Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Doar rabdarea si perseverenta in invatare aduce rezultate bune.stiinta, numere naturale, teoreme, multimi, calcule, ecuatii, sisteme




Biologie Chimie Didactica Fizica Geografie Informatica
Istorie Literatura Matematica Psihologie

Gramatica


Index » educatie » » literatura » Gramatica
» Introducere in gramatica si stilistica


Introducere in gramatica si stilistica


Introducere in gramatica si stilistica

Gramatica e ca o cutie de bijuterii ce contine numeroase pietre pretioase. Unele stralucesc mai puternic decat altele si incanta ca adevarate minunatii. Sunt minunatii deoarece pastreaza in ele arta cuvantului .Altele, mai putin stralucitoare, ce au intrat in contact cu oamenii, trec neluate in seama, pe cand cele puternic stralucitoare incanta prin misteriozitatea lor si asteapta sa fie descoperite.

Actionand asupra acestor pietre pretioase, indivizii isi lasa involuntar amprenta personala. Astfel fiecare piatra pretioasa dobandeste stilul individului cu care a intrat in contact. Stilul este strict individual, in sensul ca el variaza de la om la om, dar si de la o situatie la alta. Aceasta afirmatie poate fii regasita in celebra definitie a lui Buffon : «  Le style c'est l'homme même ».



Cele mai stralucitoare pietre pretioase sunt figurile de stil. Legatura figurilor de stil cu gramatica este stransa, deoarece daca gramatica e cutia de bijuterii precum propozititiile si frazele, figurile de stil sunt razele ce dau stralucire acestor bijuterii, fiind componente ale aceleeasi cutii. Lipind bijuteriile intre ele se formeaza lanturi de bijuterii numite compuneri si compozitii, acestea fiind luminate deasemenea de figuri de stil.

Stilul difera de la un individ la altul, nu numai pentru ca fiecare are o personalitate a lui proprie, fatal deosebita de a celorlalti, ci si pentru ca vrea sa se deosebeasca. Din multimea de pietre pretioase pe care le ofera limba, individul le alege pe cele mai potrivite cu starile lui sufletesti.

Gramatica si stilistica sunt legate intre ele prin numeroase aspecte de structura si prin valorile de continut pe care le pot exprima. Ideea de relatie, rolul cuvantului in context, insusirile combinatorii ale unitatilor gramaticale si stilistice. aspectul logic al constructiilor variate, substantivul cu toate implicatiile lui sintactice si stilistice, indica o vasta arie de probleme care apropie cele doua domenii intre ele.

Gramatica are ca si stilistica, cea a figurilor in special, o terminologie bogata. Terminologia gramaticala prezinta o greutate in plus caci obiectele gramaticii, care sunt cuvintele trebuie numite tot prin cuvinte. Ca orice disciplina stiintifica, gramatica cerceteaza unitatile de diferite feluri ale limbii prin doua procedee, analiza si sinteza. Analiza este un demers complex ce presupune o succesiune de pasi. Analiza este desfacerea acestor unitati in partile componente iar sinteza este refacerea acestor unitati sau a altora tinandu-se cont de ce a ce reiesit din analiza. Gramatica e precum o nuca de cocos ce trebuie sparta pentru a-i savura, cerceta fructul.

De exemplu, pentru a vedea de ce unele cuvinte sunt substantive, trebuie sa actionam la fel ca in situatia cu nuca de cocos, adica sa cercetam amanuntit continutul, intelesul, forma. Spunem asadar ca substantivele sunt parti de vorbire fiindca au acelasi continut general, deosebit de al altor cuvinte, care sunt si ele la randul lor parti de vorbire, unele purtand un nume, altele, altul. Desi substantivele au toate o trasarura identica de continut, continutul lor e format din doua trepte : o treapta formata din nume de lucruri si de fiinte care se vad, se aud, le putem pipai, mirosi, gusta, iar cealalta treapta din nume de lucruri, de fiinte si de ganduri pe care ni le putem inchipui. Prin analiza descoperim ca substantivele se impart in concrete si abstracte. Tot analiza clasifica deasemenea substantivele si in comune sau proprii. Analiza si sinteza tin cont si de felul cum se modifica cuvintele in cursul vorbirii, caci unele au posibilitatea de a arata ca avem de-a face cu un singur obiect, cu o singura persoana etc., cu mai multe obiecte, cu mai multe persoane etc., iar altele nu au aceasta posibilitate. Luand toate cuvintele care au atat singular cat si plural, observam ca substantivele se potrivesc cu adjectivele, cu verbele, cu pronumele, cu articolele si cu unele numerale. Orice substantiv primeste la plural, pe langa intelesul lui de baza si pe acela de « mai multe « , respectiv « mai multi », ceea ce ne duce cu gandul la faptul ca singularul trebuie sa aiba si el un inteles al sau, fiindca altfel nu l-am mai deosebi de plural.

Gramatica propiu-zisa se ocupa de intelesul special pe care-l adauga genul, numarul si cazul, modul, timpul etc ; de intelesul rezultat din vecinatatile mai apropiate ori mai departate ale cuvantului, adica de context.



Dupa cum am precizat, gramatica e formata din propozitii, fraze, compuneri si compozitii. Orice compunere are nevoie de propozitii si fraze corecte, corectitudine ce tine cont de legile gramataticii. Intr-o compuere importante sunt nartiunea, descrierea, informarea, argumentarea, acestea combinandu-se intre ele cum convine subiectului tratat.

Compunerea trebuie sa fie insotita de dorinta de a atrage si de a convinge cititorii de sinceriatatea emotiilor si sentimentelor, de importanta punctului de vedere, a unei teorii, a unei ipoteze.

Legatura compuneriilor cu gramatica o face stilistica. Ea explica nu numai figurile de stil ci si inlantuirea lor intr-un limbaj, de numarul si calitatea lor. Numarul lor intr-o compozitie conteaza pentru a folosi la explicarea unui aspect greu de inteles din ceea ce se comunica, sa dea imaginea unei trasaturi de caracter, a unui gest, sa intareasca pareri.

« Stilistica studiaza faptele de expresie ale limbajului organizat, din punctul de vedere al continutului lor afectiv, adica expresia faptelor de sensibilitate prin limbaj si actiunea faptelor de limbaj asupra sensibilitatii » (Charles Bally) . Interesul de a da culoare comunicarii duce la folosirea unor procedee stilistice specifice limbajului expresiv, numite figuri de stil ; ele sunt contexte noi originale, prin asocieri neobisnuite de termeni comuni. Figurile de stil sunt categorii ale inovatiei stilistice : epitetul- o determinare, un ornament ;comparatia- evoca perspective noi ale meditatiei ; metafora- axa inovatiei stilistice si dovada originalitatii de gandire si de expresie ; antiteza si hiperbola- reflecta jocul imaginatiei si forta nesecata a asocierilor inversiune, personificare, repetitie- dau un dinamism nou cuvintelor, largind campul sensurilo figurate. Stilistica nu trebuie insa inteleasa ca avand drept tel inventarierea figurilor de stil, dimensiunea ei fiind mult mai ampla. Dar chiar si atunci cand are in vedere figurile si tropii, stilistica nu se limiteaza la identificarea lor. Ea le explica mecanismul cu ajutorul mijloacelor lingvistice moderne, ii studiaza in raport cu contextele in care apar si se ocupa de efectele pe care acestia le produc alaturandu-se scopurilor pragmaticii. Astfel, stilistica are conexiuni multiple cu alte discipline precum retorica, literatura, teoria literarturii, lingvistica generala, pragmatica si poetica, lucru care se reflecta in termenii pe care ii utilizeaza. Stilistica este domeniul fenomenelor de expresivitate din limba, studiind mijloacele folosite de un vorbitor, de un autor, pentru a da relief nou comunicarii sale. In toate sectoarele limbii exista particularitati, elemente constituite istoric, prin evolutia si continua perfectionare a limbajului, variante, peralelisme, sinonimii, resurse prin care exprimarea prinde nuanta, culoare, pentru a reda stari afective

Stilistica este o sintaxa afectiva, sintaxa o stilistica intelectuala. Cu alte cuvinte, stilistica studiaza constructiile care au inca valoare afectiva, pe cand sintaxa se ocupa de acelea care au pierdut cu totul aceasta valoare existenta si la ele. Legatura dintre stilistica si sintaxa este scoasa in evidenta de topica in special. Ordinea stilisticii difera totdeauna de cea a gramaticii, mai mult chiar ea este opusa acesteia. Caci ceea ce se intampla cu termenii expresivi se poate constata si la sintagme : dupa un timp caracterul lor afectiv dispare iar ele inceteaza sa mai fie fapte de stilistica pentru a deveni sintactice. Se spune astfel ca s-au «  gramaticalizat », ca nu mai sunt vii, expresive.



Importanta stilisticii ca domeniu a fost subliniata de Sextil Puscariu in lucrarea sa «  Limba romana », vol I, in care scria : «  O limba gramaticalizata in masura mare e un instrument mai potrivit spre a exprima gandurile in mod clar si precis, In schimb, ea pierde din prospetime, caldura si plasticitate. Daca gramatica este codul de legi, stilistica se poate asemana cu jurisprudentele de care orice judecator constiincios trebuie sa tina seama. »

Faptele de expresivitate formeaza un ansamblu, un strat viu, concret in limba, partea cea mai mobila. Dar, dupa cum spune Tudor Vianu, » toate faptele de stil exprima reactii individuale, dar unele tind sa se generalizeze, adica sa-si piarda treptat zona de note insotitoare expresive si sa devina simple fapte de comunicare. Procesul gramaticalizarii reduce treptat zona expresiva a comunicarilor. Exista insa si procesul contrariu al dezvoltarii zonei expresive. Acesta din urma este al creatiilor literare. Se pot observa deci in limba doua tendinte contrarii, una care duce la predominarea comunicarii, alta care dezvolta expresia . .produce adica fapte de stil. » Prin afirmatia lui Tudor Vianu reies diferentele esentiale dintre fapte de limba care sunt cuprinse in gramatica, se supun normei generale si cele care tin de domeniul expresivitatii, al valorilor afective, dincolo de normele obisnuite, dar nu impotriva normei generale in limba. In limitele normelor gramaticale, ale legilor fonetice, ale tezaurului istoric al limbii, faptele de stil reprezinta inovatii a caror baza e limba noastra, dar care reprezinta diferente de toate dimensiunile si de toate valorile fata de aceasta limba, pe care le studiaza stilistica.

Structura stilistica include inovatiile obtinute din resursele limbii prin selectarea materialului, fata de caracterul statornic, traditional, logic al structurii celorlalte sectoare ale limbii. Studiul stilului este un sprijin pentru cultivarea limbii literare, prin evidentierea valorilor expresiei, prin cercetarea resurselor limbii, prin cunoasterea modalitatilor de valorificare a unui imens tezaur, a carui utilizare cere intotdeauna gandire, control, atentie, sensibilitate fata de ce si cum se exprima. Creatia stilistica de efect ilustreaza relatia complexa dintre notiuni, capacitatea omului de a-si comunica ideile in forma cea mai originala, mai convingatoare. Stilul urmareste tocmai adecvarea maxima a cuvantului la gandire, acoperirea cat mai exacta a cugetarii cu formula care sa redea perfect un mesaj. Arghezi afirma ca stilul e un « mestesug » care iti da cheia unei tot mai mari expresivitati, realizand un relief sensibil in comunicare, nuante noi in cuvinte, insufletiind constructiile gramaticale, contextul, fraza. Sintaxa utilizeaza toate elementele limbii pentru a exprima idei cat mai clar, cat mai exact, cat mai atragator, cat mai plastic, intr-un stil ales si nuantat. Stilistica se ocupa de aspectele particulare ale limbajului, dincolo de tiparul comun al propozitiilor si al frazelor, dincolo de normele construirii corecte a unui context oarecare. Studiul sintaxei si al stilului contribuie in cea mai mare masura la dezvoltarea gustului pentru valorile limbii. comunicarea primind astfel o forta noua de manifestare, de afirmare a personalitatii.

Studiile de stilistica se impun tot mai mult in actualitate deoarece insasi cultura, limba tind spre un contur, o forma complexa si graitoare. Cunoasterea gramaticii si a problemelor de stil este un stimulent al mintii, al gimnasticii intelectuale, cu un imens profit pentru cultivarea limbii, pentru afirmarea personalitatii.







Politica de confidentialitate





Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate

Gramatica


Carti
Gramatica






termeni
contact

adauga