Psihologia umanista

_{Psihologia umanista}

Teoria personalitatii la Carl Rogers

Carl Rogers este bine cunoscut ca initiator al extrem de popularei metode de psihoterapie cunoscuta initial ca terapie nondirectiva si, mai recent, ca terapie centrata pe client sau pe persoana. Terapia rogersiana pare a fi la fel de populara ca psihanaliza lui Freud, ca metoda de tratament.

Cum a fost cazul cu alti teoreticieni, teoria personologica a lui Rogers s-a dezvoltat lin si a fost continuu reinnoita in urma experientei sale de lucru cu pacientii sau clientii, cum prefera sa-i numeasca el. Formularile lui in legatura cu dinamica si structura personalitatii sunt legate direct de metoda terapeutica. De aceea, imaginea sa asupra situatiilor terapeutice ne clarifica imaginea sa asupra naturii personalitatii. Numele metodei sale, Terapie centrata pe persoana sau client, intentioneaza sa sugereze ca indivizii au abilitatea, ca si responsabilitatea de a-si schimba si reconfectiona personalitatea, terapeutul actionand doar spre a facilita si nu spre a directiona aceasta schimbare.

Rogers a vazut oamenii, mai intai, ca fiinte constiente si rationale, conduse de perceptia constienta a propriei persoane si a lumii lor experentiale. Spre deosebire de Freud, Rogers nu atribuie o influenta dominanta fortelor inconstiente pe care un individ nu le are sub control.

Rogers respinge si ideea ca evenimentele trecute ar exercita o influenta insemnata asupra comportamentului prezent. Desi recunoaste ca experientele trecute, mai ales acelea ale copilariei, pot influenta modul in care oamenii isi percep lumea si pe ei insisi, el insista ca sentimentele si emotiile prezente au o mai mare importanta in dinamica personalitatii.

Datorita importantei constientului si prezentului, Rogers crede ca personalitatea poate fi inteleasa numai din punctul de vedere al subiectului - pe baza experientelor sale subiective. Rogers foloseste o metoda fenomenologica de studiere a personalitatii, metoda ce trateaza realitatea asa cum este perceputa de individ. Aceasta perceptie subiectiva poate sau nu poate sa corespunda intotdeauna cu realitatea obiectiva.

Rogers crede ca oamenii au o motivatie majora cu care sunt dotati de la nastere: o tendinta de actualizare, de dezvoltare a tuturor abilitatilor si potentialurilor, de la cele strict biologice pana la cele mai sofisticate aspecte psihologice ale fiintei umane. Scopul ultim al dezvoltarii personalitatii este actualizarea eu-lui - un concept de importanta centrala in sistemul lui Rogers. A mentine si dezvolta eul, a deveni o persoana complet functionala, este scopul catre care sunt directionate toate fiintele umane.

Teoria si psihoterapia lui Rogers, imaginea umanista si optimista asupra fiintelor umane a fost intampinata cu entuziasm si a avut o relevanta larga pentru psihologie, educatie si cercetarea vietii de familie.

Actualizarea; tendinta umana de baza

Rogers vede oamenii ca motivati de o tendinta generala de baza: tendinta sa actualizeze, sa mentina si sa-si sporeasca experientele. Aceasta tendinta innascuta este o nevoie fundamentala a fiintelor umane si include toate trebuintele psihologice, desi este, in conceptia lui Rogers, mai mult orientata spre biologie decat spre psihologie.

Ca nevoie fundamentala, tendinta spre actualizare include totul, chiar cele mai simple nevoi biologice, ca acelea de aer, hrana, apa.

Tendinta de actualizare face mai mult decat sa mentina organismul: ea faciliteaza cresterea si dezvoltarea organismului. La este responsabila pentru toate aspectele cresterii ce sunt subsumate sub denumirea de "maturizare', care este determinata genetic de dezvoltarea partilor corpului si a proceselor fiziologice de la cresterea fatului pana la aparitia caracterelor sexuale secundare la pubertate.

Toate aceste schimbari, programate in schema genetica a persoanei, sunt produse de tendinta de actualizare. Chiar daca aceste schimbari sunt determinate genetic (programate dinainte), progresul organismului spre maturizarea completa nu este automat si fara efort. Mai degraba, Rogers descrie acest proces evolutiv ca implicand constrangere si durere, asa ca atunci cand copilul face primii pasi. Copilul cade si se taraste si ar fi mai putin dureros pentru ei sa ramana in stadiul de tarare. Dar copilul persista. Cade si plange din nou, dar continua. El persista in pofida durerii, spune Rogers, pentru ca tendinta de actualizare, de a merge inainte, de a se dezvolta si de a creste este mult mai puternica decat orice tendinta de a regresa , provocata de dificultatile cresterii.

Aceasta tendinta actualizanta nu este vazuta numai la oameni, dar si la toate vietuitoarele. In descrierea vietii, Rogers foloseste expresii ca "tenacitatea vietii" si "tendinta de impingere inainte a vietii', indicand convingerea cu privire la existenta unei forte irezistibile care cauzeaza nu numai supravietuirea unui organism, uneori in conditii extrem de ostile, ci si adaptarea, dezvoltarea si cresterea.

Exista un fundament puternic biologic al tendintei de actualizare. La indivizii maturi, aceasta tendinta devine mai psihologica si reflecta elemente ale invatarii si experientei mai mult decat aspecte biologice.

Rogers crede ca, in viata, oamenii demonstreaza ceea ce se numeste procesul valorizarii organismice. Prin asta el intelege ca toate experientele vietii sunt evaluate in termenii a cat de bine servesc tendintei de actualizare. Acele experiente pe care oamenii le percep ca promovand sau facilitand actualizarea sunt vazute ca bune si de dorit si sunt evaluate ca valoare pozitiva. Acele experiente percepute ca impidicand actualizarea, sunt considerate ca nedorite. Aceste perceptii vor influenta comportamentul pentru ca experientele considerate de nedorit vor fi evitate, in timp de acelea considerate de dorit vor fi cautate pentru a se putea repeta cat mai des posibil.

Lumea experentiala

Rogers a fost preocupat de mediul in care o persoana actioneaza - de campul de referinta sau contextul individului, care influenteaza atat de mult acea persoana. Oamenii sunt expusi la o multime de surse de stimulare din mediu - unele banale, altele importante, unele amenintatoare, altele recompensatoare. Cum percepem si reactionam la aceste multiple fatete ale mediului?

Rogers raspunde la aceasta intrebare spunand ca realitatea mediului unei persoane il reprezinta modul cum ea percepe acel mediu. Perceptia cuiva poate sa nu coincida cu realitatea obiectiva. Putem percepe anumite aspecte ale realitatii foarte diferit de modul in care o face altcineva, (poti observa comportamentul unui coleg student intr-o lumina total diferita fata de cea a bunicilor sai de 80 de ani. Perceptiile noastre se pot schimba cu timpul si in functie de diferite circumstante. Propria ta perceptie a colegului student se poate schimba drastic cand vei avea 80 de ani).

Opinia ca perceptia are un caracter subiectiv este veche, nefiind originala la Rogers. Contributia importanta pe care o aduce el consta in ideea ca realitatea unei persoane este o problema strict personala si poate fi cunoscuta, in sens complet, numai de catre subiectul insusi.

Lumea experientiala a unei persoane include nu numai experientele prezentului imediat de care persoana este constienta, ci si toti stimul ii de care nu este constienta, amintirile experientelor trecute, care atata timp cat sunt active, influenteaza perceptiile actuale ale persoanei.

Deoarece tendinta de actualizare a copilului la nivelele mai inalte de dezvoltare, lumea lui experentiala se extinde. Copilul este supus la din ce in ce mai multe surse de stimulare si comportamentul lui se refera la acesti stimuli asa cum sunt ei perceputi subiectiv.

Experientele se combina pentru a forma campul experential, care constituie imaginea personala a subiectului despre lume. Experientele individului capata o importanta majora, pentru ca nu exista, pana la urma, alt criteriu pe baza caruia sa facem enunturi, judecati si sa ne comportam. Rogers scria: "Experienta este, pentru mine, cea mai mare autoritate. Piatra de incercare a validitatii este propria mea experienta'. Nivelele inalte ale dezvoltarii accentueaza si definesc lumea experentiala a cuiva si conduc la formarea eului, aspect central in teoria personalitatii la Rogers.

Dezvoltarea Eului

Atunci cand un copil isi dezvolta un camp experiential mai complex, ca rezultat al mai multor interactiuni cu alti oameni, o parte a experientei sale devine diferentiata de rest. Aceasta parte noua si separata este definita prin termeni ca "eu, pe mine" si "eu insumi' si reprezinta conceptul de eu, care implica distingerea dintre ceea ce este direct si nemijlocit o parte din noi si ceea ce este extern.

Conceptul de eu reprezinta si imaginea unei persoane despre ceea ce este, ar putea fi sau ar dori sa fie.

Rogers spune ca eul este un pattern consistent de trasaturi, un tot organizat. Toate aspectele posibile ale eului tind spre consistenta. De exemplu, cineva care se considera a nu avea nici un sentiment agresiv fata de altii, nu exprima nici o nevoie de agresiune, cel putin nu intr-o maniera evidenta si directa. Intregul comportament trebuie sa fie in acord cu conceptul de eu.

Evaluarea pozitiva

Pe masura ce se dezvolta, copilul isi formeaza o nevoie de ceea ce Rogers numeste evaluare pozitiva. Aceasta nevoie este, probabil, invatata, desi Rogers crede ca sursa ei este neclara. Innascuta sau invatata, nevoia de evaluare pozitiva este permanenta si persistenta si se gaseste in toate fiintele umane. Cum spune si numele, evaluarea pozitiva include nevoia de acceptare, dragoste si aprobare din partea altor oameni, mai ales din partea mamei. Este satisfacator sa primesti o evaluare pozitiva si o dezamagire sa nu o primesti. Comportamentul copilului e ghidat de cantitatea de afectiune pe care o primeste.

Daca mama nu-i da o evaluare pozitiva, tendinta copilului spre actualizare si dezvoltarea eului este ingreunata. Copiii percep dezaprobarea mamei fata de un comportament ca o dezaprobare a tuturor comportamentelor si aspectelor legate de ei. Daca situatia apare foarte frecvent, copilul tinde sa se impotriveasca actualizarii eului si sa se straduiasca, in schimb, pentru a-si asigura o evaluare pozitiva. In mod ideal, copilul ar trebui sa simta suficienta dragoste, acceptare si aprobare in general, chiar daca unele comportamente specifice pot fi dezaprobate.

Aceasta stare sau conditie este numita evaluare pozitiva neconditionata si, implica faptul ca dragostea mamei pentru copil nu depinde de modul cum se comporta aceasta, ci este indreptata in mod gratuit si in intregime asupra copilului ca persoana.

Un aspect important al nevoii de evaluare pozitiva este natura ei reciproca.

Datorita importantei satisfacerii acestei nevoi, mai ales in copilarie, oamenii devin foarte sensibili la atitudinile si comportamentul altora. In lumina feedback-ului pe care il primim de la altii (aprobarea sau dezaprobarea lor), ne dezvoltam conceptul cu privire la eul propriu. Prin prisma acestui concept de eu, incepem sa analizam atitudinile altora. Ca rezultat, imaginea pozitiva incepe sa actioneze gradat, mai mult din interiorul persoanei decat de la altii. Aceasta conditie este numita de Rogers auto-evaluare. Aceasta devine o nevoie la fel de puternica ca si nevoia de evaluare pozitiva de la altii, si ceea ce satisface autoevaluarea reprezinta aceleasi conditii care produc evaluarea pozitiva generata de ceilalti.

Conditiile evaluarii

Evolutia de la evaluare la autoevaluare pozitiva formeaza super-ego-ul ca instanta evaluativa.

Am spus ca evaluarea pozitiva neconditionata implica dragoste si acceptare a copilului fara conditii - independente de comportamentul lui. Evaluarea pozitiva conditionata reprezinta opusul.

De obicei, parintii nu reactioneaza la tot ceea ce face copilul cu o atitudine pozitiva. Anumite comportamente ii enerveaza sau ii plictisesc si pentru acele comportamente copiii nu primesc afectiune si aprobare, ci exact opusul. Si asa, copilul invata ca afectiunea si aprobarea parintilor depind de modul cum se comporta. Copilul vede ca, uneori, este recompensat iar alteori nu.

Daca mama, de exemplu, exprima dezaprobare ori de cate ori un copil darama un obiect, copilul se va dezaproba pe sine pentru acest comportament. Standardele externe de judecata au devenit personale si copilul, intr-un fel, se pedepseste singur, asa cum facea mama, Copilul se iubeste numai cand se comporta intr-un mod apreciat ca aprobat de mama. Altfel, eul incepe sa functioneze ca inlocuitor al mamei.

Mai mult, copilul dezvolta si criterii interne de evaluare, considerandu-se ca valoros doar in anumite conditii. Avand deja interiorizate normale parintilor, copilul incepe sa se vada ca meritand sau nu ceva, in acord cu criteriile definite de parinti.

Copiii care nu ajung la acest punct incep sa evite anumite comportamente si atitudini, indiferent cat de satisfacatoare pot fi ele. Ei nu mai pot functiona in libertate totala pentru ca trebuie sa-si judece si sa-si cantareasca comportamentul si sunt, astfel, impiedicati sa se dezvolte total sau sa se autoactualizcze. Asemenea copii isi inhiba propria dezvoltare, pentru ca trebuie sa traiasca in limitele autoevaluarii interiorizate.

Anxietatea

Mai mult, nu numai ca un copil trebuie sa-si inhibe anumite comportamente, dar trebuie sa reprime constientizarea anumitor perceptii din campul experential sau sa le distorsioneze. Aici se dezvolta ceea ce Rogers numeste incongruenta intre conceptul de eu si anumite aspecte ale experientei individuale. Acele experiente ce sunt incongruente cu eul servesc ca o sursa de amenintare si, de obicei, sunt traite ca o forma de anxietate.

Ca rezultat al inclinatiei catre anumite experiente, cineva nu mai este sincer - si poate chiar deveni instrainat de sine insusi.

Experientele sunt evaluate si acceptate sau refuzate nu in masura in care pot contribui la actualizarea completa a eului, ci, mai degraba, in termenii evaluarii pozitive pe care o vor aduce.

In acord cu Rogers, nivelul reglarii psihologice a unei persoane, gradul de normalitate, este o functie a gradului de congruenta sau compatibilitate a eului cu experienta. Persoanele sanatoase psihic sunt capabile sa se perceapa si sa-si perceapa mediul incluzand ceilalti oameni, asa cum sunt ei. Ei sunt deschisi tuturor experientelor, pentru ca nici una nu le ameninta conceptul de eu. Nici o parte a experientei lor nu trebuie aparata impotriva a ceva prin negare sau distorsionare, pentru ca ei nu au invatat nici o conditie de evaluare in copilarie. Ei au o evaluare pozitiva, inconstienta si sunt liberi sa incerce toate experientele, sa-si dezvolte toate fortele eului, sa foloseasca toate potentialele lor. Cu alte cuvinte, sunt liberi sa devina auto-actualizati - sa evolueze pentru a deveni o persoana complet functionala.

Caracteristicile persoanei autoactualizate

Persoana actualizata este produsul final si dezirabil al dezvoltarii psihologice si al evolutiei sociale, dupa Rogers.

a) Prima caracteristica a persoanei auto-actualizate este constientizarea tuturor experiente lor. Nici o experienta nu este indepartata, distorsionata sau negata in vreun fel; toate trec prin eu. Nu este implicata apararea, pentru ca nu este nimic impotriva caruia sa te aperi; nu exista amenintari pentru conceptul de eu al individului. Persoana este deschisa la orice sentimente pozitive, cum ar fi curajul sau tandretea, sau negative, ca teama si durerea. O asemenea persoana este mult mai emotionala in sensul ca nu experimenteaza doar o arie larga de emotii pozitive si negative, dar le si traieste mai intens decat o persoana pasiva.

b) O a doua caracteristica a persoanei complet functionale este tendinta sau abilitatea de a trai complet si plenar in orice moment. Fiecare moment este privit ca nou si proaspat, sau, cel putin, are potentialul necesar pentru a fi privit astfel. Nu poate fi prezis sau anticipat fiecare moment, ci este trait din plin, participand, mai degraba, decat observand.

Nu exista rigiditate, organizare, constrangere sau structura impusa asupra experientei. La omul bolnav, toata experienta este organizata si distorsionata pentru a se potrivi eu prejudecatile structurate ale cuiva.

c) A treia caracteristica a personalitatii persoanei autoactualizate este increderea in propriul organism, sau in trairea proprie si nu in judecatile altora sau in codul social. Rogers scrie: "Comportarea dupa cum te simti este un ghid demn de incredere pentru un comportament satisfacator'.

Prin aceasta nu se sugereaza ca persoana auto-actualizata ignora complet datele din intelectul sau sau al altora, ci doar ca experientele de viata sunt congruente cu conceptul de eu.

Decizia finala cu privire la cum sa te comporti intr-o situatie particulara rezulta dintr-o evaluare a tuturor datelor experientiale. Persoana nu este constienta de astfel de evaluari (datorita congruentei dintre eu si experienta) si decizia pare a fi intuitiva. Ea pare mai mult emotionala decat intelectuala.

d) A patra caracteristica este sentimentul libertatii. Persoanele autoactualizate se simt libere sa se miste in orice directie dorita, sa aleaga fara constrangere sau inhibitie. Ca rezultat, traiesc un sentiment de putere persoanla asupra vietii lor, pentru ca stiu ca viitorul depinde de actiunile lor si nu este determinat de circumstante, evenimente trecute, alti oameni. Ei nu se simt constransi - de altii, sau de ei insisi, sa se comporte intr-un fel sau altul. Nu merg pe un singur drum.

Rogers crede ca personalitatea actualizata este foarte creativa, traind constructiv adaptativ, chiar daca conditiile de mediu se pot schimba: Legat de aceasta creativitate este sentimentul spontaneitatii. Persoana se poate adapta flexibil si poate cauta experiente noi si noi incercari. Ea nu are nevoie de posibilitatea de a prognoza sau de securitate interioara.

Rogers subliniaza ca adjectivele ca "fericit', "bucuros' sau "multumit" nu sunt potrivite pentru a descrie persoana aiitoactiializata, pentru ca o persoana ar avea aceste sentimente doar in anumite momente. Termenii mult mai potriviti ar fi: "implinit', "stimulat', "imbogatit', "plin de sens'.

Este dificil sa fii o persoana auto-actulizata, pentru ca asta implica testare, crestere, incordare si folosirea tuturor potentialitatilor. Mai precis, autoactualizarea implica curajul dea trai.

Rogers nu foloseste cuvantul "actualizat' ca atare, pentru ca ar implica o personalitate rigida si statica. Rogers descrie actualizarea ca pe "o directie, nu ca pe un aspect finit'. Persoana auto-actualizata se schimba continuu si creste mereu, dupa cum tinde sa-si actualizeze toate potentialurile. Daca o asemenea crestere esueaza, persoana isi pierde caracteristicile spontaneitatii, flexibilitatii si deschiderea catre noi experiente.

Imaginea lui Rogers asupra naturii umane

Metoda umanista, in general, si teoria lui Rogers in particular descrie o imagine a naturii umane diferita fata de multe ale altor teoreticieni. Asupra problemei vointa libera-determinism, pozitia lui Rogers este clara.

Fiintele umane - cel putin cele autoactualizate sunt libere sa-si creeze propriul destin. Nici un aspect al personalitatii lor nu este determinat pentru ei.

Asupra problemei natura-educatie, Rogers acorda importanta rolului mediului. Desi tendinta de a deveni auto-actualizat este innascuta, procesul actualizarii este influentat mai mult de social si mai putin de biologic. Rogers vede influentele din copilarie ca avand o anume importanta in dezvoltarea personalitatii dar spune ca experientele de mai tarziu sunt si mai importante. Sentimentele noastre prezente sunt vitale pentru personalitate, mai mult decat ceea ce ni s-a intamplat in copilarie.

Scopul ultim si necesar in viata, in teoria lui Rogers, este de a deveni o persoana autoactualizata.

O teorie a personalitatii ce da oamenilor abilitatea, motivatia si responsabilitatea de a intelege si de a evalua, vede oamenii intr-o lumina optimista si pozitiva.

Fiintele umane nu sunt, in imaginea lui Rogers, dominate de conflicte cu ele insele sau cu societatea lor si nu sunt conduse de forte instinctiv biologice, de evenimente care au aparut in primii 5 ani de viata. Evolutia oamenilor este intotdeauna progresiva, mai degraba, decat regresiva, si orientata catre crestere nu catre stagnare.

Perturbarile emotionale ca, de pilda, stagnarea si regresia exista, dar ele sunt exceptii nu reguli. Oamenii sunt capabili sa treaca peste aceste regresii si perturbari prin terapia centrata pe persoana, folosindu-si resursele interioare.

De vreme ce indivizii sunt vazuti in asemenea termeni pozitivi, urmeaza ca societatea este considerata in aceeasi lumina. Ceea ce este compatibil cu dezvoltarea si actualizarea unui individ, este egal compatibila cu dezvoltarea acelora cu care individul interactioneaza. De tendinta innascuta de a-si dezvolta complet potentialul, de a deveni o persoana complet functionala, beneficiaza nu numai individul, dar si societatea. Dezvoltarea sociala urmeaza actualizarii membrilor individuali ai unei culturi.

In concluzie, este normal si inevitabil pentru o fiinta umana sa creasca, sa se miste inainte, sa fie constienta de sine, sa faciliteze si sa contribuie la propria crestere.

Teoria personalitatii la Abraham Maslow

A. Maslow este tot un reprezentant al psihologiei umaniste. A criticat atat behaviorismul, cat si psihanaliza, mai ales conceptia lui Freud. Studiind numai ceea ce era mai rau in om (nevrozele si psihozele) psihologia apartinand acestor scoli a ignorat toate starile afective benefice cum ar fi: fericirea, multumirea, satisfactia sau pacea spiritului.

Maslow spunea: "studiul unor specimene handicapate, imature, bolnave poate conduce doar la o psihologie handicapata'. Ea arata ca psihologii au subestimat natura umana neluand in considerare exemplarele cele mai creative, mai mature si mai sanatoase.

Studiul celor mai reprezentative personalitati ale speciei umane reprezinta trasatura distinctiva cea mai pregnanta a teoriei personalitatii la Maslow. Daca vrei sa studiezi cat de repede alearga un om trebuie sa-i studiezi pe cei mai buni alergatori, nu pe cei mediocri, pentru a determina nivelul cel mai inalt al potentialului uman.

Teoria personalitatii la Maslow este de fapt o teorie a motivatiei. El a studiat biografiile unor personalitati marcante si a ajuns la concluzia ca oamenii poseda in interiorul lor niste tendinte instinctive spre crestere, dezvoltare si autoactualizare, mai precis spre valorificarea propriilor disponibilitati.

Motivatie si personalitate: Ierarhia trebuintelor

Maslow afirma ca omul poseda un numar de trebuinte innascute care activeaza si directioneaza comportamentul subiectului. Trebuintele au un caracter instinctiv. Comportamentele puse in actiune pentru a satisface respectivele trebuinte au un caracter dobandit si variaza de la un individ la altul. Aceste trebuinte universale sunt organizate ierarhic. O trebuinta de nivel superior nu este activata pana cand nu sunt satisfacute trebuintele de nivel inferior (sa fie satisfacute macar partial). Astfel, de pilda, o persoana flamanda sau amenintata nu va simti nevoia de apartenenta sau de dragoste. Cand nevoia de apartenenta sau cea de dragoste sunt satisfacute, omul poate simti nevoia de stima si respect, iar daca si acestea sunt satisfacute, va fii pusa in functiune nevoia de atitoactualizare.

Trebuinta de actualizare

Trebuinta de stima: de la sine insusi si de la altii

Trebuinte de apartenenta si dragoste

Trebuinte de securitate siguranta, ordine, stabilitate.

Trebuinte fiziologice: hrana, apa, sex.

Oamenii nu sunt motivati de toate aceste trebuinte in acelasi timp, doar o singura trebuinta fiind dominanta. De pilda, o femeie de afaceri nu va mai fi dominata de trebuinte fiziologice, ci va cauta stima si auto-actualizarea.

Cu toate acestea ierarhia trebuintelor poate fi rasturnata: astfel, daca se produce o recesiune economica si persoana isi pierde serviciul si isi cheltuieste economiile, trebuintele fiziologice revin pe primul loc.

Trebuintele cu pozitie inferioara in ierarhie sunt mai puternice.

Caracteristicile trebuintelor:

© Trebuintele superioare apar mai tarziu in cursul evolutiei speciei; toate fiintele vii au nevoie de hrana si apa, dar, numai omul are nevoie de autoactualizare, de a sti, de a intelege. Cu cat o trebuinta este mai inalta, cu atat ea este mai umana.

© Trebuintele superioare apar mai tarziu in evolutia individului: trebuintele biologice apar in copilarie, cele de apartenenta si stima, in adolescenta, iar cele de autoactualizare, la mijlocul vietii.

© Cu cat trebuintele sunt mai sus in ierarhie, cu atat mai putin importante sunt pentru supravietuire, satisfacerea lor putand sa fie amanata. Nesatisfacerea unor trebuinte superioare nu produce o criza atat de puternica asa cum se intampla in cazul nesatisfacerii trebuintelor inferioare. Din acest motiv trebuintele inferioare sunt numite de Maslow "trebuinte de deficit'.

© Desi sunt mai putin necesare pentru supravietuire, trebuintele superioare contribuie la randul lor la supravietuire si dezvoltare. Astfel, satisfacerea unor trebuinte de nivel superior conduce la o viata mai lunga, la o mai buna stare de sanatate si, in general la cresterea eficientei biologice a persoanei. Din acest motiv trebuintele superioare sunt denumite "trebuinte de crestere' sau "trebuinte ale eu-lui'.

© Satisfacerea trebuintelor superioare este benefica nu numai sub aspect biologic, ci si psihologic, pentru ca produce o pace mai profunda si da un sentiment de implinire a vietii.

© Satisfacerea trebuintelor superioare are nevoie de indeplinirea mai multor preconditii complexe, comparativ cu trebuintele inferioare. Astfel, de pilda, trebuinta de autoactualizare pune conditia ca toate celelalte trebuinte sa fie satisfacute si implica niste comportamente mai sofisticate decat cele orientate in directia procurarii hranei.

© Satisfacerea trebuintelor superioare implica, de asemenea, conditii externe mai bune: sociale, economice, politice. Astfel, de pilda, pentru trebuinta de autoactualizare este necesara o mai mare libertate de expresie.

O trebuinta nu trebuie sa fie total si pe deplin satisfacuta, inainte ca o alta trebuinta din ierarhie sa-si faca simtita prezenta. Maslow vorbeste despre asa-numita satisfacere partiala. Astfel, de pilda, el da exemplul ipotetic al unui individ care si-a satisfacut nevoile fiziologice in proportie de 85%, cele de securitate, in proportie de 70%, cele de dragoste si apartenenta 50%, cele de stima 40% si cele de autoactualizare in proportie de 10%.

I. Trebuintele fiziologice

Sunt trebuintele de hrana, apa, somn si sex.

Sunt cele mai puternice trebuinte si sunt capabile sa blocheze total manifestarea celorlalte trebuinte.

N.B.! O trebuinta care este satisfacuta nu mai reprezinta o trebuinta si joaca un rol minimal in viata omului.

II. Trebuintele de securitate

Maslow este de parere ca trebuintele de securitate au o importanta deosebita pentru copii si pentru adultii nevrotici.

Subiectii normali si-au satisfacut bine aceste trebuinte.

Ele implica: nevoia de siguranta, stabilitate, protectie, structurare, ordine si absenta fricii si anxietatii.

Maslow subliniaza ca lipsa structurarii mediului inconjurator produce anxietate la copii. Copilului trebuie sa i se acorde libertate, dar numai in limitele unor situatii carora acesta le poate face fata.

La fel, un adult nevrotic are o mare nevoie de structura si ordine in mediu pentru ca la el nevoia de securitate este inca dominanta. Nevroticul are tendinta compulsiva de a evita noul si isi organizeaza existenta astfel incat ea sa fie cat mai predictibila (se conduce dupa rutine rigide).

Maslow subliniaza ca desi oamenii normali si-au satisfacut aceste trebuinte, ei mai au totusi nevoie de un anumit grad de securitate. Majoritatea oamenilor prefera predictibilul necunoscutului, ordinea haosului, un loc de munca sigur unuia care presupune aventura. Dar, la normali, spre deosebire de nevrotici, nevoia de securitate nu are un caracter compulsiv.

III. Trebuinte de apartenenta si dragoste

Acestea pot fi satisfacute in mai multe moduri: prin relatii afectuoase cu alti oameni in general, prin intermediul relatiei cu o anumita persoana (iubit, prieten) sau prin ocuparea unei anumite pozitii intr-un grup sau in societate.

Maslow nu confunda iubirea cu sexul, dar recunoaste faptul ca activitatea sexuala poate fi un mod de exprimarea nevoii de dragoste.

Esecul satisfacerii trebuintei de dragoste reprezinta, dupa Maslow una din cauzele fundamentale ale dezadaptarii in societatea occidentala.

IV. Trebuintele de stima

Implica nevoia de respect din partea propriei persoane (sentimente de valoare personala), cat si din partea celorlalti, sub forma trebuintei de statut, recunoastere, succes social, faima etc.

=> Nevoia de autostima;

- stima si respect din partea celorlalti.

Satisfacerea trebuintei de autostima il face pe individ sa se simta puternic, valoros si adecvat. Drept rezultat el devine mai competent si'mai productiv in toate domeniile existentei.

Atunci cand autostima lipseste, subiectul se simte inferior, neajutorat si descurajat. Maslow subliniaza ca autostima pentru a fi eficienta, trebuie sa se bazeze pe aprecierea realista a propriilor posibilitati. In acelasi timp, prestigiul, statutul si buna reputatie trebuie sa fie acordate pe merit.

V. Trebuinta de autoactualizare

Se refera la realizarea deplina a tuturor posibilitatilor si disponibilitatilor fiintei umane. Omul trebuie sa devina ceea ce poate deveni in plan potential.

Chiar daca celelalte trebuinte sunt satisfacute, persoana care nu este autoactualizata va fi nelinistita si nemultumita.

Autoactualizarea poate imbraca multiple forme, nu doar realizarea artistica, stiintifica sau politica. Astfel, o femeie care isi creste bine copiii si este multumita de acest lucru este autoactualizata.

Autoactualizarea presupune indeplinirea mai multor conditii: libertatea fata de restrictiile impuse de cultura sau de sine insusi, faptul ca persoana sa nu fie distrasa de satisfacerea trebuintelor de nivel inferior, persoana trebuie sa se autocimoasca bine, sa aiba o apreciere realista a puterilor si slabiciunilor sale, a aptitudinilor si abilitatilor sale.

Trebuintele de cunoastere si intelegere: O ierarhie secundara

Maslow se refera si la un alt set de trebuinte umane -trebuintele de cunoastere si intelegere, pe care nu le plaseaza in cadrul piramidei sale. El considera ca nevoia de intelegere si curiozitatea au, la randul lor un caracter innascut.

Argumente in favoarea existentei acestor trebuinte:

Studiile de laborator au aratat ca animalele isi exploreaza mediul fara alt motiv decat curiozitatea;

Istoria a aratat ca unii oameni si-au riscat viata in interesul cunoasterii;

Studiile au aratat ca multi adulti sanatosi si maturi sunt puternic atrasi de nou si necunoscut;

Maslow a intalnit in practica sa clinica multi adulti sanatosi care sufereau de plictiseala datorita existentei lor monotone. Acestia s-au simtit mult mai bine cand au fost implicati in activitati intelectuale cu caracter provocativ.

Maslow sublinia faptul ca interesele de cunoastere incep sa se manifeste spre sfarsitul varstei sugarului si la inceputul copilariei timpurii.

Maslow este de parere ca aceste trebuinte formeaza o ierarhie separata: nevoia de cunoastere este mai puternica decat nevoia de a intelege.

Intre cele doua ierarhii de trebuinte exista o interactiune reciproca. Astfel, este imposibil ca un subiect sa devina autoactualizat daca trebuintele sale de cunoastere sau intelegere nu sunt satisfacute.

Maslow arata ca exista si exceptii de la ierarhia trebuintelor: astfel, oamenii care s-au dedicat unei cauze cu pretul vietii si-au negat trebuintele fiziologice sau pe cele de securitate.

Metamotivatiile:

In urma studiului asupra persoanei autoactualizate, Maslow ajunge la concluzia ca acestea sunt conduse de ceea ce el numea metamotivatii. El afirma ca persoana autoactualizata nu se straduieste sa obtina ceva ci evolueaza.

Persoanele la care functioneaza metamotivatii le nu lupta pentru reducerea unor deficiente si nu cauta sa reduca niste tensiuni, scopul lor fiind sa-si imbogateasca existenta, sa creasca tensiunea psihica cautand noul si experientele cu caracter provocativ.

Maslow arata ca persoana autoactualizata nu este motivata in sens obisnuit (sa reduca o tensiune) ci in directia maximizarii propriului potential.

Metamotivatiile reprezinta mai curand moduri de a fi, decat cautarea si atingerea unor obiective.

Frustrarea atingerii metamotivatii lor produce, ceea ce Maslow numea metapatologia. (Maslow, 1967). in astfel de cazuri sursa imbolnavirii psihice este mai putin explicita pentru individ.

Metapatologia reprezinta diminuarea dezvoltarii plenare a potentialitatilor fiintei umane.

Caracteristicile persoanei autoactualizate:

Maslow este de parere ca personalitatile autoactualizate nu reprezinta mai mult de 1% din populatie.

Caracteristicile acestora sunt:

1. O percepere eficienta asupra realitatii.

Personalitatea autoaclualizata este capabila sa perceapa lumea, inclusiv pe ceilalti oameni in mod clar si obiectiv. Perceptiile lor nu sunt distorsionate de teama sau de anumite nevoi nesatisfacute. Nu au prejudecati si idei preconcepute.

Se accepta pe sine, pe ceilalti si natura in general.

Personalitatile autoactualizate isi admit punctele tari si slabiciunile fara a avea tendinta de a distorsiona imaginea de sine si fara tendinta de a simti o rusine si o culpabilitate excesive referitoare la esecurile si imperfectiunile sale.

Personalitatea autoactualizata se caracterizeaza prin spontaneitate, simplitate si naturalete.

Comportamentul personalitatii autoactualizate este deschis, direct, natural si nu este bazat pe jocul de rol social.Personalitatea actualizata nu are nevoie sa-si ascunda sentimentele si sa pretinda ca este altceva decat este. Astfel de persoane sunt ele insele, fara a fi agresive sau rebele.

Concentrare pe probleme mai curand decat pe propria persoana.

Personalitatile autoactualizate considera ca au un sens in viata, o anumita datorie de indeplinit. Ele se dedica unui scop.

Personalitatile autoactualizate nu se angajeaza in activitate pentru bani, glorie sau putere, ci pentru satisfacerea metatrebuintelor, pentru dezvoltarea propriilor posibilitati, pentru actualizarea disponibilitatilor eului.

Nevoia de intimitate si independenta.

Personalitatile autoactualizate nu numai ca sunt sanatoase psihic si pot suporta izolarea de ceilalti, fara efecte psihopatologice, ci chiar mai mult, ele au o anumita nevoie de izolare si solitudine decat alti oameni.

Ei se bazeaza mai mult pe ei insisi in satisfacerea trebuintelor si nu au o dependenta excesiva fatade ceilalti. Datorita independentei, aceste persoane pot parea la prima vedere mai reci si mai neprietenoase desi nu aceasta este intentia lor. Ei sunt pur si simplu mai autonomi decat ceilalti oameni si nu cauta cu orice pret sa obtina caldura si sustinere de la ceilalti.

Prospetimea permanenta a evaluarilor

Personalitati autoactualizate au capacitatea de a percepe lumea inconjuratoare cu prospetime, mirare si entuziasm. Ele vor ii capabile sa se entuziasmeze de un rasarit de soare, de o floare sau de o simfonie.

Trairea unor experiente de varf ("peak experiences').

Personalitati autoactualizate au momente de extaz intens, de fericire, de bucurie extrema - experiente asemanatoare cu cele religioase. In cadrul unor astfel de experiente ego-ul este depasit in cadrul unei trairi de tip transcendent.

In timpul experientelor de varf, persoana se considera puternica, increzatoare, hotarata.

Interese sociale.

La fel ca si Adler, Maslow considera ca oamenii autoactualizati, sanatosi psihic sunt capabili sa traiasca sentimente de simpatie si empatie pentru omenire in general. Ei au atitudinea fratelui mai mare fata de ceilalti oameni (continua sa-i simpatizeze chiar daca acestia il dezamagesc).

Relatii interpersonale mai intense.

Desi cercul de prieteni ai oamenilor autoactualizati nu este prea larg, prieteniile lor sunt mult mai intense si mai profunde decat ale celorlalti oameni. Frecvent ei au discipoli si admiratori.

Subiectii autoactualizati sunt mai creativi decat restul populatiei, desi ei nu sunt totdeauna producatori de opere artistice sau stiintifice. Ei pun in evidenta inventivitatea si originalitatea in toate aspectele vietii lor. Sunt spontani, flexibili, deschisi si nu se tem de faptul ca ar putea face greseli sau ca ar putea face un lucru stupid.

11.Structura de caracter de tip democratic, ii accepta pe ceilalti si nu dau dovada de prejudecati rasiale, religioase sau sociale.

Ei sunt dispusi sa asculte si sa invete de la oricine si nu se poarta cu superioritate fata de persoanele cu o educatie mai putin elevata.

12. Rezistenta la enculturatie

Personalitati foarte sanatoase sub aspect psihic, sunt autonome, suficiente lor insele si independente. Drept rezultat ele pot rezista presiunilor culturale si sociale care le impun anumite linii de gandire si comportament. Ele nu se razvratesc in mod deschis impotriva ordinii sociale si normelor culturale, dar se conduc dupa regulile lor interioare.

N.B.! Personalitatile autoactualizate au si ele imperfectiunile lor. Subiectii pot fi adesea reci, duri, ascunsi, pot avea momente de indoiala sau teama, rusine sau culpabilitate, conflicte sau incordari.

Dar, astfel de trairi, reprezinta exceptii de la comportamentul lor firesc (sunt mai putin frecvente si au durata mai scurta decat la personalitatile obisnuite).

Daca trebuinta de autoactualizarc este innascuta, se pune problema de ce nu devin toti oamenii autoactualizati.

Un motiv ar fi ca, cu cat o trebuinta se situeaza mai sus in ierarhia trebuintelor, cu atat ea este mai putin puternica. Trebuinta de autoactualizare nefiind puternica este usor inhibata de conditiile ostile de mediu.

Astfel, de pilda, Maslow da exemplul modului in care sex-rolurile din cultura occidentala inhiba tandretea si sentimentalismul la baieti.

In cazul in care copilul este hiperprotejat, el nu va putea pune in actiune noi tipuri de comportament, ceea ce il va impiedica sa-si dezvolte noi deprinderi si abilitati.

Un alt motiv pentru care autoactualizarea poate fi blocata este ceea ce numeste Maslow "complexul lui Iona'. Aceasta inseamna ca noi ne temem si ne indoim de propriile posibilitati si capacitati. Ne temem, dar in acelasi timp ne simtim provocati de propriile noastre capacitati.

Al treilea motiv pentru care sunt atat de putine persoane autoactualizate consta in faptul ca, drumul spre autoactualizare presupune mult curaj. Chiar atunci cand trebuintele inferioare au fost satisfacute, autoactualizarea presupune efort, disciplina, autocontrol si munca intensa.

Din acest motiv pare mai comod sa ne mentinem acolo unde ne aflam, decat sa cautam mereu noi situatii cu caracter provocati v.

A renunta la rutini, la siguranta si la "caile batatorite" presupune un mare act de curaj.

Se pare ca experientele copilariei sunt cruciale in inhibarea sau stimularea trebuintei de autoactualizare. Controlul excesiv si rutina impuse copilului, dar si permisivitatea excesiva pot reprezenta factori nocivi.

Maslow atrage atentia ca o libertate excesiva poate conduce la anxietate si insecuritate la copil, ceea ce va frana dezvoltarea viitoare.

Linia corecta consta, dupa Maslow, in a acorda copilului libertate in anumite limite. In acelasi timp el subliniaza rolul dragostei acordate copilului cat si satisfacerii nevoilor de baza in primii doi ani de viata pentru a asigura premisele tendintei spre autoactualizare.