american se straduieste sa pastreze iluminismul in timp ce renunta la radicalismul neplacut al revolutiei franceze" . Parintii fondatori americanu au realizat o compozitie unica din idei iluministe (promisiunea libertatii) si crestinism (promisiunea mantuirii), vizibila in expresia ce a consacrat conservatorismul de peste ocean: "God bless America!" - adica tara tuturor posibilitatilor, dar binecuvantata de Dumnezeu.

Celebra maxima este astazi intalnita cel mai adesea la presedintele natiunii celei mai puternice de pe glob: Statele Unite. Provenit dintr-o familie bogata cu pregnante radacini istorice pe pamant american, George W. Bush, simbolizeaza cel mai bine, prin ascensiunea, sa acronimul W.A.S.P.: white anglo-saxon protestant. Student mediu, pasionat de baseball, licentiat in istorie la Yale, urmand pasii tatalui sau, intra in politica dupa ce a luptat in razboiul din Vietnam. Dupa o perioada de ratacire, timp in care a fost respins la University of Texas School of Law si se retrage din Air National Guard urmeaza cursurile Harvard Business School, insa continua sa aiba probleme cu alcolismul, pentru care este arestat si i se suspenda permisul. Obtine M.B.A.-ul, intra in afaceri legate de industria petroliera, se casatoreste cu profesoara Laura Welch, paraseste Episcopal Church pentru a se alatura sotiei in United Methodist Church . Evenimentele i-au impregnat in viata personala caracterul unei persoane cu caracter familist, religios, elitist si traditionalist. Bush apeleaza la valorile religioase care sa pare ca l-au ajutat in campanii. In cadrul campaniei electorale din 2000, intrebat fiind cu care ganditor sau filozof se identifica, George W. Bush a raspuns: "Iisus, pentru ca mi-a schimbat inima." Aceasta afirmatie i-a adus in anul 2000 un procent de 56% din electoratul care merge saptamanal la biserica, respectiv 63% in 2004. De aceea o data cu castigarea alegerilor el avea sa declare reporterilor: "In campanie am adunat caital, capital politic si acum intentionez sa-l cheltuiesc. Acesta e stilul meu." Astfel Bush se declara un conservator inflacarat, iar in campania politica a promis sa redea Casei Albe onoarea si demnitatea, cu trimitere la scandalul si discreditarea predecesorului sau.

In ceea ce priveste mediul reletiilor internationale si al politicii externe, Partidul Republican a invocat dealungul istoriei o pozitie izolationista pentru Statele Unite. Astfel, republicanii s-au opus interventiei SUA in primul razboi mondial, intrarii in Liga Natiunilor, crearii NATO sau interventiilor in scop umanitar din Somalia si Balcani. Cu toate acestea ambii presedinti Bush nu au intampinat dificultati majore in in ceea ce priveste implicarea in conflicte straine, nu in scopuri umanitare, ci in virtutea unor interese vitaleeconomice politice sau de securitate . Doctina Bush, aparuta pe 20 septembrie 2002, proclama unilateralismul in probleme de securitate nationala, fara suport extern sau intern, atunci cand se afla in joc interese si drepturi ale Statelor Unite. Bineneteles aceasta atitudine reprezinta creatia teoreticienilor realisti sau neorealisti, curent apartinand aceleasi scoli realiste in materie de manifestare pe arena internationala care l-a inspirat pe Regan in a declara Uniunea Sovietica drept un Imperiu al raului, dat fiind expimarea lui George W. Bush privind Axa raului. Adoptata in scopul de a distruge si dezarma preventiv eventuale mijloace ostile la adresa SUA, doctrina razboaielor pre-emtive o intrece ca extindere de areal chiar si pe cea a suveranitatii limitate adopteta de presedintele sovietic L. Bresnev in 1968, in sensul ca prima isi aroga dreptul de interventie oriunde va considera necesar pe glob, iar cea de-a doua isi rezervase legitimitatea de actiune doar in tarile de factura comunista, considerate traditional ca tinand de sfera de influenta politica a Moscovei. Totodata administratia Bush sustine ca acordurile Conventiei de la Geneva nu se aplica decat militarilor combatanti incadrati sub uniforma nationala apartinand diverselor state (considerate actori legitimi din punct de vedere al sistemului international), insa in nici un caz teroristilor apartinand unor organizetii clandestine de tip Al-Qaeda. In alte chestiuni de politica externa, realistii administratiei Bush, si-au declarat suportul, in iunie 2007, pentru independenta Kosovo, respectiv, la inceputul lui ianuarie 2008, pentru crearea unui stat palestinian independent - ceea ce tradeaza usoare derapaje catre realpolitik-ul lui R. Nixon si H. Kissinger.

Deciziile pe plan extern au fost insotite de initiative de factura hard si in chestiuni de politica interna: cea mai proieminenta piesa in domeniul legislativ o constituie adoptarea Patriot Act (26 octombrie 2001) care suspenda o parte a drepturilor si libertatilor civil-cetatenesti statuate in Habeas corpus. Liberalii democrati au criticat aceasta masura menita a intarii substantial atributiile agentiilor de securitate nationala, calificand-o drept un precedent periculos pentru traditia constitutionalitatii americane . O alta critica a democratilor acuza actuala administratie de cheltuieli imense in domeniul apararii, intr-un gest asemanatoar administratiilor Reagan, insa fara a exista un adversar extern pe masura . Denumindu-l pe Bush "mama a tuturor marilor cheltuitori" democratii au incercat marirea cheltuielilor in domeniile domestice, cum ar fi cel al sanatatii, mai ales pentru patura sociala saraca. In replica, G. W. Bush a devenit brusc un "veritabil conservator" acuzandu-i ca sunt risipitori si ca au in intentie reiterarea programului marilor taxe si impozite practicate in trecut ! In trecutul Evului Mediu si al Epocii Moderne doar aristrocatii si monarhia erau cei care isi potriveau veniturile in functie de cheltuieli, si nu invers, in functie de parametrii economici reali practicati de burghezia in ascensiune . Disputa nu a reprezentat decat un alt episod privitor la administratia Bush, in particulr, si la republicani, in general, care printr-o traditie de la sine inteleasa au reflectat adesea interesele elitiste ale celor instariti in defavoarea celor saraci.

Totodata, intr-o natiune intemeiata printr-o revolutie iluminista (liberala, 1775), curentul de gandire in sanul Partidului Republican, ideologic conservator din punct de vedere social si fiscal, dar liberal din punct de vedere economic , este in crestere definit de ascensiunea Dreptei religioase, de asemenea miscare ideologica aflata la dreapta esicherului politic, de factura conservator-moralist-traditionalista . Aceasta se opune vehement casatoriilor homosexuale, legalizarii avorturilor, maririi ori diversificarii taxelor ca o metoda de echilibrare a balantei financiare, in timp ce-si declara suportul pentru politicile agricole favorabile, coborarea fenomenului studiilor superioare la nivel de mase, libertatea familiara de detinerii a armelor de foc, consolidarea bugetului destinat apararii sau predilectia pentru predarea in scolile primare a invatamantului de factura Creationist (mai nou Neo-creationist ori Creatiei Inteligente) in defavoarea teoriei Evolutioniste, chiar folosirea torturei in cazurile legate de terorism ca fiind justificabila !

Faptul ca G. W. Bush s-a bucurat la alegerile din 2004 de sprijinul a 95-98% din electoratul republican cu vederi propice purtarii unui razboi activ impotriva terorismului international ori adoptarii in cazul acestei circumstante a USA Patriot Act, denota clar ca, mostenirea lasata de amintirea lui R. Nixon sau R. Reagan (alta importanta personalitate conservatoare cu care Bush este adesea comparat), se manifesta cat se poate de viu astazi in amintirea americanilor de rand. Totusi, pierderile de vieti omenesti care au intrecut ca numar victimele atentatelor de la World Trade Center, la care se adauga deficitul bugetar datorat aventurii in Irak si Afganistan, initiativa Scutului Anti-racheta din Europa, criticile referitoare la discreditarea organismelor internationale, cum ar fi ONU, restrangerea atributelor democratiei pe teritoriu american mult dupa terminarea Razboiului Rece sau gafele de imagine realizate public, i-au determinat pe critici, cum ar fi cazul fostului presedinte Jimmy Carter sa declare ca administratia Bush a fost " cea mai proasta din istorie [americana]" , desi ulterior a declarat ca, comentariul sau a fost gresit interpretat.

Am aratat mai sus ca, la Moscova, din punct de vedere al intoarcerii spre trcut, ascensiunea neocomunistilor de tip siloviki spre esiantionul superior al ierarhiei de Stat, in frunte cu Vladimir Putin, poate fi considerat, in functie de trecutul recent sovietic - mulat pe realitatile rusesti de moment -, un act politic de orientare "consevatoare" . Tinandu-se cont de faptul ca in istoria rusa nu exista, pana la momentul 1917, decat varianta ideologica bolsevica, precedata la randu-i decat de un autoritarism monarhic tarist, intoarcerea in trecut nu putea presupune decat restaurarea, intr-un gest conservator, a comunismului. Dupa ce Boris Ieltin, primul presedinte ales al noii Rusii, a fost tributar retelelor corupte rusesti de tip mafiot pentru consolidarea autoritatii sale de la Kremlin, succesorul acestuia a reusit, cu ajutorul incuvintarii tacite a marii majoritati a opiniei publice ruse, ofensata de inegalitatile sociale generate de tranzitia continua, instalarea statului de tip "securistic" si guvernare ezoterica prin retele pseudo-politice, pseudo-oculte. Folosind aversiunea publica fata de clasa "noilor imbogatiti", preponderent prin mijloace ilegale, s-a reusit dealungul a doua mandate trcerea de la statul oligarhic la guvernarea prin frica, similar cu guvernarile precedente sovietice ! Se poate concluziona macro ca, rolul functional bine detrminat al acestei noi clase politice (cu obiceiuri mai vechi) nu este altul decat acela de supraveghere si represiune interna, fara competente reale in domeniul management-ului, al deprinderilor bursiere sau legate de mediile de afaceri. Desi acestia pot oferi o solutie de moment in ceea ce priveste necesitatea stabilitatii sociale, administrative si politice a Rusiei, trebuie amintit si ca, aceasi clasa politica managerial defectuoasa a fost responsabila de colapsul incet dar sigur, in cele din urma urmat de implozia fostei Uniuni Sovietice.

Aceeasi confuzie, intre notiunea de autentici conservatoripolitici si obtiunea pastrarii vechilor traditii, exista de asemenea in R.epublica Populara. Chineza, in zilele noastre. Adesea, in sanul Comitetului Central al Partidului Comunist Chinez, in cadrul forumurilor de dezbatere dintre comunistii proaspat inbogatiti -denumiti "liberali" -, respectiv cei apartinand vechii garzi maoiste -denumiti "conservatori", doar comunistii reprezentand prezenta consistenta a dictaturii proletariatului (marea masa anonima a satelor si oraselor) pot face ca aceste dezbateri sa se limiteze la masa negocierilor. Si deocamdata, optiunea populara a fost cat se poate de clara: "democratul" Deng Xiao-ping, Jian Zeming sau Hu Jintao, desi au stiut sa satisfaca intotdeauna un minim de ingerinte apartinand tabarerei "liberale", optiunea lor pentru consolidarea Partdului Unic si ale valorilor acestora le tradeaza din plin trasaturile "conservatoare" . Liderii chinezi "conservatori" promoveaza momentan o politica de reforma economica, graduala, nicidecum o intoarcere la trecutul comunist maoist, centralizat si planificat . Ultimele preocupari sunt legate de Campania impotriva coruptiei, prin intermediul caruia este popularizat decalogul dogmei de stat impotriva acestui nou flagel social, care ameninta, in viziunea oficialitatilor de la Beijing, eroziunea statului si insasi existenta partidului.

In chestiunile politice curente conservatorii de la Londra, in ciuda unor voci pro-europene puternice, tin in continuare de curentul euro-sceptic - ce pare totusi dominant. Pe plan intern conservatorii britanici sunt in continuare adeptii reducerilor impozitelor, se pronunta impotriva mariajelor homosexuale si a familiilor uni-parentale. Dupa alegerea lui David Cameron, o nota de modernizare a insotit mesajele electorale ale partidului. In chestiunile internationale, conservatorii sunt in mod traditional sustinatori ai optiunii atlantice si ai pastrarii legaturii privilegiate intre Londra si Washington, fara a se opune clar unei politici comune la Bruxelles, unde partidul conservator britanic este membru al Uniunii Democrate Internationale si al Uniunii Democrate Europene, ambele organizatii politice conservatoare. In 2005, majoritatea politica a laburistilor in parlamentul britanic a scazut, dar pierderea laburistilor nu s-a contabilizat la conservatori. De aceea presedentia partidului a fost preluata de David Cameron. Laburistii au predat, la randul lor, fraiele partidului lui Gordon Brown, devenit prim-ministru in 2007, insa sondajele ii claseaza pe conservatori foarte aproape de marginea castigarii alegerilor, lucru teoretic posibil la alegerile anticipate din 2008 sau, la termen din 2009.

In Franta contururile conservatorismului politic francez sunt dificil de urmarit. Pozitia cea mai clara a rezultat doar din opozitia fata de socialisti. In ultimii ani, s-a remarcat o noua generatie de conservatori occidentali cum ar fi Nicholas Sarkozy, echivalentul lui David Cameron in Anglia. Acestia exercita o anumita atractivitate pentru mase: accepta globalizarea, sunt mai moderni si toleranti. In Franta, Nicholas Sarkozy, devenit in 1999 presedinte al partidului neo-gaullist (R.P.R.) devine in 2004 ministru de finante si in 2006 ministru de interne, pentru a deveni in 2007 Presedinte al Frantei. Este in mod neclar inca, considerat demagog de unii politicieni de dreapta, si populist de catre intelectuali si socialisti, precum si catalogat inconsistent in politica interna sau oarecum confuz in politica externa - mai ales datorita apropierii de Statele Unite. In Europa de est fratii Kaczynski in Polonia, Victor Orban in Ungaria si Traian Basescu in Romania reprezinta acelasi curent: un conservatorism popular, la parametrii politici diferiti, care au si cerut adeziunea la marea familie a Partidului Popular European. Popularii europeni recunosc separatia statului de biserica, dar nu neaga legatura intre valorile crestine si idealurile democratice ale libertatii, egalitatii si justitiei sociale. Din acest punct de vedere, crestin-democratii se considera un partid inspirat de religia crestina, dar nu un partid confesional. Din punct de vedere al numarului din parlamentul european, grupul popularilor este majoritar cu 278 de europarlamentari dupa alegerile din 2004. Departe de a fi un partid in sensul clasic, o "caciula" unica - diversitatea nationala fiind greu da acomodat in interiorul unei comunitati conservatoare fragile - Patidul Popular Eropean reprezinta un acoperis temporar sub care se adapostesc, pentru atingerea unor obiective politice punctuale, diferite grupuri politice nationale. Daca conservatorii britanici manifesta o tendinta centrifuga iar crestin-democratii germani o tendinta centripeta, neogaullistii francezi sunt ambivalenti. Pentru moment, noile partide din Europa de est care au aderat la miscarea populara nu pot face diferenta intre diferitele tendinte, insa crestin-democratii si social-crestinii germani reprezinta miezul stabil al popularilor europeni inca din vremea purtarii negocierilor pentru crearea C.E.C.O

In Italia Silvio Berlusconi a depus eforturi sustinute pentru ca Partidul Forza Italia, infiintat in 1993 sa fie primit in familia crestin democrata, cultivand legaturi cu clerul italian, cu Jose Maria Aznar, premierul Spaniei si cu Helmul Cohl, cancelarul germaniei. In 1998 Forza Italia a fost admis in Partidul Popular European . Cat despre institutia guvernanta la Vatican, polul crestinismului catolic, moartea Papei Ioan Paul al II-lea si numirea noului Suveran Pontif a stopat valul de reforma al Bisericii Apusene, revigorand mai vechile traditii. Astfel, noul Papa este direct responsabil de reverberenta conservatorismului, prin atitudinea sa declarata impotriva reformelor in sanul bisericii pe care o conduce, ca si fata de unele teme mai vechi: conceperea artificiala in vitro, clonarea, avorturile, familiile monogame, rapacitatea capitalismului de factura liberal-clasica, atitudine ambivalenta fata de culte ori religii etc.

Crestin-democratia este varinta occidentala a conservatorismului german. in Suedia, in randul penticostalilor si in Norvegia s-au format partide crestin-democrate. In Danemarca conservatorii s-au organizat in Partidul Popular Conservator, in lumea catolica democratia crestina italiana (miscarea inspirata de Luigi Sturzo), Partidul Popular Spaniol, conservatorii polonezi si austrieci reprezinta miscari politice importante

In Germania crestin-democratia respectiv social-crestinii sunt exponentii politici ai conservatorismului. Inca din 1947, initiativa conservatoare a fost preluata de miscarile politice crestin-democrate cu sustinere catolica din vestul Germaniei, deoarece conservatorismul prusac a fost definitiv invins in 1945 si dezintegrat sistematic in germania de est, astfel incat nu se mai poate discuta dspre el decat la trecut. O particularitate a crestin democratilor germani o reprezinta ceea ce se numeste, inca din anii '50 economia sociala de piata. In timpul mandatului cancelarului Konrad Adenauer, aceasta politica a presupus in mare, corectarea de catre stat a mecanismului pietei libere.

Nu in ultimul rand trebuie enuntat si faptul ca, partidele conservatoare sau facand parte din spectrul specific acestora, din Japonia ori Canada, sunt adesea incluse in mai toate coalitiile de guvernare, optiunea electoratului cu forta ori interes de vot fiind cat se poate de clara. Rezulta firesc astfel, ca nu exista societati cu predilectie pentru ideologia conservatoare. Conservatorii vor sprijinii democratia acolo unde unde ea a evoluat deja si unde a devenit parte a tesaturii sociale. Insa va fi intotdeauna o forma disciplianta a democratiei reprezentative. Care este asadar starea conservatorismului astazi ? Una vitala mai mult ca sigur! Afirmatia poate fi argumentata si de existenta a atator nuante, orientari ori curente de conservatorism, ca si de reformarea si adaptare sa de epoca moderna la "brend-ul" marcii de suces al zilelor noastre - atribute clare ale unei vitalitati constante in intermediul vietii politice. Prolific nu doar in spatiul vorbitor de limba engleza, aici si aiurea se pare ca exista din ce in ce mai multi oameninemultumiti de roadele liberalismului si straini de scopurile socialismului. Pentru toti acestia consevatorismul contemporanramane / este descoperit ca o ideologie atractiva.

BIBLIOGRAFIE:

Bibliografie generala

1. Florin Abraham, Calin Cotoi, Maria Vasiu, Ionel Nicu Sava (coord.), Doctrine si partide politice europene, Ed. Centrului de Studii Regionele, Bucuresti, 2007.

Terence Ball, Richard Dagger, Ideologii Politice si Idealul democratic, Ed. Polirom, Iasi, 2000.

3. Eric Hobsbawm, Secolul extremelor, Ed. Lider, Bucuresti, 1998.

4. Michael Lynch, Republica Populara Chineza dupa 1949, Vol.II, Ed. ALL, Bucuresti, 2004.

Bibliografie speciala

Criticism of George W. Bush, From Wikipedia, the freeencyclopedi aapud https://en.wikipedia.org/wiki/Criticism_of_George_W._Bush.

6. The Jesus Factor, Written, Produced and Directed by Raney Aronson, apud https://en.wikipedia.org/wiki/George_W._Bush#_note-34.

How Americans Voted (Subscriber only), The Gallup Organization, - . Retrieved on - , apud https://en.wikipedia.org/wiki/George_W._Bush#_note-34.

8. The Pew Research Center for the Peoples and the Press, Beyond Red vs. Blue Republicans Divided About Role of Government - Democrats by Social and Personal Values Released: May 10, 2005 apud https://people-press.org/reports/display.php3?PageID=943.