Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Doar rabdarea si perseverenta in invatare aduce rezultate bune.stiinta, numere naturale, teoreme, multimi, calcule, ecuatii, sisteme




Biologie Chimie Didactica Fizica Geografie Informatica
Istorie Literatura Matematica Psihologie

Sociologie


Index » educatie » » psihologie » Sociologie
» DEMOGRAFIE. STRATIFICARE. MOBILITATE


DEMOGRAFIE. STRATIFICARE. MOBILITATE




DEMOGRAFIE. STRATIFICARE. MOBILITATE

DEMOGRAFIE

Demografia studiaza populația umana din punct de vedere al evoluției sau dinamicii sale, sub efectul nașterilor și deceselor sau/și al migrațiilor.

Demografia este știința care studiaza populația ca sistem demografic relative autonom, starile acesteia, intrarile și ieșirile din sistem, structurile populației, interdependențele dintre acestea.

Demersul complet al demografiei se desfașoara in trei faze :

Are loc culegerea informațiilor privind populația și fenomenele demografice, ceea ce se realizeaza, in principal, c u ajutorul recensamintelor populației și al inregistrarilor nașterilor, deceselor, casatoriilor.




Are loc analiza cantitativa a acestor informații, ceea ce se face cu metodele analizei demografice. Variabilele demografice sunt confundate intre ele.

Se incearca explicația cauzala, unde demografia colaboreaza cu alte științe. Analiza condiționarilor social-economice ale variabilelor demografice și a consecințelor social-economice ale evoluției populației, a tendințelor demografice constituie scopul acestei faze finale.

Analiza demografica este o forma de analiza statistica, aplicata fenomenelor demografice. Instrumentul principal, ca model, este tabela de descreștere.

Demografia poate fi :

Demografie cantitativa. Ea reprezinta o expresie cu circulație mai redusa și cuprinde toate procedeele și metodele cantitative, incepand cu recensamintele și terminand cu cele ale analizei demografice.

Demografie materiala sau pura. Se mai numește demografie formala. Ea se ocupa de variabilele demografice și relațiile dintre ele.

Populația, abordata ca factor demografic al vieții sociale, se impune atenției noastre, sub aspectul dimensiunilor ei caracteristice, in mai multe planuri :

Bio-social : volumul populației ; structura populației pe sexe și varste ; natalitatea ; mortalitatea ; mișcari naturale ale populației, etc.

Economic : persoanele active in plan socio-profesional ; gruparea lor pe categorii de activitați economice, etc.

Biologic: starea de sanatate;

Psihologic: structura psihica; intelect; etc

Din perspectiva sociologiei, intereseaza interacțiunile dintre factorii

Problematica demografica impune o abordare sociologica, interdisciplinara, date fiind interrelațiile complexe dintre factorii demografici.

Este necesar sa se ia in considerație efectele de ordin social-economic, de exemplu, ale fenomenelor demografice și, in primul rand, este util sa prevedem consecințele imediate și de perspectiva ale interacaiunilor dintre diferitele variabile, dintre dinamica demografica și alte coordonate ale vieții sociale, ale sistemului social-economic, ecologic,etc.

Sociologia abordeaza problema demografica, aspectele referitoare la volum, structura, tendințele evolutive actuale, privite din prisma interrelațiilor lor cu alte laturi ale vieții sociale.

Din punct de vedere sociologic, dinamica populației, tendințele ei evolutive sunt determinate de diferiți factori : sociologici, naturali, social-economici, care influențeaza direct sensul schimbarilor la nivelul unor parametri ca : natalitate, sanatate, longevitate, etc.

Sociologia privește populația ca obiect și ca subiect al acțiunii sociale, avand in vedere analiza populației naționale, ca sistem.

Populația stabila sau rezidenta este formata din persoanele care au domiciliul stabil in localitatea data. Aceasta populație se mai numește populație de jure, spre deosebire de populația de facto.

Populația prezenta (de facto) se determina adunandu-se la populația stabila diferența dintre numarul temporarilor prezenți in localitate și numarul temporarilor absenți din localitate.

Indicatori ai densitații populației :

densitatea agricola sau fiziologica, calculat prin numarul populației totale raportat la suprafața agricola sau densitatea agrara ; se mai calculeaza ca numar al populației agricole raportat la suprafața agricola, uneori la suprafața arabila ;

numarul inregistrat și estimat al populației, se determina pe baza recensamintelor și a mișcarilor naturale, avand in vedere migrația populației din perioada respectiva.   

Influența populației asupra societații se exercita pe mai multe cai :

prin numarul și densitatea pe un anumit teritoriu ;

prin sporirea populației active, cu calificare de nivel inalt ;

prin relațiile de grup și soligaritatea care se instaleaza pe masura integrarii sociale.

Totalitatea indivizilor legați intre ei printr-un ”contract social” care are rolul sa inlature abarhia și starile conflictuale, sa dea viața unui sistem de instituții care sa contribuie la reglarea vieții sociale, constituie SOCIETATEA UMANA.

Societatea este o realitate imanenta conștiințelor, determinand atitudini și comportamente ce exercita o presiune normativa, fiecare individ acționand asupra celorlalți prin intermediul relațiilor sociale.

Structura demografica fundamentala cuprinde repartiția populației dupa sex și varsta. Caracteristica sex ia doua valori : populație masculina și populație feminina. Proporția populației dupa sex are ca indici :

greutatea specifica, exprimata in procente ;

raportul de masculinitate, pe varste sau grupe de varsta, al carui calcul se face dupa formula : Pm/x

____ x 100, unde, Px – numarul populației

Pf/x de varsta x.

Calculul raportului de masculinitate se impune pentru diferite subpopulații : urbane, rurale, populația județelor și a provinciilor istorice, populația activa totala și pe ramuri ale economiei naționale, pe categorii sociale.

Caracteristica varsta este studiata la fenomene demografice precum : mortalitatea, nupțialitatea, fertilitatea.

Populația poate fi structurata și in funcție de factori ca : legatura de rudenie și apartenența etnica. Analiza sociologica pornește in aceasta privința de la faptul ca atat rudenia cat și trasaturile etnice exercita in diferite condiții efecte de luat in considerare intr-o organizare a comunitaților umane bazate pe principii democratice.

Numarul populației și structura ei se modifica și sub influența migrației (a intrarilor și ieșirilor care afecteaza populația respectiva).

Migrația este studiata de :

sociologie care este interesata de migrația populației totale ca forma a mobilitații, de migrație in cadrul urbanizarii ;

economia politica se ocupa, in special, de migrația forței de munca ;

pentru demografie este important studiul migrației ca factor al dinamicii populației și ca factor al redistribuției teritoriului

Migrația interna poate avea urmatoarele fluxuri :

de la comune la orașe ;

de la comune la comune ;

de la orașe la orașe ;

de la orașe la comune.

Fiind un fenomen social, migrația este determinata de factori economici, sociali, culturali, psihologici, istorici, etc.

Indicii generali ai migrației sunt :

Rata de migrare : I+E/P X 1000 ;

Rata de imigrare : I/P x 1000, care vin ;

Rata de emigrare : E/P x 1000, care pleaca ;

Rata migrației nete : I-E/P x 1000

unde P este numarul populației la mijlocul anului.

TERMENI DEMOGRAFICI :

CAHORTA DEMOGRAFICA : Un grup sau o colectivitate de persoane poate avea, intr-o perioada de timp, un anumit eveniment demografic (intr-un an) ;

COMPORTAMENT DEMOGRAFIC : atitudinea indivizilor fața de un eveniment demografic (nașteri, casatorii ) – incluzand motivația, decizia ;

EVENIMENT : unitatea pe care se sprijina analiza demografica : o naștere, un deces, o casatorie.

POPULAȚIE : colectivitatea de persoane legata printr-o caracteristica oarecare ; se exprima prin numar.

STRATIFICAREA

Stratificarea este universala si omniprezenta, regasindu-se atat in societatile primitive (aparent simple si omogene), cat si in sistemele sociale cele mai diversificate si eterogene.

Toate sunt alcatuite din diviziuni verticale, intemeiate pe fie pe sex, varsta sau structura de rudenie, fie pe bogatie materiala, putere sau prestigiu.

Stratificarea este prezenta atat in grupurile primare (aparent cele mai putin inegalitare), cum ar fi familia, cat si in grupuri secundare (dintre cele mai selective), cum ar fi scoala. Deasemeni, toate sectoarele de activitate sunt stratificate: diferente de salariu, sursa de venit sau patrimoniul.

Alte aspecte poliforme ale acestui fenomen sunt:eterogenitatea religioasa a unei societati, intensitatea practicilor de cult in viata coreligionarilor, distributia puterii politice intre grupuri sau indivizi, proximitatea in raport cu centrele de decizie, gradul de angajare partizana, modurile de consum al bunurilor materiale sau simbolice, stilurile de viata.

Exista stratificare din momentul in care exista diferentiere, integrare, ierarhizare, inegalitate sau conflict intre elementele constitutive ale unui grup.

DISCURSURILE ASUPRA ORIGINII INEGALITATII

Se disting 4 etape logice in constructia teoriilor stratificarii:

1. Etapa prestiintifica – care incearca sa gasesca temeiul stratificarii in natura sau intr-o transcendenta;

2. Etapa originii imanente a inegalitatii;

3. Evidentierea proceselor sociale aflate la temelia stratificarii;

4. Sinteza problematicilor precedente pe baza unor concepte psiho-sociologice considerate elementare si fundamentale .

Originea inegalitatilor are un caracter imanent, fie ca sunt de inspiratie liberala sau socialista, ca decurg din gandirea lockiana (variante utilitariste) sau din aceea a lui Rousseau (cu cei doi poli, comunist si utopist), toate considerand proprietatea drept originea sau, cel putin, unul dintre fundamentele inegalitatii dintre oameni. Totusi, cele doua mari traditii se deosebesc in ceea ce priveste legitimitatea proprietatii.

Ideea conform careia inegalitatea se bazeaza pe proprietate nu apare nici odata cu socialistii, nici odata cu Rousseau, chiar daca acesta a popularizat-o, iar ceilalti au transformat-o intr-o dogma fragila (revolutiile comuniste din sec. 20).

Locul central al proprietatii in societatile moderne se identifica cu revolutia intelectuala realizata in jurul anului 1690 de:

a)Hobbes si mai ales de

b)Locke – teoria lui este o sinteza a teorilor despre starea de natura, despre contractul social, guvernarea limitata de lege si acceptata de cei guvernati, teorie care devine in sec. 18 o ortodoxie intelectuala si politica, triumfand odata cu cele trei mari revolutii (engleza, americana si franceza) .

In starea de natura oamenii sunt liberi si egali, iar proprietatea este colectiva; fiecare ia in functie de nevoi, fara consimtamantul celorlalti; omul este propriul stapan, iar munca si rezultatele acesteia ii apartin; deci, proprietatea este a individului care o munceste si beneficiaza de roadele sale (dreptul natural).

c)Teoria lui Rousseau este diferita de cea a lui Locke. Este specifica in raport cu traditia liberala.

1. In Discursul asupra originii inegalitatii (1754), prima parte: oamenii sunt in stare de natura, liberi si egali si nu au proprietate, fiecare multumindu-se cu ce le ofera natura . Aceasta este o stare primitiva, opusa starii de societate (om civilizat, devenit deopotriva proprietar si sclav)

2. In cea de-a doua parte a Discursului este descrisa, printr-o povestire utopica, geneza institutiei proprietatii private. Se constituie diferente in modurile de viata ale oamenilor prin cresterea demografica, imprevizibilul climei, fluctuatiile bunurilor de consum; se inventeaza arme pentru vanatoare si pescuit; cooperarea este profitabila, dar omul ramane individualist. Dezvoltarea vietii sedentare, colective genereaza comparatii provocate de invidie, dar nu o inegalitate. Oamenii incep sa coopereze si sa acumuleze bunuri, egalitatea dispare, patrunde proprietatea, urmeaza diviziunea muncii.

Rousseau: “Prelucrarea metalelor si agricultura au fost cele doua mestesuguri a caror descoperire a provocat aceasta mare revolutie”.



Proprietatea este rezultatul muncii, iar dreptul de proprietate este o creatie a legii pozitive si nu rezulta din legea naturala. Dreptul de proprietate, inegalitatea si legea pozitiva sunt concomitente, organic legate si irevocabile, deoarece oamenii si-au dat consimtamantul.

d)Teoria utilitatii, Bentham - in Principiile codului civil, schitata in 1739 de David Hume, in Eseu asupra justitiei. Dupa Bentham, egalitatea e de natura sa maximizeze fericirea. In conformitate cu principiul de utilitate marginala, un bun ar produce mai multa placere celui care are mai putina bogatie decat altuia.

Legislatorul trebuie sa favorizeze egalitatea dintre cetateni, dar trebuie sa determine intai oamenii sa munceasca, intru-cat nu va exista fericire daca nu va exista bogatie care sa fie repartizata in vederea obtinerii egalitatii. Se impune, astfel, ca legea sa asigure roadele muncii individului. Indivizii trebuie retribuiti in functie de contributia lor la societate sau de contributia marginala a tipului de munca pe care acestia o realizeaza.

PROCESE SOCIALE ALE STRATIFICARII IN TEORIA FUNCTIONALISTA

Factorul de inegalitate si stratificare atribuit diviziunii muncii exprimat de Rousseau se regaseste in lucrarile lui Schmoller si Bücher (diferentierile existente intre profesiuni).

Teoria functionalista are dublul merit de a distinge procesele elementare, considerate a fi la baza stratificarii, precum si de a fi abstracta si suficient de supla pentru a putea fi aplicata diferitelor tipuri de societati. Schematic, ea poate fi condensata in 3 ipoteze (I) de diferentiere si un principiu de stratificare, exprimat cu ajutorul a 3 propozitii (P):

I.1.Orice societate este un ansamblu de pozitii structurate, carora le sunt asociate indatoriri sau functii;

I.2.Membrii societatii trebuie repartizati in aceste pozitii;

I.3.Indatoririle aferente fiecarei pozitii trebuie indeplinite de catre membrii societatii.

P.1.Pozitiile nu sunt de importanta egala pentru supravieuirea societatii;

P.2.Ele nu cer din partea membrilor societatii aceeasi experienta sau un talent egal;

P.3.Ele nu se realizeaza cu aceeasi placere.

Parsons a aratat ca valorizarea unei actiuni sociale este determinata de existenta unui sistem de valori.

NORMA, SANCTIUNEA, SI PUTEREA CA FUNDAMENT AL SEGREGATIEI SI INEGALITATII

Pentru Dahrendorf (1968), este importanta relatia dintre problema originii inegalitatii si conceptul unei societati umane in care contractul nu este altceva decat instituirea unor norme sociale obligatorii, ce fac apel la sanctiuni. Este social orice comportament care nu se datoreaza hazardului, ci este reglat prin norme si asteptari instituite si inevitabile.

Aceste norme sunt obligatorii, ele intemeindu-se pe sanctiuni. Orice comportament este, in consecinta, conformist sau deviant. Comportamentul conformist va fi recompensat, cel deviant, pedepsit.

Deci, daca societatea este, dupa cum sustine Durkheim, “un mediu moral”, rezulta ca prin sanctionarea comportamentului in functie de norme se creeaza o “inegalitate de rang”. Aceste inegalitati sunt individuale si nu sociale, deoarece ele se stabilesc pe baza deosebirii dintre cei care, din motive personale, sunt incapabili de un comportament conformist si cei care se conformeaza normelor.

Daca aceste atitudini fata de norme par sa se situeze la nivel individual, stratificarea sociala se defineste la nivelul pozitiilor : ierarhia evaluata a pozitiilor muncitorului, tehnicianului sau inginerului se situeaza la un nivel independent de indivizii care le ocupa. Lipseste oare o veriga intre sanctionarea comportamnetului individual si inegalitatea privitoare la pozitiile sociale? Raspunsul lui Dahrendorf este nu, veriga fiind continuta in notiunea de norma sociala.

TEORIA MARXISTA A FORMARII CLASELOR

1. Clasa, categorie de agenti economici si categorie sociologica

Conceptia marxista asupra claselor este piatra de incercare in raport cu care se definesc si se compara toate teoriile stratificarii. Odata cu Max Weber, Marx construieste un tip ideal, pe care il confunda uneori: tipul ideal, in sensul de model, cu tipul ideal, in sensul axiologic al unei datorii de a fi, si aceasta deoarece ramane prizonierul vointei sale de a-si pune teoria in slujba unei cauze.

Marx – despre clase: “Cei care n-au alta proprietate decat forta lor de munca, proprietarii capitalului si proprietarii funciari, ale caror surse de venituri sunt salariul, profitul si renta sociala, asadar. Muncitorii salariati, capitalistii si proprietarii funciari formeaza cele trei mari clase ale societatii moderne bazate pe modul de productie capitalist.”

Clasele sunt categoriile de agenti angajati in procesul economic (descrise de economistii clasici), diviziune trihotomica bazata pe sursa de venit, dar nu pe venit. Venitul (criteriu calitativ) induce o structura de echivalenta ce defineste clase economice discrete intre care exista relatii. Sursa de venit este un concept macroeconomic abstract, cu dimensiuni empirice, una dintre ele fiind proprietatea .

Proprietatea are rol dublu, in conceptia lui Marx:

- face posibila trecerea indivizilor de la macroeconomic la microeconomic si

- permite surprinderea unor relatii concrete pe care indivizii le intretin unii cu altii.

Se deosebesc de la acest nivel cele trei tipuri de proprietate: forta de munca, capitalul si pamantul.

Tot la acest nivel se imparte populatia in: muncitori, capitalisti si proprietari de pamant.

Moduri de productie:

1.capitalist – caruia ii corespund burghezia si proletariatul

2.negustoresc – caruia ii corespund mica burghezie si taranimea.

Din articularea acestor doua moduri de productie decurg anumite raporturi socio-economice, atat la nivelul taranimii cat si la nivelul micii burghezii:

1.dimensiune mica a proprietatii si identitate a sursei de venit ;

2.contractare de datorii la bancheri si camatari ;

3.supuse legilor concurentei si cresterii capitalului, aceste doua clase sunt amenintate de proletarizare ;

4.situatia ambigua in care se gasesc are o expresie politica (uneori se aliaza cu burghezia impotriva proletariatului, alteori sunt de partea proletariatului).

2. Fundamentele si consecintele teoriei supuse probei faptelor

Se vor retine 3 aspecte importante, reprezentand fundamentalul doctrinei, precum si 2 consecinte, pe care Marx considera ca le poate deduce din analiza pe care o face structurii si evolutiei societatii capitaliste.

ASPECTE:

1.Marx isi intemeiaza teoria pe proprietatea asupra mijloacelor de productie si asupra fortei de munca. El defineste inegalitatile si luptele in raport cu contradictia dintre capital si munca aducatoare de profit. Orice forma de lupta politica este consecinta acestei opozitii economice. Neglijarea autonomiei politicului si a specificitatii actiunii colective duce la impasuri fara iesire.

2.Crezand ca a definit legea evolutiei formelor de proprietate (absenta proprietatii individuale si colective, proprietatile comunala, germanica, individuala si proprietatea asupra obiectelor si mijloacelor de munca), Marx gaseste firesc sa afirme ca abolirea proprietatii private, expresie ultima a proprietatii, va duce la desfiintarea exploatarii omului de catre om si, deci, a antagonismelor de clasa. Dar, experientele de la inceputul acestui secol privitoare la scoaterea in afara legii a proprietatii nu au dus la rezultatul scontat: clasele subzista, interesele lor raman contradictorii; puterea nu a produs niciodata atatea inegalitati si pare sa fie la baza noilor stratificari.

CONSECINTE:

Pauperizarea – Marx a formulat o lege privitoare la salariul muncitorului:

“Muncitorul modern, dimpotriva, in loc sa se ridice odata cu progresul industriei, decade tot mai adanc sub conditiile propriei sale clase . Muncitorul devine pauper si pauperismul se dezvolta chiar mai repede decat populatia si bogatia.” – Manifesul Partidului Comunist (1848)

a)      teza pauperizarii absolute – bazata pe principiul concurentei dintre capitalisti, ce provoaca o tot mai accentuata diviziune a muncii, sarcinile devenind din ce in ce mai simple; munca simpla, usor de invatat; cheltuieli de productie mici; salariul scade deoarece salariul este determinat, ca si pretul oricarei alte marfi, de cheltuielile de productie; salariul real scade si el.

b)      teza puperizarii relative – acumularea capitalului provoaca cresterea salariului.

Pentru a-si apara sau spori plusvaloarea, capitalistul individual este pus in situatia fie de a-si spori cantitativ si simultan elementele capitalului (constant si variabil), fie de a-I schimba compozitia, facand sa cresca mai repede capitalul constant (masini, unelte) fata de capitalul variabil (salarii).

Aceasta se realizeaza doar daca se reinvesteste o parte din plusvaloare., economiile investite stimuland productia. La modul global, profitul scade din cauza cresterii salariilor sau a scaderii preturilor. Fiecare capitalist individual ajunge sa acumuleze cat mai mult, procesul ducand la o deteriorare globala a clasei capitaliste.

Folosirea de metode noi de productie mai performante, scoaterea de produse noi pe o piata din ce in ce mai mare este realizabila prin adaptarea la noua situatie a productiei, tehnologiei si comercializarii produselor.

In caz contrar, orice capitalist ar dispare si ar deveni salariat. Este necesara deci concentrarea capitalului si reducerea numarului de capitalisti, care, zdrobiti de concurenta, se proletarizeaza .

PUTEREA CA DIMENSIUNE IREDUCTIBILA A STRATIFICARII

Analiza puterii in teoriile elitelor si intoarcerea la o clasificare dihotomica mase-elite

Pareto afirma ca lupta de clasa nu va dispare prin eliminarea conflictului dintre munca si capital. Fundamentul stratificarii poate fi la fel de bine forta militara sau puterea politica. Vom asista la aparitia altor conflicte, intemeiate pe alte diviziuni ce sunt tot atatea expresii ale eterogenitatii sociale – conceptul partian cel mai important.

Eterogenitatea:

-trebuie extinsa atat la planul valorilor, cat si la cel al grupurilor constitutive ale societatii;

-interzice reificarea societatii;

-semnifica existenta unei stratificari si a unei opozitii intre masa indivizilor si elita.

Pareto defineste elita in doua moduri dferite dar complementare:

a)elita – o categorie sociala compusa din indivizice au nota cea mai mare in ramura lor de activitate (oameni de stat, ofiteri supeiori, savanti, artisti, cei care au venit mai ridicat)

b)elita – este acea categorie alcatuita din cei care exercita functii conducatoare in plan politic sau social. Din aceasta categorie fac parte elita guvenamentala (rol esential in conducerea statului) si elita ne-guvernamentala.

Elitele nu sunt stabile, disparand din motive demografice si psihologice, istoria fiind “un cimitir de aristocratii”.

Pentru Pareto si Mosca teoria marxista este gresita, aceasta facand din putere o consecinta a dominatiei economice so datorita faptului ca aceasta nu gaseste un raspuns satisfacator la problemele actiunii sociale, care trimit la dihotomia elita-mase.

Pozitiile paretiana si marxista par ireconciliabile; nenumaratele sinteze ce au fost incercate (Wright Mills – 1956) s-au soldat toate cu un esec. Recentele studii privitoare la locul si rolul elitelor in societatile contemporane, punandu-si intrebari legate de spacializarea, concurenta si uneori coerenta elitelor care conduc diferitele institutii, subliniind multimea intereselor acestora si centrele de interese mai mult sau mai putin autonome, se indeparteaza deopotriva de cautarea unui ecumenism imposibil si de simplismul “traditiei machiavelice”.

2. Problema izomorfismului dintre politic si economic si paradoxul disjunctiei lor

Lista mecanismelor de socializare stabilita de Lipset (1960):

a. Clasele populare sunt mai influentate de valorile dominante ale claselor de sus decat invers.

b. Ele sunt supuse unor presiuni contradictorii ce exprima opozitia dintre propria lor cultura si aceea a carei influenta o sufera .

c. Unul dintre corolarele primului enunt este ca, aceste clase populare sunt socializate in valorile politice conservatoare, datorita monopolului exercitat de clasele de mai sus asupra institutiilor de socializare, cum sunt sistemul de invatamant sau mijloacele de comunicare.

d. In virtutea principiului conform caruia e mai greu sa convingi pe cineva sa creada in posibilitatea unei schimbari benefice decat sa-I intaresti adeziunea la ordinea sociala existenta, partidele de stanga vor intampina mai multe greutati in mobilizarea claselor populare in jurul unor obiective ce vizeaza schimbarea societatii.

e. Din motive de numar si, in special, de nivel de instructie, clasele de mai sus au tendinta de a fi mai omogene din punct de vedere politic si mai neangajate decat clasele populare.

f. Primele trei enunturi, precum si statutul ridicat al claselor burgheze duc la concluzia ca atat comunicarea cat si influenta sa asupra comportamentelor sunt mai intense pe directia de sus in jos decat invers.

g. In comparatie cu indivizii ce au un statut scazut, cei cu un statut inalt sunt mai constienti de importanta actiunii politice.

Problema de metoda: construirea unui instrument de masurare a puterii

Analiza realizata de Hunter (1953) asupra structurii puterii intr-o comunitate este cea mai cunoscuta dintre toate cele care se bazeaza pe analiza reputatiei. Hunter defineste operational puterea drept capacitatea unor indivizi de comanda altora. Pentru analizarea relatiilor de putere se pun doua probleme clasice de metoda:

-se impune identificarea conducatorilor comunitatii care ar trebui intervievati

-se va construi un chestionar in vederea culegerii datelor pertinente privitoare la putere in comunitatea respectiva.

Hunter stabileste liste cu conducatorii ce ocupa pozitii inalte in organizatiile civice, industriale, comerciale, universitare, politice si cu indivizii al caroror statut socio-economic este foarte ridicat. Concluzionand, punctul de plecare necesar in construirea esantionului sau este ansamblul indivizilor ce detin pozitii inalte in institutii, desi stie ca exista probabil si altii care nu apartin acestor organizatii dar le manipuleaza pe la spate.



Sinteza weberiana si consecintele sale asupra cercetarii contemporane: clasa, statutul, partidul

Teoria weberiana se vrea deopotriva o critica si o imbogatire a modelului marxist de stratificare. Ca tip ideal, acesta permite cu siguranta explicarea unei parti a realului fara sa autorizeze totusi deducerea unor enunturi privitoare la forme de organizare fundamentale (prestigiul sau politicul).

Weber (1904) deosebeste cele trei dimensiuni: economica, statutara si politica, ce sunt corelate. Aceasta corelatie nu inseamna nici cauzalitate cu un sens unic, nici determinism.

Dimensiunea economica la care ne trimite clasa este definita ca ansamblu de indivizi cu interese comune economice, referitoare la detinerea de bunuri si la sansele de a-si crea un venit in conditiile oferite de piata bunurilor si piata muncii. Astfel, indivizii se repartizeaza la nivelul pietei.

Ca si Marx, Weber considera proprietatea a fi categoria fundamentala a pozitiei d

clasa, tipul de proprietate dominant variind de la un sistem economic la altul: economia capitalista radical diferita de economia bazata pe scalvie; fiecare tip creeaza o stratificare anume. Spre deosebire de Marx, Weber presupune luarea in considerare nu numai a aspectului dominant al proprietatii intr-o economie, ci si celelalte tipuri de bunuri detinute pentru o analiza aprofundata a claselor. Daca proprietatea defineste “clasele avute”, monopolul exercitat asupra serviciilor determina la randul sau “clasele achizitoare”. Paleta de servicii propuse de bancheri, negustori etc. este evaluata pe piata, aceste clase sunt cu atat mai puternice cu cat cererea este mai mare.

In sens invers, proletariatul nu detine nici un monopol asupra ofertei de servicii deoarece numarul muncitorilor, nivelul scazut de calificare cat si lipsa de organizare ca grup de presiune nu le permite exerciatrea unui control economic asupra pietei. Weber recunoaste specificitatea claselor mijlocii dar nu ca un reziduu, asa cum face Marx. Putem recunoaste ca diversitatea intereselor provoaca o serie de conflicte in cadrul carora opozitia simpla dintre burghezi si proletari nu este decat un caz particular.

Ordinea statutara, cea de-a doua dimensiune se refera la onoarea sociala sau prestigiul. Ea presupune existenta unei vieti comunitare bazate pe relatii continue si un minim consens cu privire la anumite norme si valori. Ierarhia statutelor (prestigiului) se intemeiaza pe judecati de valoare, pe evaluari facute de membrii comunitatii. “Grupurile de statut” se deosebesc prin stilul lor de viata la nivel de educatie, prestigiul conferit de nastere sau profesie, modul de consum al bunurilor materiale sau culturale. Indivizii unui grup intretin relatii sociale intre ei mai frecvent decat cu celelalte grupuri de statut. Prin consum excesiv si ostentativ, anmite practici culturale sau sportive, o lunga educatie, obiceiuri, un grup se apara de intruti asigurandu-si recunoasterea temeiniciei prestigiului sau. Cristalizarea acestor grupuri are loc chiar si in societatile democratice, constituindu-se adevarate aristocratii, in care accesul este aproape imposibil. Ierarhia statutara depinde de ordinea economica. Proprietatea nu este un criteriu de rapartitie statutara. Cele doua ierarhii nu se suprapun, autonomia lor creand o necongruenta a statutului.

Politicul, reprezentat de grupuri politice si partide, ordine ce depinde de existenta unor birocratii ce au in fruntea lor o conducere. Influenta pe care o poate exercita un individ, ce o poate exercita in cadrul unei actiuni comune, ii asigura pozitia in aceasta ierarhie. Organizarea partidelor depinde de felul in care este stratificata societatea, in functie de statut si clasa. Ele variaza in functie de structura de dominatie, obiectivul sefilor de partid fiind cucerirea puterii in cadrul comunitatii.

Categorii socio-profesionale

Sunt unitati discrete, nu intotdeauna total ordonate. Profesiile din care este alcatuita fiecare categorie trebuie sa fie omogene iar gradul de eterogenitate sa fie maxim. Desi istoria clasificarii dateaza cel putin din sec. 18, vom limita expunerea la cele folosite de cercetatori la exemplele americane si franceze recente. Scara socio-economica propusa de Edwards in 1943 clasifica profesiile in 6 grupe ierarhizate:

1.muncitori necalificati (muncitori agricoli, muncitori si personal de serviciu) ;

2.muncitori semi-calificati ;

3.muncitori calificati si maistri ;

4.functionari si profesii inrudite ;

5.patroni, cadre de conducere si functionari publici (agricultori cu exploatatii – proprietari si arendasi, mari comercianti si detailisti, alti proprietari, cadre de conducere si functionari publici) ;

6.profesiuni liberale.

Fiecare grupa este un segment al populatiei active. Se caracterizeaza prin interese, comportament si atitudine. Ierarhiile examinate de Caplow in 1957 presupun ca:

1.muncitorul intelectual este superior muncitorului manual;

2.statutul de patron este superior celui de functionar ;

3.importanta intreprinderilor depinde de marimea lor ;

4.este mai bine sa fii in slujba unei intreprinderi decat a unui individ: inseamna ca personalul de serviciu are un statut degradant.

6. Efectele si consecintele startificarii

Stratificarea are consecinte numeroase si diferite ca forma, obiectivul acestei parti isi propune sa se limiteze la studiul relatiilor dintre stratificare si 4 aspecte fundamentale ale vietii sociale, si anume: fecunditatea, socializarea, consumul si actiunile in general.

Efecte:

a)Cauzalitatea circulara dintre demografie si stratificare – exemplul fecunditatii

Preferam sa examinam relatia dintre stratificare si fecunditate decat cea dintre stratificare si mortalitate, deoarece mortalitatea este evidenta: clasele instarite au speranta de viata mai mare (nivel de instructie si un venit mai ridicat ce le permite sa ia masuri preventive de sanatate). Mortalitatea nu presupune nici un element de alegere (exceptie: sinuciderea). Fecunditatea depinde de casatorie, practicile de control al nasterilor si mortalitatii copiilor.

Daca individul este neputincios in fata mortii copiilor sai, el poate hotari in legatura cu varsta casatoriei sale, tehnica contraceptiva, data nasterii primului copil. Se prefera explicatiei adhoc, explicatia care leaga in mod identic urmatoareke 3 grupe de enunturi fundamentale:

-fecunditatea este corelata pozitiv cu statutul ;

-rata fecunditatii scade cand nivelul socio-economic creste ;

-exista trei tipuri de cicluri ale fecunditatii : traditionale, moderne si contemporane. Intre primele doua se constata o corelatie pozitiva si o relatie inversa intre ele si al treilea.

Se propune o teorie coerenta de catre economistii neo-clasici a variatiilor fecunditatii si trecerii de la un ciclu demografic la altul, acordand un rol important variabilei endogene si anume venitul.

Mortalitatea ridicata => reduce oferta de mana de lucru => cresterea salariilor => casatorii precoce => cresterea populatiei => dezechilibru mortalitate – fecunditate in generatia urmatoare => scade rata fecunditatii datorata reducerii salariilor.

Aceasta teorie anticipeaza o relatie pozitiva intre fecunditate si venitul relativ al familiei, chiar daca acesta este definit in raport cu veniturile familiilor din aceeasi grupa sau ca venit al familiei in diferite momente ale istoriei sale. Aceasta relatie este influentata de variabile: statul social, nivel de instructie sau mediul de rezidenta, care intretin cu fecunditatea si venitul efecte de interactiune.

b)Tipuri de socializare

Incepand cu Durkheim putem distinge 2 dimensiuni ale socializarii:

-reglarea sociala: se refera la controlul social al comportamentului normat sau ritual al indivizilor

-reglarea cognitiva: se refera la modele de gandire, credinte, mituri si expresiile sale intelectuale, fiind studiata prin manifestarea ei in exprimare lingvistica, semantica, sintactica; este vorba de familie, despre grupurile celor de –o seama, scoala, mijloace de comunicare in masa, biserici sau grupuri religioase, organizatii profesionale, politice sau sindicale. Socializarea poate fi planificata (scoala) sau nu (situatii particulare) , ambele cazuri putand influenta socializarea.

Socializarea se schimba de-a lungul unei vieti, familia fiind primul si cel mai important agent de socializare, dar nu unicul .

c)Consumul diferential

Teoria alegerii consumatorului are punctul de plecare in ipoteza de rationalitate, in care consumatorul alege combinatia coerenta de bunuri care ii maximizeaza satisfactia sau functia de utilitate. Consumul este analizat in teoria cererii, cererea unui bun sau a unei marfi este functie de veniturile cumaratorilor si de pretul celorlalte marfuri.

In teoria echilibrului partial, analiza se aplica unui bun sau unui singur sector, cererea unui bun este functie de veniturile cumparatorilor, preturile bunului cat si de preturile bunurilor de inlocuire.

Cererea este o relatie inversa intre pret si cantitati.

Engel a formulat o lege (referitor la relatia dintre cerere si venit) conform careia : atunci cand venitul creste partea din venit consacrata hranei scade. Claseaza bunurile in inferioare si superioare, cand venitul creste se produce o saturare progresiva a cererii unui bun.

Studiile psiho-sociologice se caracterizeaza prin examinarea efectului acestei segmentari in functie de stratificarea sociala pe bugete. Venitul este cel mai bun instrument de masurare a claselor sociale, in schimb indicii compoziti ai claselor sunt un predictor al frecventei de utilizare a bunurilor, activitatile din timpul liber, tip de comportament (pretul platit, tipul de magazin, ritualuri culinare)

d)Stratificari si sisteme de actiune

Orice actiune presupune 4 seturi de elemente distincte:

-optiuni posibile, ex. strategia jucatorilor ;

-consecintele fiecarei strategii, ex. celulele matricei ;

-valori atribuite consecintelor, ex. valorile diferitelor celule ;

-unul sau mai multe criterii de decizii, ex. maximizarea diferetei dintre beneficii si costuri.

Deci, un intreprinzator va prefera uneori, cresterea dimensiunii intreprinderii sale.

Rationalitatea actorului social ramane fundamentul explicatiei tuturor acestor modele ce decurg din aceeasi teorie.

Exista anumite teorii sociologice in care este nevoie sa se ia in considerare sistemele de valori in vederea decodarii contextului in care se opereaza decizia, definirea optiunilor si criteriilor a ceea ce este dorit . Valorile sunt resortul actiunii, fiind interiorizate de catre actor, invizibile, existenta lor fiind dedusa pe baza unor tipuri de comportament structurate si regulate.

Una din functiile socializarii este inculcarea progresiva, constanta, a valorilor a caror reusita este supusa unor teste de validare. Nu este o intamplare daca modelul de rationalitate statica cel mai elementar, care elimina interdependenta actorilor sociali, invatarea si interiorizarea valorilor care dematerializeaza individul, corespunde starii de natura, un univers viu de monade intr-un solipsism absolut.

Acestor teorii care explica comportamentul individual sau colectiv, printr-un determinism cultural, le-au fost aduse critici serioase.

MOBILITATEA, partea a doua a cursului

Teme clasice in litetarura sociologica:

  1. Problema metodelor generatoare de mobilitate
  2. Problema mecanismelor generatoare de mobilitate
  3. Variatiile mobilitatii in spatiu si in timp
  4. Efectele poliforme ale mobilitatii

Mobilitatea poate fi intergenerationale (statutul fiului sau al fiicei fata de cel al tatalui), intragenerationala (pozitia sociala a individului la sfarsitul carierei fata de inceputul acesteia), mobilitate educativa, geografica, politica.

In istoria metodologiei mobilitatii sociale se pot distinge doua etape:

Prima etapa se refera la imprumutarea unor instrumente statistice elaborate in scopuri generale si in aplicarea lor mecanica la acest domeniu specific.

Cea de-a doua etapa este reversul celei dintai: se porneste de la specificitatea problematicii teoretice privitoare la mobilitate si se incearca crearea unor instrumente de masura si modele adaptate la aceasta. Dupa Raymond Boudon, aceasta este etapa in care cercetarea empirica si constructia teoretica devin din ce in ce mai dificil de realizat fara ajutorul matematicii.

Structuri si mecanisme generatoare de mobilitate

Mobilitatea este rezultatul unei selectii de indivizi in urma interventiei unei suite de mecanisme proprii anumitor agenti, precum familia, scoala, biserica, birocratiile, care controleaza, orienteaza, determina in mod direct pozitia indivizilor in interiorul propriei lor stratificari, si in mod indirect statutul membrilor societatii la nivel macrosocial.

In relatiile dintre mobilitate si scoala, institutia selectiva cea mai importanta din societatile industriale, motivele si locul conferit scolii sunt usor de inteles. Pe de o parte, cvasitotalitatea generatiilor tinere consacra o buna parte a vietii lor dobandirii de cunostinte teoretice si practice in cadrul scolii, pentru functionarea careia se acorda un buget foarte ridicat de la bugetul statului. Pe de alta parte, se considera ca politici educative adecvate pot atenua si elimina, la modul ideal, ponderea mostenirii sociale .

Educatia ar fi deci un mijloc de integrare si de mobilitate sociala. Rolul sistemului de invatamant se afla in miezul unor interminabile dezbateri in legatura cu societatea democratica. Se aproprie ea oare de modelul meritocratic sau ascensiunea sociala a indivizilor din clase defavorizate este mai curand un mit?

Evolutia catorva indicatori ai inegalitatilor in fata scolii

Analizand cativa indicatori importanti privind mecanismele generatoare de inegalitati in fata sansei de a invata se pot deduce 3 enunturi principale:

Cresterea intensa a efectivelor de studenti, fapt de exprima primul sens al notiunii de democratizare a invatamantului; s-a dublat in decurs de 20 de ani numarul studentilor de sex masculin proveniti din cea de-a treia patura sociala (profesiuni liberale cadre didactice).

Inegalitatea sanselor de acces la universitate, in functie de originea sociala, este foarte puternica, indiferent de data la care se observa fenomenul. Se observa o inegalitate mai mare intre studentii cu un tata de profesie liberala sau cadru didactic si studentii proveniti din clasa muncitoare.

Inegalitatea are tendinta de a descreste pentru toate paturile sociale defavorizate.

Dar originea sociala a indivizilor nu determina singura nivelul de instructie atins . Alti factori pot fi stratificarile scolare, procesele de decizie ale indivizilor sau ale familiei lor.



Nivelul de instructie si mobilitatea

Analizand efectul nivelului de instructie al indivizilor asupra statutului atins se constata:

o corelatie puternica intre nivelul de instructie atins sau diploma si statutul socio-economic;

statutul atins creste pe masura ce creste si nivelul de instructie. Astfel, din 100 de absolventi cu diploma universitara sau de scoli inalte, 82 exercita o profesiune liberala sau sunt cadre superioare. Din 100 de indivizi fara diploma, numai 0,6% ating acest statut. Deci, o persoana cu diploma universitara are 82/0,6=133 mai multe sanse de a fi cadru superior decat un muncitor , iar un individ fara diploma are 54,2/0,6=90 mai multe sanse de a fi muncitor, decat cadru superior. Aceasta corelatie exista si atunci cand se iau in considerare si alte variabile de control, cum ar fi statutul sau nivelul de instructie al tatalui.

Doua anchete americane conduse de Blau si Duncan in 1967 si cea condusa de Featherman si Hauser in 1978 au dus la concluzia ca ponderea nivelului de instructie este cu mult mai importanta daca o comparam, in explicarea statutului socio-economic, cu cea a originii sociale.

Fara indoiala, originea sociala este hotaratoare pentru diploma dobandita, dar ea nu influenteaza decat in mica masura statutul atins de fiu sau fiica. Orice societate in care doar diploma influenteaza statutul poarta denumirea de societate meritocratica.

In 1973, Boudon, printr-o analiza secundara a datelor lui Glass, efectuata in 1954, dovedeste existenta in Anglia a unei structuri meritocratice cuplata cu o structura de dominanta caracterizata prin actiunea protectoare a originii sociale, adica existenta unei ereditati sociale. Aceste doua structuri sunt prezente in toate societatile industriale dezvoltate.

Probalilitatea atingerii unui nivel social ridicat este de aproape 4 ori mai mare cand individul are un nivel de instructie crescut, comparativ cu situatia in care are un nivel scolar scazut.

Originea sociala inceteaza de a avea o influenta directa asupra statutului fiului cand se ia in considerare nivelul de instructie al acestuia, conform structurii meritocratice:

Origine sociala Nivel de instructie al fiului Statut social al fiului

Conform structurii de dominanta, originea sociala continua sa isi exercite influenta asupra statutului, chiar si cand se ia in considerare diploma:

Origine sociala    Statut social al fiului

Nivel de instructie al fiului

Ipoteza meritocratica este in mare parte verificata, chiar daca ea supraestimeaza usor mobilitatea si subestimeaza imobilitatea, mai ales in cazul agricultorilor, categorie sociala care prezinta mai multa stabilitate intergenerationala decat celelate paturi.

Paradoxal, nu se observa intotdeauna o relatie de dependenta pozitiva puternica intre nivelul de instructie al fiului in raport cu cel al tatalui si statutul social al fiului in raport cu cel al tatalui, dupa cum a aratat Anderson in 1961. Se observa ca:

-Fiii cu diploma mai inalta decat a tatalui nu sunt protejati de o mobilitate descendenta, 12% dintre ei vor trai experienta unei declasari.

-Un nivel de instructie mai putin ridicat decat al tatalui nu exclude nici un statut social identic (66%), nici chiar o pozitie mai inalta decat a tatalui (13%).

-Relatia dintre nivelul de instructie relativ si pozitia sociala relativa este mai apropiata de o independenta, decat de o dependenta maximala.

Boudon, in 1973, explica paradoxul pe baza a 3 axiome:

1.-Statutul social al tatalui determina nivelul de instructie al fiului;

2.-Nivelul de instructie nfluenteaza statutul social atins de fiu;

3.-Nu exista o adecvare intre structura educativa si structura sociala, in sensul ca prima a evoluat mai mult decat cea de-a doua.

Pornind de laThélot (1980) se poate demonstra ca paradoxul lui Anderson este generat fie de primele doua axiome (atunci cand este mai puternica relatia dintre statutul tatalui si nivelul de instructie al fiului decat aceea dintre nivelul de instructie al fiului si statutul social al acestuia, sau cand relatiile nu sunt importante) , fie doar de cea de-a treia (absenta adecvarii creeaza o dependenta slaba intre diploma relativa si mobilitatea sociala, indiferent de forta relatiilor dintre statutul tatalui si diploma sau statutul fiului).

Mobilitatea comparata

In afara lucrarii de pionierat a lui Sokorin (1927), studiile comparative au inceput dupa cel de-al doilea razboi mondial.

Primele studii comparative dateaza de la mijlocul anilor cinzeci in lucrarile lui Lipset, concluzia fiind aceea ca industrializarea sporeste mobilitatea sociala si ca ratele de mobilitate ale tuturor societatilor sunt aproximativ similare. Aceasta concluzie servea la combaterea credintei conform careia Statele Unite ar constitui o societate mai deschisa decat natiunile europene.

Miller (1960), comparand intre ele mai multe tari, ajunge la aceeasi concluzie, dar face precizarea ca in functie de tipul de instrumente specifice de masurare folosit se observa diferentele intre tari.

Alte cercetari din anii 1965, 1968 si 1976 incearca sa confime aceasta teza, prin corelarea instrumentelor de masurare a mobilitatii cu alte caracteristici cum ar fi dezvoltarea economica sau industrializarea . Pare a fi onfirmata teza convergentei industriale. Nu au lipsit critici adresate acestor lucrari, acestea facand referire la comparatiile intre tari caracterizate prin etape istorice si de dezvoltare diferite si la faptul ca datele culese nu erau destinate comparatiei , fiind disparate.

Cercetari mai recente, in anii 1979, despre Franta, Anglia si Suedia, in 1980, despre Polonia si Ungaria si in 1983, despre cele 4 tari scandinave nu pot primi aceleasi obiectii, datele lor fiind bogate, comparabile, iar clasificarile lor amanuntite.

Dintre acestea cercetarea cu date complet comparabile sunt cele ale lui Poentinen, in 1983, asupra tarilor scandinave, ancheta realizata pe baza de hestionar, pe patru esantioane a 1 000 de indivizi, esantioane reprezentative pentru populatiile active din Danemarca, Finlanda, Norvegia si Suedia. Raportat la generatia tatilor, in aceste tari au avut loc schimbari structurale importante, manifestate prin:

-exodul rural a dus la industrializarea si cresterea rapida a sectorului tertiar in Finlanda, in urma transformarii structurii profesionale; o treime dintre functionari sunt de origine rurala, trecerea de la structura profesionala la alta fiind directa.

-in Danemarca si Suedia aceste transformari au fost mai lente, muncitorii de origine rurala reprezentand numai o cincime ; trecerea este tranzitata prin clasa muncitorilor pentru a deveni functionari.

Aceste schimbari structurale explica in mare masura mobilitatea sociala.

Conform concluziei esentiale la care ajunge Poentinen, structura mobilitatii sociale, in ansamblu este identica in toate cele patru tari scandinave . Chiar daca diferentele nu sunt spectaculoase, ele sunt totusi semnificative.

Evolutia mobilitatii

Una dintre preocuparile majore ale sociologilor comparatisti este aceea referitoare la crestere, scaderea sau stabilitatii mobilitatii in timp si, deasemeni, evolutia acestui fenomen in interiorul aceluiasi tip de societate.

Atat sociologii englezi (Glass-1954), cei suedezi (Carlsson-1958), cat si cercetarile americane (realizate de Jackson si Crocket – 1964 si de Blau si Duncan – 1967) sunt transversale , analizandu-se relatia dintre categoria socio-profesionala a tatalui si aceea a subiectului pe cohorte de varsta. Toti ajung la aceeasi concluzie, conform careia nu se observa nici o tendinta a mobilitatii. Ridicarea ratei de scolarizare, deci reducerea inegalitatii in fata invatamantului, nu are efect semnificativ asupra mobilitatii.

Ultima mare ancheta americana a lui Featherman si Hauser din 1978 este o replica la ancheta lui Blau si Duncan, rectificand concluzia anterioara. Ancheta a fost realizata pentru a evidentia si explica posibilele evolutii ale structuii moblitatii din Statele Unite. Datorita dimensiunii esantionului s-a reusit o descompunere a populatiei in functie de etnie, religie, cohorta de varsta sau nivel de instructie, folosind in acelasi timp mai multe categorii socio-profesionale .

Rezultate oferite de analiza datelor acestei anchete:

-S-a constatat o puternica mobilitate intre categoriile socio-profesionale de la o generatie la alta. Rata de mobilitate este mai ridicata in ancheta din 1973 decat cea din 1962;

-Mobilitatea ascendenta este mult mai mare decat cea descendenta. Mobilitatea intergenerationala ascendenta este in procentaj mai mare decat cea descendenta. Aceste rezultate contrazic afirmatia lui Blau si Duncan, conform careia mobilitatea descendenta ar fi mai puternica decat cea descendenta, eroare comisa datorita, in mare parte, unei definitii imprecise data profesiei indivizilor aflati la inceputul carierei.

-Aceasta evolutie a mobilitatii, cu tendinta clar ascendenta este totusi curbiliniara, dificultatile de insertie a tinerelor cohorte incepand la mijlocul anilor cinzeci.

-Se evidentiaza o corelatie moderata intre originea sociala si destinul social. Chiar daca forta de corelare scade (incepand cu 1930) , excluzand categoria agricultorilor, totusi tendinta se mentine.

-Toate aceste tendinte se explica in mare parte prin schimbarile structurale, existand totusi o diferenta semnificativa intre sansele de mobilitate neta.

Tendintele evidentiate de Featherman si Hauser coroboreaza teza scaderii mostenirii sociale cu importanta crescanda a criteriilor universaliste, ce se afla la baza repartizarii indivizilor intre diferitele statute sociale. Exista o tendinta a reducerii disparitatilor economice regionale, cat si a handicapurilor sociale cunoscute de negri si tarani in trecut.

Evolutia structurii profesionale

Mobilitatea este in principal o consecinta a schimbarilor structurale ale economiei pe timp indelungat. Feldman si Moore in 1962 au elaborat o teza unde afirmau ca societatile se modernizeaza cu atat mai mult cu cat ele tind sa aiba aceleasi structuri institutionale: trnzitia de la un tip de mobilitate (inrudire sau etnie) la un altul bazat pe norme si practici universaliste si meritocratice. O astfel de tranzitie este considerata a fi efectul unor cerinte ale societatii industriale (ex. productia mecanizata in uzine necesita o mana de lucru calificata ).

Comparativ cu economiile preindustriale unde calificarea profesionala se realiza in sanul familiei, odata cu introducerea marii industrii, agentul de formare si calificare devine o institutie specializata, anume sistemul de invatamant. Se trece de la tipul de stratificare sociala, in care statutul era mostenit la un altul , in care statutul este dobandit. Toate economiile moderne au inregistrat simultan o crestere disproportionata a cadrelor de conducere si functionari si o foarte puternica scadere a sectorului de productie de bunuri, cum e cazul agriculturii sau industriei.

Un alt factor determinant al mobilitatii este transformarea demografica, legata de fecunditatea diferentiala, de mortalitate si de migratie. Acest factor determina in mare parte oferta de mana de lucru pe baza careia sunt recrutati indivizii pentru a indeplini pozitii in ierarhia profesionala, lasate libere prin mortalitate, pensionare, emigrare si pozitiile create de noile tehnologii.

Exista doua forme de fecunditate diferentiala:

-cea care exista intre categoriile sociale (accelereaza mobilitatea sociala, in speta taranii)

-cea a distributiei inegale a copiilor intre familii (familiile cu numar limitat de copii maximalizeaza potentialitatile urmasilor lor, iar cele cu numar scazut de copii disperseaza aceste potentialitati, reducand sansele de reusita ale copiilor)

Concluzie: atunci cand statutul socio-economic si nivelul de instructie al parintilor ramane constant, dispare diferenta de reusita scolara dintre copiii proveniti din familii mari si mic.

Consecinte sociale si politice ale mobilitatii

Teoriticieni din sec. 19 analizeaza efectele psiologice, sociale si politice ale schimbarii sociale si nu pe cele ale mobilitatii. Cu mici exceptii tema centrala a acestei analize este promovarea sociala si efectele sale politice .

Bernstein, in 1899, critica aceasta schema de analiza iar Sombart, in 1906 face din ea unul din elementele explicative ale absentei socialismului in Statele Unite.

Sorokin, in 1927, enunta 2 consecinte posibile ale mobilitatii:

1.-Efect stabilizator, deoarece un mobil care-si considera proiectele realizate nu va fi tentat sa se revolte impotriva societatii.

2.-Mobilitatea poate slabi normele si valorile sociale, riscand sa conduca indivizii la o contestare a ordinii sociale.

Efectele mobilitatii, in afara comportamentului politic, mai pot fi: sinuciderea, bolile mentale, alegerea sotului, perceptia pe care o au indivizii despre justitia sociala si fecunditatea.

Teorii generale

Se disting 2 grupe de teorii ce incearca sa explice efectele mobilitatii asupra comportamentului:

1.Aculturatia sau socializare-resocializare – copilul, plecand de la socializarea in familie tinde sa-si schimbe statutul pentru ca aceste atitudini invatate (perceptie, gandire, simtire) sa fie compatibile cu cele ale statutului la care acceda.

Deci, mobilitatea sociala nu are efect propriu, individul urmand sa fie supus dublei influente a grupului de origine si a grupului de destinatie.

2.Mobilitatea poate duce, fie la hiperconformism, fie la o izolare sociala ce exprima tensiunile contradictorii dintre valorile clasei de origine si cele ale clasei de destinatie.

Hiperconformism = imitarea la modul caricatural a comportamentului grupului de destinatie, putand fi simetric si unidirectional

Izolarea sociala = mobilul asista la dezorganizarea relatiilor sale sociale cu cei din grupul de origine fara sa se integreze in grupul de destinatie.

Consecinte ale dezorganizarii sociale pot fi: frustrare, angajari in miscari extremiste (de stanga sau de dreapta), sau pur si simplu o retragere exprimata printr-un puternic absenteism.

Cazul comportamentului electoral si al fecunditatii

In urma anlizelor statistice s-a demonstrat :

1.Clasa sociala de destinatie influenteaza votul mai puternic decat o face clasa sociala de origine (resocializarea este mai importanta decat socializarea).

2.Influenta mobilitatii asupra votului nu este nici regula generala nici exceptie. Interactiunea confirma totusi existenta unui dezechilibru al votului mobililor, deci teoria reproductiei politice simple nu este verificata

3.Existenta unui efect de interactiune nu inseamna ca mobilii au in mod obligatoriu un comportament radical de dreapta sau de stanga.

Aceste concluzii nu au decat o valoare relativa.

Alte concluzii, in functie de anumite cercetari sociale (fecunditatea) au dus la elaborarea a 4 teorii:

a)mobilitatea ascendenta duce la o limitare voluntara a nasterilor – conform Mincer si Ofek – 1982; cresterea opiilor absoarbe energia si capitalul pe care parintii l-ar putea folosi pentru ameliorarea statutului lor. Mobilii descendenti ar trebui sa aiba o rata a fecunditatii inferioara celei a imobililor, in masura in care ei vor incerca sa-si recastge pozitia sociala pierduta; ar trebui dimpotriva sa ne asteptam la o rata de fecunditate a mobililor mai ridicata decat cea a imobililor.   

b)teorie inversa primei, care explica fluctuatiile ratelor de fecunditate prin schimbarile statutului economic relativ, exprimat prin mobilitate. Baby-boom, pentru Easterlin, este consecinta unei cresteri a statulului economic relativ al cuplurilor aflate la varsta reproducerii (mobilitate ascendenta), in timp ce scaderea ratei de fecunditate este rezultatul unei reduceri a acestui statut (mobilitate descendenta).

c)dupa Blau si Duncan, toti mobilii (acendenti si descendenti) ar trebui sa aiba o rata de fecunditate mai ridicata decat imobilii. Mobilitatea distruge relatiile sociale stabilite si-I forteaza pe mobili sa traiasca in noi medii, nebeneficiind de sustinere din partea clasei de origine intervine sentimentul de insecuritate, iar prin fecunditate isi compenseaza izolarea sociala incercand sa iasa din ea printr-o descendenta numeroasa care la randul sau le va spori relatiile sociale.

d)este inversa celei anterioare, mobilitatea reduce fecunditatea tocmai din cauza lipsei de sustinere si a insecuritatii de care sufera mobilii.( Blau – 1956)








Politica de confidentialitate





Copyright © 2021 - Toate drepturile rezervate

Sociologie


Sociologie