Strategii ale discursului public - riscuri si oportunitati

STRATEGII ALE DISCURSULUI PUBLIC - RISCURI SI OPORTUNITATI:

CONSIDERATII INTRODUCTIVE REFERITOARE LA UNELE DISFUNCTII SPECIFICE DISCURSULUI PUBLIC ROMANESC ACTUAL (PERSPECTIVA PRAGMALINGVISTICA)

Margareta Magda

Institutul de Lingvistica "Iorgu Iordan - Al. Rosetti" al Academiei Romane

"Limba noastra zilnica e, prin urmare, atit victima totalitarismului agresiv cit si aceea a prostiei generale Stricatorul de limba e simultan ignar, tembel, grosolan si imoral. In parlament, in ziare sau pe strada el e un focar de infectie, o perpetua amenintare. Iar unul dintre cele mai amenintatoare simptome ale ultimilor sase ani este supravietuirea nepedepsita a acestui personaj malefic, mai periculos pentru fiinta nationala decit toate conspiratiile mondiale destabilizatoare (s.n.)." (Plesu 2004: 158-159)

Studiul de fata constituie un punct de plecare int-un proiect mai amplu [i] Strategii ale discursului public: riscuri si oportunitati (perspectiva pragmalingvistica) - care isi propune descoperirea riscurilor ce decurg din disfunctionalitatile la nivel infrastructural, macrostructural si microstructural ale comportamentului comunicativ precum si identificarea unor modalitati de eliminare/minimizare ale acestora.[ii]

Comunicarea tine, inainte de toate, de limbaj, acesta reprezentand o legatura decisiva si evidenta intre membrii unei societati. Comunicarea lingvistica este un proces in care enunturile sunt selectate contextual in concordanta cu normele si cerintele recunoscute din punct de vedere social. Cunoasterea mecanismelor sale interactionale si a codurilor de expresie prin care se actualizeaza este fundamentala pentru o corecta si eficienta integrare a indivizilor in viata sociala.

Comunismul, sub toate aspectele sale, la noi si aiurea, a fost ucis la nivelul discursului, nu si al realitatii, remarca ex ministrul de externe roman, Andrei Plesu (1996: 42). Trecerea abrupta la un sistem democratic a impus instituirea unor tipuri de interactiune sociala si comunicativa radical diferite, grefate inevitabil pe mentalitati, cutume si rutine comportamentale vechi. Aceasta realitate, dezbracata de discurs, a trebuit sa fie reajustata cu forme discursive noi, adecvate. Ignoranta, inabitudinea de a dialoga civilizat dupa atatia ani de egalitarism in regimul de democratie populara constituie rezultatul vizibil al functionalitatii partial distorsionate a codurilor interactionale comunicative subiacente diverselor sectoare ale vietii sociale.

Optimizarea acestor disfunctiuni presupune o cercetare specializata prealabila, subordonata unei optici integratoare (de natura transdisciplinara), coroborand abordarea de tip descriptiv-inductiv (prin degajarea regulilor care guverneaza comportamentul comunicativ real al agentilor sociali) cu cea de tip deductiv-normativ (prin explicitarea normelor constitutive ale unui comportament comunicativ adecvat societatii democratice).

O prima etapa in realizarea acestor deziderate o reprezinta evaluarea starii prezente a comunicarii publice in context intracultural si intercultural  si a tendintelor identificabile in discursul public din Romania actuala

1. Lucrarea de fata se refera la cateva disfunctii specifice discursului public romanesc actual. [iii]

Perspectiva teoretica este aceea comuna pragmaticii si sociolingvisticii (cf. Magda 2003a). In abordarea textelor vor fi utilizate metode ale lingvisticii interactioniste si analizei discursului (cf., intre altele, Ducrot 1991, Maingueneau 1991, 1996, Vion 1992, Roventa-Frumusani 1995, Kerbrat-Orrechioni 1990/1992, Van Dijk 2000, Ionescu-Ruxandoiu 2003).

Punctul de pornire al demersului nostru il constituie textele mediatice romanesti.[iv] In paginile de fata vom selectiona cateva aspecte semnificative pentru modul de realizare a functiei comunicative a limbajului in dialogul social din Romania postcomunista, pe baza unor exemple extrase din presa vorbita si scrisa. [v]

1.1. In analiza lingvistica recenta[vi], indiferent de perspectiva abordata, se tine cont de doua premise fundamentale:

a)      in stabilirea realizarilor morfo-sintactice si semantice corespunzatoare unei limbi se considera primordiale functiile indeplinite de unitatile lingvistice in procesul de comunicare si pertinenta acestora in transmiterea informatiei; acest lucru presupune tratarea tuturor nivelelor limbii ca fiind subordonate in mod ierarhic si specializat functiei comunicative a limbajului

b)      orice forma de comunicare (text sau discurs) este guvernata de principiul dialogic, intrucat presupune existenta unui destinatar care poate face uz sau poate fi privat de dreptul la replica; prin urmare, enuntul trebuie privit ca un produs al relatiei reciproce intre locutor si interlocutor.

1. 2. Dialogul social (=DS), la care ne referim in paginile de fata, se poarta in cadru institutionalizat la mai multe nivele: la "nivel inalt", interguvernamental, la nivelul institutiilor statului (guvernamental, parlamentar, juridic), la nivel interpartinic, la nivel academic, universitar, la nivelul organizatiilor civice neguvernamentale sau de masa, la nivelul mediatic (presa scrisa si vorbita, care reflecta DS desfasurat la toate celelalte nivele), intre reprezentantii partilor implicate in dialog, abilitati sa faca parte din respectivele institutii.

Fiecarui nivel ii sunt caracteristice o anumita "tonalitate", registru lingvistic si stilistic.

Capacitatea vorbitorului, dobandita prin socializare, de a-si adecva competenta lingvistica diferitelor contexte comunicative, in conformitate cu normele sociolingvistice ale comunitatii careia ii apartine, reprezinta competenta comunicativa a acestuia.

Abilitatile necesare unei comunicari lingvistice reusite (dupa Lyons 1980) sunt urmatoarele:

- vorbitorii unei limbi trebuie sa tina cont de localizarea lor in spatiu si timp, sa poata controla si lega cel putin doua sisteme de referire spatio-temporala: sistemul deictic, ale carui coordonate sunt create de actul de enuntare insusi; celalalt este sistemul specific unei culturi, destinat referirii in spatiu, lexicalizat in limba respectiva

- participantii la comunicare trebuie sa fie capabili sa categorizeze situatiile in functie de gradul lor de solemnitate (formalitate) si sa aleaga codul (limbajul)

- sa-si adapteze registrul (stilul) in consecinta

- sa fie capabili sa utilizeze enunturi (mesaje) potrivite domeniului sociolingvistic caruia situatia ii apartine (familie, religie, serviciu), sa utilizeze enunturi in acord cu subiectul tratat

sa stie ce substanta lingvistica convine unei situatii date; substanta lingvistica difera in functie de canal (scris­oral).

Competenta comunicativa se realizeaza in interactiune sub forma competentei dialogice. Aceasta presupune respectarea de catre vorbitori a principiilor fundamentale care guverneaza orice interactiune lingvistica: principiul cooperarii lingvistice si principiul politetii lingvistice.[vii]

2. Incalcarea restrictiilor comunicative [viii] enuntate mai sus conduce la disfunctii comunicative (mai mult sau mai putin grave, in functie de "delictul" lingvistic comis) dintre care amintim cateva:

2.1. Disfunctii referitoare la utilizarea codului

2.1.1. Descrierea profilului sociolingvistic al unei comunitati implica stabi­lirea unei ierarhii complexe a limbilor (si variantelor lingvistice) din perspec­tiva functiilor indeplinite.[ix]

In cazul comunitatii romanesti forma prototipica a acestor varietati lingvistice este romana standard, in varianta scrisa si vorbita, reprezentand o aproximare a uzului general al limbii, care se regaseste in uzurile cu cea mai mare frecventa (aceasta reuneste fapte lingvistice apartinand tuturor vorbitorilor, utilizate in conditii obisnuite, nemarcate de specializare profesionala sau de afectivitate). [x]

Componentei normate a variantei standard i se atribuie anumite functii "simbolice' (functii ale unei va­rietati lingvistice care exercita o influenta determinata asupra vietii sociale):

a)             functia unificatoare (reuneste vorbitorii diferitelor varietati intr-un singur colectiv care are drept model acest standard)

b)             functia separatoare (distinge pe cei care folosesc standardul si ii opune colectivelor vecine)

c)             functia de prestigiu (care este conditionata de prestigiul socio­cultural al vorbitorilor variantei normate).

Descrierea situatiei lingvistice a comunitatii are la baza, de regula, analiza si clasi­ficarea functionala a elementelor identificate in comunicare, in raport cu norma prescriptiva. [xi]

Nerespectarea normei prescriptive a limbii se numeste greseala.[xii] Termenul are o conotatie defavorabila, implicand o atitudine de condamnare a devierilor de la norma si de recomandare a regulii, a normei.

In functie de tipuri de reguli si de norme nerespectate se disting (cf. DSL 2001: 11):

a)            abateri in raport cu competenta lingvistica, deci abateri de la regulile de constructie gramaticala (morfologice, sintactice, inclusiv reguli de acord si de topica) si de la regulile de constructie semantica

b)           abateri in raport cu competenta comunicativa, deci de la normele de adecvare situationala si stilistica

c)            abateri de la normele de pronuntie si de la conventiile de punctuatie statornicite pentru o anumita epoca in limba literara.

Un rol decisiv in cultivarea limbii si in planificarea lingvistica revine constiintei comunicative sau pragmatice a vorbitorilor. Aceasta se refera, intr-o prima faza, la capacitatea demarcarii unor competente comunicative (proprii sau apartinand altor vorbitori) si, intr-o a doua faza, la capacitatea construirii unui discurs metapragmatic.

2.1.2. O expresie a manifestarii constiintei pragmatice in planul concret al vietii sociale romanesti o constituie sesizarea fenomenului de grava deteriorare a functionalitatii codurilor interactionale comunicative subiacente diverselor sectoare ale vietii sociale.

Ca urmare a acestei sesizari, in prima parte a anului 2004, au fost organizate o serie de dezbateri in mediile academice si in presa scrisa si vorbita (Academia Romana, Institutul de lingvistica din Bucuresti, Televiziunea Antena 1, Evenimentul Zilei) pe marginea modului de utilizare a limbii romane in mass-media.

In cele ce urmeza, ne vom referi, pe scurt, la pozitia exprimata (discursul metapragmatic, expresie a constiintei pragmatice) de unii reprezentanti ai mediilor academice, ai CNA si ai clasei politice, referitor la "Utilizarea limbii romane in mass-media" [xiii].

Consiliul National al Audiovizualului (CNA) in colaborare cu Institutul de Lingvistica "Iorgu Iordan - Al. Rosetti" al Academiei Romane a monitorizat (in cadrul unui proiect de colaborare de doi ani) un segment al presei scrise si vorbite (vizand cu precadere limba folosita de prezentatorii de televiziune si radio), ajungand la constatarea generala ca limba romana, asa cum este vorbita la televizor sau radio, este invadata de greseli. Aceste greseli sunt repartizate pe diverse nivele ale limbii, dupa cum urmeaza : "cele mai multe abateri sunt de dictie, ortoepie, ortografie (37%), urmate, ca numar, de distorsiunile in sfera vocabularului (27%) : necunoasterea sensurilor unor cuvinte, exprimarile pleonastice, barbarismele, cliseele verbale, repetitiile; erorile de topica, sintaxa, frazeologie au ponderea de aproape un sfert din greselile observate (22%) ; cele mai putine greseli sunt cele de morfologie (14%)". (Extrase din Consideratii sociologice pe marginea rezultatelor monitorizarii CNA privind folosirea limbii romane in audiovizual, apud Chiruta 2004).

Citam din concluziile studiului CNA :

"Modelul vedetei agramate este unul din pericolele la care sint expusi spectatorii. In ultima instanta, lipsa acestei preocupari poate crea o falsa agenda a publicului, cu repercusiuni serioase asupra modului in care oamenii isi reprezinta lumea in care traiesc si implicit in care participa la viata cetatii. Citi dintre cei care nu au invatat suficient in scoala isi confirma modul eronat de folosire a cuvintelor limbii romane vorbind asa cum au auzit la televizor? . Pericolul este ca eroarea sa devina norma, prin adoptarea ei de un numar mare de vorbitori apartinind publicului de televiziune, in buna parte needucat. Aceasta inseamna ca televiziunile cultiva ignoranta publicului "flatindu-l" cu exprimari sau greseli incetatenite in limbajul curent" (apud Chiruta 2004).

In cadrul dezbaterilor mentionate s-a subliniat necesitatea optimizarii fenomenului mai sus mentionat, atat pe cale institutionala (prin reglementari adecvate), cat si prin pedagogie sociala.

2. 2. Disfunctii referitoare la inadecvarea la contextul de comunicare

Cu mult mai riscante decat disfunctiile referitoare la utilizarea codului (greselile de limba) sunt disfunctiile referitoare la comportamentul lingvistic al actorilor sociali. Acestea din urma sunt mai greu de sesizat si au urmari mai grave asupra bunei functionalitati a vietii sociale.

O serie de disfunctii comunicative, identificabile in textul public romanesc actual, sunt legate de tiparele comportamentale specifice tipului pragmatic al limbii romane (cf. Manu-Magda 1996): caracterul ofensiv al discursului, bazat pe folosirea diferitelor mijloace ale intensificarii (argumentatia "forte"), dominatia pathosului [xiv] (preferinta pentru componenta argumentativa dominanta de tip "para-argumentativ"), afirmarea evidentei unei asertiuni si a inutilitatii dovezilor in sprijinul ei (vezi, in acest sens, Stati 2002: 69-70), construirea si conservarea imaginii argumentatorului prin dezmembrarea, distrugerea, compromitera imaginii adversarului.

2.2.1. Disfunctii privitoare la alegera registrului de comunicare: oralitatea stilului

Bibliografia de specialitate mentioneaza ca principala caracteristica a textelor mass-media romanesti actuale "limbajul familiar utilizat, excesul de oralitate, alunecand in manierism stilistic sau in laxism al exprimarii, uneori in vulgaritate, ca si tendinta de a nu adapta stilul la tema si situatie, folosind un limbaj "cotcaresc" sau "mistocaresc" si in paginile serioase de informatie sau analiza politica. Oralitatea se manifesta atat in plan ortoepic (in inregistrarea accidentelor fonetice, a pronuntiei dialectale sau inculte), cat si la nivel lexical, sintactic, pragmatic" (Zafiu 2000).

Intr-un excelent studiu dedicat Marcilor oralitatii in limbajul jurnalistic actual (in presa scrisa- s.n.), Rodica Zafiu (2002a: 339-430) subliniaza faptul ca limbajul jurnalistic romanesc se caracterizeaza, in momentul actual, prin extinderea limbajului popular, familiar si chiar argotic in zone rezervate in trecut registrului cult sau standard. Exprimarea standard se modeleaza tot mai mult dupa variantele colocviale ale limbii.

In continuare reproducem cateva dintre concluziile autoarei referitor la fenomenul investigat, semnificative pentru discutia de fata:

- oralitatea este folosita in presa scrisa fie cu scop documentar sau demonstrativ (de fixare a mediului sau de caracterizare a personajului) fie cu scop comunicativ, in discursul jurnalistului, (vizand crearea unei complicitati cu cititorul, instituirea comunicarii jurnalistice ca relatie informala)

- mediul este de obicei evocat de anumite variante specifice ale oralitatii actuale: limbajul argotic, limbajul tinerilor, limbajul popular si regional

predomina, in genere, orientarea argumentativa negativa: limbajul necultivat apare ca semn de vulgaritate, incultura, agresivitate (interjectii de adresare - ba -, imprecatii, insulte, termeni emblematici care schiteaza un prototip al limbajului juvenil, uneori marcat si regional):

"imi vede vesta cu sigla «Evenimentului zilei» si zice: «Sa scrii, ba, ca noi sintem aia adevaratii; noi sintem cei pentru o noua lume». Ma uit la el mirat si dintr-o data devine lucid si spune: «Ba, pe mine ma cheama Mircea si-s din Baia-Mare, trasni-le-ar Dumnezeu pe toate boarfele. Sa traiasca muzica». Apoi imi intinde o tigara: «ii speciala». Trag doua fumuri si ametesc instantaneu; «Simti ba viata, ba?»' (EZ

"iesim la produs: stringem gasca, batem aurolacii, sparlim prin tramvaie, spargem masini de prin zona', (Dilema 378, 2000)

- folosirea unui ton colocvial e frecventa in paginile sau rubricile de sport sau (ca in exemplul de mai jos) in cele de muzica pentru tineri:

"Atentiune, natiune! Astia nu e normali! Ati auzit ce le-or dat prin cap; sa tapeteze un ditai camionu' cu boxe, trupe, basca niscai fatuci care fac cinste sex-apeal-ului stramosesc, sa se plimbe asa dotati in vazul lumii, prin cartierele bucurestene, ca sa dea muzici la popor!' (EZ 11.10.1999)

- mai putin previzibila e folosirea tonului colocvial in editoriale, in textele de analiza si comentariu politic (ca tendinta de identificare cu cititorul mediu):

"Iaca si simbata dimineata. Nu mai sint stiri, nu mai butonezi talk-show-uri. Te ia barbatul sau nevasta la bani marunti. Stai noptile la palavrele alora ca te-au ametit cu politica. Mai bine ai pune mina sa faci si tu ceva prin casa! Pune mina si schimba placile alea sparte de la gresia din baie. Si ia-mi si un distonocalm, ca n-adorm noaptea de la certurile alora la televizor! Si vezi, poate schimbam electromotorul frigiderului! Ce? Zici ca n-avem bani?' (EZ 31.01.1998)

- un contrast stilistic maxim se realizeaza prin aparitia locutiunilor din registrul oralitatii in contexte dominate de limbajul oficial, savant, sau in relatie cu un subiect "serios'; formele colocviale atrag atentia mai ales in stirile externe, unde conotatiile expresiilor populare contrasteaza puternic cu tonul standard presupus de tipul respectiv de informatie:

"Proaspatul presedinte al Rusiei este asteptat la potecuta de conservatori' (Expres 16, 1992); "femeia premier Kim Campbell a fost facuta pilaf de opozitia liberala' (EZ 410, 1993); "sirbii bosniaci o cauta cu luminarea' (EZ 273, 1993); "forta de pace, luata la «capace»' (EZ 2620, 2001); "un ziarist de la Folha de Sao Paolo a anuntat intentia sa de a telegari prin SUA' (TL 81, 1994).

- lexicul argotic cuprinde termeni tehnici ai lumii interlope:

"Praduitorii , adica cei care fura si se prostitueaza, nu trebuie sa fie si clampanitori, adica tradatori' (RL 1230, 1994); "«Locul» (banii), tufa sau coaja (portofel), plosca (geanta masculina), cuib (poseta), liber dreapta (buzunar/geanta din dreapta), Ureaza (ia portofelul)' (RL 2455, 1988); "Hai, marca banu' ca vin gaborii!' (AC 44, 1992) "Marfa de stire!' (EZ 2315, 2000).

- transformarea termenilor argotici si familiari in termeni aproape tehnici (cf. Gutu Romalo 2000); spaga, smen, boschetar tind sa devina desemnari neutre:

"spagi imense' (Libertatea 2253, 1997); "in Capitala au fost gasiti 17 boschetari morti' (Libertatea 1761, 1996); "comiterea infractiunii de inselatorie la schimb valutar prin metoda «smen»' (EZ 1592, 1997).

- prin folosirea lexicului vulgar, obiect al unor tabu-uri sociale, se realizeaza un act de agresare verbala (directa sau indirecta); fenomenul nu este foarte frecvent, dar apare cu o anume stabilitate in pamflete si in presa de scandal; limbajul insultei si al imprecatiei este folosit cu intentii agresive (sau pentru obtinerea de efecte umoristice vulgare) in zone bine delimitate ale presei de scandal; in manifestarile jurnalistice curente apar mai mult forme atenuate, eufemistice, utilizate pentru a produce efecte de oralitate familiara; termeni depreciativi si injuriosi sunt folositi chiar in discursul auctorial, dar de obicei in secvente dramatizate, de identificare cu cititorul in ipostaza sa de reprezentant al "omului mediu':

"nu ne ramine decit pozitia consolatoare de fraieri fuduli', EZ 23,02.1998; "Sarim pe Popescu?, Timpitule, de unde ai furat documentele? Astea sint secretul-secretelor! Nenorocitule!', EZ 6.04.2000; "gindind in sinea sa, mama, dar bine le-o mai zice umflatu' asta!', EZ 31.01.1999; "mai arunca o intrebare timpita', EZ 11.03.1999; "nu mai rideti ca prostu-n vie', EZ 16.12.1998 "un pirlit de gazetar si un nenorocit de circiumar', EZ 4.02.1999).

- termenii imprecatiei au mai ales valoare de intensificatori si de marci ale implicarii afective sau intra in formule cu valoare agresiva atenuata:

"Mai bine s-ar oficializa, naibii, povestea asta' (VL 3247, 2000); "Cine dracu' le-aiurat?' (EZ 6.04.2000); "Ma duceam dracu¹ la girla, ma ascundeam in padure!' (EZ 6.07.2000); "ma baieti si mosnegi, treziti-va dracului ca e groasa de tot' (EZ 16.12.1998) - - "da-o naibii, las'ca vedem noi cum ne descurcam' (EZ 31.05.2001); "multi au mormait, da-o dracului, e prea de tot!' (EZ 31.01,1999).

- sunt totusi reproduse - in forme banalizate, eliptice sau cu substitutii eufemistice - chiar formule imprecative:

"si el va zice la fel, sictir justitiei!' (EZ 4.02.1999); "cum ar reactiona politicianul nostru la o intrebare istorica: ma, ce te aia grija pe tine?' (EZ 11.03.1999); "Uite d-aia! Mama lor, da puturosi!(EZ 22.02.2000).

Titlurile unor articole contin ele insele expresii inadecvate contextului formal de comunicare impus de presa scrisa:

Noi cu votul, ei cu potul EZ 8.11. 2003); Premierul Nastase lasat in ofsaid de ultimele zvarcoliri ale Rodicai Stanoiu (A 11. 03 2004); Nastase coboara pe maidan (EZ 6.11. 2003); Cind intri in lumea vedetelor lu' peste (N 21.11.2003); Becali "Show"- bumerangul lui Hrebenciuc (N 8.01. 2004); "Cind eu eram pe mare, ei dadeau limbi puterii" (N 17. 02. 2004); Baronii de teflon (EZ 4. 05 2004); Gogosile lui Geoana (EZ 27. 05 2004); "Vorbim despre rahaturile nationale pe scena" (EZ 31. 05 2004); Catalin Chirita si-a tras cu nerusinare vila dupa vila" (N 4. 06 2004).

2.2.2. Disfunctii datorate dominatiei tiparului para-argumentativ in comunicare

2.2.2.1. Folosirea diferitelor mijloace ale intensificarii (argumentatia "forte") specifice registrului familiar al exprimarii

A fost remarcat caracterul excesiv ofensiv al discursului public actual (vezi, in acest sens Magda 2002 si 2003 a,b,c), bazat pe autoafirmarea emotionala neinhibata caracteristica vorbitorilor romani, mai cu seama celor din zona sudica a tarii (cf. Pana-Boroianu 1989 si 1992). Fenomenul se regaseste astazi, intr-o forma exacerbata, si in textele mass-media, cu precadere in presa vorbita. In acest context este adesea greu de stabilit limita dintre agresiunea verbala si politete.[xv]

Trasaturile mentionate se manifesta in planul expresiei prin:

- apelul insistent al vorbitorilor la cuvinte care exprima o provocare adresata de catre locutor partenerului de dialog (expresii ale mobilizarii si demobilizarii), semnificative pentru modul de asumare a initiativei in deschiderea conversatiei (atitudinea ofensiva sau defensiva)

­ elemente care stimuleaza declansarea comunicarii: mai, fa, tu, bre:

MD: Mai! Eu spun o chestie foarte serioasa! Da bine, ma! Da.. refacerea imaginii ..Indiferent c-ai fost securist, activist de partid, c-ai facut la Moscova pro american: "noi santem pro americani!" Vezi-ti, domle, de batatura ta, bai! Romania putea sa ramana, cum ne laudam noi ca santem o insula de latinism intr-o mare slava, puteam sa ramanem o insula curata, si sa vina astia in Romania si sa-si linga ranile!; (Tuca S, 18 martie, 2003)

­ elemente care au rolul de a atrage atentia interlocutorului asupra informatiei transmise (marcile discursive fatice si prezentative): uite, bre, auzi:

MD: Pentru ca eu mi-am pus de mult problema daca pa vremea lu Ceausescu veneau americanii si spuneau "Domle, uite, aveti un dictator. O sa bombardam astazi cartieru "Primaverii", "Casa Poporului", podu da pa.., podurile da pa.. Dambovita, asa, esti de acord ?";

MD: Societatea romaneasca, dan pacate sta-n adormire da cativa ani, societatea civila doarme! Imi pare rau ca tre' sa spun: la noi e chestia asta c-acuma da bine sa fii pro american; cum sant toti activistii de partid, toti securistii pro americani, si tu alaturi de ei, ca da bine ca altfel esti, cum ar veni, cu Vadim! Nu ma intereseaza, bre! (Tuca S, 18 martie, 2003)

­ elemente care redau manifestarea unei dorinte sau vointe: hai, haide:

T: Haideti sa vorbim pentru inceput de asta propriu zis Da va rog continuati-va ideea asa cum ati formulat-o pan la urma. (Tuca S, 17 martie, 2003)

T: Da. Domnu Parvulescu, haidati, vreau si de partea asta mai multe argumente.

(Tuca S, 17 martie, 2003)

T: Haide haide si continuam despre implicarea Romaniei in razboi si nu numai, dupa pauza publicitara. (Tuca S, 17 martie, 2003).

- forme colocviale de demobilizare verbala: stai, lasa:

CN: Pai n-am apucat sa-l intrerup din expunere pe strategul militar Mircea Dinescu! Conform analizei lui, deci, lucrurile merg invers, merg totu spre Bagdad.

MD: Stai mai, eu nu sant, eu nu laud pa.. Saddam. Spun numai ca sant tampiti.

MD: Lasa-ma pa mine sa-mi spun parerea, sa fiu impotriva razboiului! Eu ti-am spus un lucru care ar trebui sa te impresioneze: ca ma uit la filmele despre.. de la Discovery desprePrimul Razboi Mondial, Al Doilea Razboi si vad cum cad bombe acolo si ma-ntrebam "Domle, ce faceau domle, oamenii aia, cum de s-a ajuns acolo?

MD: Societatea romaneasca, dan pacate sta-n adormire da cativa ani, societatea civila doarme![] Lasa-ma pa mine sa spun ce cred! (Tuca S, 18 martie, 2003)

- apelul la formele discursului adresat (cumul de vocative, modalitati de adresare specifice registrului familiar al exprimarii - vezi infra)

- expresii ale manifestarii impulsului dialogic al vorbitorilor limbii romane (predispozitia polemica la romani, si latini in general, este rezultatul unui puternic impuls dialogic): expresii ale intensificarii sau atenuarii socului ofensiv,  expresii ale dispretului sau persiflarii cu functie de augmentare a socului ofensiv/defensiv:

H: A mai obosit si el.

OP: E, a obosit!

T: Cum puteau sa controleze sapte ametiti daca Irakul are arme biologice de distrugere in masa? Haideti sa fim seriosi!

FC: Domnu Tuca, iertati-ma, banuiesc ca sunt serios, din moment ce m-ati invitat aici!

T: Nu. Sunteti absolut respectabil! Dar nu asta-i problema.

OP: Eu nu cred ca americanii s-au dus in Irak pentru Saddam Hussein.

FC: S-au dus pentru petrol!

OP: S-au dus pentru petrol si

EH: E! E! E!

OP: Si s-au dus pentru ca sa remodeleze

EH: Am aflat-o si pe-asta! (Tuca S, 17 martie, 2003)

MD: Trebuia sa facem un referendum national.

CN: Ete Gogu!

MD: Ba da, ba da!

CN: Ete Gogu!

MD: Adica chiar asa tu-ti inchipui ca chestia asta-i o bagatela, adica daca esti impotriva razboiului esti cu Vadim Tudor? De unde pana unde?

CN: Nu nu, n-am spus ca esti

MD: Nu ma intereseaza ce spune Vadim si demagogia lu Vadim.() (Tuca S, 17 martie, 2003)

Numarul mare de astfel de elemente ale tipului alocutiv confera mesajului un grad crescut de subiectivitate, manifestata in primul rand prin afectivitate: "autorii isi stapanesc cu greu propriile porniri, simpatii si antipatii; personalitatea fiecaruia e hipertrofiata, vorbitorul e tentat sa dea verdicte, lectii, sa creada ca opiniile sale sunt de cel mai mare interes pentru potentialii interlocutori" (Zafiu 2001:41).

2.2.2.2. Forme ale pathos-ului: populismul si expresia lingvistica a acestuia, "familiarismul" verbal

Discursul perioadei totalitare se prelungeste in discursul "de tranzitie" prin doua trasaturi fundamentale: populismul si expresia lingvistica a acestuia, "familiarismul" verbal.

Noile forme persuasive nu se indeparteaza fundamental de cele vechi; conceptul de "om nou", "comunistul de omenie" se topeste, se dilueaza in conceptul globalist, indistinctul, semantic vagul "popor" (si "tara"); in planul expresiei se utilizeaza termeni exprimand sensuri individualmente neidentificabile: "democratia populara" este inlocuita in Romania cu "democratia originala" (Plesu 1996:42).

Proiectarea imaginii pozitive a argumentatorului in spatiul public se face adesea prin apel, in redactarea textelor, la mijloacele specific emotionale (pathosului): diverse metode de adaptare la partener (modalitati de captare a atentiei - adresare directa, familiara, exclamatii si interogatii retorice, apel la dorinte, aspiratii fundamentale ale electoratului, apel la simboluri de identificare (tara, popor, neam, etnie), apel la cuvinte incarcate emotional-hipocoristice. Simpatizantii sunt "domni", "oameni"; lor li se adreseaza vorbitorul cu apelative hipocoristice: o batranica, un biet pensionar etc.

Termenul popor, "reinvestit cu o remarcabila forta persuasiva, circula astazi, in discursul public romanesc, cu sensuri si conotatii destul de diferite si de ambigue: emfaza nationala, cliseul politic si eticheta etnografica sau sociologica, in formele lor uneori incredibil de luate in serios, coexista cu echivalentele parodice. Intr-o buna parte a jurnalisticii de azi rasuna inca ecoul discursului pasoptist" (Zafiu 2002 b):

"M-am nascut si am crescut, ca atitia buni romani, pe pamintul sacru al Cimpiei Transilvaniei. Parintii si bunicii mi-au povestit, inca de mic copil, despre durerea si lacrimile prin care a trecut, veacuri de-a rindul, blindul si bunul nostru popor roman, in propria-i vatra mostenita de la daci si romani. (« Cuvintul liber », 7. 01. 1995 :8) ; 'Ziar dedicat poporului roman' (subtitlul Jurnalului National).

Populismul este marcat la nivelul expresiei de familiarismul verbal. Diferentele de tip ierarhic, existente intre interlocutori in anumite contexte formale (socio-culturale si politice) de comunicare, sunt sterse cu buna stiinta, prin eliminarea voita a formelor protocolare de adresare (marcate in text prin forme verbale si pronominale alocutive, formele de salut si ritualul de prezentare, forme initiatoare de conversatie, maniera de interpelare in cursul dialogului). Egalitarismul (nivelarea: "ne vorbim de la egal la egal") devine vecin cu impolitetea. Obiectivele ilocutionare: cistigarea simpatiei maselor - zdrobirea prin dispret a oponentilor.

Castigarea simpatiei populare se realizeaza prin utilizarea, in structurarea discursului, a unor modalitati (forme si formule) specifice stilului oral, familiar al exprimarii (cumul de vocative/vocativ marcat morfologic + interjectii de adresare) :

Vai, tovarasu' secretar (sau vice, ce-o fi fost el acolo), vai ce tinar sinteti, dar cit de combativ si la obiect scrieti! (RRM 22 .03. 2002); Ca sa vezi! Bine ca esti matale, Nea Nelule, care ai condus tara 10 ani din 14 si ai adus-o in halul in care ai adus-o (RRM, 6.12. 2003); Ba, Cosarca, am vazut si frizeri mai destepti la viata noastra. Cine crede asemenea minciuni, debitate in speranta ca se ridica PUR, hai sa ne pupe in partea aia anatomica cu care gindeste Dan Voiculescu! Va pierdeti orice credibilitate. (RRM 16. 05. 2003);

Felicitari, draga Adrian Nastase! (RRM 22. 03. 2002); Necuratul te-a impins, parinte Patriarh, sa faci legamint cu Rabinul Satana? Ori crezi ca matale esti curat ca lacrima si-ti permiti orice iesire de efect? Bine ca nu ti-ai pus tichia aia pe cap si nu te-ai asezat linga Gelu Voican - Voiculescu. Si sa nu te mai miri, Prea Fericite, ca-ti fug oitele la alti pastori! RRM 22. 03. 2002) ; Nici usturoi n-a mincat, nici gura nu-i miroase. Bravo, Basescule! (N nr. 2264, 16. 06 2004); « Domnule Dragomir, las-o in ma-sa de treaba! » (N 18. 03.2004).

MD: Adica, bai, vrea Iliescu sa-si refaca imaginea lui de om care a facut facultatea la Moscova, intelegi, si care a vorbit ruseste si s-acuma vorbeste, el e pro american! Si-si face o imagine foarte frumoasa pa spinarea mea s-a ta si-a copiilor nostri! (Tuca S, 18 martie, 2003).

Aceste forme de adresare/evocare sunt total nerecomandabile, ele conotand apartenenta vorbitorului la o categorie socio-culturala lipsita de prestigiu, fiind considerate, in perspectiva normei prescriptive "antionorifice" ca marcand un raport defavorabil alocutorului (ba! fa!, adresarea prin porecle necomplezente) sau persoanei evocate (ala, aia etc.), exprimand fie ostilitatea locutorului fata de acestea, fie o intimitate vulgara (vezi Gorascu 2004).

In presa scrisa si vorbita numele oamenilor politici, ale oamenilor de afaceri sau ale oamenilor de cultura chiar nu mai sunt insotite de recomandatele formule protocolare de adresare. Fenomenul in discutie poate avea efecte grave, conducand la diminuarea prestigiului personalitatilor mentionate si, implicit, pierderea increderii publicului in institutiile pe care aceste personalitati le reprezinta.

nasu' Tavi Cozmanca (RRM 6 . 12. 2003) ; Nea Nelu, atins de gripa, face spume pe sticla televizoarelor cerind cetatenilor sa trinteasca de trotuar coruptii. Guvernul, in lipsa de bani pe care sa-i dea lui alde Iacobov, Vantu, Vacaroiu sau Niculae, apeleaza la "marele finantist" Mihai Tanasescu. RRM 22. 03. 2002) ; Ce a descoperit Gusa si este adevarat? (EZ 8. 10. 2003) ; Explodeaza Stanoiu! (EZ 3. 03. 2004); Tata Bivolaru (EZ 31. 03. 2004); Corleone se impaca cu nasu (A 24. 03. 2004).

2.2.2.3. Construirea si conservarea imaginii argumentatorului prin dezmembrarea, distrugerea, compromitera imaginii adversarului

Una dintre formele neloiale de construire a etosului este aceea de distrugere a imaginii adversarului prin calificare negativa (calificare negativa, injurioasa a imaginii, numelui, actiunilor, prin hiperbolizare -negativa- , utilizarea metaforelor, metonimiei, etc.). Ireverentialitatea se insoteste adesea cu ironia alunecand adesea in trivialitate:

Malagambistul Dan Nica, nasu' Tavi Cozmanca, O canalie batrina: Silviu Brucan ,Gusa mitocan, doi mucosi, pe nume Plesu si Nistorescu (autentici turnatori la Securitate!), Costi Gaozaru (poreclit Rogozanu), de la "Excrementul zilei",Cimpanzeul Daniel Vanghelie, Catalin Dezbracatu (RRM, 6.12. 2003); Horica (Horia Alexandrescu n.n.), fost profesor de sport, cu Institutul Pedagogic de 3 ani la baza, si proaspat gazetar, la "Scinteia tineretului", . De 2 ani, tiganul este gazetarul de curte al Iliescului si nu-l mai scoate pe Constantinescu din bou si impostor! RRM 22. 03. 2002); doctorul Harbuz, hingherul-sef al lui Basescu. Acest micut doctor Mengele al cateilor se transforma, ajuns la Palatul Victoria, intr-un vajnic aparator al patrupedelor vinate de Matrozul Chior (RRM 22. 03. 2002). 

Iata un schimb de replici ofensatoare intre doi cunoscuti oameni de cultura (replica publicata in A la un articol aparut in RRM) cu privire la statutul generalului Antonescu in istoria Romaniei:

"Unde e gafa pe care o comite Chelioja? Aici e gafa: el afirma ca maresalul Antonescu a declarat razboi SUA! Zbang cu mamaliga-n window! Nu Maresalul Antonescu a declarat razboi Americii, ci America a declarat rzboi Romaniei. Ai bagat la capatana, Popiescule? Mai faci? Sa nu mai faci, baiatule, fiindca prostia a inceput sa doara al naibii' etc. Pe ce mizeaza clantaul livrand un astfel de text? Pe faptul ca aceia dintre suporterii sai mai saracuti cu duhul, usor de prostit, cei prea obisnuiti cu idei mestecate de-a gata, vor suiera cu bucurie: Ai vazut, domne, ce bine i-a zis-o! Om mare, om destept Vadim al nostru, are cultura, nu ca nenorocitul ala de Popescu!' Automat, tot articolul numitului Popescu e considerat maculatura, cat despre Popescu insusi, daca spune prostii despre Antonescu musai sa fie adevarat si faptul ca isi batea nevasta evreica in gura, ca pe coasa', cum mai relateaza savantul C.V. Tudor in acelasi text.

2.3. Disfunctii datorate nerespectarii principiului cooperarii si principiului politetii

2.3.1. Cooperare/noncooperare (conflict)

Anumite interactiuni lingvistice conflictuale pot fi denumite"cearta' (Walton 1992). "Scopul acesteia este explozia verbala directionata spre interlocutor si daca este posibil umilirea lui' (ibid.: 215). Caracteristicile unui astfel de conflict constau in faptul ca participantii isi adreseaza lucruri dureroase si ca uneori modul in care se incheie interactiunea conflictuala poate fi revelator si important pentru relatia dintre interlocutori. Aceste caracteristici includ expresia emotiei si furiei, expunerea laturii intunecate a caracterului si potentialul de dezbatere al factorilor proaspat revelati, odata ce punctul culminant al discutiei s-a incheiat.

T: Alo! Domnu Iorgovan! Nu sinteti la piata aicea! Dati un exemplu repede! Nu sinteti la piata s-aruncati cu invective aici! Un exemplu! Repede!

AI: Exempludeci esteexemplu-i articolu din..i.. Jurnalul National..

T: Asa care..

AI: care se chema "Iorgovan loveste si nu plateste".

T: Asa. Si?

AI: Atiati instrumentat

T: Ati aveati toate instrumentele

AI: ca sa ca sa creati un..i atac in presa la adresa lui Iorgovan

T: DomnuDomnu Iorgovan! Aveati toate instrumentele, aveati toate instrumentele..

AI: Stiti care-a fost instrumentul? Dosarul penal din care m-am retras eu. Pentru ca mi-a fost si

T: de ce? ..dosarul penal deci puteti sa faceti urmatoarele lucruri:

AI: Ce puteam sa fac?

T: Sa trimiteti un drept la replica la ziar si va asigur ca daca aveati dreptate vi-l publicam,

AI: Ce vorbiti?

T: Nu! actionati in instanta

AI:

T: Deci nu mai aruncati , deci nu mai aruncati cu lucruri ziceati ca sunteti jurist! Stiti ce sinteti? Un mahalagiu! Aia sinteti!

AI: Domnu Tuca.

T: Aruncati cu invective fara sa sus.. fara sa veniti cu o proba!

AI: Dumneavoastra sinteti .dumneavoastra atuncea sinteti un badaran, daca eu sint un mahalagiu! []

T: Nu! Dumneavoastra io am trecut peste badarania dumneavoastra ca ati sunat intr-o searabeat la telefon si v-am lasat in direct beat; in seara asta ati venit treaz, dar v-ati comportat exact ca atunci!

AI: Nu..

T: Imi pare rau ca trebuie sa va spun!

AI: Nu. Si mie imi pare rau c-am deci domnu Tuca!

T: nu puteti sa veniti si sa aruncati acuzatii ..

AI: cand io v-am dat un exempu!

T: Care este exemplul?

AI: Articolul de fond

T: Care este exemplul?

AI: Articolul de fond in Jurnalul National pe care-l conduceti!

T: Si v-am spus .

T: Va multumesc mult pentru participare! Va multumesc mult!! La revedere! (Tuca S

2.3.2. Impolitetea lingvistica

Impolitetea lingvistica este definita ca "atac deliberat la adresa eului individual (engl. face) al interlocutorului, avand efecte disarmonice in plan social" (Ionescu -Ruxandoiu 2003: 100). Gradul de impolitete a unui enunt este dependent de factori ca distanta sociala, puterea si gradul de interferenta. Au fost enumerate (vezi Culpeper 1996, apud Ionescu-Ruxadoiu 2003: 100-101) mai multe tipuri posibile de impolitete (directa, pozitiva, negativa, indirecta) fiind sugerata si o lista de posibile strategii ale impolitetii pozitive si negative dintre care amintim: folosirea unor marci de identitate neadecvate (vezi jocul deixisului pronominal), folosirea unui limbaj obscur sau necunoscut adversarului, cautarea dezacordului (prin alegerea unor teme de discutie delicate), preocuparea de a-l face pe oponent sa nu se simta bine (ironie, glume nepotrivite), inocularea unui sentiment de teama celuilalt, tratarea "de sus", ridiculizarea, exprimarea explicita a faptului ca receptorul este indatorat emitatorului etc.

Vom exemplifica unele dintre trasaturile mentionate mai sus, identificabile in discursul public romanesc actual:

VC: Domnu Becali, care-i problema dumneavoastra? Aveti vreo problema majora?

GB: Pai da vad.. pai cum? Pai da ce? Pai sa va las sa spuneti dumneavoastra niste bazaconii ..

VC: faptul ca dumneavoastra nu aveti educatie si nu cunoasteti anumite metode pe care sa fac contractele,

GB: pai uite-asa e!

VC: e problema dumneavoastra, nu-i a mea.

GB: Dumneata ai educatie? Vai ce frumoasa educatie ai dumneata!

VC: Da.

GB: Vrei sa mai conduci acuma pa mine pa la spateBai, dumneata vrei sa-ti spui ceva?

VC: Da!

GB: Dumneata daca nu veneai cu mine la emisiune, nu-ti spuneam io, ierai un nimeni. Nu mai te vedea nimeni la televizor! Dumneata iti convine, chiar daca te lupti cu mine la televizor! De ce? Iesti, mai esti vazut ierai un nimeni, nu mai te baga nimeni in seama! Numa ca s-apari..

VC: Da nu doresc sa fiu..

GB: Da nu conteaza ! Numa sa apari!

VC: Domnu Becali, nu vreau sa fiu bagat in seama!

GB: Tu erai un nimeni .. Pai dumneata esti disperat sa fii bagat in seama! Chiar daca esti.. negativ. Nu conteaza! Sa fii bagat in seama!

VC: Dumnu Becali

VC: Bine.. Domnu Tuca ..(Tuca S, 2004)

3. Concluzii

In lucrarea de fata, ca prima etapa in evaluarea starii prezente a comunicarii publice din Romania, am descris cateva disfunctii specifice discursului public romanesc actual, in perspectiva socio- si pragmalingvistica.

Corpusul utilizat: texte media (presa vorbita si scrisa).

Pornind de la ipoteza ca fiecarui nivel al dialogului social ii sunt, in general, caracteristice o anumita "tonalitate", registru lingvistic si stilistic, am ajuns, pe baza materialului investigat, la constatarea ca discursul public romanesc actual nu indeplineste (in raport cu obiectivele propuse: informarea eficienta si corecta precum si stabilirea unor relatii publice armonioase) conditiile necesare unei comunicari sociale reusite.

Au fost identificate disfunctii grave datorate nerespectarii normei prescriptive a limbii romane disfunctii referitoare la utilizarea codului) precum si disfunctii datorate incalcarii normelor de comportament lingvistic in context social (disfunctii referitoare la inadecvarea la contextul de comunicare)

Astfel, discursul public romanesc actual (apartinand actorilor sociali in general si profesionistilor media in special) prezinta, in perspectiva tipurilor de disfunctii selectionate in lucrarea de fata, urmatoarele deficiente:

a)      utilizeaza un limbaj neingrijit, invadat de greseli; pericolul este ca eroarea sa devina norma, prin adoptarea ei de catre un numar mare de vorbitori apartinand publicului, in buna parte needucat

b)      selectioneaza mijloace specifice registrului oral de comunicare (popular, familiar sau chiar argotic) in zone rezervate registrului cult sau standard

c)      este dominat, in genere, de orientarea argumentativa negativa (pathos): limbajul necultivat apare ca semn de vulgaritate, incultura, agresivitate

d)     este un discurs "de tranzitie", continuand discursul perioadei totalitare prin doua trasaturi fundamentale populismul si expresia lingvistica a acestuia, "familiarismul" verbal

e)      utilizeaza forme neloiale de construire a etosului (de exemplu, distrugerea imaginii adversarului prin calificare negativa)

f)       prezinta, adesea, prin modul sau de structurare, simptome ale interactiunii lingvistice conflictuale (prin nerespectarea principiului fundamental al interactiunii lingvistice, cooperarea) si simptome de impolitete lingvistica (prin incalcarea principiului politetii lingvistice), oferind publicului modele negative de comportament lingvistic.

Toate aceste trasaturi, identificate in planul expresiei, conduc la efecte disarmonice in planul vietii sociale, putand fi asociate, in esenta, inculturii, noncomunicarii si, in ultima instanta, degradarii relatiilor interumane la nivel micro- si macrosocial.

Procesul de stabilizare functionala coerenta a codurilor comunicative, utilizate in discursul public romanesc actual, poate fi optimizat atat pe cale institutionala (prin reglementari adecvate), cat si prin pedagogie sociala (fiind util, in acest sens, efortul conjugat al specialistilor din domeniul stiintelor comunicarii, al sociologiei, psihologiei si al pedagogiei sociale).

In paginile precedente am prezentat si exemplificat doar cateva dintre disfunctiile flagrante identificabile in discursul public romanesc actual. Fiecare dintre categoriile selectionate trebuie tratate in detaliu si nuantate. In afara de acestea, sunt de luat in considerare, in cercetarea viitoare, unele mult mai subtile si mai periculoase pentru bunul mers al vietii sociale: (a) disfunctiile determinate de utilizarea, in cadrul dialogului social, a inventarului complex al manipularilor discursive; (b) disfunctiile in comunicarea interculturala: elemente ale tipului persuasiv al dialogului social romanesc actual (tipare comportamentale) ce ar contraveni comunicarii interculturale in context european (deci ar ingreuna integrarea).