Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Doar rabdarea si perseverenta in invatare aduce rezultate bune.stiinta, numere naturale, teoreme, multimi, calcule, ecuatii, sisteme




Biologie Chimie Didactica Fizica Geografie Informatica
Istorie Literatura Matematica Psihologie

Sociologie


Index » educatie » » psihologie » Sociologie
Mimetismul periclitant al profesiilor academice


Mimetismul periclitant al profesiilor academice


Mimetismul periclitant al profesiilor academice

Profesiile academice ar putea fi privite ca perfect neproblematice, si anume ca varietate a profesiilor ocupationale. Si anume acele profesii care sint destinate exercitarii sub protectia unui gard jurisdictional a ocupatiilor din domeniul invatamintului si cercetarii. Ceea ce ar insemna ca nașterea profesiilor academice se inscrie in aceeasi unica "istorie naturala a profesionalizarii", inclusiv in succesiunea specifica acestora, cu precedenta unei ocupatii omogene lucrative, cu razboiul impotriva sarlatanilor, gardul jurisdictional etc. De altfel, este foarte posibil ca primele profesii academice sa fi aparut chiar intr-o astfel de procesualitate. Iar daca absolventii de facultati de profesii academice ar exercita numai in mod intimplator ocupatii in afara seraiului (invatamintul de toate gradele plus cercetarea), ele chiar ar fi profesii ocupationale, iar desinenta "academice" ar numi cimpul ocupational aferent. Pentru aceasta, ar trebui ca numarul de absolventi ai facultatilor aferente sa fie dimensionat pe nevoile de autoreproducere si dezvoltare ale seraiului academic. Desigur, se pot admite anumite imprecizii tehnice, deci aparitia unor excedente sau deficite de absolventi in raport cu nevoile respective, dar pentru a fi luate drept imprecizii tehnice, ar trebui sa fie si in plus si in minus, ar trebui sa fie mici si ar mai trebui sa fie accidentale.



Problema e ca de la un moment incoace, din ce in ce mai evident in ultima suta de ani, lucrurile nu stau deloc asa. Facultatile de profesiilor academice se abat in mod sistematic de la regula variatiilor mici, accidentale si echilibrate de o parte si de alta. Aceste facultati produc in mod sistematic mult mai multi absolventi decit poate absorbi seraiul lor academic și fac asta in mod deliberat.

Un prim tip de abateri de la regula variatiilor accidentale este tendinta celor mai clasice dintre facultațile de profesii academice de a-si inventa și atribui ocupatii in afara seraiului academic. Este o tendinta quasigenerala, chiar daca este relativ recenta, inca low profile și cu un excedent de absolventi planificat inca timid. Se sustrag doar facultațile la care insasi posibilitatea unei intitulari profesionale distincte de intitularea "profesor de" este incomoda; de exemplu "profesor de filosofie", al carui echivalent "ocupational" ar fi "filosof". E destul de incomod sa spui "de profesie filosof" si sa identifici o "munca de filosof" in afara seraiului academic.[1]

De un timp avem vehicularea din ce in ce mai sesizabila a unor versiuni "ocupationale" ale intitularilor profesiilor academice, chiar a celor mai tipice dintre ele: "fizician" - cu tendinta de a-l inlatura pe "profesor de fizica", "matematician" - cu tendinta de a-l inlatura pe "profesor de matematica", "biolog" - cu tendinta de a-l inlatura pe "profesor de biologie", "geograf" - cu tendinta de a-l inlatura pe "profesor de geografie". Se plaseaza astfel un accent emfatic pe ceva ce nu rimeaza decit cu profesiile ocupationale, si anume "munca de medic", "munca de jurist", "munca de contabil" etc., deci o indeletnicire/ ocupatie stabila, vandabila, suficient de omogena pentru a putea fi definita si ingradita jurisdictional, care se afla in afara seraiului academic, deci cu totul altceva decit invatamintul si cercetarea. Avem de-a face cu o accentuare in gol pentru ca aceasta ocupatie nu exista. Fizicieni, matematicieni, istorici, biologi, economisti[2], psihologi , geografi, filologi, muzicologi, chimisti etc. care fac altceva decit sa predea si sa cerceteze, ceva folositor la modul vandabil, omogen si ingradibil - iata o pretentie cit se poate de falacioasa. Trag nadejde ca nimeni nu vrea sa introduca aici situatiile nefericite in care unii absolventi, atit de putini incit nu ocazioneaza nici un fel de feedback in facultatile ai caror studenti au fost, nu au apucat un loc in serai.

Trebuie insa aratat ca vorbim in acest caz despre facultațile de profesii academice "cu plasa de siguranta", pentru ca absolventii care eventual s-au lasat pacaliti de perspectiva unui succes de cariera in afara seraiului isi pot (re)gasi, chiar daca dupa reajustari aspirationale nu tocmai nedureroase, locul in serai (mai ales la sinul larg al invatamintului obligatoriu).

Un alt tip de abatere - cam ambiguu, dar foarte probabil cel mai vechi - il formeaza categoria ilustrata de profesia de economist. Initial trebuie sa fi fost vorba despre o situatie de natura ocupationala, si anume o indeletnicire, ocupatie de tinut socotelile din ce in ce mai complicate ale activitatilor economice. Dar primele facultati de economie nu au fost facultati de contabilitate, deci ocupationale, ci academice, ba chiar foarte "teoretice". Nu e deloc intimplator ca pe J. St. Mill, pe Marx si apoi pe Weber sau Simmel ca fondatori, economistii se cearta cu sociologii. Ocupatia de tinut socotelile era prea lipsita de prestigiu pentru nivelul si mizele competitiei din seraiul universitar. Facultatile de stiinte economice care produc profesii ocupationale - e. g. finante-banci, merceologie industriala, comert, contabilitate - sint creatii destul de recente. Chiar si astazi un "economist", i. e. un absolvent al specializarii "economie teoretica", va fi cel putin iritat daca va fi luat drept "contabil".

Povestea cu profesia de economist e provocativ comparabila cu profesia de chimist. Primele facultati de chimie au fost academice, deci produceau exclusiv profesori si cercetatori. Odata cu progresul revolutiei industriale, avem o multime de joburi de cadre in noua si din ce in ce mai expansiva industrie chimica. In loc sa inventeze, in seraiul lor, asa cum au facut economistii, specializari de profesii ocupationale, chimistii din seraiul universitar i-au lasat pe altii sa le inventeze; e drept, aveau și o tradiție impozanta. Si asa apar, dupa facultatile de chimie "universitare", facultatile de chimie "tehnice", si anume de inginerie chimica, respectiv "inginerii chimisti" diferiti de "chimisti". La economisti asta ar fi insemnat sa avem, dupa facultatile de economie "universitare", facultati de economie "tehnice", expresis verbis "ingineri economisti" diferiti de "economisti". Nu imi explic de ce chimistii au procedat altfel decit economistii, dar va fi intotdeauna interesant felul in care si unii si altii se cearta pe gardurile jurisdictionale: are voie un absolvent de turism-servicii, specializare in facultatile de stiinte economice, sa predea "economie" la liceu? Are voie un absolvent de inginerie chimica sa predea "chimie" la liceu? Are voie un absolvent de "economie teoretica" sa o faca pe contabilul? Are voie un absolvent de "chimie teoretica" sa o faca pe inginerul chimist?

Desi se intimpla sa fie fabricate laolalta cu profesii ocupationale, profesiile din aceasta categorie ramin decidement academice.

Undeva pe la mijloc sint profesiile pe care le-as numi profesii academice incomplete. Ele se produc in facultati care isi au originea intr-un tip distinct de noi cursuri universitare, si anume cursurile ale caror titulari nu au fost suficient de puternici și de abili pentru a le crea un corespondent durabil si printre disciplinele din invatamintul preuniversitar, si vorbim in special despre invatamintul obligatoriu, dar si despre invatamintul liceal. Facultatile cu originea in astfel de cursuri ar trebui sa fie prin definitie facultati mici, avind adica un numar de studenti semnificativ mai mic decit numarul de studenti din celelalte facultati, care au de produs absolventi atit pentru nevoile reproductive ale seraiului universitar, cit mai ales grosul, care este format din necesarul de cadre didactice pentru invatamintul preuniversitar. Natural, numarul de studenti ar trebui sa fie prin definitie mai mic, si anume incomparabil mai mic, inclusiv fata de numarul studentilor din facultatile pentru profesii ocupationale, la care productia de absolventi pentru seraiul universitar este o citime din productia totala.

Dar indiferent cit ar fi de mici in principiu, facultatile acestea fac parte si ele din seraiul universitar, ca si pasalele lor. Iar aceste pasale prezinta un evident și inacceptabil handicap de putere si de resurse fata de pasalele din facultatile "normale", respectiv i. facultatile care produc profesii academice complete, pentru intregul serai academic, de la scoala obligatorie, pina la facultate, plus cercetarea (e.g. limba si literatura nationala, istoria, geografia, matematica, fizica, biologia); ii. facultatile pentru profesii ocupationale. Pentru pasalele universitare din facultațile "mici" recuperarea acestui handicap este intotdeauna o indatorire sacra, care poate fi oricind justificata ca atare, cu cele mai rationale argumente, perfect comparabile cu argumentele care legitimeaza facultatile "normale". Iar singura solutie practica pentru recuperarea acestui handicap si redistribuirea mai comprehensiva a puterii si resurselor este marirea numarului de studenti pina la nivelul numarului de studenti din facultatile "normale". Asta deoarece lupta pentru putere si resurse in seraiul universitar are convergenta in lupta pentru numarul de studenti. Unele dintre aceste facultati "mici" ajung sa produca un numar de absolventi comparabil cu cel al facultatilor "normale". Ele genereaza astfel un excedent de absolventi masiv si sistematic. La inceput, acest excedent nu se vede, deoarece primele serii de absolventi sint absorbite de extinderea si consolidarea seraiului universitar propriu. De la un punct incolo, si anume pe masura ce seraiul universitar al facultatii respective intra in faza de reproductie, excedentul devine din ce in ce mai mare, ajungind sa cuprinda quasitotalitatea absolventilor. Sint foarte multe profesiile din aceasta categorie, aflate in diferite faze ale evolutiei, de la cursul universitar initial, la facultatea matura, cu excedentele de absolventi de care ii sint specifice. Dar nu ma pot impiedica sa nu dau ca exemplu tipic, mie mi se pare ca de departe cel mai tipic, sociologia.

In tipul profesiilor academice incomplete se contureaza suficient de distinct subtipul profesiilor cu absolventi destinati inca din proiectare plasarii in afara seraiului academic. Aparitia si proliferarea acestor profesii confirma consistenta interna a categoriei profesiilor academice ca solutie generala in competitia pentru putere si resurse din seraiul universitar. Ele sint academice pentru ca se nasc ca solutii pentru transari avantajoase in aceasta competitie, si anume din niste transari speciale, de mare viteza as zice, atit de mare incit nici macar nu apuca un nume. Intra in aceasta subcategorie profesiile produse in facultati cu intitularea "stiinte politice", dar si "management", "turism-servicii", "stiintele comunicarii", "inginerie economica", "mecatronica", pentru a nu vorbi despre "limbi moderne aplicate" si "studii europene".

Toate profesiile academice sint periclitante pentru titularii/ titularele lor care nu ajung in seraiul academic, iar potentialul lor periclitant este precipitat de mimarea profesiilor ocupationale.

Instantele asociate profesiilor academice, de multe ori chiar titularii acestui tip de profesii, dezvolta ca strategie de legitimare, justificare si consolare, tot felul de ritualuri de deghizare a profesiilor academice in profesii ocupationale.



Deghizarea cea mai periclitanta este ideea "munca de ". Desi tine numai de registrul informal, ea este pattern in toate culturile aferente profesiilor academice, inclusiv in culturile organizatiilor profesionale. Cu cit ambitiile de expansiune ocupationala in afara seraiului academic sint mai mari, cu atit ideea de "munca de " e mai bine tematizata si prizata ideologic.

Exista o anumita variatie de intensitate a modului in care instantele fiecaruia dintre tipurile si subtipurile de profesii academice gestioneaza aceasta tema. Fiind mai la inceput si cu un employ de baza bine securizat in interiorul seraiului, profesiile academice complete ("cu plasa") sint mai rezervate in a clama (pre)existenta unei ocupatii omogene si a revendica gardul exclusivitatii juridictionale in jurul ei. Profesiile academice incomplete sint semnifiactiv mai vocale. Unele sint si mai decise, de exemplu psihologii, care au reusit sa-si traga gardul exclusivitatii in jurul a ceea ce li s-a parut ca li se cuvine din multimea ocupatiilor si a prestatiilor. Altele, de exemplu sociologii, doar revendica gardul, dar inca nu au reusit sa defineasca ocupatiile in jurul carora sa-l instaleze. Altele ar vrea sa revendice, dar intimpina o opozitie foarte serioasa si generalizata, acesta fiind de exemplu cazul titularilor diplomei de licenta in jurnalism. Profesiile academice incomplete fara nume prezinta si ele particularitati, survenite cu precadere din calitatea mai speciala ca universitari a responsabililor lor, calitate din care extrag o perspectiva teribil de nerealista asupra lumii ocupatiilor si prestatiilor profesionale[4]. Per total insa, lumea profesiilor academice este cutreierata de aspiratii jurisdictionale inalt reglementative. Lumea profesiilor academice pofteste garduri.

Vorbim despre o pretentie cu aparente perfect rezonabile, si anume pretentia ca pentru orice profesie exista o anumita proiectie pe diviziunea muncii, o proiectie lucrativa, omogena, ingradibila, tocmai buna pentru a fi identificata drept "munca de ". E de spus insa ca "munca de" se bazeaza pe confuzia comuna profesie-ocupatie si pe o multime de alte neglijente. Si ca vorbim despre o pretentie fara obiect. Dar asta nu o face mai putin adorata. Pentru ca "munca de" este o culturema aparte, care pentru a fi eficace trebuie zugravita intr-un fel foarte caracteristic atractiv-nebulos. Astfel incit oricare dintre tinerii care bat la portile facultatii aferente sa si-o poata reprezenta dupa pofta inimii sale. Asa cum e de asteptat, exemplele cele mai expresive de mimetism nebulos-atractiv le dau cele mai periclitante dintre profesiile academice, si anume cele din subcategoria profesiilor academice fara nume. Pentru a-si asigura seraiul atragind un numar suficient de viitori studenti, responsabilii acestor facultati liciteaza acuratetea si siguranta cimpului ocupational - care, chipurile, ii asteapta pe absolventii lor - tipice profesiilor ocupationale. De exemplu, pe site-ul unei facultati de "Stiinte politice" putem gasi urmatorul gen de text despre - ce am putea vrea mai realist, mai ocupational? - "incadrarea profesionala" - ce-o fi aia - a absolventilor de pina acum ai facultatii respective.

40% lucreaza in domeniul privat (piata de capital, birouri de audit financiar si juridic, presa scrisa si audio-vizuala etc.);

35% lucreaza ca experti in institutii publice centrale si locale (Presedintia Romaniei, Parlamentul Romaniei, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Apararii Nationale, Departamentul de Informatii Publice al Guvernului, Banca Nationala a Romaniei, primarii etc.);

18% dintre absolventi sunt incadrati in invatamantul superior si cercetarea stiintifica, urmand cicluri de studii aprofundate;

7% dintre absolventi functioneaza in calitate de consultanti in cadrul unor formatiuni politice.[5]

Cum sa nu-ti doresti sa devii studentul unei facultati care iti garanteaza suta la suta (40 + 35 + 18 + 7 = 100) ca la absolvire iti vei gasi de lucru, si nu oriunde, ci exact "in domeniu"? Si inca ce domeniu - "piata de capital", "Presedintia Romaniei", "incadrati in invatamintul superior", "formatiuni politice", nemaivorbind despre "primarii etc.".

Ce este periclitant in "munca de "?

Vorbind in general, pattern-ul acesta este periclitant pentru ca ii pune pe absolventii de facultati care produc profesii academice sa umble dupa cai verzi pe pereti, adica sa-si caute locuri de munca, ocupatii, prestatii profesionale si cariere inexistente. Si, concomitent, pentru ca ii aduce in situatia de a judeca drept neconvenabile, voir inacceptabile, locuri de munca, ocupatii, prestatii profesionale si cariere perfect abordabile, recompensatorii, provocatoare, bogate in continut si in perspective. Pina la urma si la urma oamenii acestia isi vor gasi un loc sub soare, dar vor fi tot timpul mai mult sau mai putin nefericiti ca "nu fac munca de ", ca "nu profeseaza". E greu de dat o apreciere generala pentru statistica acestei disonante, dar e sigur ca e vorba despre o disonanta, dupa cum e sigur ca niciodata nu va fi o disonanta atit de neimportanta incit titularii/ titularele de profesii academice sa nu-si inventeze si sa nu deruleze oaresce modalitati de anesteziere. Va fi intotdeauna interesant de aflat ce au de spus absolventii insisi in aceasta chestiune la un numar de ani de la absolvirea facultatii.

Trebuie spus fara menajamente ca profesiilor academice nu le corespunde niciun fel de "munca de ", deci nici un fel de set de ocupatii restrins, omogen, clar delimitat, cu o definitie a succesului predictibil formata in principal din itemi ai competentei profesionale si numai secundar din itemi ai competentelor extra-profesionale (e. g. cultura generala, cultura profesionala, creativitate, initiativa, autonomie). Dimpotriva, daca profesiilor academice le corespunde ceva pe diviziunea muncii, atunci nu le corespunde o "munca de ", ci le corespund foarte multe "munci de ", adica un intreg cimp de ocupatii, foarte extins, neomogen, cu granite vagi si, mai ales, cu o definitie a succesului predictibil formata in principal din itemi ai competentelor extra-profesionale si secundar din itemi ai competentei profesionale. Cind sint exercitate in afara seraiului, profesiile academice nu sint deloc profesii de tip for english press two. Ca titular/a a unei profesii academice, potentialii tai utilizatori din afara seriului academic habar nu au la ce te pricepi; de altfel nu stiu nici macar ca sint potentialii tai utilizatori; iar daca te raportezi la ceea ce ai invatat in facultate, constati ca nici tu nu prea stii. Cine stie la ce e bun un fizician, altceva decit sa predea si sa cerceteze? Un geograf, un chimist, un biolog, un istoric, un sociolog? Dar cine stie la ce poate fi folositor un absolvent de "management", "stiinte politice", "inginerie economica", "studii europene"? Aceasta situatie face ca succesul tau ocupational si de cariera sa depinda in mod fundamental de cit singe ai in instalatie, adica de abilitati care nu se afla in legatura analizabila cu ce ai invatat in facultate. Vorbim despre autonomie, atit despre dorinta de a fi autonom/a, de a nu depinde de altii, cit si despre capacitatea de a identifica si ataca din proprie initiativa probleme, cu mult inainte ca ele sa fie evidente. Persoanele creative se simt foarte bine ca titulari de profesii academice evadati din serai, iar daca ii luam in calcul si pe titularii de profesii ocupationale evadati cu succes dintre peretii profesiei lor, putem vedea ca pentru cimpurile ocupationale in discutie creativitatea este cea care functioneaza de fapt ca predictor central al succesului. Or creativitatea nu este chiar cea mai generos si uniform distribuita dintre aptitudinile umane.

Profesiile academice, care, subliniez, in serai sint cit se poate de for english press two, in afara seraiului academic lasa loc de succes numai persoanelor cultivate, cu portanta proprie, inalt autonome, cu spirit de initiativa, cu mare energie de angajament, persoane care se simt la ele acasa in incertitudine. Pentru celelalte ele prezinta riscul major de a le tiri si rataci in tot felul de marginalitati si precaritati ocupationale.

In calitatea lui de mimetism, pattern-ul "munca de" are drept consecinta periclitanta generala si evolutia foarte lenta si sucita a pietelor prestatiilor profesionale aferente profesiilor academice. Vorbim in primul rind despre cunoasterea sistematic defectuoasa de catre clientii lor potentiali a prestatiilor profesionale si job-urilor la care se pricep titularii cutarei sau cutarei profesii academice. Confuzionarea cu profesiile ocupationale face ca potentialii clienti sa se astepte la felia de competenta precisa si omogena specifica profesiilor ocupationale. In aceasta directie functioneaza si faptul ca ideile cele mai raspindite despre profesii, profesionalizare, profesionalism sint cele care generalizeaza - ilicit, dar asta e alta poveste - profesiile ocupationale. Si astfel avem situatiile de genul "economist? Adica contabil, nu?", "sociolog? Adica sondaje, nu?", "limbi moderne aplicate? Adica translator, nu?" - situatii absolut scirbos de traversat ca experiente personale si dificil de rezolvat ca probleme de PR sau/si de marketing (al profesiilor academice).

Printre ritualurile care fac posibila prezentarea profesiilor academice drept profesii ocupationale se afla si un numar de ritualuri de ocultare, bazate in ideea ca ceea ce nu e problematic pentru profesiile ocupationale, nu e problematic in general. Cu alte cuvinte, daca pentru profesiile academice avem o problema importanta, fie ea si o problema cruciala sau o anomalie, dar care nu se pune sau este o problema regulata pentru profesiile ocupationale, atunci nu ne punem si nu discutam aceasta problema despre profesiile academice.



O problema importanta pentru profesiile academice, practic o anomalie, este identitatea profesionala, adica ce trebuie sa stie si sa poata orice absolvent al unei anumite facultati. In termeni de management universitar, este problema bazei de inferare pentru deciziile cu privire la ce si cum se invata in facultati.

Pentru profesiile ocupationale, problema identitatii profesionale este o problema regulata. Nici unui profesor din vreo facultate de profesii ocupationale nu i-ar trece prin cap sa decida ca studentii din facultatea sa trebuie sa fie pregatiti astfel incit sa ajunga si ei profesori (sau cercetatori). O asemenea optiune ar fi interpretata ca scandaloasa, daca nu de-a dreptul ticnita. Profesorii din facultatile de medicina nu isi pregatesc studentii in scopul ca acestia sa devina profesori in facultatile de medicina. Titularul unei profesii ocupationale, oricare ar fi ea, este pregatit pentru exercitarea "muncii de " respective; el ajunge in serai - profesor sau cercetator - numai prin exceptie; de altfel, daca doreste sa practice ocupatii din interiorul seraiului, trebuie sa urmeze o pregatire speciala, distincta de scoala profesionala. Pe acest fond sint de rezolvat numai problemele normale, regulate de obsolescenta profesionala, si anume prin actualizari ale pregatirii din facultati in raport cu modificarile survenite in "munca de ".

Pentru profesiile academice identitatea profesionala este definita de pregatirea pentru ocupatiile din serai. Cind e vorba sa defineasca ce trebuie sa stie si sa poata orice absolvent al unei anumite facultati, profesorii din facultatile de profesii academice decid ca studentii lor trebuie sa fie pregatiti astfel incit sa ajunga si ei profesori sau/ si, mai de curind si vag, cercetatori. E un fel de a zice "decid", pentru ca, de fapt, nimeni nu decide nimic, instantele de planificare si decizie functionind in regim reproductiv. Deoarece pentru profesiile academice pattern-ul "munca de " nu este decit o fantezie mimetica, ea nu are cum sa functioneze ca baza de inferare decizionala. Dar el functioneaza foarte bine pentru a linisti lumea din serai ascunzind un proces tipic de autoreproducere sub aparentele unei probleme regulate. Problema de fond a identitatii profesionale nu apare ca anomalie, ci, daca apare, apare ca succesiune familiara de mici probleme familiare. Nimeni nu are timp sa vada ca de la sintaxa propozitiilor din manuale si pina la lista disciplinelor din planul de invatamint si configuratia examenului de absolvire, totul este aliniat in facultatile de profesii academice formarii de noi si noi cadre didactice. Intre timp titularii/ titularele diplomelor acestor facultati care nu ajung in serai sint in situatia de a face munci si cariere de dracușor cu competente pofesionale de ingeras (sau invers, dar nu asta e important aici).

Ar trebui sa ne intrebam cum se face ca proiectarea identitatii profesionale pe muncile si carierele de serai nu este considerata drept ceva scandalos chiar in interiorul seraiului. In incercarile mele explorative printre profesori din facultati de profesii academice, primul si cel mai evident lucru pe care l-am constatat este refuzul majoritar si casant de a accepta vreun caracter problematic altfel decit regulat pentru identitatea profesionala pe care o formeaza facultatile respective. Am gasit doar o minoritate care accepta posibilitatea unei probleme neregulate a identitatii profesionale. Ea aduce ca solutie ideea superioritatii supreme a pregatirii academice, in sensul ca daca esti pregatit/a ca sa o poti face pe profesorul si/ sau cercetatorul, inseamna ca esti pregatit/a pentru exercitarea competenta a oricarei alte ocupatii, inclusiv a ocupatiilor din afara seraiului academic. Nu mi se pare o justificare argumentabila, de altfel chiar cei/ cele care o invoca o fac doar cu titlul de improvizatie excusez de peu. Dar este foarte probabil ca aceasta justificare sa reprezinte cam tot ce poate fi cit de cit serios ca efort de normalizare sociala printr-o solutionare de principiu. Pentru ca de fapt, in facultatile de profesii academice, baza de inferare a managementului identitatii profesionale este utilizata la fel ca in facultatile de profesii ocupationale, si anume tacit si neproblematic. In acest fel ramin insa active citeva intrebari foarte incomode:

- cum suporta cadrele didactice propria lipsa de etica. O lunga perioada nu le pasa de absolventii "excedentari", adica de cei care ajung in afara seraiului. Iar cind/ daca dau de vreo criza de constiinta, si-o rezolva prin plasarea responsabilitatii pe spinarea statului. Ca pasale in seraiurile de profesii academice sintem sfisiati intre doua placeri. Sa ne batem pentru pentru o pretinsa "munca de" din afara seraiului, in jurul careia sa instalam gardul jurisdictional sau sa ne batem pentru cresterea proiectiei ocupationale din interiorul seraiului, deci mai multe locuri de munca de cadre didactice si cercetatori. Pretinzind ca: i. disciplina noastra titulara, stiinta care da numele facultatii si profesiei, trebuie sa se predea in invatamintul obligatoriu, in invatamintul liceal, in invatamintul profesional de toate gradele; ii. trebuie sa fie alocate fonduri mai mari pentru cercetare. Se poate observa ca "munca de " si ingradirea unor "munci" din afara seraiului academic, asa cum fac profesiile ocupationale, sint in balans cu solutia extinderii in interiorul seraiului. E adevarat ca siguranta este doar in facultati, pentru ca acolo numarul de studenti depinde doar de noi si ai nostri. Restul e marketing, exclusiv marketing (resurse pentru atragerea unui numar cit mai mare de "cumparatori"). Dar logic si bine e sa jucam intotdeauna la doua capete;

- cum de continua sa vina candidati la facultatile de profesii academice;

- cum de se lasa pacaliti studentii acestor facultati;

- cum se face ca o competenta profesionala facuta pentru invatamint si cercetare se potriveste pentru muncile din afara seraiului. Sau, cel putin, cum se face ca nu se aud protestele angajatorilor, clientilor fata de prestatii, de principiu si in mod absolut, necalibrate.

Ritualul mimetic cel mai complex prin care profesiile academice incearca sa apara drept altceva decit sint il gasim adunat in jurul unei idei de un succes exceptional, foarte larg raspindite si impartasite. Este vorba despre ideea de "aplicatie", cu variatia stiinta aplicata, teorie aplicata in practica, teorie versus practica, cercetare fundamentala/ cercetare aplicativa, cercetare fundamentala/ cercetare clinica, cercetare fundamentala/ cercetare-actiune, partea teoretica (a unei lucrari de licenta, dizertatii de master, teze de doctorat)/ partea aplicativa (sau practica) etc.

Este posibil ca la originea acestui ritual sa se afle un complex de inferioritate (si pachetelul aferent de frustrari) comun tuturor universitarilor, inclusiv universitarilor din seraiurile de profesii ocupationale, ba poate chiar incepind cu ei. La medici, de exemplu, dar si la ingineri, contabili sau juristi, identitatea profesionala nu este purtata de absolventii care ajung in serai, oricum o minoritate, ci de ceilalti, profesionistii "practicieni", pentru a spune asa[6]. Una dintre distractiile favorite ale inginerilor "practicieni" pe seama colegilor lor ramasi la catedra este sa-i evidentieze in calitate de autori incorigibili de perpetuum mobile. "Daca am insuma economiile de carburant pe care le propune si garanteaza fiecare dintre tezele de doctorat in motoare cu ardere interna sustinute cu succes in ultimii zece ani, motoarele astea ar trebui sa dea carburanți, nu sa consume" - iata un exemplu de astfel de distractie.

Toti universitarii sufera sub etichetarea de "teoreticieni" si dezvolta tactici defensive, adeseori ingenioase, pentru a-i devia efectele. Dar universitarii din seraiurile care produc profesii academice au de rezolvat o situatie intotdeauna mai complicata. Din aceasta situatie face parte intre multe altele faptul ca, in mod obisnuit, denumirea profesiei nu numai ca este aceeasi cu denumirea stiintei care fundamenteaza profesia, dar are o prioritate absoluta fata de aceasta. Cind sintem intrebati ce este fizica, raspundem fara ezitare "fizica este stiinta care". Raspund astfel inclusiv absolventii facultatilor de fizica. La fel pentru sociologie, biologie, chimie, istorie sau geografie.

Ideea de "stiinta aplicata" este solutia conceptuala pentru gestionarea acestei situatii. Ea formeaza frumoasa si foarte larg cunoscuta constelatie de vorbe prin crearea unui predicat antonim la "teoretic", si anume "aplicativ", respectiv prin ranforsarea blindajului impotriva acuzatiei de "teorie" cu hiper-antonimul "practica". Facultatile sint din ce in ce mai extins structurate de aceste predicate, structurare vizibila de la organizarea departamentala si alocarea fondurilor de cercetare, pina la tezele de licenta, dizertatiile de master si tezele de doctorat, foarte devotate in a distinge o "parte teoretica" de o "parte practica", evaluarea tezelor fiind cu atit mai favorabila cu cit "partea practica" sau "aplicativa" este prevalenta in raport cu cea "teoretica". In general, "practicul" si "aplicativul" sint net privilegiate in raport cu "teoreticul", "teorie" si familia sa lingvistica devenind un fel de nomina odiosa. Structurarea se propaga pina la frontierele seraiului academic, unde produce cea mai tare si mai cunoscuta dintre clasificarile cercetarilor stiintifice, cea cu taxonii "cercetare fundamentala" + "cercetare aplicativa" (plus, mai nou si in curs de expansiune, "cercetare clinica"). De remarcat ca, in logica ideii pe care o discutam, antonimul la "cercetare aplicativa" ar trebui sa fie "cercetare teoretica"; dar pentru ca denumirea aceasta este, vai, infamanta, a fost creata pudibonderia "cercetare fundamentala".

Ritualul stiintei aplicate este mimetic intr-un fel care poate fi destul de greu de prins cu mintea noastra care face atit de spontan si de irepresibil opozitiile "teorie + practica", "stiinta + aplicatie". Profesiile ocupationale sint in acelasi timp si intr-un mod neseparabil "aplicate" si "practice", ca si "teoretice" si "fundamentale". Multe dintre ele mentin in cea mai compacta forma aceasta unitate, motiv pentru care "medicina aplicata", de exemplu, sau "contabilitate aplicata" sint expresii inepte. Profesiile academice nu au cum sa imite aceasta unitate, pentru ca inca de la origine ele sint practici foarte speciale, si anume cursuri universitare, adica vorbiri. Adica o activitate imposibil de legitimat in termenii modernitatii, deci cu profesiile ocupationale ca situatie de referinta. Separarea intre "teorie" si "practica" este solutie pentru legitimarea vorbirii, solutie care consta in atasarea unor "rezultate", deci a unor urmari situate convenabil in alte planuri decit planul vorbirii, asemanatoare cu planurile in care au loc activitatile specifice profesiilor ocupationale.



Altfel, separarea intre "teorie" si "practica" este o idee destul de stranie si, oricit ar parea de contrariant, foarte neclara. O pune in dificultate orice incercare de a o clarifica, incepind cu simpla dezambiguizare a expresiilor de baza - teorie, practica, aplicatie/ aplicare. Ca expresii de limba naturala trebuie subliniat faptul ca vorbim despre niste refaceri, si inca despre niste refaceri arbitrare, in orice caz inculte. Ca expresii cu pretentii teoretice, ele nu capteaza nici sensul vreunor termeni ai vreunei teorii stiintifice si nici pe al vreunor categorii filosofice. "Practica", spre exemplu, este o categorie filosofica foarte sofisticata (una dintre marile contributii ale ontologiei sociale marxiste); e sigur ca "practica" din perechea contrastiva cu "teoria" nu are nici o legatura cu categoria filosofica cu aceeasi denumire. Per total, ideea "stiinta aplicata" este o bolmojeala cu pretentii sau, eventual, o colectie de abstractii galagioase si sterile. Iar intemeierile ei sint la nivelul unei epistemologii de manele.

Asa cum spuneam, "medicina aplicata", sau "contabilitate aplicata" sint fara discutie expresii inepte. Dar, curios, nu si, de exemplu, "inginerie aplicata" sau "teorie militara aplicata", care suna la fel de convenabil ca si "fizica aplicata" sau "sociologie aplicata". Deci, curiozitate a curiozitatilor, avem facultati, si nu putine, de profesii ocupationale, care imita solutia pe care facultatile de profesii academice au inventat-o ca sa nu se vada ca le lipseste ceva ce facultatile de profesii ocupationale au. Asta este ca si cind un comportament mimetic de sarpe-cu-clopotei, pe care inofensivul sarpe-cu-chilotei l-a inventat pentru a-si apara saracia si nevoile si neamul, este insusit apoi de serpii-cu-clopotei. Ceea ce inseamna ca reproducerea ritualului stiintei aplicate este o creatie defensiva si legitimatorie a ambelor categorii de universitari, atit a celor din facultatile de profesii ocupationale, cit si a celor din facultatile de profesii academice. Este un pas de deux. Ne putem explica astfel vizibila "academizare" a profesiilor ocupationale, pe care profesorii din facultatile specifice o genereaza ca efect al angajarii lor in operatiile de legitimitate si de prestigiu academic.

Definitoriu pentru profesiile academice si impachetind cumva ca un corolar toate ritualurile mimetice este dubletul academici + practicieni.

Profesiile ocupationale nu au acest dublet sau, in cel mai rau caz, dubletul este neproductiv, atit timp cit ceea ce se invata in facultatile de profesii ocupationale este configurat, de la detalii la principii, de scopul formarii competentelor necesare ca practician, iar vocea corpurilor profesionale aferente profesiilor ocupationale este vocea practicienilor. Chestiunea este atit de neteda incit epitetul "practician" adaugat unei profesii ocupationale produce de obicei un exploit pleonastic.

Desi ceea ce se invata in facultatile de profesii academice este configurat, de la detalii la principii, de scopul formarii competentelor necesare ca profesor si, eventual, cercetator, celor mai multi dintre absolventi li se intimpla sa ajunga in munci din afara seraiului, ponderea lor stabilizindu-se cam dupa a cincea promotie la o medie de 95 - 98%.

Situatia asta trebuie normalizata cumva, iar solutia este ignorarea: daca nu o vad, nu exista. Pasalele din seraiurile de profesii academice isi ignora absolventii care au nimerit in afara seraiului, dimpreuna cu intreaga problematica legata de situatia lor de ingerasi nimeriti in iad. In Europa continentala, unde invatamintul superior este prin traditie un invatamint de stat, e foarte usor sa nu ne pese de absolventii nostri, nici macar din interesul meschin pentru feedback-uri comercialmente folositoare. Suplimentar, intervine si exemplul colegilor nostri pasale in seraiurile de profesii ocupationale, care chiar nu au motive sa se ingijoreze daca absolventii lor sint pregatiti pentru munca de practician.

Ignorarea instrumenteaza o reprezentare profesionala dominata pe academici. Cu variatii in ultima instanta neesentiale, organizatiile profesionale sint initiate si conduse de academici, au agende de academici, iar vocea publica este vocea academicilor. Practicienii nu au voce, ei formeaza majoritatea muta a corpului profesional.

Avem astfel cercul vicios care explica reproducerea neproblematica a seraiurilor de profesii academice. Dar acest cerc nu explica de ce nu avem revolte sau macar seditiuni ale practicienilor, de ce organizatiile profesionale de practicieni nu puiesc sau nu sint la fel de active in organizarea si reprezentarea intereselor profesionale ca organizatiile academicilor. Ma jenez, dar ipoteza mea este ca idealul de realizare profesionala care ii hipnotizeaza pe practicieni, ideal incrustat ca atare in pattern-urile "munca de " specifice profesiilor academice, este sa ajunga si ei/ ele in serai.



Desi faptul ca, spre exemplu, in anii 1970 deja, pentru postul de director de proiect al noii sale generatii de tractoare, unul dintre cei mai mari producatori mondiali de tractoare si masini agricole a preferat un absolvent (de fapt, o absolventa) de "istoria si teoria artei" ne arata ca se inscriu in tendinta generala de iesire in afara seraiului pina si profesiile academice cele mai "clasice".

Nu contabili. Contabilul este o profesie din gama medicului si juristului, adica aparuta prin razboiul gardurilor.

Nu psihoterapeuti; vezi nota anterioara.

Ca sa nu ma terminologizez, voi spune ca vorbesc aici despre niste universitari care pina la un punct sint universitari ca toti universitarii. Desi nu au nici o alta experienta pe piata muncii in afara de a se duce la ghiseul la care universitatea da salariile, ei propun si obtin la un moment dat facultati noi in baza detectarii, exceptional de precise, de realiste si de responsabile, a unei "cereri" survenite pe piata muncii. E ca si cind fetele despre care povestesc Ilf si Petrov, cele care cred ca brinza de vaci se obtine din papanasi, ne-ar spune ce se mai petrece prin zootehnie si ar decide soarta acesteia.

www.unibuc.ro/ro/fac_fsp_ro.

La medici nu e foarte sesizant pentru ca profesorii "de specialitate", cei mai vizibili in facultatile de medicina, sint ei insisi medici-medici, ba e chiar fiecare (macar) sef se sectie intr-un spital; nu poti trece de gradul didactic de sef de lucrari pina nu ai sectia ta. Mutatis mutandis, intr-o situatie similara se afla si profesorii de specialitate din facultatile de drept. Insa situatia normala, inclusiv in facultatile care produc profesii ocupationale, este cea ilustrata de profesorii de anatomie sau de morfopatologie din facultatile de medicina, de profesorii de drept roman sau de teoria statului si a dreptului din facultatile de drept.







Politica de confidentialitate





Copyright © 2023 - Toate drepturile rezervate

Sociologie


Sociologie






termeni
contact

adauga