Adolescenta, postmodernismul si educatia religioasa

Adolescenta, postmodernismul si educatia religioasa

Dintre toate perioadele vietii omului si implicit a crestinului, adolescenta este cea mai delicata, intrucat in aceasta perioada omul isi definitiveaza caracterul, personalitatea, ideile asupra vietii si principiile dupa care acesta va trai. Acest proces se manifesta printr-o serie de indoieli, intrebari si cercetari atat asupra lumii inconjuratoare cat si asupra celei interioare, cu tot ce presupun acestea doua. Astfel tanarul sau tanara in formare devine influentabil in cautarea sa de adevar si poate cu usurinta alege o cale gresita in viata fara macar a-si da seama. Mania, teama, nelinistea, gelozia, invidia, afectiunea, bucuria, curiozitatea sunt sentimente si trairi emotionale pe care adolescentul le resimte cu intensitate.

De asemenea adolescentii incearca sa se adapteze la mediul social in care traiesc, uneori copiind comportamente pe care le vede la alti oameni din jurul sau. Tanarul adolescent incearca in special, identificarea cu adultii: este tentat sa bea, sa fumeze, sa conduca automobilul, sa aiba relatii sexuale. Pentru ei, prieteniile pentru confidente cu membrii de acelasi sex, grupurile de prieteni cu interese si aptitudini comune sunt forme de exersare a vietii sociale.

Modul de viata al adolescentilor din zilele noastre cunoaste in plan ideologic si influenta curentului cultural postmodernist. Postmodernismul este termenul de referinta aplicat unei vaste game de evolutii in domeniile de teorie critica, filozofie, arhitectura, arta, literatura si cultura. Diversele expresii ale postmodernismului provin, depasesc sau sunt o reactie a modernismului. Daca modernismul se considera pe sine o culminare a cautarii unei estetici a iluminismului, o etica, postmodernismul se ocupa de modul in care autoritatea unor entitati ideale (precum credinta, religia, Dumnezeu) este slabita prin procesul de fragmentare, consumerism, si deconstructie. Postmodernitatea include un accent pe conditia sociologica, tehnologica sau celelalte conditii care disting Epoca Moderna de tot ce a urmat dupa ea. Postmodernismul, pe de alta parte reprezinta un set de raspunsuri, de ordin intelectual, cultural, artistic, academic, sau filosofic la conditia postmodernitatii. Aceste raspunsuri de oridin intelectual, artistic sau filozofic tind sa gaseasca raspunsuri de factura non-religioasa sau non-crestina.

Stiind faptul ca adolescenta este perioada intrebarilor si a indoielilor in viata unui tanar, trebuie sa intelegem ca perioada adolescentei le permite copiilor sa invete subtilitatile de comportament ale unui cadru social complex. Daca aceasta societate este pusa sub amprenta postmodernismului, tanarul va lua aceasta cale avand in vedere ca este dispus sa incerce tot ceea ce este nou. Acet lucru ar putea da nastere nu numai unei societati ateiste, ar si unei lispse de morala si stabilitate in cadrul acesteia.

Intr-o epoca in care descentrarea valorica persista si se adanceste, regandirea componentelor educatiei si a ponderii acestora este mai mult decat necesara pentru evitarea formarii unei societati libertine, lipsita de principii solide dupa care sa se conduca, viciata si lipsita de speranta unui trai mai bun. Pledoaria pe care o facem pentru realizarea educatiei religioase pleaca de la credinta ca educatia este o opera de spiritualizare care nu atinge plenitudinea daca lasa pe dinafara una dintre componentele ei fundamentale. Omul se raporteaza la realitate atat pragmatic, prin intelect, vointa, actiune, dar si spiritual, prin atitudini, simtire si credinta. O educatie integrala presupune pe langa latura intelectuala, morala, estetica, tehnologica etc. si o componenta religioasa. Fiinta umana tanjeste dupa transcendent, iar aceasta proiectie are nevoie de intemeiere, indrumare si o formare religioasa prin educatie. Se observa astazi o criza spirituala, o precaritate a referintelor axiologice, o debusolare morala a semenilor nostri. Educatia religioasa poate fortifica fiinta si o poate orienta inspre tinte autentice, dandu-i speranta si incredere, atat in pronia divina, cat si in fortele proprii. Poate ca prima sarcina a educatiei religioase rezida in formarea bunului crestin, capabil de a cunoaste si a venera valorile sacre. Suntem crestini, prin integrarea noastra intr-o traditie si apoi prin Sfantul Botez, dar devenim crestini prin conduite invatate si aplicate zi de zi. Prin educatia in spirit religios ne informam cu privire la propriile referinte religioase, dar ne si formam conduite pe masura valorilor sacre interiorizate.

Educatia religioasa trebuie realizata in familie, in biserica si in scoala. In ceea ce priveste cazul scolii - instanta expres abilitata pentru realizarea unei educatii sistematice - se stie ca religia este predata fie de preoti, fie de profesori de religie pregatiti special in acest sens. Imediat dupa 1989, atat scoala cat si preotii au fost surprinsi oarecum nepregatiti pentru introducerea noilor continuturi, lucru dovedit si de aparitia unor erori in cadrul manualeleor de religie. S-au putut constata unele gesturi de aversiune din partea instantelor laice (inspectori, profesori care au contestat sau au minimalizat noua disciplina, negandindu-se la impactulpe care aceasta il are in procesul de formare a valorilor umane), dar si suficiente exemple de amatorism si conduite nedidactice din partea unor preoti nepregatiti din punct de vedere psihopedagogic. Aceste lipsuri trebuie insa depasite pentru a se asigura o dezvoltare sanatoasa generatiilor contemporane si viitoare.  Prin urmare, pentru buna reusita a educatiei religioase este nevoie ca profesorul de religie, factorul cel mai important al educatiei religioase, sa corespunda anumitor cerinte; fara profesori adevarati, nici cea mai buna organizare a invatamantului, nici cele mai potrivite metode si mijloace nu pretuiesc nimic. Datorita faptului ca profesorul este cel care influenteaza decisiv educatia elevilor, acesta trebuie sa aiba o personalitate deosebita. Un educator adevarat poate fi numai acela care se implica in viata sociala, fiind stapanit de o mare iubire pentru Dumnezeu si pentru oameni. Educatia religioasa cu obiectivele sale specifice vizeaza: recunoasterea aspectului lacasurilor sfinte; familiarizarea copiilor cu scrierile religioase; cunoasterea unor fragmente din Sfanta Scriptura (Biblia) si intelegerea limbajului din sfera valorilor religioase; cunoasterea si implinirea unor obiceiuri specifice sarbatorilor religioase (Sfantul Nicolae, Craciun, Florii, Paste, Rusalii); educarea atitudinilor de toleranta intre copiii care apartin diferitelor culte (alte religii si confesiuni); cunoasterea si iubirea pentru Dumnezeu. 

Aici intervine si rolul familiei care ar trebui sa ghideze tinerii in asa fel incat pe de-o parte sa-i indrume si sa-i initieze intr-un spirit religios aratandu-le si explicandu-le copiilor importanta religiiei si a principiilor acesteia in viata omului, iar pe de alta parte sa-i lase sa realizeze pe cont propriu aceste lucruri. Biserica are rolul de a transmite in mod corect, obiectiv cunostintele si exemplele religioase, explicandu-le cat mai clar si ilustrandu-le cu exemple aplicabile in viata de zi cu zi. Totusi aprofundarea si confruntarea efectiva cu aceste invataturi trebuie pregatita si insotita progresiv de scoala si de familie.