FUNDAMENTE TEORETICE ALE COMUNICARII

FUNDAMENTE TEORETICE ALE COMUNICARII

Introducere

In natura si societate comunicarea exista atat la nivelul sistemelor, cat si la nivelul subsistemelor care le compun. Nu exista element al universului care sa nu intre in interactiune cu altele.

Omul, ca fiinta suprema a universului nostru, are un avantaj suplimentar fata de toate celelalte fiinte: capacitatea de a comunica prin limbaj articulat. Aceasta caracteristica a devenit esenta civilizatiei care, alaturi de munca, constituie elementul definitoriu al existentei umane.

Comunicarea reprezinta elementul indispensabil pentru functionarea in bune conditii a oricarei colectivitati umane, indiferent de natura si marimea ei. Schimbul continuu de mesaje genereaza unitatea de vederi si, implicit, de actiune prin armonizarea cunostintelor privind scopurile, caile si mijloacele de a le atinge, prin promovarea deprinderilor necesare, prin omogenitatea relativa a grupurilor sub aspect afectiv (emotional, sentimental) si motivational (opinii, interese, convingeri, atitudini).

Se poate spune, deci, ca a comunica este sinonim cu a spune, a explica, a convinge sau a actiona. Specialistii care au abordat subiectul desprind cateva axiome ale procesului:

Cat traim este imposibil sa nu comunicam cu cei din jur;

Comunicarea se bazeaza pe mijloace verbale si neverbale (uneori gesturile contrazic mesajul verbal);

Comunicarea este un fenomen bilateral continuu (oarecum cu aspect de cerc vicios);

Intre persoanele care comunica exista diferente de pozitie ierarhica sau statut social, pozitie economica, varsta, prestigiu, inclinatii, asteptari, traditii etc.

Omul a inteles tot timpul importanta comunicarii in ansamblul vietii sociale. Se poate spune ca nu exista viata sociala fara comunicare.

Capacitatea de a genera ganduri complexe si apoi de a le comunica intr-un mod clar joaca un rol central si in viata economica. Comunicarea este o activitate complexa care implica stapanirea "artei conversatiei", capacitatea de a negocia si de a convinge, de a-i invata pe altii etc. pentru a obtine rezultate bune in oricare din aceste activitati. Este esential sa intelegi ce inseamna comunicarea pentru a-ti dezvolta acele calitati absolut necesare unei bune si eficiente comunicari.

De multe ori se dovedeste mai important modul CUM comunici decat CE comunici, fie ca iti exprimi dorinta de a manca niste capsuni, fie ca iti manifesti dezaprobarea fata de ceva anume. Pentru a comunica efecient trebuie ca mesajul tau sa fie interpretat corect de catre persoana careia ii este destinat.

Comunicarea face lucrurile sa mearga. Activitatile economice implica in mod obisnuit fie solicitarea sau furnizarea de informatii, fie influentarea lor conform cerintelor managerilor din organizatii.

Informatie si comunicare

Sfarsitul secolului al XX-lea a insemnat (in ciuda profetiilor) si sfarsitul razboiului rece. Stiintele au ajuns la limita de la care acestea nu mai pot progresa fara a se ajunge la cercetarea interdisciplinara. S-a inregistrat o proliferare fara precedent a mass-mediei, ceea ce a condus (si conduce)
tot mai mult la institutionalizarea viziunii de tipul "satului global" a lui Marshall McKuhan[1].

Perceperea corecta a impactului deosebit al informatiei asupra diferitelor segmente ale populatiei, a rolului imens al comunicarii si imaginii devine un deziderat al analistilor politici, economici sau financiari. Ei sunt constienti ca informatia inseamna putere. In acest sens, James R. Sohteisinger, intr-un articol adaptat dupa "America si lumea", 1992-1993, scria: "parafrazandu-l pe John F. Kennedy, putem spune ca «o singura imagine TV are un impact mai mare decat 10.000 de cuvinte»." Intr-adevar reactia maselor fata de foametea din Somalia, reprimarile din Piata Tien An-Men, razboiul din Iugoslavia a crescut considerabil dupa ce totul a fost televizat. In aceasta epoca imaginea inseamna, practic, televiziune[2]. Si politica externa este un subiect care apare tot mai des la stirile de seara.

Astazi guvernele sunt tot mai sensibile la imaginile care apar pe posturile TV. Interesul public s-a indreptat spre Somalia, China sau Iugoslavia pentru ca aparatele de filmat s-au aflat acolo.

Greseala capitala pe care a comis-o politia politica a lui Ceausescu nu a fost, poate, inabusirea demonstratiilor din Piata Universitatii, ci faptul ca presa occidentala a inregistrat momentul. In general, opinia publica este nestatornica. Ea poate trece cu rapiditate de la entuziasm la critica in timp ce costurile unei misiuni diplomatice sau militare sunt enorme[3].

Fostul sef al serviciului de contraspionaj al armatei, general maior Decebal Ilina, afirma intr-un interviu acordat revistei "Armata Romaniei"[4]: "Astazi, mai mult ca oricand, cunoasterea inseamna putere, iar vremea noastra este dominata categoric de cautarea puterii. Asistam la razboaie electronice, razboaie psihologice sau in planul dezinformarii. Uneori, sau de cele mai multe ori, pe frontul muncii de informare se pot castiga batalii pierdute pe campul de lupta."

In legatura cu rolul informatiei in cadrul revolutiei post-industriale, Peter F. Drucker scria: "In organizatia traditionala, cei mai multi din cei numiti manageri nu conduc de fapt nimic; ei transmit ordinele in jos si informatiile in sus. Cand informatia devine disponibila, ei devin inutili.[5]"

Intr-un studiu intitulat "De la silex la siliciu", Giovanni Giovannini, presedintele Federatiei Italiene a Editorilor de Ziare (FIEG) considera ca: "Dupa era agricola si cea industriala intram de acum in era informationala. Intelegerea a ceea ce se intampla in prezent este ingreunata de o prima caracteristica si anume cresterea complexitatii in toate domeniile: social, politic, cultural, industrial, stiintific. Avem impresia ca organismul "societatea umana" genereaza un organism cu totul nou. Si aceasta are loc concomitent cu o crestere a bunurilor materiale necesare noii constructii, dar, mai ales, cu o crestere fantastica a fluxurilor informative, menite sa configureze o noua structura mai bogata si puternica."[6]

Aceasta bulversanta crestere a rolului informatiei a generat deja preocupari serioase in domeniul economic (protectia si promovarea imaginii de marca a firmelor de orice natura), politic (degenerand uneori in adevarate razboaie mediatice pentru impunerea in opinia publica a imaginii "dezirabile"), militar (unde se studiaza atent conceptul de razboi informational). Analistii militari ai NATO sustin, deja, ca razboiul secolului al XXI-lea va fi un razboi prin excelenta informational.

Din perspectiva cursului de "relatii publice", aceasta scurta semnalare a rolului si importantei informatiei este necesara intrucat structurile de relatii publice lucreaza, preponderent, cu acest produs pretios - informatia[7]. Ea este un factor extrem de important in existenta si functionarea societatilor democratice. Dar, pentru a patrunde in specificul unui astfel de curs, trebuie sa ne familiarizam cu cateva elemente ale comunicarii economice.

Elemente ale universului notional

In economie, ca domeniu pricipal al societatii, comunicarea a devenit o componenta insemnata pentru fluidizarea mediului de afaceri. Universul economic presupune conexiuni informationale intre componentele lui. Comunicarea a devenit un element indispensabil pentru functionarea optima a oricarui agent economic, indiferent de dimensiunile si felul activitatilor desfasurate.

Schimbul continuu de mesaje genereaza unitatea de vederi si, implicit, de actiune. Cunostintele privind scopurile, mijloacele si caile de a le atinge trebuie armonizate prin omogenizarea relativa a grupurilor sub aspect afectiv (emotional, sentimental) si motivational (opinii, interese, convingeri, atitudini etc.).

Se poate spune ca a comunica in mediul de afaceri este sinonim cu a afirma, a explica, a convinge sau a actiona potrivit principiului rationalitatii economice.

Intotdeauna au existat discipline care au intampinat dificultati in explicarea obiectului de cercetare. Specialistii americani au reusit sa adune definitiile asociate termenului de "comunicare". Luand in considerare pe cele mai reprezentative, s-a ajuns deja la peste 130.

In general, a comunica inseamna "a da de stire", "a face cunoscut", "a informa", "a spune", "a vorbi cu", "a impartasi" etc.

Termenul comunicare apare in secolul al XIV-lea, provenind din latinescul "communis" adica "a pune in comun" sau "a fi in relatie cu". Din secolul al XVI-lea el capata si intelesul de "a transmite".

In prezent, literatura de specialitate atribuie trei semnificatii termenului comunicare:

a)     prilej care favorizeaza schimbul de idei;

b)     contacte verbale in interiorul unui grup;

c)     aducere la cunostinta, instiintare.

Dictionarul de sociologie defineste procesul de comunicare ca fiind: "forma de emitere a unui mesaj si de transmitere a acestuia intr-o maniera codificata cu ajutorul unui canal catre un destinatar, in vederea receptarii."[8]

Aceasta definitie sugereaza faptul ca procesul de comunicare presupune patru componente, grupate intr-un sistem:

a)     emitatorul (sursa);

b)     mesajul (purtatorul de informatii);

c)     canalul (suportul informatiei);

d)     receptorul (destinatarul).

El poate fi reprezentat grafic astfel:

Cunoscand universul economiei putem face numeroase exercitii inlocuind termenii generali cu "elemente concrete". Procesul comunicarii nu se termina o data cu receptarea mesajului. Informatia transmisa va influenta ideile si va schimba comportamentul. De aceea, in cadrul procesului amintit, vom identifica si asa numitul "efect al comunicarii". El poate fi surprins in urmatoarea reprezentare grafica:

Daca emitatorul doreste sa transmita o informatie unui receptor[9], aceasta trebuie sa fie clara, inteligibila. Emitatorul trebuie sa gaseasca limbajul pentru a se exprima. In cazul nostru este vorba de limbajul economic . Pentru a se putea face inteles - oral sau scris - emitatorul trebuie sa-si codifice mesajul.

Dupa ce a fost codat, mesajul trebuie transmis in semnale care trec prin canal spre receptor care, la randul sau, trebuie sa decodifice mesajul si sa-l interpreteze. De aceea "limbajul" trebuie sa fie corect inteles de catre destinatar. Mesajul poate fi purtat de semne, semnale, simboluri[11] si media prin care emitatorul comunica cu destinatarul (receptorul). Cand mesajul este codificat in cuvinte, avem de-a face cu o comunicare verbala. Cand mesajul este transpus in altceva decat in cuvinte are loc o comunicare nonverbala. In aceasta directie se inscrie si cursul Comunicare audio-video si scrisa, predat studentilor anului IV ai Facultatii de Economie Generala. Deci, procesul de comunicare
propriu-zisa are urmatorul circuit:

emitator codare canal decodare receptor efect

Prin urmare, comunicarea apare ca un proces prin care oamenii isi transmit informatii (in cazul nostru referitoare la mediul economic) si semnifica, direct sau indirect, un proces prin care oamenii se influenteaza unii pe altii.

Aprecierea procesului si produsului comunicarii sub aspectul eticii, al respectarii unor reguli de baza, porneste de la examinarea motivului, scopului si impactului comunicarii.

Mediul economic precum si opiniile oamenilor se afla intr-un proces de continua schimbare. De aceea, receptivitatea trebuie sa fie maxima, iar capacitatea de adaptare foarte rapida. Pornind de la decizia de a comunica putem delimita urmatoarele reguli fundamentale:

a)     a asculta;

b)     a anticipa;

c)     vointa de a comunica;

d)     a fi credibil;

e)     a comunica la diferite niveluri.

Abordarea problemelor comunicarii implica discutarea unor aspecte esentiale, cum ar fi[12]:

intentia emitatorului de a transmite mesajul;

existenta unei realitati (persoane, obiecte, institutii, agenti economici, situatii, idei) la care se refera mesajul;

motivatia receptorului de a primi mesajul;

existenta unui limbaj sau cod cu ajutorul caruia este construit mesajul[13];

activitatea desfasurata de ambii participanti (emitatorul si receptorul);

efectul procesului de comunicare;

tehnologia de transmitere a mesajului[14];

existenta unei "piete" pentru mesajul pus in circulatie;

contextul comunicarii.

Abordand doar problemele comunicarii in economie, avem in vedere doua limitari:

a)     Vizam doar comunicarea dintre persoane (comunicarea interpersonala). Organizatia apare ca o creatie a oamenilor si se defineste prin oamenii care o compun. Comunicarea este esentiala pentru configurarea relatiilor dintre ei.

b)     Ne preocupa doar comunicarea in contextul fundamentelor economice.

Pe baza acestor limitari, vom utiliza pentru comunicarea in economie urmatoarea definitie:

Proces de transmitere catre un receptor a unui mesaj in legatura directa sau indirecta cu activitatea desfasurata de un agent economic.

Pentru buna desfasurare a procesului trebuie sa fie indeplinite urmatoarele obiective:

cunoasterea specificului comunicarii in economie;

intelegerea formelor si organizarea canalelor de comunicare;

dimensionarea retelei de comunicare a managerului, cu scopul dimensionarii necesitatilor de informatii;

intelegerea mijloacelor de comunicare;

cunoasterea modelelor procesului de comunicare;

intelegerea situatiilor de comunicare, a componentelor si fazelor procesului de comunicare.

In general, problemele comunicarii implica discutarea unor aspecte cheie, cum sunt:

v    intentionalitatea (intentia emitatorului de a transmite mesajul);

v    existenta unei realitati (persoane, obiecte, evenimente, situatii, idei) la care se refera mesajul;

v    motivatia receptorului de a primi mesajul;

v    activitatea desfasurata de partenerii comunicarii (emitatorul si receptorul);

v    efectul procesului de comunicare;

v    tehnologia de transmitere a mesajului;

v    existenta unei "piete", adica a unui interes pentru "marfa" pusa in circulatie (mesajul);

v    contextul comunicarii[15].

De multe ori, comunicarea inadecvata sau lipsa comunicarii duce la neintelegeri si la dezinformare; cu alte cuvinte genereaza probleme.

Rareori oamenii isi dau silinta sa se exprime corect. In majoritatea cazurilor, comunicarea incoerenta se datoreaza mai mult modului de exprimare decat unei gandiri "intortocheate". Cand oamenii simt ca ceva nu le-a fost comunicat cum trebuie, ei au tendinta de a spune lucruri de genul:

"De ce nu ai spus asa de la inceput ?"

"Of, cat as vrea sa spuna clar ce vrea de la mine !"

"Nu sunt deloc sigur ce trebuie sa fac."

"Niciodata nu stiu cand glumeste si cand nu."

"Am senzatia ca nu am inteles."

De multe ori, neintelegerea mesajului comunicat nici nu este mentionata cu voce tare. Ea poate lua forma unui oftat sau a unei incruntari, din care poti deduce ca persoana cu care comunici este intr-o dilema.

Cerintele generale ale comunicarii

In relatiile de comunicare, o atentie deosebita se acorda calitatii comunicarii dinspre emitator spre receptor. Orice comunicare de acest gen trebuie sa fie buna si eficace.

In principiu, orice comunicare spre un receptor (agent economic, public, organizatie, individ etc.) poate fi apreciata ca fiind "slaba" (sau ineficienta) respectiv "buna" (sau eficienta).

Vom aprecia ca fiind "slaba" comunicarea al carei mesaj nu este inteles de catre destinatar (receptor).

Spunem ca o comunicare este "buna" daca mesajul transmis poate fi descifrat si inteles de catre subiectul receptor.

Comunicarea eficace este aceea care realizeaza transmiterea unui mesaj relativ scurt si clar, care sa poata fi inteles de catre destinatar si, totodata, sa il poata asimila pentru a-i da curs (a reactiona la mesaj). Comunicarea eficace, in raport cu comunicarea buna, presupune elemente de ordin motivational care sa-l influenteze pozitiv pe destinatar, sa determine acceptarea mesajului si transpunerea lui in viata.

In activitatea de comunicare, va avea succes in primul rand acel emitator (manager, purtator de cuvant, jurnalist, functionar public etc.) care are capacitatea de a comunica bine si eficace. Capacitatea de comunicare este o aptitudine speciala a individului care poate fi formata si dezvoltata.

Exista teoreticieni ai comunicarii[16] care considera ca, daca un individ are ceva de comunicat, de transmis, de spus, nu are importanta cum comunica, cum relateaza sau cum spune. Insa numerosi sociologi si psihologi resping un asemenea punct de vedere aratand ca nu putem fi indiferenti la modul de comunicare, deoarece, in masura in care ceea ce comunica este mai valoros si mai profund argumentat, in aceeasi masura trebuie sa fie bine elaborata, mai stabila si mai eleganta, forma ce se da comunicarii.

Deci, intre ceea ce vrem sa comunicam si forma pe care o solicita respectivul continut, exista o legatura, o interconditionare. Astfel, o chestiune banala, comunicata elegant, poate avea un efect mai mare decat o idee valoroasa, banal prezentata.

Acest adevar vine in sprijinul ideii privind necesitatea de a acorda manierei de comunicare, formei comunicarii, o atentie cel putin tot atat de mare ca si continutului respectiv.

In continuare, dorim sa prezentam cateva cerinte de baza care sa calauzeasca efortul tuturor celor angrenati in activitatea de comunicare cu publicul. Apreciem ca respectarea acestor cerinte conditioneaza realizarea unei comunicari eficace. De retinut ca unele din aceste cerinte se impun sub forma unor intrebari. Acestea presupun raspunsuri adecvate, date tot de catre persoana care si le-a pus, catre organizatia respectiva. Alte cerinte iau forma unor afirmatii de care trebuie sa se tina seama la fel ca si cele care apar sub forma intrebarilor (vezi Tabelul 1).

Tabelul 1

Asa cum am vazut in § 1.3, comunicarea catre public presupune numeroase elemente, prin a caror imbinare are loc realizarea sa. Acestea sunt: a) sursa de emisie (emitatorul); b) receptorul (destinatarul);
c) mesajul de transmis (continutul comunicarii); d) canalul de transmisie; e) perturbatiile; f) feed-back-ul (retroactiunea)[17].

Tipuri de comunicare

Specialistii in domeniu apreciaza ca exista o seria de tipuri (genuri, forme) de comunicare. Important este criteriul pe care il adoptam pentru clasificare. In continuare, propunem cateva criterii pe baza carora desprindem specificul formelor de comunicare:

A.    Dupa scopul urmarit:

comunicare oficiala;

comunicare neoficiala.

B.    Dupa frecventa comunicarii:

comunicare permanenta;

comunicare periodica;

comunicare aperiodica (de cate ori este nevoie).

C.    Dupa genul de activitate careia ii este adresata:

comunicare instructiva sau educationala;

comunicare profesionala;

comunicare mediata.

D.    Dupa felul relatiilor care se stabilesc intre administratie si cetateni:

comunicare verbala (orala);

comunicare scrisa;

comunicare nonverbala (neverbala).

E.     Dupa modul desfasurarii ei:

comunicare directa;

comunicare indirecta.

F.     Dupa aria de referinta:

comunicare de afaceri;

comunicare financiara;

comunicare sociala;

comunicare comerciala.

Daca ne referim la criteriul D, spre exemplu, sa observam ca, de regula, comunicarea verbala constituie mijlocul principal prin care se desfasoara relatiile oficiale cu publicul. Acest tip de comunicare are numeroase avantaje fata de celelalte tipuri[18], si anume:

da posibilitatea emitatorului sa isi exprime ideile mai rapid si mai usor;

exista posibilitatea controlului prin feed-back;

se pot folosi tehnici persuasive, dar si gesturi sau mimica[19];

se evita echivocul din mesaj, existand posibilitatea controlarii fluxului informational, pe toata durata derularii comunicarii.

Avand in vedere criteriul E, sa retinem ca primei categorii ii corespund toate situatiile de comunicare in care sunt prezenti, in acelasi spatiu fizic, doi sau mai multi indivizi. Celei de-a doua categorii ii corespund toate formele de comunicare care se sprijina pe un suport tehnic, avand acces la un destinatar individual (scrisoare, telefon, fax,
e-mail) sau colectiv (afis publicitar, fluturase publicitare, Internet)[20].

Referindu-ne la comunicarea scrisa[21], putem sublinia ca procedurile si modurile de realizare a acesteia constituie obiectul cursurilor de Corespondenta. (De exemplu, firma Rentrop & Straton pune la dispozitia clientilor o lucrare "Consilier - Corespondenta in afaceri" care contine 300 de modele de scrisori pentru partenerii de afaceri.)

Reusita in comunicarea scrisa este conditionata de respectarea unor cerinte:

a)     selectarea cuvintelor (pentru ca cititorul sa interpreteze mesajul cat mai corect si exact);

b)     folosirea cuvintelor potrivite si concrete;

c)     utilizarea cuvintelor scurte (in defavoarea celor lungi);

d)     un mod de prezentare placut, capabil sa atraga atentia cititorului.

De exemplu, structura unei scrisori de afaceri cuprinde urmatoarele parti: antetul, sigla, adresa expeditorului, data, referinta, punctuatia, marginile, spatierea etc.[22].

Interferente cu mediul intern si extern al unei organizatii

Oamenii angajati in activitatea economica comunica unii cu altii in diferite moduri, realizand diferite combinatii de interactiuni. Astfel, directorul si secretara poarta scurte conversatii in fiecare zi de lucru si, prin aceasta, definesc unul din canalele de comunicare existent in organizatie. Alte canale de comunicare sunt cele dintre manager si colaboratori, dintre seful de echipa si lucratori, dintre colegii de munca, dintre un agent de vanzari si firmele producatoare, dintre organizatie si bursa la care este cotata sau dintre organizatie si guvern. In continuare, nu vom insista pe canalele de comunicare din organizatie, considerand ca ele sunt abordate la cursurile de management si marketing. De aceea, ne vom rezuma doar la unele aspecte ale comunicarii organizatiei cu partenerii externi.

Un agent economic (o organizatie in general) actioneaza intr-un mediu economic,social si politic stabilind relatii si comunicand permanent cu partenerii sai externi. El apare ca o componenta a lantului valoric, legand entitati care produc si fac sa circule valori in economie si, dintr-o alta perspectiva, ca o institutie a unui mediu mai larg, implicand comunitati, autoritati publice si oameni, in general.

Formele de comunicare cu acesti parteneri externi sunt variate:

a)     comunicarea financiara (care, in cele mai multe cazuri, este guvernata de reguli specifice, statuate prin acte normative);

b)     comunicarea de marketing (cercetarea pietei, publicitatea);

c)     comunicarea cu concurentii (reglementata in anumite privinte prin norme legale);

d)     relatii publice;

e)     tehnici de negociere;

f)      tehnici de vanzare etc.[23].

Tinand seama de structura mediului extern al unei organizatii, in
Fig. 1 vom reprezenta modalitatile de comunicare cu partenerii din acest mediu:

Fig. 1. Sistemul de comunicare externa al unei organizatii

Referindu-ne la cele patru subsisteme reprezentate mai sus, putem evidentia urmatoarele:

PARTENERII ECONOMICI - sunt furnizorii, cumparatorii si concurentii. Cu acestia organizatia comunica sub forme diferite:

a)     cu furnizorii:

negocieri urmarind incheierea unor acorduri pe termen scurt sau lung;

negocieri pentru realizarea unor acorduri pe verticala;

informari privind realizarile reciproce;

transmitere de informatii necesare derularii contractelor.

b)     cu clientii:

actiuni de cercetare a pietei;

reclama si publicitate;

actiuni de relatii publice;

vanzare si negociere;

comunicare ceruta de derularea contractelor cu concurentii;

negocieri in vederea fuzionarii;

intelegeri legale sau neloiale (oculte).

PARTENERII FINANCIARI - sunt cei de la care organizatia isi procura fonduri sau alte servicii financiare, actionarii, bancile, bursa, operatorii de pe piata RASDAQ, societati de asigurari, alte institutii financiare. Relatiile de comunicare cu acestia pot fi[24]:

a)     cu bancile:

negocieri pentru angajarea unor imprumuturi care, la randul lor, se bazeaza pe forme de comunicare financiara (planuri de afacere, indicatori de bilant, contul de profit si pierdere, fluxul de numerar etc.);

derularea imprumuturilor.

b)     cu bursa sau operatorii de pe piata RASDAQ:

respectarea unor norme legale privitoare la comportamentul si comunicarea financiara in cazul in care organizatia este cotata.

c)     cu societati de asigurare: negocierea contractelor de asigurare si derularea acestora.

PARTENERII SOCIALI - sunt reprezentati de comunitatea locala (asociatii caritabile, culturale, sportive), opinia publica nationala (sau chiar internationala), asociatiile si sindicatele. Comunicarea cu acesti parteneri se realizeaza astfel:

a)     cu opinia publica si comunitatea locala:

actiuni de relatii publice, cu scopul de a se crea o stare de intelegere reciproca, de a se promova imaginea firmei si de a se capta simpatia din partea acestora.

b)     cu sindicatele:

relatia dintre organizatie (reprezentata de conducere) si sindicatul din componenta acesteia este considerata o relatie sociala. Formele posibile de comunicare sunt confruntarea si negocierea.

PARTENERII POLITICI - sunt autoritatile publice locale sau puterea publica centrala. Comunicarea cu acestia se refera la performantele organizatiei (de pilda, prin depunerea bilantului contabil sau a declaratiilor de impozite). In afara de aceasta forma de comunicare financiara, organizatia este interesata sa puna in evidenta pozitia pe care o ocupa in viata economica locala sau nationala prin activitati de lobby[25].

Preocuparile legate de comunicarea interna si de cea externa nu trebuie separate in mod rigid. De regula, comunicarea interna influenteaza comunicarea externa. In conditiile in care mediul extern este cel care decide in ultima instanta succesul sau insuccesul organizatiei, este vital ca eforturile fiecarui membru al organizatiei sa fie orientate spre exterior, spre clienti, fie ca acesta are sau nu relatii directe cu ei. De fapt, mai practic ar fi sa consideram ca anumite persoane au relatii directe cu clientii externi, iar altele au relatii indirecte sau mediate (prin intermediul unor colegi sau grupuri). Aceasta orientare presupune sa se acorde atentie informarii sistematice a personalului, indiferent de locul din organigrama, asupra nevoilor clientilor externi, in speranta ca fiecare isi poate aduce contributia la cresterea performantei organizatiei.