Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Doar rabdarea si perseverenta in invatare aduce rezultate bune.stiinta, numere naturale, teoreme, multimi, calcule, ecuatii, sisteme



Biologie Chimie Didactica Fizica Geografie Informatica
Istorie Literatura Matematica Psihologie

Sociologie


Index » educatie » » psihologie » Sociologie
» Ce spun sociologii despre sociologie


Ce spun sociologii despre sociologie




Ce spun sociologii despre sociologie

Felul in care sociologii percep sociologia ca profesie nu difera in mod analizabil de stereotipurile perceptive ale publicului larg.

Este justificabila și o asertare mai apretata, și anume ca sociologii colaboreaza in mod decisiv la crearea și colportarea stereotipurilor respective. Și mi-e teama ca este justificabila și aserțiunea cea mai tare: primii care sa nu stie ce este sociologia ca profesie și sa fie cit se poate de confuzi in materie sint chiar sociologii.

Dar teama mea cea mai mare este ca forțez o ușa deschisa. In sensul ca știm – toți știm, toate știm, foarte bine știm – ca nu știm. Problema cea mai tare este cum reușim sa traim cu aceasta situație, facind din ea ceva socialmente normal, cu consecințe socialmente acceptate. Sau nesesizate.




Nu știu sa rezolv aceasta problema, motiv pentru care va propun ca scop pasul prealabil, mai modest, dar destul de folositor și cumva inevitabil in succesiunea descriere – explicație. Și anume sa constatam ce cred sociologii despre profesia lor. Adica o trecere in revista a coșmarului.

Tot ce este important in povestea sociologii despre sociologie este guvernat de segregarea corpului nostru profesional in „sociologi academici” și „sociologi practicieni”. Deși formeaza majoritatea, ceva de ordinul a 95 – 98%, sociologii practicieni formeaza o majoritate muta. Pentru a afla ce au de spus nu te poți duce la o sursa de comunicare publica, nu ai la ce sa te duci, ci trebuie sa faci o cercetare (sociologica).

Nu știm daca sociologii practicieni cred despre sociologie altceva decit cred sociologii academici, pentru motivul ca nu avem cercetari in materie. Mai exact, tot ce am este cercetarea explorativa din 2005 facuta de mine, ale carei rezultate – in mod esențial ipoteze, normal – le prezint in capitolul urmator.

Ceea ce știm este ca, in orice chestiune, daca auzim ceva din partea sociologilor, auzim o singura voce, și anume vocea sociologilor academici.

Sint surprins sa constat ca in comunitațile noastre profesionale acest monopol al vocii publice nu este considerat ca problematic. Din cite știu, Marile Voci ale Sociologiei din ultima suta de ani, secolul sociologiei, pentru a spune așa, nu il pomenesc deloc. Iar in SUA, unde avem cea mai importanta dezvoltare profesionala a sociologiei, deci cei mai mulți sociologi praticieni, el este sesizat abia dupa anul 2000 și nu neaparat ca problema arzatoare. Chiar daca in 2002, Robert Dentler – profesor emerit la University of Massachusetts din Boston, despre care, cu ocazia premiului pe care i l-a acordat, ASA spune ca „este una dintre marile, exemplarele figuri ale practicarii sociologiei din ultima jumatate de secol”[1]iși conjura colegii sociologi academici sa ia in serios aceasta problema.

We need to remind ourselves often that there are thousands of sociologically educated women and men who are working in settings where they draw daily upon their sociological knowledge and skills but where this fact is not built into their job titles or the perceptions of colleagues and other staff. The number of these sociologists exceeds by far the number employed today as professors and university research associates. This fact is not evident at a meeting of the old-line disciplinary associations, however.[2]

Parerea mea este ca monopolul academic al vocii sociologilor este o problema, și inca una cu consecințe foarte serioase. Voi argumenta prin cumularea de evidența, ca și cind aș testa ipoteza ca monopolul are consecințe ușor ingrijoratoare, cum ar fi ignorarea sociologiei ca profesie.

Prima proba pe care o convoc este inclinația sistematica a sociologilor academici de a se vedea sociologi numai și numai pe ei/ ele. Daca ar fi nevoie de demonstrarea adevarului acestei descrieri, aș face-o prin specificarea ei dintr-o propoziție generala despre profesiile academice. Exista și posibilitatea unei evaluari empirice sau quasiempirice, de exemplu prin analiza planurilor de invațamint, a programelor analitice și a procedurilor didactice de detaliu din facultațile de sociologie. Aceasta analiza ar arata ca intregul proces de formare profesionala a sociologilor este dimensionat de sociologi academici pentru scopul formarii ca sociologi academici. Daca au vreo idee despre exercitarea profesiei de sociolog in afara seraiului, sociologii academici au una foarte nebuloasa, agregata in jurul ideologiei muncii de sociolog. Simplu vorbind, sociologii academici nu știu sa fabrice decit alți sociologi academici.

Faptul ca sociologii academici se vad sociologi numai pe ei se vede și in ezitarile de denumire a segregarii. Adaugind monopolul de voce pe care il dețin, ar fi explicabil ca sociologii academici sa se numeasca pe sine simplu, sociologi, urmind sa gaseasca o denumire cu precizari pentru foștii lor colegi de facultate și pentru foștii lor studenți care nu au ajuns in seraiul academic. Nu se intimpla (intotdeauna) așa, povestea formind o intreaga pudibonderie a denumirilor, in care sociologilor academici nu le convine sa li se spuna așa, datorita unei bogate conotații negative pe care o capteaza expresia, antonima in raport cu „practicieni”, expresia bogata in conotații pozitive; iar sociologii din afara seraiului nu dau semne ca ar vrea sa revendice exlusivitatea asupra denumirii de „practician” (sau nu se aud revedincind). Nu știm contextul in care a fost inventata denumirea segregarii in varianta „academici + practicieni”, dar știm ca ea nu este un endemism sociologic, ci formeaza una dintre caracteristicile de baza ale profesiilor academice. Care au cu toatele aceasta problema, inclusiv diversitatea variantelor de soluționare. Cea mai simpatica dupa gustul meu este cea cu seraiul. Așa cum am spus undeva mai inainte, este o creație pare-se folclorica a mediului universitar francez. Denumirea „de serai universitar” se aplica numai acelor absolvenți/ absolvente de facultate – academica, of course – care funcționeaza in invațamintul superior. Eu am extins expresia la „serai academic”, incluzind și cercetarea, ca și invațamintul preunivesitar. In cazul sociologilor, cei/ cele care funcționeaza in invațamintul superior, in invațamint in general și in cercetare s-ar numi „sociologi de serai”. Pe cind ceilalți/ celelalte „sociologi”. Dincolo de caracterul amuzant și de adevarurile dulci-acrișoare pe care le conține despre mediul universitar, denumirea aceasta are un avantaj pe care niciuna dintre alternative nu il are. Și anume ca nu conține dihotomia folclorica „teorie versus practica”, deci ca nu risca in niciun fel sa porneasca recitalul de epistemologie de manele asociat in mod natural acestei dihotomii, gen „sociologie teoretica versus sociologie aplicata”, „métier-science versus profession-application sociologie activa”[4] (atragind inevitabil caraghioslicul „sociologie pasiva”), „sociologie pentru persoana” sociologie pragmatica”[6], „sociologie clinica”.

Inclin sa cred ca denumirea segregarii nici nu poate fi facuta in mod serios și in același timp inteligent. Avem de exemplu sociologi care o scapa in problematica sociologului ca intelectual public. Este ceva foarte specific sociologilor din „fostele țari”, deoarece pentru noi inca este vie insatisfacția de a nu fi fost bagați in seama ca „practicieni” de o putere centralizata care iși dadea cu stingul in dreptul ignorindu-ne acolo unde chiar ne-am fi priceput. Din pacate, rezulta ceva absolut ininteligibil, de exemplu, ca in Rusia are loc, „in contextul dezbaterii curente despre statutul sociologiei ( . ), controversa dintre sociologia profesionala și cea publica ( . ) și lupta pentru sociologie profesionala utlizind cazul sociologiei educației”[7].

Exclusivismul sociologilor academici asupra profesiei de sociolog poate fi probat și pe calea admirarii lui la sociologi academici demni de admirație. Primul exemplu pe care il salut este Charles Wright Mills (1916 – 1962) și celebra sa „Imaginație sociologica” (1959). Despre care putem afla, inclusiv de la biograful cel mai autorizat al lui Mills, ca este nici mai mult nici mai puțin decit un manual al practicii sociologice[8]. Al doilea exemplu, de-a dreptul adorabil in opinia mea, este Morris Janowits (1919 – 1988), autorul unei faimoase lucrari de sociologie a profesiilor, The Professional Soldier: A Social and Political Portrait, din 1960. Mai intii deplinge „relativa subdezvoltare a formelor și mecanismelor profesionalizarii” și „relativa neglijare a organizarii” sociologiei, in special in ceea ce privește „clienții sai și dilemele relației cu clientul”[9]. Dupa care, pe baza unui sens sui generis pentru expresia „profesie academica”, Janowits ne da definiția sociologiei ca profesie academica.

As an academic profession, students are, of course, the immediate clients of sociologists. It is a professed goal that academic sociologist will accept the responsibility to teach, although the audience for teaching may variously defined to include other professional groups or extra-mural assemblies. Ideally, teaching is thought of not only as a professional responsibility per se but as an essential activity for improving one’s research.[10]

Marturisesc ca nu cred ca ma voi decide vreodata daca acest „students are, of course, the immediate clients of sociologists” este o ironie foarte sarcastica, o prostie foarte profunda sau un banal lapsus calami. Dar de preferat prefer cu siguranța prima interpretare.

A doua proba este substituirea luptei pentru achiziția de incredere publica și de legitimitate a profesiei de sociolog – perfect normala, aș zice absolut necesara, pentru dezvoltarea profesionala a sociologiei – cu razboaiele pentru legitimitate academica. Poate fi validata prin analiza agendei organizațiilor profesionale ale sociologilor.

O manifestare mai subtila a substituirii agendelor profesiei de sociolog cu cele ale sociologiei de serai este lejeritatea cu care asociațiile profesionale ale sociologilor trateaza chestiunea deontologica, namely codurile etice. Cel mai pilduitor și neindoielnic foarte dezamagitor este cazul celui mai notoriu dintre codurile etice ale profesiei de sociolog, și anume codul Asociațieia Americane de Sociologie, American Sociological Association Code of Ethics

Dezamagirea este ca American Sociological Association Code of Ethics, probabil cel mai prestigios in materie și in mod sigur cel mai des utilizat ca sursa de inspirație pentru asociațiile sociologice din toata lumea, este de fapt o imitație. El este construit dupa un cod pentru psihologi, chestiunea fiind notificata cit se poate net și de etic chiar in corpul codului.

Note: This revised edition of the ASA Code of Ethics builds on the1989 edition of the Code and the 1992 version of the American Psychological Association s Ethical Principles of Psychologists and Code of Conduct.

Pot fi facute și o serie de observații sa le spunem tehnice, de pilda ca unul dintre cele cinci principii fundamentale ale American Sociological Association Code of Ethics, și anume responsabilitatea profesionala, produce norma „sociologii nu vor angaja sarcini profesionale la care formarea, trainingul și/ sau experienta nu-i indreptatesc”. Asta pentru o profesie foarte vag cunoscuta, al carei spectru ocupational este in plin progres și care are un ochi vigilent asupra schimbarilor din societate, inclusiv asupra ocupatiilor emergente.

Problema este ca daca scoatem cele citeva reguli de conduita vis-a-vis de subiecti, reguli care nu formeaza mai mult de 5% din textul total, codul etic al ASA se potriveste pentru orice alta profesie. Ceea ce inseamna ori ca 1. practica profesionala a sociologilor nu este suficient de distincta și de sistematica pentru a putea fi generalizata; ori ca 2. cei care au redactat codul nu cunosc suficient de bine practica profesionala a sociologilor.

Sint inclinat spre a doua explicație, pe care o coroborez cu o specificare la constatarea comuna ca problemele de etica sint absolut plictisitoare ca probleme generale și fioros de interesante ca probleme reale. Specificarea este ca universitarii sint profesioniștii specializați in chestiuni generale și care au intotdeauna o cazuistica rizibila. Neavind ce experiența profesionala sa generalizeze, este normal ca sociologilor academici sa li se para ca toate experiențele profesionale sint la fel, inclusiv sociologia cu psihologia.

Proba urmatoare, in conexiune cu proba anterioara, este neamestecul insistent al asociațiilor profesionale ale sociologilor in treburile interne ale profesiei de sociolog. Inițiate și, prin natura lucrurilor, formatate de sociologi academici, cele mai vechi și mai prestigioase asociatii profesionale ale sociologilor – de pilda, cea franceza și cea germana, dar și cea britanica – nu s-au obosit pina acum nici macar sa dea o definitie profesiei de sociolog. Face exeptie asociația americana (ASA), perfect explicabila contextual, deci fara implicarea vreunui principiu sau vreunei reguli generale.

Avem apoi dicționarele de sociologie – instrumentele de informare cele mai la indemina despre sociologie, inclusiv despre sociologia ca profesie – despre care presupun ca nu exista indoieli ca ar fi scrise de sociologi academici. Am ales ca reprezentativ dicționarul Oxford, pentru care am preferat ediția in limba romana deoarece toți itemii sint grupați dupa cuvintul principal, nu dupa designație, ca in engleza, ceea ce face evidența mai ușor și mai sigur de constituit in varianta exhaustiva.

Subiectul „sociologie” incepe la pagina 541, cu – ce intimplare bine prevestitoare – „sociologia bunastarii” (și in ediția de baza avem o astfel de intimplare, subiectul incepind la pagina 627, cu sociological imagination, expediata insa in viteza sub explicația „See Mills, Charles Wright”[12]). Și ține pina la pagina 576, cu urmatorii itemi, pe care ii voi cita unul cite unul, unul sub altul, pentru a evidenția, daca mai era nevoie, seriozitatea analitica și exhaustiva a dicționarului:

„sociologia consumului” (p. 541-542)

„sociologia cunoașterii” (p. 543-544)

„sociologia cunoașterii științifice” (p. 544)

„sociologia dreptului” (p. 544-545)

„sociologia eduației” (p. 545-546)

„sociologia emoției” (p. 546-547)

„sociologia familiei” (p. 547-548)

„sociologia industriei” (p. 548-550)

„sociologia instruirii” (p. 550)

„sociologia imbatrinirii” (p. 550-551)

„sociologia jocurilor de noroc” (p. 551-552)

„sociologia mass-media” (p. 552-554)

„sociologia medicinei” (p. 554-555)

„sociologia mediului inconjurator” (p. 555)

„sociologia rasei” (p. 555-557)

„sociologia religiei” (p. 557-558)

„sociologia sanatații și a bolii” (p. 558-559)





„sociologia științei” (p. 559-561)

„sociologia trupului” (p. 561)

„sociologia vieții economice” (p. 561-563)

„sociologie” (p. 563-565)

„sociologie aplicata” („cercetare in vederea implementarii politicilor sociale”, sa nu ne inchipuim cine știe ce; p.565)

„sociologie clinica” (p. 565)

„sociologie cognitiva” (p. 565)

„sociologie comparativa” (p. 565-567)

Sociologie du travail” (p. 567)

„sociologie existențialista” (p. 567)

„sociologie fenomenologica” (p. 567)

„sociologie figuraționala” (p. 567)

„sociologie formala” (p. 567-568)

„sociologie industriala” (p. 568)

„sociologie interpretativa” (p. 568)

„sociologie istorica” (p. 568-570)

„sociologie marxista” (p. 570)

„sociologie matematica” (p. 570-571)

„sociologie medicala” (p. 571)

„sociologie politica” (p. 571-572)

„sociologie populara” (p. 572)

„sociologie reflexiva” (p. 572)

„sociologie rurala” (p. 572-573)

„sociologie umanista” (p. 573-574)

„sociologie urbana” (p. 574-575)

„sociologie vizuala” (p. 575)

„sociologia vieții cotidiene” (p. 575-576). [13]

Sint cele mai dense 35 de pagini despre sociologie, cu cea mai analitica dezvoltare a subiectului „sociologie”, in nu mai puțin de 45 de itemi.

In care nu avem nimic, dar absolut nimic, despre profesia de sociolog, despre exercitarea sociologiei ca profesie sau despre vreun alt subiect cit de cit invecinat. Avem numai sociologia ca „disciplina”, „studiu al societații” și „cercetare”, deci sociologia sociologilor de serai.

Urmatoarea proba este despre istoria profesiei de sociolog. Așa cum despre sociologie stereotipul academic ne zice ca e o știința, despre istoria sociologiei ne zice ca e istoria științei sociologice, deci a teoriilor sociologice sau, cum vad ca se spune mai recent, a doctrinelor, ce-or fi alea, sociologice. In nici un caz nu ne zice ca ar fi istoria sociologiei ca profesie. Pe scurt, in orice definiție am lua profesia de sociolog, vom constata ca nu știm mai nimic din istoria ei.

Am cautat pe unde nu va puteți inchipui informații despre istoria profesiei noastre, ba mi-am incurajat și studenții sa caute, Lavinia Chira și Flavia Prigore fiind cele mai recente absolvente de sociologie care și-au tezele de licența pe subiecte de istoria profesiei de sociolog. Singurele lucruri pe care le-am gasit provin din surse și au configurații de felul urmator.

Between 1940 and 1960, when sociology was being established in North America as an academic discipline, the drive toward scientific status led to the separation of sociology from the humanistic disciplines and the greater internal specialization of fields within the discipline

In North America, the first academic course in sociology was introduced at Yale in 1876; in 1893 the University of Chicago was the first to offer a doctorate in sociology.[14]

Despre apariția și dezvoltarea profesiei in Europa, la urma urmelor leaganul sociologiei, sau despre primele cursuri și primele facultați de sociologie din Europa, putem constata ca pina și „Enciclopedia Britannica” și Internetul sint obligate sa taca. E normal atit timp cit lucrarile specializate, cel puțin prin titlu, sint in stare sa alerge sute de pagini pentru a nu raspunde la intrebarea de ce și cum a creat Emile Durkheim facultatea de sociologie[15].

In general, sursele serioase evita din rasputeri subiectul, iar cind nu au incotro lasa lucrurile in coada de pește. Iata ce și cum spune Dicționarul Oxford de sociologie despre probabil prima catedra de sociologie din lume.

Small, Albion W., An American sociologist () known () for his role in estabilishing (in 1882) the prototypical and for many years the leading sociology department, at the University of Chicago.[16]

Dintr-un astfel de text, nu putem decide daca Albion Woodbury Small (1854 – 1926) a inființat prima catedra de sociologie din lume sau prima catedra de sociologie de la Universitatea din Chicago; iar acest prototypical este suficient de elastic chiar și pentru situația in care s-ar dovedi ca nu A. W. Small a inființat prima catedra de sociologie la Universitatea din Chicago.

Ceea ce știm cu certitudine din istoria profesiei de sociolog este ca a beneficiat inca de la cele mai fragede inceputuri de dubletul confuzie: universitari care sint sociologi pentru ca studiaza societatea intr-un anume fel, public lasat la dispoziția unor fantezii asociative. Iata ce ne zice probabil cel mai vechi și cel mai celebru, in orice caz cel mai des citat, dintre textele de sociolog despre „ce este un sociolog”.

In general, a sociologist is a man who is studying the facts of society    in a certain way in the spirit of a philosopher. (p. 468)

The name 'sociologist' belongs, then, to all students of society who think of human life, past, present, and future, as somehow bound together; and who try to understand any particular fragment of human life which they may study by making out its bearings upon and its being-borne-upon-by all the rest of human life. A great many people have the notion that sociology is merely a pretentious name for slumming.

The sociologist is the man who tries to fill the place in our scientific age which the old-fashioned philosopher occupied in the ages of metaphysical speculation. (p. 471)[17]

Mai avem ca proba dezechilibrul dintre dezvoltarea, cel puțin interesanta, a sociologiei profesiilor și subdezvoltarea, eu aș zice inexistența, sociologiei profesiei de sociolog.

Trecind peste antipatia pe care mi-o procura stereotipul „sociologia este o știința”, constat ca sociologia este intr-adevar o știința, iar una dintre ramurile ei este sociologia profesiilor. Sociologia profesiilor este singura știința despre profesii. In sociologia profesiilor, sociologii au realizari excepționale. Am invocat deja (vezi inceputul capitolului 8) succesele Asociației Europene de Sociologie (ESA) și ale Asociației Internaționale de Sociologie (ISA), atit prin grupurile lor specializate pentru cercetarea in materia sociologiei profesiilor, cit și global. Domeniile abordate sint in același timp de mare anvergura – de exemplu Globalization and Professions la conferința ESA de la Bremen din mai, 2006 –, dar și minuțios direcționate – de exemplu cele 53 de direcții de cercetare ale ISA. Avem de toate intre aceste preocupari și direcții, de la globalizare la sociologia sportului și chiar sociocibernetica. Dar supriza! Printre aceste mari realizari și incontestabile succese nu avem nici macar ușoare urme de sociologie a profesiei noastre.

Atunci cind se ocupa cineva de ea, sociologia profesiei de sociolog este o preocupare izolata, pe care o au de obicei sociologi mai de la margine – mai de la marginea lumii, ca mine, sau mai de la marginea ierarhiilor academice, cum ar fi debutanții.

S-ar putea sa fac o generalizare constatativa exagerata, dar nu vad ce m-ar putea impiedica: sa te ocupi de profesia de sociolog este pentru sociologi ceva compromițator.

In afara de aceste consecințe, cumva naturale date fiind interesele și preocuparile sociologilor academici, mai avem și altele, de o cu totul alta natura. Este vorba despre faptul ca prea multor sociologi de serai li se intimpla mult prea des ca atunci cind vorbesc despre sociologie sa-și ingaduie tot felul de prostii, de la gugumanii pompoase, la insanitați virulente.

Nu e o chestie de ieri de azi, probabil ca e cosubstanțiala cu sociologia insași. Chiar despre nașterea sociologiei avem astfel de prostii, indelung molfaite, rasuflate, pe care le colportam insa adeseori fara sa le mai chestionam. Un exemplu, dintre nenumarabilele.

Sociology emerged as a discipline in the late nineteenth century in response to the rapid social chances brought by urbanization, industrialization and the scientific and technological advances that hastened the passing of agrarian society and raised the courtain for complex modern society.[18]

Pe vremea cind intram la facultatea de sociologie, despre sociologie și profesia de sociolog se spuneau tot felul de aiureli entuziaste, dar și idioțenii „interesante” de felul urmator.

Sociology is the study of people. It is a human pastime with pretentions to science. Sociology can be done in armchairs or buses, at sidewalk cafés or at university. Sociology belongs to familiar scenes, to neighbourhoods, gangs, and slums. In everyday life sociology belongs to the cunning of the salesman and the hustler, or to the proverbial barman and taxi-driver. This is an embarrassment to sociology once it aspires to science, affluence, and organization.

Sociology when practised seriously is a profession, like the priesthood or prostitution. Sociologists generally profess not to like priests, though they are often more friendly to them than to social workers. This is a matter of professional pride. For some reason, sociologists prefer prostitutes to priests or policemen and have become their natural protectors. This is a matter of professional jealousy; it belongs to the battle for souls, or clients, as they are called nowadays. To the extent that sociological alibis give more comfort than confesșions of șin, the world belongs to sociology and is rid of priests. No one notices that the sociologist, the policeman and the prostitute then proceed to divide the world between them in a three-penny opera of science and beggary.[19]

Fenomenul este consistent, in deceniul sapte al secolului XX, corifeilor sociologiei ca și sociologilor preocupati de sociologia sociologiei (foarte puțini și atunci, și nici atunci exagerat de mintoși) inca nu le trecea prin cap ca prin sociologie s-ar putea intelege și o profesie, profesia de sociolog. Ma uit, de pilda, la trecerea in revista a preocuparilor de sociologie a sociologiei din perioada respectiva pe care o facea Andrei Roth[20], profesor la ceva ce in epoca ar fi trebuit sa fie Sociologia de Cluj. Un fel de autosociolog, ca mulți dintre profesorii din facultațile de sociologie din Romania anilor respectivi, inclusiv dintre profesorii mei, A. Roth are el insuși o astfel de perspectiva, foarte increzatoare și fantezista, despre sociologie ca profesie. Vorbeste in disocieri de mare subtilitate despre „profesionalizarea sociologiei și sociologilor”, despre „miscarea sociologica” (probabil un calc dupa o reminiscența din vremea de glorie a acestei expresii, „miscarea stahanovista”). Uilizeaza perfect senin pe „profesionist”, „profesionalizare” exclusiv cu sensul calificativ . Despre care de altfel are idei mai mult energice decit clare.

Aceste excepționale exploites-uri de gindire, exprimare și responsabilitate se perpetueaza pina astazi. Clasez astfel una dintre realizarile mai recente, din care noi, sociologii – iau esentialul din avant-propos-ul cartii – aflam ca

la sociologie continue de s’interroger sur la dynamiques professionelles qui la traversent ()

le developpment anarchique des multiples professions de l’intervention sociale – du travailleur social <classique> a l’ing nieur social, en passant par les experts, les consultants et autres intervenant – rique de cr er une dangereuse confusion entre social et sociologique ()

l’hypothese d’une identit commune aux sociologues peut galement tre pos e. [22]

M-am oprit aici, deși pot cita lucruri similare de la aproape fiecare dintre cele 431 de pagini ale acestei carți, care reunește contributiile a 41 de sociologi, intre care se afla membrii Comitetului Stiintific de Organizare a Colocviului <La sociologie et ses m tiers>, organizat la Lille in 4 si 5 noiembrie 1993”. Este o carte care distileaza o foarte confuza, dar altfel cit se poate de ambițioasa lipsa de idei. Mi-e greu sa ințeleg cum se poate rata intr-un astfel de verbiaj incontinent o tema atit de promițatoare cum este „sociologia și indeletnicirile sale”.



Mai recent, avem „A quoi sert la sociologie?”, semnificativ mai notorie din cite pot aprecia și cu un grup de autori mai prestigioși decit in cazul „sociologie et ses m tiers”. Consider ca din titlu, „la ce folosește sociologia”, sintem perfect autorizați sa credem ca e vorba despre o carte dedicata profesiei de sociolog in sensul de activitați, munci, prestații folositoare altora, poate chiar destinate comercializarii. Vreau sa spun ca in prostia mea am cumparat aceasta carte cu incredințarea ca se refera la activitațile profesionale ale sociologilor practicieni. Iata ce ne spune cuprinsul ca avem de fapt.

Introduction

1. La sociologie, forme particuli re de conscience

2. Utilit : entre sociologie exp rimentale et sociologie sociale

3. La sociologie et la r ponse la demande sociale

4. Pour un calm examen des faits de soci t

5. Les tentatives de professionnalisation des tudes de sociologie: un bilan prospectif

6. Sociologie, exp rtise et critique sociale

7. Sociologie et posture critique

8. Sciences, sociologie, politique: qui exp rtisera les exp rts

9. Sociologie et engagement: nouvelles pistes pistemologique dans l’apr s-1995.[23]

Pot sa ințeleg ca sint situații de cariera academica in care iți cade bine sa citezi un Boltanski, un Cassirer, un Elias, un Giddens, un Mills, un Schutz, un Weber și, de ce nu, un Wittgenstein (am citat din „Referințele bibliografice” ale carții[24]). Dar mi se pare ușor riscant sa o faci sub titlul „La ce servește sociologia”, deoarece se poate ințelege ca sociologia servește de gargara unor sociologi de serai exagerat de dotați la capitolul cinism. Sau insuficient de dotați la capitolul inteligența.

Am rezervat pentru final invectivele Bourdieu, niște insanitați involuntare despre profesia de sociolog, un fel de efecte perverse la Boudon și de „ris al episcopilor” la Bourdieu, dar in mod particular pernicioase dat fiind autorul lor. Și trebuie sa precizez ca ma straduiesc sa imi masor cu foarte multa grija cuvintele, mai ales ca este vorba chiar despre acel Bourdieu in spiritul caruia, prin inspirația tenace a lui Aculin Cazacu (vai ce pierdere, vai ce derapaj in „politico-ideologic”), generația mea de sociologi din Romania s-a cam format.

Iau in calcul atit lucrarile mai vechi destinate mai mult sau mai puțin explicit profesiei de sociolog[25], cit mai ales ceea ce apare ca poziție publica a lui Pierre Bourdieu (1933 – 2002), in special ceea ce a aparut in presa, articole și interviuri , inclusiv de acum faimosul film documentar al lui Pierre Carles „La sociologie est un sport de combat” . Pun la aceasta rubrica și realizarile in materie ale discipolilor sai.

Așa cum știm, Bourdieu construiește pentru sociologie o misiune mesianica, de instrument fundamental al rezistenței impotriva dominației și a violenței inerte a structurilor economice și sociale, ca instrument pedagogic de autoaparare, de aparare simbolica chiar impotriva ta insuți/ insați. Acestei misiuni ii corespunde o sarcina dubla, aceea de a descoperi, de a denunța ceea ce este ascuns in spatele aparențelor și aceea de a educa și mobiliza poporul la autoaparare.

Ceea ce ma deranjeaza nu este disocierea de „sociologia de salon” in numele unei „sociologii a streașinilor” (streașini care sa ne apere de furia ploilor diluviene de violența) și nici notoria opțiune politica de stinga a lui Bourdieu, de care, fiind la stinga stingii sale, chiar imi pot permite sa ma amuz (apropo de exemplu, de angajamentul sociologiei in misiunea sa mesianica par des r gles convenues; ramas comunist, nu prea reușesc sa ințeleg ideea de revoluție cu stingul pe toba, indiferent cine ar formula-o și pentru ce domeniu). Nu ma deranjeaza nici vituperarile lui Bourdieu la adresa sondajelor și a doxologilor – negustorii de sondaje – și a asocierii acestora la demagogie, la „tehnologia sociala” și la toate deghizamentele marketing. Dimpotriva, subscriu, și nu numai politic, ci și epistemologic, de stilistic nu mai vorbesc, la susținerile sale cum sint cele care urmeaza.

( . ) je veux insister sur ( . ) l'erreur démagogique. Les progrès de la 'technologie sociale' (qu'il faut se garder de confondre avec la 'science sociale' à laquelle elle emprunte parfois ses instruments) sont tels que l'on connait bien la demande apparente, actuelle, ponctuelle, et explicitement déclarée. Il existe des techniciens de la doxa, de l'opinion, marchands de sondages d'opinion et d'enquêtes de marché, héritiers contemporains de ceux que Platon appelle, magnifiquement, les doxosophes, savants apparents des apparences.

La science sociale rappelle les limites d'une technique qui, comme le sondage, ne livre que des opinions agrégées, à la manière d'un vote, et qui, à ce titre, peut devenir un instrument rationnel de geștion démagogique, subordonnée aux forces sociales immédiates. Elle fait apparaitre qu'une politique qui donne satisfaction à la demande apparente pour s'assurer le succès manque à sa fin propre, qui est de définir des fins conformes à l'intérêt vrai du plus grand nombre, et n'est rien d'autre qu'une forme à peine déguisée de marketing. L'illușion sur la démocratie conșiste à oublier qu'il y a des conditions d'accès à l'opinion politique constituée, exprimée : 'Opiner, disait Platon, doxazein, c'est parler', c'est porter au niveau du discours. Or, comme chacun sait, nous ne sommes pas tous égaux devant le langage. La probabilité de répondre à une queștion d'opinion (surtout s'il s'agit d'un problème politique constitué comme tel par le microcosme politique) est très inégale chez les hommes et chez les femmes, les instruits et les incultes, les riches et les pauvres et, par conséquent, l'égalité formelle des citoyens cache une inégalité réelle. La probabilité d'avoir une opinion varie comme la probabilité d'être en mesure de l'imposer, en tant qu'opinion agissante.[28]

Cred deci ca are toate indreptațirile pentru ca sa arate spre o „sociologie depravata”. Sint și eu convins ca trebuie sa mergem cu cunoasterea dincolo de aparente, sa identificam și sa expunem mecanismele ascunse ale ordinii sociale, sa contribuim la critica iluziilor sociale („una dintre conditiile optiunii democratice”). Chiar daca nu prea ințeleg cum, sint totuși de acord ca „putem incerca (sonder, in original) un utopism realist”, care refuza atit „voluntarismul iresponsabil” cit și „resemnarea scientista”. In orice caz, mi-e clar ca trebuie sa ne opunem in mod radical practicii doxosofilor. De altfel, poziția lui Bourdieu imi cade personal cum nu se poate mai bine. Sint un utopist realist cu mult inainte de a fi citit despre asta la Bourdieu, am scris chiar o carte intitulata „Inapoi la utopie”. M-am revoltat fara echivoc impotriva „marketingului social”, cu aceleași argumente pe care le vad acum la Bourdieu. Pe baza experientei la prima mina in managementul resursei umane, am inventat o disciplina universitara sociologica, intitulata chiar „sociologia resursei umane”, pe care pot sa o și scriu ca atare, cu trecerea dincolo de aparente și „dezvaluirea” mecanismelor ascunse.

DAR.

Dar eu nu sint decit unul dintre cei imens de putini sociologi, acei maximum 2%, de serai cu toții, care au mijloacele de trai – modeste, dar reale – din sursa universitara, deci timpul mental necesar pentru a o face pe utopistul realist. Ce se intimpla cu ceilalti 98% dintre sociologi? Din ce iși agonisesc ei traiul, succesul in profesie, ca și succesul in viata? Ma mira foarte, dar Oncle Pierre, Dumnezeu sa-l odihneasca, pur și simplu nu vede, deci nu-i pasa ca dilema sa ii șuteaza pe toți sociologii practicieni direct in sociologia depravata. Pentru ca in dilema sa, scutiți de pacatul depravarii nu pot fi decit sociologii de serai.

Discipolii lui Bourdieu ii duc aduc la paroxism dilema, ca orice discipoli autentici. De exemplu, pentru Aurelia Manzi celalalt fel de sociologi, cel din afara seraiului universitar, este, nu știu sa traduc, l'intervenant sociologique Problema este daca un sociolog din afara seraiului, deci ne-universitar, poate sa respecte in activitatea sa profesionala suficient de riguros si de sistematic rigorile sociologiei ca stiinta. Socioloaga italianca – plina de aplomb si bine bagata in seama, inclusiv in Franta – se indoieste ca poate, și se indoiește chiar si pentru situatiile profesionale din gama cercetarii din afara universitatilor (de exemplu munca sociologului intr-un „birou de studii”, experienta prin care autoarea a trecut – destul de traumatizant, din cite se pare – si despre care vorbeste). Ea acuza „constringerile intervenției sociologice: ruptura universitara, obligația de productivitate (cu trei dimensiuni – bugetul, temporalitatea, metodele utilizate), complexitatea comenzii” si, conclusiv, „la dimension économique”, dimensiune care, nici mai mult, nici mai putin, „altereaza interventia sociologica”. De unde dilema posture ou imposture scientifique de l'intervenant sociologique, pe care autoarea o inclina binisor spre impostura”. Dimpreuna cu tot felul de constatari infamante, de genul

Le marché de l'intervention est en pleine expansion. Devenir intervenant n'exige plus nécessairement une capacité scientifique absolue, on peut alors parler de pratique d'intervention mercenaire, la mise sur le marché des savoirs et des méthodes est accordée au plus offrant. On comprend alors la difficulté de la sociologie de mettre en oeuvre le devoir élémentaire du contrôle scientifique. Lorsque l'on vend la sociologie, il est difficile de la présenter comme savoir critique sur le monde social.

Cred ca dilema lui Pierre Bourdieu, sociologie a streașinilor sau sociologie depravata este rau pusa. In mod curios, ea este foarte invecinata cu frustrarile noastre, ale sociologilor din Est de dinainte de 1989 (unii le mai pastreaza și acum), de a nu fi bagați in seama ca intelectuali publici. Preocupat de un bine mai inalt decit lingura cu care maninca, preocupare care nu i se poate refuza nimanui, cu atit mai puțin unui sociolog, Bourdieu nu vede decit sociologul de serai, mai exact sociologul de serai in rolurile de intelectual public. Dar chiar și aici i se pot reproșa citeva ceva ușor esențial. De exemplu aerul destul de vetust al unui stil de teoretizare centrat de ideea ca adevarurile lumii ni se ascund cu viclenie, iar treaba noastra este sa le prindem și sa le scoatem mațele, dezvaluindu-le astfel adevarata fața. Sau problema finantarii cercetarilor dezvaluitoare și pedagogice, pe care, ignorind sa o soluționeze in vreun fel, desfigureaza orice pretentie de autonomie. Și, mai ales, orweliana pretenție subtextuala ca sociologii au de observat un ideal etic inventat și administrat de o instanța suprapersonala.



https://www.asanet.org/cs/ root/leftnav/awards/robert_dentler_award_statement.

„Este nevoie sa ne reamintim mai des ca sint mii de femei și de barbați formați ca sociologi care muncesc in situații in care se folosesc zilnic de competența lor de sociolog fara ca acest fapt sa fie prezent in denumirea jobului lor sau in percepția colegilor și a celorlalți membri ai staff-ului. Numarul acestor sociologi depașește cuG mult numarul celor care lucreaza ca profesori și cercetatori in universitați. Acest fapt nu este totuși evident la reuniunile asociațiilor profesionale tradiționale.” DENTLER, Robert A., Practicing Sociology: Selected Fields, Praeger Publ., Westport CT, 2002, p. 169.

La PIRIOU, O., La sociologie: métier ou profession? Quand les sociologues prennent position sur l'exercice de la sociologie, in L'Homme et la Société, n.131, janvier-mars 1999, pp.43-64. Apud VALASTRO, O. M., , Le sociologue professionnel et la construction sociale de sa pratique, in Esprit critique, vol. 04, no. 02, februarie 2002; consultat pe Internet la www.espritcritique.org.

PAYNE, G., CROSS, M., An Active Sociology? Sociology in Action: Applications and Opportunities for the 1990s, MacMillan, 1993.

MINARDI, E., „Per una nuova sociologia: documento programmatico di sociologia per la persona”, Sociologia Generale: percorsi interattivi di apprendimento per gli studenti. Vezi https://www.spbo.unibo.it/pais/minardi/spc_pers.htm, 25 juin 2001.

Care nu e chiar ce s-ar putea crede, ci is often read as a reaction to and an alternative to Bourdieu’s ‘critical sociology’. Vezi SILBER, I. F., Pragmatic Sociology as Cultural Sociology, in „European Journal of Social Theory”, Vol. 6, No. 4-2003, pp. 427-449. DOI: 10.1177/ 13684310030064004.



ZDRAVOMYSLOVA, E., Make Way forProfessionalSociology! Public Sociology in the Russian Context, in „Current Sociology”, Vol. 56, No. 3-2008, pp. 405-414, abstract. DOI: 10.1177/0011392107088234.

HOROWITZ, I. L., Profesșing Sociology, Aldine Publishing Co., Chicago, 1968, HOROWITZ, I. L., C. Wright Mills: An American Utopian, The Free Press, New York, 1983.

JANOWITZ, M., Professionalization of Sociology, in „The American Journal of Sociology”, Vol. 78, No. 1, Jul., 1972, p. 105.

„Ca profesie academica, studenții sint, bine ințeles, clienții cei maiapropiați ai sociologilor. Este un scop notificat public ca sociologii vor accepta responsabilitatea de a preda, cu toate ca audiența pentru acest predat poate fi definita in mod variat, astfel incit sa includa și alte grupuri profsionale ca și formații din afara universitaților. La modul ideal, predatul este gindit nu numai ca responsabilitate profesionala per se, ci și ca activitate esențiala pentru a-ți perfecționa propriile cercetari.” Ibidem.

MARSHALL, G. (ed.), Oxford Dictionary of Sociology, second edition, Oxford Universiy Press, Oxford, New York, 1998, p. 627.

Oxford. Dicționar de sociologie. Editat de Gordon MARSHALL, Editura Univers Enciclopedic, București, 2003.

„Intre 1940 și 1960, cind sociologia a fost stabilita in America de Nord ca disciplina academica, tendința spre un statut științific a condus la separarea sociologiei de disciplinele umaniste și la o mai mare specializare a cimpurilor din interne disciplinei. In America de Nord, primul curs academic de sociologie a fost introdus la Yale in 1876; in 1893 Universitatea din Chicago a fost prima care sa ofere un doctorat in sociologie.” WHYTE, D. R., VALLEE, F. G., Sociology, „The Canadian Encyclopedia”, Historica Foundation of Canada, http//www.histori.ca, 2007.

Cum vedem de exemplu in MUCCHIELLI, L., La decouverte du social. Naissance de la sociologie en France (1870 – 1914), Ed. La Decouverte, Paris, 1993, 572 de pagini. De aici mai putem afla, inca din titlu, cit de mult i-a trebuit sociologiei sa se nasca, in Franța cel puțin: patruzecișipatru de ani. Travaliu, mon cher, nu jucarie.

MARSHALL, G. (ed.), Oxford Dictionary of Sociology, second edition, Oxford Universiy Press, Oxford, New York, 1998, p. 604. „Sociolog american, cunoscut () pentru rolul sau in inființarea in 1982 a primei, și pentru mulți ani principalei catedre de sociologie ls Universitatea din Chicago.” Citez traducerea (proasta, l-a scapat tocmai pe delicat ambiguul prototypical) din ediția in limba romana, Oxford. Dicționar de sociologie, Editura Univers Enciclopedic, București, 2003, p. 528.

„In general, un sociolog este un barbat care studiaza faptele societații intr-un anumit fel . in spiritul filosofului. (p. 468) Numele „sociolog” aparține in consecința tuturor celor care studiaza societatea gindind viața omeneasca, trecutul, prezentul și viitorul ca pe un tot intreg; și care incearca sa ințeleaga orice fragment particular de viața omeneasca pe care se intimpla sa-l studieze prin raportare și contextualizare in intregul vieții omenești. Un mare numar de oameni cred ca sociologia este un nume pretențios pentru slumming. ( . ) Sociologul este barbatul care incearca sa-și gaseasca in epoca noastra științifica locul pe care in epoca speculației metafizice il ocupa demodatul filosof. (p. 471)” SMALL, A. W., What is a Sociologist?, in „American Journal of Sociology, nr. 8 – 1903, pp. 468–477.

„Sociologia a aparut ca disciplina la sfirșitul secolului al XIX-lea ca raspuns la schimbarile sociale rapide aduse de urbanizare, industrializare și progresele științifice și tehnologice care au grabit depașirea societații agrare și a ridicat cortina spre complexa societate moderna.”REBACH, H. M., BRUHN, J. G. (editors), Handbook of Clinical Sociology, second edition, Kluwer Academic /Plenum Publishers, New York, 2001, p. 4.

„Sociologia este studiul oamenilor. Este o distracție omeneasca cu pretenții de știința. Sociologia poate fi facuta in fotoliu     sau autobuz, la cafenele de pe trotuar sau la universitate. Sociologia aparține scenelor de familie, de vecinatate și de gașca. In viața de zi cu zi sociologia aparține vicleniei vinzatorului și escrocului sau proverbialului barman sau șofer de taxi. Asta e o (mare) jena pentru sociologie, care odata aspira sa fie știința, sa prospere și sa se organizeze. Cind e practicata serios, sociologia este o profesie, ca preoția sau prostituția. In general sociologii nu profeseaza ca preoții, deși sint adesea mult mai prietenoși cu aceștia (cu prostituatele și cu preoții, n. m.) decit lucratorii sociali. Asta e o chestie de mindrie profesionala. Pentru anumite motive, sociologii prefera prostituatele preoților și polițiștilor și au devenit protectorii lor naturali. Asta e o chestiune de gelozie profesionala; ea ține de batalia pentru suflete sau pentru clienți, cum se numesc in ziua de azi. In masura in care alibiurile sociologice ofera mai mult confort decit marturisirea pacatelor, lumea aparține sociologilor și este pierduta pentru preoți. Nimeni nu și-a dat seama ca sociologul, preotul și prostituata au trecut la imparțirea lumii intre ei, intr-o opera de trei parale despre știința și cerșit.” O’NEILL, J., Sociology as a Skin Trade: Essays Towards a Reflexive Sociology, Harper & Row Publishers, New York, Evanston, San Francisco, London, 1972, p. 3.

ROTH, A., Spre o sociologie a sociologiei, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1975, p. 6 – 8.

Idem, p. 8 – 22.

„sociologia continua sa se interogheze asupra dinamicilor profesionale care o traverseaza” (p. 9); „dezvoltarea anarhica a multiplelor profesiuni ale interventiei sociale – de la lucratorul social <clasic> la inginerul social, trecind prin experti, consultanti si alti intervenanti – risca sa creeze o periculoasa confuzie intre social si sociologic” (p. 9 – 10); „ipoteza unei identitati comune a sociologilor poate fi de asemenea pusa” (p. 11). LEGRAND, M., GUILLAUME. J.-F., VRANKEN, D. (editori), La sociologie et ses metiers, Editions L’Harmattan, Paris, 1995, p. 9-11..

„Introducere. 1. Sociologia, forma particulara a conștiinței. 2. Utilitatea: intre sociologia experimentala și sociologia sociala. (nota Gh. O. M-a terminat chestia asta. I-auzi, „sociologie sociala”.) 3. Sociologia și raspunsul la comanda sociala. (nota Gh. O. „Comanda sociala” – iata o prostie la care au renunțat, și inca de multa vreme, pina și cei mai ideologici dintre Marii Sociologi de pe vremea studenției mele.) 4. Pentru o examinare calma a faptelor sociale. (nota Gh. O. De ce calma? De ce examinare?) 5. Tentativele de profesionalizare a studiilor de sociologie: un bilanț prospectiv (nota Gh. O. La mai bine de un secol de la inființarea primei facultați de sociologie din Franța, acești domni vad doar tentative de profesionalizare a studiilor in facultațile de sociologie din Franța.) 6. Sociologie, expertiza și critica sociala. 7. Sociologie și postura critica. 8. Științe, sociologie, politica: cine va expertiza experții. 9. Sociologie și angajament: noi piste epistemologice dupa 1995.” Vezi LAHIRE, B. (dir.), A quoi sert la sociologie?, Ed. La D couverte, Paris, 2004, p. 197.

Idem, p. 193 – 194.

BOURDIEU, P., Le métier de sociologue, Paris, Ed. Mouton/Bordas, 1968; BOURDIEU, P., Une science qui dérange, in „Questions de sociologie”, Paris, Editions du Minuit, 1984, pp 19 – 36.

Ca referința am luat impresionantul interviu din 1996, publicat de cotidianul genevez „Tribune libre”, interviu din care tot citez in aceasta carte. Vezi deci BOURDIEU, P., Sociologie et démocratie Tribune Libre” Zellige nr. 3, Geneve, Octobre 1996.

CARLES, P., La sociologie est un sport de combat, producție C – P Productions et VF Films, 2000. Titlul filmului este un dictum Pierre Bourdieu.

„() doresc sa insist () asupra erorii demagogice. Progresele „tehnologiei sociale” (despre care trebuie sa avem grija sa nu o confundam cu „știința sociala”, de la care imprumuta adeseori instrumentele) sint cele carora le cunoaștem bine cererea aparenta, actuala, punctuala, declarata in mod explicit. Exista tehnicieni ai doxa, de opinie, negustori de sondaje de opinie și de anchete de piața, moștenitori contemporani ai celor pe care Platon ii numea in mod magnific doxosofi, savanți inșelatori ai inșelatoriilor. Știința sociala reamintește limitele unei tehnici care, ca și sondajele, nu livreaza decit opinii agregate cum sint agregate voturile, și care, cu acest titlu, poate deveni un instrument rațional al gestiunii demagogice, subordonata forțelor sociale imediate. Ea ne face sa vedem ca o politica ce da satisfacție cererii aparente pentru a-și asigura succesul nu iși implinește scopul propriu, care este acela de a defini scopuri conforme adevaratului interes al celui mai mare numar, și nu este nimic mai mult decit o forma inabil deghizata de marketing. Iluzia democrației consista in a uita ca accesul la opinia politica constituita, exprimata este condiționat: „A opina, spunea Platon, doxazein, este a vorbi”, este o operație la nivelul discursului. Or, așa cum știe toata lumea, in fața limbajului nu sintem egali. Probabilitatea de a raspunde la o intrebare de opinie (mai ales daca e vorba despre o problema politica constituita ca atare de microcosmosul politic) este foarte inegala la barbați și la femei, la școliți și la inculți, la bogați și la saraci și, in consecința, egalitatea oficiala, formala a cetațenilor ascunde o inegalitate reala. Probabilitatea de a avea o opinie variaza ca și probabilitatea de a fi in masura sa impui o opinie, in calitate de opinie de agent.” BOURDIEU, P., Sociologie et démocratie Tribune Libre” Zellige nr. 3, Geneve, Octobre 1996.

„Piața intervenției este in plina expansiune. A deveni interevenant nu mai pretinde in mod necesar o capacitate științifica absoluta, putem vorbi atunci de pratica de intervenție mercenara, punerea pe piața a cunoștințelor și metodelor este acordata celui mai darnic. Ințelegem atunci dificultatea sociologiei de a pune in funcțiune exigența elementara a controlului științific. Atunci cind se vinde sociologia este dificil sa o prezinți drept cunoaștere critica a lumii sociale.” MANZI, A., Posture ou imposture scientifique de l'intervenant sociologue, in „Esprit critique”, vol. 04, no.04, aprilie 2002 consultat pe Internet, la https://www.espritcritique.org.




loading...




Politica de confidentialitate


Copyright © 2020 - Toate drepturile rezervate

Sociologie


Sociologie