Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Meseria se fura, ingineria se invata.Telecomunicatii, comunicatiile la distanta, Retele de, telefonie, VOIP, TV, satelit



Biologie Chimie Didactica Fizica Geografie Informatica
Istorie Literatura Matematica Psihologie

Istorie


Index » educatie » Istorie
» Instaurarea „democratiei populare“ in diferite state ale lumii
Trimite pe WhatsApp


Instaurarea „democratiei populare“ in diferite state ale lumii




. Instaurarea „democratiei populare“ in diferite state ale lumii.


Inceputul razboiului rece a insemnat sfarsitul iluziilor oamenilor politici democrati din tarile eliberate de Armata Rosie de a se instaura un regim democratic dupa incheierea celei de-a doua conflagratii mondiale. Stalin ajunge la concluzia ca „a sosit momentul sa abandoneze orice retorica linistitoare privind «fronturile populare si coalitiile nationale» ce-au functionat atata timp cat i-au adus un spor de imagine in perioada cand dorea sa dovedeasca partenerilor sai apuseni ca URSS este straina de „exportul de revolutie“.

Pentru Moscova, angajamentul anglo-americanilor de a sprijini fortele anticomuniste din Grecia si apoi decizia de refacere economica a intregii Europe prin planul Marshall erau semne clare ca trecuse timpul intelegerii cu fostii aliati burghezi si „caile nationale spre socialism trebuiau definitiv parasite“ .




Modelul impus Europei rasaritene si de sud-est a constat intr-o extrem de violenta distrugere, sociala, economica si politica a vechii oranduiri „burgheze“, eliminarea tuturor dusmanilor potentiali sau reali si completa inregimentare a culturii. In zona sa de ocupatie diplomatii si militarii sovietici au instaurat guverne total aservite Moscovei. Cucerirea puterii de catre comunisti – principalele instrumente de presiune si control ale Moscovei in sfera sa de influenta – s-a facut cu anumite particularitati de la o tara la alta.

In IUGOSLAVIA partizanii condusi de Tito au iesit din razboiul impotriva Germaniei cu un prestigiu imens in societate. Astfel in alegerile din noiembrie 1945 Frontul national a lui Tito a obtinut 96% din sufragii. Adunarea Constituanta s-a reunit la Belgrad pe data de 29 noiembrie 1945 si a adoptat Decretul privind abolirea monarhiei si proclamarea Republicii Federative Iugoslavia. In ziua de 31 ianuarie 1946 Adunarea Constituanta a adoptat Constitutia prin care Statul Iugoslav devenea un stat federativ.

In ALBANIA, comunistii s-au folosit cu multa abilitate de infrangerile catastrofale suferite de for­tele naziste in Balcani si la 23-24 octombrie 1944, la Barat, se hotaraste instaurarea unui guvern con­dus de liderul lor Enver Hodja. La 1 decembrie 1944 au avut loc alegeri pentru Adunarea Consti­tuanta, fara adversari, comunistii au obtinut 93, 88% din totalul sufragiilor. Noul for a proclamat, la 11 februarie 1946, Albania, Republica Populara cu o constitutie imprumutata de la Iugoslavia.

In toate celelalte tari ale Europei de Est trecerea la o democratie populara s-a facut pe etape si sub presiunea sovieticilor. Intr-o prima faza „partidele comuniste, inca slabe, au trebuit sa accepte sa colaboreze cu celelalte partide si miscari politice a caror influenta diferea de la tara la tara dar care era puternica in Cehoslovacia si Ungaria unde transformarea regimului a fost mai dificila si a avut loc mai tarziu.

In UNGARIA s-a constituit, in decembrie 1944 Frontul National Ungar al Independentei in care alaturi de comunisti, au intrat social-democratii, taranistii, micii gospodari si altii, care a organizat alegeri. La 21 decembrie 1944, la Debrecen, s-a intrunit Adunarea Nationala Provizorie in care comunistii detineau majoritatea. La 1 februarie 1946, Ungaria a fost proclamata republica avand pe Tildi Zoltan presedinte si pe agrarianul Nagy Ferenc sef al guvernului. La alegerile generale din 31 august 1947, prin falsuri si inselaciuni, comunistii, grupati in Frontul Independentei, au obtinut majoritatea parlamentara. S-a constituit un guvern de coalitie in care comunistii erau predominau.

In POLONIA, inca din decembrie 1944 activa un guvern democrat-popular adus de tancurile sovietice, dar care nu era recunoscut de puterile occidentale. In iunie 1945 a fost alcatuit guvernul de uniune nationala prin intrarea in componenta sa a unei parti din guvernul de la Londra. Insa prepon­derenta au avut-o comunistii. In ianuarie 1947 au avut loc alegeri in care a invins Blocul Partidelor Democratice, dominat de comunisti. Presedinte al „noului“ parlament (Seimul) a fost ales liderul co­munist Boleslaw Beirut, iar guvernul „democrat popular“ era condus de Josef Cyrankiewicz.





In CEHOSLOVACIA, guvernul cu care s-a intors presedintele Edward Bens, in luna mai 1945, fusese modelat la Moscova cu toate ca avea in componenta sa ministri necomunisti. Rezultatele alegerilor desfasurate pe data de 26 mai 1946 au dat castig de cauza comunistilor, dar insuficient pentru a guverna singuri. Postul de premier va fi ocupat de comunistul Clement Gottwald. Constienti de modesta lor influenta in societatea cehoslovaca, in toamna anului 1947, pe fondul unor lipsuri alimentare in tara si a unor tensiuni internationale Est-Vest, comunistii au declansat un atac asupra tuturor celor suspectati de a nu fi de acord cu calea comunista de evolutie. Alegerile urmau sa se desfasoare in luna mai 1948. Toata lumea se astepta la un recul al extremei stangi. Comunistii ajutati de Moscova, au trecut la ofensiva. Pe fondul unor tulburari sociale dirijate de Kremlin, premierul Gottwald l-a somat pe presedintele Benes sa accepte demisia ministrilor necomunisti si sa formeze „un guvern fara reactionari“. La 30 mai au avut loc alegeri dupa sistemul listei unice. La 8 iunie 1947, Benes, a carui sanatate fragila fusese definitiv marcata de drama, va demisiona. Va muri in luna septembrie a aceluiasi an. Astfel „comunistii cehoslovaci, care parusera sa fie cei mai „blanzi“ din Europa Centrala si de Est, aveau sa se releve in anii ’50 ca partidul cel mai stalinist, probabil din zona“ .

In ROMANIA, coalitia fortelor politice care a rasturnat regimul maresalului Ion Antonescu n-a putut sa supravietuiasca mai mult de cateva luni de zile. In octombrie 1944 s-a creat Frontul National Democrat, o trambulina de pe care comunistii vor prelua puterea cu ajutorul Moscovei. Dupa scenariile care au functionat si in alte tari de sub tutela Moscovei, la sfarsitul lunii februarie 1945 comunistii au trecut la asaltul asupra puterii, organizand violente manifestatii de strada.

Lovitura impotriva guvernului N. Radescu a fost dirijata de A. I. Vasinski care a sosit, pe 27 februarie, pe neasteptate, la Bucuresti. La inceputul lunii martie, A.I. Vasinski a obligat pe regele Mihai I sa „accepte“ formarea unui guvern condus de Petru Groza dominat de F.N.D. „Consti­tuirea guvernului Groza a adus dupa sine totala subordonare a fortelor de ordine fata de comunisti“ fapt ce-a usurat actiunea de eliminare a opozantilor din viata politica, mai ales dupa ce acesta a fost recunoscut si de occidentali. Alegerile desfasurate la 19 noiembrie 1946, prin frauda, au fost castigate de comunisti. La 30 decembrie 1947 prin abolirea monarhiei a fost inlaturat si ultimul obstacol in calea desavarsirii dominatiei sovietice in Romania.

In BULGARIA, a doua zi dupa patrunderea Armatei Rosii, a avut loc o „insurectie“ cu un caracter comunist. In urma acestor evenimente s-a format un cabinet in care, alaturi de comunisti, au intrat si membri ai altor formatiuni politice. Pentru a-si consolida pozitiile in vederea instaurarii unui regim totalitarist stalinist, comunistii s-au grabit sa organizeze alegeri (18 noiembrie 1945), pe care le-au castigat. Dupa aceea, a urmat un lung sir de activitati initiate de Partidul Comunist Bulgar (P.C.B.) menite a da substanta regimului instituit. La 8 septembrie, in urma unui referendum, a fost abolita monarhia si Bulgaria proclamata Republica populara. La 22 noiembrie 1946, dupa alte „alegeri“, se formeaza un cabinet condus de liderul comunist Gheorghi Dimitrov, iar la 4 decembrie 1947 a fost adoptata o „constitutie“ care a legiferat instituirea regimului dictaturii proletariatului.



In CHINA, pe fondul luptei impotriva ocupantului japonez, se declanseaza conflictul dintre partidul comunist si partidul national datorita diferentelor esentiale in strategia elaborata de cele doua partide privind evolutia Chinei dupa eliberare. Acordurile dintre conducatorii celor doua mari forte politice din octombrie 1945, Mao si Chiang, n-au condus la aparitia unui guvern central cum ar fi dorit atat SUA cat si URSS. Au fost doar un paravan si o amanare a marii confruntari ce avea sa sfasie China cativa ani. Problema razboiului civil a fost discutata in decembrie 1945 si in Conferinta ministrilor de externe ai SUA, URSS si Marii Britanii. S-a decis retragerea trupelor sovietice si americane din China pana in primavara anului 1946 pentru a se putea unifica tara. La 10 ianuarie 1946 cei doi lideri Mao si Jiang Jieshi au dat publicitatii un ordin de incetare a luptalor. Insa ambele tabere se pregateau de razboi fiind practic fiecare sprijinite de URSS si respectiv SUA.

Astfel in iulie s-a declansat al treilea razboi civil in China. In vara anului 1947 fortele armate ale comunistilor au declansat o ofensiva strategica. Au eliberat rand pe rand Manciuria (inceputul 1948) si au ocupat Beijingul si Tianjinul. Pana in vara anului 1949 comunistii controlau cea mai mare parte a Chinei.

La 21 septembrie 1949, Mao Zhedong a convocat, la Beijing, prima sesiune a Consiliului politic consultativ popular al Chinei. La 1 octombrie 1949 in Piata Tienanmen din Beijing, Mao a proclamat Republica Populara Chineza. A doua zi, Uniunea Sovietica a recunoscut noul regim ai caror conducatori declarasera, cu diverse prilejuri, „totala lor apartenenta la lagarul socialist, contra imperialismului“. Ulterior, regimul a fost recunoscut de „democratiile populare“ din Europa de Est si alte tari din Asia. In 1950, guvernul laburist britanic a facut acelasi lucru. Ulterior tarile scandinave, Elvetia, Olanda ii vor urma exemplul.

Nu numai China, ci si Asia de Est si de Sud-Est in totalitatea ei aveau sa iasa complet transfor­mate din cel de-al doilea razboi mondial. In Indonezia, revolta comunistilor a fost innecata in sange. Liderul Partidului National Indonezian, dr. Ahmed Sukarno, a proclamat la 17 august 1945 independenta.

Comunizarea Vietnamului a fost un proces lung si extrem de complex care se va incadra in tiparele confruntarilor din perioada razboiului rece. Situatia din Coreea a fost la fel de complexa. In Coreea, paralela 38s a devenit, in toamna anului 1945, o adevarata frontiera intre zona de nord controlata de Uniunea Sovietica si cea de sud controlata de SUA. Evolutiile din Coreea vor duce la instaurarea Republicii democrate in nord sub dominatia comunistilor si a Republicii Coreea, in Sud.



Transformarile social-economice au fost creionate in tarile „de democratie populara in progra­mele „Fronturilor“ sau coalitiilor impuse sau inspirate de Moscova. Unicul principiu de legitimizare a partidelor comuniste din blocul sovietic a fost atasamentul fata de Uniunea Sovietica si predis­pozitia de a indeplini fara sovaire ordinele lui Stalin. El investise partidele comuniste din Europa de Rasarit cu deplina putere si datorita lui acestea isi castigasera pozitiile conducatoare. Nu erau permise initiative si masuri proprii.

Incercarea lui Tito de a face acest lucru a determinat o reactie violenta din partea lui Stalin. Din acel moment nationalismul a fost definit ca opus loialitatii fata de Uniunea Sovietica si fata de lide­rul ei, diagnosticat ca o tradare a principiilor sacre ale marxism-leninismului. Conflictul cu Iugosla­via si excomunicarea lui Tito din Cominform, in iunie 1948, au dat semnalul unor epurari dramatice in randul partidelor comuniste din Europa de Rasarit.

Mecanismul epurarii, tehnica de baza a reprimarii staliniste a fost echivalentul modern al vana­torii de vrajitoare in Evul Mediu. Procesul a inceput „moale“ in Polonia unde liderul comunist Wladislaw Gomulka a fost acuzat in cadrul unei plenare a partidului „de multiple devieri nationaliste si dreptiste“ si inlaturat de la conducere.

Va fi reabilitat in 1956. Opozantii lui Gottwald in Cehoslovacia, ai lui Dej in Romania, ai lui M. Rokosi in Ungaria sau ai lui Dimitrov in Bulgaria, au fost judecati ca sionisti, spioni ai imperialismului si condamnati la moarte sau inchisoare pe viata. Au fost lichidati Lucretiu Patrascanu (Romania), Rajk (Ungaria), Kostov (Bulgaria) si altii.

In domeniul economic, comunistii au promovat o politica de nationalizari si industrializare fortata creindu-se multe ramuri noi: constructia de nave (Polonia), industria chimica (Romania) etc. In agricultura, in 1949, a inceput colectivizarea gospodariilor individuale. Razboiul total impotriva taranimii a fost esential pentru regimul stalinist. Din punct de vedere social, stalinizarea Europei rasaritene a insemnat distrugerea societatii civile si depersonalizarea individului.

In scopul tinerii sub control a economiilor tarilor satelizate din ordinul lui Stalin s-a infiintat, in ianuarie 1949, Consiliul de Ajutor Economic Reciproc (CAER). Membri fondatori au fost Bulgaria, Cehoslovacia, Polonia, Romania, Ungaria si URSS. Ulterior au devenit membri Albania (aprilie 1949), R. D. Germana (1951), Mongolia (1962), Cuba (1972) si Vietnamul (1978).

Din ansamblul evolutiilor politice sociale si economice din tarile satelite Moscovei se poate trage concluzia ca procesul de sovietizare a acestora a fost incheiat in primii ani ai deceniului sase. Inainte de moartea lui Stalin partidele comuniste guvernau dictatorial si cu exceptia partidului comunist iugoslav, toate erau supuse Moscovei.





loading...




Politica de confidentialitate


Copyright © 2020 - Toate drepturile rezervate