Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Doar rabdarea si perseverenta in invatare aduce rezultate bune.stiinta, numere naturale, teoreme, multimi, calcule, ecuatii, sisteme



Biologie Chimie Didactica Fizica Geografie Informatica
Istorie Literatura Matematica Psihologie

Istorie


Index » educatie » Istorie
MARCUS AURELIUS (Marcus Aurelius Antoninus, 161-180)


MARCUS AURELIUS (Marcus Aurelius Antoninus, 161-180)




MARCUS AURELIUS (Marcus Aurelius Antoninus, 161-180)

Desi nascut la Roma, deoarece provine dintr-o familie senatoriala de origine hispanica, Marcus Aurelius se inscrie in lista imparatilor originari din Hispania. A fost adoptat si asociat la domnie (146), din initiativa lui Hadrianus, de catre Antoninus Pius, cu a carei fiica, Faustina, se casatoreste. Are ca asociat la domnie pe L. Aurelius Verus (161-169), care a jucat rolul unui regent subordonat. Marcus Aurelius beneficiaza de o aleasa educatie, printre dascalii sai numarandu-se renumitii retori Fronto, Herodes Atticus si stoicul Q. Iunius Arulenus Rusticus, sub a carui influenta se consacra, dupa 146, filozofiei.

Continua politica predecesorilor, intretinand bune relatii cu senatul. Revine la principiul centralizarii administrative instaurat de Hadrian, subordonand cancelariei imperiale pe procuratorii provinciali, serviciile publice etc. Pentru redresarea finantelor imperiale, zdruncinate, reduce cheltuielile palatului, supravegheaza perceptorii impozitelor si scuteste de dari orasele saracite.




Doar primii ani de domnie ai imparatului filosof au corespuns idealurilor sale: ani de pace si prosperitate, cel putin in partea europeana a Imperiului, in care problemele militare le lasa in seama asociatului sau la tron, L. Verus. Politica de cuceriri a lui Traianus, atitudinea pacifica ferma a lui Hadrianus fata de lumea barbara si prestigiul lui Antoninus Pius au tinut, timp de o jumatate de secol, in respect popoarele vecine. In timpul lui M. Aurelius echilibrul si stabilitatea relativa a principatului iau sfarsit, facandu-se simtita criza care urma sa duca la declinul si prabusirea lumii antice. Intreaga sa domnie este dominata de efortul militar al Imperiului de a respinge atacurile de la hotare, in Orient, dar indeosebi pe limesul danubian si renan.

Cea mai grava amenintare o reprezentau partii care, profitand de schimbarea de domnie petrecuta la Roma, au invadat Syria. Tulburarile din Orient au izbucnit din cauza succesiunii la tron in statul-tampon al Armeniei, ocazie cu care mai multe regate clientelare au iesit de sub tutela Romei. Incercarea guvernatorului Cappadociei si a legatului Siriei de a restabili situatia s-a incheiat dezastruos. Partii amenintau sa ocupe coasta Mediteranei orientale.

In razboiul parthic (161-166), generalii Statius Priscus si Avidius Cassius redobandesc controlul asupra Armeniei (164), alunga pe parti peste Eufrat, invadeaza Mesopotamia si distrug capitala Ctesifonul (165), cucerind si Media. Ambii imparati isi alatura numelui epitetele triumfale de Armeniacus, Parthicus si Medicus. Izbucnirea unei epidemii de ciuma pune capat inaintarii armatei romane spre zona muntoasa a Iranului, obligandu-l pe Cassius sa se retraga in Siria cu o parte a trupelor decimate. Totusi, Roma a putut dicta conditiile pacii (166). Imparatul- filosof a ales calea de odinioara a politicii intelepte duse de Augustus: a pastrat vechile hotare pe Eufrat, multumindu-se cu restabilirea prestigiului politic roman in Rasarit. In Armenia a fost restabilita suzeranitatea romana, ea redobandind statutul de regat clientelar Romei. Prin intermediul armatelor care se intorceau din Orient, ciuma, cea mai distrugatoare epidemie cunoscuta de principat pana la acea data, pustieste timp de doua decenii zone intinse ale Imperiul.

Pacea care a urmat razboiului parthic va fi de scurta durata deoarece, incepand cu anul 166, se deschide o perioada dificila pentru Imperiu. La Dunare neamuri barbare (marcomani, vandali, longobarzi, quazi, suevi sau sarmatice: roxolanii, alanii si iazigii etc.) se pun in miscare si ameninta granitele Imperiului, presate fiind de gotii care pornisera de la M. Baltica spre M. Neagra. Situatia era favorabila deoarece multe din garnizoanele de la Dunare erau deplasate pe frontul din Orient. De la Rin la M. Neagra aceste neamuri barbare formeaza un front continuu care ameninta Imperiul. In urma primului atac barbar (166-169) toate provinciile dunarene, ca si nordul Italiei, sunt afectate, iar echilibrul a fost adanc zdruncinat. Semintiile germanice, marcomanii si quazii, au invadat Rhaetia, Noricum si nordul Pannoniei, un grup coborand in nordul Italiei unde asediaza Aquileea. Aceste evenimente, care prevesteau tulburarile din secolele urmatoare, au constituit un soc puternic pentru Roma. Urmeaza o puternica contraofensiva romana (primul razboi marcomanic, 167-175) pentru restabilirea situatiei pe limesul nordic. Castrul de la Carnuntum devine cartierul general al operatiunilor impotriva cvazilor si marcomanilor, iar cel de la Sirmium impotriva sarmatilor iazigi. Dupa apropape 10 ani de lupte dure cu neamurile germanice si sarmatice la Dunare, M.Aurelius a incheiat o pace provizorie, impunand barbarilor restituirea prizonierilor capturati, acceptarea controlului roman in tara lor prin stabilirea unor garnizoane. Cu marcomanii si quazii au fost stabilite relatii clientelare.



Revenit la Roma, M. Aurelius si-a celebrat al doilea triumf pentru razboaiele victorioase (bellum germanicum si bellum Sarmaticum), impreuna cu fiul sau Commodus, care dupa disparitia lui L. Verus (169), este asociat la domnie (177).

Izvoarele antice ne lasa sa intelegem ca M. Aurelius ar fi dorit sa incorporeze teritoriile populatiilor ostile Romei in Imperiu sub numele de Marcomannia si Sarmatica. Aceste planuri, chiar daca le-ar fi avut, sunt abandonate datorita revoltei din Orient a uzurpatorului Avidius Cassius, guvernatorul provinciilor din Orient. El se proclama imparat, lansand zvonul ca M. Aurelius ar fi disparut in lupta cu barbarii. Senatul declanseaza primele masuri impotriva lui A. Cassius, declarandu-l dusman public si confiscandu-i averea in beneficiul tezaurului statului.

Dupa restabilirea situatiei in Orient, M. Aurelius este nevoit sa intervina la frontiera de nord a Imperiului deoarece marconanii si sarmatii au atacat linesul dunarean in Pannonia, determinand izbucnirea celui de-al doilea razboi marcomanic (177-180). M.Aurelius si Commodus pregatesc o campanie decisiva impotriva neamurilor barbare de la Dunare. Actiunile diplomatice romane (iazigii primesc dreptul de a intretine relatii comerciale cu fratii lor roxolanii din Moldova si nordul M. Negre, utilizand drumurile Daciei) reusesc sa divizeze coalitia barbara. Atacul roman se concentreaza asupra cvazilor si marcomanilor. Actiunile militare impotriva acestora nu vor fi finalizate deoarece, in martie 180, M. Aurelius a fost rapus de ciuma in tabara de la Vindobona.

Desi printr-un efort militar deosebit, atacurile barbarilor din nordul limesului danubian si renan au fost respinse, razboaiele marcomanice marcheaza un moment esential in politica externa a Romei, evidentiind criza care incepe a se profila in Imperiu.

Astfel, razboiul de la Dunare se incheie, dupa ani grei de lupte, cu revenirea Romei la politica defensiva. Spatiul barbar din stanga fluviului nu a putut fi incorporata in lumea romana. Ca urmare, este reluat planul de fortificatii de pe limes in Raetia, Noricum si Pannonia din timpul lui Hadrian, fiind ridicate doua noi tabere militare la Lauriacum si Castra Regina. Tot atunci, in Dacia este transferata de la Troesmis (langa Macin) la Potaissa, legiunea a V-a Macedonica.








Politica de confidentialitate


Copyright © 2020 - Toate drepturile rezervate