Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Doar rabdarea si perseverenta in invatare aduce rezultate bune.stiinta, numere naturale, teoreme, multimi, calcule, ecuatii, sisteme




Biologie Chimie Didactica Fizica Geografie Informatica
Istorie Literatura Matematica Psihologie

Carti


Index » educatie » » literatura » Carti
» RACEALA AMINTIRILOR


RACEALA AMINTIRILOR




RACEALA AMINTIRILOR

Capitolul 1

Draga cititorule, daca ai sperat ca ai pus mana pe o brosura care sa te relaxeze si sa te binedispuna, se pare ca te-ai cam inselat. Sau poate nu




O incursiune in trairile, amintirile, sperantele mele, va intersecta undeva, poate, sentimentele tale.

Nu ma refer aici la sentimentele uzuale, ci la cele ascunse chiar si de tine insuti.

Exista multe secrete pe care incercam sa le ascundem chiar de noi insine, dorind ca ele sa nu fi fost gandite. Da, gandite, pentru ca la secretele gandite ma refer. Nu se poate ca sa nu te fi gandit macar o clipa in viata ta ca esti special doar pentru faptul ca undeva, candva, ti-ai amintit de gustul sarii din painea facuta odata, demult, de bunica ta. Nu este posibil sa nu fi recunoscut intr-un loc anume un miros care sa te duca cu gandul la un eveniment uitat din copilarie care e asezat comod intr-un coltisor al mintii tale. De aici plecand ajungem la acele mici secrete care ne uimesc pentru ca le constientizam si traim frustrarea ca nu le putem spune. Cei din jurul nostru sunt gata sa te asalteze cu mii de intrebari despre detalii numai daca ai deschis gura, intrebari la care tu nu vrei sa raspunzi pentru ca este o violare a gandurilor si poate o accentuare a propriilor frustrari.

Imi amintesc mirosul caminului in care mi-am petrecut un scurt timp din copilarie, numai trecand pe langa cladirea imbatranita. Miros de lemn al odailor misterios intunecate, odai in care ma furisam fara stirea educatoarei, sa explorez, sa caut si sa ma sperii. Imi amintesc cum mancam cu pofta felia de paine cu gem si margarina a varului meu, un var prea timid ca sa riposteze, felie de paine pe care de altfel o refuzam acasa. Speriat parca de gestul meu, repetam figura in fiecare dimineata sau nu, deja amintirile se incalcesc si nu mai imi permit sa fabulez. De ce? Pentru ca mi-e frica sa inventez in fata cui am scapat cateva vorbe despre amintiri deja uitate, si care te piseaza cu intrebari simpatice, care te provoaca si te fac sa aluneci pe panta fabulatiei doar pentru ca, pe moment, iti place. Apoi..te intrebi ce dracu’ te-a apucat si deja ai mustrari de constiinta, nu pentru ca ai povestit si ai inflorit, ci pentru faptul ca ai inceput sa iti amintesti si alte lucruri din trecut si nu numai. Incepi sa iti amintesti. Incepi sa iti amintesti. Iti dai seama ca ai trecut intr-o faza in care trecutul apare intr-o alta lumina, mai apetisanta poate decat viitorul. Incepi sa cauti, sa explorezi, sa te sperii

Ciudat, acum cateva momente totul era clar si lipsit de indoieli, acum incep sa ma intreb de sensul ideilor, si sigur voi ajunge sa ma intreb de sensul cuvintelor. In curand o sa ajung sa retraiesc, poate, inocenta copilului care nu stia sa citeasca, sa scrie si nici corect sa vorbeasca. Corect - un cuvant care te obliga. Un concept relativ care te ingradeste sa pui virgula acolo unde trebuie, sa calci pe toata talpa pantofului sa nu ii scalciezi, sa mananci cu gura inchisa, sa Nu reusesti sa intelegi nici acum de ce un ceva bine definit pe care vrei tu sa il faci, pentru ca asa simti, pentru ca asa iti place, pentru ca asa e corect pentru tine, nu e corect. Te izbesti nu numai de 'corectul' lor ci si de propria ta ingradire.

Ai fost vreodata la munte si in pustietate ai strigat cat te-au tinut plamanii? Ai strigat pentru ca voiai sa te eliberezi de tot ce te apasa? Ai golit sacul frustrarilor prin acel strigat? De ce ai avut frustrari? Ce te apasa? Si asa sirul intrebarilor pe care ti le pui poate continua, nefacand altceva decat sa ascunzi sau sa scoti la iveala alte secrete despre tine insuti. Spre exemplu, imi aduc aminte de tabara in care am fost acum multi ani in urma, si eram cu colegii intr-o galeata a muntilor. Am strigat cat am putut sa imi aud ecoul, sau asta era varianta prezentata colegilor uimiti de gestul meu, dar oare era varianta reala? Nu inseamna ca asa trebuie sa se fi intamplat la toti, dar oare, la fiecare din voi, nu a existat un astfel de strigat?

Devii patetic! Asa iti pot spune unii din jurul tau, ascunzand sub o masca propriul strigat. Ascund si castiga. Castiga pentru ca stiu mai multe despre tine, dar pierd ca stiu mai putine despre ei. Cand iti povesteste cineva despre ceva si atinge si amintirile tale, ai tendinta instinctuala de a povesti si tu si apoi te opresti, si taci si incerci sa uiti amintindu-ti de frica, de spaima ca ai sa descoperi poate ceva de care nu vrei sa constientizezi, sa iti amintesti. Apoi razi, crezand ca toate astea sunt naivitati, ganduri infantile care de fapt nu mai fac parte din tine, nu te reprezinta, nu au existat si ca sunt de fapt niste mici feste ale memoriei si incepem dulcele proces al uitarii “micilor“ detalii ale propriilor noastre frustrari. Bati campii cu voiosie!, ar spune multi dintre voi, dar ia sa stam sa ne gandim putin mai profund! Nu prea profund ca va incepe sa te doara capul si vei incepe sa pierzi timpul cu memoriile si vei uita de problemele zilnice cotidiene care te inconjoara. Nu trebuie sa iti amintesti prea mult despre tine ca vei distruge masca obligatorie pe care trebuie sa o porti zi de zi. Masca ce iti ofera protectie chiar si impotriva actiunilor subconstientului. Uita! E cea mai usoara cale spre a fi surprins de propriile-ti ganduri.

Imi amintesc de intamplari hazlii. Plecam de la scoala, cu gandul la joaca ce o voi incinge la bloc cu prietenii. Eram in fata blocului, intr-o seara, jucam ”de-a v-ati ascunselea“ si, la un moment dat., dar nu povestesc, ca imi e rusine de copii din jur care ma privesc superior prin reflexia sticlei monitorului de la calculator.

Dileme, asa ar fi trebuit sa intitulez aceasta cartulie. Poate asa ar fi fost “corect”. Nu vreau sa fiu corect! Vreau sa mai beau coniac de 7 lei, pe o banca in parc cu gasca din cartier, sa imi fie rau, sa ma trezesc mahmur si sa am regrete, ca apoi sa o iau de la cap.

Vreau sa cantam la chitara sub privirile ingaduitoare ale batranilor ce trec pe aleile parcurilor, vreau sa fiu invidios pe prietenul care are iubita pe care mi-o doream eu, vreau sa .. Si cine ma opreste? Timpul! Nu imi permite Timpul! Timpul luat cu doua intelesuri. Odata ca sunt prea ocupat sa fac altora pe plac, sa supravietuiesc, sa ma ascund de mine, si timpul luat ca o trecere a momentelor care nu mai sunt de actualitate.



Unde mai gasesc eu coniac de 7 lei, unde mai gasesc pe cineva care sa cante la chitara, unde imi gasesc prietenii, prea implicati in supravietuire, sa mai aiba timp de asemenea “copilarisme”? Unde mai gasesc batranii cu priviri ingaduitoare? De iubita nu mai pomenesc ca e posibil sa primesc o palma dupa ceafa.

Cand eram in liceu, priveam pe geam si imi doream sa fiu printre trecatorii ce nu au grija notei de la matematica. Gandeam, pe atunci, ca ei nu au nici-un fel de grija si ca nu le pasa de universul meu de atunci. Un univers nefinisat, fara sperante si cu frustrarile adolescentului cazut in extazul viselor ireale despre adulti. Acum poate imi doresc sa il finisez, din nou, in acea banca din liceu. Multi au scris probabil despre dorinta de a mai fi copil din nou, dar eu doar incerc sa imi fac curaj sa-mi amintesc. “Arati ca o poezie!”, imi spunea profu’ de matematica. Eram mai mult decat mediocru la aceasta materie, dar aveam respect fata de cel care incerca sa imi predea. Oare azi se intampla la fel? Nu cred. In zilele noastre, memoria si amintirile se salveaza pe hard sau pe cd-uri si daca mai vrem sa ne amintim mai deschidem niste fisiere, daca nu.disk cleanup.

Povestesti de armata si cateodata se mai gaseste cineva sa te asculte. Pentru tine povestirile sunt importante doar pentru faptul ca le-ai trait cu adevarat.Ti-au influentat viata, te-au schimbat. Am fost privilegiat in armata. Am avut pile si mama cate mai faceam.saream gardul si aduceam bautura colegilor, speriam santinelele, participam la concursuri in tara numai de dragul de a ma plimba si a scapa de instructie sau doar pentru faptul ca incercam sa fiu competitiv si sa ies in evidenta. Ma purtam cu ofiterii ca si cu colegii mei ca de aveam pile dar, la un moment dat, interlocutorul intra si el in caruselul amintirilor din armata si te opresti. Te opresti si iti inghiti trecutul glorios de pe campul perioadei petrecute in armata, il inghiti ca nu cumva sa fi avut o experienta mai putin valoroasa decat a interlocutorului. Interlocutorul poarta vina de a-ti fi inhibat propriile-ti povestiri, interlocutorul poarta vina de a-ti fi creeat frustrarea unei povestiri neterminate, a unei povestiri poate jalnice, a unei povestiri care de fapt ce rost mai are sa o spui cand e mult mai usor sa o uiti.

Au trecut multe evenimente si esti luat de viata pe sus si nu vrei sa mai stii ca fiind salvamar ai salvat vieti si ca un numar de persoane ar trebui din cand in cand sa iti aprinda o lumanare la biserica, persoane care, probabil, au si sters din memorie acel eveniment nefericit in care viata le-a aratat capatul. Ajungi sa te intrebi daca nu cumva si ei fac parte dintre cei carora trebuie sa le zambesti ca sa vinzi ceva si sa iti iei comisionul de rigoare, sa supravietuiesti. Viata te ridica si te coboara, amintirile iti raman sau le stergi, cateodata incerci sa-ti amintesti sau sa uiti, dar cel mai des se intampla sa fugi de tine insuti. Iti e frica sa nu fii judecat. Din pacate, multi nu isi dau seama ca judecata pe care ne-o facem noi insine, inconstient de cele mai multe ori, este judecata care afecteaza cel mai mult. Cum? In comportamentul obligatoriu, persistent impus de o societate cu pretentii, in care superficialitatea, in adevaratul sens al cuvantului, este pe primul loc.

Nu poti sa ii spui celui din fata ta ca este “un bou” pentru ca nu se cuvine. Iti este frica. Daca va fi candva seful meu? Daca are bani si ma da in judecata? Daca ma bate? Si multe astfel de intrebari care ma impiedica la un moment dat sa fac ce imi spune sufletul. Hopa! Am spus sufletul, sufletul care nu are nimic, cica in comun, cu mintea dar care iti pune cateodata cate o piatra in piept si te impiedica sa rasufli si incepi sa simti frustrarea de a nu face ceva iesit din tiparele impuse de aceasta societate superficiala. Sa ne gandim o clipa ce ar insemna sa spuna toata lumea adevarul in fata si sa suporte si consecintele. Hai sa construim, pentru putin timp, o lume utopica care sa ne multumeasca. O lume in care sa evadam macar cu gandul. Sa ne gandim ca spunem tot ce gandim si sa luam un pumn in fata daca nu gandim bine. Dar cine hotaraste ca eu nu am gandit bine? De ce am fost penalizat ca am gandit? Si trag si eu un pumn. Si uite asa voi fi penalizat ca am construit o lume utopica violenta.dar macar am incercat sa refulez si sa nu imi ingrop temerea de a lua un pumn. Poate e mult prea profund. Atat de profund incat nici eu nu mai inteleg unde este granita intre exprimarea gandurilor reprimate si fabulatie.

Imi doresc sa-mi fi putut exprima gandurile si trairile mai explicit, sa te fi facut pe tine, dragule cititor, sa iti invingi temerile de ridicol, atunci cand iti privesti amintirile ascunse, si sa intelegi ca universul tau ascuns, cateodata, scos la iveala, te poate scapa de acele frustrari inchipuite care provoaca masca atat de necesara in societate si atat de neplacuta “tenului” nostru interior .

Capitolul 2

Incepi sa simti o dezamagire profunda, sa traiesti crunt sentimente multiple de nemultumire si neamplinire ce se succed cu o viteza ce este la un moment dat coplesitoare, infioratoare. Te simti neputincios desi esti in deplinatatea facultatilor fizice si mintale, o imensa caracatita te inconjoara, dezvoltandu-ti sentimentul de paranoia. Cand vezi ca deja lucrurile simple devin complicate, iti vine sa iti iei campii. Care campi? Nici campii nu mai sunt la indemana. Trebuie sa platesti transportul sau o alta taxa inventata. Nu dispera! Ar spune cineva care sub o masca de prefacut, te va incuraja.Nu iti convine? Da-ti demisia sau ia-ti un credit!



Dragul meu cititor, iti spun asa pentru ca sunt transformat intr-un parsiv sentimental si naiv, avand in vedere faptul ca scriu sa imi satisfac egoul si cu increderea ca daca iti mangai ochii cu “dragule” voi si scoate ceva bani, pentru ca paradoxal sau nu, acum am redescoperit necesitatea bolnavi-cioasa de a avea bani sa supravietuiesc nevoilor tot mai multe ce ma coplesesc. Mai iau un credit. Mai iau un credit. Mai trec inca 5 ani pana il sting si observ ca acel credit inutil nu mi-a adus decat placerea momentului ca am de unde sa achit datoriile. Placerea de a ma da important ca sunt vazut la banca, elegant, ca altfel nu te lasa inauntru, si ma vede lumea ca fiind important.

Capitolul 3 Iata ca revin cu o noua etapa a apucaturilor mele de romancier si te voi plictisi, in cazul in care ai facut prostia sa incerci din nou altceva, cu alte trairi si povestiri despre mine sau despre nimeni.

“Suntem o picatura intr-un ''ocean”, este concluzia multora despre oameni. Eu sunt putin mai neortodox in exprimare si plecand de la principiul ca “fiecare om este facut dupa chipul si asemanarea Domnului”, de aici rezultand ca fiecare dintre noi este un mic Dumnezeu pe pamant si universul trebuie sa se roteasca in jurul lui. E o mare tampenie, probabil pentru ca atunci am avea un univers bulversat de atata invarteala sau mai bine zis un univers romanesc. Spun un univers romanesc pentru faptul ca daca un roman nu reuseste sa faca ceva se “invarte “el de ceva si reuseste sa traiasca. Sau nu.

Dupa aceasta nereusita introducere ma voi duce la culcare cu speranta ca in viitorul nu prea indepartat, cand voi reveni asupra scrierii, voi avea mai multa inspiratie si mai multa convingere ca ceea ce fac, scriu, este intradevar necesar sau este doar o alta pierdere inutila de timp si energie. In cazul in care vre-un critic va pune mana pe brosurica scrisa de mine, mai mult ca sigur ca ma va face “varza”, asta ca sa ma exprim intr-un mod nu tocmai academic. Nu cred ca ma va afecta in vre-un fel, dar cu siguranta il va afecta pe el. Am tentatia sa termin fiecare idee cu cate un semn, precum cele folosite pe chat, sa exprim starea de spirit pe care o am atunci cand scriu. Probabil as fi si inovatorul unei astfel de scrieri. O sa incerc pentru o scurta perioada sa folosesc aceasta inventieJ. A mai folosit-o cineva pana acum in alte locuri cu exceptia mailurilor si a conversatiilor de pe chat? Nu cred. Ar fi ceva daca as fi primul, poate in felul acesta imi recapat respectul fata de mine, respect care in momentul de fata este la nivelul “low” L.Gata. Ma duc la culcare! Este 4 dimineata si mai am cateva ore pana la debutul unei noi zile in care nu fac nimic. Revin. Pe cuvant!

Capitolul 4

    Iata ca am revenit. Cu o intarziere scuzabila de cateva luni sau ani. Cine mai stie? Probabil din aceasta cauza am si numit brosurica: Raceala Amintirilor. Au devenit atat de reci incat timpul nu mai poate fi cuantificat si chiar daca ar putea fi ce rost ar mai avea. Este posibil la un moment dat sa scriu doar din dorinta de a epata. Nu ma refer la prieteni, cunoscuti, necunoscuti, etc., ci efectiv la mine. Este poate un mod prin care fiecare dintre noi gaseste solutia de a isi mentine echilibrul intre trecut, amintiri, prezent, evenimente, viitor, dorinte.

Daca in capitolele anterioare am facut scurte referiri la intamplari sau trairi din anumite momente ale vietii, voi incheia 'raceala amintirilor', cu o scurta incursiune in trecutul apropiat. Trecut apropiat ce m-a facut sa imi consolidez parerea despre prea iubitii nostri concetateni. O parere buna daca este sa o privim prin prisma rezultatului. Aici ma refer la faptul ca personal nu ii mai suport, iar ei, cunoscand parerea-mi despre ei, sunt fericiti ca au scapat de mine. Superficialitatea dobandita prin reusitele repetate obtinute cu ajutorul traficului de influenta, au dus la o degradare morala si profesionala ce ma face sa consum cat mai multa lamaie sau lime impreuna, bineanteles, cu o cantitate apreciabila de tequila. Scarba, se pare, este o stare de fapt ce poate dobori sentimente puternice cum ar fi dragostea fata de parinti, prieteni, etc. Intr-o lume 'emancipata' ca a noastra, paradoxal, trebuie sa sacrifici putinele lucruri bune din jurul tau, pentru a putea sa scapi de un rau ce creste vazand cu ochii, in speranta ca vei putea sa o iei din nou de la capat, cu intarziere, de data aceasta mai bine.








Politica de confidentialitate





Copyright © 2022 - Toate drepturile rezervate

Carti


Carti
Gramatica