Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Meseria se fura, ingineria se invata.Telecomunicatii, comunicatiile la distanta, Retele de, telefonie, VOIP, TV, satelit



Biologie Chimie Didactica Fizica Geografie Informatica
Istorie Literatura Matematica Psihologie

Literatura


Index » educatie » Literatura
» Flori de mucigai de tudor arghezi eseu
Trimite pe WhatsApp


Flori de mucigai de tudor arghezi eseu




FLORI DE MUCIGAI DE TUDOR ARGHEZI eseu

Poet modern, pentru care poezia este o forma de a exista, Arghezi impune un nou model de poezie, bazat pe relatia eu-lume-creatie, pe valorificarea banalului cotidian.

Un teritoriu liric pe care-l ia poetul in stapanire este cel al “esteticii uratului” iar la nivelul lexicului opereaza cu un limbaj, apoetic, argotic. Prin sintaxa poetica originala si moderna, Tudor Arghezi contribuie la innoirea liricii romanesti posteminesciene.

Cu volumul “ Flori de mucigai”, scria G Calinescu “putem afirma ca poezia lui Arghezi autentica, lipsita de orice ecouri straine, aici incepe”. Este si momentul plasarii poetului in modernism, datorita tematicii abordate: lumea inchisorii, un univers marginalizat care este prezentat sfidand canoane si conventii, anumite tiparii ale creatiei liricii romanesti.




Poezia de fata ilustreaza cateva trasaturi ale modernismului poetic interbelic; este vorba in primul rand de  depoetizare, fenomen intalnit si in creatia bacoviana. Depoetizarea exprima refuzul modernistilor de a mai accepta convetiile poeziei traditionale: scrisul frumos, abundenta figurilor de stil.

Volumul se deschide cu  o arta poetica,intitulata sugestiv “Flori de mucigai”.Titlul aminteste de “Florile raului” ,”Le fleurs du mal” ale lui Charles Baudelaire,numai ca poetul roman inlocuieste termenul”raul” cu un simbol estetic “mucegaiul” sugerand prin sonoritate si sens uratul existential.

Oximoronul din titlu in care stau alaturi florile,symbol al frumusetii cu un lexem opus,”mucigai”,creeaza o metafora argheziana a esteticii uratului.Prin sensul denotativ al sintagmei “flori de mucigai”,poetul ancoreaza imaginarul poetic in sfera spatiului inchis,umed,specific inchisorilor.In sens conotativ simbolizeaza mica palpaire de umanitate care dainuie in intunericul fiintei degradate.

Poezia formulate ca un monolog liric,o confesiune a eului poetic care isi asuna conditia de artist,fascinat de zonele intunecate ale sufletului uman, dezvolta tema conditiei existentiale a creatorului si pe aceea a creatiei.

La nivel compozitional, cele doua strofe inegale de 16 respectiv patru versuri, se organizeaza in patru secvente poetice.

Prima secventa surprinde conditia neobisnuita a poetului, conturand un imaginar al temnitei. Se stie ca T. Arghezi a fost inchis intre anii 1918 – 1919 la Vacaresti ca urmare a pamfletului „Baroane”. Spatiul este unul al claustrarii. Incipitul debuteaza cu un verb la persoana I singular „le-am scris identificand prezenta eului liric. Cuvintele „pe un perete de firida goala”, „pe intuneric”, „in singuratate”, apartin campului semantic al inchiderii, al unui spatiu ostil poetului, cuvintele devenind metafore ale conditiei umane. Regimul penitenciar inchide, parca definitiv, o umanitate de periferie. Corespondentul sau temporal este noaptea, la adapostul careia cresc „florile de mucigai”. Solitudinea eului este proiectata cosmic, prin raportarea la parintii textelor sacre: Luca, Marcu si Ioan, asupra carora a coborat harul divin exprimat prin simbolurile biblice: taurul, leul, vulturul. Lipseste, in chip semnificativ, Matei si simbolul sau transcendental – ingerul.





Eul se distanteaza de marii apostoli prin absenta inspiratiei divine, fiind nevoit sa scrie „cu puterile neajutate” deci fara iluminarea lui Dumnezeu.

Secventa a doua defineste poezia, ilustrand estetica uratului, prin prezenta unor cuvinte simbol. „Stihuri fara an” defineste geografia, spatiul inchisorii, in care fiinta umana pierde notiunea timpului. Aceasta lume este impregnata de manifestarile raului: „stihuri de groapa”, groapa fiind si o metafora pentru conditia umana care este supusa sfarsitului inevitabil. In acest mediu al materialitatii grele, omul aspira in secret spre puritate „de sete de apa”. Foamea si scrumul sunt si ele simboluri ale arderii poetice pana la mistuire. Este un nou mod de a scrie, „unghia ingereasca” care „s-a tocit” ar putea fi o metonimie pentru arta traditionala, caracterizata printr-o scriere frumoasa si perfecta. Unghia ingereasca ca figura de stilistica este si ea o metafora, simbolizand inspiratia poetica de natura divina pe care poetul nu o poate recupera din cauza ostilitatii mediului.



Secventa a treia revine la scenariul epic initial, conturand imaginea spatiului exterior la fel de ostil ca si cel interior „Era intuneric. Ploaia batea departe, sufera”. Mana dreapta care, de obicei, tine condeiul, a devenit rigida si dureroasa ca o gheara, refuzand sa stranga intre degete creionul. Mana stransa reprezinta un simbol al disperarii. Poetul nu vrea sa ascunda adevarul lumii infatisate. De aceea s-a silit sa scrie cu unghiile de la mana stanga, pentru noile versuri „blestemate” ele ii erau de ajuns. Verbul „a sili” evoca ideea supunerii la o dorinta interioara, chiar o porunca mai puternica decat durerea fizica. Atitudinea eului este una de revolta, specifica poeziei moderne. Procedeul sugereaza deci o modificare a registrului liric: intrarea intr-o alta zona tematica, renuntarea la prozodia clasica in favoarea celei moderne. In simbolistica indo-crestina, „stanga este directia infernului, dreapta a paradisului”.



Limbajul arghezian are marele merit de a renunta la cuvintele „nobile”. Poezia se supune de la inceput unor determinari negative: eul liric traieste intr-un mediu lipsit de atributele divine, versurile sunt scrise „Cu puterile neajutate/ Nici de taurul, nici de leul, nici de vulturul”. Repetitiile dau si ele o nota specifica poeziei: stihuri fara au/ Stihuri de groapa/ Stihurile de-acum sau „Au lasat-o sa creasca/ Si nu a mai crescut” demonstrand ca aspiratiile umane sunt lipsite de putere si implinire. Sunt valorificati termeni vechi ca: „stihuri”, „mucigai”, sintaxa este arhaica „Sau nu o mai am cunoscut”. Expresivitatea textului isi are sursa, printre altele, in folosirea adjectivului metaforic, care determina substantivul „stihuri de groapa”, „stihuri fara au”.

In concluzie “Flori de mucigai” de Tudor Arghezii este o arta poetica moderna prin inspiratia din lumea inchisorii; prin cultivarea “esteticii uratului”,prin eliberarea poeziei de constrangerile clasice sub aspectul limbajului si al structurii compozitionale.







Politica de confidentialitate


Copyright © 2020 - Toate drepturile rezervate