Scoala de la Palo Alto:
Axiomele comunicarii
Ce este comunicarea? Enunturile
definitorii date conceptului de-a lungul ultimilor 50 (si mai bine) de ani
nu s-au dovedit deplin satisfacatoare. O definitie acurata
trebuie sa contina conceptele cheie, cu adevarat relevante
pentru domeniul comunicarii, dar si sa surprinda
relatiile dintre ele, sa evidentieze modul de conlucrare, de
intrepatrundere a acestor concepte, finalitatea fiind aceea a unui
enunt descriptiv exhaustiv.
(i) Dictionarul
explicativ al limbii romane propune: "Comunicare, actiunea de a comunica
si rezultatul ei. 1. Instiintare, stire, veste, raport,
relatie, legatura. 2. Prezentare, intr-un cerc
de specialisti, a unei contributii personale intr-o problema
stiintifica." (DEX, 1996, 204); (ii) in Enciclopedia de
Filosofie si Stiinte umane, termenului comunicare ii este atribuita acceptiunea: "transmitere de
informatii, prin intermediul instrumentelor verbale si nonverbale
(mimica etc)." (Marco Drago, Andrea Boroli, s.a., 2004 ).
Pentru mai buna intelegere a termenului comunicare,
apelul la etimologia latina este absolut necesar:
"a face comun, a pune impreuna, a amesteca, a uni, a
impartasi". Prin urmare, daca a trai inseamna a interactiona, atunci a trai inseamna a comunica.
Spunem despre comunicare ca este proces, devenire, dar mai ales este pluralitate,
adica este obligatorie prezenta a minimum doua persoane, un eu care
produce semne si un tu care interpreteaza semnele.
De ce trebuie sa comunicam, care sunt efectele procesului,
si, pana la urma, care ar fi motivele pentru care se pune un
accent atat de mare pe aceasta componenta a vietii sociale? Comunicand,
ne exteriorizam intentia de a influenta, de a persuada, si asta
prin transferul de informatii, care implica atitudine, opinie,
decizie din partea interactantilor la proces. Comunicarea
depaseste stadiul unui simplu schimb de informatii intre
parti, respectiv al unei interactiuni intre acestea.
Avand o desfasurare procesuala, efectele sale se propaga,
uneori, pana in straturile inconstientului, producand reactii
organice ce nu pot fi controlate constient: inrosire/paloare,
accelerarea batailor inimii, tensiune musculara,
transpiratie, tremurul vocii etc. Scopul ultim al influentarii
prin comunicare este modificarea realitatii
traite.
Raportandu-ne la etimologia latina ('a
face comun, a pune impreuna, a amesteca, a uni, a
impartasi'), comunicarea trimite la ideea de comunizare/apartenenta/
unire/ fraternizare/.
Receptarea mesajului genereaza anumite efecte asupra destinatarului
sau, a caror producere a existat in mintea
celui care le-a generat (sau a intentionat sa o faca) inca
din momentul emiterii. Vorbim, in acest punct, de una din
particularitatile definitorii ale comunicarii de tip uman, anume
intentionalitatea. Aceasta caracteristica este apanajul exclusiv al omului, singura fiinta dotata
cu capacitatea de a constientiza, de a reflecta, deci de a rationa.
Pentru ca receptorul sa
poata percepe adecvat si nedistorsionat informatiile transmise,
este necesara indeplinirea anumitor conditii. Astfel,
emitatorul apeleaza la o serie de coduri lingvistice pentru a
putea transmite receptorului mesajul intentionat. Prin codare, intelegem transpunerea in semnale a mesajului
respectiv; acestea strabat canalul de comunicare, ajungand la cel
caruia ii sunt destinate. Etapa este
urmata de operatia de decodare, sau de interpretare, pe care trebuie
sa o realizeze receptorul.
