Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Doar rabdarea si perseverenta in invatare aduce rezultate bune.stiinta, numere naturale, teoreme, multimi, calcule, ecuatii, sisteme




Biologie Chimie Didactica Fizica Geografie Informatica
Istorie Literatura Matematica Psihologie

Sociologie


Index » educatie » » psihologie » Sociologie
Influenta sociala si conformismul social


Influenta sociala si conformismul social


Influenta sociala si conformismul social

Influenta sociala defineste orice actiune exercitata de o persoana sau un grup social orientata spre modificarea optiunilor si manifestarilor unei alte persoane. De regula, ea este asociata cu domeniul relatiilor de putere si control social, de care se deosebeste totusi, intrucat nu apeleaza la constrangere, ci la persuasiune, manipulare, invatare sociala sau comunicare. Atunci cand ea se realizeaza in grupul social si indivizii pe care ii include, influenta sociala este asociata cu procesele si fenomenele de grup, indeosebi cele care vizeaza conformismul, conducerea, climatul psihosocial etc.

Conformismul, definit de catre Hollander si Willis ca fiind un "comportament desfasurat cu intentia de a indeplini expectantele normative ale grupului asa cum sunt ele percepute de catre individ", este un fenomen de grup des intalnit in viata de zi cu zi, dar foarte greu de pus in evidenta si de masurat. In vorbirea curenta, termenul de conformism are o sfera mai larga decat in psihosociologie unde el vizeaza, in principal, presiunile exercitate de grup asupra membrilor sai pentru a respecta normele. Desi rareori presiunea grupului este transmisa individului in mod explicit, ea exista si il forteaza pe acesta sa se alinieze opiniilor si comportamentelor stipulate de normele de grup.



In ultimul timp, psihologia sociala experimentala a pus un accent mai mare pe asa-numitul "conformism de miscare" denumit astfel intrucat desemneaza miscarea (schimbarea) ce are loc in comportamentul individului de la propria pozitie spre pozitia sursei de influenta (Stefan Boncu, 2002, p. 125). Primele cercetari experimentale care au dovedit faptul ca prezenta altor indivizi influenteaza modul in care reactionam si chiar formulam judecati, opinii, au fost realizate de catre psihologul M. Sherif in anul 1936. Peste nici doua decenii (1951), Solomon Asch demonstreaza faptul ca sustinerea unanima de catre grup a unei judecati in total dezacord cu realitatea il determina pe subiect sa isi abandoneze propria judecata si sa adere, cel putin la nivel manifest, la norma colectiva.

Retinem atentia asupra faptului ca o asemenea influenta a majoritatii asupra individului este vizibila doar la nivel manifest, fapt constatat chiar de catre Asch care se intreaba: exista cu adevarat un acord intim al subiectului cu raspunsurile eronate ale celorlalti membri ai grupului? In realitate exista un anumit decalaj intre comportamentul public al subiectilor si atitudinile lor private, neexprimate. Acest decalaj a constituit si subiectul unor cercetari experimentale ulterioare care, printre altele, au evidentiat si existenta unor niveluri ale influentei sociale. In acest sens, meritul principal revine psihologului american Leon Festinger care a surprins conditiile care determina conformismul public de cele care conduc la acceptarea privata. Conform opiniei sale, atractia pe care o resimte individul fata de grup hotaraste cuantumul influentei la nivel privat. Cu cat individul este mai atras de grupul de apartenenta (si atractia depinde de recompensele oferite de grup membrilor pentru acceptarea normelor), cu atat schimbarea privata a atitudinii va fi mai semnificativa. Acest efect este mediat de dorinta persoanei de a mentine o relatie pozitiva cu ceilalti membri ai grupului. Dimpotriva, grupurile care folosesc pedeapsa ori amenintarea cu pedeapsa pentru a-i face pe membri sa respecte normele obtin complezenta (complianta), dar nu acceptare privata (Stefan Boncu, 2002, p. 134). Prin sustinerea acestei teze, Festinger dorea sa sublinieze importanta atractiei pe care un individ o resimte fata de grup si a dorintei acestuia de a-si pastra calitatea de membru al grupului.

Herbert Kelman contesta insa ideea lui Festinger despre rolul atractiei in influenta privata si, pentru a aduce argumente in sprijinul pozitiei adoptate, el realizeaza o clasificare a tipurilor de conformism (influenta sociala):

a)      complezenta (complianta) care, in opinia sa, era echivalenta cu o influenta manifesta si apare ca urmare a dorintei individului de a obtine reactii favorabile de la ceilalti membri ai grupului. Aceasta este o forma superficiala de conformism intrucat ea consta in adoptarea de catre individ a opiniei majoritatii pentru a evita respingerea sau pentru a dobandi recompense de tipul acceptarii sau al aprobarii sociale. Caracteristica compliantei este ca modelarea comportamentului nu dureaza mai mult decat dureaza situatia care o impune. Odata ce "agentii" de influenta nu mai sunt prezenti, individul va inceta sa se conformeze;

b)      identificarea apare atunci cand individul se conformeaza la anumite momente de timp si in anumite moduri, deoarece acest fapt face parte dintr-o serie de relatii generale pe care incearca sa le pastreze (este astfel o conformare la comportamentul cerut de rol si de contextul situational respectiv). De aceea, se poate spune ca identificarea este singura dintre cele trei forme de conformism care are la baza atractia si, ca atare, ar fi trebuit sa implice o acceptare privata. Totusi, Kelman refuza aceasta ipoteza si afirma ca, intrucat identificarea presupune continuitatea unei relatii satisfacatoare, ea nu poate duce decat tot la complezenta;

c)      interiorizarea este singura forma de influenta sociala care determina o acceptare privata, pe langa complezenta. Ea corespunde unei situatii in care individul accepta influenta, intrucat comportamentul indus este congruent cu sistemul sau de valori. In cadrul acestui tip de conformism, comportamentul specific este posibil sa dureze mult mai mult timp decat o cere situatia concreta, deoarece individul l-a adoptat pentru sine, facandu-l sa devina parte a sistemului sau de valori (N. Hayes, Sue Orrell, 2003, p.345).



O varianta moderna a conceptiei lui Kelman, dezvoltata in domeniul schimbarii de atitudine si care argumenteaza impactul slab al grupului, o realizeaza Petty si Cacioppo, autorii asa-numitului model al probabilitatii de elaborare. Prezentand opiniile acestora, Stefan Boncu (2002, p. 136) subliniaza ca cei doi autori sugereaza ca schimbarea de atitudine poate rezulta din doua strategii diferite de procesare a mesajelor persuasive: calea centrala si calea periferica. Procesarea centrala presupune evaluarea activa si integrarea informatiilor relevante permitand astfel "cantarirea" de catre individ a argumentelor prezentate de catre sursa (grup). Ca atare, ea va conduce la o schimbare insemnata a atitudinii cand argumentele sunt puternice si la o schimbare nesemnificativa - sau chiar la un efect bumerang - atunci cand argumentele sunt slabe. Dimpotriva, procesarea periferica nu implica un efort cognitiv deosebit si, in acest caz, schimbarea de atitudine va depinde de prezenta sau absenta stimulilor din situatie (de exemplu, anumite particularitati ale sursei sau ale mesajului). Concluzia autorilor este ca schimbarea de atitudine mediata de grup nu are consistenta, fiind superficiala si de scurta durata, opinie care aduce un argument in plus cercetatorilor din domeniul influentei minoritare. Acestia din urma, mai cu seama Serge Moscovici, bine cunoscut pentru cercetarile sale in acest domeniu, sustin ca majoritatile obtin mai curand complezenta, in timp ce minoritatile obtin preponderent conversiune (acceptare privata sau, cu denumirea folosita de Moscovici, influenta latenta) - vezi lucrarea lui S. Moscovici, "Psihologia minoritatilor active", 1985.

In consecinta, potrivit conceptiei lui Moscovici, orice sursa - fie ea lipsita de putere, autoritate, prestigiu, credibilitate, o sursa minoritara sau provenind dintr-un out-grup - poate obtine influenta. Aceasta influenta nu se bazeaza pe dependenta informationala sau normativa, ci pe conflictul social aparut intre sursa si tinta din cauza diferentei de opinie. Conflictul exterior aduce cu sine un conflict interior, iar tinta este motivata sa le rezolve pe ambele pentru a instaura consensul social si pentru a obtine confortul psihic. In aceasta optica, influenta devine un proces de negociere, depinzand de stilul de creare a conflictului si de reducere a lui adoptat de sursa. Se intelege ca in tot acest proces de influentare - in cazul de mai sus, de negociere - un rol deosebit revine liderului si, respectiv, actului conducerii.

Aplicatii si teme pentru reflectie

  1. Precizati esenta relatiei dintre socializare si conformism social.
  2. Precizati deosebirile ce exista intre acceptare, identificare si internalizare, ca motive ale conformarii sociale.
  3. Cum comentati chiulul social si formele prin care el se manifesta? (vezi Gary Johns, 1996, p. 242).
  4. Enumerati si analizati cel putin trei argumente in sprijinul afirmatiei: "Grupurile care folosesc pedeapsa si amenintarea cu pedeapsa pentru a-i face pe membri sa respecte normele obtin complezenta (complianta), dar nu acceptare privata".
  5. Comentati urmatorul text si desprindeti semnificatia sa psihosociologica: "Potrivit lui Moscovici, inovatia, efectul interventiei minoritare, nu corespunde unei forme de devianta, ci constituie un proces distinct si fundamental al vietii sociale" (Stefan Boncu, 2002, p. 237).






Politica de confidentialitate





Copyright © 2023 - Toate drepturile rezervate

Sociologie


Sociologie






termeni
contact

adauga