CORESPONDENTA DIPLOMATICA

CORESPONDENTA DIPLOMATICA

Un rol deosebit in relatiile internationale intre state il ocupa corespondenta diplomatica. La intocmirea acesteia, care ramane ca document diplomatic, emitentul trebuie sa porneasca de la sarcinile concrete, obiectivele pe care le urmareste in transpunerea in viata a politicii externe a statului sau. Emitentul trebuie, de asemenea, sa cunoasca importanta problemei pe care vrea s-o abordeze in documentul respectiv, istoria problemei, stadiul sau de solutionare, aspectele sale juridice. In functie de aceste considerente, emitentul decide asupra genului de document diplomatic: scrisoare de acreditare, nota verbala, nota semnata, scrisoarea personala, aide-memoire, memorandum, mesajul de felicitare etc. Ele se deosebesc intre ele prin importanta, destinatie, formulari protocolare. Stilul corespondentei diplomatice este mult mai sobru si mai reverentios. Modul de transmitere este, in general, curieratul si are intotdeauna forma scrisa in original si presupune semnatura olografa.

Fiind vorba de implicarea unui stat, suportul pe care este redactata corespondenta este foaia cu antet sau filigranata cu insemnele expeditorului.

Desi, in mod formal, fiecare stat are dreptul de a folosi limba sa nationala, in corespondenta diplomatica, avandu-se in vedere dificultatile ce se pot ivi pentru solutionare operativa a problemelor abordate, dar si curtoazia fata de autoritatile statului carora li se adreseaza corespondenta, se practica atasarea la documentul emis in limba nationala a expeditorului a unei traducerii in limba destinatarului. Ca element de curtoazia, pe documentul tradus se scrie ,,traducere neoficiala'', chiar daca aceasta a fost facuta de un specialist in limba respectiva.

Pentru usurarea comunicarii in scris, unele ambasade convin cu Ministerul Afacerilor Externe din tara de resedinta ca, pe baza de reciprocitate, sa se corespondeze fie numai in limba nationala, fie numai in limba tarii de resedinta. Atunci cand este vorba de limbi de circulatie foarte restransa, se convine utilizarea unei terte limbi, de regula de circulatie internationala.

Tipuri de corespondenta diplomatica

Nota verbala - se foloseste in corespondenta intre o misiune diplomatica si Ministerul Afacerilor Externe sau intre Ministerele de Externe. Este o comunicare scrisa, nesemnata, purtand doar sigiliul Ministrului Afacerilor Externe sau al Misiunii Diplomatice de la care se emite. Notele verbale reprezinta, de regula, o importanta diplomatica secundara.

Nota semnata este documentul diplomatic solemn care se adreseaza de catre Ministerul Afacerilor Externe sefului misiunii diplomatice sau invers;

Scrisoarea personala se foloseste intre ambasador si ministrul afacerilor externe si nu angajeaza statele. Este mai putin protocolara si are caracter personal.

Nota colectiva este modalitatea prin care mai multi reprezentanti ai statelor acreditante se adreseaza unui guvern, si se trimite ministrului afacerilor externe.

− notele identice si notele paralele sunt note cu acelasi continut, care sunt prezentate simultan;

− notele circulare sunt utilizate pentru a comunica informatiile curente, de ordin particular sau administrativ.

Aide-memoire este documentul diplomatic care rezuma aspecte ale relatiilor dintre state si expune consecintele juridice ale unor fapte. Este o nota diplomatica inmanata de un agent diplomatic celeilalte parti, in cursul unor tratative sau convorbiri, cu scopul de a rezuma problema discutata, a preciza anumite aspecte. Aide-memoire nu contine formule de politeti si nici nu se semneaza; se adreseaza ministrului afacerilor externe.

Memorandum-ul este un aide-memoire mai complet care, spre deosebire de acesta, prezinta si o istorie a problemei aparute si justifica politica urmata de statul acreditant fata de problema in cauza.

Rapoartele diplomatice privesc informarea ministerului de externe de catre misiunile diplomatice cu privire la indeplinirea instructiunilor primite. Rapoartele sunt periodice. Raportul diplomatic poate fi darea de seama despre executarea misiunii in general.

Scrisoarea de acreditare este prezentata de reprezentantul misiunii diplomatice (ambasadorul) presedintelui tarii unde a fost acreditat. Scrisoare este semnata de presedintele si ministrul afacerilor externe din tara de unde vine diplomatul.

Vom reda mai jos cateva din formulele protocolare utilizate in urmatoarele situatii: in momentul redactarii adresei pe plic si la inceputul scrisorii (I), in formula de adresare (II), in formula finala (III):

Pentru Presedintele unei tari

I. Excelenta Sa, Domnul (numele), Presedinte al (numele tarii sau al republicii);

Sau

Domnul (numele) Presedinte al (numele tarii sau al republicii).

II. Domnule Presedinte;

III. Va rog sa agreati, Domnule Presedinte, expresia inaltei mele consideratii;

Sau

O rog pe Excelenta Voastra sa agreeze expresia inaltei mele consideratii.

Folosirea titlului de ,,Excelenta" fata de un sef de stat strain este facultativa. Acest titlu nu se foloseste, de exemplu, pentru presedintele Statelor Unite, nefiind utilizat in protocolul american, decat in cazul unui ambasador strain.

Pentru Primul-Ministru

I. Domnul (numele) Primul-Ministru al Guvernului (sau numele tarii);

II. Domnule Prim-Ministru,

III. Va rog sa agreati, Domnule Prim-Ministru, expresia inaltei mele consideratii.

Pentru un ministru

I. Domnul (numele) Ministru al (numele ministerului);

II. Domnule Ministru,

III. Va rog sa agreati, Domnule Ministru, expresia inaltei mele consideratii.

Pentru un deputat

I. Domnul (numele) Deputat de (numele circumscriptiei)

II. Domnule Deputat,

III. Va rog sa agreati, Domnule Deputat, expresia.......

Pentru un primar

I. Domnul (numele) Primar al (numele orasului);

II. Domnule Primar,

III. Va rog sa agreati/primiti, Domnule Primar,....

Pentru un ambasador

I. Excelenta Sa Domnul (numele), Ambasador al (numele tarii);

II. Domnule Ambasador;

III. Va rog sa agreati, Domnule Ambasador, expresia.....

Sau

O rog pe Excelenta Voastra sa agreeze expresia inaltei mele consideratii.

Rizescu, Gheorghe. Diplomatia Parlamentara, Bucuresti: Editura Lumina Lex, 2000, p. 86.