Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Doar rabdarea si perseverenta in invatare aduce rezultate bune.stiinta, numere naturale, teoreme, multimi, calcule, ecuatii, sisteme




Biologie Chimie Didactica Fizica Geografie Informatica
Istorie Literatura Matematica Psihologie

Psihologie


Index » educatie » Psihologie
COPILARIA MICA (0 - 3 ANI)


COPILARIA MICA (0 - 3 ANI)


COPILARIA MICA (0 - 3 ANI)

Dezvoltarea motricitatii

Structurile comportamentale specifice acestei varste sunt reflexele innascute care evolueaza spre miscari simetrice si ulterior automate. Coordonarea informatiilor se face la inceput intamplator, el repeta miscarile care i-au facut placere si actiunile pe care le desfasoara sunt centrate pe propriul corp, de exemplu apucarea reprezinta bucuria de a face o miscare.

Se poate descrie evolutia motricitatii in perioada copilariei mici urmand un criteriu cronologic.



0 - 1 luna - copilul culcat pe spate are membrele flexate dar nu isi poate sustine capul,    cand acesta este miscat lateral, tot corpul tinde sa se miste in aceiasi directie, iar atunci cand este ridicat in brate se manifesta reflexul de extensie a bratelor.

3 - 4 luni - copilul poate intoarce capul independent de corp, isi poate sustine capul, iar atunci cand este culcat pe burta se poate ridica in coate sprijinandu-se pe antebrate. Incepe sa perceapa si se pare ca isi reprezinta mana ca fiind un element component al propriei corporalitati,

5 - 6 luni - poate sa stea in sezut, sustinut la inceput, apoi treptat fara nici un fel de sustinere, asezat pe burta se ridica sprijinindu-se cu mainile si apar primele miscari de rostogolire de pe spate pe abdomen.

7 - 9 luni - poate sta mult timp (o jumatate de ora) in sezut, poate sta in picioare sustinut sprijinindu-se in calcaie, incepe sa se deplaseze in "patru labe", se apuca cu manutele cand risca sa cada, dar are in continuare nevoie de suport.

1 an - poate sta singur in picioare, face primii pasi si "danseaza", mai exact controleaza miscarea si asociaza sunetul cu miscarea.

1 an - 1an si jumatate - sta in picioare si merge nesustinut, isi tine picioarele departate pentru echilibru, sta jos (in genunchi si in sezut) si se poate ridica pe varfuri daca are un suport.

2 ani - 2 ani si jumatate - merge cu spatele, alearga, se poate opri la comanda fara sa cada, urca scari si poate lovi o mingie fara sa-si piarda echilibrul.

2 ani si jumatate - 3 ani - merge cu picioarele drepte, isi perfectioneaza toate miscarile invatate anterior, poate sari, etc. Teoretic la trei ani copilul trebuie sa mearga foarte bine.

Fiecare achizitie motorie presupune dezvoltarea sistemului osteomuscular, a sistemului nervos, dar si exersarea miscarilor (antrenament). Daca in primele luni de viata stimularea are ca scop doar dezvoltarea motricitatii, dupa un an stimularea prin exercitii/joc are si un rol instructiv. Pana la un an jocurile stimulative pentru activitatea motorie presupun miscari de flexie si extensie a bratelor, rostogoliri, intre un an si doi ani copilul este sustinut sa repete jocuri care presupun rostogoliri si sarituri, pentru ca dupa doi ani sa fie sustinut in dezvoltarea voluntara a miscarilor simultane a miinilor si picioarelor, formarea reflexelor de orientare, etc.

Dezvoltarea miscarilor mainii

Reflexelor din nastere li adauga altele noi, astfel incat pana la trei ani copilul invata sa manipuleze, sa arunce si sa prinda obiecte. Reflexele nou formate se presupun radializare, digitalizare si integrare a miscarilor. Ceea ce inseamna ca prehensiunea (prinderea) este transferata din exteriorul cubital (marginea exterioara a mainii) in cel radial (interior), dinspre palma spre degete. In acelasi timp creste precizia miscarilor prin implicarea miscarilor cotului, umarului dar si a controlului vizual si tactil. Aceasta trecere presupune o evolutie stadiala.

Stadiul pensei cubito-palmare (3 - 4 luni) - poate apuca voluntar un obiect fie cu amandoua mainile, fie folosind ultimele trei degete pe care le strange in palma.

Stadiul pensei digito-palmare (6 luni) - poate strange ultimele patru degete in palma. Obiectele mici sunt apucate cu toata mana, fara ca degetul mare sa fie implicat activ. Obiectele mici asezate pe o suprafata plana sunt luate cu o miscare care seamana foarte mult cu grebla, degetul mare nu participa la apucare, este doar un suport pentru celelalte. Nu poate tine in mana in acelasi timp doua obiecte.

Stadiul pensei radio-palmare (7 - 8 luni) - copilul isi foloseste toate degetele, policele (degetul mare) este utilizat in miscare in opozitie cu celelalte. Poate trece un obiect dintr-o mana in alta.

Stadiul pensei radio-digitale (dupa 9 luni) - copilul poate apuca obiecte folosind degetul mare (police) si cel opozant (index).

Miscarile mainilor sunt din ce in ce mai flexibile. Daca la patru luni copilul lasa obiectele sa-i cada din mana, la sase luni tine obiectele cu ambele maini. Dupa un an arunca obiectele in mod intentionat si poate construi un castel din trei cuburi. La doi ani poate construi castele din sase cuburi, deseneaza, tinand creionul ca pe un pumnal. La trei ani poate prinde o minge cu ambele maini (coordonare bilaterala) si isi poate coordona miscarea astfel incit incepe sa poata turna apa dintr-un recipient in altul.

Dezvoltarea cognitiva

Dezvoltarea sensibilitatii

Dezvoltarea cognitiva este conditionata de evolutia normala a senzorialitatii care este sursa primara de informatii.

Simtul tactil este cel mai extensiv simt al organismului, receptorii sunt dispersati pe intrega suprafata a corpului. Dezvoltarea sensibilitatii tactile se face progresiv.

0 - 1 luna - nou nascutul reactioneaza doar la temperatura ambianta si la mangaierea mainii.

3 - 4 luni - plange cand este ud, se linisteste cand este luat in brate si schimbat, se joaca cu jucariile atarnate deasupra patului.

5 - 6 luni - se joaca cu propriile degetele, atinge cu mana obiecte si le arunca.

8 - 9 luni - vrea sa atinga hrana cu degetele.

1 an - foloseste mana pentru a manca, bate din palme prin imitatie, arata cu degetul.

1 an si jumatate - isi foloseste degetele pentru a manca.

2 ani - reactioneaza diferit la diversi stimuli din exterior, invata ca se poate rani, se teme de foc si poate intoarce paginile unei carti.

2 ani si jumatate - sensibilitatea tactila devine sofisticata, poate diferentia obiecte prin pipaire, fara sa le vada.

3 ani - face distinctia intre rece si fierbinte.

In corelatie cu dezvoltarea motricitatii si sensibilitatii tactile se dezvolta si sensibilitatea kinestezica, care permite memorarea si recunoasterea formelor, aprecierea spatiului, diferentierea intre relaxare si incordarea musculara.

Intre 0-7 zile sensibilitatea vizuala a copilului este diferita de a adultului. Astfel, acuitatea vizuala nu este formata si ca urmare nou nascutul are o imagine neclara (in ceata), distinge intre lumina si intuneric, poate urmari o sursa de lumina. Studiile arata ca imaginea cea mai clara se formeaza la distanta de 19-20 cm si vederea periferica nu este inca formata. (Fantz, 1958). Copilul poate percepe clar obiectele in jur de trei luni - trei luni si jumatate. Tot acum este definitivata vederea periferica, incepe sa perceapa culorile, si diferentiaza figura mamei de a altor persoane. Aceasta evolutie are o baza fiziologica, dezvoltarea sistemului nervos si a analizatorului vizual, transformarea stimulilor vizuali in imagine presupun un nivel de maturizare a substratului anatomic si un nivel adecvat de functionalitate al acestuia.

Sensibilitatea auditiva functioneaza inainte de nastere, ulterior copilul invata sa diferentieze si sa asocieze sunetele. Se poate considera auzul definitivat la o luna cand poate asocia sunetele cu imagini, cu obiecte.

Sensibilitatea olfactiva este perfect structurata la nastere, copilul reactioneaza diferentiat la mirosuri placute si neplacute.

Sensibilitatea gustativa este relativ formata, in sensul in care, desi reactioneaza pozitiv la dulce, copilul nu diferentiaza o serie de alte gusturi.

In concluzie, senzorialitatea este complet dezvoltata la sfarsitul primului an de viata,    evidentiabil la nivel comportamental. Copilul este interesat de exterior, de obiecte, repeta miscarile si actiunile care ii fac placere.

Dezvoltarea gandirii

Fara a acorda mai mica importanta teoriei lui Jean Piaget asupra evolutiei gandirii pe care o prezentam in capitolul de teorii asupra dezvoltarii de la sfarsitul acestui volum vom prezenta pe scurt teoria inteligentelor multiple a lui Gardner (1983) si teoria triarhica a inteligentei a lui Sternberg (1988).

Teoria inteligentelor multiple a lui Gardner considera ca inteligenta nu este o structura unica, ci exista sapte tipuri de inteligenta distincte (lingvistica, logico-matematica, spatiala, muzicala, corporal-chinestezica, interpersonala si intrapersonala). Ele opereaza ca sisteme modulare independente, cu alte cuvinte abilitatile unei persoane apreciate ca apartinand unui tip de inteligenta nu sunt corelate cu abilitatile unei persoanei apartinand altui tip de inteligenta. Desi separate si independente inteligentele interactioneaza si opereaza impreuna la nevoie. De exemplu rezolvarea unei probleme matematice necesita inteligenta lingvistica, spatiala si logico-matematica. Sternberg considera ca desi teoria lui Gardner este vaga ea reprezinta o contributie la intelegerea psihicului uman si a inteligentei.

Teoria triarhica a inteligentei a lui Sternberg are ca scop explicarea relatiilor dintre:

1. inteligenta si lumea interioara a individului, adica mecanismele mintale care stau la baza comportamentului inteligent (subteoria componentiala).

2. inteligenta si lumea exterioara a individului, adica modalitatea in care inteligenta este folosita pentru adaptarea la mediu (subteoria contextuala).

3. inteligenta si experienta, adica rolul jucat de experienta in dezvoltarea inteligentei ca modalitate de a face fata stresului (subteoria experentiala) .

Dezvoltarea limbajului

In formarea limbajului se parcurg, ca si in cazul celorlalte functii psihice, o serie de etape de evolutie.

Pina la o luna tipatul este mijlocul principal de comunicare, dupa care el este insotit de gangurit pentru ca in lunile urmatoare sa emita sunete care seamana cu un chicotit si sa asocieze doua sunete "da", "pa", "ma" pe care le repeta la inceput neintentionat, ulterior voit, in functie de intaririle pe care le primeste de la adulti.

In jur de 11 luni apar primele cuvinte articulate, de doua silabe ("mama", "tata", "papa").

Dupa un an incepe sa construiasca mici propozitii: "Vreau apa!" si raspunde la mici propozitii afirmativ sau negativ.

Dupa un an si jumatate vocabularul activ al copiilor este de aproximativ 30 de cuvinte, dar ei inteleg si reactioneaza corect la mult mai multe cuvinte. Studii nevalidate inca, au aratat ca exista diferente temperamentale in modalitatea de achizitionare si utilizare a limbajului. Introvertii vorbesc mai tarziu, par a exersa mintal pronuntia cuvintelor si deabia cand se conving ca aceasta este identica cu modelul pronunta cuvantul corect. Extravertii vorbesc mai repede, repeta cu greseli pana ajung la pronuntia corecta.

La doi ani vocabularul unui copil are in medie 50 de cuvinte, dar poate intelege mai multe si incepe sa asocieze cuvinte pentru a forma propozitii simple.

Intre 2 si 3 ani utilizeaza cuvinte in locul obiectelor, pune intrebari referitoare la persoanele absente cu care s-a simtit bine, isi poate imagina viitorul. La nivelul limbajului apar propozitiile formate din patru cuvinte, foloseste cuvintele "vreau"/"nu vreau". Poate folosi in joc obiecte simbolice.

Afectivitatea

La aceasta varsta evolutia psihica inseamna in primul rand dezvoltarea afectivitatii, ca fundament pentru celelalte componente ale personalitatii. Mama are rolul cel mai important in stimularea si dezvoltarea comunicarii, ea creaza premisele unor evolutii diferentiate ale comportamentelor.

Afectivitatea se manifesta in primele sapte zile dupa nastere prin prezenta zambetului spontan, mai corect - mimica asemanatoare, fara o justificare foarte clara, definita. Se numeste zambet neonatal si se poate asocia cu reactii de surpriza, de disconfort (ca urmare a durerii), de dezgust (raspuns la un miros sau gust neplacut) si de interes (pentru obiectele, figurile si zgomotele din jur). Toate aceste reactii sunt precursoarele zambetului social, ca si al emotiilor de surpriza si tristete. Exista studii care sustin ca zambetul neonatal este anterior nasterii, dar nu este o informatie validata. Reactia specifica acestei perioade este tipatul care nu are o determinare bine precizata, el apare ca reactie la senzatii de frig, de foame, de durere sau cand este trezit brusc si se sperie.

Intre 7-30 zile asistam la prima forma de comunicare sociala copilul comunica/spune celorlalti ce simte prin miscarea intregului corp. Spre exemplu, isi exprima durerea prin strangerea mainilor si a picioarelor. Spre sfarsitul primei luni apar modificari care reprezinta primii pasi in comunicarea cu ceilalti ca persoane individualizate, spre exemplu, zambetul neonatal (nedirectionat) se transforma in zambet social (directionat si constient) pentru mama.

Intre 1-3 luni creste receptivitatea la stimulii externi, zambetul incepe sa se asocieze si cu alte persoane, obiecte sau situatii declansatoare a unor stari de bine. Tot in aceasta perioada apar tipetele modulate, diferentiate pentru diferite nevoi, frustrari sau durere).

Daca pana la 3 luni copilul se bazeaza pe principiul "aici si acum", intre 3 si 6 luni se dezvolta capacitatea de stocare a memoriei si de anticipare (caracteristica a gandirii)    corelativ cu diferite situatii frustrante. Existenta anticiparii creaza bazele dezvoltarii unor noi trairi, cum sunt bucuria, furia, dezamagirea, spaima. Copilul incepe sa se socializeze, se joaca si comunica cu ceilalti. Zambetul capata adresabilitate, continut, consistenta si invata sa rada. De pilda, copilul va zambi persoanelor cunoscute si va rade daca acestea fac ceva care ii provoaca placere. Toate aceste trairi sunt achizitii sociale.

Intre 6-12 luni participa la jocuri sociale (cu altii), relationeaza, "vorbeste", tipa, gangureste, exprima o gama larga de sentimente si reactii fata de persoanele cunoscute. Raportat la personele necunoscute se poatwe speria si va reactiona diferentiat in functie de gradul de noutate al stimulilor si persoanelor. Catre 12 luni apar sentimentele de rusine, de ezitare si de sovaiala. Se percepe pe sine ca diferit de ceilalti, se uita in oglinda si se recunoaste. Este o faza de simbioza totala cu mama, copilul fiind posesiv in relatia cu aceasta.

Intre 1-2 ani copilul exploreaza locurile din jurul sau, utilizand fara retinere protectia pe care o primeste. Nu exista comportamente diferentiate sexual, atasarea atributului de masculin sau femin unui comportament, sunt doar proiectii si interpretari ale adultilor.

Intre 2-3 ani copilul traieste primele sentimente de anxietate afladu-se in continuare intr-un proces de individualizare. Pentru a depasi anxietatile si sentimentele de singuratate are nevoie de prezenta constanta a unui adult. In acelasi timp este din ce in ce mai autonom si ca urmare apar conduite de refuz, evidentiate la nivel verbal prin utilizarea cuvantului "nu". Refuza aproape orice, parca testand forta acestui cuvant. Apar sentimente noi precum vina si dispretul. Prezenta constiintei de sine permite "intelegerea" diferentelor de gender, in fapt copii percep asemanarea fizica cu parintii de acelasi sex si se manifesta primele comportamente diferentiate (imitatii ale unor reactii caracteristic masculine sau feminine), fara o justificare in sfera personalitatii.

Rolul familiei in dezvoltarea copilului intre 0 si 3 ani

Familia are rolul de interfata intre copil si "restul lumii", ea sustine si influenteaza trebuinta copilului de a deveni autonom, de a se constitui ca o persoana individualizata si sociala. Functioneaza ca model si instanta de evaluare a "binelui" si a "raului" si este in acelasi timp suportul afectiv necesar.

Socializarea este conceptul utilizat pentru a descrie si explica, pe de o parte modul in care copii isi formeaza comportamentele care le asigura insertia in cultura si societatea din care fac parte si pe de alta parte "ajustarile" adaptative ale comportamentelor pe parcursul intregii vieti (Birch, 2000). Socializarea trebuie inteleasa ca un proces biunivoc, copilul nefiind in relatia cu parintii o fiinta pasiva, modelabila, ci o persoana activa care dispune de caracteristici ereditare (genetice) si care este capabil sa influenteze reactiile celorlalti fata de el.

Familia trebuie inteleasa ca mediu afectiv, social si cultural. Ca mediu afectiv familia reprezinta un sistem de interrelati afective, apt sa reactioneze la trebuintele copilului si la dezvoltarea personalitatii lui. Primele manifestari ale copilului au caracter instinctiv si nedirectionat. Absenta mamei pana la 6 luni (deprivarea maternala) poate determina carente afective grave, de exemplu autism. Ca mediu social, familia asigura relatia copilului cu adulti de toate varstele si sexele. Familia intervine prin aceste relatii si dezvolta socializarea si sociabilitatea copilului, astfel incat acesta sa se poata adapta in societatea careia ii apartine. Ca mediu cultural, familia transmite copilului o serie de informatii dar si atitudini, prejudecati, credinte, modele comportamentale, etc.

Masura dezvoltarii sociale a copilului este data de reactia pe care o are la stimulii sociali (parinti si alti membri ai familiei, persoane straine). Dupa 2 ani aria socializarii se extinde prin multitudinea de relatii pe care copilul trebuie sa le stabileasca pentru a se maturiza afectiv si comportamental. Socializarea este dificila, asistam la manifestari de egocentrism, de agresivitate, de egoism, dar si de adaptare si integrare sociala. Adultul trebuie sa stie sa actioneze in consecinta, sa ignore reactiile neadecvate si sa le recompenseze pe cele adecvate. Cele mai frecvente atitudini/comportamente cu urmari negative in evolutia copilului sunt cele de supraprotectie sau opusul sau de respingere.

Supraprotectia este tendinta parintilor de a nu se desparti niciodata de copil, de a-i acorda diverse privilegii, de a-l feri de riscuri imaginare. Astfel parintele se aseaza intre copil si restul lumii. Supraprotectia determina dependenta, egocentrism, lipsa de initiativa, copii "rupti de realitate".

Respingerea se evidentiaza prin faptul ca in cadrul familial nu se tine seama de vulnerabilitatea copilului. Cand copilul este respins, neglijat, tratat cu indiferenta, se vor dezvolta la acesta sentimente de anxietate care pot corela si determina o stima de sine scazuta. Un copil respins dezvolta o serie de comportamente de tipul agresivitate, ostilitate, instabilitate emotionala, dezinteres, tendinte spre reverie. Atitudinea/comportamentul de respingere poate sa apara la parintii care la randul lor au fost respinsi, sau la cei care au fost supraprotejati. In ambele cazuri este vorba despre o transmitere transgenerationala a unor "nevroze". Un alt motiv pentru care copilul poate fi respins sunt conflictele conjugale, parintii resimtind prezenta acestuia ca pe o povara, ca o lipsa de libertate. Conflictele dintre parinti conduc la inlocuirea sentimentului de protectie cu unul de abandon si anxietate.

Atitudinea de supraprotectie sau de respingere a parintilor are consecinte in dezvoltarea afectivitatii si ca urmare ea se va reflecta si in comportamentul adultului. Adaptabilitatea sociala a adultului este masura acceptarii familiale pe care acesta a cunoscut-o in copilarie. Pentru nou nascut mama este punctul de referinta, prima autoritate. Pentru a pastra dragostea materna copilul isi poate impune renuntari. Ea are rol de agent securizant, de model, de ghid, copilul depinde de abilitatile sale, de sanatatea sa psihica, de bogatia sa sufleteasca. Decesul, boala, etc. pot provoca sentimente de nesiguranta, inchidere in sine, ruptura de realitate.

Tatal este la inceput dublura mamei. Atitudinea lui fata de copil este foarte importanta. Daca este o persoana calma, echilibrata psihic, copilul poate prelua prin imitatie o serie de comportamente. Apare o diferentiere de roluri. Tatal este cel care structureaza atitudinea morala, este un model ca valoare. Absenta acestuia are ca efect sublimarea dorintei de realizare a copilului, structura personalitatii ramane deficitara, incompleta. Copilul are nevoie de o imagine paterna. In lipsa sa, copilul isi va crea un tata imaginar cu care va incerca sa se identifice.

In contextul socializarii este important de discutat conceptul de atasament. Birch (2000) considera ca atasamentul poate fi definit ca o legatura afectiva orientata spre o anume persoana, Primele atasamente se formeaza in jur de 8 luni si tind sa coincida cu aparitia anxietatii de separare (despre care am discutat anterior). Comportamentele specifice atasamentului sunt urmatoarele: cautarea si stationarea in apropierea persoanelor investite afectiv, protest cand este despartit de subiectul atasamentului si folosirea adultului ca "baza de securitate" cand exploreaza "necunoscutul".

Bowlby (1969), unul din principalii teoreticieni ai conceptului de atasament a considerat initial ca relatia de atasament care se dezvolta intre copil si mama este baza afectiva a relatiilor interpersonale de mai tarziu. Ulterior depaseste influenta psihanalitica si preia o serie de concepte ddin biologie. Si anume, pe de o parte atasamentul este o structura afectiva care se dezvolta in scopul asigurarii protectiei copilului si pe de alta parte comportamentul de atasament se structureaza in relatia mama-pui. Analiza ulterioara a acestor postulate a validat doar primul - atasamentul are rol de protectie. Al doilea s-a dovedit a fi fals puiul sau copilul se simte protejat in raport cu orice alta persoana adulta care ii ofera dragoste si stabilitate. Ca urmare in 1973 Bowlby revine cu trei postulate care justifica universalitatea sentimentelor de atasament. Tipul de atasament al copilului este dependent/determinat de calitatea dragostei pe care o primeste. Cele trei postulate de baza in teoria atasamentului sunt urmatoarele:

1. Daca o persoana are certitudinea ca este protejat in orice moment (in sensul existentei neconditionate si constante a unui protector in imediata apropiere) el va fi mai putin inclinat sa dezvolte sentimente de teama (in relatiile cu ceilalti), va avea mai multa incredere in ceilalti si in sine.

2. Dezvoltarea increderii se construieste in perioada copilariei si a adolescentei si orice asteptare (expectanta) care se dezvolta in acesti ani tinde sa persiste relativ neschimbata pe parcursul intregii vieti.

3. Pattern-urile de atasament (experientele actuale) ale adultilor sunt reflectari (relativ corecte) ale experientelor afective din copilarie.

Daca pe parcursul primilor ani de viata copilul se simte securizat de raspunsurile/reactiile adultilor la comportamentele pe care le dezvolta, atunci sa va structura un tip de atasament denumit securizat, care corespunde a ceea ce Erickson denumeste incredere.

Daca pe parcursul primilor ani de viata copilul nu se simte securizat de raspunsurile/ reactiile adultilor la comportamentele pe care le dezvolta atunci se va structura un tip de atasament denumit anxios, care corespunde lipsei de incredere (conform teoriei ericksoniene). Ainsworth precizeaza alte doua tipuri sau pattern-uri de atasament si anume, anxios - evitant si nesigur - ambivalent.

1. Pattern-ul securizat (sigur) de atasament este prezent in 60 -70% din cazuri si este caracterizat prin incredere in persoana care il ingrijeste si il sustine in activitatile sale, ceea ce se reflecta in comportamentul sau prin autonomie, siguranta si incredere in relatiile cu alti adulti cu conditia ca parintele sa fie prezent.

2. Pattern-ul anxios este caracterizat prin incredere in persoana care il ingrijeste de care este dependent. Ca urmare copilul are un comportament ezitant, teama in relatiiile noi, aparent lipsa de curiozitate, in fapt teama de separare de adultul/parinte.

3. Pattern-ul anxios-evitant este caracterizat prin comportamente de explorare, non-implicare afectiva si acceptarea cu usurinta a separarii de adultul/parinte si in acelasi timp acceptare a persoanelor necunoscute.

4. Pattern-ul nesigur-ambivalent este caracterizat prin comportamente si atitudini conflictuale si contradictorii, care pot fi secventiale - se joaca si este fericit pentru ca in momentul urmator sa planga si sa fie furios, sau simultane - zambet asociat cu agresivitate.

Revenind asupra evolutiei sentimentului de atasament pe parcursul vietii cercetarile au dovedit stabilitatea acestora in timp cu exceptia unor cazuri in care au aparut schimbari drastice ale contextului familial.

Jocul

Intre 0-3 ani principala activitate prin care se dezvolta procesele cognitive si insertia sociala a copilului este jocul. In timpul jocului copilul invata diverse scheme de a manipula jucariile, invata sa suprapuna, sa desfaca, sa refaca ceea ce presupune motricitate si cognitie.

Jocul reprezinta modalitatea cea mai buna de dezvoltare a proceselor cognitive. Nu putem vorbi de joc inainte de un an. Dar exista o serie de comportamente pe care le putem considera precursoarele jocului. Astfel, dupa 6 luni copilul repeta scheme de actiune invatate, comportamente pe care le stie pentru a-si atinge un scop. De exemplu priveste cu mare atentie o jucarie si abia dupa aceea intinde mana si o ia fara ezitare. Poate anticipa evenimente, intamplari, asadar poate imagina in anumite limite ce se va intampla. De asemenea intelege ca obiectele pe care nu le mai vede nu dispar, ci continua sa existe si ca urmare va incerca sa le gaseasca atunci cand a vazut directia/locul in care au disparut (ceea ce se numeste "conduita sforii"). In perioada cuprinsa intre un an si doi ani, copilul manifesta curiozitate asupra rezultatelor actiunilor sale si asupra lumii inconjuratoare explorand orice loc in care poate ajunge. Cand apare o problema el incearca diferite solutii, pana va ajunge la una convenabila lui.

In cadrul jocului copilul preia prin imitatie o serie de comportamente ale adultilor. Cu timpul se realizeaza trecerea de la comportamente imitate la comportamente achizitionate prin incercare si eroare continuandu-se cu activitati care au o nota personala si din ce in ce mai complexe. Jocurile se structureaza de la concret la simbolic, in cele simbolice obiectele reale devin ceea ce copilul doreste sa fie in momentul respectiv. Aceasta trecere este influentata de adultii care il sustin in diversificarea activitatii si accepta jocul pe care copilul il propune.

Sunt cunoscute mai multe teorii ale jocului, teoria sociala, psihanalitica, psihodinamica etc.

Parten, 1932 considera ca in stilul de joc al copilului se poate evidentia procesul de socializare. Astfel pana la 18 luni predomina jocul solitar cu obiecte diferite, la 3 ani asistam la jocul paralel, un joc cu ceilalti copii in sensul in care se observa si se imita comportamentul acestora, dar nu exista o interactiune reala. Dupa patru ani apare jocul social in care au loc interactiuni simple, la inceput destul de rigide, ulterior luand forma cooperarii.

Piaget, a analizat relatia dintre joc si dezvoltarea gandirii si a descris trei stadii ale activitatii de joc si anume deprinderea de joc (0-2 ani) care corespunde stadiului senzoriomotor al dezvoltarii, in care se exerseaza miscarile si se exploreaza mediul inconjurator prin observatie si atingere. Activitatea de joc a copilului include multiple miscari repetitive care asigura formarea deprinderilor. Jocul simbolic corespunde stadiului preoperational (2-7 ani) si implica imaginatie, presupunand utilizarea unor obiecte pentru a simboliza altele in cursul jocului. Jocul cu reguli este specific stadiului operational (dupa 7 ani) si presupune utilizarea regulilor prestabilite.

Freud, considera jocul un mecanism de aparare si o modalitate de control a comportamentului. Copii prin joc isi exploreaza si controleaza propriile sentimente si isi exteriorizeaza teama si anxietatea.

Brunner si Sylva (1980), considera jocul ca fiind modalitatea de formare a deprinderilor fizice dar si a cognitiei. Jocul presupune experimentarea unor actiuni restranse care mai tarziu se integreaza la nivelul unei deprinderi. Ca activitate care contribuie la dezvoltarea cognitiva, activitatea ludica sau jocul elaborat provoaca si stimuleaza copilul sa desfasoare activitati tot mai complexe, ceea ce inseamna implicit si dezvoltarea unui set complex de abilitati. Jocul elaborat prezinta doua caracteristici importante, are un scop precis si o anumita semnificatie pentru a fi achizitionat si pe de alta parte reprezinta o modalitate de control, de evaluare a propriului progres fara a face apel la altcineva.

INTREBARI RECAPITUALTIVE

Carei perioade de varsta corespunde urmatoarea afirmatie: "Copilul poate sta mult timp, pana la o jumatate de ora, in sezut, poate sta in picioare sustinut, sprijinindu-se in calcaie, incepe sa se deplaseze in patru labe, se apuca cu manutele cand risca sa cada, dar are in continuare nevoie de suport" ?

In ce consta stadiul pensei digito-palmare la noul nascut?

Cu ce anume se poate asocia zambetul neonatal care, aparent, este un zambet spontan si fara o justificare foarte clara?

Denumiti factorii care conditioneaza dezvoltarea inteligentei.

La ce varsta apare abilitatea de discriminare a culorilor?

Care este principalul mijloc de comunicare al noului nascut pana la varsta de o luna?

In jurul carei varste apar primele cuvinte articulate (de doua silabe)?

Unul din comportamentele parintilor cu efect negativ asupra evolutiei copilului este supraprotectia. Descrieti consecintele acestuia asupra comportamentului copilului.

Denumiti autorul in teoria caruia sentimentele de atasament sunt universale.





Politica de confidentialitate





Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate