Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Doar rabdarea si perseverenta in invatare aduce rezultate bune.stiinta, numere naturale, teoreme, multimi, calcule, ecuatii, sisteme




Biologie Chimie Didactica Fizica Geografie Informatica
Istorie Literatura Matematica Psihologie

Psihologie


Index » educatie » Psihologie
» Masuratorile-autoraport ale stresului


Masuratorile-autoraport ale stresului


Masuratorile-autoraport ale stresului

CU TOATE CA ELABORAREA primului chestionar psihologic este atribuita de obicei lui Galton (1983), creditul pentru aplicarea metodei de auto-raport pentru studiul integrarii emotiei apartine lui Woodworth (1918). Fisa de date personale elaborata de el ca un test de etalare pentru recrutii emotional-instabili in Primul Razboi Mondial, este un prototip pentru toate testele auto-raport de statut psihologic care au fost elaborate ulterior. Este interesant de semnalat ca desi noi am devenit mult mai sofisticati din punct de vedere psihometric de la acea data, mai multe teste analizate in aceasta revizuire , asa cum sunt Inventarul de Personalitate Multifazica Minesota (I.P.Mf.M.)(Hathaway si McKinley,1940) si L.C.S.90-R (Derogatis, 1975), reflecta itemii si principiie rderivate direct din efortul de pionierat al lui Woodworth.



În revizuirea masuratorilor auto-raport ale stresului, intelegerea va fi probabil facilitata de prima analiza a caracteristicilor fundamantale ale modalitatii de auto-raport. Tot in acelasi scop se analizeaza structurile si limitarile imprimate masuratorilor de catre teoria stresului si in final se elaboreaza un cadru taxonomic general pe baza caruia se analizeaza masuratorile individuale. Din punct de vedere empatic, prezenta revizuire nu este conceputa sa fie cuprinzatoare, pentru ca are sute de intrumente de testare psihologica, care au fost aplicate sau elaborate sa ofere vreuna sau vreo alta definitie operationala a stresului pe parcursul anilor. În contrast, planul meu din acest caz este ca noi sa fim selectivi, adica sa ne axam pe acele teste si inventare care detin o sitorie productiva in cercetarea stresului si sa includa revizuiri ale instrumentelor recente care se arata a fi promitatoare - bazandu-ne pe teoria lor constructiva solida (Messick,1981) si/sau date de validare initiala.

CARACTERISTICILE MODALITATII DE AUTO-RAPORT

O revizuire a atributelor masuratorilor autoraportate sugereaza ca aceasta modalitate de evaluare are mai multe caracteristici dezirabile pentru a fi recomandata. O proprietate foarte importanta a inventarelor auto-raport se refera la economia lor de efort profesional: majoritatea scarilor autorapoarte pot fi administrate si evidentiate de catre persoane necalificate, care, cu putina instruire, pot oferi o informare interpretativa de baza. Prin acest mecanism, profesionistii sunt degrevati de implicarea personala in adecvarea datelor de evaluare fundamentala, informatii care de fapt, pot fi utilizate intr-o etalare sau un model de triaj pentru a determina care indivizi necesita supraveghere profesionala.

O a doua trasatura atractiva a masuratorilor autorapoarte este aceea ca acest gen de instrumente sunt foarte adaptabile la metodele de contabilizare a punctajelor (Mehl si Dahlstrom,1960). Prin aceasta si alte caracteristici, aceste masuratori sunt usor de iontegrat in sistemele computerizate de decizie clinica (Fower,1969; Glueck si Stroebel,1969), o proprietate care se evidentiaza continuu odata cu extinderea utilizarii computerizate cu pacienti interactivi.

Inventarele cu date autoraportate tind de asemenea sa fie financiar-eficiente, expeditive (cu unele exceptii) si prin virtutile acestor doua proprietati,     foarte putin costisitoare daca sunt bine proiectate; masuratorile autoraportate sunt foste transportabile, in sensul ca nivelul redus al tehnologiei lor si de instruire profesionala necesar administrarii si contabilizarii lor, le permite sa fie utiliozate intr-unspectru larg de medii de evaluare. Aceasta ultima trasatura a condus la folosirea lor si flexibilitatea (sensibilitatea) demonstrala intr-o gama extrem de larga de contexte ale masuratorilor, astfel incat cu toata probabilitatea, masuratorile autoraportate au fost mai mult destinate atributelor psihologice decat in oricare alta forma de evaluare psihologica.

Probabil ca trasatura cea mai deranjanta a metodei de autoraport, este ca avem date care provin din autorapoartele indivizilor care traiesc fenomenul in cauza - respondentul isasi al testului. Toti ceilalti observatori sunt limitati sa raporteze versiuni aparente ale trairilor individului, bazate pe interpretarea comportamentului manifestat sau prin absenta acestei interpretari. Chiar si asa, este clar ca individului trebui sa i se induca deformari in reprezentarile lui, el este evident mult mai aproape de fenomene decat poate fi oricare alt observator extern.

Cu toate ca masuratorile autoraportate pot sa reclame multe atribute pozitive, pot de asemenea sa detina un numar de viabilitati potentiale. Wilde (1972) a avertizat ca adoptarea metodei de autoraportare presupune tacit ca trebuie sa ne asumam valabilitatea "premisei de inventar" : adica, respondentul poate sa si va descrie cu acuratete trairile si comportamentele lui relevante. Cunoastem din experienta ca nu aceasta este mereu situatia cu dificultati speciale provenite din subiectivitatile identificate ale raspunsurilor (ex. dezirabilitate sociala; disponibilitate pentru obiectivitate) si anumite manevre defensive din partea respondentului.

Pentru a putea plasa aceste probleme in perspectiva, trebuie oricum semnalat faptul ca un numar de investigatii critice au tins sa minimizeze impactul subiectiv al raspunsurilor in evaluarile clinice, cu exceptia dezirabilitatii sociale (Rorer, 1965). În orice caz, dezirabilitatea sociala pare sa functioneze intr-o maniera selectiva si complexa (Fiske, 1971; Norman, 1967), iar un numar de investigatori au aruncat o serioasa indoiala asupra dezirabilitatii sociale ca schema unitara de masuratori (ex. Wiggins, 1964). Mecanismele de aparare idividuala asa cum sunt ignorarea sau rationalizarea, au capacitatea de a deforma autorapoartele, dar aceste mecanisme tind de asemenea sa opereze si in alte modalitati de masurare. Observatorul clinic instruit poate fi capabil sa dovedeasca in mod iscusit prezenta unor astfel de mecanisme, dar el nu este mai adesea privilegiat pentru a deforma materialul de baza asa cum este interpretul autoraportului.

s-ar putea sa para apoi ca evaluarea psihologica autoraportata este o modalitate de masurare extrem de utila si flexibila, cu un trecut bogat si un viitor promitator. Ca toate celelalte abordari    stiintifice ale masuratorilor, autoraportarea poseda calitati dar si slabiciuni; in orice caz, calitatile par sa depaseasca slabiciunile, in special cand se analizeaza metodele de reducere sau eliminare a surselor de deformare motivationala din randurile respondentilor.

TEORII DESPRE STRES SI

STRUCTURA MASURATORILOR

În majoritatea domeniilor stiintei, natura teoriilor propuse frecvent dicteaza definitiile operationale, iar prin aceste definitii precizeaza, sau cel putin impune o structura asupra naturii masuratorilor. Domeniul cercetarii stresului nu reprezinta o exceptie in aceasta privinta si din cauza variatiei teoriilor a produs un aranjament complicat si uneori confuz de masuratori ale stresului fizic si psihic. În acest caz, sarcina noastra este de a ne ocupa numai de masuratorile stresului psihic, iar in cadrul acestei categorii, numai cu instrumentele de autoraport.

Asa cum Lazarus (1966) si altii au semnalat, modelurile sau teoriile stresului pot fi impartite in trei tipuri;

teoriile orientate catre stimul;

teoriile orientate catre raspuns;

teoriile orientate catre organism (teoriile interactionale).

Cu toate ca putine instrumente folosite curent in masurarea stresului pot sa etaleze o strategie schematica pentru evolutia stresului, multe au fost adoptate sau utilizate ca rezultat direct al imbinarii adaptationale dintre schemele pe care le masoara si crezurile investigatorilor ca astfel de constructii sunt exemplare (mostre) ale stresului definit fie pe baza stimulului, fie pe baza raspunsului.

Teoriile orientate catre stimul privesc stresul ca pe un potential ce rezida din proprietatile stimulului din mediul (ambientul) organismului; conform acestei abordari, acele aspecte ale mediului sunt solicitante sau dezorganizatoare pentru ca individul sa aduca stresul sub control. Cox (1978) a aratat ca teoreticienii stimulului folosesc frecvent o analogie inginererasca care poseda o atractie de "ambalaj", cu toate ca este adesea prea simplista ca model al fenomenelor stresului uman. Modelul ingineresc arata esentialmente ca fiecare individ are o capacitate innascuta de a se opune stresorilor ambientali (uneori asemanatoare cu coeficientul de toleranta); atunci cand stresul cumulativ trait este mai mare decat acea capacitate, individul incepe sa sufere o deteriorare a functiilor - ca reactii fata de stres. Modelurile bazate pe acest rationament focalizeaza eforturile masuratorilor pe caracteristicile mediului individului (ex. evenimentele vietii, presiunile timpului, conditiile-noxa din mediul intern si cel extern) si incearca sa utilizeze instrumentele care in mod precis vor reflecta stresul ambiental cumulativ.

Teoria orientata catre raspuns defineste stresul dintr-o perspectiva diferita. Raspunsul individului la evenimentul mediului este cel care este considerat ca defineste prezenta stresului. În special, modelul si amplitudinea raspunsurilor emotionale (cel putin la nivel psihologic) sunt folosite in evaluarea prezumtivelor niveluri ale stresului. Teoreticienii orientati catre raspuns detin o mare parte din ideile studiului lui Selye (1970) si elucidarii lui a sindromului adaptarii generale. Teoriile mai recente care au rezultat din perspectiva lui Selye si a teoreticienilor raspunsului tind sa fie mai interactionale ca natura (ex. Kagen si Levi,1974); acesti teoreticieni continua sa defineasca stresul pe baza variabilelor de raspuns si sustin ca acest model de raspuns este un precursor sau instrumentator ale volutiei si deranjamentului functional - ca suferinte ale adaptarii. Modelurile orientate catre raspuns tind sa directioneze evaluarea psihologica catre masuratori ale functionarii dezorganizate, inventarele simptomelor psihice, scarile de masurare a dispozitiei negative si a toanelor si instrumentele care reflecta adaptarea psihica generala, au fost folosite explicit si implicit ca instrumente de masurare a stresului de catre acesti teoreticieni.

Al treilea grup major de teoreticieni - cei care sustin un punct de vedere interactional, accentueaza caracteristicile organismului ca mecanism mediator major intre caracteristicile stimulului ca mecanism mediator major intre caracteristicile stimulului din ambient si raspunsul pe care ele il invoca. Teoreticienii interactionisti sunt critici fata de stimului neelaborat si fata de teoriile raspunsului, in care atat aceste teorii nesocotesc variabilele importante ale persoanei in ecuatia stresului, cat si numarul mare de caracteristici mediatoare importante care formeaza baza pentru diferentierile individuale. Majoritatea teoreticienilor din acest grup insista ca abordarea lor tranzactionala este cea adevarata: nu doar individul mediaza impactul pe care evenimentele stimulului ambiental il au asupra raspunsurilor intr-o maniera lineara, ci si caracteristicile perceptuale, cognitive si psihice ale acestuia pot afecta si deveni o parte semnificativa a mediului (ex. Cox si Mackay, 1976; Lazarus, 1976,1981). Acesti teoreticieni descriu un sistem cibernetic dinamic, in care interactiunile reciproce se produc intre functiile cognitiva, perceptuala si emotionala ale individului, iar pe de alta parte si caracteristicile mediului extern. Rutele feedback-ului permit o interactiune constanta intre componentele sistemului pentru a oferi un echilibru dinamic.

Teoreticienii tranzactionali nu au oferit pana acum un imbold puternic pentru a continua dezvoltarea masuratorilor stresului, in parte de cauza ca pozitia tranzactionala este noua in cercetarea stresului. Un al doile motiv are de a face cu faptul ca masuratorile unui sistem aflat in echilibru dinamic, poseda anumite dificultati psihometrice. Pozitia tranzactionala sustine ca procesele mediatoare perceptuale, cognitive si emotionale, ale individului afecteaza activ caracteristicile solicitarii mediului, astfel incat statutul sistemului este constant schimbator. Pentru acesti investigatori,    relatia dinamica dintre mecanismele adaptive ale persoanei si proprietatile stimulului ambiental, este centrala pentru definirea stresului. O astfel de definitie suporta implicatia ca masuratorile exacte din domeniul stimulului, spectrului raspunsurilor ori trasaturilor mediatoare stabile ale individului ar fi insuficiente pentru dobandirea esentei fenomenelor, intrucat relatiile reciproce dinamice dintre ele ar modifica in mod constant valorile continute. Mirarea poate fi mai mare decat pare, deoarece in toate aceste masuratori, chiar si ale sistemelor dinamice, trebuie sa aiba un mediator stabil al timpului; ceea ce poate reiesi din aceasta pozitie tranzactionala poate fi o abordare de masuratori secventiale innovative, care este ceea ce Lazarus (1980) pare sa arate cu "metodele lui de cercetare normativa-ipsativa".

Masuratorile orientate catre stimul

Asa cum mentionam anterior, cercetarea stresului orientata catre stimul se axeazap pe potentialul intrinsec pentru stres care rezida din mediu. Apoi in mod logic, masuratorile ce se impun intr-o astfel de orientare s-ar adresa caracteristicilor semnificative ale mediului, care il preseaza pe individ si ar include metode de cernere care identifica greutati, sau altfel spus, cuantifica valoarea stresului generat de stimulii ammbientali. Cu toate ca numeroase aspecteale mediului pot fi demonstrate ca sunt inducatoare de stres (vezi Weitz,1970), cateva au dat nastere la o abordare de masuratori psihologice consecvente. O exceptie in aceasta privinta o reprezinta cercetarea evenimentelor vietii si in aceasta traditie va fi focalizarea primara a revizuirii mele asupra msuratorilor orientate catre stimul.

Este important de remarcat de la inceput ca cercetarea impactului evenimentelor vietii nu este un domeniu de investigatie, chiar si asa oamenii tind sa il dateze cu cateva decenii in urma. Asa cum Rahe (1978) a indicat corect. Adolf Meyer, primul Profesor Henry Phipps de psihiatrie la Jhons Hopkins, a facut din evenimentele vietii o parte centrala a modelului sau teoretic si a incercat sa relationeze astfel de evenimente cu statul medical al indivizilor prin metoda grafica a evenimentelor vietii (Meyer, 1951).

Cercetarea moderna a evenimentelor vietii poate fi datata odata cu publicarea primei versiuni a Histogramei Evenimentelor Recente (H.E.R.) (Hawkins si Holmes,1957) sau ami precis, odata cu revizuirea ei, realizeaza in 1964 (Rahe, Meyer, Smith, Kjaer si Holmes,1964). Histograma initiala a evenimentelor recente continea 42 de itemi si a fost conceptualizata ca o masuratoare a incidentei evenimentelor vietii. Cu toate ca au survenit de-a lungul anilor multe modificari minore (Rahe, 1978), cei 42 de itemi initiali au ramas intacti. Mai recent, Rahe (1974) a integrat 13 noi "intrebari productive despre modificarile vietii" si a adaugat instructiuni pentru sistematizarea schimbarilor subiective ale vietii. Conform lui Rahe, instrumentul ce arezultat, Chestionarul Schimbarilor Vietii Recente (Q.S.V.R.), a fost proiectat pentru cercetarea prospectiva a schimbarilor si bolilor din viata.

O sursa de confuzie pentru multi oameni care incearca sa analizeze acest domeniu de investigatie, provine din faptul ca a fost desfasurat un program paralel de cercetare de catre aceiasi cercetatori ai sistematizarii schimbarilor vietii. Primul dintre aceste studii a fost destinat sa masoare magnitudinea ajustarilor asociate cu fiecare din cele 42 de avenimente (Holmes si Rahe,1967). Investigatorii au folosit direct magnitudinea estimata - ca o tehnica de sistematizare psihofizica , pentru a ajunge la media punctajelor schimbarii vietii pentru cele 42 de evenimente. Instrumentul folosit afost numit Chestionarul de Cotatie a Reajustarii Sociale (Q.C.R.S.), iar valorile medii derivate din acest exercitiu de sistematizare au fost numite unitati de schimbare a vietii (U.S.V.) (Rahe, McKean si Arthur, 1967). Cand evenimentele vietii incluse in aceste studii sunt erarhizate dupa punctajele unitatilor de schimbare a vietii, scare de sistematizare rezultata a fost numita Scara de Cotatie a Reajustarii Sociale (S.C.R.S.) (Holmes, 1979).

În ciuda constrangerilor inerente dintr-o definitie a stresului orientata catre stimul, scarile evenimentelor vietii ofera totusi o mare premisa ca masuratori predictive sensibile ale structurii psihice. Ele tind sa fie mai putin afectate de subiectivitatea raspunsurilor si deformarile de memorie fata de alte masuratori si prin acceptarea stresului ca un fenomen cumulativ, care faciliteaza insumarea greutatii diferitelor evenimente (inclusiv greutati unitari), pentru a dobandi un punctaj total al stresului. Aceste punctaje pot fi apoi folosite in studii nomotetice sau ispative (ex. studii care contrasteaza statutul subiectului cu propriul lui statut anterior si mai putin cu valorile normative derivate dintr-un grup). Aceste studii sunt menite sa evalueze relatia dintre bolile stresului, performanta la serviciu, simptomele psihiatrice, sau numeroase alte variabile.

Un mare numar de studii empirice au demonstrat corelatiile dintre evenimentelevietii si nivelul sanatatii. Rahe (1968) a confirmat o afiliere intre stresul vietii si decesul cardiac subit, ale caror mecanisme au fost atent revizuite de catre Engel (1971). Edwards (1971) a observat o legatura intre evenimentele vietii si infarctul miocardic subsecvent, asa cum a facut si Theorell si Rahe (1971). Gorsuch si Key (1974) a demonstrat existenta unei relatii intre stresul vietii si complicatiile generate de nastere si graviditate. Atat Cline si Chosey (1972), cat si Marx, Garrity si Bowers (1975) au confirmat o incarcatura a evenimentelor vietii asupra sanatatii. Concluzia generala a acestor studii pare sa fie aceea ca evenimentele vietii reduc rezistenta la boli intr-o maniera nonspecifica, astfel incat susceptibilitatea generala a individului fata de boli este accentuata de efectele cumulative ale stresului. Deasemenea au fost raportate conexiuni consistente intre evenimentele vietii si simtomatologia psihiatrica. Paykel si colegii lui (1969) au observat o relatie semnificativa intre stresul vietii si tulburarile depresive - o conexiune confirmata si de Markush si Favero (1974), Ileld (1977) si Warheit (1979). Meyers si asociatii lui (Meyers, Lindenthal si Pepper,1971,1972), Dekker si Webb (1973), au dovedit deasemenea existenta unei afiliatii clare intre evenimentele vietii si tulburarile psihiatrice in general, asa cumk a facut si Uhlenhuth si Paykel (1973) cu intensitatea psihiatrica. Barrett (1979) a publicat o revizuire cuprinzatoare a relatiei dintre tulburarile psihiatrice si stresul vietii. Alte revizuiri complete ale cercetarii evenimentelor vietii in general au fost facute de catre Dohrenwend si Dohrenwend (1974) si de catre Rabkin si Struening (1976).

Cu toate ca o prima evaluare sumara a instrumentelor pentru evenimentele vietii - ca masuratori prezumtive ale stresului este favorabila, criticile conceptuale si etodologice ale abordarii ai ridicat intrebari serioase despre ea. Amintim in acest context ca postulatiile initiale ce privesc evenimentele vietii stresante, sustineau ca dezirabilitatea evenimentelor a fost irelevanta pentru potentialul lor de a produce stres; impactul cumulatic al schimbarilor vietii asociate cu evenimentele a fost identificat ca agent etiologic (Holmes si Rahe,1967). Cercetarile ulterioare au negat puternic aceasta pozitie. Brown (1974) a lansat ideea provocatoare ca evenimentele profund negative sunt mai stresante decat evenimentele pozitive, iar Vinokur si Selzer (1975) au demonstrat convingator ca masuratorile stresului legat de starea sufleteasca si simptome s-au corelat selectiv cu evenimentele negative - ca opuse celor pozitive. În mod subsecvent, Zeiss (1980) a demonstrat o corelatie ridicata intre punctajele U.S.V. (unitati de schimbare a vietii) si aversitatea evenimentelor, iar Byrne si White (1980) au aratat ca evenimentele vietii - ca discriminatori ai pacientilor cu infarct miocardic, au putina putere daca nu este luata in calcul interpretarea subiectiva a pacientilor despre acele evenimente.

Pentru a mari puterea predictiva a evaluarii schimbarilor vietii, Horowitz si colegii lui (Horowitz, Wilner si Alvarez, 1979) au elaborat o scara a evenimentelor vietii care masoara impactul subiectiv al evenimentelor.

O a doua problema legata de masuratorile stresului vietii vizeaza schemele de cantarire diferentiala a evenimentelor. Punctajele unitatilor de schimbare a vietii (U.S.V.) calculate din greutatile diferite ale scarilor de cotatie a reajustarii sociale (S.C.P.S) sunt mult folosite in studiile stresului vietii asa cum sunt si alte sisteme de cantarire diferentiala. Se acumuleaza tot mai multe dovezi potrivit carora greutatea diferentiala a evenimentelor vietii poate fi in mod predictiv irelevanta. Grant, Sweetwood, Gerst si Yager (1978) au diferentiat patru scheme de cantarire diferita a evenimentelor vietii (inclusiv unitatile de schimbare a vietii) si nu au descoperit nici o sporire apreciabila a corelatiilor simptomelor evenimentelor asociate cu greutatea lor diferentiala. În mod similar, prezicand finalitatile cu ajutorul teoriei psihometrice, Lei si Skinner (1980) au demonstrat o corelatie de 0,97 intre greutatile H.E.R. (histogramei evenimentelor recente) si greutatile diferentiale deduse din S.C.R.S. (scara de cotatie a reajustarii sociale). În continuare ei au aratat ca abordarea S.C.R.S. a determinat o reducere a increderii in consecventa interna. Aceiasi investigatori au generat de asemenea corelatii foarte ridicate H.E.R.-S.C.R.S. (0,93-0,98), atunci cand punctajele evenimentelor vietii u fost dimensionate in sase subdomenii prin analiza factoriala.

Adaugat acestor probleme, aspectul dimensionalitatii a scos la iveala instrumente adresate stresului vietii (Miller, Bentz, Aponte si Brogan, 1974; Rahe, Pugh si Erickson,1971). În mod tipic, instrumentele evenimentelor vietii au reprezenatt stresul vietii ca fiind unidimensional, cu evenimentele care contribuie la un punctaj al stresului general. Daca de fapt, exista dimensiuni distincte sau domenii pentru stresul evenimentelor vietii, atunci un singur punctaj general poate cu usurinto sa obscurizeze relatiile semnificative dintre astfel de dimensiuni specifice si variabile importante cum ar fi bolile, tulburarile psihiatrice,    sau randamentul la locul de munca. Urmand o logica similara, Skinner si Lei (1980) , au determinat analitic sase factori dimensionali ai vietii intr-un esantion de 353 de pacienti alcoolici si alcoolizati. Asa cum este de asteptat ei au demonstrat ca estimarile increderii in consecventa interna pentru aceste scari (care erau egale in cazul H.E.R.) au fost semnificativ mai ridicate decat cele pentru H.E.R. unidimensionala. Ceea ce este si mai important, ei au putut sa demonstreze in multe cazuri corelatii oarecum mai ridicate pentru dimensiunile specifice cu importanta variabile demografice si de sanatate.

Critici mai generale ale cercetarii evenimentelor vietii s-au facut de asemenea remarcate. Cleary (1980), a citat 10 probleme metodologice    care au deranjat acest domeniu de cercetare si care au necesitat modeluri mai riguroase. Goldberg si Comstock (1976), au revizuit studiile prospective ale relatiei dintre evenimentele vietii si bolile (suferintele) corespunzatoare si au avertizat ca exista prea putine dovezi pentru puterea predictiva din aceste investigatii prospective. Minter si Kinball au ridicat deasemenea serioase indoieli despre aceasta conexiune si au concluzionat ca numai cu definitii mai convingatoare si tot astfel de masuratori ale statutului sanatatii va fi rezolvata chestiunea relatiei. Andrews si Tenant (1978), au remarcat oarecum nelinistitor ca atunci cans perantele initiale legate de semnificatia etiologica a unui agent nu sunt rezolvate de stiita psihologica si cea medicala, inseamna ca ne confruntam cu o perioada de framantari metodologice; aceasta reactie determina uneori o incercare de a rezolva cu precizie sporita ceea ce este in principal o problema de irelevanta.

Înainte de incheierea comentariului despre masuratorile evenimentelor vietii este demn de indicat ca exista numeroase ale scari in afara H.E.R. si S.C.R.S., care masoara stresul vietii. De exemplu, Sarason, Johnson si Siegel (1979) au publicat date despre scara lor, Tabloul Evenimentelor Vietii (T.E.V.), iar Horowitz, Schaefer, Hiroto, Wilner si Levin (1977), au propus un numar de noi masuratori ale stresului vietii.

În analiza finala, concluziile la care ajunge cineva care este preocupat de adecvanta acestei abordari a masuratorilor stresului, sunt determinate in amre parte prin pretentiile de masurare ale acelui cineva. Daca telul este acela de a dobandi unele masuratori in grup ale potentialului de spres inerent l mediului, apoi cu oarece sporiri ale rigorii metodologice si cu oarece ajustare psihometrica, aceste scari vor parea capabile de implinire cu virtuozitate a telului propus. Daca pe de alta parte, scopul cuiva este de a obtine masuratori individuale precise si predictibilitate, apoi aceste masuratori nu par sa sustina aceasta promisiune egata de calitatile masuratorilor. Gradul de incredere in valoarea masuratorilor este compromis dintr-o varietate de motive, iar aspectul variabilelor mediatoare orientate catre persoana (Johnson si Sarason,1979), modifica ultimele efecte ale stresorilor ambientali de la un individ la altul, astfel incat punctajele evenimentelor vietii par sa ofere o insuficienta varianta unica cu (in functie de) variabile decriteriu care permit o predictie eficienta

Masuratorile orientate catre raspuns

Spre dosebire de masuratorile vietii orientate catre stimul, care au obtinut mai mult sau mai putin dintr-o baza teoretica de cercetare a stresului, masuratorile orientate catre raspuns au propriile lor argumente in psihopatologie. Aberatiile cognitive, starile sufletetti denaturate si relatiile (interpersonala si sociala) dezorganizate - amprentele de lunga durata ale tulburarilor psihiatrice - au ajuns sa fie adoptate de catre investigatorii acestui domeniu ca dovezi de prima mana ale prezentei stresului.

Exista sute de masuratori autoraportate care au fost elaborate si imbunatatite in diferite subdomenii ale psihopatologiei (dispozitia sufleteasca, ajustarea psihologica, personalitatea si competenta sociala etc), care intr-un sens sau altul s-ar putea incadra in definitia masuratorilor stresului orientate catre raspuns. Nu voi incerca sa ofer o revizuire cuprinzatoare sau evaluare a acestui domeniu foarte larg, ci ma voi focaliza mai degraba pe cateva masuratori pe care le consider ca sunt exemplare pentru aceste diverse clase. Pentru revizuiri mai profunde cititorul poate consulta Buras (1978), Comrez, Backer si Glaser (1973), Hargreaves, Attkisson, Siegel si McIntyre (1975), Waskow si Parloff (1975).

Clasele instrumentelor psihologice de autraportare care au fost folosite in modul cel mai preominent ca masuratori prezumtive ale stresului, sunt inventarele simptomelor psihice si     scari care masoara starile negative. Majoritatea acestor instrumente au fost multidimensionate, reflectand sindromuri multiple si emotiile disforice care exista; in orice caz, sindromurile specifice (ex. anxietatea) care genereaza proeminent tulburari psihice, au intretinut instrumentele unidimensionale dedicate acestor sindromuri.

Inventarele simptomelor psihice multidimensionale

Inventarul Personalitatii Multifazice Minnesota (I.P.Mf.M.) este unul dintre cele mai bine cunoscute teste psihologice (Hathaway si McKinley, 1940). Un volum enorm de cercetari s-a desfasurat prin folosirea acestui instrument intr-o gama extrem de diversa de situatii clinice si cu un spectru foarte larg de esantioane. I.P.Mf.M. a fost pivotal in dezvoltarea cercetarii personalitatii pe parcursul a 25 de ani si a oferit date euristice insemnate si idei stiintifice valoroase (Dahlstrom si Welsh, 1960, 1972). În ciuda acestui renume considerabil, I.P.Mf.M. nu este lipsit de probleme (Butcher,1972). Cei 566 itemi ai scarii fac acest inventar foarte stufos si intrucat poseda masuratori atat ale starilor permanente, cat si ale starilor trecatoare, este oarecum dificil pentru cercetarea stresului sa separe raspunsurile emotionale (la stres), fata de unele caracteristici cognitive care le mediaza. Într-o colectie recenta de rapoarte care evalueaza masuratorile schimbarilor psihoterapeutice (Waskow si Parloff,1975), dintre cei patru autori insarcinati sa evalueze instrumentele de autoraport, Dahlstrom (1975) a recomandat I.P.Mf.M. cu superlative, Gleser (1975) a fost foarte critic, iar Imber (1975) si Cartwright (1975), nu au mentionat nimic.

În ciuda revizuirilor ambivalente, I.P.Mf.M. continua sa fie folosit de catre cercetatori ca o matoare a finalitatilor generale. Motivatia acestei folosiri se explica probabil prin existenta unei literaturi bogate despre scara acestui inventar. Exemple despre studiie recente sunt reprezentate de un raport al lui Miyabo, Asato si Mizushima (1979), care arata o relatie dintre cortizol, nivelurile hormonului de crestere si punctajele I.P.Mf.M. la pacientii nevrotici, precum si de un studiu al lui Biliauskas (1980), care nu a reusit sa gaseasca o relatie intre nuvelurile 17-hidroxicarticosteroidului (17-OHCS) si punctajele scarii K intr-o versiune scurta a I.P.Mf.M. . Keegan, Sinha, Merriman si Shiply (1979) u observat numai diferente marginale intre pacientii cardiaci de tip A si pacientii cardiaci de tip B cu inventarul I.P.Mf.M., in ciuda diferentelor semnificative dintre cele doua grupuri in privinta conditiilor medicale si masuratorilor interpersonale si sociale. Pancheri si asociatii lui (1978) au descoperit ca I.P.Mf.M. discrimineaza lar pacientii improvizati fata de cei reali - care suferisera infarcturi miocardice grave, iar Davis si Widseth (1978) au observat ca scara este sensibila intre studentii de sex masculin.

Lista de control al simptomelor (L.C.S.-90-R)

L.C.S.-90-R este un inventar de autoraportare multidimensionala a simptomelor, menit sa masoare distresul psihic simptomatic. O versiune prototipica a scarii a fost elaborata de Derogatis, Lipman si Covi,1973; versiunea finala a acestui instrument a fost publicata la doi ani (Derogatis, 1975). Un raport introductiv al lui Derogatis, Rickets soi Rock (1976) a fost urmat de publicarea manualului punctajelor si administrarea lor (Derogatis,1977). L.C.S.-90-R este foarte asemanatoare Listei de Control a Simptomelor lui Hopkins (L.C.S.H.)(Derogatis, Lipman, Rickels, Uhlenhuth si Covi,1974 a, b; in orice caz, unii itemi ai inventarului-autoraport initial pot fi retrasi - Fisa de Date Personale a lui Woodworth (1918).

L.C.S.-90-R a dovedit ca are precizie ridicata atat la retestarea testarii, cat si la consecventa interna (Derogatis, 1977; Edwards, Yarvis, Mueler, Zingale si Wagman,1978), iar validarea ei a fost abordata intr-o maniera programatica. Derogatis, Rickels si Rock (1976) au demonstrat o convergenta foarte ridicata a L.C.S.-90-R ? ? ? ? ? ? ? ? ???????????? intr-un esantion de voluntari simptomatici, in timp ce Boleoucky si Horvath (1974) au oferit o demonstratie similara folosind Chestionarul Spitalului Middlesex (Q.C.M.)(Crown si Crisp, 1966) intr-un esantion de nonpacienti normali. Într-un mare studiu de analiza factoriala, Derogatis si Cleary(1977a) au confirmat structura rational-clinica a instrumentului, contribuind la valabilitatea lui constructiva, iar intr-un raport ulterior Derogatis si Cleary (1977b), au evidentiat o invarianta factoriala a dimensiunilor simptomelor psimare in cadrul unui din ambele sexe.

L.C.S.-90-R s-a dovedit a fi foarte sensibila la schimbare intr.o mare varietate de contexte medicale si clinice. Cercetarea legata de depresie a aratat ca "90" din titlul listei este deosebit de discriminant cu privire la prezenta titlului este deosebit de discriminant cu privire la prezenta si alterarea conditiilor depresive. Într-un studiu axat pe distinctiile dintre depresia primara si secundara "90" (nouazeci-ul) s-a dovedit a fi deosebit de eficient in demonstrarea severitatii diferentiale a simptomelor dintre grupuri (Weissman, Pottenger, Kleber, Rubin, Williams si Thompson, 1977), in timp ce intr-o a doua investigatie a acelorasi cercetatori , L.C.S.-90-R s-a demonstrat a fi capabila de evaluare exacta a depresiei survenita in cinci populatii psihiatrice si intr-o comunitate-esantion (Weissman , Sholomskas, Pottenger, Prusoff si Locke,1977).

L.C.S.-90-R reflecta distresul psihic pe baza a noua dimensiuni simptomatice primare si trei indexuri globale ale distresului. Somatizarea (SOM), obsesivitatea-coercitia (OBS), sensibilibilitatea interpersonala (INT), deprimarea (DEP), anxietatea (ANX), ostilitatea (OST), anxietatea fobica (FOB), ideatia paranoida (PAR) si psihotismul (PSI), sunt structurile simptomelor primare. Cele trei indexuri globare reprezinta masuratori sumare ale tulburarilor psihice, care desi corelate, s-a dovedit ca ofera aspecte distincte de psihopatologie, (Derogatis, Yevzeroff si Wittelsberger, 1975). Indexul severitatii generale (I.S.G.), combina informatiile cu numarul simptomelor si intensitatea distresului; totalitatea simptomelor pozitive (T.S.P.), reflecta numai numerele simptomelor; indexul distresului simptomatic pozitiv (I.D.S.P.) este o masuratoare a intensitatii pure, adoptata pentru numerele simptomelor prezente.

În mod curent exista trei norme formale asociate cu L.C.S.-90-R, care sunt publicate; acestea au fost elaborate cu pacienti psihiatrici neinternati, pacienti psihiatrici internati si nonpacienti normali. În fiecare din aceste trei cazuri, norme separate sunt valabile atat pentru barbati, cat si pentru femei. Fiecare norma reprezinta distributiile punctajului brut ale celor noua dimensiuni simptomatice si trei dimensiuni globale pe baza ariei punctajelor totale. Doua norme noi, una pentru adolescenti, iar cealalta pentru conducatori industriali , urmau sa fie introduse in 1982, iar prima dintr-o serie de norme de schimbare urma sa fie completata pentru pacienti psihiatrici neinternati. Dincolo de normele formale, datele pentru profil sunt disponibile pentru numeroasele grupuri clinice specifice prin folosirea L.C.S.-90-R.

L.C.S.-90-R a dovedit deasemenea sensibil ca distresul psihic provine de la tulburarile sexuale (Derogatis, Meyer si Gallant,1977); de la conditii asociate cu tulburrile de somn (Kales, Kales, Soldatos, Caldwell, Charney, si Martin,1980); de la durerile de cap (Harper si Stegler,1978); si de la cancer (Craig si Abeloff,197, Derogatis, Abeloff si McBeth,1976).

Folosirea L.C.S.-90-R in special in cercetarea stresului a fost raportata de Carrington si asociatii ei (Carrington, Collings, Benson, Robinson, Wood, Lehrer, Wolfolk si Cole,1980) care au aratat ca instrumentul este foarte sensibil la diferentele din variatele interventii ediatoare in stres si de catre Horowitz si grupul lui (Horowitz, Wilner, Leong si Marmar,1981) care au demonstrat deasemenea o mare sensibilitate discriminativa pentru acest instrument cu privire la stresul inerent din decesele parentale, ajutandu-i pe oamenii care necesita asistenta terapeutica in gestionarea acestui tip de eveniment. Derogatis, Abeloff si Melisaratos (1979), au relevat ca L.C.S.-90-R este capabila de discriminare pentru supravietuitorii cancerului de san metastazic (de la cei pe termen lung pana la cei pe termen scurt), pe baza modelului lor de rezistenta afectiva. Aceasta descoperire a fost in mod concomitent confirmata de Rogentine si asociatii lui (Rogentine, Van Kammen, Fox, Docherty, Rosenblatt, Boyd si Bunney,1979), care au folosit pacienti suferinzi de melanoma.

O alta caracteristica importanta a acestui instrument este aceea ca L.C.S.-90-R nu exista solitar ca un test psihic distinct, ci este mai degraba un component al unei serii structurate de instrumente de testare. O forma scurta a scarii, Inventarul Scurt al Simptomelor (I.S.S.), masoara aceleasi noua dimensiuni simptomatice si trei dimensiuni globale, exprimate de "90"-ul din titulatura si foarte bine corelate cu acesta intr-o populatie psihiatrica (Derogatis, 1977). Cele doua scari de observator difera in primul rand in functie de gradul de sofsticare al psihopatologiei necesara pentru folosirea lor. Aceste instrumente extind considerabil natura cercetarii care poate fi efectuata cu L.C.S.-90-R si faciliteaza enorm comparatiile doctor-pacient (Abramowitz si Herrera, 1981; Derogatis, Abeloff si McBeth, 1976; Derogatis, Freeland si Abeloff,1979).

Masuratorile Simptomelor Psihice Unidimensionale

Chiar si o revizuire superficiala a domeniului scarilor simptomelor unidimensionale arata ca acesta este foarte necesar. Limitandutsi atentia ei acordata masuratorilor anxietati, de Bonis (1974), a a documentat 27 de inventare distincte aflate in uz. Astazi exista probabil mult mai multe si acelasi lucru sepoate spune despre alte constructii psihice decat anxietatea. Selectia mea de instrumente din acest aranjament mare facuta pentru a servi ca exemple ale clasei din care fac parte, a fost dictata de doua principii:

primul intrucat anxietatea si depresia sunt complexe simptomatice emotionale cele mai des identificate in cadrul stresului, aceste constructii psihice ar trebui sa fie tinta primara a masuratorilor;

al doilea, instrumentul trebuie sa posede o consemnare traseistica prestabila a valabilitatii predictive pe parcursul unei game de contexte de cercetare clinica. Cu aceste doua notiuni in minte, am selectat patru instrumente care sa fie comentate; cu siguranta pot fi gasite multe altele care sa se incadreze acestor criterii.

Inventarul de depresie Beck este un instrument unidimensional axat pe masurarea depresiilor. În raportul lui introductiv, Beck si colaboratorii (Beack, Ward, Mendelson, Mock si Erlaugh,1961, au descris Inventarul de depresie Beck (I.D.B.) ca pe un "inventar de masurare a adancimii depresive" (p.154). I.D.B. a rezultat in parte din cauza capriciilor rationamentelor clinice care reflecta atat idiosincrasiile practicatilor individuali, cat si slabiciunile inerente din sistemul nosologic. Folosirea unui inventar din autorapoarte a fost perceputa ca o abordare mai obiectiva si una care a permis ca puterea psihometricelor sa fie facuta sa se sprijine pe problema masurarii depresiilor.

Inventarul de depresie Beck (I.D.B.) consta in 21 de categorii de atitudini simptomatice, care au fost derivate clinic de catre Beck si colegii lui si apreciate ca fiind caracteristice pentru pacientii lor si specifice pentru depresie. Fiecare categorie reprezinta o manifestare caracteristica a depresiei (ex. pesimismul, autodispretul, fatigabilitatea), pe care pacientul a ratifica el insusi prin folosirea unei serii de scari ordinale cu patru puncte, punctajele categoriei individuale sunt insumate pentru a produce un punctaj total I.D.B. (Beck si Beamsderfer, 1974) au indicat ca forma speciala pentru I.D.B. a fost dictata de observatiile lui ca:

severitatea depresiei si numerele simptomelor sunt corelate;

intensitatea distresului si severitatea depresie sunt corelate;

frecventa simptomelor depresive are o distributie graduala de la inceputul depresiei pana la forma cea mai severa a acesteia.

Beck si Beamsderfer (1974) au raportat existenta acuratetei consecventei interne pentru scara 0,86, dar din anumite motive au extins exercitiul acuratetii de testare-retestare, argumentand intr-o maniera mai imperioasa ca memoria poate sa subiectiveze descoperirile pe termen scurt, iar fluctuatiile naturale ale conditiei ar reduce coeficientii pe parcursul oricarei perioade apreciabile. Studiile cu valabilitate asociata, cu ratificari clinice si alte masuratori autoraportate sunt numeroase pentru I.D.B., precum si o serie de studii elaborate pentru validare constructiva care sunt foarte bine documentate (Beck si Beamsderfer, 1974).

În 1972, o forma scurta cu 13 itemi a I.D.b. a fost introdusa de catre Beck si Beck (1972); in orice caz, au fost oferite prea putine informatii despre acuratete. Acest dezavantaj a fost rezolvat curand dupa aceea de catre Reynolds si Gould (1981), care au demonstrat valori ale coeficientilor consecventei interne de 0,83 pentru forma scurta, de 0,85 pentru forma lunga si o corelatie de 0,93 intre cele doua valori.

Cu toate ca I.D.B. este unidimensional in sensul ca masoara o singura structurare (constructie psihica), un numar de studii de factori analitici au izolat cativa factori distincti (in mod permanent) de la cohorte de pacienti. Acesti factori par sa reprezinte aspecte fiziologico-vegetative de depresie, disperare-deznadejde, injosire-culpabilizare de sine si inhibare obositoare. În ciuda acestor descoperiri nu s-a efectuat nici o incercare reala de realizare a punctajelor multidimensionale sau de interpretare a I.D.B.

Într-un raspuns stralucit la problema segmentarii punctajelor pentru a determina cazuistica I.D.B., Beck si Beamsderfer (1974), au evidentiat ca nu este posibila identificarea unui singur punctaj din care sa se traga concluziile cuvenite. Relevanta oricarui punctaj depinde de seria de punctaje din care provine prin anticipare, de selectivitatea si specificitatea asociate cu diferite segmente de punctaj (adica esantionul si functiunile utilitare) implicate in determinarea "costului" negativelor false si pozitivelor false din contextul particular al problemei. Este important de semnalat faptul ca de fiecare data Reynolds si Gould (1981), au observat ca exista diferente semnificative de sex pe baza I.D.B. (in special forma scurta) si acest fapt trebuie luat in calcul atunci cand se folosesc segmentele de punctaje.

I.D.B. este larg-folosit pentru masurarea stresului si distresului asociate cu tulburarile psihice (Beck si Beamsderfer, 1974), care au mai aratate ca acest inventar este sensibil si la stresul pacientilor internati (Schwab, Bialon, Brown si Holzer, 1967) si al pacientilor neinternati (Nielsen si Williams, 1980)- stres legat de problemele lor medicale. Scara este adesea folosita ca o masuratoare de depresie in studierea evenimentelor vietii (Johnson si Sarason,1978), iar recent s-a aratat ca este aplicabila adolescentilor perturbati (Stroeber, Green si Carlson, 1981).

Inventarul Anxietatii Tranzitorii - Stabile (instalate) (I.A.T.S.) este un inventar de autoraportare a toanelor - simptomelor, menit sa ofere o distinctie operationala intre anxietate ca o caracteristica durabila a ersonalitatii - anxietatea stabila (instalata) si anxietate ca o experisneta emotionala trecatoare - anxietatea tranzitorie. Spielberger si colegii lui (Spielberger, Gorsuch si Lushene,1970) au elaborat un I.A.T.S. cu posibilitatea crearii a doua scari distincte cu o consecventa interna ridicata care sa ofere masuratori exacte ale acestor componente separate, dar foarte inrudite ale anxietatii, asa cum au postulat teoreticienii anxietatii tranzitorii-stabile (Cattell,1960,1966; Spielberger, 1966,1972).

I.A.T.S.    cuprinde doua seturi a cate 20 de afirmatii referitoare la modul in care se simte individul. Respondentul completeaza unul din seturi cu instructiuni care arata modul in care el se simte la un moment dat (anxietatea instantanee); in timp ce la cel de al doilea set de itemi se raspunde in functie de ceea ce individul simte in general (anxietatea stabila). Exista o versiune pentru copii a acestui instrument si anume I.A.T.S.C. (Spielberger,1973) si o edizie spaniola a unei scari pentru adulti (Spielberger, Gonzales-Reigoza si Martinez-Urrutia,1971).

Smith si Lay (1974) au compilat o bibliografie de adnotari cu cercetarile facute despre I.A.T.S. pe parcursul anului 1972 si au dovedit ca instrumentul este sensibili la o mare varietate de contexte stresante. Conditiile de stres au variat de la interventiile chirurgicale (Delong, 1971; Florell, 1971), interventii stomatologice (Lamb si Plant, 1972) pana la discursul pana la discursul public (Lamb, 1970). Kendall si asociatii lui (Kendall, Fich, Auerbach, Hook si Mikulka, 1976) au efectuat un studiu tripartit al I.A.T.S care sa studieze structura factoriala a instrumentului. Ei au descoperit un factor anxietal unir stabil si au observat doua dimensiuni distincte ale anxietatii (amenintarii) trazitorii. Au fost evaluate relatiile dintre anxietatea sabila intensa si cea redusa prin doua masuratori ale anxietatii stabile in conditii de amenintare interna si amenintare fizica; s-a observat un sprijin intermediar pentru relatia prezisa cu ajutorul teoriei.

Mai multe exemple recente ale folosirii I.A.T.S. in cercetarea stresului pot fi gasite in studiul lui Johnson si Sarason (1978), care au utilizat instrumentul in cercetarea evenimentelor vietii si in cel al lui Sarason, Johnson si Siegle (1979) care au demonstrat ca punctajele schimbarii negative a vietii au o corelatie semnificativa cu masuratorile I.A.T.S., in timp ce schimbarilepozitive ale vietii cu punctajele lor s-au corelat aproximativ la zero cu aceasta senzatie bazata pe masuratorile stresului. Din cauza expeditivitatii lui si a usurintei de utilizare, precum si a distinctiei dintre reactia emotionala curenta si cea ce poate fi foarte usor dedus ca o variabila mediatoare a trairii stresului, I.A.T.S. continua sa fie un instrument atractiv in cecetarea stresului.

Scara de Autocuantificare a Depresiei (S.A.D.) si Scara de Autocuantificare a Anxietatii (S.A.A.) au fost publicate de catre Zung in 1965 si 1971. fiecare scara a fost elaborata pentru a oferi o definitie operationala a constructiei simptomatice relevante ca tulburare clinica. Instrumentele au rezultat dintr-un program sistematic de cercetare menit sa ofere definitii operationale obiective ale acestor entitati clinice importante.

Scara de Autocuantificare a Depresiei (S.A.D.) a fost elaborata conform lui Zung (1974), "pentru a defini tulburarile depresive printr-o definitie operationala calitativa si pentru elaborarea unei scari cuantificatoare care sa masoare simptomatologia" (p.171). revizuirea anterioara a unei mari parti a cercetarii clinice contemporane si a celei multivariate asupra depresiei l-a determinat pe Zung sa concluzioneze ca sunt in general observabile patru caracteristici ale depresiei clinice:

tulburarile aective patrunzatoare;

tulburarile fiziologice;

tulburarile psihomotorii;

tulburarile psihice.

Au fost apoi elaborati douazeci de itemi din aceste patru arii primare. Fiecare item este prevazut cu o scara ordinala cu patru trepte cu aplicabilitate proportionala pentru repsondent, care este rugat sa indice cat de aplicabil este itemul pentru el la momentul testarii. A fost elaborat si un index numeric pentru S.A.D. prin dividerea sumei punctajelor celor 20 de itemi la 80 si inmultirea rezultatului obtinut cu intregul numar distributiv care variaza de la 25 la 100. aceasta nu este o distributie standardizata de fiecare data, dar uneori se coreleaza cu distributia procentuala care a fost arbitrar trunchiata la extremitatea inferioara.

Comentand acuratetea si valabilitatea, Zung (1974) a argumentat puternic ca valabilitatea continutului este importanta entru o astfel de scara si a observat ca operatiunile care generasera scara au indeplinit in mod adecvat acest criteriu. El a citat de asemenea un numar de studii de valabilitate convergenta - la care s-au folosit instrumente I.D.B., Scara D (depresie) a I.P.Mf.M. si Scara Hamilton de Cotare a Depresiei (S.H.C.D.). nivelul valabilitatii discriminative manifestat de S.A.D. a fost mai putin clar in aceste rapoarte.

Zung (1972) a efectuat o gama larga de studii care masoara depresia populatiilor clinice, precum si un numar de studii transculturale si studii in populatii normale. Este important de semnalat faptul ca S.A.D. are o scara adecvata pentru observatorul clinic si anume Inventarul Statutului Depresiv (I.S.D.) (Zung, 1972) - un interviu semistructurat cu 20 de itemi care se coreleaza la 0,87 cu S.A.D.

Desi a fost publicat cu cativa ani mai tarziu, S.A.A. a fost elaborata pentru a acoperi lipsurle din domeniu. Zung (1974) a indicat ca "nevoia de metoda standardizata de inregistrare si evaluare a anxietatii ca tulburare psihica nu a fost acoperita de majoritattea scarilor de astazi"(p.180).

S.A.A. (Scara de Autoraportare a Anxietatii) consta din 20 de itemi meniti sa reflecteze caracteristicile majore le tulburarilor anxietatii clinice. S.A.A. are deasemenea o scara adecvata pentru observator numita Inventarul Statutului Anxietatii (I.S.A.) (Zung, 1974,1975). Punctajele ambelor scari urmeaza aceeasi procedura unica a lui Zung de dividere a sumei punctajelor itemilor la maximumul de 0,80 si multimplcarea lui cu 100. intrucat itemii sunt punctati de la 1 la 4, aceasta procedura determina o distributie trunchiata care variaza de la 25 la 100.

Datele despre acuratete si alabilitate sunt mai putin disponibile de la S.A.A. decat la S.A.D.. Zung (1974,1979) a pus un puternic accent pe importanta validitatii continutului pentru ambele scari si a oferit date ale validitatii convergente folosind Scara Taylor de Manifestare a Anxietatii si Scara Hamilton pentru Anxietate (S.H.A.). El a raportat de asemenea validitate predictiva folosind prezenta tulburarilor deanxietate psihiatrica - ca criteriu de baza si a domenstrat corelatii intre S.A.D. si I.S.A. de 0,66 intr-un grup eterogen de pacienti psihiatrici si de 0,74 pentru un esantion lomitat la tulburari de anxietate (Zung, 1979,1979). Nu am putut gasi date despre acuratete nici de la S.A.D. nici de la I.S.A.

Desi nu sunt larg folosite in cercetarea stresului, atat S.A.D., cat si S.A.A. au un numar de caracteristici pentru care le recomandam. Ele au rezultat in urma derularii unor programe sistematice de masuratori clinice si ele sunt scurte si usor de administrat. Cu toate ca mai sunt de efectuat studii psihometrice cu aceste scari, formele lor adecvate pentru observator suntun bonus de masurare; in plus, sensibilitatea masuratorilor nu este in prezent bine documentata, oar ele vor beneficia probabil de o utilizare mai larga in cercetarea viitoare a stresului,

Scara afectiva si Scara toanelor (capriciilor)

Fata de masuratorile orientate catre raspuns bazate pe simtomele psihiatrice, scara afectivitatii si cea a capriciilor constituie o a doua clasa semnificativa de masuratori. Prin natura lor, capriciile si starile afective tind sa fie mai trecatoare decat alte semne ale stresului, asa cum sunt simptomele psihice; prin urmare, acuratetea consecventei entru aceste masuratori este prin definitie oarecum mai scazuta. Din experienta mea, stiu ca orice masuratori simple ale capriciilor s-au dovedit in mod repetat ca sunt primele instrumente care reliefeaza schimbarile terapeutice riscante; in plus, ele sunt extrem de eficiente din punct de vedere al costurilor. În mod tipic, astfel de instrumente sunt colectii de adjective care zugravesc diferite stari capricioase, adesea selectate pe baza studiilor analitice de factor. Cu toate ca exista un mare numar de scari ale adjectivelor de capriciu, numai doua vor fi comentate aici: una datorita sensibilitatii ei dovedita in multe contexte de cercetare clinica, iar cea de-a doua, datorita abordarii ei neobisnuite a masurarii starilor afective.

Profilul scarilor capricioase (P.S.C.), este o lista de control adjectival cu 65 de itemi care reflecta masuratorile sub forma a sase stari capricioase primare rezultate prin analize factoriale repetate (McNair, Lorr si Droppleman,1971). Dimensiunile capriciilor sunt: anxietatea-tensiune etichetata; depresia-marginalizarea, confuzia, furia-ostilitatea, vigoarea si oboseala.

Fiecare item al P.S.C. este gradat pe o scara cu cinci trepte de la "deloc" pana la "extrem"; contextul masuratorilor este "saptamana trecuta inclusiv astazi". Scara are nevoie de aproximativ 10-15 minute pentru a fi completata, iar nivelurile limbajului au fost evaluate ca mentin o dificultate a cuvintelor la nivel minim.

Coeficientii raportati ai consecventei interne pentru P.S.C. variaza de la 0,74 pana la 0,92, cu coeficiemtii de testare-retestare de 0,61-0,69 obtinuti intr-un interval de o luna (McNair si Lorr,1964). Analizele-factoriale repetate ale instrumentului au confirmat ca structura-factoriala de baza a lui (Lorr, McNair si Weinstein,1963; McNair si Lorr, 1964), iar normele separate pentru femei si barbati sunt disponibile pentru instrument (culese de la un mare esantion vazut la un centru universitar de sanatate).

P.S.C. a demonstrat validitate predictiva intr-un spectru larg de studii ale schimbarilor clinice, care implica atat psihoterapie (Imber, 1975), cat si psihofarmocologie (McNair, 1969) au demonstrat varianta predictiva independenta asociata asociata cu simptomele, asa cum rezulta din masuratorile efectuate cu Lista Hopkins de Control a Simptomelor (L.H.C.S.). au demonstrat de asemenea si statut afectiv - asa cum arezutat din masuratorile P.S.C.. instrumentul este bine conceput si bine dezvoltat si trebuie sa se dovedeasca faptul ca este un bun masurtor al stresului orientat catre raspuns.

Scara de Echilibru Afectiv (S.E.A.). O revizuire a majoritatii scarilor afective evidentiaza ca majoritatea dimensiunilor acestor scari pun accent pe starile afective negative. Atunci cand sunt folosite ca masuratori ale statului curent, sau ale tratamentului care induce schimbari, aceste instrumente sunt limitate la definitii operationale total independente de statutul starilor afective disforice.

Multi dintre noi am facut observatii clinice, conform carora evaluare curenta, sau prognoza sunt egal dependente de statutul stariloe afective ale individului. Multe dintre reactii - ca ultim raspuns fata de stres depind nu numai de nivelurile stresorilor, ci de asemenea si de repsursele rezistentei psihice, astfel incat cea mai exacta evaluare a statutului emotional al unui individ, trebuie sa examineze atat efectele pozitive, cat si cele negative (toanele). În concordanta cu aceasta apreciere, eu (Derogatis, 1975) am elaborat o scara a adjectivelor afective - Scara Echilibrului Afectiv S.E.A. care cuprinde dimensiunile afectelor pozitive (bucuria, multumirea, vigoare, admiratia), precum si patru dimensiuni negative (anxietatea, depresia,culpabilitatea si ostilitatea).

S.E.A. este un instrument adjectival cu 40 de itemi ale carui scari de adjective afective cuprind cinci trepte de la "deloc"(0) pana la "extrem" (4), adica de la 0, la 4. sumele punctajelor celor opt dimensiuni afective reprezinta totalul afectelor pozitive si negative. Diferenta generala a punctajelor dintre totalul pozitivelor si cel al negativelor (indexul echilibrului afectiv) ofera punctajul sumar al instrumentului.

În mod curent sunt disponibile patru norme pentru S.E.a. ale non-pacientilor psihiatrici, pacientilor cu disfunctii sexuale si non-pacientilor normali (Derogatis,1975). Sunt in mod curent laborate norme pentru pacientii psihiatrici neinternati, deoarece sunt norme de schimbare psihica bazate pe reactiile acestui grup. S.E.A. are nevoie de trei pana la cinci minute pentru a fi sompletata.

Cu toate ca studiile de acuratete formala sunt in progres, au fost publicate cinci studii despre validitatea predictiva a scarii. Derogatis, Meyer si Vasquez (1978), au aratat ca S.E.A. este foarte sensibila la statutul starilor disforice al barbatilor disforici fertili; aceasta stare afectiva a fost distincta de cea a femeilor disforice fertile (Derogatis, Meyer si Boland, 1981). Starile afective negative asociate atat disfunctiilor sexuale masculine, cat si celor feminine, au fost de asemenea clar documentate cu S.E.A. (Derogatis si Meyer, 1979), iar Derogatis, Abeloff si Melisaratos (1979), au demonstrat ca mecanismele asociate cu statutul starii sufletesti sunt semnificativ discriminante in randurile supraviesuitorilor pe termen lung ce sufera de cancer metastazic la piept. Mult mai recent, Hoen-Saric (1981) a putut sa dovedeasca sensibilitatea ridicata a S.E.A. in raport cu distinctia intre starile de anxietate.

Eu (Derogatis,1982) am completat o structura care confirma analiza factoriala a S.E.A., folosind 417 pacienti psihiatrici neinternati. Toate cele pentru dimensiuni afective negative au fost confirmate, alaturi de vigoare si afectivitate din domeniul pozitiv. Veselia si multumirea sufleteasca au fost imbinate pentru a forma o singura dimensiune. O analiza ordinala mai amanuntita a corelatiilor dintre factorii primari a determinat doua dimensiuni distincte, una care reflecta starile pozitive, iar cealalta pe cele negative.

Cu toate ca aceste concluzii ale lui Hoen-Saric, au rezultat dintr-o perspectiva de cercetare diferita (esantionae comunitare), Bradburn (1969; Dradburn si Caplovitz,1965) au argumentat convingator notiunea independenta a afectelor pozitive de cele negatve, afirmand ca statutul sanatatii mentale este in mod precis corelat cu echilibrul dintre ele. Cu toate ca aceasta scara (Hoen-Saric) este destul de diferita ca structura de S.E.A. , Bradburn a elaborat si el un instrument cu 10 itemi, numit de asemenea Scarra Echilibrului Afectiv. Acest studiu este esential pentru elaborarea pozitiei teoretice ca sanatatea psihica este in mod independent importanta pentru bunastarea psihica, iar conceptualizarea sanatatii este o contragreutate esentiala pentru tulburari sau boli (vezi Fontana, Marcus, Dowds si Hughes,1980). Separarea starilor afective pozitive de cele negative este o componenta importanta in aceasta abordare teoretica si se poate dovedi foarte relevanta in cercetarea rezistentei fata de stres. Din acest motiv, S.E.A. elaborata in laboratorul nostru poate fi o masuratoare utila in cercetarea viitoare a stresului,

MASURATORILE ORIENTATE CATRE

INTERACTIUNE

Asa cum am precizat anterior, teoreticienii interactionali sunt deosebit de interesati de caracteristicile cognitive, perceptuale si de alta natura ale individului care sa serveasca raspunsurilor mediatoare fata de stres. Trasaturile personalitatii, stilurile rezistentei psihice, mecanismele psihodinamice ale autoapararii, precum si multe alte variabile ale persoanei fac parte din postularile interactionale psivitoare la stres.

Pozitia interactionala este oarecum mai noua decat orientarea stresului catre stimul si raspuns si partial din acest motiv nu s-au elaborat o serie de masuratori din domeniul stresului. În orice caz, aceasta situatie este intr-o rapida schimbare. Aceasta sectiune este consacrata mai intai examinarii instrumentului care este probabil cel mai familiar pentru toate masuratorile stresului si apoi este menita revizuirii unui numar de noi si promitatoare masuratori interactionale.

Registrul de Activitate Jenkins (R.A.J.)

Registrul de Activitate Jenkins este un instrument de oglindire prin auto-raportare, elaborat de Jenkins si colegii lui (Jenkins, Roseman si Friedma,1967; Jenkins, Zyzansky si Roseman ,1975,1976), pentru masurarea unui mode specific de comportament considerat a avea o asociere foarte stransa cu predispozitia fata de bolile coronariene: acest complex comportamental a ajuns sa fie cunoscut cu numele de modelul comportamental de tip A. Scara reprezinta de fapt o definitie operationala mai riguroasa si mai obiectiva a unui model comportamental descris initial prin metode de intervievare (Friedman si Roseman, 1959(.

R.A.J. s-a dovedit in repetate randuri cap are o validitate convergenta (70-73% conformitate) cu interviurile structurate menite sa masoare acelasi complex comportamental (Jenkins si Zyzansky, 1980) si a dovedit si o substantiala validitate predictiva cu privire la prevalenta bolilor de inima coronariana (Jenkins, 1971, 1976; Jenkins, Roseman si Zyzansky,1974). De asemenea, cu ocazia unor serii de experimente fascinante si sistematice de teren si laborator (Glass, 1977), acest instrument a contribuit semnificativ la validitatea constructiva a modelului comportamental de tip A.

R.A.J. contine 52 de itemi gradualizati in functie de niste descriptori multificabili. Jenkins si Zyzansky (1980) au indicat ca instrumentul este compus din patru scari, numai una din ele fiind scara de tip A. : aceasta a fost obtinuta prin analiza functiei discriminante. Celelalte trei scari au fost obtinute prin analiza factoriala a itemilor care a diferentiat comportamentul de tip A de alte modeluri (ex. tip B). Acestea sunt descrise ca "trei dimensiuni independente, care nu sunt corelate una cu cealalta, dar fiecare este corelata cu tipul A" (p.159). factorii corespunzatori au fost numiti:

- precipitare-impacientare;

- implicare in activitate;

- competitivitate dura.

În mod evident, incarcaturile itemilor continuti de scari nu sunt univoce si asa cum stim din experienta anterioara cu I.P.Mf.M. (Norman, 1972), corelatiile artificiale rezultate din elemantele de jonctiune ale itemilor pot obscuriza relatiile predictive.

Cu toate acestea, R.A.J. a fost folosit aproape universal in cercetarea stresului (cel putin in aspectul legat de bolile de inima caronariana); instrumentul a fost tradus in numeroase limbi (olandeza, poloneza, rusa si suedeza; Jenkins si Zyzansky, 1980). Limitarile de spatiu ma impiedica sa revizuiesc literatura enorma despre R.A.J.; revizuiri excelente au fost oferite de Glass (1977), Goldband, Katkin si Morell (1979), Jenkins (1971,1976), Jenkins si Zyzansky (1980), iar Marmot (1980) a publicat un editorial interesant pe aceasta tema. Voi oferi cateva exemple.

Cercetarile mai recente cu R.A.J. au indicat un risc sporit al bolilor de artera coronariana cand au fost prezente atat comportamentul de tip A, cat si comportamentul de tip B, precum si insecuritatea sociala (Jenkins, Zyzansky, Ryan, Flessas, Tannenbaum, 1977); in mod constant un program de exercitii terapeutice au redus disproportionat factorii de risc coronarian fiziologic la subiectii de tip A. (Blumental, Williams, Williams si Wallace,1980). Un alt studiu a demonstrat ca ostilitatea si comportamentul de tip A sunt independent predictive pentru arteroscleroza (Williams, Haney, Lee, Kong, Blumental si Whalen, 1980), iar nielson si Dobson (1980) au descoperit ca modelul comportamental de tip A este virtual necorelat cu o serie de masuratori ale anxietatii durabile (stabile) la studentii unor colegii universitare.

Ca in cazul tuturor instrumentelor psihice, creatorul unui instrument isi poate dori anumite imbunatatiri, asa cum este cazul lui R.A.J.. Cu toate ca exista o multime de studii de validitate convergenta, cu exceptia catorva rapoarte stiintifice mentionate anterior, noi nu am identificat suficiente dovezi pentru validitatea discriminativa a scarii. Este foarte dificila stabilirea punctajelor pentru R.A.J. , ea este inutil de complicata, iar relatia psihometrica dintre tipul A si alte dimensiuni ale instrumentului ramane obscura. În mod evident, ele nu sunt independente; in orice caz, exista informatii insuficiente despre gradul de corelare a scarilor factoriale cu tipul A pentru a determina daca tipul A este pur si simplu o combinatie lineara a celorlalte trei dimensiuni.

În ciuda acestor obiectii, R.A.J. s-a dovedit a fi un instrument de cercetare extrem de productiv, care a facilitat un imans numar de studii depre tema importanta a relatiei dintre bolile fizice si mediatorii psiho-comportamentali. Cu toate ca este limitat la o arie specifica din cercetarea stresului, R.A.J. reprezinta o masuratoare remarcabila care s-a dovedit foarte utila.

P.D.S. (Profilul Derogatis al Stresului)

Acest profil este un instrument nou, ale carui analize psihometrice introductive au fost completate la momentul scrierii acestui capitol. Profilul Derogatis al Streului isi are locul in acest capitol in primul rand din cauza ca este una dintre foarte putinele masuratori ale carei structuri provin direct din teoria stresului si in al doilea rand, din cauza ca incorporeaza in mod explicit stimulul, raspunsul si elementele interactionale. De asemenea, datele de validare preliminara sugereaza ca instrumentul este sensibil le fenomenele stresului incoporate de un spectru larg.

P.D.S. este un test cu 77 de itemi, 11 dimensiuni fundamentale i doua punctaje globale. Un punctaj global reprezinta o insumare    a punctajelor celor 11 dimensiuni primare, in timp ce cel de al doilea este o masuratoare analoaga a nivelului curent al stresului perceput subiectiv de individ. Testul are nevoie de 10-15 minute pentru a fi completat si punctajele lui sunt usor de gestionat.

Trei din cele 11 scari P.D.S., masoara elemantele stimulului provenite din mediul de desfaurare al evenimentelor. Aceste scari sunt numite: satisfactia vocationala, satisfactia domestica si starea de sanatate. Cele cinci dimensiuni masoara caracteristicile atributelor si mecanismelor de rezistenta psihica, despre care s-a dovedit cap au efecte mediatoare semnificative cu privire la stres. Acestea sunt: presiunea timpului - care este auto definita; comportamentul indus - care reflecta nevoia obligatorie de a fi constant implicat in comprtamentul predestinat constructiv; starea atitudinala - care reflecta bagajul etic; potentialul relaxator - care masoara potentialul pentru diversiunile sanatatii si definirea rolului - care este menita sa masoare rolul asteptarii determinate, al poverii de responsabilitate fata de solicitarile vietii.. celelalte trei dimensiuni ramase reflecta masuratorile orientate catre raspunsul primar fata de stres, prin intermediul structurilor emotie - simptom a ceea ce se cheama agresiune-ostilitate, tensiune-anxietate si depresie. Primele doua masuratori au capatat o sustinere funamentala ca variabile ale stresului prin postulatul initial     al lui Cannon (1929) despre mecanismele neuroendocrine ale raspunsului lupta ori sterge-o. Depresia detine sprijin ca o masuratoare valabila a stresului prin studiul lui Selye (1970) despre sindromul adaptarii generale si explicatiile subsecvente oferite de un numar de teoreticieni (Horowitz, 1979; McLean,1976).

Profilul Derogatis al Stresului a fost conceput sa fie intr-adevar o masuratoare interactionala a stresului. Cele trei scari de stimul ofera o indicatie despre nivelul stresului ambiental la care este supus individul; cele cinci scari ale comportamentului mediator pot fi privite ca pe un sistem de lentile capabil sa mareasca sau sa reduca impactul stresorilor; in fine, cele trei masuratori de raspuns, indica nivelul distresului emotional constient pe care individul il traieste (simte), ca urmare a interactiunii stresor-mediator. Tiecare scara are sanse egale de a contribui la punctajul stresului interactional general.

În prezent sunt elaborate norme (punctajele domeniului T-total) pentru un numar de populatii (lideri, studenti, pacienti psihiatrici) iar acuratetea fundamentala si studiile confirmatorii de factor sunt in progres.

Lista de Cotatia Afirmatiilor (L.C.A.)

Acesta lista este un instrument olandez menit sa masoare o dimensiune fundamentala a ceea ce se chama "personalitatea infarctului" (van Dije si Nagelkerke, 1980). Aceasta structura este similara cu cea a modelului comportamental de tip A, masurat de R.A.J. iar dezvoltarea testului este de asemenea paralela de R.A.J., iar dezvoltarea testului este de asemenea paralela cu metodele lui Jenkins, in sensul ca sondajul initial cu 69 de itemi a fost mai intai supus analizei functiei discriminante pentru a identifica acei itemi care au facut distinctie intre pacientii aflati in stadiul de moarte iminenta (M.I.) si indivizi sanatosi (barbati); acesti 27 de itemi au fost supusi subsecvent unei analize factoriale. Aceasta analiza a identificat patru factori care au justificat 90% din variatia manifestata in matricea esantionala, anume depresivitate, ostilitate, implicare activa sau angajare activa si responsabilitate activa.

Scara instrumentului a dovedit valabilitate predictiva a timpului retrospectiv in discriminarea pacientienti M.I. prestabiliti fata de subiectii de control sanatosi (can Dijl si Negelkerke,1980), iar varianta anterioara a scarii a dovedit asemenea validitate predictiva in mod prospectiv prin discriminarea pacientilor M.I. de indivizii de control cu risc ridicat de moarte iminenta (van Dooren, 1980).

Instrumentul este expeditiv si poseda o valoare predictiva substantiala. Continutul in itemi a L.C.A. trebuie stabilizat iar proprietatile lui psihometrice formale trebuie dezvoltate in continuare.

Chestionarul Maastricht (Q.M.)

Q.M. este o alta scara oladeza, elaborata de Appels (1979,1980). Q.M. pune un accent deosebit pe detectarea prevestivitatii M.I. (mortii iminente) si a decesului subit. Instrumentul contine 63 de itemi, plus 14 spatii de completat, iar Appels (1980) a aratat ca un subset de 40 de itemi a discriminat fructuos intre un grup de pacienti cardiovasculari de subiectii de control (sanatosi). Analiza piramidala erarhica a demonstrat ca itemii discriminatorii areau sa masoare aspecte ca starea de oboseala, pierderea vitalitatii, depresivitatea, desnadejdea-optimismul si tulburarile de somn. Appels a sugerat ca structura(rea) masurata de test este "un sindrom de epuizare vitala si depresie" (p.193) si ca astfel de complex comportamental este o faza cu o evolutie anticipata de la modelul comportamental de tip A la bolile de inima coronariana.

Un studiu de validitate predictiva si convergenta a concluzionat ca Q.M. s-a corelat bine cu R.A.J. in discriminarea pacientilor M.I. fata de pacientii de control (Verhagen, Nees, Appels, van Bastelaer si Winnubisi;): Aceiasi autori au raportat Cronbach pentru aceasta scara de 0,80.

Ideea unei evolutii recuperative pentru indivizii cu comportament predispunator fata de bolile coronariene trece in ultima vreme printr-un stadiu prevestibilo-identificabil "a epuizarii vitale si a depresiei" si este intriganta si fara sprijin. Se spera ca Appels va formaliza acest instrument in viitorul apropiat si va oferi analize psihometrice adecvate.

CONCLUZII

Odata cu redactarea cestui capitol mi-a venit idea ca revizuirea masuratorilor auto-raportate pentru stres de la sfarsitul secolului XX nu poate sa fie diferita de misiunea cartografilor si navigatorilor si navigatorilor europeni din secolul XV in cartarea unei rute vestice directe catre India. Cu toate ca exista unele rapoarte promitatoare, telul mentionat poate fi in cele din urma de neatins, asa cum s-a afirmat initial.

Este posibil asa cum Hinkle a argumentat (1979) ca structura stresului s-a impodobit cu prea excesiva semnificatie pentru a mai servi ca o constructie stiintifica utila relativa la patogeneza bolilor. El a sugerat ca stresul este o constructie (structura) lipsita de o valoare explicabila precisa si ca ar trebui sa ne redirectionam atentia catre evenimentele specifice meditate psihic la nivelele fiziologice    (descarcarea catecolaminelor, mobilizarea simpatica), care au dovedit ca au legatura cu statutul sanatatii. Este de asemenea posibil ca atitudinea critica a lui Hinkle sa fie prematura sau incorecta (ori ambele) cu privire la valoarea stiintifica a structurii , in special daca aceasta duce la masuratori credibile.

Una dintre necesitatile cele mai presante care poate fi identificata pentru orice constructie mentala stiintifica, este de aceea ca serveste ca baza pentru masuratorile operatioanle eficiente. Adica trebuie mentionat ca teoria constructiva trebuie sa fie delimitata de un contur, sa aiba dimensiuni clare si relatiile domeniului in cauza sa fie precizate si sa asigure asa cum se exprima Messik (1981) ca "un test miniatural al teoriei constructiei stresului este oferit la nivelul fiecarui item". Pecetile (amprentele) validarii constructive sunt reprezentate de studiile convergente si discriminative care confirma semnificatia punctajelor testului - ca definitii operationale ale constructiei si integreaza relatiile identificate cu alte variabile si masuratori ale constructiei stresului. Desi am vazut numeroase studii convergente in literatura despre stres, nu se poate spune aceasi lucru despre rapoartele stiintifice de validitate discriminanta, iar acestea sunt foarte necesare pentru a oferi delimitari precise ale structurii stresului.

Întrucat teoria s-a deplasat catre o pozitie mai interactionala si subsecvent tranzactionala, pare sa se fi afirmat o apreciere mai realista a fenomenului. Eu cred ca aceasta tranzitie va avea un efect important asupra celor implicati in incercarea de a masura stresul: ei vor deveni inferiori celor trei orbi care au incercat sa descrie un elefant. În acest moment, este prea devreme sa afirmam daca conceptul stresului va supravietui peste decenii, daca lucrul acesta se va intampla, acest rezultat va fi obtinut numai prin masuratori operationale sigure.

TEME CONSULTATE

Ø     ABRAMOWITZ S.I. si HERRERA H.R. Despre controlul psihopatologiei pacientilor in studiile naturale despre partinirile fata de sex. Jurnalul de consultanti si psihologie clinica,1981,49,597-603;

Ø     ANDREWS G. si TENNANT C. Stresul evenimentelor vietii si bolile psihiatrice. Medicina psihica, 1978,8,545-549;

Ø     APPELS A. Anticipabilitatea psihologica a infarctului si decesul subit. Psihoterapie si psihosomatica,1980,34,187-195;

Ø     BARRETT J.E. Stresul si tulburarile mentale. Ed. Raven, New York, 1979;

Ø     BECK A.T. si BEAMESDERFER A. Evaluarea depresiei: inventarierea depresiei. În lucrarea "Problemele moderne in farmacopsihiatrie", editata de P. Pichot, vol.7, Editura Karger, Basel, 1974;

Ø     BECK A.T. si BECK R.W. Exprimarea comportamentala a pacientilor deprimati in fviata lamiliala: o tehnica rapida. Medicina postlicentiata,1972,52(6),81-85;

Ø     BEXK a., WARD C., MENDELSON M., MOCK J. Si ERBAUGH J. Un inventar pentru masurarea depresiilor. Arhivele de Psihiatrie Generala,1961,4,53-63;   

Ø     BIELIAUSKAS L. Evenimentele vietii. Masuratorile 17-OHCS si defensivitatea psihica in relatie cu cautarea de ajutor. Jurnalul stresului uman, 1980,6,28-36;

Ø     BLUMENTAL J.A., WILLIAMS R.S., WILLIAMS R.B. si WALLACE A.G. Efectele exercitiilor asupra comportamentului de tip A (cu predispozitie coronariana). Medicina psihosomatica,1980,42,289-296;

Ø     BOLEOUCKY Z. Si HORVATH M.Scara de cotatie L.C.S.-90: prima experienta cu versiunea ceha aplicata cercetatorilor stiintifici sanatosi (barbati) Activias Nervosa Superior, Praga, 1972,16,115-116;

Ø     BRADBURN N.M. Structura bunastarii psihice. Ed. Aldine, Chicago, 1969;

Ø     BUROS O.K. Cele opt anuare de masuratori mentale. Highland Park: Gryphon,1978;

Ø     BUTCHER J.N. Evaluarea obiectiva a personalitatii: perspective schimbatoare. New York Academic, 1972;

Ø     BYRNE D.G. si WHITE H.N. Evenimentele vietii si infarctul miocardic in revizuire mentala: rolul masuratorilor care vizeaza impactul individual. Medicina psihosomatica,1980,42,1-10;

Ø     CANNON W.B. Schimbarile organismului in conditii de teama, foame, durere si furie: o evaluare a cercetarilor recente in functionarea excitatiei emotionale. Ed. Appleton, New York, 1929;

Ø     CARRINGTON P., COLLINS G.M., BENSON H., ROBSON H., WOOD L.W., LEHRER P.M., WOOLFOLK R.L. si COLE. J. Folosirea tehnicilor de relaxare meditativa in gestionarea stresului intr-o populatie muncitoreasca. Jurnalul de medicina ocupationala, 1980,221-231;

Ø     CARTWRIGHT D.S. Masuratorile efectuate prin autoraportarea pacientului. În lucrarea "Masurarea schimbarilor psihoterapeutice " editata de I.E. Waskow si M.B. Parloff. Institutul national de Sanatate Mentala, Rockville, 1975;

Ø     CATTELL R.B. Masuratorile unidimensionale ale anxietatii (ca o componenta unitara), excitatiei, stresului de efort si alte modeluri reactionale capricioase. În lucrarea "Drogurile si comportamentul", editata de L. Uhr si J.G. Miller. Ed. Wiley, New York, 1960;

Ø     ________ Anxietatea si motivatia: teorie si experimente cruciale. În lucrarea "anxietatea si comportamentul", editata de C.D. Spielberger. Ed. Academica, New York, 1966;

Ø     CLEARY P.J. O lista de control pentru cercetarea evenimentelor vietii. Jurnalul de cercetare psihosomatica,1980,24,199-207;

Ø     CLIVE D. si CHOSY J.A. Un studiu prospectiv al schimbarilor vietii. Arhivele de Psihiatrie Generala, 1972,27,51-53;

Ø     COMERY A.L., BACKER T.E. si GLASER E.M. Un ghid pentru masuratorile sanatatii mentale. Institutul de Cercetare a Interactiunii Umane, Los Angeles, 1973;

Ø     COX T. Stresul. Editura Universitatii Park, Baltimore, 1978;

Ø     COX T. Si MACKAY C.J. Modelul psihologic al stresului ocupational. Lucrare prezentata la Conferinta de Consiliere pentru Cercetare Medicala despre sanatatea mentala in industrie, Londra, 1976;

Ø     CRAIG T.J. si ABELOFF M.D. Simptomatologia psihiatrica la pacientii de cancer spitalizati. Jurnalul american de psihiatriem1974m131m1323-1327.





Politica de confidentialitate





Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate