Relatia parinti- copii si educatia in familie

Relatia parinti- copii si educatia in familie

Multiplele definitii date pana acum familiei au incercat sa evidentieze o serie de aspecte atat de ordin structural cat si functional. Iata cateva dintre acestea:

R. Vincent (1972) subliniaza ca "o familie constituie un grup inzestrat cu caracteristici proprii, care traieste anumite obiceiuri, care respecta anumite traditii, chiar inconstient, care aplica anumite reguli de educatie, intr-un cuvant, care creeaza o atmosfera".

A. Berge (1977) definea familia ca fiind "un soi de personalitate colectiva a carei armonie generala influenteaza armonia dintre parti" .

Plecand de la aceasta definitie, se pot contura urmatoarele caracteristici ale familiei:

a)     Existenta unui anumit numar de persoane;

b)    Reuniunea lor este urmarea actului casatoriei;

c)     Intre membrii grupului familiei exista un ansamblu de drepturi si obligatii garantate juridic;

d)    Relatiile interpersonale, de ordin biologic, psihologic si moral, dintre membrii;

e)     Climatul sau atmosfera psihosociala;

f)      Ansamblul de norme si reguli privind conduita membrilor grupului familial;

g)     Organizarea structurala, cu o anumita distributie a rolurilor si sarcinilor familiale;

h)    Indeplinirea unor functii in raport cu societatea.

Una dintre cele mai importante functii ale familiei consta in educarea si formarea tinerilor in vederea integrarii lor optime in viata si activitatea sociala. Aici, in cadrul grupului familial, parintii exercita direct sau indirect, influente educational- formative asupra propriilor copii.

Pe de alta parte, parintii exercita influente educational-modelatorii in cadrul familiei si in mod direct, in baza unei anumite strategii educationale, folosind mai mult sau mai putin sistematic si organizat anumite metode si tehnici educationale. Deoarece cercetarile de psihologie si pedagogie au demonstrat ca, mai ales in primii ani de viata se pun bazele unor importante componente de personalitate, apare imperios necesar ca educatia in familie sa se desfasoare in mod unitar, pe baza unui ansamblu de principii psiho-pedagogice si a unei metodologii clar conturate.

Strategiile educationale pe care le utilizeaza unii parinti si avem in vedere pe cei care sunt bine intentionati, fiind convinsi de efectele pozitive ale modalitatilor lor de relationare cu proprii copii precum si a modelelor educative utilizate - nu duc intotdeauna la crearea acelui optim educational care sa favorizeze "rodirea" fructuoasa la nivelul personalitatii copilului a influentelor educationale exercitate. Mai mult, unele strategii pot sa se soldeze chiar cu o serie de consecinte negative asupra procesului formarii unor componente de personalitate.

Iata, spre exemplu, care pot sa fie consecintele imediate si de durata ale unor strategii educationale necorespunzatoare:

Severitatea excesiva, cu multe rigiditati, cu interdictii nu lipsite de brutalitate, cu comenzi ferme pline de amenintari, cu privatiuni de tot felul isi lasa amprenta puternic asupra procesului de formare a personalitatii copilului. Un asemenea climat hipersever, determina treptat modificari serioase in una dintre cele mai importante dimensiuni de personalitate, este vorba de cea atitudinal-relationala. O astfel de strategie se traduce prin    fenomene de apatie, indiferenta accentuata fata de ceea ce trebuie sa intreprinda sau in ce priveste relationarea cu cei din jur, atitudini de protest si revolta chiar fata de noile influente exercitate asupra copilului, toate acestea ca urmare a unei suite de frustratii acumulate in timp.

O alta strategie educativa cu consecinte nefaste asupra procesului de formare si dezvoltare armonioasa a personalitatii copilului este cea supraprotectoare. Parintii care adopta o asemenea strategie educationala, ii considera pe proprii copii ca fiind cu totul aparte decat altii (copiii lor "prind" foarte repede, "stiu totul", "sunt extraordinari", "sunt de o inteligenta rara" si lista aprecierilor poate continua) de aceea, ei trebuie feriti de solicitarile din partea familiei, scolii sau alte grupuri de apartenenta. In consecinta programul lor de munca este lejer, necontrolat sistematic, timpul de odihna si recreere ocupand o suprafata insemnata din timpul total petrecut in afara programului scolii. Una din consecintele acestei metode educationale este detasarea intre imaginea de sine si posibilitatile reale ale copilului. Se pot contura atitudini de exacerbare a eului, de supraevaluare a propriilor posibilitati cu tendinta de a-si impune in fata celorlalti vointa si sistemul lor de pareri si opinii in mod dominator.   

Grija exagerata fata de copii se poate manifesta in cazul unor parinti si prin limitarea excesiva a libertatii si independentei de actiune a acestora, a initiativei in ce priveste conturarea unui anumit regim de munca si odihna, a confruntarii propriului lor program cu al altor copii, pentru a nu se "contamina", "a nu pati ceva rau"etc. Parintii stabilesc in mod rigid si exclusiv directiile de actiune si comportare a copilului, fara ca acesta sa fie consultat si fara sa fie acceptate abateri, plangeri sau nemultumiri in raport cu programul stabilit.

Ca un revers al acestei modalitati de influentare educativa a copiilor este cea practicata de unii parinti in scopul formarii "libere" a propriilor copii, influenta si controlul educativ limitandu-se maximal, uneori pana la neglijarea totala a acestora. Fiind implicati in multitudinea problemelor specifice vietii adultului, unii parinti, in mod voit sau nu, reusesc foarte putin sa se ocupe de educarea copiilor lor. Acesti parinti trebuie sa cunoasca faptul ca, tratati intr-o asemenea maniera, proprii lor copii se indeparteaza, se instraineaza de ei si de asteptarile si sperantele parintesti, ramanand la dispozitia influentelor exercitate din alte directii, de cele mai multe ori necontrolate si cu efecte negative asupra lor.

Au fost prezentate mai sus strategii de raportare a parintilor la proprii lor copii, care duc la conturarea unor efecte educative specifice asupra personalitatii acestora. De altfel, in literatura de specialitate s-au conturat anumite profile tipologice ale comportamentului parental. In aceasta privinta, putem diferentia doua situatii:

a)   parinti care manifesta in mod unitar si consecvent o aceeasi atitudine in ce priveste educarea copiilor;

b)   parinti care adopta "formule" comportamentale diferite, uneori chiar contradictorii;

Privitor la primul aspect, unii autori au conturat urmatoarele tipuri de conduita parentala unitara, evidentiind si efectele lor asupra personalitatii copiilor (Vincent, 1972).

Parinti rigizi- impun ideile lor copiilor, precum si modul lor de a trai si a vedea lucrurile, fara nici o abatere si fara sa tina cont de particularitatile individuale ale fiecaruia. Asemenea parinti intiparesc in mintea copiilor un anumit numar de repere foarte precise in timp si spatiu care pot ajuta la intelegerea lumii inconjuratoare. Daca insa rigiditatea se combina cu o ingustime de vederi si de interese, vor aparea drept consecinte dezvoltarea la copii a unor atitudini de infantilism si renuntare, iar mai tarziu o saracie a personalitatii lor;

Parinti boemi- care lasa copiii mai mult in seama altor persoane sau in voia lor. Drept consecinte, pot aparea la copii o lipsa de prezenta care sa provoace o delasare morala, lipsa unor puncte de reper in viata si a unei baze suficiente care sa le garanteze un sentiment de securitate;

Parinti infantili- acestia refuza sa se autodefineasca in calitate de parinti si se retrag din fata oricarei responsabilitati fiind, de regula, prea absorbiti de propriile probleme de afirmare personala. Aceasta departare se anuleaza uneori brusc, parintii adoptand o pozitie prea apropiata de cea a copilului, printr-o identificare exagerata. Drept consecinta, copilul unor astfel de parinti, risca mai tarziu sa fie permanent exclusi;

Parintii anxiosi- fac ca asupra copilului lor sa apese o presiune considerabila, intrucat se simte spionat si strict supravegheat. Deoarece din gesturile lui se naste teama, copilul ajungand la un fel de deposedare de el insusi. Aceasta deposedare este maxima in cazuri extreme, in care copilul devine mai curand detinator al tuturor temerilor pe care, parintii au reusit mai mult sau mai putin sa le ascunda in subconstient;

Parinti incoerenti- ei se caracterizeaza printr-o mare instabilitate privind modul de relationare cu copiii. Activitatea educativa se caracterizeaza prin neregularitate, exigentele cele mai drastice alterand brusc cu perioade de libertate totala. Daca copilul nu are alaturi un personaj "puternic", cu care sa poata stabili relatii stabile, cum ar fi cazul unui unchi, bunic, matusi care, fara sa se substituie parintilor, le ofera un model de identificare solid, el va prezenta adesea o stare cronica de descumpanire;

Parinti prea indulgenti- nu manifesta nici un fel de rezerva si nici un fel de limita in a acorda copilului tot ce acesta isi doreste. Drept consecinta, copilul nu va putea mai tarziu, sa suporte nici o frustrare, cultivand totusi un anumit sentiment de vinovatie;

Parinti prea tandri- creeaza, de regula, un climat mult prea incarcat cu stimulente afective. Fiecare parinte isi revarsa fara nici o rezerva intreaga lui afectivitate. Asemenea atitudini pot favoriza uneori conturarea la copii pe masura ce cresc, a unor comportamente deviante pe linie sexuala;

Parinti    zeflemitori- ce considera copii a fi un mic obiect cu care se amuza. Efectul cel mai nociv al acestei zeflemiri permanente este formarea la copii a unei atitudini de aparare batjocoritoare care atrage dupa ea o raceala a sentimentelor si a gandirii.

Climatul educational familial este o formatiune psihosociala foarte complexa, cuprinzand ansamblul de stari psihice, moduri de relationare interpersonala, atitudini etc. ce    caracterizeaza grupul familial. Pozitiile divergente ale parintilor in abordarea permisivitatilor, daca sunt trenate pe perioade lungi de timp, pot actiona ca factori de dezechilibrare a copilului ajungand, intr-un final, la declansarea unei predispozitii spre delincventa (Vincent, 1972).