PROIECT DREPTUL MEDIULUI - DREPTUL NUCLEAR SI PROTECTIA MEDIULUI, ATACUL NUCLEAR DE LA HIROSHIMA

PROIECT DREPTUL MEDIULUI

DREPTUL NUCLEAR SI PROTECTIA MEDIULUI

ATACUL NUCLEAR DE LA HIROSHIMA

CUPRINS:

1.Notiuni generale

2.Regimul activitatilor nucleare in Dreptul international

3. Atacul nuclear de la Hiroshima

4.1. Conventia internationala referitoare la siguranta nuclear

4.2. Conventia privind protectia fizica

4.3. Conventia privind notificarea rapida a unui accident nuclear

4.4. Conventia privind asistenta in caz de accident nuclear sau urgenta    radiologica

5. Norme internationale de radioprotectie

6.1. Regimul juridic international al deseurilor radioactive

6.2. Fluxul transfrontier al deseurilor nucleare

7.1. Raspunderea penala pentru nerespectarea regimului desfasurarii in siguranta a activitatilor nucleare

7.2. Infractiunea de nerespectarea regimului materialelor nucleare sau al altor materii radioactive

7.3. Amenintarea cu folosirea materialelor nucleare sau a altor materii radioactive

7.4. Raspunderea contraventionala

1. Notiuni generale:

Nici o forma de producere a energiei de pana acum nu a provocat o dezbatere atat de aprinsa precum nuclearul. Cuvantul ramane insa atasat mai ales folosirii sale militare, incepand cu 6 august 1945 si, in ultimele decenii, accidentelor pe care le poate antrena, cel mai important fiind cel din 26 aprilie 1986, de la centrala atomoelectrica de la Cernobil. Desigur, utilizarea economica ramane preponderenta; cele 440 de reactoare, raspandite in 32 de tari ale lumii furnizeaza deja circa 20% din consumul mondial de energie. Avantajele acestui tip de energie sunt evidente: independenta energetica pe care o ofera producatorului, intr-o lume atat de independenta din acest punct de vedere, capacitatea de a raspunde cresterii cererii mondiale si, mai ales, caracterul sau "curat", in absenta oricarei consecinte in materia gazelor cu efect de sera si, respectiv, a incalzirii globale.

Totodata, nu pot fi ignorate nici marile riscuri pe care le prezinta pentru mediu si sanatatea umana, in frunte cu contaminarile accidentale sau cele aferente deseurilor nucleare si problemelor gestionarii, neutralizarii si depozitarii acestora. Exigenta de securitate trebuie sa se manifeste de-a lungul intregului ciclu de productie, de la extragerea minereului si pana la starea sa ultima de deseu radioactiv. Esenta problematicii ecologice a nuclearului pleaca de la faptul ca radiatiile ionizate, prin transfer de energie la materia vie, produc efecte fie de frecventa si gravitate proportionala cu doza absorbita si peste anumite praguri numite efecte nestocastice, fie de frecventa, dar nu de gravitate, proportionale acestei doze numite efecte stocastice. Aceste ultime efecte nu sunt cunoscute in mod convenabil decat pentru expuneri la doze ridicate sub forma unui exces intr-o populatie in raport cu o populatie - martor.

Plecand de la datele stiintifice sintetizate de catre Comitetul Stiintific al ONU pentru Studiul Radiatiilor Ionizate (U.N.S.C.E.A.R.), Comisia Internationala de Protectie Radiologica (CIPR) creata in 1928 de intaiul congres international de radiologie a formulat doctrina radioprotectiei.

Pornind de la ideea ca orice doza de radiatii ionizate induce un efect stocastic, se deduce ca:

orice expunere la radiatii trebuie sa fie justificata prin avantajele pe care le aduce activitatea care presupune aceasta expunere;

expunerea justificata trebuie sa fie redusa atat cat se poate rezonabil face, tinand seama de factorii economici si sociali; principiul optimizarii este astazi cheia de bolta a sistemului;

respectarea limitelor permite sa se previna total efectele nestocastice, dar cele stocastice numai la un nivel echivalent cu celelalte riscuri acceptate in munca sau viata cotidiana.

2. Regimul activitatilor nucleare in Dreptul international

Ca urmare a implicatiilor si amenintarilor pe care le prezinta pentru sanatatea mediului si viata umana, activitatile nucleare (civile si militare) au facut obiectul cooperarii internationale si reglementarilor interstatale, exprimate in mai multe conventii multilaterale, adoptate mai ales in urma unor accidente grave, in frunte cu cel de la Cernobil. Datorita naturii actiunilor de acest gen, si reglementarile aferente au un pronuntat caracter tehnic si s-au dezvoltat odata cu era nucleara si in contextul complicatiilor majore pe care aceasta le-a generat pentru natura si specia umana. Ca urmare a periculozitatii deosebite prezentate de expunerea la radiatii ionizate, cooperarea internationala in materie pune accentul pe organizarea prevenirii si limitarii efectelor negative ale activitatiilor nucleare si reglementeaza cu titlu exceptional actiunea pentru remedierea daunelor nucleare (raspunderea civila).

Primul document semnificativ in timp, in materie si cu caracterul cel mai general il reprezinta Tratatul privind interzicerea experientelor de arme nucleare in atmosfera, in spatiul cosmic si sub apa, semnat la Moscova, la 5 august 1963, si ratificat de aproape toate statele lumii. Extinderea interdictiei asupra tuturor experientelor nucleare avea sa se realizeze prin Tratatul de la New York (CTBT), adoptat la 24 septembrie 1996 (ratificat de Romania prin Legea nr. 152/1999).

Alte tratate internationale prevad interdictii pentru anumite zone ori activitati, precum: Tratatul de la Washington privind Antarctica (din 1 decembrie 1959), interzice orice explozie nucleara si eliminarea oricarui deseu radioactiv in regiunea Antarcticii (art.5); Acordul din 5 decembrie 1979 referitor la activitatea statelor pe Luna si celelalte corpuri ceresti, care interzice depozitarea pe Luna si punerea pe orbita in jurul acesteia de obiecte plutitoare de arme nucleare.

Din punct de vedere institutional, trei organizatii interguvernamentale au atributii semnificative in domeniu: Agentia Internationala pentru Energie Atomica (AIEA), Agentia Europeana pentru Energie Nucleara (AEN) si Comunitatea Europeana a Energiei Atomice (Euroatom).

3. Atacul nuclear de la Hiroshima

Bombardamentul atomic de la Hiroshima a fost un atac nuclear executat de Statele Unite ale Americii in timpul celui de-al doilea razboi mondial impotriva Imperiului Japonez, in timpul Presedintelui Harry S. Truman.

Pe 6 august 1945 avionul de tip B-29 "Enola Gay", pilotat de colonelul Paul Tibetts, a lansat o bomba atomica pe baza de uraniu imbogatit, cantarind patru tone si jumatate, poreclita "Litlle Boy", asupra orasului Hiroshima.

Podul Aioi, unul din cele 81 de poduri care leaga delta raului Ota a fost tinta acestei bombe. Se estima ca ciuperca atomica se va inalta la 600 de metrii deasupra solului. La ora 8 si 15 minute, bomba a fost lansata de pe "Enola Gay".

Punctul vaporizarii totale a masurat 1 km in diametru. Distrugerea totala s-a produs intr-o zona cu diametrul de 1,8 km. Pagube importante au fost provocate pe o zona cu diametrul de 3,5 km, iar la peste 4 km tot ce era flamabil a ars.

Aproximativ 140.000 de oameni au fost ucisi de explozia nucleara de la Hiroshima pana la sfarsitul anului 1945, din care jumatate au murit in timpul exploziei.

In momentul exploziei, temperatura avea sa ajunga egala cu cea a soarelui. Deobicei temperatura urca treptat, atinge un punct maxim si apoi scade treptat. In cazul exploziei de la Hiroshima, temperatura a atins punctul culminant intr-o fractiune de secunda, transformandu-se intr-o sfera de foc cu peste cateva milioane de grade Celsius.

Estimarile fizicienilor care au studiat fiecare explozie au fost acelea ca au fost folosite doar o miime din puterea exploziva a acestor bombe. In timp ce insasi explozia unei bombe atomice este destul de letala, puterea ei distructiva nu se opreste aici. Radiatiile atomice creeaza un alt pericol, deasemenea. Ploaia care urmeaza oricarei detonari atomice este incarcata cu particule radioactive. Multi supravietuitori ai exploziei din Hiroshima au murit in urma otravirii produse de ploaia radioactiva.

Cele doua arme atomice au fost arme de soc si teroare. Ele au produs durere si soc, si au promis mai multa durere si soc. Noutatea adusa de armele nucleare a fost nu distrugerea la scara larga, care s-ar fi putut realiza si cu arme conventionale in cantitatea necesara, ci faptul ca armele nucleare comprima distrugerea catastrofala intr-o perioada de timp foarte scurta, schimba dramatic politica razboiului, motivatiile oamenilor cu putere de decizie si capacitatea de a reflecta in timp ce razboiul se desfasoara.

In urma atacurilor nucleare din al doilea razboi mondial,iar apoi din cauza accidentului nuclear de la Cernobil, liderii politici ai statelor lumii au hotarat sa adopte mai multe serii de tratate si conventii referitoare la activitatea nucleara in intreaga lume.

In continuare voi da mai multe exemple de conventii si tratate la care majoritea statelor lumi au aderat.

4.1. Conventia internationala referitoare la siguranta nucleara

(semnata la Viena la 20 septembrie 1994, intrata in vigoare la 24 octombrie 1996 si ratificata de Romania prin Legea nr.43/1995)

Obiectivul documentului este acela de a atinge si a mentine un inalt nivel de siguranta nucleara in lume, prin stabilirea si intretinerea in instalatiile nucleare a unor masuri eficace contra riscurilor radiologice potentiale, de prevenire a accidentelor si de atenuare a consecintelor atunci cand ele se produc.

Campul sau de aplicare priveste exclusiv centralele electronucleare civile, inclusiv instalatiile anexa de gestionare a deseurilor radioactive aflate pe sit.

Statele parti se angajeaza sa aplice principii fundmentale de siguranta pentru instalatiile nucleare.

Documentul adauga la aceste masuri o serie de reguli - mai degraba directive tehnice privind siguranta instalatiilor. Ele privesc alegerea sitului, conceperea, constructia si exploatarea centralelor.

Controlul international al aplicarii conventiei se reduce la obligatia fiecarui stat parte de a transmite periodic rapoarte asupra politicii lor de siguranta nucleara, analizate de reuniunile partilor.

Rolul de secretariat este detinut de AIEA, iar o sinteza a rapoartelor fiecarei reuniuni este comunicata publicului.

4.2. Conventia privind protectia fizica a materialelor nucleare

(semnata la Viena la 3 martie 1980, intrata in vigoare la 8 februarie 1987 si ratificata de Romania prin Legea nr.78/1993)

Documentul se aplica materialelor nucleare folosite in scopuri pasnice in cursul transportului international. Obiectivul sau este acela de a asigura securitatea materialelor nucleare si protectia lor fizica prin indepartarea riscurilor care ar putea decurge din dobandirea si folosirea licita a acestor materiale. Fiecare stat parte se angajeaza sa vegheze ca, in timpul unui transport nuclear international, materialele nucleare aflate pe teritoriul sau ori la bordul unei nave sau aeronave apartinand competentei sale sa fie protejate conform nivelurilor enuntate in anexa I a documentului.

Controlul respectarii obligatiilor asumate si a regulilor convenite se realizeaza prin desemnarea si indicarea reciproca, direct sau prin intermediul AIEA, a serviciilor lor centrale si a persoanelor de legatura care sunt insarcinate sa asigure protectia fizica a materialelor nucleare si sa coordoneze operatiunile de recuperare si interventie in caz de insusire, de folosire sau de modificare ilicita a materialelor nucleare sau in caz de amenintare credibila cu unul dintre aceste acte.

Statele-parti se angajeaza sa incrimineze anumite fapte de sustrageri si traficare de asemenea materiale si sa le pedepseasca in mod corespunzator.

4.3. Conventia privind notificarea rapida a unui accident nuclear

(semnata la Viena la 26 septembrie 1986, intrata in vigoare la 27 octombrie 1986 si la care Romania a aderat prin Decretul nr.223/1990)

Documentul reafirma si particularizeaza in forma conventionala un principiu deja existent in dreptul international: indatorirea de a informa statele care ar putea fi afectate de orice deteriorare accidentala a mediului. Astfel, in cazul unui accident, statul parte este tinut sa notifice imediat, direct sau prin intermediul AIEA, acele state care sunt sau pot fi afectate in mod fizic, precum si Agentia Internationala pentru Energie Atomica (AIEA), asupra accidentului nuclear, naturii lui, momentului aparitiei sale si localizarii exacte, precum si sa furnizeze informatiile disponibile relevante pentru a limita cat mai mult posibil consecintele radiologice in aceste state.

Domeniul de aplicare indica orice accident care implica instalatii sau activitati ale unui stat parte sau ale unor persoane fizice ori ale unor entitati juridice aflate sub controlul sau jurisdictia sa, in urma caruia se produce sau este posibil sa se produca o degajare de substante radioactive si care a avut sau poate avea drept consecinta o degajare transfrontiera internationala, susceptibila sa aiba o semnificatie din punct de vedere al securitatii radiologice pentru alt stat.

Aceasta indatorire de notificare vizeaza accidentele survenite in orice reactor nuclear, la orice instalatie a ciclului combustibilului nuclear, instalatie de gestiune a deseurilor radioactive, operatie care implica utilizarea de radioizotopi, inclusiv la bordul obiectelor spatiale.

Un stat care furnizeaza informatii va raspunde prompt, in masura in care este posibil, unei cereri pentru informatii suplimentare sau consultari solicitate de un alt stat parte interesat. Fiecare stat desemneaza si indica AIEA autoritatile competente si punctul de contact abilitat sa furnizeze si sa primeasca notificarea.

4.4. Conventia privind asistenta in caz de accident nuclear sau urgenta radiologica (semnata la Viena la 26 septembrie 1986, intrata in vigoare la 27 octombrie 1986 si la care Romania a aderat prin Decretul nr.223/1990)

Obiectivul conventiei este acela de a intari cooperarea internationala in vederea ajutorarii statelor victime ale catastrofelor nucleare. Astfel, statele parti se angajeaza sa colaboreze intre ele si cu AIEA pentru a facilita acordarea de asistenta prompta in caz de accident nuclear sau de urgenta radiologica, pentru a limita cat mai mult posibil consecintele acestora si a proteja viata, bunurile materiale si mediul de efectele degajarii radioactive, scop in care se prevad incheierea de intelegeri bilaterale si multilaterale si colaborarea cu AIEA in acest sens. Suntem in prezenta unui tratat-cadru, care presupune incheierea de acorduri bilaterale si multilaterale precum si o actiune speciala din partea AIEA.

Termenul de "urgenta radiologica" se refera la orice pericol cauzat de radiatii, indiferent de cauza lor. Orice stat parte care este expus unei asemenea situatii este indreptatit sa reclame asistenta, indiferent ca originea accidentului se afla sau nu pe teritoriul sau. Semnatarele se angajeaza sa coopereze intre ele si cu AIEA pentru acordarea unei asistente rapide.

Sunt prevazute doua categorii de masuri. Mai intai, sunt cele luate in previziunea de accidente ipotetice: notificarea catre AIEA, numele expertilor, materialul care ar putea sa fie furnizat, autoritatile competente pentru a interveni, elaborarea de planuri de urgenta, programe de supraveghere a radioactivitatii. Apoi urmeaza categoria celor de intreprins in fata unei situatii critice: statul parte care solicita asistenta trebuie sa indice amploarea si tipul si sa furnizeze toate informatiile necesare. Conducerea si coordonarea asistentei apartin, pe teritoriul sau, statului parte care o primeste. Agentia Internationala pentru Energie Atomica are indatorirea de a facilita cooperarea intre state, primeste si transmite cererile de asistenta si raspunde anumitor solicitari de asistenta.

5. Norme internationale de radioprotectie

Activitatea de stabilire de norme pentru limite anuale de expunere la radioactivitate artificiala (in afara radierii naturale sau medicale) a populatiei si a lucratorilor in domeniul nuclear este desfasurata de Comisia Internationala de Protectie contra Radiatiilor Ionizate (CIPR). Bazate pe cercetarile destinate evaluarii efectelor de doze slabe de radiatii ionizate, recomandarile CIPR vizeaza delimitarea riscului. Agentia Internationala pentru Energia Atomica actioneaza periodic pentru armonizarea normelor sale

cu recomandarile CIPR. La nivelul Uniunii Europene, normele de baza in radioprotectie sunt stabilite prin directive.

6.1. Regimul juridic international al deseurilor radioactive

Prin impactul pe care il pot provoca asupra mediului si consecintele posibile in privinta sanatatii umane, deseurile in general si cele radioactive in special reprezinta o problema majora pentru societatea moderna. De aceea, reglementarea cat mai stricta a eliminarii materiilor nucleare in natura inconjuratoare a devenit o prioritate. Modalitatile concrete de efectuare si asigurare a securitatii fata de calitatea mediului si persoane ori bunuri sunt prevazute mai ales de legislatia nationala. Totusi, circulatia lor in afara granitelor statale poate antrena si implicarea dreptului international.

La nivel international general, in prezent problema gestiunii deseurilor radioactive face obiectul unei conventii speciale, iar fluxul lor transfrontier este guvernat de un Cod de buna conduita si unele reguli conventionale regionale.

6.2. Fluxul transfrontier al deseurilor nucleare

In absenta unei reglementari internationale conventionale in acest domeniu, AIEA a recurs la adoptarea, la 27 iunie 1990, a unui Cod de buna practica privind miscarea transfrontiera, internationala a deseurilor radioactive. Desigur, documentul are un simplu "caracter consultativ" pentru destinatarii sai, dar prevederile lui ofera un important ghid de conduita internationala in materie. Si aceasta cu atat mai mult cu cit in privinta continutului sau, Codul urmeaza indeaproape Conventia de la Basel. Astfel, el se refera la dreptul fiecarui stat de a interzice miscarea deseurior radioactive avand ca destinatie teritoriul sau, provenind de aici ori tranzititand spre el.

O asemenea operatiune transfrontiera internationala de deseuri radioactive nu trebuie sa aiba loc decat dupa notificarea ei statelor de expeditie, de destinatie si de tranzit si daca acestea au consimtit, conform legilor si reglementarilor lor pertinente.

De remarcat ca aceste reguli au trecut pragul de simple recomandari, prin preluarea lor, in mare parte, de Conventia comuna pentru gospodarirea in siguranta a combustibilului uzat si asupra gospodaririi in siguranta a deseurilor radioactive, din 1997.

7.1. Raspunderea penala pentru nerespectarea regimului desfasurarii in siguranta a activitatilor nucleare

Legea nr.111/1996 stabileste o serie de infractiuni referitoare la regimul de autorizare a activitatilor nucleare, regimul de supraveghere si control al instalatiilor nucleare si regimul armelor si explozivelor nucleare. Astfel, efectuarea unei activitati nucleare fara a avea autorizatia corespunzatoare prevazuta de lege constituie infractiune si se pedepseste cu inchisoarea de la 6 luni la 2 ani sau cu amenda, respectiv cu inchisoarea de la 3 ani la 10 ani si interzicerea unor drepturi, dupa distinctiile operate in art. 44 alin. (1) din Legea nr. 111/1996.

Articolul 45 incrimineaza scoaterea din functiune, in totalitate sau in parte, a echipamentelor de supraveghere si control instalate in conditiile art. 31 alin. (1) si alin. (2), fara a vea motive ce decurg din cerintele de securitate nucleara sau radioprotectie, daca fapta nu constituie o infractiune mai grava. Sanctiunea aplicabila este inchisoarea de la 6 luni la 3 ani. In cazul in care fapta este savarsita din culpa, pedeapsa este inchisoarea de la 3 luni la 1 an sau amenda.

In sfarsit, este considerata infractiune dezvoltarea, fabricarea, detinerea, importul, exportul, tranzitul sau detonarea armelor nucleare sau a oricaror dispozitive nucleare, iar sanctiunea prevazuta este inchisoarea de la 10 ani la 25 de ani si interzicerea unor drepturi. Este stabilita si o forma agravanta, atunci cand faptele prevazute la alin. (1) au avut ca urmare moartea uneia sau mai multor persoane ori alte consecinte deosebit de grave; pedeapsa este in aceste situatii inchisoarea pe viata sau inchisoarea de la 10 ani la 25 de ani si interzicerea unor drepturi. Tentativa se pedepseste.

7.2. Infractiunea de nerespectare a regimului materialelor nucleare sau al altor materii radioactive

Articolul 279 Cod penal incrimineaza sub aceasta denumire o infractiune tip si patru agravante.

Astfel, potrivit alin (1), infractiunea consta in "primirea, detinerea, folosirea, cedarea, modificarea, instrainarea, dispersarea, expunerea, transportul, sau deturnarea materialelor nucleare ori a altor materii radioactive, precum si orice alte operatiuni privind circulatia acestora fara drept".

Sanctiunea aplicabila este inchisoarea de la 3 ani la 10 ani si interzicerea unor drepturi. Tentativa se pedepseste.

Textul legal prevede patru forme agravante. Prima exista atunci cand fapta a produs pericol public, a avut vreuna dintre urmarile aratate in articolul 181 C.pen. (vatamare corporala) sau 182 C.pen. (vatamarea corporala grava) ori a cauzat o paguba materiala. Pedeapsa aplicata este inchisoarea de la 4 ani la 12 ani si interzicerea unor drepturi. O a doua forma agravanta consta in sustragerea sau distrugerea materialelor nucleare sau a altor materii radioactive si se pedepseste cu inchisoarea de la 5 ani la 15 ani si interzicerea unor drepturi.

A treia forma agravanta exista, potrivit alin. (4), daca faptele prevazute la alin. (3) au produs pericol public sau au avut vreuna dintre urmarile aratate in art. 181 sau 182. sanctiunea consta in inchisoare de la 5 ani la 20 de ani si interzicerea unor drepturi.

In sfarsit, a patra forma agravanta exista, in conditiile alin. (5), in cazul in care faptele prevazute la alin. (1) si (3) au avut consecinte deosebit de grave si au produs moartea uneia sau mai multor persoane. Pedeapsa aplicabila este inchisoarea de la 10 ani la 20 de ani si interzicerea unor drepturi, daca fapta a avut consecinte deosebit de grave, si detentiunea pe viata sau inchisoarea de la 15 ani la 25 de ani si interzicerea unor drepturi, daca a avut ca urmare moartea uneia sau mai multor persoane.

7.3. Amentintarea cu folosirea materialelor nucleare sau a altor materii radioactive

In art. 279 alin. (6) C.pen. este incriminata "amenintarea, adresata unui stat, unei organizatii internationale sau unei persoane fazice ori jurdice, cu folosirea materialelor nucleare sau a altor materii radioactive, in scopul de a provoca vatamarea corporala sau moartea unor persoane ori pagube materiale".

Sanctiunea consta in inchisoarea de la 3 ani la 12 ani.

Infractiunea este mai grava, potrivit alin. (7), daca fapta prevazuta la alin. (6) este conditionata de indeplinirea sau neindeplinirea unui act sau cand prin amenintare, sub orice forma, se pretinde a se da ori a se preda materiale nucleare sau alte materii radioactive. In acest caz pedeapsa este inchisoarea de la 5 ani la 15 ani si interzicerea unor drepturi.

7.4. Raspunderea contraventionala

In art. 47-48 din Legea nr. 111/1996 sunt prevazute o serie de contraventii la regimul de autorizare si control al activitatilor nucleare, sanctionate cu amenda, al carui cuantum este diferentiat pentru persoanele fizice si persoanele juridice. Constatarea contraventiilor si aplicarea sanctiunilor se fac

de catre reprezentantii imputerniciti ai Comisiei Nationale pentru Controlul Activitatilor Nucleare.