Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Doar rabdarea si perseverenta in invatare aduce rezultate bune.stiinta, numere naturale, teoreme, multimi, calcule, ecuatii, sisteme




Biologie Chimie Didactica Fizica Geografie Informatica
Istorie Literatura Matematica Psihologie

Carti


Index » educatie » » literatura » Carti
Razvan Petrescu - FARSA


Razvan Petrescu - FARSA




Razvan Petrescu

FARSA



- Domnul procuror, sint nevinovat
- Lasa, au mai spus-o si altii
Magistratul statea adincit in fotoliu, isi rodea unghiile si privea in gol. Pana grefierului alerga pe hirtie. M-am repezit si l-am apucat de brat.
- Ce faci? Nici n-am apucat inca sa vorbesc
- Stiu foarte bine ce-o sa spui. Toti povestiti acelasi lucru, mirii grefierul smulgindu-si bratul din mina mea. Derbedeule!
Judecatorul ciocani de citeva ori in cristalul ce acoperea biroul, chemind la ordine. La a treia lovitura reusi sa-l sparga. Avea acum o stea pe birou.
- Sa vedeti, am spus eu repede, la inceput lucrurile au mers destul de bine Cit timp am fost doar noi trei. Mama, tata si cu mine. Locuiam la marginea
Procurorul isi sprijini barbia in pumn si ma privi plictisit. Prin ferestrele cancelariei se zareau crengile copacilor de peste dum. Cerul respira greu, i se vedeau coastele albastre dilatindu-i-se. Pina la urma izbuti sa scuipe globul singeriu al soarelui. Acesta cazu drept in palma deschisa a orasului si se facu dimineata.
Judecatorul casca.
- Si unde zici ca locuiai? Arata-mi pe harta.
- Acolo, am zis, aratind cu mina, imprecis, undeva spre centrul unei planisfere ingalbenite, agatate pe-un perete.
- Acolo-i Africa, mormai grefierul.
L-am ignorat si mi-am indreptat din nou privirea spre magistrat.
- Era un sentiment aparte. Singuri, la marginea acelui cimp nesfirsitTe simteai citeodata cam straniu, ca si cum M-am oprit, dindu-mi seama ca nu ma ascultau. Desi asa incepuse totul. Pana grefierului scirtiia intruna, cu cel putin doua fraze inaintea mea. Probabil ca trebuia sa relatez cit mai exact ce scria el acolo.

- Trebuie sa relatez cit mai exact ce scrie el acolo?
- Faci cum vrei.
- Bine, dar el noteaza mai repede decit vorbesc eu. Cred ca e deja cu patru fraze inainte. Din punct de vedere juridic, o asemenea metoda este mai mult decit ciudata.
- Mie nu mi se pare, spuse procurorul.
Am inghitit in sec.
- Asadar, pina la nasterea fratelui meu, am trait intr-o oarecare armonie. Greseala a fost ca, de la bun inceput, nimeni nu l-a luat in serios
- Cu ce se ocupau parintii dumitale?
Pentru un judecator de instructie nu era chiar antipatic. Si avea o figura vag cunoscuta. Poate-l intilnisem pe strada, la alimentara, nu stiu. La vreun concert. Oricum, fusesem prevenit ca nu ia mita. Toata lumea se amuza pe seama lui. Era un om cinstit. De ce era un om cinstit, nimeni nu putea explica. Dimineata, cind se ducea la serviciu, oamenii se strimbau in spatele lui. Se stricau de ris.
- Te-am intrebat cu ce se ocupau parintii dumitale.
- Pai, tata era un om blind, trist, foarte rar maret, insa-ntotdeauna cucernic. Chiar excesiv de cucernic. Nu mi-l amintesc decit cu lacrimi in ochi, tremurind si ingenunchind peste tot. Cind il apuca, vorbea fara intrerupere despre pacatul originar, lumini, iertare, cainta, chestii de-astea. In rest nu facea nimic. Ah, ba da, confectiona din cind in cind baloane colorate si alerga cu ele pe cimp, tinindu-le strins de sfoara. Era in stare sa topaie asa ore-n sir, pina-l chema mama la masa. Venea repede, transpirat, scapind baloanele din mina. Cu mine si cu frate-miu nu se purta rau, de regula ne dadea senzatia ca habar n-avea ca existam. Eram copii, prin urmare foarte multumiti ca ne lasa-n pace. In schimb mama ne tinea din scurt, statea cu ochii pe noi si ne batea zilnic la cap sa ne facem lectiile, adica sa tinem neaparat minte cit sintem de bogati si de fericiti. Ne obliga sa invatam, ba chiar sa si cintam textul asta. Sa nu uitati niciodata, zicea, toate sint ale noastre! Iar noi trebuia sa repetam in cor: pamiiintul, paduurile, viitele, ooile, caaprele, luupii, apele, pestii, pasarile, albinele, fiecare fir de iarba, fiecare pietricica. Totul este al nostru, incheia ea emotionata, intinzind bratele in laturi. Raminea asa citeva minute, ca o cruce infipta-n mijlocul bucatariei. Se lasa atunci un binecuvintat moment de tacere si rasuflam usurati. Tata tragea apoi concluzia zilei. Era, de fiecare data, aceeasi, si anume ca acest tot despre care vorbea mama cu atita pasiune nu valora mai mult decit un rahat in apa.
- Foarte pitoresc. Incearca insa sa treci peste amanunte de genul asta. Ne intereseaza faptele, evolutia psihologica, intelegi?
- Da. Ei, bine, in evolutie prislea a-nceput sa teasa tot felul de intrigi, nepierzind nici un prilej de a ne asmuti unul impotriva celuilalt. Ca sa se amuze, presupun. Acesta a fost si motivul pentru care, incetul cu incetul, am devenit favoritul parintilor. Fratele meu invrajbea si
- Ai mai spus-o.
- Era piricios. Lenes. Schiop. Si, cu toate acestea, atit de frumos, incit i-ar fi facut greata pina si unui sfint. Parul ala blond trasaturile perfecte nasul.
- De fapt, care era conflictul?
- Intr-un fel, il intelegeam. Bietul baiat incerca sa atraga atentia prin orice mijloc. Uritindu-se, de pilda. Psihanaliza e plina de asemenea exemple. Se purta dezagreabil, se dadea cu vopsea pe fata, isi smulgea genele. Pentru a fi si el indragit de cineva. Un personaj tragic, daca stai sa te gindesti. Dar nu asta e important.
- Intr-adevar, sopti procurorul.
- Anii treceau, eu cresteam, fratele meu devenea tot mai frumos si mai imbecil
- Uite ce-i, ne aflam in instanta, nu la ma-ta acasa, se aprinse judecatorul.
Grefierul ridica privirea, intrebator.
- Sa scriu si asta, domnule procuror?
- Nu, sterge! Iar dumneata masoara-ti cuvintele. Si nu te baza pe ce scrie ori nu scrie el in procesul verbal.
Incepeau sa ma incolteasca.
- Seara, am continuat eu cu o voce nesigura, stateam in casa. Acolo, in mijlocul pustiului, ne uitam unii la altii, ascultam tiriitul pe care-l faceau stelele cazatoare, si era bine. Pe urma mergeam la culcare. Mama era cea care dadea intotdeauna semnalul. Se ridica, inalta, blonda, cu parul revarsat pe umeri, cu ochii scinteietori, privindu-l pe tata intr-un anume fel. Bietul tata! Era atit de frumoasa incit mi se facea somn pe loc, pina sa ajung in pat eram gata adormit. Ma trezea insa frate-miu, de obicei pe la miezul noptii, i-am vazut, zicea, sint ca niste capre. Meee! Si tinea mortis sa-mi povesteasca cu lux de amanunte ce zarise el pindind prin gaura pe care-o facuse intr-un perete. Vorbea fara pauza si hohotea cu risul lui strident, de anormal. Eu muream de somn si el nu mai contenea sa behaie si sa rida. Imi venea sa-l omor
- Prin urmare, esti violent. Noteaza, grefier!
- Am notat, domnule presedinte, rosti grefierul cu mindrie. Statea in coltul lui, se oprise din scris si mesteca tacticos un sanvis cu brinza. Mirosea pina la bara.
- Si-am si subliniat, cu negru, adauga el.
- Intr-o zi, mama ne-a spus uite ce e, baieti, a sosit vremea sa v-apucati de treaba. Asa nu mai merge, se duce totul de ripa cu omul asta care nu face nimic Nu e vina mea, n-am avut de unde alege. In sfirsit Nu m-as fi asteptat insa sa fie atit de delasator. Tatal vostru nu-si respecta indatoririle, nu are nici cea mai mica urma de responsabilitate. E iresponsabil. Deci, trebuie sa munciti! Fratele meu a inceput imediat sa tipe ca el e prea mic, prea fragil, ca-i infirm si la urma urmei de ce sa muncim din moment ce sintem atit de bogati? Cu atitia munti si pasari. Ar fi culmea absurdului. N-a avut succes. Si de a doua zi am fost nevoiti sa incepem lucrul. Fiind mai mare, a fost de datoria mea sa stabilesc cu ce se va ocupa fiecare. Si-am hotarit ca prislea sa aiba grija de oi, o munca oricum mai usoara
- Adica de ce mai usoara?
- iar eu sa ma inham la munca cimpului. Asa mi s-a parut echitabil. Ei, si de-atunci n-am mai avut nici o clipa de liniste. Nu stiu daca aveti idee ce-nseamna munca pe ogor.
- Nu.
- Sa ari, sa sapi, sa semeni, sa seceri, sa culegi In afara de asta, bineinteles ca toate lucrurile care erau de facut prin casa cadeau tot in sarcina mea. Pentru ca fratele mai mic nu era in stare nici macar sa bata un cui fara sa se prabuseasca ceva, ori sa cada cuiul.
Vremea trecea, asa cum am mai spus. Tata cu rugaciunile, mama la oglinda, fratioru' cu transhumanta si eu cu greul.
Judecatorul se intoarse cu scaun cu tot si incepu sa deseneze pe tabla din spatele sau, cu creta, o oaie.
- Uneori, cind il zaream tolanit in iarba, printre oi, cu ochii la cer si fredonind pe nas un fel de cintec de jale, ma apucau dracii. Dar nu ma tinea mult. In fond, era fratele meu.
- Foarte reusit, domnule judecator. Exact ca una adevarata, spuse grefierul, privind desenul de pe tabla.
- N-avea nimic altceva de facut decit sa piarda timpul. Si nici macar nu era fericit. Culmea, ati zice.
- N-am zice chiar deloc. Procurorul mai mormai ceva, fara sa se intoarca spre mine. Acum hasura oaia.
- Ba, mai mult, tinarul se plictisea. Nu putea trai fara sa ne joace tot soiul de renghiuri timpite. Ne amara viata cu farsele lui. Cite batai nu minca saracu' Si tot nu se potolea.
Judecatorul se rasuci in sfirsit pe scaun si-mi arunca o privire scirbita. Apoi se uita la ceas, ofta din greu si, gindindu-se ca tot nu mai apuca masa de prinz, scoase dintr-un sertar un pachetel, il desfacu si incepu sa manince.
- Doriti o rosie, domnule presedinte? intreba grefierul.
- Daca ai
Grefierul se intinse peste birou si ii dadu rosia. Magistratul musca din ea cu pofta si citeva picaturi de zeama i se prelinsera pe barbie. Mi se facu greata.
- Uita-te-n alta parte, ma sfatui el, molfaind.
M-am apropiat cu pasi nesiguri de planisfera, am intors-o, si, pe spatele ei, am vazut lipita cu scoch fotografia marita a unei fete, blonda, goala, lungita pe-o canapea intr-o pozitie nefiresc de sugestiva.
- Seamana cu mama, am spus.
- Pune harta la loc imediat, exact asa cum a fost, imi ordona presedintele, fara sa se intrerupa din mestecat.
Poate ca toate astea faceau parte din procedura.
- Asa e, fac parte din procedura, preciza judecatorul. Povesteste mai departe.
- Intr-o primavara foarte frumoasa, tata a dat in sfirsit semn ca ia act de prezenta noastra. Avea un aer inspirat. S-a uitat la noi ca la niste fiinte nemaivazute, ne-a dus in sufragerie, ne-a invitat sa ne asezam, s-a asezat si el si s-a apucat sa ne tina un discurs extrem de lung, la care marturisesc ca n-am fost prea atent. Cind a ispravit ce-avea de spus, s-a ridicat cit era de inalt, avea peste un metru nouazeci, si ne-a poruncit ca incepind cu a doua zi sa ducem niste daruri la marginea dinspre rasarit a cimpului, acolo unde se intindea gradina parasita. Si asta in fiecare simbata, altfel luam bataie. Niciodata n-am izbutit sa-mi explic de ce ne-a cerut lucrul asta. Fapt este ca-si sustinea hotarirea cu o tarie de-a dreptul uluitoare, avind in vedere scandalul pe care i-l facea zilnic mama, in legatura cu noua lui ticneala, cum spunea ea. Atit de expresiv.
- Nu era ticneala. Era mita, rosti procurorul.
- Oh, nu!
- Mita, mita, mita, urla deodata judecatorul, agitind ciocanelul de lemn prin aer, in dreapta si-n stinga, ca si cum ar fi vrut sa loveasca niste dusmani invizibili.
- Bine, calmati-va, fie cum spuneti dumneavoastra. In orice caz, din simbata in care ne-am apucat sa-i indeplinim dorinta, tata s-a linistit. A inceput sa umble gol prin casa.
- Ce familie, dom'le! exclama grefierul, impreunindu-si miinile.
Fu admonestat cu severitate si rugat ca pe viitor sa se abtina de la comentarii.
- Nudism. Exhibitionism. Ai scris? intreba cineva din completul de judecata.
- Stiti bine ca da, raspunse slujbasul imbufnat. Doar ati tot citit dosarul asta.
Mi-am reluat relatarea, privindu-l pe judecator drept in ochi. Sau asa mi s-a parut.
- De cind renuntase la haine, batrinul nu scapa nici o ocazie nici sa ne spuna ca vrea sa emigreze. Parea sa aiba o idee fixa. Pentru un astfel de drum trebuie sa fii pregatit in orice clipa, soptea el misterios, ridicind degetul aratator spre tavan. Si, probabil ca antrenament in vederea plecarii, se foia dezbracat de colo-colo, se invinetea la fata pe neasteptate, si facea tot mai frecvente crize de autoritate. Trintea oalele de pamint. Smulgea poarta grajdului din balamale. Cit ma mai chinuiam s-o pun la loc. Ne stingea focul in camin, arunca tacimurile pe fereastra, si o injura pe mama de mar. Asta era injuratura lui preferata. 'Ti-ar maru-al dracu'! Finalul era intotdeauna apocaliptic. Isi rasturna scaunul, uneori il rupea in bucati, si se ducea in dormitor cu un aer de om neinteles, mai ales ca se drapa cu fata de masa. In acele clipe mama revarsa un asemenea potop de cuvinte prin casa, incit vedeai literalmente cum se umezesc peretii. La sfirsit, in toata aparaia aia plutea glasul tatei, firav, ca o barcuta de hirtie, dar nu-ntelegi ca l-am pierdut, poate, pentru totdeauna? Ei, si? raspundea mama. Acum sintem liberi. Asa ca treci imediat la masa! Se facea liniste si tata reaparea in sufragerie imbracat de sus pina jos intr-un fel de resemnare alba.
- Asculta, daca vei continua sa debitezi metafore idioate cum a fost asta, procesul verbal va ajunge o bataie de joc. Sintem la cenaclu, sau la tribunal, unde dracului sintem? racni procurorul, izbind cu pumnul in birou. Unde sintem? tipa el din nou, cu fata congestionata, privind speriat in jur.
- Linistiti-va, domnule procuror, sintem la noi, in cancelarie, sopti grefierul.
Am simtit nevoia sa intervin.
- Imi cer scuze, dar cred, totusi, ca trebuie sa relatez astfel de lucruri.
- Da, da rosti judecatorul, absent.
- Viata e alcatuita din amanunte, domnule procuror. Nu din esenta. In realitate, esenta-i hat, departe!
- Asa-i. Zi cu tac'tu.
- Cum sa va spun, eu il iubeam, chiar asa aiurit cum era. N-ar fi fost in stare sa faca rau nici macar unei albine. Avea si un nemaipomenit talent de povestitor. Il ascultam cu gurile cascate, cu toate ca nu stia decit o singura poveste. O spunea insa atit de frumos, incit nu ne plictisem niciodata.
- Mai exact, ce anume va istorisea?
- Basmul cu gradina. Acum, in treacat fie zis, mama strimba din nas, nu-i placeau povestile altora. Le avea pe ale ei, alea cu bogatia si puterea noastra de nemasurat.
- Ai jurat c-o sa spui adevarul. De ce nu spui adevarul?
- Tata ne descria gradina ca fiind locul cel mai frumos din lume, locul unde se rasfatau curcubee duble, iepuri de zahar, flori necunoscute, pasari rare, copaci imbracati in poleiala, zine, ingeri de mare viteza, licurici uriasi si nori de jucarie. Cind ajungea la nori, tata ofta.
- Acuzatul este rugat sa revina la subiect.
- In plus, gradina era strabatuta de la un capat la celalalt de un riu mare, argintat, in apele caruia pluteau miracole. Cica pluteau atit de incet incit le puteai culege cu mina.
Presedintele privi visator pe fereastra. Plin de rivna, grefierul se grabi sa faca la fel. Amurgul le prinse chipurile in sticla, chipuri tocite de atitia ani petrecuti in sali intunecate, printre condamnari de oameni nefericiti si singuri, chipuri aproape pietrificate printre hirtii, tone de hirtii, miros de igrasie si cuvinte. Atitea si atitea cuvinte. Mutilate, oarbe, cenusii. De undeva de dincolo de fereastra mi s-a parut ca se aude o fanfara.
- Iar a murit cineva, spuse meditativ grefierul, ca-i Mars funebru. Frumoasa muzica.
- De ce te-ai oprit? Vobeste, te ascult, ma indemna procurorul.
- Ei, bine, gradina aceea nu era de fapt decit un morman de gunoaie, in mijlocul caruia se vedea albia unui riu secat de-un milion de ani.
- Serpi erau?
- Nu stiu Nu-mi mai aduc aminte
- Ar trebui sa-ti amintesti, e-n interesul tau. Grefier, adu proba numarul unu.
Grefierul iesi fara zgomot, probabil avea papuci de pisla, si, fiind nevoit sa se aplece excesiv din mijloc, iesi pe usa aproape in patru labe. Se intoarse in scurt timp cu un sarpe impaiat pe care-l puse pe masa. Era, orice s-ar spune, oribil.
- Ce-i asta? am intrebat.
- Un exemplar magnific de cobra capello, numele comun al serpilor veninosi din genul naja, raspunse procurorul. Eu insumi l-am impaiat. E frumos, nu?
Inconjura biroul, veni pina in dreptul meu si-mi aseza reptila pe pupitru. Dupa citeva secunde relua, cu o voce tunatoare:
- Marturiseste!
Cu ochii-n ochii sarpelui, m-am bilbiit, m-am intimidat:
- Da, domnule procuror recunosc am stiut ce-o sa se-ntimple
- Aha! Ei, acum putem merge linistiti la masa. Presedintele se apleca peste birou si mi se adresa pe un ton binevoitor:
- Stii, niciodata nu da gres trucul asta. Cu sarpele, vreau sa spun.
Mi-am sters palmele umede de pantaloni.
- Dar este complet lipsit de sens! Doar a trecut atita vreme de atunci, la urma urmei s-a prescris, gata
- Te joci cu vorbele, te joci tot timpul si-l mai si acuzi pe fratele tau afirmind ca el e de vina pentru tot ce s-a-ntimplat, numai pentru ca inventa jocuri. Tu le inventai! Tu, omul cumsecade, bun la toate, fara prihana, altruist, si-asa mai departe. Vai de capul tau! Pune semnul exclamarii, grefier.
Grefierul incepu sa rida in coltul lui. Continua sa scrie, sa rida si sa-si mestece interminabilul sanvis cu brinza. M-am abtinut cu mare greutate sa nu ma duc sa-i indes pana de gisca pe git. Cu brinza, rigla si procesul lui verbal cu tot.
- Fii calm, nu te enerva, stai linistit, cu miinile la vedere. Pune-le pe pupitru. Ai unghiile murdare. Si nu mai ce face, ai marturisit.
- Ati facut uz de hipnoza Retractez!
- Ce retractezi? Nu poti retracta nimic. Unde am ajunge astfel?
- La adevar.
- La adevar nu se ajunge retractind, spuse presedintele cu raceala.
Mi-am suflat nasul. Presedintele isi sprijini obrazul in palma si aprinse o lampa de birou. Lumina ei ii desena acum un fel de stea pe obraz. Exista una asemanatoare si pe sticla biroului.
- In urma cu sapte ore ai declarat ca tu ai decis ce fel de munca sa faceti fiecare. Recunosti?
Am tacut.
- Rezulta c-ai pregatit totul cu iscusinta, cu mult timp inainte. Asta se cheama premeditare. Hai sa incheiem, vrei? Omul legii paru dintr-o data obosit. Se freca la ochi cu un gest semnificativ.
- Mobilul. Spune care-a fost mobilul si-ai scapat, ma imbie el, zimbind.
Am tras adinc aer in piept.
- Totul a inceput in ziua cind s-a observat ca ofrandele pe care le dusesem noi in gradina disparusera. Lucrul s-a repetat. Initial nu am dat importanta faptului, putea fi vorba de animale salbatice, de cersetori, insa era totusi putin probabil, pentru ca, aici e-aici, exista o selectivitate in furturi. Nu erau sterpeliti decit mieii aia amariti, jigariti, adusi de prislea. Curios, nu? De darurile mele, piinile acelea facute de mine in casa, care miroseau de-ti lasa gura apa si se fringeau in miini ca niste cozonaci, nu se atingea nimeni. Ei bine, nu, ei - sau el - luau doar mieii. Si dracu' stie unde-i duceau, c-am cautat peste tot, n-am gasit nici urma. Poate ca-i mincau cu totul. Cu blana, cornite si copite. In sfirsit, asta a fost pretextul folosit de bunul meu frate pentru a sustine ca numai eu puteam fi hotul. Fiindca, nu stiu cum s-a facut, dar ma cam ingrasasem in vremea aia. Deci mincam mieii! Intr-un fel, recunosc, era logic. N-avea cine sa fie altcineva vinovatul. Dar mi s-a parut prea de tot! Adica dupa ce ca munceam de unul singur, de dimineata pina seara, dupa ce ca tineam toata casa in spinare si
- Rezuma-te la fapte si nu mai bate cimpii, mugi presedintele, izbind cu ciocanelul in placa de sticla a biroului. Reusi s-o sparga si de data asta. Hotarit lucru, nu stapinea prea bine figura cu ciocanelul.
- Nu e ciocanelul lui, preciza grefierul, privindu-ma piezis.
Judecatorul isi miji ochii la sticla sparta, apoi aseza precaut ciocanelul pe un colt al biroului
- Tot mai bun ar fi fost un clopotel, suspina el.
- Lasati, nu va faceti singe rau. Vroiam doar sa va fac sa intelegeti ca viata noastra ajunsese un infern. Eu eram suspectul numarul unu, dar adevarul e ca toata lumea suspecta pe toata lumea. Singurul care parea fericit de felul cum evoluau lucrurile era fratele meu. Gasise o noua distractie. As vrea sa fiu bine inteles, nu-i pasa nici cit negru sub unghie de adevar
- De fapt, cum explici dumneata acest fenomen? Ma refer la disparitia animalelor.
Vazind ca tac, judecatorul se labarta in fotoliu, scobindu-se intre dinti cu un bat de chibrit.
- Nu stiu. Nu stiu decit ca nu eram eu de vina
- Evident. Asta-i tot ce te intereseaza, biet idiot.
- Domnule presedinte, va rog sa va controlati expresiile
- Bine. Grefier, taie cuvintul idiot. Inlocuieste-l cu altul, vezi tu
Grefierul se uita in urma, rasfoind repede teancul voluminos de file umplute cu scrisul lui marunt, gasi cuvintul, il taie si-si vazu mai departe de treaba.
- Nu mai puteam suporta. Asa ca intr-o buna zi l-am luat pe fratele meu deoparte, sa lamurim lucrurile. Hai sa iesim la cimp, i-am spus, mergem in gradina si stam acolo cit vrei tu, o zi, o luna, o mie de ani de va fi nevoie, pin-o sa te convingi ca nu am nici un amestec in ceea ce se intimpla. A izbucnit in ris, s-a eschivat un timp, dar pina la urma a fost de acord. Am plecat chiar atunci. Era o zi splendida. Mergeam repede, nerabdatori sa ajungem si sa terminam o data toata povestea asta. Frate-miu venea in urma mea, aproape alergind. Isi stergea sudoarea de pe frunte si topaia caraghios cu piciorul lui mai scurt. Am ajuns pe la prinz. Se facuse foarte cald. Am vazut ca toate erau la locul lor, asa cum le lasasem cu o zi inainte, cei doi miei ai lui, si piinile mele. Ne-am asezat si am desfacut legatura cu mincare. Prin aer biziiau albine, era o zi atit de senina, de
- Biziiau albine!
- parfumata, incit aproape nu se mai simtea mirosul de gunoi ce se-nalta din gradina. Ne-am facut culcus linga un mar putrezit, dar care ne apara, totusi, cit de cit, de soare. Am adormit amindoi destul de repede. Nu-mi mai aduc aminte ce am visat. In orice caz m-am trezit spre seara, zgiltiit de fratele meu. Ei, acu' ce mai de zis? a zbierat el. M-am uitat buimac in jur, intr-adevar, mieii disparusera. In schimb, piinile erau neatinse. Citeva furnici se catarau pe coaja lor aurie. Am privit cerul. Nori grei, amenintatori, se adunasera deasupra noastra si caldura devenise insuportabila. Imi simteam creierul ca un burete. Ai profitat de timpul cit am dormit si-acum faci pe nevinovatul. Hai, spune, unde le-ai ascuns, nenorocitule? Putin dupa intrebarea asta a inceput sa ploua, cu stropi mari, calzi. M-am ridicat si am pornit fara o vorba spre casa. Nu puteam intelege. Nici acum nu inteleg.

Grefierul puse tocul in calimara, plescai incintat din buze si intinse hirtiile presedintelui, la semnat. M-am inaltat in virful picioarelor incercind sa disting ceva din procesul verbal, si-am observat ca mare parte din relatarea mea fusese taiata cu creionul rosu. Practic nu mai ramasesera decit vreo sapte alineate.
Dupa ce presedintele semna, grefierul se retrase spre iesire mergind de-a-ndaratelea. Inainte de-a disparea pe usa imi trimise o bezea. L-am injurat printre dinti.
- De ce-l injuri? N-are nici un rost, e doar un biet functionar, spuse judecatorul.
Am tacut. Ma cuprinsese o mare oboseala. Am cerut permisiunea de-a ma aseza.
- Poftim, ia loc Uite, m-ai tinut o zi intreaga doar ca sa-mi spui, stai putin, exact nouazeci de cuvinte, murmura presedintele rasfoind dosarul.
Se insera. Pe geamurile cancelariei se tira ceva, ca un fel de melc urias al noptii, lasind in urma dire lungi de intuneric. Presedintele apropie de dosar veioza aceea mica, cu abajur galben, de pe birou. M-a apucat furia.
- Bine, dar omul ala ce-a scris acolo atitea ore? Ca doar a scris intruna
- Ce copil esti! Bineinteles ca a scris, dar a taiat cu rosu tot ce nu era important. Ma, baiete, de ce nu spui tu adevarul, pe scurt si fara atitea ocolisuri? Mi-ai impuiat capul cu-atitea detalii, incit nici nu mai stiu cine sint
- Sinteti domnul presedinte.
- Pai vezi ca nici tu nu stii? Sint procurorul!
Insa dupa citeva secunde, intreba nelinistit:
- Sau sint judecatorul?
Ne-am uitat lung unul la altul. Fara sa ne zarim prea bine.
- In fond, nu conteaza prea mult cine sinteti, am spus. Conteaza sa fiti obiectiv.
- Dragul meu, se vede ca nu ai nici un fel de notiune juridica. In primul rind, pentru a putea fi obiectiv trebuie sa fii indiferent. E elementar. Deci, indiferent fata de bine sau rau. Rasplata ori pedeapsa, vinovat, nevinovat
- Pentru dumneavoastra nu are importanta deosebirea?
- Eu sint de moda veche. Cred ca intre inceput si sfirsit nu exista nimic. Asa ca n-are.
- Si atunci?
- Atunci inseamna ca esti vinovat. De altfel, e limpede, esti si insemnat. Ai un semn, acolo, pe frunte
- Bine, dar nu-i adevarat! Eu n-am nici o vina. Am nevasta, un copilUitati o fotografie cu noi trei! Asta e nevasta-mea!
- Asculta, martori ai? N-ai. Avocat ai? N-ai. De ce n-ai avocat?
- Pentru ca n-a vrut nimeni sa
- Vezi? Ce rost are sa mai discutam Mai bine fii demn.
Simteam cum mi se stringe stomacul. Am icnit. Daca mi-ar fi venit sa vars nu stiu cum m-as fi descurcat. As fi murit de rusine.
- Va rog, domnule judecator, domnule presedinte, domnule procuror Jur cu mina pe Biblie ca sint nevinovat.
- Nu-i nevoie. N-avem biblii aici, facu judecatorul mohorit.
- Atunci jur pe capul tatei. Al copilului meu, al grefierului, al cui vreti dumneavoastra! Sint un om onest, un cetatean model, eu Pacat ca nu vreti sa priviti poza asta. Trebuie sa ma ascultati pina la capat!
- Stii, e cam plictisitor. Bine, da-i drumu', daca tii neaparat. Insa te previn ca-i inutil. Si grabeste-te. Nu mai avem timp.
M-am uitat instinctiv in jur. Poate mai aveam totusi timp sa fug.
- Incearca! Nu sint paznicul tau, vorbi judecatorul. Obrazul lui sting, cel luminat de lampa, parea incretit, ca si cum omul ar fi ris pe tacute. Se facuse foarte frig in sala. M-am indreptat spre tabla, am sters cu un burete oaia judecatorului, si am inceput sa desenez, pentru a-mi ilustra cit mai bine marturia.
- Ploaia ne udase pina la piele. Mergeam inapoi spre casa, inaintind cu greu prin noroi. Furtuna se dezlantuise, invirtejind un fel de funingine prin aer. Fulgera necontenit. (Desenez un zig-zag.) Cu fata siroind de apa, cu hainele fluturind, fratele meu racnea ca un apucat. Parea complet iesit din minti. (Conturez rapid un om cu aripi.) Eram insa prea amarit ca sa-i mai dau vreo atentie. Ma tot gindeam la cele intimplate. Dupa citva timp mi-am zarit plugul, pe care-l lasasem pe cimp cu o zi in urma. M-am indreptat spre el. Unde te duci? a tipat fratele meu, cu ochii iesiti din orbite. (Desenez o cruce.) L-am imbrincit cu putere si a cazut in noroi. Numai tu esti de vina, a strigat el tremurind din tot trupul. S-a oprit imediat, intrerupt de-un acces de tuse. Sintem condamnati pentru totdeauna, din pricina ta! Ai furat blestemul tatii! L-ai furat, l-ai furat, l-ai furat, urla el fara oprire, izbind cu pumnii in mocirla. M-am aplecat deasupra plugului. Curios, ruginise. Linga el zaceau uneltele cu care incercasem sa-l repar. Stateam cu capul gol in ploaie, coplesit, ingenuncheat intr-o baltoaca. Nu mai stiu cit timp am ramas asa.
Am ramas cu creta suspendata in aer, pentru ca tocmai atunci isi facu aparitia femeia de serviciu. Desi foarte batrina, slaba si imbracata cu un halat murdar, mi s-a parut ca seamana extraordinar cu fata a carei fotografie se afla lipita pe dosul planisferei. Se apuca sa mature hirtiile imprastiate pe podea, le strinse pe cele de pe pupitrul meu, sterse cu o cirpa, din citeva miscari, crucifixul de marimea unui om pe care nu-l observasem pina atunci, si iesi cu pasi marunti lasind in urma un nor de praf. Am asteptat putin, am stranutat, apoi mi-am reluat depozitia.
- La un moment dat am auzit pasi, un lipait usor in spatele meu. Si, pe neasteptate, a izbucnit risul acela salbatic, strident, al fratelui meu. M-am intors in ultima clipa si l-am lovit cu ciocanul drept in frunte. (Desenez o silueta intinsa la pamint si o arat cu degetul.) S-a prabusit ca un sac, fara un geamat. In mina dreapta tinea strins o stea de tabla, de jucarie.
Mi-am intors privirea spre fereastra regasind in intunericul de afara scena care se petrecuse cu atita amar de vreme in urma. Apoi am pus creta la locul ei si m-am inapoiat in banca. Am inchis ochii.
- Acuzat, ridica-te!
M-am ridicat cu greutate, cu miinile si picioarele amortite de frig.
- Ai fost gasit vinovat de crima cu premeditare. Sentinta se va executa
Restul cuvintelor se pierdu intr-un murmur ininteligibil. Presedintele se retrasese din conul de lumina raspindit de lampa de birou si nu-l mai vedeam deloc.
- Hic et nunc, se auzi, abia perceptibil, o voce.
- Domnule presedinte, unde sinteti?
Bijbiiam cu miinile intinse inainte, indreptindu-ma spre lumina slaba a veiozei. La un moment dat mi s-a parut ca aud un chicotit, undeva in dreapta mea. M-am impiedicat si, incercind sa ma sprijin de coltul biroului, degetele mi s-au inclestat involuntar pe ciocanelul presedintelui. Brusc, figura acestuia aparu chiar in fata mea.
- Acum ma recunosti? intreba el.
- Nu se poate! am strigat, dindu-ma un pas inapoi. Judecatorul se retrase iute in intuneric. Dupa citeva clipe am simtit o miscare in spatele meu. Ca si cum cineva s-ar fi pregatit sa-mi sara in spinare. M-am intors si am izbit orbeste, de citeva ori, cu ciocanelul. S-a auzit un zgomot infundat, apoi un altul, mai puternic, ca de scaun care se rastoarna. Pe urma, nimic.
Lampa cazuse si ea, spargindu-se pe podeaua ce mi se paru acoperita cu stropi de ploaie. M-am aplecat deasupra lui Abel. Zacea intins pe spate, cu fruntea plina de singe. La dracu', m-am gindit, nu mai termin chestia asta in vecii vecilor!




(Din volumul Eclipsa, Editura Cartea Romaneasca, 1993)








Politica de confidentialitate





Copyright © 2022 - Toate drepturile rezervate

Carti


Carti
Gramatica