Agentii socializarii si forme de invatare

Agentii socializarii si forme de invatare

Desi in buna parte socializarea coincide cu procesul educatiei, sfera ei de cuprindere este totusi mai vasta, atat sub aspectul continutului cat si al obiectivelor sale. Socializarea se realizeaza prin intermediul mai multor "agenti" asa cum ar fi : familia, scoala, grupul de covarstnici, mass-media, locul de munca precum si diferite institutii (economice, socio-culturale, politice). Ea incepe inca din copilarie, odata cu exersarea primelor interactiuni si experiente sociale (socializare primara) si continua pe tot parcursul vietii de adult, odata cu dobandirea de statusuri si roluri succesive (socializare continua).

Figura nr. 2 Agenti de socializare

Sursa: Carmen Furtuna - Sociologie generala, editia a III-a, Editura Fundatiei Romania de maine, Bucuresti, 2007

In copilarie, predomina influentele socializatoare exercitate de parinti si grupul de prieteni. Mai tarziu, influenta exercitata de scoala, de mass media si alte institutii sociale vor completa, modifica capacitatile dobandite in cadrul socializarii de baza (primare).

1. Familia este prima si    o continua lume sociala pentru copil. Ea ii ofera relatii intime, durabile, ea il invata limba, vorbirea. Kohr sustinea ca interactiunea intre parinte si copil difera de la o clasa sociala la alta, datorita valorilor diferite pe care le insufla parintii care apartin unor clase sociale diferite.

In calitatea sa de mediu natural si grup primar, familia este primul intermediar in relatiile cu societatea si constituie matricea care imprima copilului cele mai importante si mai durabile trasaturi caracteriale si morale. In cadrul familiei, copilul Isi insuseste normele si valorile sociale, devenind apt sa relationeze cu ceilalti membri ai societatii. Socializarea in familie are mai multe componente: 1) normativa (prin care se transmit copilului principalele reguli si norme sociale); 2) cognitiva (prin care copilul dobandeste deprinderi si cunostinte necesare actiunii ca adult); 3) creativa (prin care se formeaza capacitatile de gandire creatoare si de a da raspunsuri adecvate in situatii noi); 4) psihologica (prin care se dezvolta afectivitatea necesara relationarii cu parintii, cu viitorul partener si cu alte persoane).

Fiind "instanta" care realizeaza socializarea primara, primul grup in care copiii au contact continuu si primul context in care se manifesta modelele socializarii, familia nu poate fi concurata cu nici o alta instanta.

Din punct de vedere sociologic, familia asigura identitatea sociala initiala a copilului in raport cu rasa, religia, clasa sociala si genul. Sansele generale in viata, sanatatea, longevitatea, gradul de educatie si tipul de ocupatie sunt puternic influentate de familia in care copilul se naste. Familia constituie, in orice societate, "factorul primordial al formarii si socializarii copilului, reprezentand cadrul fundamental in interiorul caruia sunt satisfacute nevoile sale psihologice si sociale si implinite etapele intregului sau ciclu de crestere si dezvoltare".[1]

2. Scoala are indatorirea directa de a transmite individului informatii, deprinderi si valori pe care societatea le considera importante pentru viata sociala. Pe langa citit, scris, si socotit, trebuie sa fie incluse cinstea, respectarea cuvantului si punctualitatea in programa de socializare a scolii. Scoala asigura un cadru social total diferit de cel al familiei. In scoala, copiii fac cunostinta cu sisteme oficiale de evaluari: note, caracterizari periodice ale elevilor trimise parintilor. Aceasta constituie o experienta noua si deseori dificila pentru multi copii. De asemenea, in scoala copiii invata multe deprinderi de interactiune interpersonala: ei invata ce inseamna sa imparta cu altii, sa se compare cu egalii lor, sa rezolve pe rand diferite sarcini etc.

Este un mediu de invatare in care copilul experimenteaza competitia, esecul si reusita. Pentru a fi valorizat, copilul trebuie sa reuseasca la scoala. A esua la scoala inseamna, pentru multi copii, sa deteste scoala si regulile ei. Reusitele il vor conduce pe copil sa aiba incredere in sine.

Scoala, ca mediu de viata, se inscrie intr-un ansamblu mai vast si este, din aceasta cauza, reflexul culturii dominante, care-si impune normele, valorile, modurile de gandire. Bourdieu a aratat ca apartenenta la o clasa sociala defavorizata este un handicap social important pentru copil. Ca reflex al culturii dominante, scoala promoveaza valori care intra in conflict cu cele ale familiilor straine de aceasta cultura dominanta.[2]

Aceasta problema a distantei sociale intre familie si scoala se pune si atunci cand cultura de origine a familiei difera de cea a scolii. Daca exista contradictie intre cele doua culturi, in general, cea a familiei va continua sa domine, facand reusita scolara mult mai dificila. In cazul familiilor defavorizate, ca si in cazul familiilor provenind din randul minoritatilor etnice, scoala nu poate fi un agent de socializare autentic, daca nu gaseste mijloacele eficiente de a integra familiile acestor copii, care au dificultatea de a se recunoaste in cultura dominanta.

Azi ne putem pune problema in ce masura, in Romania, scoala este ea constienta de rolul pe care il are in socializarea tinerilor. Rolurile nu sunt intime, ci formale, oficiale; profesorul este cel care supravegheaza "ce face copilul" nu "cine este copilul"; uneori, scoala este o experienta noua si dificila pentru acestia din urma.

3. Grupul de covarstnici (egali in statut : varsta, statutul social general). Inainte sa intre la scoala, cei mai multi copii intra in lumea grupei de varsta (este compusa din egali in statut, copii de aceeasi varsta si statut social general). Grupa de varsta are impreuna cu scoala importanta functie de a slabi legaturile copilului cu familia. Ea asigura modele suplimentare si uneori alternative pentru comportament, precum si noi norme si valori.

Pozitia sociala in familie este automata (mostenitor), in grupele de varsta trebuie castigata. In familii si in scoala, socializarea este planificata, gandita ; in grupele de varsta ea are loc fara planificare. Intr-un fel, scoala si grupele de varsta slabesc legaturile copilului cu familia (initial atotcuprinzatoare); ele asigura modele suplimentare (uneori alternative, pentru comportamente, uneori valori , norme). Cum influenteaza grupul de covarstnici procesul de socializare?

In primul rand, raporturile intre covarstnici sunt raporturi intre persoane de acelasi nivel, care se percep ca egale intre ele. Grupul de covarstnici permite copilului sa aiba acces la o societate in care poate experimenta cooperarea si reciprocitatea, dar si situatiile conflictuale, unde ar putea sa domine sau sa fie dominat. In grupul de covarstnici, copilul trebuie sa se faca auzit si inteles. El invata sa se integreze intr-un grup, sa-si gaseasca locul.

In societatile industrializate, integrarea intr-un grup de covarstnici se realizeaza din ce in ce mai devreme si influenta covarstnicilor variaza de la o etapa la alta a dezvoltarii individului. Fara a minimaliza influenta grupului de covarstnici inainte de intrarea in scoala, in general, in contextul social al scolii, relatiile intre covarstnici tind sa se actualizeze. Cu cat copilul evolueaza catre adolescenta, cu atat influenta adultului se reduce si cea a grupului de covarstnici devine determinanta. In acest stadiu, dezvoltarea intelectuala a copilului ii permite sa tina cont de punctul de vedere al celorlalti in discutiile cu ei. In aceasta perioada, copilul descopera si normele grupului. Prin intermediul pedepselor si recompenselor grupului sau, el invata ce inseamna popularitatea sau respingerea sociala; el suporta presiunile sociale, cunoaste competitia, invata sa coopereze.

Relatia cu covarstnicii ii permite individului si sa se compare cu ceilalti. Aceasta comparatie il face pe copil sa se cunoasca mai bine, sa aiba o mai buna reprezentare a capacitatilor sale.

In adolescenta, grupul de covarstnici indeplineste mai multe functii. In primul rand, permite adolescentului sa se elibereze de ingustimea mediului familial si-i ofera un suport in tentativa de a-si dobandi independenta. Reconsiderand valorile familiale, adolescentul devine permeabil la valorile societatii. Prezenta grupului de covarstnici face posibila si compararea diferitelor universuri si perceperea valorilor proprii fiecaruia, ceea ce-l ajuta pe tanar sa-si elaboreze propria viziune asupra lucrurilor. Prin diferentele de rang social intre covarstnici, tanarul ia cunostinta de apartenenta sa la o clasa, comparatia permitandu-i sa reflecteze asupra identitatii sale si sa se situeze, din punct de vedere social, in spatiul social.

Grupul ii ofera adolescentului si o tribuna de pe care este posibil sa-si expuna scara de valori proprie, sa realizeze o critica a valorilor primite in copilarie si sa-si redefineasca pozitia asupra chestiunilor importante pentru el.

In sfarsit, grupul ii ofera adolescentului posibilitatea de a se identifica cu ceilalti si de a se distinge de ei. Este locul celor doua atitudini contradictorii: de contestare si de conformism.

4. Mass-media. Mijloacele de comunicare in masa (radioul, televiziunea, filmele, presa si cdurile) tind sa devina in societatile dezvoltate unul dintre principalii agenti de socializare. Mass-media desemneaza ansamblul organizatiilor care vehiculeaza catre un numar mare de oameni efectele socializatoare ale acestora, fiind obiectul a numeroase analize de cele mai multe ori contradictorii. O concluzie comuna a acestor cercetari este ca mijloacele de comunicare in masa au atat efecte pozitive, cat si efecte negative, dependente de continutul mesajelor. Aparatele video si muzica joaca un rol din ce in ce mai important in socializarea tinerilor.

Daca ceilalti trei factori ai socializarii sunt implicati in contactul interactiv si personal, mass-media nu este. In acest caz, comunicarea este indirecta, mediata. Televiziunea are cea mai mare influenta, prin opiniile pro si contra pe care le arunca in discutie referitor la diferite probleme. Ea este considerata cea mai atractiva sursa de informare, divertisment, culturalizare, formare de opinii etc. In prezent, exista o miscare pentru a marca discursurile si casetele potential daunatoare pentru procesul de socializare a copiilor si al tinerilor.

Cercetari efectuate cu privire la impactul televiziunii asupra copiilor si adolescentilor evidentiaza, intre altele:

. in ceea ce priveste modelele, televiziunea apare ca o sursa importanta de reproducere a stereotipurilor sexuale. Examinarea unui numar mare de emisiuni a aratat ca televiziunea vehiculeaza o imagine putin realista a societatii (o suprareprezentare a barbatilor in raport cu femeile, o imagine nerealista cu privire la lumea muncii, prezenta mai redusa pe micile ecrane a persoanelor in varsta si a celor provenite din medii defavorizate[3];

. televiziunea se dovedeste a fi un "difuzor de violenta". Foarte multe din emisiunile difuzate de marile retele de televiziune la ore de maxima audienta contin incidente violente. Emisiunile cu conotatii violente sunt atat de numeroase, incat au ca efect banalizarea violentei. Date acumulate in ultimii 30 de ani arata, clar, o relatie intre obisnuintele de consum de emisiuni violente si manifestarile de comportament violente.[4] Aceste cercetari au demonstrat ca violenta prezenta la televiziune are un efect negativ asupra copilului;

. emisiunile de umor se bucura de succes in randul tinerilor. Aceste emisiuni nu fac referire la marile teme sociale si sunt apolitice. Este vorba de un umor de consum;

. de o mare atentie se bucura, in randul tinerilor, videoclipurile. F. Baby arata ca tinerii consacra o mare cantitate de timp vizionarii de videoclipuri, un clip din doua fiind sexist, ca videoclipurile contribuie la promovarea unei viziuni realiste asupra societatii.[5]

Desigur, televiziunea nu are numai pacate. Emisiunile instructive si educative ii initiaza pe copii si tineri cu privire la alte culturi, alte popoare si grupuri etnice, alte moduri de viata si pot imbunatati intelegerea lumii.

Locul de munca. In societatile industrializate, munca reprezinta un agent de socializare important. In "cultura muncii", munca vine sa consacre insertia sociala a individului in lumea adultilor. Dar ideologia muncii este bine interiorizata chiar inainte de aceasta insertie in campul muncii. Inca de la intrarea in scoala, copilul invata ca-si pregateste viitorul, ca trebuie sa studieze pentru a putea munci. El invata si ca, in anumite meserii, universul de munca este diferit pentru un baiat si pentru o fata. Pe de alta parte, modelele de munca ale parintilor isi au importanta lor.

In mod concret, cum ne socializeaza munca? Mai intai, munca contribuie la consacrarea identitatii sociale a individului. Pentru multi oameni, meseria exercitata este principalul mijloc de a se defini si a se cunoaste. Munca iti permite sa-ti afli locul, sa fi recunoscut intr-un sistem social. In timpul muncii, individul invata regulile si valorile inerente acesteia, precum puterea, legata de o ierarhie, competitia, autodisciplina, cooperarea, solidaritatea, responsabilitatea sociala. Mai mult, pentru ca este regulata, impune exigente de timp si de comportament, munca, in fapt, contribuie la structurarea vietii cotidiene.

Munca joaca un rol important si in recunoasterea sociala a individului. Munca platita confera individului o dovada a utilitatii sale, dar si un anumit prestigiu social.

Alaturi de familie, scoala, grupul de covarstnici si mass-media, socializarea se mai realizeaza prin institutii religioase, vecini, organizatii de recreere, comunitati si altele. Toate acestea contribuie la formarea conceptiei despre lume a persoanei si la perceptiile sale despre ceea ce este un comportament dorit si nedorit.

Mecanismul fundamental al socializarii este invatarea sociala. Inteleasa intr-un sens extins ea se suprapune pana aproape de indistinctie cu procesul    socializarii. Fata de invatarea in general, invatarea sociala are doua caracteristici principale: ea se refera la un continut social, este cu precadere o invatare pe cont propriu, neinstitutionalizata ca atare, se petrece empiric la nivelul cotidianului.

In procesul de socializare, diferitele tipuri de invatare se produc intr-o maniera concurentiala. Literatura de specialitate vorbeste de invatarea prin consolidare, invatarea prin conditionare, invatarea prin observare si invatarea prin interactiunea cu ceilalti.

Invatarea prin consolidare

Invatarea prin consolidare este una din metodele folosite cu scopul de a-l invata pe copil sa se comporte bine. Consolidarile sunt recompensele sau pedepsele pe care parintii le aplica, de obicei, copiilor, pentru a le arata ca aproba sau dezaproba comportarea lor. Astfel, atunci cand parintii promit o inghetata, daca un copil se comporta frumos cu bunica, ei fac apel la o consolidare pozitiva. Daca, insa, ii interzic sa vizioneze emisiunea favorita la televizor, pentru ca i-a stricat intentionat jucaria prietenului sau, parintii utilizeaza consolidarea negativa. In functie de reactiile pozitive sau negative ale parintilor, copilul invata care conduite sunt blamabile si care sunt permise. In acest fel, el invata regulile de buna-cuviinta, regulile de curatenie, cele morale etc. Toti parintii recurg, intr-un fel sau altul, la aceasta metoda pentru a-l determina pe copil sa se comporte bine in societate.[6]

Invatarea prin conditionare

Unele elemente ale contextului sociocultural, de pilda, deprinderi de viata cotidiana, obiceiuri alimentare etc., capata o semnificatie aparte, pentru ca au fost asociate de mai multe ori simultan. Devin reflexe conditionate sau deprinderi, care ne conditioneaza existenta. In acest caz, se vorbeste de invatare prin conditionare, deoarece stimuli neutri la inceput dobandesc o semnificatie si capacitatea de a declansa un raspuns, intrucat ei au fost asociati altui stimul care declanseaza un anumit raspuns. De pilda, pentru elevi, sunetul clopotelului declanseaza salivatia, intrucat in pauza mananca sandvisul. Sunetul clopotelului, stimul neutru la inceput, a dobandit o semnificatie deosebita, devenind declansatorul unui reflex conditionat.[7]

Invatarea prin observare

Copilul invata, observand conduitele adultilor, imitandu-le si reproducandu-le. Este invatarea prin observare. Bandura arata ca observarea unui model poate determina imitarea lui, dar nu in toate cazurile. Nu este suficient sa se prezinte copilului un model pentru ca, de fapt, comportamentul sa fie integrat in gesturi cotidiene, intrucat copilul (fiinta umana) nu este o fiinta pasiva; el intervine in procesul de socializare. Potrivit lui Bandura, socializarea nu este decat simpla insumare a diverselor tipuri de invatare necesare bunei comportari in societate. Copilul nu face decat sa asimileze ceea ce primeste din mediu, reflecta, integreaza. De fapt, da un sens elementelor percepute din viata adultilor si din viata sociala, in general.[8]

Un alt aspect important ce trebuie subliniat este faptul ca socializarea presupune o participare afectiva si se realizeaza in cursul comunicarii. Invatarea culturala nu se realizeaza abstract; ea se manifesta in relatiile interindividuale si este motivata de dorinta de identificare cu o persoana valoroasa, care este perceputa ca un model de imitat. Copilul trebuie sa admire un adult pentru a se identifica cu el. In relatia cu copilul, adultul, reprezentant al societatii, nu va putea avea o influenta asupra copilului decat daca-i cucereste inima.

Invatarea prin interactiunea cu celalalt

George Herbert Mead, reprezentant al traditiei americane a interactionismului, este cunoscut prin teoria sa asupra Eului social. El explica faptul ca, in general, copilul invata si interiorizeaza regulile sociale in interactiunile cu ceilalti si, cu deosebire, in cadrul jocurilor. In cadrul jocurilor, copilul invata roluri (de pilda, rolul de mama, de medic, de pompier). Aceste jocuri reglementate, in care fiecare copil interpreteaza rolul unui adult sunt reflexul activitatilor sociale organizate si, totodata, o reproducere, in miniatura, a societatii globale. In jocurile de acest fel, copilul experimenteaza ceea ce se petrece in societate, insusindu-si cunostintele adultilor. Aceste activitati contin, in fapt, regulile sociale sau morale pe care copilul trebuie sa le interiorizeze si o polarizare, nenuantata, a binelui si a raului. Istoriile care-i atrag sunt cele in care exista buni si rai. Eroii sunt, intr-o oarecare masura, cenzorii care fixeaza regulile binelui si raului. Astfel, putin cate putin, copilul isi construieste un tablou a ceea ce se asteapta de la el; el interiorizeaza modelele, normele si valorile la care trebuie sa adere. Potrivit lui G.H. Mead, copilul interiorizeaza pe "celalalt generalizat", adica o comunitate organizata, cu norme, valori si scopuri, care-i determina comportamentul si pe cel al celorlalti.[9] "In acest fel, datorita prezentei in noi, sub forma de simboluri semnificative, a celuilalt generalizat, intelegem lumea, ne-o talmacim, ne regasim in ea si o investim cu sens".