Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Doar rabdarea si perseverenta in invatare aduce rezultate bune.stiinta, numere naturale, teoreme, multimi, calcule, ecuatii, sisteme




Biologie Chimie Didactica Fizica Geografie Informatica
Istorie Literatura Matematica Psihologie

Sociologie


Index » educatie » » psihologie » Sociologie
» Organizarea sociala


Organizarea sociala


Organizarea sociala

Structura sociala se refera la modul de alcatuire a realitatii sociale, la modul in care elementele sistemului social se ordoneaza si se ierarhizeaza, la relatiile necesare, esentiale ce se stabilesc intre aceste elemente. Structura sociala este un ansamblu de relatii cuprinzand o multitudine de elemente (pozitii sociale, grupuri, paturi si clase sociale, institutii sociale) ce poseda insusirile de totalitate, de transformare si de autoreglaj. Structura sociala se refera la modul de alcatuire a sistemului social; organizarea sociala se refera la modul lui de functionare.

Organizarea sociala poate fi definita ca un sistem de roluri si institutii sociale, de modele comportamentale, de mijloace de actiune si de control social care asigura satisfacerea nevoilor unei colectivitati, coordoneaza actiunile membrilor acesteia, reglementeaza relatiile dintre ei si asigura stabilitatea si coeziunea colectivului. Organizarea sociala este un ansamblu de mijloace prin care colectivitatile, grupurile si societatile isi mentin echilibrul si-si asigura functionarea.



Institutiile sociale sunt sisteme de comportamente si de relatii care reglementeaza viata si activitatea indivizilor (R65). Acestia se unesc in grupuri sociale, in asociatii si organizatii. Institutia este un ansamblu structurat si functional de norme si valori; organizatia este o asociere de indivizi. Prin organizatie se intelege un grup social cu scop, care urmareste realizarea anumitor obiective in mod economic si coordonat. Organizatia sociala este o retea de relatii dintre indivizi si grupuri, potrivit unui sistem de norme si valori.

In sens sociologic, asadar, prin institutie sociala se intelege un sistem de relatii sociale organizat pe baza unor valori comune si in care se utilizeaza anumite procedee in vederea satisfacerii anumitor nevoi sociale fundamentale ale unei colectivitati sociale. Institutionalizarea relatiilor sociale consta in dezvoltarea unui sistem de comportamente asteptate, modelate, predictibile si acceptate social in cadrul unui sistem social.

Institutiile poseda mai multe elemente prin care pot fi definite si caracterizate:

scop: institutiile au un anumit scop, stabilit pe baza unor nevoi importante comune si a unor valori comune;

functii: in vederea atingerii scopului, institutiile realizeaza o serie de functii, de activitati precis stabilite si reglementate;

mijloace: scopul este realizat cu ajutorul unor mijloace, al unor procedee si instalatii. Mijloacele pot fi materiale si simbolice;

simboluri: fiecare institutie poseda anumite simboluri, prin care ele se particularizeaza si se impun atentiei indivizilor. Drapelul national, drapelele de lupta ale unitatilor militare, uniformele, emblemele, marcile de fabrica, imnurile, cantecele sunt simboluri prin care institutiile sunt reprezentate; (R66)

coduri de comportament: rolurile realizate de membrii institutiei sunt exprimate in coduri de comportament: constitutii, legi, coduri civile, conventii, regulamente etc.;

sanctiuni: respectarea codurilor de catre membrii institutiei si de catre cetateni este urmarita prin sanctiuni pozitive (decoratii, diplome) sau negative (amenzi, pedepse);

valori si norme: institutiile isi elaboreaza sisteme de valori si norme specifice; prin acestea se urmareste obtinerea coeziunii membrilor institutiei si se justifica rational scopul institutiei si relatiile acesteia cu celelalte institutii.

O institutie functioneaza in mod eficient cand sunt realizate urmatoarele conditii:

definirea clara a scopului si obiectivelor;

organizarea rationala a activitatilor in cadrul institutiei;

depersonalizarea rolurilor institutionale;

acceptarea sociala a mijloacelor si procedeelor folosite de institutie;

recunoasterea sociala a utilitatii institutiei.

Tipuri de institutii sociale

Din punct de vedere al gradului de formalizare, intalnim:

institutii formale: scopul, obiectivele, procedeele de actiune, modul de organizare, rolurile sunt precis stabilite si reglementate prin prescriptii cu caracter juridic;

institutii neformale (informale): reglementarea se face pe baza unor norme vagi, iar exercitarea rolurilor este personalizata.

Din punct de vedere al naturii activitatii lor, distingem:

institutii economice: se ocupa de producerea, circulatia si defacerea bunurilor, prestarea de servicii si organizarea muncii;

institutii politice si juridice: se ocupa de cucerirea, mentinerea si exercitarea puterii. Intalnim ca exemple parlamentele, guvernele, partidele politice, armata, tribunalele, procuratura, politia, inchisorile. Elementul principal al institutiilor politice este puterea (R67). Aceasta este folosita pentru mentinerea si consolidarea oranduirii respective, pentru asigurarea functionarii tuturor institutiilor sociale, pentru mentinerea coeziunii sociale, pentru controlul comportamentului cetatenilor si prevenirea comportamentelor nedorite. Puterea politica poate fi exercitata unipersonal (dictatura, monarhie absoluta) sau democratic. Institutiile juridice asigura elaborarea legislatiei si aplicarea legilor;

institutiile cultural-educative: au ca scop mentinerea traditiei culturale si dezvoltarea creatiei culturale, socializarea indivizilor conform normelor si valorilor sociale existente in societate;

institutii religioase: organizeaza activitatea cultelor si relatiile credinciosilor cu reprezentantii clerului. Importanta acestor institutii este foarte diferita de la o societate la alta. Principalele elemente ale acestor institutii sunt doctrinele care se ocupa de relatiile oamenilor cu lumea divina, ritualurile care simbolizeaza doctrinele si normele de comportament ale clerului si credinciosilor deduse din doctrine.

Principalele tipuri de organizare sociala

Cum s-a mai mentionat, organizatia este o asociere de indivizi, un grup social cu scop care actioneaza potrivit unui sistem de norme si valori, in vederea realizarii anumitor obiective.

Organizatii informale. Actioneaza in vederea realizarii unor scopuri, dar normele lor de actiune nu sunt definite printr-un regulament sau lege. Exemple: un grup de prieteni (R68), un grup de cunostinte care merg intr-o excursie.

Organizatii formale. Apar cand grupurile sunt prea mari pentru a-si solutiona in mod informal problemele. Sunt constituite in mod deliberat, urmaresc realizarea unor scopuri definite si actioneaza potrivit unor norme si reglementari precis stabilite. Pot contine si elemente informale (grupuri de prieteni). Sunt strans legate de institutii si adesea sunt subordonate acestora. Astfel, institutiile educative, de exemplu, actioneaza prin organizatii educative: gradinite, scoli, licee, facultati.

Asociatii voluntare. Sunt organizatii formale in care toti membrii sau majoritatea lor activeaza voluntar. Reglementarile sunt flexibile, deciziile se iau prin consens, elementele informale joaca un rol important.

In analiza organizarii formale a societatii este deseori folosit termenul de birocratie. Acest termen a fost introdus de Max Weber (R69) pentru a desemna un anumit tip de organizare sociala in care puterea este exercitata de un aparat administrativ rationalizat. Elementele tipului ideal de birocratie sunt urmatoarele:

existenta unui sistem de prescriptii acceptat de toti membrii societatii;

urmarirea in mod rational a scopurilor propuse;

organizarea ierarhica;

caracterul impersonal al exercitarii functiilor;

specializarea, care consta in atribuirea fiecarei functii unui expert;

detinerea posturilor in functie de competenta.

In conceptia lui Weber, modelul ideal de birocratie consta in functionarea eficienta si rationala a organizatiilor, in realizarea competenta a sarcinilor de catre functionari, indiferent de parerile, convingerile si interesele personale ale acestora. O birocratie trebuie sa functioneze ca un mecanism bine construit, in care fiecare element realizeaza in mod adecvat functiile ce-i sunt atribuite.

Birocratizarea apare in orice organizatie de dimensiuni mari, din nevoia de eficienta, de uniformitate si pentru a preveni coruptia. Birocratia ar trebui sa fie in serviciul cetatenilor.





Politica de confidentialitate





Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate

Sociologie


Sociologie






termeni
contact

adauga