DISTRIBUTIA SARCINILOR DOMESTICE

DISTRIBUTIA SARCINILOR DOMESTICE

1. PROFESIA SI VIATA CASNICA

Angajarea femeilor in munca productiva necesita o redistribuire de roluri in grupul familial, care insa, in multe imprejurari nu este realizata efectiv. Exista deci, o distanta intre ideologie si fapte. Indiferent de profesie, femeile participa in mai mare masura la efectuarea sarcinilor gospodaresti, constatandu-se o pronuntata reproductie sociala a segregarii de roluri.

Problema ingrijirii copiilor duce si mai mult la supraincarcarea de rol domestic al femeii, cu deosebire a celor care exercita si o profesie.

Referitor la organizarea bugetului familial, s-au formulat doua ipoteze, confirmate in mare parte si astazi si anume:

dintre toate variabilele care influenteaza comportamentul consuma­
torului, venitul este factorul cel mai important;

cu cat o familie este mai saraca, cu atat afecteaza o parte mai mare din
buget hranei si mijloacelor de subzistenta, in general.

Gestionarea bugetului cade in mare parte in sarcina femeii fiindca ea cunoaste mai bine necesitatile cotidiene ale grupului familial.

Deciziile privitoare la grupul familial (puterea si decizia in familie) cunosc doua principale forme:

decizii democratice (colective);

autoritare, dictatoriale. Aceasta a doua forma este asociata, in general,
cu puterea barbatului, tatalui in familie.

Femeia are insa, resurse de a Urnita puterea barbatului. in luarea deciziilor colective se iveste dificultatea preferintelor (intereselor). Daca preferintele sunt aceleasi, ca de exemplu in consumul alimentar, in consumul cultural, in educarea copiilor, in investirea bugetului in bunuri de folosinta indelungata, luarea deciziilor este foarte simpla, aproape o formalitate.

Aceste situatii par a fi insa exceptii, si de aceea este nevoie de negocierea preferintelor si de a gasi modalitati de a le satisface la maximum posibil.

De regula, partenerii nu merg pe gasirea unei preferinte medii care s-ar putea sa nu satisfaca pe nici unul dintre membrii familiei, ci ei se inteleg tacit sau spontan asupra unor reguli, micsorand cat mai mult conflictele de decizii implicate in preferinte divergente.

Foarte important este insa, si acordul tacit intre cei doi soti de a-si delega unul altuia autoritatea deciziei (ex,₅ cu privire la comportamentul scolar al copiilor: mama pentru scoala primara si tatal pentru restul carierei scolare).

PLANIFICAREA FAMILIALA

Deciziile cuplului conjugal in legatura cu numarul de copii, sexul, intervalul protogenetic si intergenetic sunt cunoscute ca planificare familiala. Este vorba, de fapt, de controlul constient asupra fertilitatii efectuat de catre cuplul marital.

Criteriile sunt:    - numarul de copii;

- esalonarea aparitiei lor;

(Politica de planificare familiala = planing familial).

Exista un paradox: "cu cat, la scara mondiala, tarile sunt mai dezvoltate economic, cu atat natalitatea este mai scazuta'.

Deciziile sunt determinate de raportul pe care cuplul il percepe, intre costurile si beneficiile purtarii sarcinii, nasterii, cresterii si educarii copiilor, ajutorul la boala, la batranete. Industrializarea si urbanizarea, schimbarile profunde in sistemul legislativ privind drepturile femeii, facilitatea divortului si alti factori, fac ca beneficiile familiilor cu mai multi copii sa fie mult mai mici ca in trecut (protectia varstnicilor prin acordarea pensiei, existenta unor servicii specializate - spital, case de batrani - au micsorat nevoia de a avea copii).

in tendinta actuala a cuplurilor de a avea mai putini copii conteaza foarte mult ridicarea costurilor implicate (de timp, banesti).

De asemenea, intervine factorul "calitatii dorite a copilului' (calitate inalta = calificare inalta).

Planificarea intervalului protogenetic (nasterea primului copil) si a celui intergenetic (distanta in timp dintre nasteri) este puternic influentata de raportul costuri-beneficii. Este de calculat, spre exemplu, ce pierderi aduce hotararea de a avea primul copil in perioada optima biologic, dar, care coincide cu cea de scolaritate superioara sau cu debutul profesional. La fel, inceputul mariajului ar fi optim pentru nasterea primului copil, dar capitalul marital (inclusiv conditiile de locuit) este de multe ori redus.

Sacrificiul dezinteresat pentru copii este unul aparent; nevoia de afectiune si de moralitate prin urmasi este suficienta pentru a avea un copil sau doi.

SCHIMBARI IN MODELELE FAMILIALE

In ultimele decenii, familiile au suportat importante transformari. intr-o enumerare incompleta - spune I. Mihaiiescu, 2000 - principalele transformari intervenite in modelele familiale pot fi rezumate astfel:

a) RELATIA FAMILIE - SOCIETATE

scaderea importantei functiei economice;

laicizarea si dezinstitutionalizarea partiala a familiei,

accentuarea mobilitatii sociale a membrilor familiei;

intensificarea participarii femeii la activitatile extrafamiliale precum:
prelungirea carierei scolare, accentuarea profesionalizarii, intensifi­
carea participarii la viata sociala si politica, promovarea sociala,
independenta economica a femeii, emanciparea femeii;

preluarea unor functii familiale de catre societate;

diminuarea relatiilor de rudenie si vecinatate;

diminuarea controlului comunitar asupra comportamentelor demogra­
fice;

cresterea bunastarii materiale a familiilor;

cresterea preocuparilor familiei fata de problemele sociale (crize
economice, calitatea vietii).

b) COMPORTAMENTELE TINERILOR NECASATORITI

extinderea experientei sexuale premaritale;

controlul fecunditatii (fertilitatii);

extinderea coabitarii premaritale;

extinderea celibatului definitiv si a menajelor de o singura persoana;

cresterea permisivitatii sociale si a tolerantei parintilor fata de
comportamentele premaritale ale tinerilor.

c) COMPORTAMENTELE NUPTIALE

desacralizarea (pierderea caracterului sacru) al casatoriei;

- reducerea importantei motivatiilor economice ale casatoriei;

cresterea heterogamiei casatoriilor;

- tendinta de egalizare a pozitiilor la casatorie ale barbatilor si femeilor;

diminuarea sau disparitia rolului parintilor si rudelor in casatoria
tinerilor;

- scaderea ratei nuptialitatii (casatoriilor);

afectarea natalitatii de scaderea nuptialitatii.

d) COMPORTAMENTELE FAMILIALE

cresterea importantei relatiilor emotional-afective dintre parteneri;

intensificarea preocuparilor sotilor pentru calitatea vietii familiale;

diversificarea formelor de convietuire prin: declinul relativ al familiei
nucleare bazate pe casatorie; extinderea relatiilor dintre persoane
traind in menaje diferite; aparitia unor norme sociale care
reglementeaza noile forme de convietuire; toleranta sociala crescuta
fata de noile forme de convietuire;

modificarea diviziunii rolurilor in cadrul familiei prin: tendinta de

egalizare a diviziunii rolurilor; supraincarcarea relativa a sotiilor ocupate in activitati extrafamiliale; generarea unor noi conceptii. cu privire la diviziunea rolurilor (conflicte generate de noua diviziune a rolurilor);

modificarea relatiilor dintre parteneri: tendinta de egalizare a pozitiilor

de autoritate ale sotilor; emanciparea pozitiei femeii; o mai mare acceptare a relatiilor sexuale extraconjugale; scaderea importantei relatiilor economice in cadra! familiei; cresterea importantei comuni­carii de preocupari, mentalitati, atitudini si interese;

modificarea fertilitatii si rolului copiilor prin: scaderea fertilitatii;

unilateralizarea fluxurilor de sustinere doar de la parinti la copii; concentrarea preocuparilor familiei pe calitatea descendentei; diminuarea rolului mostenirii (avere, nume, rang social);

cresterea relativa a instabilitatii familiei nucleare prin: acceptarea

divortialitatii; scaderea ratei recasatoririlor; o mai mare acceptare

individuala si sociala a divortialitatii; modificarea legislatiei divortului.

Desi familia nucleara s-a impus in ultimele decenii ca tip principal de

familie in majoritatea societatilor, intr-o masura mai mica in tarile est-europene

si intr-o masura importanta in tarile vest-europene, familia prezinta o diversitate

de forme si se combina cu alte forme de convietuire diferite de cea a familiei

nucleare sau care nu au nimic comun cu aceasta cum ar fi:

menaje de o singura persoana, formate dintr-un barbat singur sau o
femeie singura, care au optat pentru celibat definitiv;

menaje de o singura persoana, formate din persoane divortate sau
vaduve care nu s-au recasatorit.

in aceste doua tipuri de menaje se disting persoane care au relatii de scurta durata sau de lunga durata cu alte persoane de sex opus si, persoane care nu intra in asemenea relatii;

menaje formate dintr-un barbat si o femeie care coabiteaza, convie­
tuiesc in acelasi menaj, dar nu sunt uniti prin casatorie si nu au copii;

menaje nefamiliale, formate din persoane intre care nu se stabilesc
relatii sexuale. Acestea pot fi formate fie numai din barbati, fie numai
din femei, fie si din barbati si din femei. intre membrii unui asemenea
menaj pot exista sau nu legaturi de rudenie;

menaje formate dintr-un singur parinte (mai frecvent mama) si unul
sau mai multi copii. Ele pot fi alcatuite din persoane care, nu au fost
casatorite si care au copii sau din persoane care au fost casatorite, dar
au ramas vaduve sau au divortat.

Exista, pe langa familiile nucleare propriu-zise, familii cu trei sau patru generatii (acestea din urma fiind tot mai rare). in prezent, in timp ce ponderea familiei nucleare a scazut, in toate tarile din Europa a crescut ponderea familiilor de coabitare sau consensuale, ponderea menajelor nefamiliale si ponderea familiilor nonparentale. Datele recensamintelor si ale unor cercetari demografice si sociologice indica faptul ca fenomenul coabitarii a luat amploare in tarile nordice si tinde sa creasca si in restul Europei. Acest mod de viata este mai des intalnit la persoanele sub 30 de ani, dar se extinde intr-o masura tot mai mare si la persoanele de peste 30 de ani. De reguia, coabitarea este o faza premergatoare casatoriei in tarile europene.

in Factorii cei mai frecventi care au. determinat schimbari in comporta­mentele nuptiale si in modelele familiale in tarile din Europa sunt:

diminuarea functiilor familiei prin preluarea unora de catre societate;

cresterea gradului de ocupare a femeilor si a dorintei lor de a promova
social;

- cresterea independentei economice a tinerilor;

cresterea veniturilor prin care s-a asigurat unor persoane posibilitatea
de a trai singure, fapt care a avut drept efect reducerea frecventei

casatoriilor pe motive de constrangere economica;

cresterea diversitatii politice, culturale si spirituale;

schimbari in moravuri si cresterea permisivitatii sociale la noile forme
de comportament;

efecte de contagiune, de imprumut ale unor modele comportamentale
de la un grup la altul si chiar de la o societate la alta.

Cercetarile facute in unele tari vest-europene sustin ca familia si-a pierdut
din caracterul ei de institutie sociala, intrucat, cuplul familial este tot mai
interesat de satisfacerea propriilor interese si mai putin interesat de realizarea
functiilor pe care societatea le atribuie institutiei familiei. In tot mai multe
societati s-a produs o disociere relativa, dar crescanda, intre sexualitate si
casatorie si intre casatorie si copii.

CAPITOLUL X

DISFUNCTIONALITATILE FAMILIEI

Disfunctia familiala reprezinta un incident critic interactional, generat de o configuratie specifica a factorilor individuali, interpersonali, de grup si situationaH, care dezechilibreaza balanta intra si intermotivationala in diada, periclitand stabilitatea si finalitatile biopsihosociale ale intregului grup familial.

in familiile caracterizate prin "atimie familiala' (comportament rece, lipsit de afectiune) echilibrul este sever tulburat de existenta conflictelor.

Simptomatologia conflictului la nivelul familiei este urmatoarea:

a)      comunicarea interpersonala descreste si devine in timp inutilizabila;

b)      suspiciunea si lipsa de comunicare micsoreaza gradul de constientizare
a similitudinilor;

c)      creste tendinta de legitimare a propriilor interese si de negare a
intereselor celuilalt (celorlalti);

d)      tendinta de transferare, de atribuire in cazul conflictelor interfamiliale
a unor vicii individuale in vicii de grup;

e)      rigiditate comportamentala (comportament de "robot');

f)        explozivitate neasteptata, adesea lipsita de un suport faptic.

Pentru fenomenul disfunctional al familiei, se utilizeaza diferiti termeni intre care:

familia disfunctionala;

familia descompletata;

familia dezorganizata;

familia aparent organizata etc.

Familia disfunctionala poate fi privita sub doua aspecte:

I.     disfunctionalitati ale structurii numerice;

II.         disfunctionalitati privind modul de exercitare a unor functii.

I. Din prima categorie fac parte: vaduvia, abandonul familial, despartirea "legala', divortul.

Vaduvia. Familia, in urma unui deces, trece printr-o perioada critica accentuata, pentru ca apoi sa se adapteze pozitiv unei noi situatii.

Abandonul familial. Acest fenomen a fost numit in faza incipienta a cercetarii lui in SUA "divortul omului sarac'. Kingslez Davis (1950) a aratat ca 3,1 milioane de casatoriti americani nu traiesc cu partenerii lor.

Adesea, dezertorul din familie este un om care pleaca de mai multe ori (si se intoarce de mai multe ori) pana cand, eventual dispare definitiv.

Persoana care-si abandoneaza familia poate avea, pentru moment, sau chiar de durata mare un sentiment de satisfactie (usurare) sau insatisfactie (regret).

Abandonul familial creaza adesea o culpabilitate bilaterala.

Despartirea legala. Numita uneori "absenta temporara a unui sot' nu poate fi substituita prin termenul de divort, desi si acesta reprezinta o despartire legala.

Este insa vorba de o despartire "legala' determinata de cauze cum ar fi: internarea unui dintre parteneri intr-un spital - sanatoriu pe o perioada mai indelungata sau absenta din familie determinata de razboi. Acestea provoaca disfunctionalitati similare cu cele ale abandonului familial, vaduviei sau divortului.

Divortul. Divortul consta in desfacerea casatoriei in timpul vietii sotilor, prin hotarare judecatoreasca (pentru motive care fac imposibila continuarea casatoriei).

Se face deosebire intre destramarea oficiala (juridica) si cea neoficiala (informala), intre despartirea de drept si cea de fapt.

Se pot distinge trei tipuri principale, de disolutie (descompunere) maritala:

despartirea de fapt, dar cu locuinta comuna;

separarea totala si in ceea ce priveste locuinta, dar fara divort;

divortul, despartirea juridica.

Prin divort ia sfarsit cuplul conjugal, intrucat casatoriei celor doi parteneri ii lipsesc elementele de fond in baza careia a fost incheiata:

sentimentele reciproce de natura afectiva;

relatiile de apropiere si prietenie;

sprijinul moral si material acordat.

(Exista insa si situatii de disimulare a divortului). Se constata, in general, o considerabila crestere a ratei divortiabilitatii in societatea contemporana, intrebarea care se pune este: cum de indivizii din societatea contemporana, care se aleg liber ca sot si sotie pe temeiul dragostei adevarate (romantice), dezintere­sate, ajung sa divorteze in asemenea proportie?

Ironic si paradoxal raspunsul este: tocmai de aceea. Adica, daca cineva se casatoreste din dragoste, ceea ce inseamna suport emotional, afectiune, confort psihologic, de ce sa mai continue o convietuire conjugala daca acestea au disparut??

Caracteristic pentru situatiile de divort este faptul ca, in marea lor majoritate partenerii invoca drept motive factori de ordin psihologic si psihosocial:

incompatibilitatea modului de raportare la diferite valori;

nepotrivire de caracter (profile caracteriale diferite si contradictorii);

imposibilitatea de a stabili un punct de vedere comun in raport cu un
criteriu de referinta;

infidelitatea partenerului etc.

Se considera ca o cauza majora a cresterii ratei divortialitatii o constituie emanciparea economica a femeii (P. Ilut). Femeia nemaifiind dependenta

material de sot (in societatea industriala si postindustriala), despartirea apare ca o solutie posibila atunci cand considera ca "nu mai merge casatoria'.

Emanciparea economica a femeii (angajarea) a atras dupa sine si distantarea dintre habitat si locul de munca, existand posibilitatea pentru ambii parteneri de a intalni mai frecvent alti indivizi si de a stabili legaturi de afectiune.

Democratizarea si liberalizarea vietii sociale in ansamblu, a condus la o permisivitate mai mare si in ceea ce priveste divortul.

Scaderea influentei bisericii si a religiei, "indulcirea', "imblanzirea' legislatiei, reducerea considerabila a presiunilor normelor si obiceiurilor traditionale, faciliteaza ruperea oficiala a legaturilor conjugale.

Cu cat divortul devenea mai raspandit, cu atat devenea mai vizibil si mai acceptat. S-a schimbat astfel mentalitatea despre divort, el nemaifiind apreciat ca un esec, ci ca o solutie, un raspuns pozitiv la o situatie critica.

Comparativ cu motivele amintite violenta nu apare ca o cauza directa a destramarii familiei, dar poate fi considerata o variabila intermediara, ea cumuland efectele unor factori sociali si psihologici si de aceea apare, este invocata, intre primele locuri ca si cauza a divortului.

Desi in familie exista si violenta si abuzul fata de copii (si al mamei) femeile sunt in mai mare masura victime ale agresiunii in familie. Indiferent de cauzele violentei "domestice' studiile au aratat ca violenta nu rezolva tensiunile in familie, ci le amplifica. Mai mult, violenta naste violenta si o transmite prin socializare si invatare sociala. Multe date ale unor cercetari valideaza teoria -"transferului generational al violentei familiale). (Vazand si simtind.pe propria piele bataia din partea parintelui, copilul o va practica si ei cand va fi parinte).

G. Levinger ofera un model explicativ al disruptiei conjugale cu trei dimensiuni: - atractivitatea maritala;

- alternativele (variantele) existente; -barierele ce impiedica disoiutia.

Una dintre variabilele de ordin premaritai este scolaritatea. Sotiile cu studii superioare divorteaza in mai mare masura decat celelalte. Bineinteles ca scolaritatea coreleaza foarte puternic cu statutul social al individului. Pentru divortialitate conteaza mult si statutul social ai parintilor precum si mediul de provenienta.

Cu cat varsta la casatorie este mai mica ca atat probabilitatea de divort este mai mare (casatoria timpurie - intreruperea scolii, lipsa de maturitate si informatii insuficiente despre partener, capital marital mai mic, iar Becker spune ca, divortand la o varsta tanara, posibilitatea de a gasi ceva mai bun este mai mare).

Etnia conteaza, in sensul ca exista tendinta ca mariajele interetnice sa fie mai putin stabile. Conteaza deci, distanta culturala dintre parteneri.

Existenta copiilor in faimilie, in casnicie, influenteaza puternic (fundamental) hotararea de a divorta sau nu, copiii favorizand stabilitatea cuplului, dar unele date ale investigatiilor confirma si celalalt efect al prezentei

copiilor, si anume- scaderea calitatii vietii familiale, mai ales cand sunt "copii-

problema

Nasterile premaritale maresc_; riscul divortului- De asemenea, capitalul marital specific, de proprietate, este relevant in divortialitate, explicatia fiind aceea ca, daca ai investit mai mult te desparti mai greu.

Investitiile psihologice in mariaj (sentimente, atasament) au efecte asemanatoare investitiilor economico-monetare. O variabila importanta pentru marirea investitiilor psihologice este atitudinea fata de divort.

Factorii pietei (fortei de munca si maritale) au importanta in intelegerea
divortialitatii, in sensul ca, divortul are o mai mare incidenta in cazul cuplurilor
unde sotia este angajata in munca.

P. Ilut spune ca, se poate vorbi de un "sindrom al incapacitatii de convietuire' in centrul caruia se situeaza:

lipsa sentimentelor de dragoste;

consumul exagerat de alcool, asociat cu cheltuiala banilor;

distributia inechitabila a sarcinilor gospodaresti;

violenta verbala si fizica;

gelozia;

infidelitatea, la care se poate adauga si preferintele diferite de
petrecere a timpului liber.

Actiunea judecatoreasca pentru desfacerea casatoriei, cu intregul ansamblu de evenimente premergatoare (certuri, neintelegeri, scandaluri) poate avea unele consecinte imediate, directe si unele indirecte, care se contureaza dupa o anumita perioada de timp de la pronuntarea divortului.

in prima categorie pot fi incluse:

a)      psihotraumatizarea partenerilor in urma sirului de neintelegeri dintre
ei, precum si in urma "divulgarii' publice a unor aspecte ale vietii lor
conjugale;

b)      psihotraumatizarea copiilor in perioada premergatoare divortului, cand
pot fi solicitati de catre unul dintre parinti sa coalizeze impotriva
celuilalt parinte. De asemenea, daca a implinit 10 ani, copilul trebuie
sa-si exprime optiunea in fata instantei, in vederea ramanerii in
continuare cu unul dintre parinti;

c)      indepartarea afectiva de unul dintre parinti si chiar de amandoi;

d)      separarea de unele bunuri comune, care aveau o anumita rezonanta
emotional-afectiva pentru parteneri.   

Printre cele mai grave consecinte indirecte mentionam:

a)      comportamentul deviant al copiilor;

b)     aversiunea fata de partenerul de sex opus si fata de viata de familie;
Climatul tensionat si conflictual din cadrul familiei pe cale de disolutie
poate afecta atat de profund psihologia si comportamentul copiilor,
incat acestia ajung sa perceapa deformat rolul si locul casatoriei in
viata societatii. Unii tineri care traiesc intr-un asemenea climat (certuri,
conflicte si chinuri prelungite, incalcarea demnitatii, manifestari
brutale) ajung, printr-un proces de generalizare negativa, la mani-

festarea unei aversiuni fata de viata conjugala si familiala, la aversiune fata de reprezentantii sexului opus;

c)      cazul parintilor "multipli' cand copii sunt crescuti, educati si
intretinuti, consecutiv, de mai multe "mame' sau mai multi "tati', ceea
ce poate duce la aparitia "disonantei cognitive' (afective);

d)     instalarea tendintei spre divort a copiilor cand devin maturi si se
casatoresc, dupa modelul parintilor.

Bohanon (1970) distinge sase etape in procesul de disolutie a cuplurilor conjugale prin divort:

divortul emotional;

divortul legal;

economic, ce implica separarea bunurilor (daca nu s-a facut inainte);

parental, care se refera la ingrijirea copiilor minori si la dreptul de
vizita;

social, care priveste contactul cu prietenii si cunostintele;

psihic, care se refera la problemele restabilirii individului independent
dupa divort.

Dupa natura subiectiva sau obiectiva a motivelor de divort (I. Albu) distingem:

a)      divortul sanctiune. Potrivit acestei conceptii, divortul este o sanctiune
pentru culpa, pe care, la cererea sotului inocent, instanta o pronunta
impotriva sotului vinovat (pot fi amandoi vinovati si divortul se
pronunta din vina amandurora);

b)      divortul remediu. Conform acestei conceptii divortul este un remediu
menit a pune capat vietii in comun a sotilor, devenita imposibil de
continuat, fie din motive imputabile (abandonul, infidelitate), fie din
motive neimputabile sotilor (debilitatea mintala);

c)      conceptie mixta: divortul sanctiune-remediu sau remediu-sanctiune;

d) o a patra, ar putea fi divortul prin consimtamantul reciproc.
Tendinta de separare prin divort este cu atat mai mare cu cat o persoana

devine mai convinsa ca mariajul a fost o greseala, comportamentul conjugal al partenerului nefiind in concordanta cu "expectatia de roi' traita in perioada premaritala.

Consecintele divortului pot fi clasificate - indiferent ca sunt directe sau indirecte - si dupa natura efectelor pe care le au, divortul aparand nu numai ca (sau numai ca) un esec, ci si ca o solutie si un inceput pentru o viata mai buna. Consecintele pot fi deci: - negative;

- pozitive.

in societatile traditionale, cele negative sunt aduse in prim plan de mentalitatea colectiva.

La nivelul celor doi parteneri, efectele psihologice depind foarte mult de faptul, daca exista sau nu copii din casatorie, de investitiile afective facute in casnicie, de cine a initiat divortul, de valoarea partenerilor pe piata erotica si maritala, de densitatea retelei de rude si de prieteni a fiecaruia etc.

Divortialitatea afecteaza diferentiat femeia si barbatul. Daca exista copii in casnicie - iar acestia, cu rare exceptii, raman la mama - si daca nu are loc recasatoria, atunci costurile psihologice sunt mai mari pentru barbati, iar cele materiale pentru femei.

Consecintele asupra copilului sunt multiple. in societatile traditionale exista tendinta de stigmatizare a copilului ai carui parinti sunt despartiti. Exista, de asemenea - si in societatile moderne, urbane - o serie de efecte psihologice in legatura cu identificarea de rol de sex, cu formarea unor atitudini fata de familie etc.

Daca copilul ramas fara mama este baiat, poate apare fenomenul de supraprotectie materna, cu consecinte negative asupra acestuia.

Desigur, divortul pune, in general, problema recasatoriei.

Chiar si in tarile cu o rata foarte ridicata a divortialitatii, numarul persoanelor divortate este mic, intrucat majoritatea se recasatoresc (SUA 80,0 dintre divortati intra intr-un nou mariaj).

Barbatii se recasatoresc mai frecvent decat femeile.

Disparitatea nu consta atat in proportia diferita la recasatoriti, cat mai ales in varsta la recasatorie, in sensul ca, dupa 40 de ani, femeile isi gasesc mai greu un partener, pe cand barbatii dupa aceeasi varsta se recasatoresc, in general, cu femei mai tinere. Explicatia principala ar fi aceea ca, o data cu inaintarea in varsta, cel putin pana aproape de pensionare, valoarea barbatilor (situatie materiale si prestigiu social) creste in timp ce a femeilor (capital erotico-estetic) scade.

Dupa divort, de cele mai multe ori are loc recasatorirea. Recasatorirea reprezinta casatoria din nou, dupa ce casatoria anterioara a incetat, a fost anulata sau a fost desfacuta prin divort.

AVANTAJELE RECASATORIEI

Avantajele recasatoriei sunt:

beneficiile materiale;

beneficii de confort;

beneficii sexual-erotice;

beneficii emotionale;

procreare.

Pentru femeia singura cu copil (copii) recasatoria inseamna si imbunata­tirea situatiei materiale si iesirea de sub spectrul stigmatizarii.

DEZAVANTAJE SI RISCURI

probabilitatea de divort este mai mare la recasatoriti (tensiunile legate
de existenta copiiior din casatoria precedenta);

existenta copiilor dintr-o alta casatorie, ia unul dintre parteneri sau la
amandoi, creeaza probleme (parintii vitregi simt o criza de autoritate).

II. Disfunctionalitati privind modul de exercitare a unor functii (alaturi de cele ale structurii numerice).

Aceste disfunctionalitati sunt modalitati necorespunzatoare, defectuoase de adoptare si exercitare a rolurilor conjugale. Ele se impart in doua categorii:

A - disfunctii globale;

B - disfunctii specifice.

A - Disfunctiile globale pot fi grupate pe trei directii:

disfunctii prin inadecvarea in adoptarea si exercitarea rolurilor
conjugale specifice sexelor. in cadrul acestui defect functional psihosocial
(obiectivabil in special in conduita de rol erotic, sociorelational si parental) pot
fi diferentiate urmatoarele situatii:

a)      exagerarea sau diminuarea trasaturilor bazale specifice sexului in
exercitarea rolului conjugal (hipertrofii sau hipotrofii ale rolului
specific sexului, ca de exemplu tipul sotului "tiran' sau al sotiei
"tiranice');

b)     inversarea rolurilor specifice sexelor sau "travestiul' psihosocial
marital (rolul femeii fiind jucat de barbat si invers) negativ pentru
formarea personalitatii copiiior;

c)      desincronizarea rolurilor de sex in diada conjugala. Desi partenerii
conjugali isi asuma corespunzator rolul de sex, nu si-1 exercita
oportun, conform asteptarilor mutuale.

Disfunctii prin incompletitudinea asumarii si exercitarii sarcinilor de
rol conjugal-parental. Un astfel de mod este denumit "semicasnicia' caracte­
rizata prin "evaziunea psihosociala' ca: adulterul, exercitarea autonoma a
functiei de ioisir; exercitarea partiala a functiei educativ-parentala; cupluri care
sunt inlocuite sub aspectul exercitarii rolului parental si uneori casnico-menajer
de catre bunici (parinti-socri); suprainvestitia profesionala etc.

Adoptarea si exercitarea inautentica a rolului familial - "pseudo-
casnicie'. In acest caz nu poate fi vorba de afectiune reciproca ci doar de un
sistem de interese reciproce pentru oficializarea casatoriei.

B - Disfunctii specifice:

disfunctii ale rolului sexual-afectiv si procreativ,

disfunctii ale rolului parental-educativ;

disfunctii ale rolului organizatoric-administrativ;

disfuactii ale rolului relational si de integrare sociala a cuplului in
grupurile de apartenenta: familie extinsa, prieteni, colegi, vecini etc.

CAPITOLUL XI

CONSULTANTA FAMILIALA

Consultanta in probleme familiale (numita de catre unii autori "consiliere') a fost cunoscuta din cele mai vechi timpuri, oricine avand nevoie de un sfat, apeland la sugestiile vecinilor, rudeniilor, preotului si invatatorului.

In ultimele decenii s-au produs insa multe schimbari in privinta modalitatilor de realizare a consultantei familiale, aparand servicii de consultanta cu metode specifice de colaborare intre consultant si client.

Termenul de consultant se utilizeaza pentru probleme familiale, pentru acele persoane care, temporar sau permanent, ofera, la cerere, sfatul unui membru al grupului familial sau intregului grup familial.

Termenul de client desemneaza orice membru al unei familii nucleare sau extinse care solicita anumite sfaturi in probleme familiale.

Numim "organizatie de consultanta' - spune Gh. Cordos - orice unitate organizationala a carui scop este sa ofere servicii de consultanta, iar "misiunea de consultanta' reprezinta activitatea efectuata de catre un consultant pentru un client.

In acord cu Irina Holdevici si Gh. Cordos, consideram ca termenul de consultanta nu trebuie identificat - asa cum fac unii autori - nici cu psihoterapia si nici cu socioterapia.

"Consilierea - spune I. Hoidevici - reprezinta un proces intensiv de acordare a asistentei pentru persoanele normale care doresc sa-si atinga obiectivele si sa functioneze mai eficient (ca grup), in timp ce psihoterapia este () un demers mai complex de tratament psihologic centrat pe reducerea unor simptome sau comportamente disfunctionale sau si mai pretentios, pe reechilib­rarea si reconstructia personalitatii'.

Proprietarul individual este persoana care detine in proprietate firma sa si lucreaza in acest fel, el putand avea si un numar variabil de asociati.

Asocierea intre parteneri este o structura care presupune existenta unui contract intre doua sau mai multe persoane, care cad de acord sa infiinteze o firma in care sa-si combine competenta si resursele, impartind profiturile, pierderile si raspunderile.

Corporatia are doua caracteristici fundamentale:

a) este o entitate juridica cu o existenta separata de cea a proprietarilor, adica, ea nu inceteaza sa existe dupa moartea proprietarului sau a proprietarilor;

b) proprietarii nu au o raspundere personala fata de obligatiile si datoriile corporatiei, actionarii fiind protejati de raspunderea fata de datoriile firmei, cu exceptia cazurilor in care se constata ca s-a abuzat de corporatie pentru a se evita raspunderea personala.

CARACTERISTICILE CONSULTANTEI FAMILIALE

Consultanta in problemele familiale acorda o importanta deosebita capacitatii analitice si de rezolvare a problemelor, precum si competentei speciale in domeniul comportamentului, in comunicare si in a-i ajuta pe oameni sa inteleaga necesitatea schimbarii.

Calitatile necesare unui consultant se pot imparti in doua categorii:

abilitati intelectuale;

atribute personale.

Din prima categorie fac parte:

a)     abilitatea de a face o analiza a dilemei. El trebuie sa descopere natura
dilemei si sa determine cauza ei reala. Pentru aceasta analiza este
nevoie de perceptie si intuitie. Perceptia sau puterea de patrundere este
vitala pentru a izola variabilele "situationale-cheie';

b)            capacitatea de a oferi solutii eficiente. Consultantul trebuie, in acest
scop, sa aiba cunostinte de baza nu numai de sociologia familiei ci si
din domeniul altor discipline socio-umane, dublat de imaginatie si
flexibilitate experimentala si sa fie capabil sa sesizeze rezultatul final al
actiunilor propuse sau introduse in viata familiala.

Atribute personale:

a)     consultantul trebuie sa fie un profesionist in atitudine si comportament.
Obiectivitatea, cinstea si integritatea trebuie sa-l caracterizeze;

b)            simtul momentului oportun;

c)     sa fie o personalitate echilibrata;

d)            sa aiba capacitatea de a stabili relatii interpersonale bine dezvoltate, sa
comunice cu oamenii intr-o atmosfera de tact, incredere, politete,
prietenie.

Principiile cadrului deontologic ale consultantului familial trebuie sa fie:

a)      pastrarea caracterului confidential al datelor obtinute de la clienti;

b)      consilierul trebuie sa fie constient de propriile limite;

c)      evitarea solicitarii excesive a unor detalii irelevante;

d)      clientul trebuie tratat asa cum consilierul ar dori sa fie tratat el insusi,
cu respect, blandete, onestitate si atitudine de acceptare.

RELATIILE INTRE CONSULTANT SI BENEFICIAR

(CLIENT)

Procesul de consultanta implica doi parteneri: consultantul si beneficiarul (clientul), care in mod firesc trebuie sa urmareasca aceleasi obiective.

Problema in realitate, este deosebit de complexa deoarece consultantul ramane o persoana exterioara familiei, cineva care trebuie sa obtina un rezultat valabil in cadrul familiei beneficiarului, fara a face parte din aceasta.

Legat de relatia consultant-beneficiar (client) se pun urmatoarele probleme (aspecte):

definirea in comun a problemei;

relatiile de colaborare;

indoielile clientilor.

1. Definirea in comun a problemei

Problema pentru care s-a apelat la consultant trebuie bine definita. Exista multe motive pentru care definirea problemei de catre consultant ar putea fi diferita de cea a beneficiarului. Beneficiarii fiind prea puternic implicati in situatiile ivite, sau chiar creand ei insisi anumite probleme, pot sa nu inteleaga problema reala care trebuie rezolvata. De aceea, atat consultantul cat si beneficiarul trebuie sa fie gata sa aduca corecturi definirii initiale a problemei si sa cada de acord asupra unei definitii comune.

in general, consultantul trebuie sa parcurga urmatoarele etape in acordarea sprijinului cerut de catre beneficiari:

a)       definirea clara a problemei clientului;

b)      elaborarea unor variante in rezolvarea problemei;

c)       alegerea unei variante si aplicarea ei in practica.

Braner (Gh. Cordos, p. 124) ofera urmatorul nivel de consiliere bazat pe
teoria deciziei:

a)      stabilirea unei relatii apropiate cu clientul si implicarea acestuia in
procesul de rezolvare a propriilor sale probleme;

b)      identificarea si clasificarea problemei si stabilirea obiectivelor;

c)      determinarea si analiza variantelor posibile de solutionare a problemei;

d)      culegerea de informatii relevante;

e)      analiza implicatiilor care decurg din informatiile culese si a
consecintelor care deriva din diversele variante posibile;

f)        clasificari in privinta sistemelor de valori care stau la baza optiunilor
personale: clientii trebuie sa stie precis ce doresc, iar consilierul
trebuie sa-1 ghideze pe client sa-si exploreze interesele, competentele,
conditiile familiale, expectatiile sociale si elementele caracteristice
realitatii externe;

g)      reexaminarea obiectivelor, solutiilor, a riscurilor si consecintelor
acestora;

h) decizia cu privire la una dintre variante si formularea unui plan de

actiune pentru a atinge obiectivul propus; i) generalizarea celor invatati impreuna cu terapeutul la noi stiluri de

viata (Braner identifica psihoterapia si socioterapia cu consultanta); j) testarea planului elaborat pe baza unor reevaluari periodice, tinand

seama de posibile modificari ale imprejurarilor externe.

Relatiile de colaborare

Colaborarea dintre consultant si beneficiar se impune din urmatoarele motive;

a) unele obiective nu pot fi realizate daca beneficiarul refuza sa dezvaluie

consultantului anumite aspecte legate de problema sa;

b) colaborand la solutii, beneficiarul se va implica mai mult in aplicarea

solutiei.

indoielile clientilor
Acestea pot fi:

a)      indoieli cu privire la capacitatea unei persoane din afara de a rezolva
problemele complicate cu care familia s-a confruntat si deci, sa
gaseasca o solutie;

b)      sentimentul ca de fapt consultantul nu se va stradui sa gaseasca o
solutie care sa dea rezultate pe termen lung si ca va incerca pur si
simplu sa-si plaseze unul din pachetele de solutii standard;

c)      unii clienti considera ca respectivii consultanti culeg date. pentru a le
putea folosi in mod incorect in viitor;

d)      "teoria dependentei de un consultant' care pleaca de la premisa ca este
usor de gasit un consultant dar este greu sa te descotorosesti de el,
deoarece acestia isi conduc misiunile intr-un mod care duce inevitabil
la noi misiuni;

e)      teama de onorarii de consultanta excesiv de mari (un lux pe care
beneficiarul nu si-l poate permite).