Formarea profesionala a salariatilor

Formarea profesionala a salariatilor

§1. Obiectivele principale si formele formarii profesionale

Conform art. 188 din Codul muncii, formarea profesionala a salariatilor are urmatoarele obiective principale: a) adaptarea salariatului la cerintele postului sau ale locului de munca; b) obtinerea unei calificari profesionale; c) actualizarea cunostintelor si deprinderilor specifice postului si locului de munca si perfectionarea pregatirii profesionale pentru ocupatia de baza; d) reconversia profesionala determinata de restructurari socio-economice; e) dobandirea unor cunostinte avansate, a unor metode si procedee moderne, necesare pentru realizarea activitatilor profesionale; f) prevenirea riscului somajului; g) promovarea in munca si dezvoltarea carierei profesionale.

Conform art. 189 din Codul muncii, se realizeaza prin urmatoarele forme: a) participarea la cursuri organizate de catre angajator sau de catre servicii de formare profesionala din tara sau strainatate; b) stagii de adaptare profesionala la cerintele postului si ale locului de munca; c) stagii de practica si specializare in tara si strainatate; d) ucenicie organizata la locul de munca; e) formare individuala; f) alte forme de pregatire convenite intre angajator si salariat.

Art. 190 din Codul muncii stabileste pentru angajator obligatia de a asigura, pe cheltuiala sa, tuturor salariatilor, participarea la programe de formare profesionala, dupa cum urmeaza: a) cel putin o data la 2 ani, daca au cel putin 21 de salariati; b) cel putin o data la 3 ani, daca au sub 21 de salariati. Este o obligatie de diligenta, al carui scop este ca salariatul sa isi poata desfasura activitatea in concordanta cu evolutia procesului de munca. Obligatia angajatorului se poate concretiza fie prin initiativa si sustinerea financiara a salariatului de a urma un program de formare profesionala, fie prin acordul pe care il da la solicitarea angajatului de a urma, intr-o anumita parte a timpului de munca, un asemenea program.

Angajatorul persoana juridica care are mai mult de 20 de salariati are obligatia sa elaboreze anual si sa aplice planuri de formare profesionala, cu consultarea sindicatului sau, dupa caz, a reprezentantilor salariatilor. Planul de formare profesionala constituie anexa la contractul colectiv de munca incheiat la nivel de unitate, iar salariatii au dreptul sa fie informati cu privire la continutul lui.

§2. Accesul salariatilor la formare profesionala si realizarea acesteia

Formarea profesionala poate fi realizata pentru persoane neangajate in munca sau pentru salariati, la initiativa acestora sau la initiativa angajatorului.

In primul caz, persoana care doreste sa urmeze un program de formare profesionala incheiat cu eliberarea unui certificat de calificare sau de absolvire recunoscut la nivel national trebuie sa incheie un contract de formare profesionala cu furnizorul de formare.

Initiativa salariatului de a participa la o forma de pregatire profesionala cu scoatere din activitate, totala sau partiala, se supune deciziei angajatorului, care este obligat sa se pronunte in termen de 15 zile de la primirea cererii, dupa consultarea sindicatului sau, dupa caz, cu reprezentantii salariatilor (art. 196 alin. 1 si 2 din Codul muncii). Angajatorul este in drept sa decida cu privire la conditiile in care permite salariatului sa participe la forma de pregatire profesionala, inclusiv daca va plati, in totalitate sau in parte, costurile acelei pregatiri.

Salariatii pot urma programe de formare profesionala si ca urmare a initiativei angajatorului (dar cu acordul lor).

Indiferent cui apartine initiativa, conform art. 193 din Codul muncii, modalitatea concreta de formare profesionala, drepturile si obligatiile partilor, durata formarii profesionale, precum si orice alte aspecte legate de formarea profesionala, inclusiv obligatiile contractuale ale salariatului in raport cu angajatorul care a suportat cheltuielile ocazionate de formarea profesionala, se stabilesc prin acordul partilor si fac obiectul unor acte aditionale la contractele individuale de munca. Aceste acte aditionale contin clauze care au incidenta asupra contractului de munca incheiat initial (privind timpul de munca, salarizarea, facilitati acordate de angajator - de exemplu, plata abonamentului pentru un mijloc de transport sau plata benzinei, suportarea chiriei intr-un camin si a abonamentului la cantina etc.).

In actul aditional la contractul individual de munca, partile vor stabili conditiile concrete in care salariatul va participa la formarea profesionala. In situatia in care angajatorul isi asuma obligatia de a suporta, in totalitate sau in parte, costurile formarii profesionale, in actul aditional la contractul individual de munca, partile pot conveni o perioada, dupa absolvire, in care salariatul beneficiar sa presteze activitate in favoarea angajatorului. Durata obligatiei salariatului de a presta munca in favoarea angajatorului care a suportat cheltuielile ocazionate de formarea profesionala, precum si orice alte aspecte in legatura cu obligatiile salariatului, ulterioare formarii profesionale, se stabilesc prin acelasi act aditional.

In concret, Codul muncii stipuleaza in art. 194 ca, daca participarea la cursurile sau stagiile de formare profesionala este initiata de angajator, toate cheltuielile ocazionate de aceasta participare sunt suportate de catre acesta. Totodata, in acest caz, daca participarea la cursurile sau stagiile de formare profesionala presupune scoaterea partiala din activitate, salariatul participant va beneficia de drepturi salariale astfel:

a) daca participarea presupune scoaterea din activitate a salariatului pentru o perioada ce nu depaseste 25% din durata zilnica a timpului normal de lucru, acesta va beneficia, pe toata durata formarii profesionale, de salariul integral corespunzator postului si functiei detinute, cu toate indemnizatiile, sporurile si adaosurile la acesta;

b) daca participarea presupune scoaterea din activitate a salariatului pentru o perioada mai mare de 25% din durata zilnica a timpului normal de lucru, acesta va beneficia de salariul de baza si, dupa caz, de sporul de vechime.

Pe de alta parte, daca participarea la cursurile sau la stagiul de formare profesionala presupune scoaterea integrala din activitate, contractul individual de munca al salariatului respectiv se suspenda, acesta beneficiind de o indemnizatie platita de angajator, prevazuta in contractul colectiv de munca aplicabil sau in contractul individual de munca, dupa caz. Pe perioada acestei suspendari salariatul beneficiaza de vechime la acel loc de munca, aceasta perioada fiind considerata stagiu de cotizare in sistemul asigurarilor sociale de stat.

In mod expres, in art. 195 din Codul muncii se mai prevede ca salariatii care au beneficiat de un curs sau un stagiu de formare profesionala mai mare de 60 de zile, cu scoatere partiala din activitate (cel putin 25% din durata zilnica a timpului normal de lucru) sau cu scoatere integrala din activitate, nu pot avea initiativa incetarii contractului individual de munca o perioada de cel putin 3 ani de la data absolvirii cursurilor sau stagiului de formare profesionala.

Intotdeauna trebuie sa existe un echilibru intre intinderea obligatiei angajatorului de a suporta cheltuielile ocazionate de cursul sau stagiul de formare profesionala si obligatia salariatului de a presta munca in favoarea angajatorului dupa absolvire. Prin urmare, apreciem ca termenul minim de 3 ani urmeaza a fi avut in vedere numai in masura in care partile nu convin expres in actul aditional la contractul de munca, eventual pentru o perioada mai scurta. Acest lucru este posibil in conditiile in care amortizarea cheltuielilor ocazionate de pregatirea salariatului este indirecta si nu se face prin recuperare de la acesta. Totodata termenul este stabilit in favoarea angajatorului si deci acesta poate renunta in parte la el. De altfel, un termen atat de mare, care nu s-ar justifica in conditiile unor costuri reduse ale pregatirii, are drept efect limitarea dreptului salariatului la libera alegere a locului de munca.

Nerespectarea de catre salariat termenului convenit in sensul celor de mai sus (spre exemplu prin depunerea demisiei) determina obligarea acestuia la suportarea tuturor cheltuielilor ocazionate de pregatirea sa profesionala, proportional cu perioada nelucrata din perioada stabilita conform actului aditional la contractul individual de munca. Suportarea cheltuielilor de catre salariat intervine si daca acesta a fost concediat, in perioada stabilita prin actul aditional, pentru motive disciplinare, sau daca contractul individual de munca a incetat ca urmare a arestarii preventive pentru o perioada mai mare de 30 de zile, a condamnarii printr-o hotarare judecatoreasca definitiva pentru o infractiune in legatura cu munca lor, precum si in cazul in care instanta penala a pronuntat interdictia de exercitare a profesiei.

Totusi, daca salariatul demisioneaza, conform art. 79 al. 8 din Cod, fara preaviz, in conditiile in care angajatorul nu isi indeplineste obligatiile asumate prin contractul individual de munca (inclusiv acte aditionale), consideram ca nu va putea fi tinut la restituirea cheltuielilor mentionate mai sus.

In acelasi timp, si neindeplinirea din culpa de angajator a obligatiilor din actul aditional da dreptul salariatului care a suferit o paguba la despagubiri, pe baza raspunderii contractuale.

§3. Contractul de calificare profesionala

Contractul de calificare este acela prin care salariatul se obliga sa urmeze cursurile de formare profesionala organizate de angajator pentru dobandirea unei calificari profesionale (art. 199 alin. 1 din Codul muncii). Conditiile necesare a fi indeplinite pentru incheierea acestui contract sunt:

a) salariatul sa fi implinit varsta de 16 ani;

b) salariatul sa nu aiba o calificare sau, desi a dobandit o calificare, aceasta sa nu ii permita mentinerea locului de munca la angajator;

c) durata pentru care se incheie contractul sa fie cuprinsa intre sase luni si doi ani;

d) angajatorul sa fie autorizat de Ministerul Muncii, Familiei si Egalitatii de Sanse si de Ministerul Educatiei, Cercetarii si Tineretului pentru a incheia contracte de calificare profesionala.

Este un contract individual de munca pe durata determinata, cu toate consecintele ce decurg din aceasta situatie. Contractul de calificare profesionala contine trasaturile esentiale ale contractului individual de munca, dar pe langa acestea mai contine dispozitii referitoare la calificarea profesionala a salariatului, care ii confera caracteristica de contract de munca de tip particular.

Se incheie de persoane care nu au obtinut o calificare profesionala care sa le permita ocuparea unui loc de munca, pe o durata determinata cuprinsa intre sase luni si doi ani, in functie de timpul necesar obtinerii calificarii stabilite prin contract. Contractul de calificare se incheie in mod obligatoriu in scris. In contract sunt inscrise clauze referitoare la: durata, caracteristicile formarii, persoana care se ocupa de calificarea profesionala a celui care a incheiat contractul, organismul exterior la care se tin cursurile teoretice, salariul, perioada de proba, daca este cazul. Cursurile cu caracter general, profesional si tehnologic predate pe perioada contractului trebuie sa aiba o durata minima de 25% din durata totala a acestuia. In timpul de munca zilnic sunt incluse si orele de cursuri teoretice. Contractul de calificare poate fi incheiat numai de angajatorii abilitati de organul administrativ competent, in acest scop fiind necesara incheierea unei conventii cu un organism de formare.

Titularul contractului de calificare are calitatea de salariat, beneficiind de prevederile legale si de cele din contractul colectiv aplicabil celorlalti salariati din intreprindere. Salariul este stabilit in raport cu salariul interprofesional brut, tinandu-se seama de varsta angajatului.

§4. Contractul de adaptare profesionala

Conform art. 201 alin. 1 din Codul muncii, se incheie in vederea adaptarii salariatilor debutanti la o functie noua, la un loc de munca nou sau in cadrul unui colectiv nou. Acest contract se incheie o data cu incheierea contractului individual de munca sau, dupa caz, la debutul salariatului in functia noua, la locul de munca nou sau in colectivul nou (art. 201 alin. 2 din Codul muncii).

Reglementarea nu conditioneaza incheierea contractului de adaptare profesionala de o limita minima sau maxima a varstei salariatului, precizand doar ca acest contract se incheie pe o durata determinata, ce nu poate fi mai mare de un an.

Art. 202 alin. 2 din Codul muncii prevede posibilitatea ca, la expirarea termenului contractului de adaptare profesionala, salariatul sa fie supus unei evaluari in vederea stabilirii daca poate face fata functiei noi, locului de munca nou sau colectivului nou in care urmeaza sa presteze munca. Evaluarea nu apare a fi obligatorie.

Salariatul angajat printr-un contract de adaptare profesionala se bucura de toate drepturile stabilite de reglementarile legale si de contractul colectiv de munca aplicabil pentru ceilalti salariati din intreprindere.

In ambele contracte, formarea profesionala din partea angajatorului este asigurata de catre un formator. Acesta poate asigura formarea, in acelasi timp, pentru cel mult trei salariati, el fiind numit de angajator dintre salariatii calificati care au o experienta profesionala de cel putin doi ani in domeniu. Formatorul are obligatia de a primi, ajuta, informa si indruma salariatul pe durata contractului special de formare profesionala si de a supraveghea indeplinirea atributiilor de serviciu ale salariatului aflat in formare (art. 204 alin. 1 din Codul muncii).

§5. Contractul de ucenicie la locul de munca

Art. 205 din Codul muncii stipuleaza ca ucenicia la locul de munca se organizeaza in baza contractului de ucenicie si defineste acest contract de ucenicie la locul de munca ca fiind un contract individual de munca de tip particular, incheiat pe durata determinata, in temeiul caruia:

a) angajatorul persoana juridica sau persoana fizica se obliga ca, in afara platii unui salariu, sa asigure formarea profesionala a ucenicului intr-o meserie potrivit domeniului sau de activitate;

b) ucenicul se obliga sa se formeze profesional si sa munceasca in subordinea angajatorului respectiv.

Organizarea, desfasurarea si controlul activitatii de ucenicie este reglementata prin lege speciala. Legea nr. 279/2005 privind ucenicia la locul de munca defineste, la randul ei, contractul de ucenicie: un contract individual de munca de tip particular, incheiat pe durata determinata, in temeiul caruia o persoana fizica, denumita ucenic, se obliga sa se pregateasca profesional si sa munceasca pentru si sub autoritatea unei persoane juridice sau fizice denumite angajator, care se obliga sa-i asigure plata salariului si toate conditiile necesare formarii profesionale.

Incheierea, executarea, modificarea, suspendarea si incetarea contractului de ucenicie se fac in conditiile respectarii reglementarilor Legii nr. 53/2003 - Codul muncii referitoare la ucenicie si la contractul individual de munca.

Poate fi incadrata ca ucenic orice persoana fizica ce a implinit varsta de 16 ani, dar nu mai mult de 25 de ani, si nu detine o calificare pentru ocupatia in care se organizeaza ucenicia la locul de munca. Persoana fizica poate incheia un contract de ucenicie si la implinirea varstei de 15 ani, cu acordul scris al parintilor sau al reprezentantilor legali, pentru activitati potrivite cu dezvoltarea fizica, aptitudinile si cunostintele sale, daca astfel nu ii sunt periclitate sanatatea, dezvoltarea si pregatirea profesionala. Persoana incadrata in munca in baza unui contract de ucenicie are statut de ucenic si beneficiaza de dispozitiile aplicabile celorlalti salariati (in masura in care ele nu sunt contrare celor specifice statutului sau).

Maistrul de ucenicie este o persoana atestata in conditiile legii, salariat al angajatorului care organizeaza ucenicia la locul de munca. Maistrul de ucenicie coordoneaza formarea profesionala a ucenicului. In cazul in care ucenicia la locul de munca este organizata de catre o persoana fizica autorizata sa desfasoare activitati economice in mod independent sau o asociatie familiala, maistrul de ucenicie este chiar persoana fizica autorizata sau un membru al asociatiei familiale.

Pot incheia contracte de ucenicie, in calitate de angajatori, numai persoanele juridice si persoanele fizice autorizate in acest sens de Ministerul Muncii, potrivit prevederilor legale.

Durata contractului de ucenicie nu poate fi mai mare de 3 ani si mai mica de 6 luni. Drepturile si obligatiile angajatorului si ale ucenicului se stabilesc prin contractul de ucenicie la locul de munca, ce se completeaza cu prevederile din cuprinsul contractului colectiv de munca aplicabil si prin regulamentele interne, dupa caz.

Pe langa elementele obligatorii ale contractului individual de munca, contractul de ucenicie trebuie sa cuprinda si clauze cu privire la: a) calificarea, respectiv competentele pe care urmeaza sa le dobandeasca ucenicul; b) numele maistrului de ucenicie si calificarea acestuia; c) locul in care se desfasoara activitatea de formare profesionala; d) repartizarea programului de pregatire practica si a celui de pregatire teoretica, dupa caz; e) durata necesara obtinerii calificarii sau competentelor; f) avantajele in natura acordate ucenicului.

Ucenicul poate fi supus unei perioade de proba care nu va depasi 30 de zile lucratoare.

Timpul necesar pregatirii teoretice a ucenicului este inclus in programul normal de munca.