Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Doar rabdarea si perseverenta in invatare aduce rezultate bune.stiinta, numere naturale, teoreme, multimi, calcule, ecuatii, sisteme




Biologie Chimie Didactica Fizica Geografie Informatica
Istorie Literatura Matematica Psihologie

Gramatica


Index » educatie » » literatura » Gramatica
» Argoul - tendinta de innoire mai puternica decat cea a limbii comune


Argoul - tendinta de innoire mai puternica decat cea a limbii comune




Argoul

In 1993, George Astalos povestea despre manuscrisul dictionarului sau

de argou romanesc, pierdut in primele-i peregrinari pariziene. In prefata unui studiu lingvistic aparut la Salzburg, in 1992, Theodor Granser deplange faptul ca teza lui A. Juilland despre argoul romanesc,sustinuta la Sorbona in 1951, nue de gasit. A. Juilland insusi, intr-un articol din 1952, recunoaste ca i-a fost imposibil sa dea de urma unei teze germane, avand acelasi subiect, care fusese sustinuta in anii razboiului. O uimitoare traditie a cartilor pierdute face din argoul romanesc un domeniu inca supus aventurii si intamplarii,prea putin cunoscut.




Folosit din dorinta de individualizare a unui grup fata de altele, argoul se caracterizeaza printr-o tendinta de innoire mai puternica decat cea a limbii comune. Doar schimbandu-se, principalul tip de argou – limbajul grupurilor marginale, in primul rand al hotilor – isi poate implini scopul practic

de pastrare a secretului. Alte tipuri de argou se reinnoiesc din ratiuni preponderent estetice: pentru a fi mereu expresive, inventive, libere. In masura in care cuvinte si expresii argotice.

In lista lui Orasanu sunt mentionate si cuvintele gagica „femeie“, gagiu „sef, stapan“, lovele „bani“, mardeala „bataie“, mol „vin“, a pili „a bea“, a vraji „a spune“ – perfect actuale si care si-au pastrat caracterul argotic. Interesant e ca toate formele citate – cu exceptia celui din urma, metafora dezvoltata de un cuvant din limba comuna – sunt de origine tiganeasca. Imprumuturile se dovedesc mai rezistente, in vreme ce inovatiile metaforice, cele bazate pe jocuri de cuvinte si pe substitutii ironice isi vadesc in genere efemeritatea.

Scurtele liste de cuvinte publicate de Orasanu si Baronzi in 1861 si 1871 nu permit generalizari asupra argoului romanesc din epoca; pe cititorul lor actual il socheaza insa evidentul caracter popular al seriei – care cuprinde, de exmplu, purcea cu sensul de „lada“, ochisori sau ochi de vulpe monede de aur“, bidiviu „baiat, barbat tanar“, chezas „lacat“, canepa „par“, zapciu „caine“ etc. Universul si limbajul rural indeparteaza argoul secolului trecut de cel actual (preponderent orasenesc), creand impresia de discontinuitate.In politica lingvistica a totalitarismului romanesc, argoul a fost obiectul

unei ostilitati permanente.

Istoria lingvisticii romanesti din anii 1950-1989 arata ca argoul fusese eliminat din campul obiectelor apte de a fi investigate; daca in anii premergatori celui de-al doilea razboi mondial studiile argotice incepusera sa se dezvolte si fusesera publicate un numar mare de articole ale unor lingvisti cu autoritate, dupa 1950 lucrari mai importante apar in strainatate in tara domeniul fiind abandonat. In aceasta perioada apar doar rare note de popularizare sau capitole din tratate de lingvistica generala cateva articole despre argoul studentesc, military si rural. Nu se publica nimic despre argoul mediilor interlope.

Argoul era respins pentru ca folosirea lui apartinea grupurilor (la care se sugereaza si o coloratura etnica) si ale elitei; viziunea utopica a disparitiei grupurilor marginale plasa argoul in categoria „resturilor“ burgheze, transmise numai prin canalul insuficient ideologizat al familiei. In deceniile comuniste, discutiile publice din mass-media tratau argoul ca pe un pericol impotriva caruia trebuie sa fie mobilizate toate fortele natiunii.

Intre limba ideala si argou se stabilesc raporturi transpuse in perechi de

termeni opusi, ca: puritate/impuritate, uniformitate/„impestritare“, sanatate/

boala, centru/periferie, autohton/strain.

Argoul contemporan, varianta de circulatie destul de larga, e inlocuita de spiritul de fronda si de nevoia de expresivitate, e tot mai atestat. Aproape orice discutie despre argoul romanesc contemporan in varianta lui neprofesionala, de limbaj al tinerilor – incepea cu

cateva exemple canonice : misto, nasol, gagiu.

Chiar in primul text romanesc care insereaza pasaje compact argotice –Baronzi 1862 – terminologia argotica pare introdusa, in scop demonstrativ, instructuri sintactice culte



Argoul reprezinta un caz tipic de spontaneitate naturala; teoriile mai vechi, care incercau sa-l descrie ca pe un sistem artificial, construit cu intentie s-au dovedit lipsite de temei.

Diverse argouri europene sunt cunoscute prin numele lor specifice – Rotwelsch (german), gergo, furbesco (italiene), germania (spaniol), jargon, jobelin, argot (franceze) etc. Pentru romana, specialistii au utilizat neologismele argou sau jargon, cu o lunga (dar nu foarte interesanta) disputa terminological.

In argoul romanesc principalul mijloc de formare a vocabularului e dezvoltarea de sensuri figurate. Relatiile metaforice si metonimice organizeaza campurile semantice ale argoului lasand uneori sa se intrevada schita unui mod de interpretare a lumii. Desi multe din cuvintele si expresiile familiare si argotice reprezinta evolutii semantice si combinari sintagmatice destul de recente ale unor cuvinte deja existente in limba comuna, transformarile sunt adesea obscure si au provocat numeroase interpretari contradictorii. Argourile se caracterizeaza in primul rand prin lexic, in vreme ce la nivel sintactic prezinta trasaturile generale ale limbajelor predominant orale: o sintaxa populara simpla, cu discontinuitati, elipse si redundante. Exista totusi anumite particularitati sintactice ale limbajului familiar si argotic

contemporan: manifestate prin frecventa mare a unor constructii verbale si prepozitionale specifice.

Dupa Ion Pachia Tatomirescu, «argoul este un mod de exprimare nonliterar, specific anumitor grupuri sociale „certate cu legea“ si cu „codul manierelor elegante“ – grupuri alcatuite din vagabonzi, delincventi, dar si din elevi, studenti, militari s. a. –, care si-au format un „vocabular special“, cuprinzand cuvinte „cu sensuri deturnate“, din limba comuna, ori din sfera regionalismelor, neologismelor etc., dupa un „cod propriu-incriptat“, cu „intelesuri“ fara vreo legatura cu sfera lor propriu-zisa, incat sa fie „de nebanuit“ indeosebi celor ce reprezinta autoritatile, ori celor ce au legaturi cu autoritatile.». Argoul are doua functii: de a incifra continutul unui mesaj si de a diferentia „grupul social respectiv“ de majoritatea celorlalti vorbitori. Din pitorescul „vocabular“ argotic spicuim: a ciordi, a mangli, a suti (toate trei cu sensul de „a fura“), babac, „parinte“, Bacu, „Examenul de Bacalaureat“, bicicleta, „ochelari“, bila, „cap“, bostan, ;cap“, bosu-mare, „directorul“, bosu-mic, „directorul adjunct“, broasca, „poseta“, casma, „mana“, ciripitor, „denuntator“, curcan, „politist“, denghi, „bani“, devla, „cap“, dirig, „diriginte“, diriga, „diriginta“, fasole, „dinti“, felicitare, „ordin de concentrare“, fetita, „mitraliera“, frunza, „profesoara de botanica / biologie“, gaina, „palarie“, gagiu, „individ“ / „iubit“, hard, „creier“ / „cap“, icre, „bombe', limba, „informator al politiei“, lovele, „bani“, malai, „salariu“ / „bani“, mardei, „bani“, mate, „matematica“, misto, „foarte bun / frumos“, mititica, „puscarie“, parnaie, „oala de pamant“, parai, „bani“ (< de la para, parale, monede din vremea Imperiului Otoman), profa, „profesoara“, sticlete, „politist“, sase !, „atentie !“, sucar, „frumos“, tigva, „cap“, universitate, „inchisoare“ etc. Pentru cei ce reprezinta „paria“ intr-o societate, argoul se prezinta cu „functia“ unei „masti de protectie“, in vreme ce la elevi, la studenti, la militarii in termen, „pare a se justifica“ prin nonconformism, prin „dorinta juvenila de a epata“ .

BIBLIOGRAFIE: ~Ion Pachia Tatomirescu, Dictionar estetico-literar, lingvistic, religios, de teoria comunicatiei, Timisoara, Ed. Aethicus, 2003

~ Rodica Zafiu, DIVERSITATE STILISTICA IN ROMANA ACTUALA, Editura Universitatii din Bucuresti 2001








Politica de confidentialitate





Copyright © 2022 - Toate drepturile rezervate

Gramatica


Carti
Gramatica