CLASIFICAREA GENERALA A SEMNELOR - SURDO-MUTI

In comunicarea prin mimico-gesticulatie, surdo-mutul se poate folosi de mai multe categorii de semne sau gesturi. In etapele de inceput ale demutizarii, gama gesturilor naturale, artificiale si indicatoare se extinde din ce in ce mai mult. Acestea cuprind urmatoarele semne sau gesturi:

Semne (gesturi) naturale - acestea sunt legate de obiectul pe care il semnalizeaza prin insusi aspectul acestuia. Ex: casa - acoperis; cocos - creasta.

Semne artificiale. Ex: pentru intuneric se trece mana prin fata ochilor in sensul de opac, negru.

Dactilemele (semnele digitale).

Semne indicatoare (este vorba despre indicarea obiectelor care in timpul comunicarii se afla in campul vizual) - Atunci cand obiectul pe care vrea sa-l descrie este prezent in campul vizual al interlocutorului. Ex: referindu-se la fereastra, usa etc., daca surdo-mutul se afla in camera nu mai este cazul sa le redea prin semne, ci le arata.

Semne evocatoare. Se evoca de obicei numai inceputul semnului mimic sau al unor cuvinte.

Dumitru Rusticeanu, dupa C. Pufan pg 82 face o analiza si o sinteza a diverselor posibilitati de comunicare gestuala, clasificand gesturile astfel:

I Gesturi naturale

Simple

Gesturi demonstrative (indicatoare: cand obiectul se gaseste in campul vizual, aratarea cu degetul a obiectivului respectiv si anume gesturile pentru pronume, pentru raporturile spatiale)

Gesturi imitative: cand surdo-mutul schiteaza o actiune sau o stare, cand gestul si semnificatia sunt identice (ex: a bea, a manca, a dormi, a plange, a rade etc.)

Gesturi descriptive: amintesc de figurile obiectelor (desenul in aer al liniilor unor figuri geometrice: a inimii, a unei potcoave, a usii, a ferestrei s.a.)

- Gesturi plastice: cand corpul propiu serveste pentru descriere (soldat, insarcinata)

Gesturi metomimice (metonimice)

Partea luata dintr-un intreg pentru un intreg. Ex: tata- mustata

Reprezentarea modului de fabricare (impletirea ciorapului, gatitul mancarii)

Reprezentarea modului de intrebuintare (gestul pentru degetar, pentru tigari, pix)

Exprima efectul (da nastere unor grimase pentru acru, amar, dulce)

Exprima determinarea exacta a locului, de pilda gestul prin care arata paianjenul, indicand locul unde sta el de obicei, cravata, pinteni.

Exprima o stare negativa (gesturi pentru a nu vedea, pentru a nu auzi)

Exprima o stare, o situatie a unei persoane sau a unei actiuni. Ex: omul care merge, pentru nebun.

Compuse - cele care exprima un obiect sau o fiinta prin mai multe actiuni (gesturi pentru tantar, albina)

II Gesturi artificiale

Acestea sunt arbitrare, sunt simbolice (ex: folosirea verbului "a fi". Se folosesc pe baza intelegerii intre persoanele care comunica frecvent si cunosc semnificatia gesturilor in mod reciproc.

III Gesturile conventionale

Deriva din gesturile naturale si din cele artificiale, pe de o parte, iar pe de alta parte tot gesturi conventionale sunt si dactilemele, destinate sa reprezinte diferite foneme.

C3

Gesturile naturale si cele indicatoare au de regula aceeasi valoare comunicativa. Ele pot acoperi celeasi necesitati. Asa se explica de exemplu ca daca obiectele despre care se discuta sunt in vecinatate-surdo mutul nu le mai reda prin semnul mimico gesticular ci prin cel indicator( camasa, usa, geam, daca le vede nu le mai reda ci le indica prin semne direct). Comunicarea prin mimico gesticulatie este un sistem complex de comunicare si in acelsi timp este supus in permanenta influentelor integrarii amplificarii si diversificarii. In functie de nivelul dezvoltarii psihice si de cel informational componentele mimico gesticulatiei surdo mutului isi schimba nu numai posibilitatile valorii comunicative dar si frecventa in cadrul ansamblului general al comunicarii.

Unele cercetari arata care este componenta comunicarii surdo mutului pe varste. Astfel la 6-7 ani foloseste in proportie de 10% gesturi artificiale( gesturile simbolice, artificiale) 5% dactileme si 85% gesturi naturale indicatoare (face semne catre obiectul pe care il vrea). La varsta de 25-30 de ani dactilemele se folosesc in proportie de 15% gesturile naturale si indicatoare 40% si cele artificiale 45%. Cresterea frecventei si a valorii comunicative a gesturilor artificiale ( simbolice), reducerea frecventei gesturilor naturale si indicatoare precum si celelalte modificari in procentaj releva evolutia limbajului mimico gesticular, conditionarea sporita pe care acesta o primeste din partea limbajului verbal si a gesturilor artificiale ale auzitorilor; succesele car se obtin in abstractizarea si generalizarea semnelor.

Gesturile prin posibilitatatile precizarii delimitarii si extinderii continutului pe care il exprima sunt inferioare cuvantului. Gestul exprima notiuni specie( palton,costum, urs, cal) dar nu exprima de regula notiuni gen( imbracaminte, transport, animale). Gestul surdo mutului are intotdeauna un caracte situativ(situational, concret, intuitiv).

Trasaturile gesturilor deriva din imaginile pe baza carora au fost create. I.F Gheilman realizeaza urmatoarea clasificare a modului de constituire a gesturilor artificiale.

Concretismul.

Semnifictie nedefinita, nedelimitata precis, de exemplu cu ajutorul unuia si aceluiasi gest se pot exprima semnificatii dE tip substantival (minimal si verbal) fier de calcat- subs. a calca-verb; lapte-a mulge.

Paralelismul mimic. Pot exista situatii in care sunt mai multe gesturi petru acelasi obiect.de ex gestul de amulge unii pot spune ca reprezinta o vaca, dar acelasi animal poate fi reprezentat si prin alte semne. Mai multe gesturi pentru acelasi obiect. Desigur pe masura intrarii diferite intre colectivitati numarul de gesturi paralele se diminueaza.

Principii generale si speciale ale surdodidacticii:

In procesul instructiv, corectional si compensator se aplica atat principiile traditionale ale didacticii generale (ex: principiul insusirii active si constiente, a intuitiei, accesibilitatii, sistematizarii etc) cat si principii specifice surdo-didacticii (principiul formarii vorbirii in practica directa a comunicarii verbale, principiul tratarii individuale si diferentiate a elevilor in procesul educativ compensator, principiul legarii teoriei cu practica demutizarii, principiul asigurarii unitatii instructiei, educatiei, compensatiei si reeducarii).

Aceleasi principii didactice generale si speciale se aplica si in activitatea ortofonica pentru realizarea sarcinilor principale ale tehnicii vorbirii:

a)      Activitatea si tehnica vorbirii presupune insusirea pronuntiei concomitent cu imbinarea constienta a cuvintelor si propozitiilor in fraze conform principiului comunicarii verbale. Procesul insusirii limbii se realizeaza intr-o imbinare stransa a structurilor fonetice, lexicale si gramaticale cu aspectul lor semantic.

b)      Activitatea in cadrul orelor de tehnica a vorbirii este o activitate constienta, dirijata sistematic si consfintita de elevi. Trebuie sa fie educata motivatia pentru vorbire si sa se foloseasca dorinta copiilor de a pronunta. Comunicarea trebuie sa inceapa de la structuri cu sens si sa ceara de la elevi raspunsuri gandite si exprimate corect, potrivit posibilitatilor psiho-fiziologice ale fiecarui copil in parte.

c)      Tehnica vorbirii are prin excelenta un caracter oral, cuprinde exercitii orale al caror continut este receptat pe cale labio-vizuala si pe cat posibil si pe cale auditiva printr-o protezare adecvata, dar chiar si in aceste conditii, caracterul oral al tehnicii vorbirii nu exclude sprijinul limbajului scris si chiar al semnelor.

d)      Tehnica vorbirii se desfasoara pe toata durata de scolarizare in grupuri dar de regula este o activitate ce se desfasoara individual, tinandu-se seama de faptul ca principiul accesibilitatii este subordonat principiului comunicarii.

e)      Activitatea in cadrul programului de tehnica a vorbirii se bazeaza pe conlucrarea tuturor organelor senzoriale si pe antrenarea mentala si motorie in scopul compensarii disfunctiei auditive (vazul, auzul -resturile, senzatiile vibro-tactile).

f)       Pentru a nu obosi atentia vizuala a altor procese psihice, pentru evitarea instalarii monotoniei, durata activitatii de tehnica a vorbirii nu poate depasi pentru un copil 15-20 min.

g)      Principiul continuitatii activitatii, se reiau exercitiile care au structuri foarte greu de insusit, cum ar fi sunetele c, g, vibranta r etc.

h)      Diversificarea exercitiilor in raport cu dificultatile manifestate in pronuntare, exersarea structurilor cu sens pe material verbal diferit preluat de la toate obiectele de invatamant,din actiunile pe care le traieste copilul, din mediul in care traieste copilul (pronuntarea corecta a unei consoane trebuie repetata in cuvinte diferite si in contexte diferite).

i)       Dupa fiecare activitate este importanta aprecierea rezultatelor in dinamica lor, in formarea lor.