Mijloace de imbogatire a vocabularului

MIJLOACE DE IMBOGATIRE A VOCABULARULUI

Desi vocabularul limbii romane este destul de bogat, progresele inregistrate de cultura, stiinta si tehnica fac necesara introducerea multor cuvinte noi si crearea altora din cele existente in limba noastra. (in vorbire, in operele literare sau in cele stiintifice si tehnice).

Imbogatirea vocabularului se face pe doua cai: una interna, prin derivare, compunere si schimbarea valorii gramaticale, si alta externa, prin imprumuturi lexicale.

MIJLOACE INTERNE DE IMBOGATIRE A VOCABULARULUI

DERIVAREA este procedeul prin care se formeaza cuvinte noi cu ajutorul sufixelor lexicale si al prefixelor.

Imbinarile de sunete (chiar un singur sunet) care se ataseaza la sfarsitul unui cuvant de baza pentru a forma cuvinte noi, se numesc sufixe lexicale, iar formarea de cuvinte noi cu ajutorul sufixelor se numeste derivare.

Sufixele, cu ajutorul carora se formeaza prin derivare cuvinte noi, sunt destul de numeroase in limba romana.

Derivarea cu sufixe este o derivare foarte productiva (sunt circa 500 de sufixe in limba romana).

a)     Dupa intelesul derivatelor, sufixele sunt:

augmentative: -an (baietan); -andru (baietandru); -oi (pietroi);

diminutivale: -as (copilas); -ioara (aripioara); -us (purcelus);

sufixe pentru denumirea agentului: -easa (croitoreasa); -ist (tractorist); -tor (muncitor);

sufixe pentru denumirea insusirii unor obiecte: -esc (tineresc); -as (fruntas);

sufixe pentru denumiri abstracte: -atate (singuratate); -inta (staruinta); -ime (istetime);

b)     Dupa rezultatul morfologic al atasarii sufixului la tema, sufixele sunt:

substantivale: -ar (bucatar); -ita (ladita); -us (albus);

adjectivale: -esc (tineresc); -iu (portocaliu);

verbale: -a (a brazda); -i (a inflori); -ui (a biciui);

adverbiale: -este (romaneste); -is (furis);

Prefixele sunt mai putin frecvente decat sufixele.

Imbinarile de sunete asezate la inceputul unor cuvinte pentru a crea altele noi, cu sensuri diferite de primele se numesc prefixe.

Prefixele se impart in trei: foarte vechi, vechi si noi.

Prefixele foarte vechi sunt mostenite din latina, cele vechi sunt luate din slava, iar cele noi din limbile moderne si se folosesc mai ales in limbajul tehnico-stiintific.

a)     Prefixe foarte vechi: des- (descoase, desprinde); stra- (stramos, strabunic, stranepot);

b)     Prefixe vechi: ne- (necasatorit, necinste, nedemn); ras- (rascroi);

c)     Prefixe noi: ante- (anterior, antevorbitor, antebrat); anti- (antirazboinic, antistiintific); con- (consatean, convietui); contra- (contratimp, contrasemnatura); extra- (extrascolar, extraurban); inter- (interbelic, interregional); pre- (precuvanta, prestabili); supra- (supraproductie, supraomenesc); ultra- (ultrasunet);

COMPUNEREA

Este procedeul lexical care consta in unirea a doua sau mai multe cuvinte pentru alcatuirea unui cuvant nou. Ea poate fi facuta din cuvinte intregi sau din abrevieri.

a)       Substantivele comune sau proprii compuse pot fi alcatuite din doua substantive. Ele pot fi contopite (scriindu-se intr-un singur cuvant): untdelemn, bunavointa sau necontopite (se scriu cu cratima sau in cuvinte separate): caine-lup, rochita randunicii, Drumul tarii, Muntii Sebesului.

b)       Adjectivele compuse pot fi alcatuite din doua sau trei adjective, dintr-un verb si un adjectiv, dintr-un substantiv si un adjectiv, dintr-un adverb si un participiu sau din alte cuvinte: atotstiutor, asa-zis.

c)       Pronumele compuse (de politete, unele demonstrative sau nehotarate): dumnevoastra, celalalt, oricare.

d)       Numeralele compuse: cardinale (de la 10 in sus): doisprezece, o suta cincizeci; distributive: cate patru; adverbiale: de doua ori.

e)       Verbele compuse: a binevoi, a binemerita.

f)        Adverbe compuse: astfel, niciodata.

g)       Prepozitiile compuse: de langa, de la.

h)       Conjuctiile compuse: ca sa, cum sa.

i)        Interjectiile compuse: tic-tac.

Dupa modelele din unele limbi straine, franceza, engleza, rusa, s-au creat si in limba romana cuvinte compuse din abrevieri. Unele cuvinte compuse din abrevieri sunt alcatuite din parti ale cuvintelor componente: TAROM (Transporturile Aeriene Romane).

Altele sunt formate prin alaturarea literelor initiale ale cuvintelor componente: C.F.R. (Caile Ferate Romane).

SCHIMBAREA VALORII GRAMATICALE

Este un procedeu care consta in trecerea unui cuvant de la o parte de vorbire la alta sau dintr-o clasa lexico-gramaticala la alta.

Astfel, unele adjective, adverbe, pronume, verbe la participiu sau supin, in anumite imprejurari, au valoare de substantive: Bolnavul s-a vindecat. Iti vreau numai binele. Ce si-o fi zis in sinea lui? Cititul si scrisul se invata in primele clase.

Pronumele posesive, demonstrative, relative, interogative, nehotarate, negative (nici unul, nici una) cand lamuresc substantive (sau substitute ale lor) au valoare de adjective: Caietul meu; Caietul acesta.

Si gerunziile acordate au valoare de adjective: Am scris numerele in ordine crescanda.

Adjectivele au valoare de adverbe. Sa se compare: Ele canta frumos. (adverb), cu: Ele sunt frumoase (adjectiv).

Substantivele care denumesc anotimpuri, nume de zile pot avea valoare de adverbe: Vara plec la munte. (adverbe), cu: Vara a venit foarte devreme (substantiv).

MIJLOACE EXTERNE DE IMBOGATIRE A VOCABULARULUI

Intre popoare au existat intotdeauna anumite relatii: de vecinatate, comerciale, diplomatice. Aceste relatii au facut ca multe cuvinte dintr-o limba sa fie imprumutate in alta limba.

IMPRUMUTURILE LEXICALE

De la slavi ne-au ramas cuvinte din diferite domenii de activitate: baba, ceas, munca, veste, slab, vesel, etc. Din limba maghiara sunt cuvinte ca: belsug, chip, gazela, neam, oras, urias. Din turca se pastreaza: acadea, chiftea, ciorba, musaca, sarma, chef, moft. Amintesc si imprumuturi lexicale de origine greceasca: politicos, tacticos, molipsi. In limba noastra, cele mai multe cuvinte au intrat incepand cu epoca Scolii Ardelene. Multe dintre ele sunt luate din limbile romanice sau din latina: azil, canal, erou, fundatii, societate. Dintre cuvintele imprumutate din limbile romanice sau din alte limbi, unele denumesc notiuni tehnico-stiintifice privind diferite ramuri: geografice (cascada); stiintele naturii (alga, amfibie); matematica (ecuatie, monom); medicina (antiseptic, abdomen).

NEOLOGISME

Orice progres realizat de societatea omeneasca aduce cu sine folosirea unor cuvinte noi, fie imprumutate din alte limbi, fie create prin mijloacele proprii ale limbii (derivare, compunere). Cuvantul apoetic e alcatuit in limba noastra din prefixul neologic "a" si cuvantul "poetic", imprumutat din franceza. Astfel de cuvinte noi se numesc neologisme. Imbogatirea vocabularului prin neologisme este un fenomen caracteristic tuturor limbilor. Procesul de imbogatire si modernizare a lexicului romanesc incepe inca din secolul al XVIII-lea prin introducerea de neologisme latino-romanice.

Cele mai multe neologisme sunt provenite din franceza si se intalnesc in toate compartimentele vietii social-politice, economice, juridice, in stiinte: basorelief, capodopera, campion. Din limba germana am imprumutat cuvinte ca: balonzaid, glaspapir, rucsac. Din limba engleza am luat direct sau prin intermediul altor limbi (rusa, germana, franceza), mai ales in ultimele decenii cuvinte ca: buldozer, porching, pick-up. Cele mai multe cuvinte din domeniul sporturilor sunt de origine engleza: corner, gol, hent, ofsaid, tenis.

Dupa unii lingvisti, romana actuala cuprinde in jur de 50 000 de nelogisme, in afara de termenii tehnico-stiintifici de stricta specialitate. In limba patrund si astazi neologisme de care nu ne putem lipsi.

REGIONALISMELE

Regionalismele sunt cuvinte specifice vorbirii intr-o anumita regiune. Regionalismele nu trebuie confundate cu formele populare, care sunt cunoscute si folosite, in vorbirea neingrijita, pe intreg teritoriul tarii noastre (de exemplu: bumb, fartat, niznai).

O clasificare precisa a regionalismelor pe provincii nu poate fi facuta intotdeauna, pentru ca unele cuvinte sunt folosite in doua sau mai multe provincii ori numai in anumite parti ale uneia sau mai multor provincii. Asa, bunaoara, cuvantul cucuruz - porumb circula in unele parti ale Transilvaniei, Moldovei si chiar in unele localitati ale Munteniei.

Regionalismele sunt folosite si in operele literare in care sunt evocate stari de lucruri caracteristice unei anumite regiuni, ca "samadau" - persoana care tine socotelile cuiva, contabil, supraveghetor care garanteaza de lucrurile lasate in seama sa, birau - primar rural, intalnite, spre exemplu, in "Moara cu noroc" a lui Ioan Slavici. Moldovenisme multe sunt in opera lui Vasile Alexandri si a lui Ion Creanga: barabula - cartof, curechi - varza, perja - pruna. Exemplele de mai sus sunt regionalisme lexicale.    Exista insa si regionalisme fonetice. In Moldova, de pilda, se mai spune si astazi in unele locuri "a hi" in loc de a fi, "gioc" in loc de joc. In Muntenia si Oltenia se mai pronunta deste, in loc de degete.

Regionalismele sunt si unele variante fonetice ale anumitor cuvinte, ca sara pentru "seara", mane pentru "maine", cane pentru "caine". Regionalismele se folosesc, in general, in vorbirea mai putin ingrijita. Regionalismele apar in operele literare, pentru localizarea actiunii, pentru individualizarea personajelor, pentru unele efecte artistice.

ARHAISMELE

Prin arhaisme intelegem cuvintele, expresiile, fonetismele, formele gramaticale si constructiile sintactice care nu se mai intrebuinteaza de mult in limba vorbita, care au disparut din limba comuna, folosindu-se doar cand sunt evocate fapte, intamplari, stari de lucruri din trecut.

Cele mai multe cuvinte de felul acesta nu se mai folosesc datorita faptului ca obiectele sau notiunile denumite de ele au disparut.

In decursul epocilor, unele cuvinte sunt inlocuite cu altele care incep sa aiba o circulatie mai mare. Asa au fost inlocuite cuvintele ocarmuire, zapis, slatar cu guvernare, document, aurar. Altele au disparut odata cu realitatile sociale care le-au generat: argat, bir, claca, dijma, mosier, paharnic, pircalab, spatar, stolnic. Exista arhaisme lexicale, fonetice, morfologice si sintactice.

Foarte raspandite sunt arhaismele fonetice: a imbla = a umbla, sama = seama, parete = perete. Arhaismele morfologice sunt mai putin raspandite decat cele fonetice: inime, aripe, palaturi, diamanturi, "vazum" intalnit si la Eminescu.

Desi iesite din vocabularul curent sau activ, deseori arhaismele s-au folosit si se mai folosesc, de catre scriitori in operele lor, pentru a reda atmosfera unei epoci sau culoarea locala.

"Azi Mihnea a-mbracat chepeneag de catifea rosie cu ceaprazuri si cu bumbi de aur . si-un gugiuman de samur cusurguci de pietre scumpe." (Alexandru Odobescu - Mihnea - Voda cel rau)

Marii nostrii scriitori au inteles foarte bine ce posibilitati artistice le ofera vocabularul romanesc, prin regionalismele, arhaismele si neologismele lui. De exemplu, la Creanga, cele mai multe regionalisme, prin care el reda asa de bine culoarea locala, sunt prinse in tesatura frazei in asa fel incat intelesul lor reiese uneori din context: " Ma rog, mi se dusese buhul despre pozna ce facusem, de n-aveai cap sa scoti obrazul in lume de rusine." (Amintiri din copilarie)

Arhaismul si neologismul stau alaturi de multe ori in proza lui Balcescu: "Prin intocmirile sale cele ingenioase, prin sangele rece si neinspaimantarea sa si prin primejdia in care isi puse viata, el asigura biruinta". (Romanii supt Mihai-Voievod Viteazul)

Multe neologisme gasim la Geo Bogza: "imense, profunde, pline de farmecul unor insondabile nazuinte, oceanele sunt laboratoare primordiale, de unde viata a pornit asupra pamantului." (Cartea Oltului)