Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Doar rabdarea si perseverenta in invatare aduce rezultate bune.stiinta, numere naturale, teoreme, multimi, calcule, ecuatii, sisteme




Biologie Chimie Didactica Fizica Geografie Informatica
Istorie Literatura Matematica Psihologie

Didactica


Index » educatie » Didactica
» FORMELE DE ORGANIZARE A PROCESULUI DE INVATAMANT


FORMELE DE ORGANIZARE A PROCESULUI DE INVATAMANT




FORMELE DE ORGANIZARE A PROCESULUI DE INVATAMANT

Realizarea continuturilor procesului de invatamant isi gaseste cea mai adecvata forma de exprimare in lectie. Ceea ce inseamna ca lectia nu se aplica din exterior unui anume continut, ci izvoraste din el, intre continut si forma existand intotdeauna o stransa legatura, manifestata in “dialectica”continut - forma:

n     continutul isi cauta forma, iar




n     forma da expresie originala continutului.

Elementul cel mai dinamic in aceasta relatie continut-forma este continutul,miscarea lui necesitand evolutia formei. Aceasta nu ramane osificata in tiparele ei, ci isi cauta mereu noi modalitati de exprimare.

- Continutul este un factor determinant in evolutia formei (lectia), dar nu este singurul, pentru ca in acelasi sens actioneaza si:

- activitatea didactica, experimentarea ei,

- conceptiile psihologice asupra cunoasterii,

- conceptiile psihologice despre copil,

- conceptiile filosofice etc.

Dat fiind rolul “factorului continut”,interdependenta lui cu forma (lectia) da viabilitate lectiei, ca “forma” a unui continut.

Cu toate tendintele de a contesta viabilitatea lectiei, ea ramane forma cea mai functionala si mai concludenta a activitatii didactice.

A. EVOLUTIA FORMEI LECTIEI

Lectia reprezinta o actiune programata proiectata si suficient de elastica, supusa mereu evolutiei, schimbarii.

Etimologic, lectie provine din (lat)“lectio” = lectura cu voce tare si citire din manual, precum si memorare de texte de catre elev.

Istoric, in evul mediu,”lectia” a fost asociata cu “meditatio”, meditatia profunda asupra textului si s-a realizat, metodic, sub forma prelegerilor.

Cu secolul al XVII - lea, J.A.Comenius a asociat lectia (ca forma de organizare a procesului de invatamant) cu clasa (ca mod de organizare a procesului de invatamant) si a instituit sistemul de organizare a procesului de invatamant “pe clase si pe lectii”

Lectia a fost considerata ca fiind cea mai mica unitate a activitatii scolare, o forma de organizare a procesului de invatamant. Si sistemul de organizare a invatamantului    pe clase si pe lectii a ramas valabil pana in zilele noastre, insa a suferit anumite transformari:

de continut,

de metodica si

de organizare

1.Transformari de continut. Daca la inceput, lectia a fost mai mult de ascultare (ca si continut de activitate) a expunerii “magistrale” (a magisterului), treptat ea a devenit o activitate de explicatie si demonstratie, insotita de observarea lucrurilor, evoluand de la forma monologala la cea dialogala ( ca dialog profesor-elev).

2.Metodic, transformarile lectiei s-au fundamentat psihologic cognitiv: pe etapele cunoasterii, ale invatarii ca proces de cunoastere. Se considera ca invatarea ca proces cuprinde mai multe etape legate intre ele: receptarea, invatarea, insusirea, stocarea, aplicarea, ele urmand o succesiune anumita in diferite lectii (ca tip de lectie).

Metodic, evolutia formei lectiei a cunoscut mai multe momente:

a. momentul Herbart (J. Fr. Herbart), pedagog german care considera ca, necesar, orice lectie trebuie sa parcurga anumite etape, trepte, “treptele formale” herbartiene, patru la numar: claritatea ideilor, asocierea, generalizarea si metoda;ele exprima etapele invatarii, fondata pe etapele procesului de cunoastere.

b. didactica moderna psihologica a desfacut modelul herbartian in “parti de model”, acestea devenind tipurile de lectie, ele constituind un nou model (moment ) in evolutia formei lectiei, exprimat in tipologizarea lectiei in cinci tipuri (modele), mai elastice ca structura si ca metode utilizate, acestea favorizand activismul si participarea elevilor la activitatea didactica

In timp, insa, cele cinci tipuri de lectie s-au osificat, devenind “formale”, ca si “treptele herbartiene”si necesitand noi transformari.

3.Transformarile organizatorice ale lectiei s-au realizat pe fondul intelegerii ei ca “forma organizatorica”de baza a procesului de invatamant. Astfel, lectia a fost considerata o forma de organizare a activitatii didactice a profesorului cu elevii, in clasa, pentru asimilarea cunostintelor, formarea deprinderilor, capacitatilor, atitudinilor etc.

a. O prima transformare organizatorica s-a exprimat inflexibilizarea lectiei”,pentru ca ea sa raspunda mai bine unor nevoi de cunoastere si didactice.

Flexibilizarea a constituit un nou moment in evolutia formei - lectie. Ea a propus inlaturarea rigiditatii etapelor in desfasurarea lectiei prin “forma” lectia mixta. In cadrul lectiei mixte, profesorul nu mai este obligat pedagogic sa urmeze momentele desfasurarii ei. Ex. evaluarea, ca moment al lectiei nu trebuie ,”absolut”, utilizata in etapa de verificare, ci poate fi transferata la sfarsitul lectiei, evaluandu -se intreaga activitate a elevului la ora. Si, tot astfel, se pot face si alte modificari, toate la “latitudinea” profesorului. In felul acesta, fiecare lectie devine o activitate unica, o varianta a unui tip.

Combinarea, tipului cu “varianta”, prin formalizare simbolica conduce la o mare diversitate a tipurilor si variantelor. Daca notam cu “T”, tipul de lectie si cu “V “, varianta, se poate realiza o mare varietate de modele de lectie, flexibile, de forma:

T1V1 . .

T1V2 . ..

T1V3 . ..

T1Vn

T2V1 . ..

T2V2 . ..

T2V3 . ..

T2Vn

T5V1 . .

T5V2 . ..

T5V3 . ..

T5Vn

Prin aceste modele se da curs liber creativitatii profesorului.



b. In contextul organizarii invatamantului pe lectii, actual, un nou model (moment) de lectie se impune tot mai mult. Este si un nou moment al evolutiei sale si el vizeaza tot perfectionarea organizatorica (in primul rand), anume structura si structurarea lectiei, a elementelor sale si a relatiilor dintre ele. Este vorba de tratarea evenimentiala a lectiei. Din aceasta perspectiva, lectia este considerata o structura de “evenimente” externe, de ambient care declanseaza evenimente interne, psihice.

Eveniment este orice actiune sau comunicare care intervine in lectie si care mobilizeaza, stimuleaza elevul pentru realizarea invatarii. Ex.: - anuntarea obiectivelor este “eveniment”, - reactualizarea cunostintelor este eveniment etc.

Evenimentele din interiorul unei lectii indeplinesc anumite functii, care dupa R. Gagné, ar putea si sistematizate astfel:

captarea atentiei si pastrarea ei pentru a mentine in campul preocuparilor sarcinile impuse de obiectivele lectiei. Aceasta se realizeaza prin comunicarea nonverbala (imagini,scheme, ilustratii),comunicarea verbala (mesajul folosit),prin stimularea interesului de cunoastere, prin elementele de noutate introduse, adica mai mult prin mijloace didactice si mai putin prin mijloace disciplinare ;

informarea elevilor cu privire la obiectivele urmarite si cunoasterea performantelor de atins ( de catre elevi), ambele avand efect motivational pozitiv asupra invatarii ;

stimularea reactualizarii elementelor si capacitatilor invatate anterior informatii, operatii, capacitati, deprinderi intelectuale, strategii cognitive, concepte etc., ca o premisa pentru noua invatare. Invatarea noua restructureaza experienta anterioara conducand la elaborarea unor noi structuri, in care cele vechi capata semnificatii noi;

prezentarea materialului - stimul este un eveniment ce vizeaza organizarea si transmiterea continutului informational. Se considera ca, din perspectiva invatarii, informatiile au un rol de stimul, dar J.S. Brunner se ocupa de prezentarea stimulilor in modalitatile : actionala, iconica, simbolica; in cadrul lectiei acesta se prezinta si se combina specific, succesiv sau alternativ in functie de continutului celor transmise;

asigurarea “dirijarii” invatarii cuprinde toate interventiile profesorului pentru organizarea activitatii de invatare; ele pot fi directe, indirecte, sugestive, categorice, cu scopul de a-l mentine pe elev pe “traseul dorit”.Dirijarea stimuleaza pentru invatare;

obtinerea performantei - evenimentul in care elevul demonstreaza ca a ajuns la performanta si se convinge de acest fapt;

asigurarea conexiunii inverse se inscrie in continuarea evenimentului anterior ea infirmand sau confirmand performanta (prin vocea profesorului); conexiunea inversa intareste (intarire pozitiva sau negativa); ea poate fi externa,prin confirmarea rezultatelor de catre profesor, sau interna, cand elevul este constient de corectitudinea rezultatelor;

evaluarea performantelor - presupune un numai consemnarea rezultatelor ci si masurarea si aprecierea lor prin note; ea se face prin raportarea rezultatelor obtinute la obiectivele stabilite;

intensificarea procesului de retentie si transfer, moment prin care se urmareste fixarea celor invatate si aplicarea lor in conditii noi (transfer);exista o fixare initiala inclusa in actul transmiterii noului material si o fixare finala, realizata la anumite intervale de timp.

Aceste evenimente sunt valabile pentru toate tipurile de lectie, insa ponderea si succesiunea lor difera de le un tip, la altul, de la o varianta la alta.

Structurarea evenimentiala da lectiei o mare valoare functionala in sensul ca evenimentele externe, de ambient determina evenimente interne psihice.

Toate incercarile de modernizare a lectiei n-au putut s-o disloce din statutul ei:forma de baza fundamentala de organizare a procesului de invatamant.

B. LECTIA FORMA DE BAZA A ORGANIZARII PROCESULUI DE INVATAMANT

Ca forma de organizare a procesului de invatamant, lectia este constituita dint-o succesiune de etape, desfasurate intr-o unitate de timp, prin ea coordonandu-se activitatea de predare si de invatare pentru realizarea finalitatilor proiectate.

Prin relatiile functionale dintre diversele sale elemente, lectia este o “unitate de instruire” relativ independenta. Succesiunea etapelor din unitatea de instruire-lectia permite profesorului sa organizeze continutul informational pentru a putea fi asimilat si sa foloseasca o tehnologie didactica pentru a realiza desfasurarea activitatii de invatare conform obiectivelor propuse.

Ca microsistem, lectia cuprinde intr-un tot unitar elementele predarii si invatarii, continutul de idei, obiectivele operationale, strategiile didactice, organizarea psihosociala a colectivului de elevi, personalitatea profesorului, toate subordonate logicii actiunii educationale.

Fiind o activitate organizata, lectia trebuie sa fie eficienta. In acest sens, profesorul Miron Ionescu apreciaza ca lectia eficienta este aceea care ofera elevilor prilejul sa formuleze intrebari si probleme, sa imagineze rezolvari si solutii, sa faca asociatii de idei, asociatii de experiente proprii si experiente efectuate de cercetatori, sa elaboreze modele, planuri, fise, teze, rezumate, sa angajeze discutii pentru clarificarea unor notiuni,sa formuleze concluzii, sa exerseze dialogul, munca de laborator, de cabinet, de atelier, sa cultive forme pozitive de conduite etc.

Tipologizarea lectiei. Fiind fundamentata pe o conceptie psihologica despre cunoastere, conform careia,”drumul parcurs de cunoastere necesita parcurgerea unor etape legate intre ele: senzoriala, rationala, practica, ca notiune si ca realitate, tipologizarea lectiei a determinat diferite puncte de vedere:

1. procesul de cunoastere este unitar si tipologizarea lectiei nu este utila, existand doar un tip de lectie: lectia mixta;

2. procesul de cunoastere este unitar, insa are anumite etape, unele mai importante, altele mai putin importante, realizabile prin diferite sarcini didactice si prin urmare, tipologizarea este necesara, ea realizandu-se tocmai in functie de “sarcina didactica dominanta”.

Apare aici o contradictie: 1. cunoasterea este un proces integral iar 2. tipologizarea se face pe baza sarcinii didactice fundamentale (care exprima o etapa a cunoasterii). Rezolvarea contradictiei se realizeaza prin considerarea fiecarei lectii ca “element” al unui sistem, unui ”tot”. Anume, daca sarcina fundamentala a unei lectii este, de ex., insusirea sau consolidarea, sau exersarea cunostintelor, atunci etapele invatarii raman aceleasi, insa se schimba structura lor si functia lor interna, acestea depinzand de sarcina didactica principala (obiectivul principal). Astfel, chiar, daca psihologic, rezolvarea unei probleme presupune parcurgerea tuturor etapelor cunoasterii, didactic, ea utilizeaza o sarcina (obiectiv) predominanta si acest lucru este mai important.

Sarcina fundamentala determina tipul de lectie, insa intervin si alti factori:precum treapta de scolarizare, obiectul de studiu, nivelul de pregatire a elevilor etc.

In functie de sarcina didactica fundamentala, au fost stabilite cinci tipuri de lectie si anume:

1. Lectia de comunicare / insusire a cunostintelor are ca sarcina fundamentala comunicarea si, corespunzator ei, insusirea cunostintelor si pe baza lor, dezvoltarea psihica. Comunicarea / insusirea are ponderea cea mai mare in structura ei.

Comunicarea este eveniment, posibil a fi divizat in secvente evenimentiale, precum:

pregatirea elevilor pentru asimilarea;

anuntarea obiectivelor;

stabilirea unor asociatii cu cunostintele anterioare;

fixarea finala prin formularea concluziilor.



A. In functie de “cum” se realizeaza comunicarea prin: predare - invatare, tipul lectiei de comunicare / insusire are mai multe variante:

1. lectii introductive, la inceput de capitol;

2. lectii de descoperire pe cale inductiva atunci cand exista posibilitatea observarii obiectelor si fenomenelor pentru ca, prin prelucrarea informatiilor, sa se ajunga la generalizari;

3. lectia de descoperire pe cale deductiva in care predarea - invatarea se realizeaza prin treceri de la notiuni la adevaruri particulare;

4. lectii - prelegere, lectii - seminar, lectii problematizate, lectii dezbatere etc.

B. Pe cand in functie de ponderea activitatii celor doi parteneri: profesor si elev, exista variante in care:profesorul expune, explica intreg materialul de invatat, profesorul expune doar probleme de baza, profesorul doar introduce in continutul cunoasterii. Lectia de comunicare / insusire a cunostintelor propune un tip de invatare notionala.

2. Lectia de formare a priceperilor si deprinderilor

Este lectia de munca independenta. Sarcina fundamentala a acestui tip de lectie o constituie activitatea independenta.

Ca structura evenimentiala, ea cuprinde anumite secvente, evenimente:

anuntarea obiectivelor si subiectului lectiei;

reactualizarea cunostintelor necesare exersarii practice;

demonstrarea modului de executie;

activitatea independenta a elevilor;

analiza rezultatelor.

In cadrul acestui tip de lectie, se realizeaza o invatare exercitionala, actionala, prin munca independenta. Ea favorizeaza transferul specific, de deprinderi, de algoritmi, pentru realizarea unor sarcini ulterioare.

Intrucat activitatea independenta a elevilor este diversificata, atat ca tematica, cat si ca forma de realizare (frontala, grupala, individuala), in cadrul acestui tip de lectie pot fi concepute variante precum:

lectia pe baza de exercitii aplicative;

lectia pe baza de munca independenta cu ajutorul textului programat;

lectia de munca independenta cu ajutorul fiselor, pregatite in prealabil si cuprinzand exercitii si teme diferentiate pe grupe sau individual;

lectia de munca independenta pe baza lucrarilor de laborator - pentru formarea deprinderilor de manuire a aparatelor de laborator, de familiarizare cu tehnica muncii experimentale. Lectia de formare a priceperilor si deprinderilor propune un tip de invatare experimentala.

3. Lectia de recapitulare si sistematizare

Este lectia de fixare si sistematizare, de consolidare a cunostintelor, de formare a unor idei generale. Sarcina ei fundamentala o constituie fixarea si consolidarea cunostintelor prin:

stabilirea unor corelatii intre ele,

elaborarea unor noi generalizari,

relevarea unor structuri logice intre cunostinte diverse, toate acestea permitand transferul specific si nespecific. Invatarea, spune Brunner, trebuie sa ne permita sa continuam mai usor in etapa urmatoare. Transferul nespecific se afla acum pe primul plan, anume folosirea unor idei generale pentru realizarea unor sarcini ulterioare. In cadrul acestui tip de lectie se realizeaza o invatare de tip notional .

Recapitularea nu este o reluare identica a cunostintelor, o reproducere a lor, ci o reorganizare in jurul unei idei centrale.

Ca structura, acest tip de lectie are un proiect de realizare a recapitularii.

In functie de factorii variabili din interiorul acestui tip de lectie, pot fi concepute o multitudine de variante ale ei si anume:

lectia de sinteza, la sfarsit de capitol, de trimestru, de an, realizata prin conversatie, prin exercitii, si cu ajutorul mijloacelor audiovizuale,

lectia de sinteza realizata cu ajutorul textului programat,

lectii de recapitulare si sistematizare realizate cu ajutorul fiselor pentru individualizarea activitatii elevilor,

lectii de recapitulare si sistematizare pe baza de referat intocmit de un elev sau un grup de elevi.

4.Lectia de verificare si apreciere

Este lectia de control si evaluare. Sarcina ei fundamentala o constituie controlul si evaluarea. Ea are ca scop verificarea intelegerii informatiilor si operarii cu ele , precum si evaluarea celor constatate.

Ca structura, lectia de verificare si apreciere contine evenimente precum:

verificarea si evaluarea, precedata de

anuntarea tematicii si modului de desfasurare si succedata de observatiile profesorului.

In functie de anumiti factori variabili (tematica supusa verificarii,formele de verificare adaptate particularitatilor de varsta si individuale) pot fi concepute si organizate mai multe variante,ale lectiei de verificare si apreciere:

1. lectii de verificare prin chestionarea orala, scrisa, pe baza analizei lucrarilor scrise, prin lucrari practice,

2. lectii de verificare si evaluare cu ajutorul fiselor identice, concepute dupa nivelul mediu al clasei pentru ca rezultatele sa poata fi evaluate prin note.



5. Lectia mixta sau combinata

Caracteristic ei este ca urmareste realizarea, cam in aceeasi masura, a mai multor sarcini didactice (comunicare, sistematizare, fixare, verificare etc.), fiecareia fiindu-i rezervat un eveniment al instruirii. Fiecare eveniment urmareste realizarea unei sarcini didactice, succesiunea lor fiind variabila. Ele isi pot schimba locul, pot alterna, realizarea lor nefacandu-se intr-o ordine constanta.

Principalele evenimente ale acestui tip de lectie sunt:

organizarea clasei pentru lectie si captarea atentiei elevilor (organizarea, crearea starii psihologice etc.);

actualizarea elementelor invatate anterior prin verificarea temei de casa (cunostinte, priceperi, deprinderi);

pregatirea elevilor pentru asimilarea noilor cunostinte prin conversatie, crearea unei stari de asteptare, trezirea interesului cognitiv;

comunicarea si asimilarea noilor cunostinte si integrarea lor in sisteme mai largi, pentru dezvoltarea psihica;

fixarea cunostintelor predate prin sistematizarea lor, prin organizarea unor exercitii aplicative prin reluarea intr-un alt context a esentialului;

conexiunea inversa, prin intrebari adecvate pentru a cunoaste participarea elevilor la realizarea evenimentului respectiv.

In functie de anumiti factori variabili ce intervin, se pot delimita mai multe variante, diferentiate dupa de strategia dominanta, mijloacele de invatamant folosite, ordinea evenimentelor instruirii etc.

Trebuie precizat ca toate tipurile si variantele de lectie prezentate au doar o functie orientativa si nu de schema rigida. Profesorul are latitudinea sa elaboreze si sa utilizeze pe cele mai adecvate situatiei concrete.

Alte forme de organizare a procesului de invatamant sunt:

excursii si vizite didactice, introductive, de comunicare a cunostintelor, finale, realizate in natura, institutii culturale;

lucrari practice in atelier, pe lotul scolar, in intreprinderi.

Activitati extradidactice destinate tot instruirii, legate de procesul de invatamant

cercurile de elevi, consultatii si meditatii, excursii si vizite, manifestari cultural - artistice si sportive, fiecare cu specificul propriu dar niciuna nu poate disloca lectia din statutul ei: forma de baza a organizarii procesului de invatamant, cea mai functionala, mai viabila si mai concludenta.

BIBLIOGRAFIE

Brunner, Jerome, Seymour,

Procesul educatiei intelectuale, Editura Stiintifica, Bucuresti, 1970

Cerghit, Ioan,

Ce este lectia ?, in: Perfectionarea lectiei in scoala moderna.(Coordonator: Ioan Cerghit), cap. I, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti,1983

Cerghit, Ioan,

Elaborarea structurii procesuale a lectiei, in : Perfectionarea lectiei in scoala moderna, .(Coordonator: Ioan Cerghit), cap. VI, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti,1983

Gagné, Robert,

Briggs, Leslie, J.,

Principii de design al instruirii, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti,1977

Ionescu, Miron,

Lectia intre proiect si realizare, Editura Dacia, Cluj – Napoca, 1982

Nicola, Ioan,

Pedagogie, Editura Didactica si Pedagogica R.A., Bucuresti, 1994

Panturu, Stan,

Pacurar, Cornelia, Doina,

Didactica. Curs de pedagogie, partea a II.-a, Brasov, 1997








Politica de confidentialitate





Copyright © 2021 - Toate drepturile rezervate