Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Doar rabdarea si perseverenta in invatare aduce rezultate bune.stiinta, numere naturale, teoreme, multimi, calcule, ecuatii, sisteme




Biologie Chimie Didactica Fizica Geografie Informatica
Istorie Literatura Matematica Psihologie

Sociologie


Index » educatie » » psihologie » Sociologie
» Conceptul de rural


Conceptul de rural




Conceptul de rural

Definirea ruralului

Problema definirii ruralului nu este noua. Gasirea unei persoane care nu a calatorit niciodata in afara orasului s-ar putea dovedi un exercitiu destul de dificil. Turismul, calatoriile, amintirile din tinerete, toate acestea formeaza impresiile noastre individuale despre ceea ce inseamna ruralitatea. Din pacate ruralitatea rareori inseamna chiar acelasi lucru pentru diferiti oameni. Oamenii stiu cand se afla in spatiul rural sau ca ei sunt rurali , insa aceasta perceptie nu satisface demografii, politicienii, statisticienii, sociologii, geografii sau economistii. In viata de zi cu zi perceptia ruralului este adesea mai importanta decat definitiile formulate.




Multi oameni asociaza zonele rurale cu ideea de mari spatii libere, strans legate de traditie si prudente in fata schimbarii, frumoase si de asemenea sarace. Cand spunem rural ne gandim la ferme, munca la camp, zone mai putin populate, natura, valori traditionale. Sunt foarte rare, sau aproape inexistente cazurile cand nu distingem mediul rural, atunci cand ne aflam in acest mediu. Astfel, toata lumea cunoaste termenul de rural, dar nimeni nu poate defini termenul foarte precis. Ramane totusi intrebarea : cum se poate realiza acest lucru si prin ce metoda se poate cristaliza conceptul de rural.

Spatiu rural nu constituie un ansamblu omogen, dar nu este nici un spatiu abstract. Rural este umano-geografic si de doua ori heterogen. O prima heterogenitate este data de teren ( subsol, topografie, sol si microclimat ). A doua heterogenitate provine din densitatea demografica puternic diferentiata in puncte polarizatoare de la mici orase la orase cu vocatie regionala si de capitala.[1] Luat in considerare chiar si numai din punct de vedere agricol sub aspectul capitalului funciar, spatiul rural contine terenuri de calitati foarte diferite si care, in functie de climat, sunt favorabile unor culturi si nefavorabile altora. Spatiul rural poate, in anumite ipoteze, atunci cand este un spatiu inchis, de exemplu, sa aiba o semnificatie prin sine insusi.

Exista anumite trasaturi care creeaza o distinctie intre zonele rurale si urbane. Sa luam de exemplu folosire terenului. In zonele rurale, proportia predominanta a terenului continua sa ramana mai mult sau mai putin intr-o stare naturala si este folosita in principal pentru agricultura, silvicultura, turism, minerit, pescarii, etc. O proportie mult mai mica din teren este folosita pentru locuinte. Densitatea populatiei in zonele rurale este prin urmare mai mica decat in mediul urban.

In zonele urbane,regasim pe de alta parte o mare concentrare de cladiri cu diferite intrebuintari, fabrici, magazine, birouri, blocuri, terenuri sportive, zone rezidentiale in mare parte suprafete de teren intr-un fel sau altul artificiale – ca in cazul drumurilor si a trotuarelor.

Robert Badouin, in cursul sau de ‘’Economie Rurale’’[2], defineste spatiul rural in opozitie cu spatiul urban, desemnand prin acest concept ’’zone caracterizate printr-o populare de o densitate relativ slaba si prin preponderenta activitatilor agricole. Spatiul rural, contrar spatiului urban, nu comporta puternice concentrari de oameni. Aglomerarile sunt limitate la dimensiunile satului sau ale burgului. El este reprezentat printr-un habitat dispersat sub forma de catune sau de ferme diseminate in natura. Spatiul rural se preteaza pentru activitati de tip agricol

Pe de alta parte, daca spatiul rural privilegiaza pamantul ca factor de productie, el nu se confunda cu existenta unui sol capabil sa suporte culturile si sa hraneasca animalele. Spatiul rural este in acelasi timp intindere si mediu inconjurator.’’

Conceptul de rural poate fi definit in diferite moduri. Nu exista o definitie generalizata a acestui concept. Ruralul poate fi definit in termeni demografici, socio-economici, ecologici,si culturali.

Demografic, ruralul poate fidefinit in opozitie cu spatiul urban. Trebuie mentionat insa ca definitiile care au la baza marimi cantitative au un caracter arbitrar. Totusi, criteriul cel mai frecvent utilizat pentru definirea celor doua spatii este numarul populatiei din cadrul localitatilor.

Organizatia Natiunilor Unite propune o clasificare a localitatilor in functie de numarul populatiei, in doua categorii:

A.    Localitati cu populatie aglomerata, sau a oraselor, care cuprinde:

cel putin 12.500.000 locuitori - superconurbatiile,;

cel putin 2.000.000 locuitori - orasele plurimilionare;

cel putin 500.000 locuitori - orasele foarte mari;

cel putin 20.000 locuitori - populatia aglomerata,;

B. Localitati cuprinzand populatia oraselor mici si mijlocii si populatia rurala, care cuprinde :

Orasele mici : localitati cu mai putin de 20.000 locuitori, dar considerate ’’urbane’’ in definitiile nationale ;

Localitati rurale : asezarile pe care definitiile nationale nu le-au considerat drept urbane.

Alain Marcoux[4]- consultant FAO (Organizatia Natiunilor Unite pentru Alimentatie si Agricultura), precizeaza ca  ’’criteriul adaptat pentru a defini accesul la categoria urbana este adesea numarul de 2000 locuitori. Acest numar variaza insa foarte mult, luand valori extreme de 100 locuitori in Uganda si 20.000 locuitori in Nigeria.’’ In studiile publicate de Departamentul de Politica Economica si Sociala al FAO , se specifica existenta unui ’’prag de 2.000 de locuitori, ce permite accesul unei localitati in categoria oraselor, in tari ca : Franta, Angola, Argentina, Cuba, etc., prag ce variaza insa in limitele unor valori de 200 locuitori in Danemarca , Islanda, Suedia, de 1.000 locuitori in Elvetia si Spania, peste 2500 locuitori in Japonia, peste 5.000 in Austria, 10.000 in Italia si Grecia si 20.000 in Mauritania si Nigeria’’.

In S.U.A[6] termenul de rural a fost pentru prima data folosit de catre U.S. Bureau of Census ( Biroul de Recensamant al S.U.A), in anul 1874. Ruralul a fost definit ca fiind, populatia din afara oraselor cu 8.000 sau mai multi locuitori. La recensamantul din 1990, nu a mai fost data o definitie termenului rural. In schimb, a fost definit urbanul. Biroul de Recensamant defineste urbanul, ca fiind alcatuit din teritoriul si populatia din zonele urbanizate, si localitatile din afara acestora cu 2.500 de persoane sau mai mult. In consecinta teritoriile si populatia neclasificate ca zona urbana, constituie ’’ruralul’’.

Natiunile Unite (1967 ) au adoptat principiile si recomandarile pentru recensaminte in functie de diferentele nationale intre caracteristicile care deosebesc zonele urbane de cele rurale, distinctia dintre populatia urbana si cea rurala neputand fi influentata de o singura definitie care sa fie aplicabila in toate tarile. Din acest motiv fiecare tara ar trebui sa hotarasca pentru sine care zone sunt rurale si care urbane.

Totusi, Programul Natiunilor Unite pentru recensamantul mondial al populatiei, pentru Europa, prevede a include in populatia urbana, numai localitatile cu peste 10.000 locuitori, iar cele cu populatie semi-urbana sa cuprinda intre 2.000 si 9999 locuitori. In tabelul 1.1 sunt prezentate criterii nationale care stau la baza clasificarilor asezarilor rurale.

Tabel 1.1 Criterii nationale folosite in clasificarea asezarilor rurale

Tara

Criterii nationale folosite in clasificarea asezarilor rurale

Austria

Comunitati cu mai putin de 5000 de locuitori

Danemarca

Aglomeratiile cu mai putin de 200 de locuitori

Franta

Comune continand o aglomeratie de mai putin de 2000 de locuitori , locuind in case invecinate sau la distanta de nu mai mult de 200 de metri unele de altele

Grecia

Populatia municipalitatilor si comunelor in care cel mai mare centru de populatie are mai putin de 2000 de locuitori

Islanda

Localitati

cu mai putin de 200 locuitori

Irlanda

Asezari cu mai putin de 500 locuitori

Luxemburg

Comune avand mai putin de 2000 de locuitori in centrul administrativ

Olanda

Municipalitati cu o populatie mai mica de 2000 de locuitori dar cu mai mult de 20% din populatia activ economica angajata in agricultura, excluzand anumite municipii rezidentiale de navetisti

Norvegia

Localitati cu mai putin de 200 de locuitori

Portugalia

Aglomeratii si alte zone administrative cu mai putin de 10.000 de locuitori

Suedia

Localitati cu mai putin de 200 locuitori.

Scotia

Aglomeratii si alte zone administrative cu mai putin de 1000 de locuitori

Spania

Municipalitati cu mai putin de 2000 de locuitori

Elvetia

Comune cu mai putin de 10.000 de locuitori

Sursa : Anuarul Demografic al Natiunilor Unite (United Nations Demographic Yearbooks)

In Romania, o localitate poate fi considerata oras ( potrivit normelor statisticii populatiei si a reglementarilor pe linia administratiei centrale), daca are un anumit numar de locuitori, de regula peste 5.000, dar nu se specifica cu exactitate si indeplineste concomitent anumite standarde privind dezvoltarea economica, dotarile edilitare si o anumita infrastructura. Prin legea nr.351/2001 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului national, se face o ierarhizare a localitatilor pe ranguri astfel :

a) rangul 0 - Capitala Romaniei, municipiu de importanta europeana;

b) rangul I - municipii de importanta nationala, cu influenta

potentiala la nivel european;

c) rangul II - municipii de importanta interjudeteana, judeteana sau

cu rol de echilibru in reteaua de localitati;

d) rangul III - orase;

e) rangul IV - sate resedinta de comuna;

f) rangul V - sate componente ale comunelor si sate apartinand

municipiilor si oraselor.

Tot in legea prezentata mai sus, se fac o serie de precizari cu privire la 0 serie de termenii utilizati precum :

‘' Localitate - forma de asezare stabila a populatiei in teritoriu, alcatuind un nucleu de viata umana, cu structuri si marimi variabile, diferentiate in functie de specificul activitatilor de productie dominante ale locuitorilor, caracteristicile organizarii administrativ-teritoriale, numarul de locuitori, caracterul fondului construit, gradul de dotare social-culturala si de echipare tehnico-edilitara. In functie de specificul si de ponderea activitatii economice dominante, de numarul de locuitori, caracterul fondului construit, densitatea populatiei si a locuintelor, de nivelul de dotare social-culturala si de echipare tehnica, localitatile se impart in doua mari grupe: localitati urbane si localitati rurale.
Localitate urbana - localitate in care majoritatea resurselor de munca este ocupata in activitati neagricole cu un nivel diversificat de dotare si echipare, exercitand o influenta socio-economica constanta si semnificativa asupra zonei inconjuratoare.
Localitate rurala - localitate in care:
a) majoritatea fortei de munca se afla concentrata in agricultura, silvicultura, pescuit, oferind un mod specific si viabil de viata locuitorilor sai, si care prin politicile de modernizare isi va pastra si in perspectiva specificul rural;
b) majoritatea fortei de munca se afla in alte domenii decat cele agricole, silvice, piscicole, dar care ofera in prezent o dotare insuficienta necesara in vederea declararii ei ca oras si care, prin politicile de echipare si de modernizare, va putea evolua spre localitatile de tip urban.
Unitati administrativ-teritoriale - potrivit legii unitatile administrativ-teritoriale sunt comunele, orasele si judetele. Unitatile administrativ-teritoriale de baza sunt orasele si comunele care cuprind una sau mai multe localitati.
Oras - unitate administrativ-teritoriala de baza alcatuita fie dintr-o singura localitate urbana, fie din mai multe localitati, dintre care cel putin una este localitate urbana. Ca unitate administrativ-teritoriala de baza si ca sistem social-economic si geografic orasul are doua componente:
a) componenta teritoriala - intravilanul, care reprezinta suprafata de teren ocupata sau destinata constructiilor si amenajarilor (de locuit, social-culturale, industriale, de depozitare, de productie, de circulatie, de recreere, de comert etc.) si extravilanul care reprezinta restul teritoriului administrativ al orasului;
b) componenta demografica socio-economica, care consta in grupurile de populatie si activitatile economice, sociale si politico-administrative ce se desfasoara pe teritoriul localitatii. Dimensiunile, caracterul si functiile orasului prezinta mari variatii, dezvoltarea sa fiind strans corelata cu cea a teritoriului caruia ii apartine. Orasele care prezinta o insemnatate deosebita in viata economica,social-politica si cultural-stiintifica a tarii sau care au conditii de dezvoltare in aceste directii sunt declarate municipii.
Comuna - unitate administrativ-teritoriala de baza care cuprinde populatia rurala reunita prin comunitatea de interese si traditii, alcatuita din unul sau mai multe sate, in functie de conditiile economice, social-culturale, geografice si demografice. Satele in care isi au sediul autoritatile publice ale comunei sunt sate resedinta.
Teritoriu administrativ - suprafata delimitata prin lege pentru judete, municipii, orase si comune. Este constituit din suprafata agricola (teren arabil, pasuni si fanete, vii si livezi), suprafata fondului forestier, suprafata ocupata de constructii si amenajari de infrastructura (cai de comunicatie, altele decat cele apartinand domeniului public al statului, echipare energetica, lucrari de gospodarire a apelor), ape si balti si suprafata aferenta intravilanului (constructii si amenajari), delimitata prin planurile urbanistice.’’

Aplicarea criteriului privind efectivul populatiei unei localitati, creeaza insa probleme de ordin metodologic in definirea spatiilor rurale si urbane. Sunt considerate ca urbane, toate aglomeratiile avand mai mult de 40.000 de mii de locuitori in Coreea si 250 de locuitori numai, in Danemarca. Limita este de 10.000 in Suedia, 5.000 in Belgia si 2.500 in Statele Unite. In Franta, in 1946, erau considerati ca urbani, toti locuitorii care traiau pe teritoriul unei comune al carei centru (chef-lieu) depasea 2.000 de locuitori.[11]

Daca notiunea de spatiu semnifica o intindere limitata, un interval de la un punct la altul, atunci se poate pune problema : de unde incepe si unde se termina fiecare ? In mediul rural asezarile umane nu ocupa decat o mica parte din spatiu, care este dominat de culturi si de ecosisteme naturale. In mediul urban, habitatul uman este preponderent si nu lasa decat un loc mic din spatiu pentru vegetatie.

Un criteriu care propune acceptarea unui sens mai larg al celor doi termeni (rural si urban) si anume, ca spatiu, nu ca asezare il reprezinta densitatea populatiei.

Densitatea populatiei este un element cu mare viabilitate in spatiu, fiind un rezultat al conditiilor geografice, istorice, economice si sociale, specifice fiecarei zone ; densitatea populatiei explica multe probleme din teritoriu ( de locuire, de ocupare), dar care conditioneaza aspectele privind dotarea cu infrastructura, echipamente colective, servicii publice dintr-o anumita zona.

Indicatorul economic folosit pentru exprimarea densitatii este numarul de locuitori/Kmp si exprima distributia populatiei pe teritoriul aferent localitatii la un moment dat. Acest indicator permite perceperea modului cum este populat teritoriul, indicand zonele de concentrare a populatiei si zonele cu o populatie rara, dispersata. Densitatea populatiei este un indicator adesea folosit in Uniunea Europeana pentru a defini granita dintre ariile urbane si rurale.

In cadrul regiunilor din Uniunea Europeana, densitatea populatiei este extrem de variata, mergand de la mai putin de 20 locuitori pe Kmp., in multe zone din Finlanda si Suedia, mai multe regiuni din Spania, Grecia si centrul Franteisi pana la mai mult de 100 locuitori pe Kmp., in unele regiuni cu puternice trasaturi rurale (sudul Germaniei, sudul Italiei)[12]. Regiunile in care densitatea populatiei este redusa si regiunile cu o densitate ridicata sunt redate in figurile 1.1 si 1.2.

Trebuie mentionat faptul ca aceste valori ale densitatii populatiei se refera la regiuni geografice sau administrative care cuprind in ele atat rural cat si urban iar o asemenea grupare nu rezolva problema de delimitare. Ele pot caracteriza mai degraba, gradul in care regiunile au un caracter mai pronuntat urban sau rural.

Pentru a recunoaste configuratia spatiala a oraselor INSEE ( Institutul National de Statistica si Studii Economice din Franta) a inclus pentru definirea mediului urban pe langa criteriul : densitatea populatiei, o norma care se refera la distanta dintre case de maximum 50 de metri. Ulterior, INSEE, a stabilit, o alta norma care se refera la distanta intre localitati si anume maximum 200 de metri distanta pentru ca o locuinta sa nu se lipeasca la o alta localitate invecinata[13]. In lucrarea sa ’’Le rural en question’’, Maryvone Bodiguel – sociolog la Centrul National de Cercetari Stiintifice din Paris, aduce o serie de elemente noi, care contribuie la clarificarea conceptelor de spatiu rural si spatiu urban.

’’In 1962, metoda de baza aleasa pentru definirea urbanului este precizata de INSEE, ca fiind : toate localitatile care au o continuitate si cuprind mai mult de 2000 de locuitori, putand fi identificate prin urmatoarele criterii :

efectivul total al populatiei localitatii,

densitatea populatiei,

sporul populatiei (1936-1954),

procentul populatiei care traieste din agricultura.

La acestea se adauga distanta maxima de 200 de metri intre case’’[14].

Sursa : Regio database from Eurostat ;latest statistical yearbook

Figura 1.1 Zone cu densitatea cea mai scazuta din Europa(locuitori/kmp)

Sursa: Regio database from Eurostat; latest statistical yearbook

Figura 1.2 Zone cu densitatea cea mai ridicata din Europa(locuitori/kmp)

Pentru ambele figuri (harti) s-au luat in considerare 1315 regiuni de nivel NUTS 3[15] sau echivalente.

In Romania, nivelul mediu al densitatii populatiei este de 94,7 locuitori pe Kmp. Pentru a vedea care este densitatea in spatiul rural trebuie sa ne raportam la teritoriul rural din suprafata totala a tarii noastre. Conform legii 2/1968 privind organizarea administrativ – teritoriala, spatiul rural din Romania este format in prezent din suprafata administrativa a celor 2685 de comune existente pe teritoriul tarii,care reunesc mai multe sate, existand in total 12751 de sate in spatiul rural. Trebuie mentionat ca pe teritoriul administrativ al unor orase si municipii - care, conform legii de organizare administrativa a teritoriului tarii, alcatuiesc mediul urban - se afla inca 341 de localitati care au caracteristici rurale, numite chiar sate, dar ele intra numai din punct de vedere administrativ, in componenta spatiului urban. Totodata , exista 67 de localitati cu populatie sub 10.000 de locuitori care au rangul de oras, dar si 33 de comune, a caror populatie depaseste numarul de 10.000 de locuitori, si nu au statut de oras fiind considerate teritorii rurale .

Suprafata spatiului rural, astfel delimitat, insumeaza 212,7 mii kmp, reprezentand peste 89% din suprafata tarii. Populatia care traieste pe acest teritoriu numara 10,14 milioane locuitori (la 1.01.1999) si reprezinta 45% din populatia tarii, rezultand o densitate relativ slaba, de sub 48 locuitori/kmp.

In spatiul rural densitatea medie este de doua ori mai scazuta decat pe ansamblul tarii, iar comparativ cu densitatea medie din urban, care este de 484.4 locuitori / Kmp., populatia rurala este de 10 ori mai rara.

Aceasta delimitare a notiunii de teritoriu rural este justificata de urmatoarele considerente:

sistemul statistic de informatii este organizat in cadrul diviziunii administrative, prin urmare comuna este nivelul cel mai de jos la care se pot obtine date statistice oficiale ;

la nivelul administatiei teritoriale locale este posibila formarea unei structuri institutionale, care poate deveni un factor activ al dezvoltarii rurale.

Utilizarea unei astfel de abordari in delimitarea spatiului rural , permite identificarea inegalitatilor in dezvoltarea economico-sociala si realizarea unei zonari mult mai nuantate decat se poate realiza la nivelul administrativ-teritorial de judet, deoarece limitele teritoriale de manifestare a unor procese sau fenomene particulare, nu coincid decat rareori cu limitele judetelor.

Avantajul abordarii ce porneste de la entitatea administrativ- teritoriala de baza, comuna, consta si in posibilitatea de a inscrie si mentine dezvoltarea preconizata a spatiului rural in coordonatele oferite de regionalismul rural traditional, exprimat prin functionarea administrativa, prin istorie, traditii si cultura locala din comuna ; acesta este mai bine surprins la un nivel detaliat de analiza.



Dezavantajul il reprezinta faptul ca localitatile care intra din punct de vedere administrativ in componenta oraselor nu sunt cuprinse in spatiul rural romanesc.

Diferenta intre zonele urbane si rurale din aceeasi tara, se sprijina pe supozitia ca zonele urbane au un mod de viata si un nivel de trai, in general mai ridicat decat zonele rurale.[17] In numeroase tari industrializate aceasta deosebire este intr-o oarecare masura estompata. Diferentele intre modurile de viata si nivelul de trai din urban si rural raman semnificative, doar in tarile in curs de dezvoltare.

Densitatea populatiei nu constituie un criteriu suficient de delimitare, mai ales atunci cand exista localitati mari, caracterizate inca de un mod de viata rural. Din acest motiv, este necesara utilizarea unor criterii suplimentare de clasificare, mai performante decat cele amintite in care se face doar o simpla diferentiere intre rural si urban. Ca si criterii suplimentare se pot enumera :

procentajul populatiei economice active ocupate in agricultura ;

prezenta echipamentului colectiv si de servicii precum : retele electrice, retele de apa curenta si canalizare in cartierele locuite, facilitatea accesului la institutiile sanitare, de invatamant si cultura, etc.

In S.U.A., in functie de procentajul populatiei agricole se disting categoriile de rural agricol si neagricol ( rural farm, rural non farm ).

In Uniunea Europeana, la definirea spatiului rural, pe langa numarul si densitatea populatiei, se mai iau in considerare si alte criterii ca: modificarea in timp a spatiului natural si migratia; ponderea agriculturii in P.I.B., rata somajului, etc.

In acest fel sunt luate in calcul si se tine cont de mai multe aspecte ale vietii economico-sociale ale localitatii. Criteriile avute in vedere la definirea unei localitati urbane pot rezulta din diferite asocieri precum :

numarul populatiei si distanta intre imobile. ’’ In acest sens avem exemplul Suediei, unde numarul populatiei este fixat la cel putin 200 locuitori, iar distanta dintre case sa nu fie mai mare de 200 de metri’’[18] ;

dotarile edilitare si serviciile de tip urban, in : Nepal, Chile ;

activitati economice non-agricole, in : Rusia, Cehia, Israel, Slovacia ;

dotarile edilitare si activitatile non-agricole : Romania ;

- densitatea populatiei si procentajul populatiei agricole : Franta.

Utilizarea acestor asocieri este necesara, deoarece, o asezare cu o populatie relativ mare si densitate apreciabila, dar cu o echipare ( strazi asfaltate, iluminat public, retele de apa potabila si canalizare, servicii de transport, etc.) proasta, nu va avea acces la statutul de urban numai atunci cand acestea vor fi ca cele ale unui oras. Toate aceste asocieri denumite in literatura de specialitate caracteristici umane, contureaza si un anumit tip de comportament al populatiei. Un oras lipsit de caracteristici umane specifice nu este altceva decat o localitate mare.

Un caz interesant este cel al Indoneziei. In anul1999 populatia acestei tari era de 216.108.345. Insula Java din Indonezia are o populatie de 122,6 milioane de locuitori si o densitate medie de 929 locuitori/Kmp. Tinand cont de aceste date intreaga insula ar trebui sa fie clasificata ca fiind urbana.

In realitate, dupa definitia Indoneziei despre urban, doua treimi din populatia insulei este clasificata ca fiind rurala. In Indonezia, o localitate (desa) este categorisita drept urbana daca:

- are o densitate a populatiei mai mare de 5000 locuitori/Kmp;

- proportia gospodariilor angajate in productia agricola este mai mica de 25% ;

- cel putin 8 din cele 15 facilitati desemnate ca fiind urbane, trebuie sa fie disponibile in desa.

Aceste facilitati se refera la: scoala primara, gimnaziala si liceu, cinematograf, spital, maternitate, clinica medicala, sosea accesibila vehiculelor motorizate cu patru roti, oficiu postal si telefonic, centru comercial, banca, fabrica, restaurant, electricitate publica.

In Anexa II a legii 351/2001[20] privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului national sunt prezentati principalii indicatori cantitativi si calitativi de definire a localitatilor urbane din Romania. In tabelul 1.2 sunt prezentati acesti indicatori minimali.

Tabel 1.2 Principalii indicatori cantitativi si calitativi minimali de definire a
localitatilor urbane*

Nr.crt.
Indicatori minimali
Municipiu
Oras


Numar de locuitori



Populatia ocupata in activitati neagricole (% din totalul populatiei ocupate)



Dotarea locuintelor cu instalatii de alimentare cu apa (% din totalul locuintelor)



Dotarea locuintelor cu baie si W.C. in locuinta (% din totalul locuintelor)



Numar de paturi in spitale la 1.000 de locuitori



Numar de medici care revin la 1.000 de locuitori



Unitati de invatamant
Postliceal
liceal sau alta forma de invatamant secundar



Dotari culturale si sportive
sali de spectacol, eventual teatre,institutii muzicale, biblioteci publice, stadion, sali de sport
sali de spectacol, biblioteci publice, spatii pentru activitati sportive

Locuri in hoteluri



Strazi modernizate (% din lungimea totala a strazilor)



Strazi cu retele de distributie a apei (% din lungimea totala a strazilor)



Strazi cu conducte de canalizare (% din lungimea totala a strazilor)



Epurarea apelor uzate
Statie de epurare cu treapta mecanica si biologica
Statie de epurare cu treapta mecanica

Strazi cu retele de hidranti exteriori pentru stingerea incendiilor (% din lungimea totala a strazilor)



Spatii verzi (parcuri, gradini publice, scuaruri) - m2/locuitor



Depozit controlat de deseuri, cu acces asigurat
parc public
gradina publica
* In prezent exista municipii si orase in care nu sunt inca atinsi indicatorii cantitativi si calitativi minimali

Daca unele criterii precum: marimea localitatii, activitatea preponderenta, densitatea, pot asigura o distinctie intre cele doua medii, alte criterii, privind fondul de locuinte si dotarile edilitare, servicile, etc., complica situatia, deoarece caracteristicile rurale si cele urbane se intrepatrund pe acelasi spatiu, fara a se putea face o delimitare stricta. Pornind de la sat si ajungand la metropola, acestea reprezinta diferite tipuri de comunitati ce pot fi considerate un continuum pe care se afla trasaturile definitorii pentru fiecare tip de localitate, reprezentand masura ruralitatii sau urbanitatii. De aceea pana cand ele sunt definite in spatiul social comunitati de tip rural sau comunitati de tip urban, trebuie cunoscute si studiate ca realitati.

Se cunosc doua filiere ale scolii de sociologie care si-au adus contributia la clarificarea acestor probleme : filiera americana si filiera europeana.

Cercetatorii americani, au definit ruralul privindu-l mai mult ca pe un spatiu geografic. Si in Europa, de multe ori ruralul a fost considerat ca fiind un spatiu rezidual acordandu- i-se o atentie scazuta in teoria generala, termenul de rural fiind considerat o categorie empirica, nu sociologica, mai mult o expresie geografica.

Profesorul Robert Redfield, reprezentant al scolii americane de sociologie descrie ruralul ca “ localitati mici, izolate, omogene, cu un puternic simt al identitatii de grup ’’[21]. Sociologul englez, Howard Newby, da in esenta o alta definitie, considerand ruralul ’’acele localitati geografice unde marimea si densitatea populatiei este relativ joasa’’.

Concluzia la care s-a ajuns integrand teoriile europene privind ruralul, cu cele americane , a fost ca ruralitatea este expresia unui sistem social local. M. Castells ( Marea Britanie ) deosebeste urbanul de rural prin modul de consum: cel urban fiind de natura colectiva, iar in rural productia si consumul coincid ( in agricultura ) . In aceeasi idee, Howard Newby ii considera pe rurali, ca fiind ’’ cei care locuiesc in sate si se ocupa de producerea alimentelor ’’ .

Termenii de rural si urban, reprezentau initial diviziunea sociala intre agricultura si industrie. Mediul rural este considerat, in general ca fiind cel care produce alimente in conditii traditionale, creandu-se astfel relatii sociale bazate pe legaturi de rudenie si vecinatate, pe un inalt grad de solidaritate sociala. Aceste relatii traditionale s-au impus printr-o ierarhie, bazandu-se pe autoritate, generand patriarhalism si paternalism (relatii de senioritate nascute in feudalism, autoritatea capului de familie), dar care au contribuit astfel la mentinerea traditiilor, a identitatii taranului, care a constituit secole de-a randul clasa sociala cea mai numeroasa din mediul rural si din societatea globala.

Incercarea de a defini ‘’ruralitatea’’ a dus la formularea unui numar de modele teoretice. Halfacree[25] postula doua aspecte de baza ale ruralului :

Localitatea – ca un spatiu distinctiv la nivel local ;

Reprezentarea sociala – ca o constructie mentala a ideii de ruralitate.

Mai articulata pare a fi descrierea ruralitatii de catre Jacob si    Luloff (1995 ), care vad trei aspecte importante intr-o definitie a ruralitatii :

- ecologic- unde ruralul este alcatuit din mici comunitati separate de zone largi de peisaj deschis ;

- ocupational – bazat pe legatura zonelor rurale cu un model de angajare in agricultura silvicultura, pescuit si minerit. In ulimul timp, odata cu cresterea productivitatii in sectorul primar, forta de munca in exces este treptat absorbita de pietele non – agricole ale muncii ;

- socio-cultural – unde ruralul este caracterizat printr-o aderenta mult mai conservatoare la valorile traditionale ale populatiei rurale.

‘’Reprezentarea sociala ‘’ a lui Halfacree si cea ‘’ socio-culturala ‘’a lui Jacob si Luloff, se raporteaza foarte indeaproape la zona cadrului comunitatii rurale din secolul XIX a lui Tonnies .

Termenul de Gemeinshaft utilizat de Tonnies nu este usor de tradus. Cuvantul community ( comunitate ) este adesea oferit ca echivalent, dar complexitatea intelesului dat de Tonnies nu este destul de bine redata de o traducere atat de simpla. Ideea de Gemeinshaft, este cel mai bine ilustrata prin sugerarea unor legaturi interpersonale care sunt incluse in termen . Se poate spune ca membrii unei anumite localitati rurale, sunt caracterizati de Gemeinshaft. Organizarea Gemeinshaft este una in care oamenii sunt foarte legati unul de altul prin traditie, rudenie prietenie, sau datorita unui alt factor social de coeziune. Gemeinshaft se refera la un sentiment reciproc de legatura, care face ca oamenii sa ramana impreuna ca membri ai unui intreg. Acel intreg poate fi o familie, un clan, un sat, sau chiar o intreaga societate, care are la baza pentru unitatea sa acest fel special de relatie sociala intre membrii sai. Probabil ca au existat putine societati ale caror legaturi sociale s-au bazat complet pe astfel de sentimente intense de comunitate in intelesul de Gemeinshaft. Totusi, chiar ca o constructie abstracta, acest tip ideal poate servi drept cadru teoretic pentru discutarea schimbarilor in organizarea sociala si a noilor legaturi intre membri, care au loc daca societatea evolueaza sub o alta forma.

O alta constructie teoretica a lui Tonnies a fost Gesellschaft. Conditia esentiala in cadrul Gesellschaft- ului este contractul. Contractul in sensul larg este o relatie sociala voluntara, convenita in mod rational, in cadrul careia cele doua parti convin sa indeplineasca anumite obligatii una pentru alta sau sa se recurga la anumite penalitati daca contractul este incalcat. In timp ce contractul este o relatie oficiala ( adesea in scris ) relatia sociala Gesellschaft este neoficiala.

Desi nici o societate nu a fost si probabil nu va fi niciodata exclusiv de tip Gesellschaft, acest tip de legatura sociala s-a extins pretutindeni. Gesellschaft implica o conceptie diferita desprte modul in care indivizii privesc membrii unei societati, in comparatie cu tipul Gemeinshaft.

Gesellschaft plaseaza individul in cadrul unui sistem social care este impersonal si anonim. Gesellschaft-ul este un sistem de relatii competitive in care indivizii cauta sa maximizeze ceea ce obtin din schimburi si sa minimizeze ceea ce ofera, invatand in acelasi timp sa fie prudenti fata de ceilalti.

In acest context, o viata simpla in Gemeinshaft, intr-o comunitate rurala este identificata ca fiind buna, in timp ce Gesellschaft-ul impersonal din zona urbana este definit ca rau.

Acest punct de vedere asupra comunitatilor rurale si a societatilor urbane a fost reiterat in atitudini ulterioare in legatura cu urbanul contra ruralului fie ca dihotomie, fie ca poli ai unui continuum rural-urban.

Referitor la cele expuse mai sus se poate desprinde urmatoarea concluzie : societatea urbana si societatea rurala utilizeaza in acelasi timp spatiul geografic si isi proiecteaza propria structura sociala, conferindu-i dimensiuni originale. In acest sens exista mai curand o gradatie continua de la rural la urban decat o simpla dihotomie rural-urbana.

Mentinerea identitatii fiecarei comunitati sociale nu presupune si actul izolarii lor individuale si nici circumscrierea existentei lor particulare intr-un cadru inchistat in sine. Consideram ca in permanenta, exista o desfasurare efectiva a schimbului de valori si simboluri, precum si transmiterea continua de atribute si elemente dinspre oras catre sat si invers. Aceasta face ca cele doua tipuri de comunitati sa-si dureze existenta lor reala nu intr-o postura fragmentara si faramitata si nici intr-o opozitie esentiala izolata si neutra, ci intr-o continua conjugare de directii si tendinte, intr-un consens unitar de semnificatii si elemente, care confera societatii in ansamblul sau unitate si echilibru.

Chiar daca cea mai importanta componenta a ruralului este agrarul si cele mai multe activitati rurale sunt cele agrare, cele doua notiuni nu se confunda, nu se suprapun. Sensul cuvantului rural este intotdeauna mai larg decat al celui de agricol. Spatiul rural nu este numai sediul activitatilor agricole, dar si al industriei, artizanatului si comertului rural.[29] Ar trebui sa ne oprim, in treacat, la caracterul imprecis al terminologiei care mai dainuie inca si care se refera la “spatiu rural“ si “spatiu agrar“, “activitate rurala“ si “activitate agrara“ sau, mai simplu, “rural-agrar“. Cele doua notiuni, desi relativ apropiate, nu pot fi confundate sau considerate sinonime.

Termenul de rural cuprinde in sine atat termenul de agrar sau de taranesc, cat si celelalte realitati sociale din cuprinsul unui sat.

Eugen Meves[30], incearca sa lamureasca interferenta notiunilor agrar-agricol-rural, realizand urmatoarele grupe de relatii :



,,1. Relatia rural-urban ( care reprezinta mediul social si locul geografic al existentei colectivitatilor umane ) tinde spre integrare in ambele sensuri: rural in urban precum si urban in rural.

Fenomenul agrar are o baza obiectiva: pamantul, deci este suma activitatilor legate de aceeasi sursa.

Fenomenul agrar totusi, nu se suprapune cu mediul rural, o parte a activitatilor din acest mediu neavand aceeasi baza, pamantul

Fenomenul agrar cuprinde o parte variabila a mediului urban propriu-zis putand ajunge pana acolo incat sa-i determine caracterul.

Agricultura ( ca proces de productie vegetala si animala ) joaca un rol deteminant, dar reprezinta doar o parte a fenomenului agrar

Agricultura este indisolubil legata de mediul rural, dar nu neaparat de mediul urban.

Raportul agrar / agricol este raportul dintre intreg si parte.

Raportul agrar / rural este raportul dintre parte si intreg

Raportul rural – agricol este raportul dintre intreg si parte.

In proiectie rurala, raportul intre cei trei termeni merge descrescand : rural – agrar – agricol . ’’

Din argumentatia prezentata mai sus, este bine de retinut, ca punctul de vedere al autorului citat privind raportul dintre rural ca un ansamblu sau un intreg, cum spune acesta si sectorul agricol, nu este decat o parte a mediului sau a spatiului rural. Aceasta distinctie pe care Meves a facut-o in 1981, cand toata lumea confunda ruralul cu agricultura, merita sa fie retinuta si apreciata.

Trebuie precizat faptul ca notiunile de rural si agrar, desi sunt relativ apropiate, nu pot fi confundate sau considerate sinonime. Sfera notiunii de rural este mai larga, cuprinzand in interiorul sau si notiunile de agrar si activitate agrara.

Desigur, asa cum am spus la inceput, ruralul poate fi definit in diferite moduri neexistand o definitie generalizata a acestui concept. Diferite organizatii internationale au incercat sa defineasca ruralul prin prisma activitatii acestora.

Organizatia pentru Comert si Dezvoltarea Economica (OCDE) a dezvoltat o definitie simpla a spatiului rural, cu scopul de a face comparatii internationale ale conditiilor si tendintelor rurale. OCDE da conceptului de rural o acceptiune strict geografica, aceasta desemnand mai degraba teritorii, decat comune si orase, cu o slaba densitate a populatiei si cu o activitate economica diversa si dispersata, relativ independenta de influenta directa a zonelor metropolitane. Definitia s-a dovedit folositoare in ciuda marilor diferente care exista in mediul rural, in perspectiva politicilor rurale la nivel national. Definitia distinge doua nivele ierarhice ale unitatilor teritoriale: local si regional. La nivelul comunitatilor locale, OCDE identifica zonele rurale, drept comunitati cu o densitate a populatiei sub 150 locuitori pe kilometru patrat. La nivel regional OCDE distinge unitati functionale sau administrative mai mari, gradul lor de ruralitate depinzand de procentul populatiei care locuieste in comunitatile rurale. Pentru a usura analiza, regiunile sunt grupate in trei categorii:

predominant rurale - populatie rurala peste 50%;

semnificativ rurale - populatie rurala intre 15 - 50%;

predominant urbane - populatie rurala sub 15%.

In consecinta, un spatiu (o regiune) este considerat rural daca ponderea populatiei care traieste in asezari rurale depaseste 15%.

Spre deosebire de OCDE, Eurostat ( Oficiul Statistic al Uniunii Europene ) propune pentru definirea spatiului rural o densitate a populatiei de 100 de locuitori / kilometru patrat. Conform acestei definitii si clasificand populatia rurala conform OCDE populatia rurala din Europa ( EU-15) se prezinta conform tabelului 1.3

Tabelul 1.3 Populatia rurala si populatia pe tip de regiuni


Populatia rurala

Populatia pe tip de regiuni

Populatia din comunitati* predominant semnificativ predominant

rurale rurale rurale urbane

(% din populatia nationala)

Belgia 4,9 3,4 4,9 91,7

Danemarca 32,4 39,6 31,3 29,1

Germania 12,0 5,4 25,2 69,3

Grecia 30,8 28,1 28,3 43,6

Spania 24,4 12,7 41,5 45,8

Franta 23,7 10,5 56,5 32,9

Irlanda 43,1 46,6 15,1 38,8

Italia 14,1 4,1 27,1 68,8

Luxemburg 19,3 n.a. 100,0 n.a.

Olanda 3,1 0,0 6,7 93,3

Austria 34,6 30,2 28,9 41,0

Portugalia 21,2 18,1 22,8 59,1

Finlanda 50,6 58,9 41,1 0,0

Suedia 66,8 63,2 17,7 19,1

Marea Britanie 8,7 1,0 18,7 80,3

EUR_15 17,5 9,7 29,8 60,5

EUR_15 suprafata 80,90% 47,00% 37,40% 15,60% * Populatia comunitatilor locale cu o densitate a populatiei mai mica de 100 locuitori/km

Sursa: Eurostat

Asa cum se poate obseva din tabelul de mai sus, daca se compara proportia populatiei ce locuieste in cele trei tipuri diferite de regiuni, rezulta asa cum se poate observa din tabel, modele/exemple diferite.

Conform practicii OCDE, aproximativ 10% din populatia Uniunii Europene locuieste si munceste in zonele predominant rurale, care sunt adesea zone rurale indepartate, acoperind 47% din suprafata. In contrast, 60% din populatie este concentrata in zone urbane reprezentand mai putin de 16% din teritoriul Uniunii.

In Suedia, Finlanda si Danemarca, procentul celor care locuiesc in zone predominant urbane este cel mai mic, dar creste in categoriile intermediara si predominant rurala ale regiunii. In tarile cele mai urbanizate, Olanda, Belgia, Marea Britanie, Germania si Italia fenomenul este in sens invers. Irlanda, Austria, Grecia si Portugalia sunt caracterizate de o structura duala, cu un procent crescut al populatiei in cele doua extreme: predominant rurala si predominant urbana. In Franta si Spania, cei mai multi oameni locuiesc in categoria intermediara, in regiunile semnificativ rurale.

Expertii Uniunii Europene, au dat conceptului de rural o acceptiune mai larga:’’notiunile de spatiu sau de lume rurala implica mai mult decat o simpla delimitare geografica; ele se refera la un intreg tesut economic si social, care cuprinde un ansamblu de activitati dintre cele mai diverse’’[33] In afara functiei sale de cadru de viata si de activitate economica, pornind de la opiniile specialistilor Uniunii Europene, se poate considera ca spatiul rural prezinta functii vitale pentru intreaga societate. Ca zona tampon si spatiu de regenerare, spatiul rural este indispensabil echilibrului ecologic si el va trebui sa fie din ce in ce mai mult un loc de destindere si recreare.

Din punctul de vedere al Uniunii Europene, care se bazeaza pe o acceptiune generalmente admisa in tarile Europei occidentale, spatiul rural ar acoperi regiuni si zone avand activitati diverse si ar cuprinde, in aceste regiuni, spatiile naturale si cultivate, satele, burgurile, orasele mici si centrele regionale precum si zonele rurale industrializate. Aceasta inseamna ca in Uniunea Europeana, 50% din populatia tarilor componente locuieste in zona rurala si ocupa 80% din teritoriul sau.[34] Comisia Europeana priveste ruralul ca un fenomen spatial ce se extinde in regiuni, peisaje, spatii naturale si agricole, sate si centre regionale . Aceasta definitie ilustreaza modul in care co-exista toate aceste elemente dar nu este elocventa din punct de vedere analitic.

Intr-o definitie de sinteza a Comisiei Economice pentru Europa a O.N.U., spatiul rural este considerat ca o parte a teritoriului natural situata in afara oraselor si folosita in special pentru agricultura sau economia forestiera, cu locuitori in marea lor majoritate dependenti de productia agricola si deservirea acesteia, de cresterea si exploatarea padurilor. Caracteristica zonelor rurale se poate exprima in forme diverse, in functie de densitatea si caracteristica populatiei, factorii geografici, dezvoltarea industriala, etc.

Si in cadrul Consiliului Europei, definirea spatiului rural a trecut printr-o suita de variante pana sa ajunga la forma finala statuata prin Recomandarea nr. 1296/1996 a Adunarii parlamentare a Consiliului Europei cu privire la ,,Carta europeana a spatiului rural ’’, prin care se precizeaza ca expresia ( notiunea ) de ,, spatiu rural cuprinde o zona interioara sau de coasta care contine satele si orasele mici, in care majoritatea partii terenului este utilizata pentru:

a. agricultura, silvicultura, acvacultura si pescuit;

b. activitatile economice si culturale ale locuitorilor acestor zone ( artizanat, industrie, servicii, etc. );

c. amenajarile de zone neurbane pentru timpul liber si distractii ( sau rezervatii naturale );

d. alte folosinte ( cu exceptia celor de locuit ).

In consecinta spatiul rural este extrem de variat, cuprinzand teritoriul agricol cultivat, teritoriul ocupat de paduri si pasuni, teritoriul rural neagricol ( muntii, riviera marii, etc. ) si aglomerarile rurale.

O definire certa a spatiului rural apare in consecinta posibila prin luarea in considerare a urmatoarelor criterii de ordin : morfologic ( numar de locuitori, densitate, tip de mediu ), structural si functional ( tip de activitati si relatii ).

Sintetizand, ruralul poate fi definit ca o asociere de spatii fizice de extensiune variabila, de populatie si de forme specifice de locuire, aflate in diverse stadii de evolutie, a caror functii primordiale de esenta economica sunt cele primare.

Modificarile structurale provocate de industrializare, de cresterea oraselor si a centrelor industriale, de progresul tehnic, pun in fata multor tari necesitatea ca in functie de particularitatile istorice, economice, nationale si de alta natura, sa revada conceptiile asupra mediului rural.

1.2 Tipologia spatiului rural

Tipologia rurala poate fi bazata pe diverse atribute, zonele rurale putand fi descrise intr-o diversitate de moduri: dupa dimensiunea asezarii, dupa tipul de peisaj, dupa activitatea economica, dupa zona administrativa, dupa caracteristicile sociale sau dupa un amestec complex de indicatori. Totusi, nici unul dintre acestia, luati izolat, nu au potentialul de a oferi definitia perfecta care descrie cel mai bine tipul zonei( spatiului).

Tipologia spatiului rural este o problema complexa. Diversele aspecte ale ruralitatii ne pun in situatia, ca atunci cand incercam sa ne aventuram in clasificarea zonelor (spatiilor) rurale, sa ne confruntam cu doua probleme:

  • sa analizam ceea ce este rural;
  • sa vedem cum se poate delimita o zona, regiune.

Daca in paragraful anterior am analizat ceea ce reprezinta conceptul de rural, este necesar sa ne oprim in cele ce urmeaza la notiunea de zona (regiune) rurala.

1.2.1 Definirea zonelor (regiunilor ) rurale

Cerintele atasabile unei unitati teritoriale numita ‘’ zona rurala’’ trebuie sa contina urmatoarele elemente:

  • Omogenitatea unei zone – cerinta de omogenitate se refera la teritorii doar de un singur tip. De exemplu, in cazul teritoriului muntos, se asteapta ca toata zona sa fie formata din munti sau teren inalt, fara zone joase semnificative. In mod similar, un teritoriu maritim de ‘’coasta si insule’’, se asteapta sa contina doar o proportie nesemnificativa de treren de uscat. Cerinta de omogenitate este confortabila si permite o abordare uniforma a intregii zone;
  • Disponibilitatea datelor statistice – Datele statistice sunt vitale pentru diagnosticarea starii unei zone si evaluarea rezultatelor unui tratament, in cazul in care s-a aplicat vreunul. Aceste date trebuie sa permita analiza distributiei spatiale a variabilelor socio-economice selectate pentru definirea zonei, precum si a factorilor care influenteaza aceste variabile. Datele trebuie sa identifice acele regiuni pe care valorile variabilelor selectate le indica ca avand probleme de ordin socio-economic si sa permita definirea politicii de dezvoltare regionala care sa contribuie la rezolvarea problemelor identificate.
  • Autoritatile locale si structurile organizatorice – Pentru a preveni incrucisarea eforturilor unor autoritati multiple, intreaga zona ar trebui sa fie guvernata de un centru cu structuri organizatorice potrivite si canale financiare adecvate.

Din pacate , pe de-o parte, unitatile teritoriale omogene, formeaza adesea parti ale unor unitati teritoriale administrative invecinate, iar pe de alta parte, unitatile teritoriale administrative nu au fost formate prin respectarea cerintei de omogenitate. Prin urmare, toate atributele mentionate mai sus, nu se regasesc intotdeauna in unitatile teritorial administrative existente. Ca regula, unitatile teritorial administrative sunt guvernate de la ,,centru’’ si de obicei exista indicii ca aceste unitati nu sunt omogene. Totusi, unitatile teritorial – administrative sunt de obicei alese pentru avantajele lor pragmatice de structuri organizationale si disponibilitatea datelor statistice.

1.2.3 Clasificarea regiunilor rurale

A) Tipologia NUTS

In ultimii 20 de ani, in Europa a existat un curent general de regionalizare, mai vizibil in unele state-membre ale U.E. decat in altele, care n-au avut o conceptie comuna asupra „regiunii” sub aspect politic, juridic sau chiar sociologic. Termenul de „regiune” folosit pentru a descrie entitati politice sau administrative, cuprinde o gama variata de concepte. Constitutiile statelor membre UE se refera la Länder (Germania si Austria), regions sau communities (Belgia), communidades autonomas (comunitati autonome) (Spania), regiuni si departamente (Franta), consilii de comitat (Marea Britanie si Suedia), regiuni cu statut special, regiuni cu statut obisnuit si provincii autonome (Italia), provincii (Belgia, Danemarca, Spania, Finlanda, Italia, Olanda).

Eterogenitatea fiecarei tari este inventariata de clasificarea europeana numita „Nomeclatorul Unitatilor Teritoriale Statistice” (asa numitele NUTS). Specificul regiunilor NUTS consta in faptul ca acestea se bazeaza preponderent pe diviziunile institutionale (adica pe unitati administrative). NUTS are la baza ratiuni statistice de colectare a informatiei, in mod practic accesul la date fiind organizat pe cinci nivele spatiale de la unitatile cele mai mari, pina la cele mai mici.

Acest nomenclator a fost elaborat de catre Oficiul European de Statistica (Eurostat) in scopul crearii unei structuri coerente a distributiei teritoriale la nivelul intregii Uniuni Europene. El a inceput sa fie utilizat inca din 1988 si foloseste cinci categorii de unitati teritoriale. Cele cinci categorii folosite sunt urmatoarele:

Nivelul NUTS 0 al acestei clasificari defineste statele membre ale Uniunii Europene( 15 unitati);

Nivelul NUTS 1 cuprinde 77 de regiuni de tipul ‘’Regions’’ in Belgia sau ‘’Länder’’ in Germania, 'Continente', 'Regiao dos Açores' si 'Regiao da Madeira' in Portugalia; 'Scotland, Wales, Northern Ireland' et 'Government Office Regions of England' in Regatul Unit.

Nivelul NUTS 2 cuprinde 206 regiuni echivalente cu, de exemplu 'Provincies/Provinces' in Belgia; 'Regierungsbezirke' in Germania; 'Periferies' in Grecia; 'Comundidades y ciudades autonomas' in Spania; 'Régions' in franta; 'Regions' in Irlanda; 'Regioni' in Italia; 'Provincies' in Olanda; 'Länder' in Austria.

Nivelul NUTS 3 cuprinde un total de 1031 regiuni 'arrondissements' in Belgia; 'Amtskommuner' in Danemarca; 'Kreise/kreisfreie Städte' in Germania; 'nomoi' in Grecia; 'provincias' in Spania; 'départements' in Franta; 'regional authority regions' in Irlanda; 'provincie' in Italia; 'län' in Suedia; 'maakunnat/landskapen' in Finlanda.

Nivelul NUTS 5 cuprinde municicipii sau comune.

Nivelele NUTS 1,2 si 3 sunt diferentiate in raport de urmatoarele praguri demografice:

Nivelul

Minimum(persoane)

Maximum(persoane)

NUTS 1

3 milioane

7 milioane

NUTS 2

800 000

3 milioane

NUTS 3

150 000

800 000

Trebuie facuta o remarca la acesasta clasificare si anume aceea ca, regiunile clasificate nu reprezinta in totalitate numai regiuni rurale. In aceasta clasificare intra intreg teritoriul unei tari care cuprinde indiferent de nivel (NUTS 0-5) atat rural cat si urban. Am luat in considerare tipologia NUTS deoarece vom opera cu ea in continuare.

B) Tipologia OCDE

OCDE (Organizatia pentru Comert si Dezvoltarea Economica ) a elaborat o definitie simpla a zonelor rurale cu scopul de a se putea face comparatii la nivel international asupra conditiilor si tendintelor rurale. Definitia distinge doua nivele ierarhice ale unitatilor teritoriale: locala si regionala.

Asa cum am aratat in paragraful anterior, la nivelul comunitatii locale ( NUTS 5), OCDE identifica zonele rurale drept comunitati cu o densitate a populatiei sub 150 de locuitori/ kilometru patrat.

La nivel regional ( NUTS 3), OCDE distinge dupa gradul lor de ruralitate unitati functionale si administrative mai mari, care depind de procentul populatiei care locuiste in comunitati rurale. Pentru usurarea analizei regiunile au fost grupate asa cum am vazut in regiuni predominant rurale, semnificativ rurale si predominant urbane.

Aceasta clasificare nu reflecta din pacate in nici un fel de caracteristicile sociale sau economice ale regiunilor clasificate. De exemplu, zonele rurale apropiate de centrele urbane cu trafic public regulat, infrastructura avansata a comunicatiilor si sectoare de servicii secundare si tertiare prospere, pot cuprinde 50% din populatie sau chiar mai mult din comunitatile rurale. Totusi, nu se poate spune ca aceasta populatie alcatuita din navetisti ce lucreaza in mediul urban la o distanta de naveta confortabila, reprezinta regiunea cu o populatie predominant rurala. In schimb, o zona rurala relativ departata, cu probleme economice serioase si o rata mare a somajului intra in categoria a regiunii rurale semnificative sau chiar predominante.

C) Tipologia Eurostat

Clasificarea Eurostat se bazeaza pe gradul de urbanism. Clasificarea fiecarei regiuni europene se face in functie de una dintre cele trei zone prezentate mai jos:

  • Zone dens populate – acestea sunt grupuri de localitati invecinate, fiecare cu o densitate a populatiei mai mare de 500 de locuitori / kilometru patrat si un total al populatiei din zona de cel putin 50.000 locuitori;
  • Zone intermediare – acestea sunt grupuri de localitati, fiecare cu o densitate mai mare de 100 locuitori/ kilometru patrat si care nu apartin unei zone dens populate;
  • Zone putin populate – acestea sunt grupuri de localitati neclasificate ca fiind nici dens populate si nici intermediare.

O localitate sau un grup continuu de localitati care nu ating nivelul de densitate cerut, dar care este cuprins in intregime intr-o zona intermediara, este considerat a fi parte a acelei zone. Daca localitatea sau grupul de localitati este localizat intre o zona dens populata si o zona intermediara, el este considerat a fi intermediar. Pentru ca aceasta sintagma sa se poata aplica este necesar ca grupul de localitati sa aiba suprafata mai mica de 100 kmp.

D) Tipologia zonelor rurale in functie de specificul activitatilor

Bernard Kayser , in functie de activitatea economica, structura socioprofesionala si dinamica demografica a conturat urmatoarele tipuri de rural:

  1. ,,Ruralul profund, cel care cuprinde comunitati cu 70% populatie rurala care cunosc un mare declin demografic’’. Acest tip de rural este fie in ‘’pierdere de viteza’’, fie ‘’pastrator al unei agriculturi active’’;
  2. Ruralul semiagricol cunoaste un declin demografic, dar comunitatile au mari exploatatii agricole si o agricultura rentabila, alaturi insa si de o agricultura saraca. Comunitatile ruralului semiagricol se afla si in bazine industriale, ce ofera o mana de lucru putin calificata;
  3. Ruralul in mutatie e un rural cu o populatie agricola viguroasa. Comunitatile acestui tip de rural sunt rezidente de salariati industriali calificati; unele sunt situate la periferia bazinelor industriale traditionale sau la periferia bazinelor industriale recente. Unele dintre ele sunt populate ‘’ cu o mare proportie de profesii independente si turistice’’;
  4. Ruralul in stagnatie. Si in aceste comunitati, populatia agricola este viguroasa. Se caracterizeaza prin trecerea de la agricultura la industrie, prin poli rurali de atractie, prin agricultura mare, cu salariati. Unele comunitati ale ruralului in stagnatie se afla in bazine industriale ‘’in declin’’;
  5. Ruralul intermediar, cel cu o populatie agricola inca importanta. Comunitatile au o ‘’ mare proportie de inactivi si retrasi’’, unele sunt centre de cantoane agricole, cu artizani si comercianti’’.

Problema centrala a sintezei lui Bernard Kayser este ce a renasterii rurale. De fapt este analiza unui fenomen de crestere demografica in spatiul rural, de schimbare a sensului migratiei, din migratie cu sens rural – urban, in migratie cu sens urban – rural. Fenomenul a fost sesizat la recensamantul francez din 1982 si a mai fost numit rurbanizare sau contra – urbanizare. Kayser explica renasterea rurala prin urmatoarele elemente determinante: politica municipala, receptivitate, utilizarea terenului, utilizarea vecinilor, dezvoltarea agricola, situri turistice, rezidente secundare, case disponibile, optiuni interminabile.



Un raport al Comisiei Europene[43] intitulat ‘’Cooperare Europeana pentru Dezvoltarea Teritoriala ’’ incercand sa descrie schimbarile si tendintele care au loc in spatiul rural european, pe baza principalelor activitati economice, a facut o clasificare a spatiilor rurale in functie de aceste activitati.

Din acest punct de vedere spatiul rural poate fi structurat astfel:

  1. spatiu rural apropiat de marile centre urbane - caracterizat prin:
    • un surplus al zonelor rezidentiale industriale si de recreere ;
    • cresterea numarului locuitorilor ;
    • o agricultura intensiva ;
    • comert ridicat ;
    • dezvoltarea transportului ( cresterea traficului)
  2. spatiu rural utilizat pentru turism - caracterizat prin:

zone montane si de coasta, pregatite(utilate) pentru turismul de masa (circuitul turistic ) ;

reducerea activitatilor agricole ;

cresterea populatiei ;

fragmentarea habitaturilor.

  1. spatiu rural cu activitati diverse- caracterizat prin:

dependenta ridicata fata de agricultura;

dezvoltarea unor activitati complementare ;

4. spatiu rural predominant agricol – caracterizat prin :

agricultura foarte eficienta si productiva;

traditionalism scazut.

5. spatiu rural in dificultate – caracterizat prin:

zone montane, paduri, insule;

migratie a populatiei ridicata;

zone locuite de persoane de varsta a treia.

Aceasta structurare furnizeaza informatii despre specificul zonelor rurale dar nu ofera si informatile necesare pentru analizarea caracteristicilor economice, sociale si de mediu ale acestor zone.

E) Clasificarea geografica

O alta tipologie a zonelor rurale este orientata geografic si foloseste urmatoarele clase:

a) zone de coasta si insule;

b) zone muntoase;

c) zone rurale in jurul oraselor mari;

d) zone cu densitate scazuta a populatiei sau zone putin populate;

e) restul zonelor rurale.

La o privire mai atenta asupra acestei clasificari se poate observa ca primele doua clase sunt intr-adevar de natura geografica, pe cand clasa prevazuta la punctul c), corespunde clasificarii continuumului urban-rural, iar cea de la punctul d) apartine tipului de clasificare dupa densitatea populatiei. Punctul e) contine toate tipurile de zone rurale ramase neclasificate mai sus si fara nici o specificatie speciala.

Un astfel de sistem de clasificare, fara nici un fel de prioritati aditionale poate fi folosit numai partial cu succes.

O prima obiectie asupra acestei clasificari este faptul ca acest sistem nu este in mod reciproc exclusiv, astfel el permite ca o zona rurala sa fie clasificatain cadrul mai multor categorii. De exemplu, unele zone de coasta si insule precum si unele zone montane, pot in acelasi timp sa aiba o densitate mica a populatiei sau pot fi chiar zone putin populate. Astfel nu esteclar in care categorie trebuie clasificate aceste zone individuale.

F) Clasificarea calitativa a zonelor rurale

Pe langa clasificarile regionale bazate pe indicatori demografici, este util sa se ia in considerare si sistemele de clasificare calitative. In cadrul acestei clasificari exista totusi o tendinta de generalizare a zonelor rurale. Uniunea Europeana recunoaste ca exista trei zone standard cu probleme:

zone suferind din cauza presiunii vietii moderne ( agricultura moderna si noi zone rezidentiale );

zone suferind din cauza declinului rural ( migrarea populatiei,etc.);

zone foarte indepartate ( populatie redusa, periferica).

In functie de gradul lor de integrare in economia nationala, zonele rurale pot fi clasificate in zone rurale integrate, zone rurale intermediare si zone rurale indepartate.

Zonele rurale integrate – Aceste zone se caracterizeaza printr-o crestere a populatiei, a locurilor de munca din sectoarele secundare si tertiare, dar ocupatia principala ramanand cultivarea pamantului.

Zonele rurale integrate, adesea apropiate de orase mari, au de obicei cea mai mare densitate a populatiei cu cateva componente identificabile.

Prima componenta este populatia rurala care locuieste si munceste in cadrul regiunii. In unele parti aceasta componenta este angajata in sectorul agricol, forestier, sau piscicol, restul acestei componente fiind angajata in filiale ale firmelor apartinand oraselor sau in industria locala si in sectorul secundar si tertiar.

A doua componenta este reprezentata de navetisti care, desi locuiesc in zona, sunt angajati in orasul invecinat.

Ultima componenta este alcatuita de persoanele in varsta care se muta in mediul rural dupa ce ies in pensie ( asa numitii rurbanizatori ) dar si o parte a persoanelor instarite care se muta in zona rurala pentru a-si construi locuinte intr-un mediu mai sanatos, locurile de munca ale acestora fiind insa in mediul urban. Acestia din urma pot fi numiti contraurbanizatori.

Densitatea ridicata a populatiei precum si dimensiunea populatiei, impreuna cu venitul ridicat pe cap de locuitor, creeaza conditii bune de dezvoltare a sectorului tertiar.

Din punct de vedere a utilizarii pamantului, dimensiunea acestuia pentru productia agricola este in scadere. Companiile imobiliare folosesc locuri atractive ale zonelor rurale integrate pentru a construi zone rezidentiale. O proportie considerabila a terenului este folosita pentru productia industriala si sectorul serviciilor.

Infrastructura este bine dezvoltata, in zonele integrate la fel si serviciile medicale si sociale. In aceste conditii mediul este considerabil mai bun decat orasul invecinat.

Pentru a detalia si mai mult, aceasta tipologie, avand in vedere functionalitatea zonelor integrate, ele se pot imparti in:

regiuni apropiate de orase mari;

regiuni sub influenta turismului;

regiuni rurale industrializate.

Zone rurale intermediare – Acestea sunt relativ la distanta de centrele urbane, cu o varietate de sectoare primare si secundare, cultivarea pamantului efectuandu-se pe o scara mai mare.

Densitatea populatiei si dimensiunile generale ale populatiei sunt mai reduse decat in cazul zonelor rurale integrate. Migratia in exterior este mai mica si nu este compensata de contraurbanizare.

Veniturile pe cap de locuitor sunt mai mici spre moderate. Densitatea si dimensiunea mai redusa a populatiei, proportia mica a clasei mijlocii, lipsa migratiei spre interiorul zonelor intermediare, restrang activitatile din sectorul tertiar. Populatia zonelor rurale intermediare sufera datorita distantei relative fata de centrele urbane suferinta care se concretizeaza in:

- transferul de la urban la rural al filialelor companiilor din oras este rar;

- accesul la o sfera mai larga de clienti este redus;

- acces redus catre furnizorii de afaceri si sursele de finantare;

- pietele rurale ale muncii sunt relativ limitate;

- nu se inregistreaza variatii ale populatiei (stagnarea acesteia ).

Zonele intermediare reprezinta zona agrara a spatiului rural, cu exploatatiile agricole de tipul fermelor privat-familiale, asociative sau societare (in tarile cu economie in tranzitie) bazate pe productia agricola si profitabilitatea exploatatiilor. O proportie mare a terenului este folosita pentru productia primara rurala adica: agricultura, silvicultura, pescuit. Folosirea terenului pentru activitati recreative si de turism este in ultima vreme in crestere si in aceste zone.

Largi portiuni ale terenului au suprafata naturala. Adoptarea pe scara larga a metodelor moderne de management in agricultura, pot reduce poluarea terenului si a apelor de suprafata.

Problematica dezvoltarii rurale in viitor in spatiul rural intermediar este una dintre cele mai complexe, atat pentru tarile U.E. cat si pentru cele asociate (in tranzitie). Conform noilor politici agrare comunitare, in tarile U.E. zona agrar-productiva trebuie sa suporte doua restructurari masive si anume:

Ecologizarea agriculturii pentru readucerea performantelor agricole in interiorul limitelor biologice ale speciilor, soiurilor, hibrizilor si raselor, in vederea evitarii dezechilibrelor ecologice majore si a bolilor ecologiei ;

Reducerea subventiilor de orice fel in parametri care sa nu produca reactii sociale necontrolate, dar care sa permita un acces egal la competitivitate si piata. In aceste conditii consumatorul european va fi obligat sa plateasca mai mult pentru confortul sau general.

Zone rurale indepartate – au de regula cele mai scazute densitati ale populatiei, adesea cele mai mici venituri pe cap de locuitor si o populatie imbatranita, depinzand puternic de activitatile economice primare ca agricultura, silvicultura, pescuitul, vanatoarea. Fluxul migratiei catre aceste zone este aproape egal cu zero. Migratia spre exterior este de regula ridicata in special printre persoanele tinere. Numarul populatiei este de obicei in declin si varsta a treia este in crestere. Unele dintre aceste zone sunt populate de locuitori nativi care ar putea cere atentie speciala datorita culturii lor specifice.

Cele mai multe din teritoriile zonelor rurale indepartate sunt reprezentate de munti, zone indepartate de coasta, insule si sunt in mod tipic nelocuite    ( salbatice ). Utilizarea agricola a terenului in aceste zone este sporadica. Activitatile principale sunt de obicei silvicultura si exploatarea forestiera, cresterea animalelor, pescuit, vanatoare. Alte activitati care sunt sustinute in aceste zone sunt turismul individual, alpinismul, drumetiile, yachtingul si alte activitati sportive si de recreere.

Din punct de vedere al infrastructurii se remarca o izolare a acestor zone , izolare cauzata de distanta mare a acestora fata de retelele de transport si comunicatii.

1.2.4 Noi concepte privind tipologia rurala

Datorita nevoii de a reflecta diversitatea rurala in interiorul cadrului de elaborare a politicii rurale, Marsden identifica patru tipologii ale zonei rurale care sunt definite pe baza persoanelor sau a grupurilor care exercita puterea predominanta asupra a ceea ce se intampla in aceste zone rurale.

Acestea sunt :

Zona rurala prezervata ( pastrata ) – caracterizata de atitudini si luare de decizii puternic anti-dezvoltare si prezervationiste. Grupuri ale clasei de mijloc puternic inradacinate, isi pot impune punctele de vedere pretutindeni in sistemul de planificare sau asupra potentialilor agenti de dezvoltare. In numele pastrarii valorilor estetice ale mediului natural si arhitectural, ele se opun proiectelor de dezvoltare industriala care pot ameninta aceste zone ;

Zona rurala contestata – este aceea in care agricultorii si antreprenorii locali influenteaza scena politica si privesc spatiul rural doar ca un ansamblu de resurse economice de exploatat;

Zona rurala clientelista – aflata in zonele rurale indepartate, unde agricultura si institutiile ei politice asociate inca mai au putere, dar o mare parte din restul economiei rurale este fi sustinuta numai prin subventii de stat;

Zona rurala paternalista – zone unde inca mai domina mari proprietati private si mari ferme iar procesul de dezvoltare este in mod decisiv conturat de proprietarii existenti sau marii fermieri.

Satsangi si colab. (2001)[46], identifica inegalitatea presiunilor ce se exercita in diferite zone rurale. Ei sugereaza ca exista sapte mari tipuri de zone rurale:

Zonele pline de viata – unde populatia, activitatile economice si presiunea locuintelor sunt toate in crestere in timp ce aprovizionarea este slab dezvoltata;

Zonele sub presiune – unde populatia si presiunea locuintelor sunt in crestere, unele cu crestere economica indigena.

Zonele fragile – cu o crestere economica mica sau inexistenta. In aceste zone are loc o migratie a familiilor tinere in afara, dar presiunea asupra ofertei de locuinte este mare, indeosebi asupra celor de inchiriat;

Zone de regenerare – zone cu o mai mica presiune dar cu o larga raspandire a concedierilor, incluzand zone cu teren abandonat;

Zone intermediare – prezentand arii de concediere sau de presiune;

Zone in principal active, dar fragile din punct de vedere economic – contin economii locale active, distincte spatial;

Zone in tranzitie – care se refac dupa pierderea activitatii economice traditionale.

Aceste tipuri identificate de Satsangi ilustreaza gama de presiuni ce se exercita in diferite zone rurale, afectand rezerva de teren existenta si reflectand variatele abordari ale politicii cerute in diferite zone.



G. Bordet- Comment realiser l’amenagement des espaces ruraux? Colloque International Amenagement de l’espace rural. Cahriers du CENECA, Paris, 1966, p.461

Robert Badouin – “Economie Rurale’’, Librairie Armand Colin,1971, p.271

I,Hristache,V.Measnicov,V.Trebici – “Demografia oraselor Romaniei’’, Editura Stiintifica si Enciclopedica,Bucuresti,1977

Alain Marcoux-“Population est-main d’oeuvre dans CAPPA.’’-FAO,Rome ,1995,nr.22/7,p12

Etude FAO-Developpement economique et social-Population et main-d’oeuvre dans l’economie rurale,Rome, 1984,nr45,p.10-11

William Whitaker- ’’The many faces of Ephraim : In search of a functional typology of rural areas’’,1982,p242-245

La croissance de la population mondiale, urbane, rurale 1960-2000, Nations-Unies, Année II,p.89

https://unstats.un.org/unsd/cr/registry/regct.asp?Lg=1

Monitorul Oficial, Partea I nr. 408 din 24 iulie 2001

Ibidem

De Farcy,H-’’L’espace rural’’, PUF, Paris, 1980

Eugen Buciuman -’’Economie Rurala’’, Editura Star-Soft,Alba-Iulia,1999.p.179

Maryvone Bodiguel –’’Le rural en question’’, Editions L’Harmattan 7, rue de L’ecole-Polytechnique 75005,Paris,1986,p.35

Ibidem

NUTS- Nomeclatorul Unitatilor Teritoriale Statistice

Vincze Maria – ’’Dezvoltarea regionala si rurala’’-Idei si practici,Presa Universitara Clujeana, Cluj-Napoca,2000, p.25-26

FAO- Population et main-d’oeuvre dans l’economie rurale-Rome, 1984, etude nr.45,p.18

La croissance de la population mondiale, urbane, rurale, 1960-2000, Nations Unies, Année II, p.89

https://www.didyouknow.cd/romania/billions_ro.html

Monitorul Oficial, Partea I nr. 408 din 24 iulie 2001

Robert Redfield- The little Community- The University of Chicago Press, 1955, p.182

Howard Newby- Trend Report, Rural Sociology, vol 28,nr.1, 1990

Agnes Nemeny-Socologie Rurala-Note de curs,Universitatea Babes-Bolyai, Cluj-Napoca, 1996, p.3

Howard Newby- Trend Report, Rural Sociology, vol 28,nr.1, 1990

Halfacree, K.H., (1993) “Locality and social representation: Space, discourse and alternative definitions of rural.” Journal of Rural Studies, Vol. 9, no. 1,1993, pp. 23-37

Steve Jacob and A.E. Luloff.. 'Exploring the Meaning of Rural Through Cognitive Maps.' Rural Sociology 60(2),1995p.260-273.

Ferdinand Tonnies- Community and Society. New York, NY:Harper and Row.1957 Pp.12-29

DeFleur, M.L., Ball-Rokeach, S- ‘’Teorii ale comunicarii de masa’’, Ed. Polirom, Iasi, 1999

Gerhard Ciparisse- Thesaurus multilingue du foncier, FAO, Roma, 1999, p.56

Eugen Meves-’’Relatia agrar-agricol-rural’’in ’’Terra nostra’’, vol.IV,1981

Ibidem, p.89-93

OCDE: ,, Formulation de la politique rurale. Nouvelle tendences’’, 1987, p.14

CEE: ,,L’avenir du monde rural’’, Communication de la Commmission au Parlement European et au Conseil. Bulletin des Communautes éuropéennes, Supplement 4/88. p.8

Ibidem,p.15

European Commission- ,,Star working document – state of application of Regulation No.2078/92. evaluation of agri- environment programmes’’. Directorate General for Agricultural Policy, European Commission,1998.

O.N.U.- C.E.E.- Amenagements et developpement des aglomerations rurales, 24 mai, 1972

Paun Ioan Otiman- Economie rurala, Editura Agroprint, Timisoara 1999, p.547

https://europa.eu.int/comm/eurostat/ramon/nuts/introduction_regions

https://europa.eu.int/comm/eurostat/

Bernard Kayser – La renaissance rurale. Sociologie des campagnes du monde occidental, Ed. Armand Colin, Paris, 1990, p.31-33

Traian Vedinas- Introducere in Sociologia Rurala, Ed. Polirom, Iasi, 2000, p.168

Bernard Kayser – La renaissance rurale. Sociologie des campagnes du monde occidental, Ed. Armand Colin, Paris, 1990, p.68

Europe 2000; Co-operation for European Teritorial Development,1994

www.ccss.cz/rw/identif.pdf, p18

Marsden T.K.- New rural territories: regulating the differentiated rural spaces, Journal of Rural Studies 14, 1998,p.107-117

www.scotland.gov.U.K./ library5/planning/ epg15-06.asp, p.3








Politica de confidentialitate





Copyright © 2022 - Toate drepturile rezervate

Sociologie


Sociologie