Ziua Internetului

Intenetul - acest ceva la care multi inca doar isi doresc sa aiba acces, un ceva pe care din ce in ce mai multi dintre noi il folosim si ne bucuram de tot ce ceea ce el ne ofera: satisfacerea nevoii de informatie si a celei de comunicare. Pentru multi dintre noi poate reprezinta chiar domeniul in care lucram, sau doar o unealta pretioasa in munca noastra, sau de ce nu, poate in folosim doar pentru divertisment. Dar, indiferent de situatia in care ne aflam, cati dintre noi am stat si am intrebat: Domnule doamna intrenet cine esti dumneata ? De unde vii ? incotro te indrepti ? Si in plus de asta ce ai facut in ultimii zece ani ?

La inceput a fost cablul

Sigur daca tinem cu tot dinadinsul putem privi undeva , catre inventarea rotii, inainte de aparitia calculatoarelor, mai exact in 1858, cand a fost realizat primul cablu transatlantic. Poate fi privit acest cablu ca originea Internetului ? Nu, in nici un caz. Cine ar fi zis asta ? Totusi acset cablu reperzinta primul pas important catre satisfacerea nevoii de a comunica, si dintr-un anumit punct de vedere predecesorul infrastructurii pe care mai tarziu Internetul avea sa se bazeze. Daca vrem sa cautam originile acestuia va treibuisa ne indreptam atentia mult mai aproape de zilele noastre in 1957 cand presedintele american Eisenhower lua decizia infiintarii Agentiei pentru Preoiecte de Cercetare (pe scurt ARPA, de la denumirea in engleza, Advanced Research Project Agency) in subordinea Departamentului Apararii (DoD). Primul succes al nou createi agentii nu a tinut de calculatoare ci de programul spatial american, cercetatorii din carul ARPA reusind sa conceapa intr-u timp record (numai 18 luni) primul satelit american functionabil. Cativa ani    mai tarziu, sub umbrela ARPA au intrat si domeniile legate de calculatoare si retele, in fruntea acestui departament, sau mai exact a Biroului pentru Tehnici de Proceasre a Informatiei, fiind numit J.C.R. Licklider. Licklider era un om care privea inaintea timpului sau ."Luati orice problema, spunea el , nu conteaza numele ei si gasiti oamenii care pot contribui efectiv la solutionarea ei. Acesti oameni trebuie adusi intr-o stransa colaborare intelctuala astfel incat ideile lor sa interactioneze. Dar aduceti acesti oameni din punct de vedere fizic in acelasi loc si veti avea probleme, pentru ca de cele mai multe ori chiar si mai creativi dintre ei nu sunt neaparat cei mai buni oameni din echipa. Pur si simplu nu veti avea suficiente pozitii in cadrul organizatiei ca sa-i faceti pe toti fereciti. Trebuie sa existe o cale de a facilita comunicarea intre oameni fara a-i aduce in acelasi loc." Credincios acestor idei, el a prezentat pe parcursul anului 1962, intr-o serie de referate, conceptul sau de "Retea galactica", in care vedea o serie de calculatoare conectate intre ele astfel incat oricine sa poata avea acces la date si programe din orice loc. Daca stam sa privim un pic lucrurile, ideea sa de atunci corespunde extrem sde mulr Internetuluiasa cum il cunoastem in ziua de azi.

Primii pasi concrsi in directia ideilor lui Licklider au fost facuti de Leonard Kleinrock, profesor la MIT, care in 1964 publica o carte despre teoria schimbarii pachetelor de date, in aceasta carte el realizand de fapt o dezvoltare a primelor sale concepte, publicate inca din 1961. Kleinrock practic a reusit sa convinga comunitatea (si ceea ce este mai important si pe Lawrence Roberts, unul din succesorii lui Licklider la ARPA) de fezabilitatea teorirtica a comunicatiei cu pachete fata de cea cu circuite.

Lumea nu a stat foarte mult pe ganduri si a pornit la treaba. Dupa succesul preliminar al lui Roberts din 1965, care impreuna cu Thomas Meril a reusit sa realizeze comuicarea intre doua calculatoare printr-o linie telefonica, a fost pus la punct in 1966 un plan pentru realizarea reselei ARPA. Pana la adoptarea sa finala, in 1968, proiectul retelei a suferit o serie de modificari , cum ar fi marirea vitezei de comunicare de la 2,4 kbps la 50 kbps, dar in linii mari el a fost acceptat ca atare si astfel s-a pornit la realizarea lui efectiva. Totusi infrastructura de atunci nu era suficienta asa ca, pe baza noilor specificatii elaborate de personalul din cadrul ARPA, s-a organizat o licitatie pentru punerea la punct si cumpararea unui IMP (Interface Message Processor) castigata surprinzator, in decembrie 1968, de o companie mica la vremea aceea Bold Beranek and Newman (BBN) avand ca sef de proiect pe Frank Heart.

Realizarea efectiva a durat aproximativ un an si a dat nastere unui computer imens, care a fost nevoie sa fie ridicat cu o macara in laboratorul lui Kleinrock la UCLA (University of California in Los Angeles) si care la 2 septembrie si-a intrat in atributii pentru prima data. La acea data nu am considerat ca este neaparat un moment istoric" zise Kleyrock. "N-am avut nuici macar un aparat de fotografiat". Era o masinarie derivata din Honeywell DDP 516, ce functiona in principiu non-stop (lucru considerat aproape imposibil la vremea aceea, unul din motivele pentru care o serie de mari companii nu s-au incumentat sa se implice in proiect) si a carei unica sarcina era de a transmite si de a receptiona date si, bineinteles, de a verifica reusita acestor transmisii, iar la nevoie de a realiza o retansmisie in cazul in care ceva nu functiona corect. Pana la sfarsitul anului 1969 BBN a mai livrat inca 3 IMP-uri, instalate pe rand la universitatiile din Stanford, Santa Barbara si Salt Lake City.

Momentul nasterii

Un login mic pentru Kleinrock, un pas mare pentru calculatoare

Cam asa ar suna o parafrazare a cuvintelor lui Neil Armstrong, daca am vrea sa caracterizam momentul conectarii primelor doua noduri ale ceea ce avea sa devina mai tarziu reteaua retelelor: cel de la UCLA si cel de la Stranford. Cei mai multi considera acasta ziua de nastere a Internetului, zi despre care Leonard Kleinrock isi aminteste intr-un interviu: "Am stabilit o legatura prin telefon cu baietii de la SRI (Stranford Research Institute), am tastat L si am intrebat prin telefon:

Vedeti L-ul ?

Da, il vedem, ni s-a raspuns.

Am tastat O si am intrebat:

Vedeti O-ul ?

Da, vedem O-ul

Atunci am tastat G-ul si sistemul a crapat".Asta da inceput. Totusi a doua oara cand am incercat totul a functionat in regula.

Sigur, efectele a ceea ce s-a intamplat atunci le-am putut observa cu adevarat abia in ultimii cativa ani. S-ar putea spune ca la aceasta data Internetul era un bebelus despre care aproape nimeni nu avea sa banuiasca felul in care va creste.

Stabilizarea nucleului format din cele patru noduri a fost urmata de o continua expansiune , ajungandu-se in cativa ani la 15 noduri distrubuite pe intreg teritoriul Statelor Unite. In 1970, S. Crocker, in fruntea unui colectiv intitulat Network Working Group (NWG), definitiveaza protocolul initial host-to host ARPANET, care avea sa fie numit NCP (Network Control Protocol) si care avea sa devina protocolul din cadrul retelei. De asemenea s-a adoptat o politica de deschidere, ARPA rebotezata intre timp DARPA (Defense Advanced Research Project Agency) realizand catre sfarsitul lui 1972, mai exact in octombrie, o demonstratie publica ARPANET. Organizat cu ocazia Conferintei Internationale despre Comunicarea Computerelor, demo-ul a fost un real succes , cuprinzand o serie de aplicatii ruland la distanta si reusind sa uimeasca si sa entuziasmeze asistenta. Printre cei mai surprinsi au fost cei de la AT&T care erau deosebit de sceptici in privinta posibilitatii de functionare a intregului concept. Dar 1972 nu a insemnat doar aceasta prima deschidere pentru public, ci si punerea la punct a primei aplicatii intr-adevar utile. Poate ati ghicit deja , este vorba despre introducerea postei electronice, prin luna martie acelui an Ray Thomson reusind sa scrie un software pentru trimiterea si citirea mesajelor de e-mail. Initial, totul era destinat celor care dezvoltau reteaua si a fost dictat de nevoia de o coordonare mai buna intre acestia, dar avea sa devina una dintre cele mai "fierbinti" aplicatii ale retelei si astfel ideile exprimate de Licklider cu 10 ani mai devreme dobandea o prima finalitate. Nevoia de comunicare incepea sa fie satisfacuta, si oamenii puteau lucra impreuna de la distanta. Au mai fost si alti pasi si cu siguranta vor mai fi si altii de acum incolo, dar dintre cei cu adevarat importanti acesta a fost unul dintre primii; poate chiar si primul.

Si pentru ca suntem tot la capitolul 1972, nu putem sa nu-l amintim si pe Robert Metcalte de la Xerox, care s-a ocupat de conectarea retelei proprii la ARPANET. Pe parcursul anului urmator, Metcalfe prezinta, ca parte a tezei sale de doctorat, noua tehnologie de transfer, pe care el a denumit-o Ether-net si care trezeste interesul celor de la ARPA, in frunte cu Bob Kahn si Vint Cerf. Acestia din urma, constienti si de inevitabila diversificare ce avea sa urmeze, fac 1974 o propunere de protocol unitar ce avea sa fie denumit TCP IP (Transfer Control Protocol Internet Protocol) si care la 1 ianuarie 1983 eset adoptat ca standard oficial. De fapt aceasta a fost si ziua in care s-a realizat tranzitia in cadrul ARPANET de la vechiul NCP la TCP IP. Pregatita cu ani inainte trecerea a fost pentru multi din cei care se asteptau la vreo catastrofa una surprinzator de lina, fara probleme dificultatea consta de fapt in necesitatea ca toate nodurile sa realizeze conversia simultan. Acest eveniment a prilejuit printre altele si spargerea retelei in doua sectiuni: MILENT-ul ca suport pentru cerintele pentru care s-a investit de fapt in ea (sa nu uitam ca DARPA se afla sub jurisdictia Departamentului Apararii; Kahn, Kleinrock, Cerf si ceilalti le-au numit cerinte operationale) si ARPANET-ul propriu-zis, pentru cercetare. Ulterior, in 1989, cand deja existau 100.000 de calculatoare host, s-a renuntat si la ARPANET, calculatoarele retelei fiind subordonate celor din NSF (National Science Foundation).

Drumul catre Europa

Primele activitati legale de Internet in Europa au avut loc in Elvetia, la Centrul European pentru Cercetari Nucleare (pe scurt CERN, de la denumirea sa originala din franceza Centre European pour le Recherche Nucleare). "In august 1984 am facut o propunere scrisa catre Les Robertson seful grupului", spune Ben Segal, "pentru initierea unui proiect pilot in cadrul caruia sa instalam si sa evaluam protocolul TCP IP pe cateva calculatoare cheie de la CERN, masini non-Unix printre care mainframe-ul central IBM-VM si un sistem VAX VMS." Dupa aprobarea propunerii s-a trecut la punerea in practica anul urmator, implementarea TCP/IP la CERN avandu-l drept coordonator tocmai pe Segal. Lucrurile au evoluat pe un fagas relativ sigur, CERN fiind, dupa cum spune Segal, "in 1990 cel mai mare site Internet din Europa. Acest fapt a influentat in mod pozitiva acceptrarea si raspandirea tehnicilor specifice Internetului atat in Europa cat si prin alte parti." Practic acum era creat mediul necesar in care un nou element putea sa apara.

De ce Steve Jobs este mai important decat Bill Gates

Dupa inceperea exilului sau din Aple, Steve Jobs se stie si-a fondat propria sa companie, NeXTStep. Calculatoarele gandite de Jobs erau destul de scumpe (ca dovada, in 93 NeXTStep si-a inchis divizia de hardware) insa se aflau din multe puncte de vedere inaintea timpului lor, si tocmai de aceea au avut priza in comunitatea stiintifica, din care facea parte si grupul de oameni de la CERN. In 1990 unul din aceste calculatoare ajunge si pe masa lui Tim Berners Lee. Deja aici trebuie sa deschidem o mica paranteza si sa spunem ca inca din 1989, pe de o parte Tim Berners Lee si pe de alta Robert Cailliau propusesera folosirea in cadru CERN a unui concept la sfarsitul anilor 60, si anume hypertext-ul. Dupa cum il defineau cei doi, "hypertextul este un mod de a lega si de a accesa informatiile asemeni unei tesaturi de noduri, din care utilizatorul poate sa culeaga ceea ce are nevoie", acesta urmand sa fie deservit in alegerea informatiilor de un program pe care Cailliau si Berners l-au numit browser. Pe parcursul lui 1990, Berners Lee, "multumita uneltelor de dezvoltare NeXTStep" (citat R Cailliau) termina primul prototip de browser, dupa care a urmat alegerea numeluinoului sistem. Robert Cailliau isi amintea in 1995 la Paris: "Dupa cateva intalniri in bufetul CERN, Tim si cu mine am incercat sa dam un nume noului sistem. Eram decis ca numele sa nu fie luat din nou din mitologia greceasca. Tim a propus "World Wibe Web". Imi place foarte mult doar ca este greu de pronuntat in franceza".

Prototipul este impresionant dar exista inconvenientul ca platforma NeXTStep nu era larg raspandita, asa ca o parte din facilitati au fost eliminate, iar in 1992 CERN ofera gratuit o versiune portabila a browserului.

De aici pana la razboiul browserelor din ziua de azi nu au mai fost decat cativa pasi, trecand prin aparitia lui Gopher si ulterior, cu ajutorul aceleiasi echipe de programatori care au realizat Gopher-ul, a arhicunoscutului Netscape Navigator.

La multi ani, Internetule!

Raportat la o viata de om, Internetul este inca tanar la 30 de ani pe care i-a implinit acum, si probabil intro forma sau alta va trai mult timp de acum incolo. Dupa cum evolueaza lucrurile, tinde sa devina infrastructura de baza a societatii moderne, depinzand poate intr-o anumita masura si de noi, de fiecare in parte, felul in care va fi folosit.