Sanatatea si securitatea in munca

Sanatatea si securitatea in munca

§1. Reguli generale

Conform art. 171 din Codul muncii, angajatorul are obligatia sa asigure securitatea si sanatatea salariatilor in toate aspectele legate de munca. Daca un angajator apeleaza la persoane sau servicii exterioare, aceasta nu il exonereaza de raspundere in acest domeniu. Obligatiile salariatilor in domeniul securitatii si sanatatii in munca nu pot aduce atingere responsabilitatii angajatorului. Masurile privind securitatea si sanatatea in munca nu pot sa determine, in nici un caz, obligatii financiare pentru salariati.

Dispozitiile Codului muncii privind sanatatea si securitatea in munca se completeaza cu dispozitiile legii speciale (Legea nr. 319/2006 -a securitatii si sanatatii in munca), ale contractelor colective de munca aplicabile, precum si cu normele si normativele de protectie a muncii.

In principiu, normele si normativele de protectie a muncii pot stabili: a) masuri generale de protectie a muncii pentru prevenirea accidentelor de munca si a bolilor profesionale, aplicabile tuturor angajatorilor; b) masuri de protectie a muncii, specifice pentru anumite profesii sau anumite activitati; c) masuri de protectie specifice, aplicabile anumitor categorii de personal; d) dispozitii referitoare la organizarea si functionarea unor organisme speciale de asigurare a securitatii si sanatatii in munca.

In cadrul propriilor responsabilitati angajatorul este obligat sa ia toate masurile necesare pentru protejarea securitatii si sanatatii salariatilor, inclusiv pentru activitatile de prevenire a riscurilor profesionale, de informare si pregatire, precum si pentru punerea in aplicare a organizarii protectiei muncii si mijloacelor necesare acesteia. La adoptarea si punerea in aplicare a acestor masuri trebuie sa se tina seama de urmatoarele principii generale de prevenire: a) evitarea riscurilor; b) evaluarea riscurilor care nu pot fi evitate; c) combaterea riscurilor la sursa; d) adaptarea muncii la om, in special in ceea ce priveste proiectarea locurilor de munca si alegerea echipamentelor si metodelor de munca si de productie, in vederea atenuarii, cu precadere, a muncii monotone si a muncii repetitive, precum si a reducerii efectelor acestora asupra sanatatii; e) luarea in considerare a evolutiei tehnicii; f) inlocuirea a ceea ce este periculos cu ceea ce nu este periculos sau cu ceea ce este mai putin periculos; g) planificarea prevenirii; h) adoptarea masurilor de protectie colectiva cu prioritate fata de masurile de protectie individuala; i) aducerea la cunostinta salariatilor a instructiunilor corespunzatoare.

Angajatorul raspunde de organizarea activitatii de asigurare a sanatatii si securitatii in munca. In cuprinsul regulamentelor interne trebuie prevazute in mod obligatoriu reguli privind securitatea si sanatatea in munca. In elaborarea masurilor de securitate si sanatate in munca angajatorul este obligat sa se consulte cu sindicatul sau, dupa caz, cu reprezentantii salariatilor, precum si cu comitetul de securitate si sanatate in munca.

Angajatorul are obligatia sa asigure toti salariatii pentru risc de accidente de munca si boli profesionale, in conditiile legii.

Angajatorul are obligatia sa organizeze instruirea angajatilor sai in domeniul securitatii si sanatatii in munca. Instruirea se realizeaza periodic, prin modalitati specifice stabilite de comun acord de catre angajator, impreuna cu comitetul de securitate si sanatate in munca si cu sindicatul sau, dupa caz, cu reprezentantii salariatilor. Aceasta instruire se realizeaza obligatoriu in cazul noilor angajati, al celor care isi schimba locul de munca sau felul muncii si al celor care isi reiau activitatea dupa o intrerupere mai mare de 6 luni. In toate aceste cazuri instruirea se efectueaza inainte de inceperea efectiva a activitatii. Instruirea este obligatorie si in situatia in care intervin modificari ale legislatiei in domeniu.

Conform art. 177 din Codul muncii locurile de munca trebuie sa fie organizate astfel incat sa garanteze securitatea si sanatatea salariatilor. Angajatorul trebuie sa organizeze controlul permanent al starii materialelor, utilajelor si substantelor folosite in procesul muncii, in scopul asigurarii sanatatii si securitatii salariatilor. Angajatorul raspunde pentru asigurarea conditiilor de acordare a primului ajutor in caz de accidente de munca, pentru crearea conditiilor de preintampinare a incendiilor, precum si pentru evacuarea salariatilor in situatii speciale si in caz de pericol iminent.

Comitetul de securitate si sanatate in munca

Conform dispozitiilor art. 179-181 din Codul muncii, la nivelul fiecarui angajator persoana juridica din sectorul public, privat sau cooperatist, inclusiv cu capital strain, care desfasoara activitati pe teritoriul Romaniei, daca acesta are incadrati cel putin 50 de salariati, este obligatorie constituirea unui comitet de securitate si sanatate in munca, cu scopul de a asigura implicarea salariatilor la elaborarea si aplicarea deciziilor in domeniul protectiei muncii.

In cazul in care conditiile de munca sunt grele, vatamatoare sau periculoase, inspectorul de munca poate cere infiintarea acestor comitete si pentru angajatorii la care sunt incadrati mai putin de 50 de salariati. In cazul in care activitatea se desfasoara in unitati dispersate teritorial, se pot infiinta mai multe comitete de securitate si sanatate in munca. Numarul acestora se stabileste prin contractul colectiv de munca aplicabil. Comitetul de securitate si sanatate in munca coordoneaza masurile de securitate si sanatate in munca si in cazul activitatilor care se desfasoara temporar, pe o durata mai mare de 3 luni.

In situatia in care nu se impune constituirea comitetului de securitate si sanatate in munca, atributiile specifice ale acestuia vor fi indeplinite de responsabilul cu protectia muncii numit de angajator.

§3. Protectia salariatilor prin servicii medicale

Potrivit prevederilor art. 182 din Codul muncii, angajatorii au obligatia sa asigure accesul salariatilor la serviciul medical de medicina a muncii. Serviciul medical de medicina a muncii poate fi un serviciu autonom organizat de angajator sau un serviciu asigurat de o asociatie patronala.

Medicul de medicina a muncii este un salariat, atestat in profesia sa potrivit legii, titular al unui contract de munca incheiat cu un angajator sau cu o asociatie patronala. Durata muncii prestate de medicul de medicina a muncii se calculeaza in functie de numarul de salariati ai angajatorului, potrivit legii. Medicul de medicina a muncii este independent in exercitarea profesiei sale. Sarcinile principale ale medicului de medicina a muncii constau in: a) prevenirea accidentelor de munca si a bolilor profesionale; b) supravegherea efectiva a conditiilor de igiena si sanatate in munca; c) asigurarea controlului medical al salariatilor atat la angajarea in munca, cat si pe durata executarii contractului individual de munca.

In vederea realizarii sarcinilor ce ii revin medicul de medicina a muncii poate propune angajatorului schimbarea locului de munca sau a felului muncii unor salariati, determinata de starea de sanatate a acestora.

Medicul de medicina a muncii este membru de drept in comitetul de securitate si sanatate in munca.

Conform art. 186 din Codul muncii, medicul de medicina a muncii stabileste in fiecare an un program de activitate pentru imbunatatirea mediului de munca din punct de vedere al sanatatii in munca pentru fiecare angajator. Elementele programului sunt specifice pentru fiecare angajator si sunt supuse avizarii comitetului de securitate si sanatate in munca.