Evolutia Relatiilor Publice; rolul lor in organizatii

1. Scurt istoric

a. Conceptul unidirectional (1900-1939)

La inceputul anilor 1900, marii afaceristi americani au apelat la Relatiile Publice pentru a le apara interesele impotriva presei si reglementarilor guvernamentale.

Accentul a fost pus pe "spunerea povestii noastre" si pe organizarea de "contraatacuri" menite sa influenteze opinia publica.

Conceptul de comunicare persuasiva unidirectionala a dominat si perioada primului razboi mondial, cand Relatiile Publice s-au practicat ca publicitate destinata influentarii celorlalti.

Modelul subzista si astazi la multi practicieni, care trateaza cu managerii si cu clientii in acelasi spirit: convingerea celuilalt.

b. Conceptul bidirectional (1939-1945)

La sfarsitul anilor '30, Harwood Childs a introdus conceptul de comunicare bidirectionala, aratand ca functia Relatiilor Publice este "sa ajusteze in interesul publicului acele aspecte ale personalului sau ale comportamentului companiei care au o semnificatie sociala".

In SUA isi face loc ideea ca Relatiile Publice se dezvolta in spiritul reciprocitatii si corelationarii, devenind o comunicare in dublu sens (Effective Public Relations). Sub aceasta forma au patruns in Europa.

c. Conceptul de "reglare organizationala"(1945-1965)

In ultimele trei decenii s-a impus ideaa ca Relatiile Publice indeplinesc rolul de analiza si prognoza, elaborand strategii de adaptare anticipativa a organizatiei. Din aceasta perspectiva, principala functie a Relatiilor Publice devine actiunea corectiva, iar rolul lor in organizatie - cel de consiliere manageriala.

Departamentele de Relatii Publice devin co-participative la deciziile strategice, fiind considerate "volanta mica" a organizatiei.